Un titlu simplu. În fond, e o cursă care a devenit o obişnuinţă. Am fost pentru a patra oară, poate aş fi spus a şasea oară în acest an dacă se ţineau cursele din anii trecuţi.
În primele trei participări am tot progresat ca timp, ştiam cât m-am zbătut de fiecare dată, va fi grea lupta cu mine de atunci. Dar deja aveam două răspunsuri să mă justific în caz că nu mergea totul spre bine. Mai întâi, traseul era modificat. În al doilea rând, poate anul acesta nu m-aş fi înscris la cum evoluează lucrurile, dar aveam înscrierea făcută încă din 2020. De ajuns a fost că am renunţat la UltraBalaton anul trecut, tot un concurs la care mă înscrisesem cu un an înainte.
Dar mai bine să rememorez ce am scris la timpul potrivit, că eram cu amintirile mai vii. Ce voi adăuga vor fi câteva poze şi poate câteva lămuriri. De obicei când mă obligă ceva să fiu mai concis iese binişor.
3 aprilie După ce în iarnă m-am străduit să mă pregătesc, a venit primăvara cu ale ei obligaţii căpătate de mine în ultimii doi ani. Dar, în clipele de răgaz încep să mă gândesc la Istria.
Urmează pentru mine concursul din Istria, unde sunt cu numărul 36 de concurs (pe baza punctajului ITRA – 687). Nu sunt elită dar nici prea departe. Robert Hajnal (870 ITRA) e principalul favorit la acest concurs mare din UTMB World Series, o premieră cred cu un român la vârf. O altă premieră posibilă pentru un concurs de ultratrail din străinătate e reclama la Dacia Duster ca sponsor. Ataşez câteva poze din Race Guide , cu lista de la cursa Red (100mile) în ordine alfabetică, unde figurează şi alţi români, inclusiv Istvan.
Observaţie: a fost concurenţă mai mică ca-n anii buni. La fel a fost de altfel până şi la UTMB. Oamenii au tot felul de probleme iar mobilitatea e mult mai mică. În album am pus şi pozele cu Race Guide-ul cu lista de participanţi şi favoriţii.
5 aprilie Pregătiri
Am inceput partea denumita de mine “birocratia alergarii”, ultima suta de metri inainte de start.
Acea parte cu pictatul feţei si ascutirea armelor la razboinicii vechi, iar la cei moderni cu pregatirea la amanunte incredibile comparativ cu scopul, cu dileme existentiale majore cum ar fi ce culoare sa fie ciorapii ca se sa asorteze cu rucsacul si daca sa pui 20 sau 21 de geluri. Pentru a se feri de a uita ceva important si a stapani piticii din cursa, unii poarta tot felul de muţunache cu ei (vedeti poza) ca pe un talisman.
Eu numesc piticii cursei toate acele probleme care pot aparea: digestive, accidentari, vreme nefavorabila. Apropo de vreme, cine stie ca mai mereu prinde vreme proasta nu mai bine se profileaza pe alte activitati unde ar fi mult mai util, cum ar fi agricultura? Ca oamenii care aduc ploaia sunt foarte cautati acum, cu schimbarile climatice.
Piticii respecta si ei o statistica si se aliniaza pe acel clopot al lui Gauss (vedeti desen). Putem considera pe axa 0x viteza de deplasare si pe 0y numarul de pitici.
Cu cat reusesti sa ai viteza mai mare ai parte de mai putini pitici, aici se incadreaza elita. Pe masura ce viteza scade, piticii te ajung din urma, adica numarul lor creste. Din pacate pe aici sunt si eu, dar am avantajul ca-i cunosc bine, vorbesc cu ei si nu am nevoie de muţunache. Mai e si cea de-a treia categorie (observati, n-am spus ca e ultima), pe care piticii nu-i afecteaza oricat s-ar stradui. De ce? Pai nu poti sa-i faci nimic la unul pe care nu-l intereseaza rezultatul.
Ah! Acum ca mi-am adus aminte. Am vrut sa va spun de Istria 100 Mile. E a patra oara cand particip. Acum e o restanta de acum doi ani cand judecam putin altfel concursurile. Va dati seama, cum ar fi ca voi la 20 de ani, cu mintea si puterile de atunci, sa va inscrieti pentru cand ati avea 50 de ani la un concurs de ultra sau la o aselenizare? Pai sa nu te enervezi? E normal asta?
Acum, ca pasul e facut, imi tot aduc aminte. Sa zic si ceva util pentru unii, colegi de suferinta. Am ajuns la faza de traseu. Si am incarcat pe harta trackul meu din 2019 si sunt deosebiri destul de importante.
Pe harta cu rosu e cursa RED de 170km, cu albastru e BLUE de 126km si rosu inchis e fostul traseu RED din anii trecuti. Unde sunt coincidente apare doar marcarea cu rosu.
1. E o diferenta majora si de principiu de care se pare au ajuns sa tina cont organizatorii. S-au gandit in sfarsit ca ar fi momentul ca toate probele (eu am verificat la RED 170km si BLUE 126km) sa urmeze acelasi traseu, adica RED porneste din Labin, apoi inainte de Poklon (cel mai mare altitudine, Everestul lor care masoara undeva sub 1400m) se uneste cu BLUE care porneste din Lovran. Continua impreuna pana la Buzet etc.
De aici urmeaza o intreaga tevatura.
2. Buzet e tot punct de dropbag la cursa rosie, dar e la 100km nu la 90km ca inainte. Daca la BLUE e cam mjlocul traseului, la RED categoric nu. Si pentru cine nu are asistenta pe traseu e nitel mai greu ca inainte, ma refer cel putin la alimentatie.
3. Pentru a se realiza aceasta schimbare si a ramane distanta la RED tot pe la 170km, s-a pus o coborare la mare la Moscenicka Draga care a devenit PA (punct de alimentare) si, in consecinta, urcarea la Poklon a devenit mai abrupta (spre 1400m diferenta de nivel).
Cu putin inainte de Poklon se intalnesc traseele RED cu BLUE.
4. Din screenshot-ul cu portiunea de urcare la Poklon de pe road-book-ul lor reiese ca primii la RED si cei de la BLUE se intalnesc probabil la ora 22.43 la Poklon (km12 la BLUE, km51,7 la RED). De aici incolo, conform estimarilor, cei de la BLUE sunt mai rapizi si se distanteaza, e si firesc – alta distanta, alt grad de oboseala, alta viteza.
Pe mine ma ajuta daca e mai animata cursa.
5. S-a scapat de localitatea Hum de dupa Buzet (unde e si startul la GREEN 68km). Nu ca ar fi fost oaie neagra, e chiar un punct de referinta, din ce mai tin minte e considerata cea mai mica localitate din lume (adica, sa aiba si primar). Problema era ca dupa Buzet, dupa ce te schimbai, traversai de doua ori un parau si ajungeai ud la picioare. Adica, dilema la Buzet era de fiecare data – are sens sa mai schimbi sosetele si papucii?
6. Timpii de anii trecuti nu mai conteaza. Oricum s-au mai schimbat si PA-urile. De exemplu nu mai e Motovun (unde e startul la maratonul Yellow) ci Livade.
7. Ramane asadar Buzet ca punct unde se termina ascensiunile ametitoare cu mari diferente de nivel. In 2019 am prins zapada pe sus. Dupa Buzet mai ramane doar cam o treime din diferenta de nivel ce trebuie urcata, dar e tricky. Doar pare usor. Temperaturile devin mai mari spre Umag, e alergabil pentru cine mai poate. Raman urcari brutale spre cetati, eu doar in mers mai pot pe acolo.
8. Atentie, s-a schimbat putin si traseul in portiunea finala. Poate e mai clar, eu inainte mereu am avut dificultati pe la sensurile giratorii.
9. Una peste alta, pare mai echilibrata distributia punctelor de alimentare.
Spor la strunirea piticilor!
7 aprilie Am ajuns. Cu greu, nu cum aş fi vrut, măcar cu două zile înainte de cursă
Greu cu pozatul. O fi vreun semn?
11 aprilie Desfăşurarea cursei
Asa, pe scurt. Probabil si ceva interesant, adica nu despre mine.
Sunt imagini de la start din Labin, apoi un mic video cu atmosfera.
Apoi sunt screenshot-uri cu timpii intermediari … si nu doar ai mei.
Felicitari la toti ai nostri de la Istria, la loc de frunte fiind premiantii mari – Robert Hajnal locul 1 la RED (170km, cursa la care am participat si eu) si Cristina Cecan – locul 3 la open fete la cursa YELLOW (41km).
Despre cursa mea.
Am avut probleme pe ultima urcare mai mare dupa Livade (mai erau 33km pana la final), probabil inceput de insolatie. Eram locul 25 general, 1 la categoria mea, evident habar n-aveam, dar la cum se desfasurau lucrurile nu era mare inghesuiala in jurul meu. Dupa ce alergasem toata noaptea in tricou prin zona mai inalta din Istria, cu vant puternic si cand se mai calma picaturi de ploaie, de la Butoniga la Livade incepuse un soare pentru mine puternic.
Am luat pauza cateva minute si apoi am mers agale pentru revenire. A urmat o mica ratacire la Opartalj dupa vreo 2-4km care a avut rol pozitiv, m-a trezit si am reinceput alergarea usoara.
Vantul s-a transformat in furtuna cu ploaie si grindina partial, s-a schimbat tot traseul, a devenit mocirlos (ultimii 25km) si am alergat tot pe langa poteca sa nu patinez de la ultimul PA – Buje la finish-ul din Umag.
Asa ca in cursa mea care a inceput sa fie fara sfarsit mi-am schimbat scopul, de la 25-26 ore maxim cat doream initial, am ajuns sa lupt pentru sub 27 ore si mai ales sa fiu cat pot de rapid ca inghetam si mai tare m-as fi chinuit mergand.
Daca tot a intrebat cineva ce mi-a placut in cursa aceasta, eu nu m-am referit la peisaje. Este a patra oara cand particip la cursa RED, am fost anii trecuti si am vizitat Motovun si Hum de exemplu, am fost de atatea ori in Croatia… Eu mai degraba sunt impresionat si retin intamplari cu oameni, cu concurenti… Aceste intamplari si senzatiile raman eterne chiar daca nu le mai pot localiza peste ani.
Asa ca trei din “imaginile” intiparite in minte. Povestite.
La start. Imaginea cu Sarge Sherpa, scund si fit si alaturi de el Robert. Robert isi da jos geaca de ploaie si ramane in tricou ca si Sarge. Spre comparatie eu eram cu caciula si foita de vant. Eu cred ca toata lumea il considera pe nepalez (a incheiat pe locul 3-4) principalul adversar al lui Robert. Si eu sunt convins ca nu intamplator s-au plasat unul langa altul. E un fel de ritual ca la box, doar ca la box e evidenta dorinta de intimidare prin incordare a muschilor si cuvintele spuse. La alergare e mai subtil, la sah e complex. Intr-un fel poti spune ca prin plasarea unui concurent bun langa un alt concurent bun ii recunoaste acestuia valoarea si dovedeste respect. Nimic rau pentru competitie.
O alta imagine de pe portiunea de final unde pe langa mine au trecut multe picioare zvelte si pline de noroi in mare viteza de la cursa GREEN (55km). La o vreme cainoasa cum spunem noi, alta sansa sa rezisti in pantaloni scurti nu era decat viteza si timpul cat mai scurt la finish. Antilope…
In a treia imagine, o scurta discutie cu concurenta cu nr 15 pe o coborare (deja nu mai tin minte unde exact, imi trebuie calcule si harta). Era in faţa mea, am ajuns-o fara sa ma mai uit al marcaj si brusc am realizat ca nu am poteca clara de continuare. Discutia e cum am perceput-o, nu e exacta.
Eu. Markings? Where are the signs?
Ea. Do not trust in me? Zambet…
La faza asta cu o femeie frumoasa e greu de dat un raspuns in care sa iesi basma curata, adica cu tact…
Eu. I trust in you, but I want to see the signs.
Atata am putut, eram dupa vreo 100km de cursa, ori spre Buzet, ori spre Butoniga. Ne-au strigat altii sa ne intoarcem.
Acum si partea posibil interesanta, nu neaparat adevarata.
Robert a incheiat pe locul 1 cu al doilea timp ever (posibil tinta lui initiala, poate dorea record de cursa) – 18h26min – la proba RED, dupa Dylan Bowman in 2017 – 17h51min. A fost insa schimbat traseul anul acesta, diferenta de nivel pozitiva fiind pe la 7400m. La final timpii intre PA-uri au fost mai buni ai lui Robert decat ai lui Bowman, asadar… Pana la urma s-au doborat recorduri de cursa anul acesta, dar nu la cursa cea mai mare.
Cum am fost si in 2017 la cursa, am trackul si stiu ca pana si intre Poklon si Brgudac era traseu schimbat. Adica Dylan pe acea portiune a castigat 27minute fata de Robert doar in vreo 15km. Daca nu-i greseala de cronometrare atunci e minune. Mai sunt cateva amanunte pe care ma bazez. Am atasat niste screenshoturi. Prin 2017 cronometrarea se facea pe Stotinka, cu Livetrail e abia din 2020-2021, de cand cu afilierea concursului la UTMB World Series.
Pe scurt, Robert a alergat extraordinar si a fost greu sa-si faca timpi intermediari de comparatie ca sa stie daca poate obtine record de cursa. Asta daca chiar a dorit…
Ca observatie, Istria 100 Mile s-a tinut si in 2021, dar in toamna. Atunci a castigat cehul Tomaš Štverak, prezent si acum – a incheiat pe locul 8.
Se vede pe inregistrare si pulsul, vedeti de curiozitate de la ce distanta a inceput sa coboare sub 120bpm. Doar zic…
Un link la descrierea unor poze oficiale in care se prinde atmosfera de concurs: 18 iunie pe FB
Si un mic video cu atmosfera de la start: video Labin
Eu zic că nu mai trebuie completat nimic. A fost fun, cum se spune. A meritat să merg chiar dacă rezultatul n-a fost chiar cum am dorit. Aşa că nu m-aş mira să mai merg şi anul viitor.
Mulţumesc pentru companie lui Alex şi fratelui său, cu care am bătut atâţia kilometri şi cu maşina, Cristinei şi lui Istvan şi bineînţeles celor care mi-au acordat atenţie şi cu care am vorbit. Mulţumesc şi prietenilor de la RupiCapra pentru cuvintele frumoase din final.
