Aug 232011
 
A fost a doua participare a mea, tot la cursa lunga. Anul trecut am depasit limita de timp intermediara si a trebuit sa ma retrag pe sosea, anul acesta m-am incadrat, desi traseul a fost mai greu. Nu trebuie sa zambesc prea tare – acum au fost limitele de timp mult mai accesibile si a fost vreme frumoasa.
Din parametrii cursei lungi: 100km (100,63 pe ciclocomputer), 3500m diferenta de nivel (GPS-ul m-a lasat de cateva ori si din cauza socurilor, si din cauza acumulatorilor si iau de buna diferenta oficiala), 9h de mers efectiv cu 11,18km/h, timpul final 9h32min – locul 2 la categoria +40 de ani, 39 din 51 finisheri. Un loc pe podium la un astfel de concurs inseamna mult pentru mine, am si primit un premiu frumos si o sa ma tin de vorba fetitei mele: “Tati, sa nu fii rau cu tine asa cum esti cu toti ceilalti, sa-ti iei de banii aia ceva numai pentru tine!”. Bine draga, mi-am luat deja papuci de bici si nu i-am platit inca. Prima data cand iau si bani la un concurs si pomenesc asta pentru ca e putin probabil sa mai am ocazia.

urcare pe Magura, la inceput
pe Magura – primul varf mare
multumesc pentru poze

Cursa family: 22km, incluzand cam 6km de sosea, o urcare la o manastire si apoi spre stalp de antene gsm, urmata de o coborare lunga si frumoasa prin padure, de care au ramas incantati copiii, fiind si pe la umbra. Familia a terminat inainte de ora 13 (sub3h30min), locul 22 din 34 (din cate tin minte), onorabil. Cel mai mult a contat insa impresia lor (“ce frumos miroase pe aici”), bucuria ca au primit medaliile de finisheri si faptul ca nu au terminat sfarsiti, avand rezerve sa se joace si sa se plimbe pe biciclete pana am sosit si eu.

startul echipei “mele”
la sfarsitul urcarii, urmeaza padurea

Pregatirea: Sosirea a fost vineri, cazare la cort in Ocna Sibiului. N-am mai fost niciodata, distanta fatza de start nu a fost mare – cam 20km, din care mult pe centura ocolitoare si alte drumuri mai putin circulate. Mare lucru o sosea de centura, sper sa apuc sa o vad gata si-n jurul Clujului. Campingul de langa Ocnita (asa-i spun localnicii la lacul salin cel mai mare de acolo) a fost mediocru, dar ieftin. Nu-l recomand pentru ca e mare zgomot (nici curatenia nu-i un atu), oamenii nu respecta linistea celorlalti, se comporta ca-n padure cand sunt singuri (desi nu cred ca m-as comporta asa nici in atare conditii). De dormit poti dormi insa, daca esti rupt de oboseala, asa ca macar copiii au dus-o bine. Am facut baie in lac, impreuna cu copiii, deci sunt linistit ca n-am mers degeaba pe acolo.
Sambata am fost sa ne confirmam inscrierea si, pana atunci am facut o recunoastere traseu la family. N-am vrut sa parcurgem tot traseul, dar n-am avut incotro – n-am vrut sa ne intoarcem tot pe unde am venit. Am urmarit traseul incarcat pe gps, unde varianta family era pe piste de biciclete, poteca prin padure, urmand ca portiunea de sosea sa fie destul de scurta. Ne-am blocat la un sant si am considerat ca n-are rost sa trec cu ei pe acolo, mai bine ocolim pe sosea. Ne-au ajutat si organizatorii, care deja studiau problema, si ne-au indrumat si ei sa urmam soseaua. S-a decis pentru concurs ca si familiile sa mearga pe sosea, sa nu se blocheze prea mult timp soseaua de Rasinari si Paltinis.
Cel mai greu pentru copii a fost la sosea, pentru ca nu prea doreau sa se opreasca, desi aveau nevoie de apa. Urcarea pe drum de tara, expusa la soare, ne-a stabilit clar strategia: opriri ori de cate ori e nevoie, numai la umbra si ajutat copiii la urcari, sa nu se oboseasca, fiind si mici. Cand am ajuns la padure – alta viata: umbra, racoare, poteca la vale fara dificultati tehnice – puteai merge si-n paralel. Nu inteleg cum se pot plange oamenii de poteca aceea si de noroi, poate ar trebui sa se gandeasca ca la un copil de 5 ani i-a placut si nu l-am dus in brate. Stiam deja ce va urma ziua urmatoare: cel mai greu va fi pentru sotie, sa care bicicletele pe rand la deal, in timp ce copiii se odihnesc.
Foarte mult m-au impresionat potecile prin padurea Dumbrava si pistele de biciclete. Asa ceva n-am vazut in .ro si Clujul se poate ascunde in privinta asta, desi s-au facut progrese mari si la noi.


Bike route 1160551 – powered by Bikemap 

Startul: Am plecat printre ultimii, nehotarat daca sa-i ajut pe copii la inceput sau nu. Pana la urma, febra concursului a invins. Eu aveam drum lung in fatza si nu eram sigur ca-mi pot permite sa pierd de exemplu 15min ca sa-i ajut. Pentru mine coborarile tehnice, mai ales daca nu le cunosc dinainte, le pot ponta la urcari pe langa, dar mai rapide. Asa ca am inceput o cursa de recuperare timp, cat se mai poate, si am intrat in padure cam la 3min de primii (daca filmarea e continua).
Derularea cursei: Pana sus pe Magura n-am avut probleme, anul trecut mi-a fost mai greu, acum n-am luat-o prea mult in seama. N-am urcat prea repede, doar cat am putut fara sa-mi iasa inima din piept. M-am intalnit cu Simona, cu George, am mers cam in ritmul lor. Felicitari pentru ei, la 50km au avut o concurenta serioasa, au fost foarte multe fete si baieti. Simona a terminat pe locul 4 la fete, extraordinar, iar George a terminat in fatza ei. Daca s-ar face si la ele un podium pe varste… mai ales ca acum au fost peste 30.
A urmat o coborare din ce in ce mai abrupta, iar ultima parte, de la tufe prin padure, fara sa reusesc s-o descifrez. Am luat bicicleta partial in brate, nu inainte de a trage o rostogolire prin aer spre vale, pe niste tufe cu cioate in care am avut noroc ca nu m-am infipt. Cred ca am dat cu pedala de o piatra pe care n-am vazut-o de vegetatie, bine ca n-aveam viteza. Am tras o injuratura din cauza sperieturii, m-am felicitat ca am sarit cat de sus am putut si am apucat sa vad unde aterizez si … m-a depasit Elena. Tot pe langa si ea, dar nu stiu cum face de-si duce MTB mai repede ca mine la vale.
Cred ca inainte de coborarea abrupta am gasit un ciclocomputer, nu prea mi-a venit sa ma opresc. L-am bagat in buzunar, cat am putut de adanc si m-am stresat la gandul ca-l pierd: nu-i primul lucru care se scutura din buzunarele de bici. Nu mult mai sus un baiat cu privire disperata cauta ceva pe jos, venind spre vale. No, asta-i scaparea, am strigat numai “sigma” (sper ca tin bine minte si “plasamentul” si denumirea, eu cand sunt obosit uit multe) si gata, l-am plasat. Chiar, cum reusesc unii dupa cursa sa retina atatea amanunte, eu sunt in general mai epuizat mental decat fizic si abia mai stiu pe unde am umblat?! Un exemplu in acest sens: postarea 249 de pe ciclism.ro Eu tot ce tin minte sunt evenimentele, nu si locurile “in spatiu”.
A urmat izbavirea, drum bun pana la PA2 (unde am alimentat si baut din plin, mai ales ca la PA1 nu oprisem) si apoi iar drum si urcare nesfarsita spre Paltinis. Alex m-a ajuns la PA2, a avut pana. Extraordinara urcarea, n-a fost expusa mult la soare. Am baut totusi la lichide, peste norma mea uzuala. Am avut si bidonul Geiger primit la inscriere, putin mai mare ca de obicei. Inainte de a parasi valea paraului, care a culminat cu push-bike, n-am mai rezistat tentatiei: m-am oprit pentru baie si apa. Super, m-am simtit ca nou. Bine si pentru talpi, care ma cam dor si pentru posterior. M-am gandit cat am suferit de sete la un triatlon si ce rau imi pare si acum ca nu m-am aruncat atunci in apa. Si gandul ca atunci lumea de la chioscuri bea numai bere si nu vedeam pe nimeni de la care sa cer un suc sau apa!
Iar urcare, imi place, nu-i usor, stiu ca timpul intermediar eliminatoriu nu-i o provocare. Trec pe la PC pe unde mai urmeaza sa trec o data, la intoarcere (o mica bucla ce include Paltinisul). Le spun la revedere si ei imi raspund ca ne vedem peste o ora. Cred ca am depasit ora, pentru ca acea coborare a fost prea puternica pentru combinatia muschii mei, v-brake-uri si mila de bicicleta. Cred ca la ora 16 am fost sus la PA3 (la 6h30min de la start), limita de timp fiind 8h. Am stiut atunci ca n-am sansa sa ajung la finish pana la premiere, prea lent cobor.
Trec iar pe la bucla cu baietii, le spun ca la a treia intalnire le dau o bere, ei imi spun ceva de genul sa nu cobesc, sa ma duc linistit la vale, ca mai am mult de mers. Asa a si fost, au urmat coborari unde GPS-ul s-a tot oprit de la socuri. O sa-i fac o revizie la compartimentul baterii. Ajung pe coborarea spre Rasinari, inainte de urcarea de Prislop. Cativa metri de sosea si niste copii insistenti ce ma indruma in directia buna, pe un traseu care lor li se parea optim. Nu au de unde sa stie ca un om obosit dupa atatia km nu mai are chef de trasee optime (am tot vazut trase optime si tot alunecam de pe ele, la talentul meu) si vreau musai sa simta asfalt, deci drept la vale. Si copilul rastignit fix in fatza mea, sa nu ma lase sa trec. Ai de mine, i-am strigat un fugi de aici de o sa ma tina minte toata viata.
Ca urmare, pe cand urcam mai vartos cu bici in spate spre PA4, aud pe baietel ca-l incurajeaza pe un “urmaritor” spunandu-i ca nu-s mult in fatza si ca ma ajunge. Imi zic: vezi daca ma pun cu copiii! Stiu ce inseamna asta pentru un concurent: oxigen in plamani. Stiu si ce va urma: de mine nu va trece. Pana acum am tot suportat sa fiu depasit, asta e, sunt mai buni. Dar pe ultimii 15km? Si n-am simtit ca merg la limita. Nu eram epuizat ca dupa maratonul de la Garana, desi acum a fost evident mai greu (si asta pentru ca atunci ramasesem fara lichid pe ultimii 10km si la sfarsit abia puteam inghiti gulasul, eram terminat cum n-am fost in viata mea). Ajung la PA4, nici nu pot vorbi ca lumea cu baietii, amabili si acestia. Ma intreaba de unde-s, ei sunt din Sibiu, le spun ca nu pot vorbi acum. Asa si era, nu puteam sta mult (in total am facut pauza 30min, cu toate opririle voite sau nu), nu doream sa ma vada cel din spate. De data aceasta n-am mai tinut cont de bicicleta, si traseul mi-a permis. Am coborat la rupere (pentru standardele mele). La urcarea spre releu am depasit concurenti cu probleme si o pereche de la family care cred se ratacise sau a facut o pauza de plaja sau mici pe undeva. Speram ca acesti “intrusi” sa-i adoarma vointa celui din spate, sa-l bage in deruta.
In sfarsit padurea, stiu traseul din ziua precedenta: fara probleme. Nu-s multumit de viteza, pedalez in draci. Abia am reusit sa ma opresc la virajul cu catei (sunt vreo 6 pui aciuati in padure in acea zona). Ajung la finish, putin derutat de sensul pe unde trebuie sa trec linia. Bicicleta nu m-a lasat nici de data aceasta, dar imi tacane butucul fatza. O s-o duc la doctor.
Finish-ul: clasare nesperata pe locul 2 la +40 de ani, 39 la general. Urmatorul concurent a terminat la putin peste 6min de mine. Aud pe organizatori ca-mi striga numele. La ce timp am avut, nu-i de mirare ca lumea era pe plecate. Singura insatisfactie e ca n-am terminat macar cu 30min inainte, sa am sansa sa ma afisez pe podium cu copiii si sotia. Dar … primirea familiei a compensat. Si felicitarile organizatorilor, si premiul, si … Tudy. Uneori oamenii mari sunt ca si copiii. Eu nu fac exceptie.
Bravo pentru marcaje, am folosit GPS-ul doar pentru memorarea traseului. Data viitoare vin fara el, sa nu-l stric. De treaba toti oamenii de pe traseu, au facut tot ce au putut pentru mine, se miscau in viteza. Au stiut si distante, n-au fost habarnisti. Am fost multumit de toate si cel mai multumit am fost cand am vazut bucuria celor mici, energia lor. Daca mi-ar fi spus cineva inainte ca un copil “pe roti mici” poate parcurge atatia km, as fi zis ca nu-i bine sa-l epuizezi. Dar, depinde cum merge. Acum sunt convins ca intr-o zi un copil care se joaca depune asa efort ca echivalarea cu 20km pe bicicleta nu-i suficient.

  3 Responses to “Maratonul Geiger MTB Challenge 2011”

  1. Felicitari pentru perseverenta si pt. mobilizare, tura lunga geiger nu-i de de ici de colo.

  2. Multumesc, am avut emotii. Mai ales ca e diferenta enorma intre ce pot face cei buni pe coborare si ce pot face eu. Pierd timp pe urcare, dar parca e mult mai frustrant sa pierzi pe coborare. Cand ma duc la XC mi-e groaza de coborari, acolo asa trebuie sa fie, dar particip daca e langa Cluj. Dar aici … aici sa vad numai niste poze de pe coborari, ca-s convins ca la putini le-ar conveni sa coboare per-pedes pe acolo, darmite sa fie pe langa bicicleta. Cu ocazia asta mi-am schimbat reperele despre ce inseamna coborare tehnica. Ar trebui sa exersez cu un BMX echilibrul.

  3. […] la categorie, după Maus (la peste 1h40minute) şi Sorin Simu (peste 30minute). Iar am avut noroc, ca în 2011. Atunci am terminat pe locul 2 la categorie deşi timpul era peste 9h30min şi toată lumea se […]

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)