Aug 222012
 
A treia oară pentru mine, anul 3 pentru familie la număr de participări, un concurs mare la care n-am vrut sa lipsesc.

Multumesc pentru poze!
mai multe poze, unele făcute cu aparatul meu pe picasa

Deja tin minte amănunte despre cazari, traseu. Cum anii trecuţi am participat la tura lungă, acum iar mi-am dat de lucru. Aveam şi o poziţie pe podium de apărat – anul trecut am terminat cu mare noroc pe locul 2 la +40 de ani cu un timp … muncit de 9h32min.

E glumă, doar nu mă puteam aştepta anul acesta să repet rezultatul, având în vedere amploarea evenimentului. Am şi spus de anul trecut că e ultimul an în care mai pot avea şanse reale la podium, că apoi încep să vină greii: mai un Maus, mai un Vasiliu, mai un Sarosi, bine ca a fost ziua lui Robike si a ales traseul mediu ca sa fie mai odihnit la sărbătorire. Distractia adevarata va veni în viitor daca apar si strainii, asa ca de pe acum mi-am facut categoria mea si ca sa fiu sigur de castig m-am inclus doar pe mine. Ce câstig? Ce-mi dă sponsorul: sănătate, puterea şi răbdarea de a ajuta copiii, în fine – multe.

la start
maratonistii din frunte

Mare surpriză pentru mine că a venit Blazso Marton şi că am avut onoarea să fiu pe aceeaşi pagină cu el în clasament. Asta pentru că am încăput toţi concurenţii de la tura lungă pe o pagină :)! Ne cunoastem mai bine de la Doda Pilii, că la maratoane si XCO daca-l vad la start si la finish. Aud ca va veni si la Maros Maraton de la Cluj – nu-i de mirare.
Ca sa închei cu povestile – anul acesta am fost mai bun, am avut si alta bicicleta si cred ca si stiu sa cobor mai bine: 8h21min timpul meu, cu o ora si aproape un sfert mai rapid ca anul trecut, locul 28 din 39 finisheri si locul 4 la categorie, dar la aproape o ora de locul 3 Dan Lupsa.

podiumul la family sub 7 ani
ajung şi eu la finish pe când se montează podiumul
gata cu munca pe ziua de astăzi

Bucuria cea mai mare am avut-o cănd am aflat că au încheiat pe locul întâi Diana cu Tudor la family sub 7 ani. Andreea a parcurs si ea traseul, mergand in ritmul ei, lipindu-se de cate o familie şi încheind înaintea celui mic. Păcat că n-a putut şi ea să concureze oficial, rămâne pe anul viitor. În fond, anul trecut ea a fost baza, iar anul acesta a predat ştafeta la Tudor. Şi ca bucuria să fie deplină, am ajuns la timp de data aceasta să prind premierea. Anul trecut am ajuns la timp să nu ma prindă noaptea, ce să mai spun de premiere şi podium. Numai organizatorii şi familia mai erau pe acolo!

clasament partial family

Şi acum câteva impresii şi experienţe trăite.
În primul rând n-am mai repetat greşeala de anul trecut cu cazarea la camping la Ocna Sibiului. Era cam scump la Cisnadioara, asa ca – meritul prietenului Ovidiu Ciobanu – am ales o pensiune în Şelimbăr. Am avut cu el interminabile discutii pe tema ce inseamna o proba family, fiecare a avut opinia lui. In orice caz concluzia mea a fost ca oricum organizatorul hotaraste. Am avut strategie pentru toate cazurile. Sambata am fost pe traseul de family si cu Andy si Ovidiu si cred ca a prins bine la toti recunoasterea. Asa cum ma asteptam podul si urcarea la biserica erau deja asfaltate si deci mai accesibile. Toate intortochelile de prin padurea Dumbrava aveau si ele farmecul lor, plus ca ne-am data seama că sunt şi porţiuni mai tehnice. Am şi văzut în poze că s-a căzut neaşteptat de des pe acolo. În orice caz şi mie mi-a prins bine, iar în lupta mea cu locul 27 am avut şansa să-l depăşesc dar … era sa-i iau in balon pe câţiva spectatori care nu m-au văzut şi mi-au barat drumul.
Ziua concursului: oricat te pregatesti tot mai apare ceva, de data aceasta o pană la bicicleta lui Tudor. Mi-a luat suficient timp ca sa ajung doar cu 6 minute inainte de start si evident sa ma pozitionez in coada plutonului.  Am stat peste un minut de la startul oficial până am făcut primul pas. La cati eram – peste 500, ne-am miscat repede.
La intrarea in padure era lume, dar cu bunavointa din partea celor din jur am reusit sa urc pe bicicleta. Sper la randul meu ca n-am incomodat prea mult pe altii in continuare. Nu ma grabeam in mod deosebit, fiind la tura lunga, dar tot am scos un timp bun pentru mine, cel care ma luptam cu timpii limita până acum: 2h15min până la separarea de traseu mediu-lung. Am şi coborât mai bine, fără probleme majore.
A urmat un traseu frumos, inclusiv cu poteci pe câmp, urmat  de coborarea la Valea Sadului. Alta, nu ca anul trecut. Dacă mai pui şi alte diferente, nu poti compara asa simplu timpul scos cu cel de anul trecut. A fost mai bine – tot în braţe cu bicicleta, dar mai puţin stresant ca pe bolovani.

– traseul parcurs de mine, de la km 85 am completat cu traseul oficial –

Şi am ajuns la km 46, la baza urcarii de Paltinis. Stiam ca acum urmează să mai ajung pe câte cineva, din cei mai puţin obişnuiţi cu turele lungi: în mod normal cam trebuie să fie la capătul puterilor şi le trebuie timp să-şi revină. Aşa a şi fost, am depăşit doar la început pe câţiva şi apoi singur frate până la push-bike. Normal că m-am gândit şi eu că ce … caut. Dar tura lunga are un farmec deosebit. Am tot avut prilejul să explic de ce-mi place mie la concursuri, de ce nu ma multumesc cu cicloturismul. Sunt multe motive, le-am mai spus, iar cu ocazia Geiger-ului mi-a apărut revelaţia că de fapt eu, când particip la turele lungi, fac de fapt cicloturim, dar in cadru organizat. Ore intregi poti fi singur, mergi totusi fără să faci pauze de orientare, traseul e sigur, in mod normal nu-ti apare pe o coborare o prapastie nesemnalizată şi sa cazi ca berbecul, deci scapi de niste stresuri. Mai nimeresti si oameni amabili pe parcurs care iti dau sa mananci si sa bei, te mai intreaba de sanatate, ai timp si sa le raspunzi… Cine vrea şi puţină linişte şi timp de meditaţie să evite turele mai scurte unde vesnic ai pe cineva in coaste, mereu ai o tinta in faţă, nu-ţi pică bine nici PA-urile că tot îţi reproşezi că stai prea mult. Dacă mai şi închei anonim cursa şi culmea aproape odihnit, apoi chiar te enervezi şi ziua următoare la lucru nu-ţi pică prea bine.
Dar să continui… Pe urcare mi-am dat seama că mi-e ghidonul puţin strâmb. Am urcat aşa, aşteptam pauza de la pârâu, să mă şi răcoresc. De data aceasta m-am oprit la baza push-bike-ului. Am vazut eu ca era cam galbenă apa, m-am cam mirat. Bine că m-am abţinut şi n-am băut. Sus mă aştepta numai o turmă de oi care-mi închipui că nu numai au băut apă. Stimulat şi de vederea câinilor, am scos un 6 la oră pe lângă bicicletă, dar nu pentru mult timp.
Mă distrez şi acum de ce a spus Maus, că n-a stat prea mult la PA-ul de la bucla mică sa nu-l vada Blazso pe cand se intoarce!  Ce sa mai spun de mine, ca pe cand eram pe acolo probabil Blazso mai avea putin si termina! In sfarsit, până la Păltiniş am reuşit să ajung doi viitori parteneri de drum. Pe prima coborâre m-au depăşit iar şi ne pomenim toti trei la acelasi PA. Aveam deja cam 5 ore şi un sfert de cursă şi mă gândeam că aş fi fericit să închei sub 8 ore. De aici incolo ne-am despărţit. Inainte de satul cu multi copii m-am intalnit si cu Sorin Simu, dar si el era mai proaspat ca mine. Mă şi mir că l-am ajuns. E drept că m-am străduit să cobor pe bicicletă şi doar unde am considerat că-mi folosesc prea mult frânele sau că e prea mare riscul din cauza pietrelor ascuţite am alergat. A şi terminat in faţa mea, deşi avea o pană “netratată”. Frustrante penele, nu prea-ţi vine să opreşti şi să schimbi camera. La o tură mai scurtă hai să zicem că poate faci economie de timp, dar părerea mea e că la o tură lungă mai bine te opreşti şi rezolvi problema.
M-am jucat un pic de-a mâţa şi şoarecele pe final cu number 14, simpatic traseul – e un fel de XC mai ales pentru cei mici.
La finish – toti ai mei fericiti, bucurosi sa ma vadă şi să se laude. Bravo lor! Şi Diana a avut pană la sfârşit, dar tot au terminat primii la categorie. Mare succes a avut proba family! Au fost trei categorii, iar părerea mea e că s-a bătut recordul naţional la număr de familii: 40 doar pe lista parţială de finisheri. Dacă se permiteau şi perechi adult (nu doar părinte) + copil mai erau doritori.

la distractie in parc

tortul oficial

M-am intalnit la finish si cu Loti din Ineu – partenerul meu de anul trecut de la Ironbike – echipa “Trussst in me”. Îi mulţumesc pentru pozele făcute şi, cine ştie, poate anul viitor refacem echipa.
Să ne vedem cu bine anul viitor, să fie concurenţă şi mai mare la proba lungă, aşa cum doreşte şi Blazso :). Puţine concursuri de MTB din România depăşesc 500 concurenţi şi asta spune multe despre Geiger!

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)