Maros Bike Marathon pentru a treia oara

Am fost 14! Atâţia am participat de la Clubul Clujul Pedalează la concurs şi au mai fost cel puţin opt la partea de voluntariat-organizare. Pot spune că eu am reprezentat şi CAR Universitar, un alt club mare dar la care profilul principal nu este MTB-ul.

la finish, multumesc lui Miki pentru poză

Cred că este ultimul maraton mare pe anul acesta. A fost antrenant, am avut câteva frustrări legate de mici probleme tehnice care poate m-au privat de un loc pe podium la categoria mea, dar cel mai important e că m-am simţit bine în mijlocul sutelor de concurenţi din care cunosc sau sunt prieten cu … sute.
Am încheiat pe locul 7 la categorie, locul 58 din peste 360 concurenţi la general, pare un rezultat destul de slăbuţ, dar am fost 60 numai la categoria mea, iar timpul meu de 3h20min a fost doar la 2 minute de locul 3. Practic am fost 5 concurenţi în acest interval, ceea ce arată ce luptă a fost, cât a contat fiecare secundă pierdută aiurea, că valorile sunt apropiate şi … că am avut dreptate să sper la podium, poate pentru ultima dată pentru că rândurile celor la 40+ se îngroaşă an de an şi de întinerit încă nu-i cazul. Din câte ţin minte rezultatele care mă privesc direct, Vaum a terminat pe locul 1 cu 3h6min, Klos Viktor a avut 3h14min fiind urmat de grupul de 5 în intervalul 3h18min – 3h20min: Ladislau Speth – locul 3, Aurelian Răducanu, Martin Speth, Egon Pommersheim şi cu mine.

multumesc pentru poze Florian Raducanu – NoMad Merida

Mai multe poze de la Florian Raducanu pe FB


E prima mea participare la tura scurtă, de 50km. Anii precedenţi am fost la tura lungă, care-mi place cel mai mult. De data aceasta am ales 50km strict numai din motivul că am considerat că am şanse la podium. La 80km erau cel puţin 4 care în mod obişnuit termină cu mai mult de 40 de minute în faţa mea. De anul viitor voi reveni la proba lungă, să scap de ritmul infernal, de trafic, să mă relaxez mergând singur ore întregi, să fiu întâmpinat de feţe zâmbitoare şi masa pusă din loc în loc, iar singurul meu concurent să fi eu însumi şi timpul optim din anii precedenţi – 6h4min.

poză de la Vali – mulţumesc

Şi acum despre cursă… După startul mai tricky, în care în urma rotaţiei am ajuns spre coada plutonului, totul a decurs normal – un puhoi de oameni în faţă, slalom şi pericol de agăţări şi trânte. Am fost luat prin surprindere de unul din coarnele unui MTB venit din spate care mi-a agăţat mâna stângă şi era să mă smulgă de pe bicicletă. Am scăpat şi a venit prima urcare. 10,5km efectivi, atâta e urcarea propriu-zisă spre Mănăstirea Muntele Rece, pe care în regim de antrenament am reuşit s-o urc pe foaia mijlocie. Acum din cauza traficului, spre sfârşit a trebuit să încetinesc şi să pun foaie mică – nu aveam unde să depăşesc. Avansam, grupurile nu mai erau aşa mari, dar era suficient ca unul să se dezechilibreze ca să încurce toate socotelile.

ultima porţiune de la coborârea “Austria” – multumesc pentru poză lui Tudor Căpăţână

La capătul coborârii mai bolovănoase “Austria” am avut satisfacţia să ajung pe englezi, inclusiv pe Charles, care de data aceasta a ales proba lungă. Ştiam că merg bine pentru nivelul meu, dar Vaum trebuie că era departe şi cine ştie câţi alţii de vârsta mea mai erau înşiraţi în faţă. Pe push-bike-ul spre Dodeşti am reuşit s-o  ajung şi pe Beata (tot tura lungă). Nu pot spune că sunt un bun MTB-ist, că pot da lecţii la alţii, dar categoric la push-bike sunt fruntaş şi aş putea scrie câteva pagini despre această “tehnică”. Pot merge mai repede ca alţii care se zbat pe bicicletă, cred că sunt urmările mersului pe munte cu rucsaci grei. Am avut primele semne însă că ceva nu e în regulă cu angrenajul, mai păcănea lanţul pe pinionul mare, mai făceam câte jumătate de rotaţie în gol – destul de frustrant şi îngrijorător pentru că ştiam ce traseu urmează.
Pe coborârea Păltinei l-am compătimit pe Levente (tura lungă) care urca înapoi leoarcă de transpiraţie. O luase greşit, poate singura explicaţie e că uitase că de data aceasta e la 80km nu la 50km ca anul trecut. Era unul din cei cu o clasă peste mine şi care totuşi a terminat pe locul 5 la categorie cu un timp pe care nu cred că-l obţineam eu fără rătăcire, sub 6 ore. În fine, ghinion, în mod normal eu îl vedeam pe podium.
Au urmat Papele (3,5km de urcare mai dificilă). Am mers bine, am depăşit, era cineva pe margine care ne număra – mulţumesc. Numărul meu de cod a fost 71. Am reuşit să-i ajung cel puţin pe unul din fraţii Speth, să-l depăşesc pe colegul meu de club Cipri Nedea dar aveam probleme tehnice. După trei opriri din cauză că-mi cădea lanţul de pe ultimul pinion am hotărât că mai bine consider că nu-l mai am. Şi aşa mai aveam păcănituri şi pe penultimul. M-a cam încurcat treaba asta şi nu mi-a fost uşor să urc pe pinion de 30 (cel mare avea 34). N-am reuşit să mă depărtez suficient ca să nu mai fiu ajuns de “duşmanii” mei pe ultima coborâre mare. Nu la părţile de coborâre mai tehnice pierdeam eu teren, ci ca de obicei la porţiunile de plat, fals plat şi şosea. La acestea n-am strălucit niciodată.
În fine, a urmat ultima porţiune prin pădure, pe nedrept neglijată ca importanţă de unii. E cam 1,5km de urcare, din care o parte de push-bike. Am urcat alături de Minulescu, am înjurat în gând că trebuie să fac push-bike şi pe porţiuni “de pinion mare” şi am ajuns la finish nu înainte de a fi depăşit pe ultimii metri de un concurent mai determinat. A trebuit să mă opresc pentru poze, felicitări şi m-am pomenit cu crampe musculare la un picior.

traseele la maraton

Am avut satisfacţia că am ajuns în sfârşit înaintea lui Marton Blazso la final, nu contează “amănuntele”, că doar suntem în România: el a concurat la 80km şi eu la 50km, a terminat primul cu 4h7min, în condiţiile în care n-a tras tare la final.
Felicitări organizatorilor, sper că toată lumea s-a simţit bine. Mi-a plăcut mâncarea, dar tare mult a trebuit să aştept după ea.
Au fost şi prezenţe unice pentru mine la acest maraton: prietenul meu Luşu la tura lungă – bravo lui şi pentru rezultat şi Joe Indianul la tura scurtă. Cred că Joe are nişte planuri legate de un viitor maraton de MTB la Vlădeasa, dacă-i adevărat atunci succes, că zona e faină şi cunoscută mai ales pentru … drumeţie, alergare, schi şi alpinism.
PS: Am găsit şi problema din cauza căreia îmi cădea lanţul de pe ultimul pinion şi păcănea şi pe următorul. Am scăpat ieftin, era doar slăbit şurubul de prindere pe cadru al urechii schimbătorului spate, un rol având probabil şi şocurile de la coborâri. E bine de ştiut pentru alte maratoane. Cu prilejul acesta am aflat că la fiică-mea îi place cum miroase bicicleta – un semn bun.