Ineu de Cris - Kingsland triathlon - Localitati si zone - Triatlon

KingsLand Triathlon 2013 – Ineu de Cris

Update: just for records, am încheiat pe locul 23/60 la general cu timpul de 2h11min28sec şi pe locul 10/17 la categoria 40-49 ani.

Multumesc pentru poza! KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti

Primul triatlon din acest an nu a fost cum am crezut half-ironmanul de la Oradea, fiind in vacanţă pe alte meleaguri, ci KingsLand Triathlon – desfăşurat intr-un loc putin cunoscut, dar de perspectivă, aproape de Ineu de Criş – Oradea. Ce este de spus de acest loc – că aş veni oricând cu familia, mai degrabă decât la băi la Oradea: este lac, poţi înota, te poţi plimba cu barca, sunt căsuţe, poţi pescui, este teren pentru călărie, polo, o mică pistă de aterizare pentru avionaşe, pe scurt un ranch. Mi-a părut rău că n-am putut veni măcar cu fetiţa să participe la primul ei minitriatlon.

Mai multe poze găsiţi pe picasa – KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – minitriatlon copii
From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – minitriatlon copii

Ce consider că este un mare lucru: organizarea minitriatloanelor pentru copii. Nu sunt mulţi copii încă, dar cred că iniţiativa va da roade destul de repede. Momentan aşa arăta minitriatlonul ca un cantonament pentru câţiva copii la care li se organizează şi un concurs. Dacă tot am venit cu o zi înainte am şi pozat, pentru ca lucrurile bune să se vadă şi să rămână.

 

From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – minitriatlon copii
From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – minitriatlon copii

După şedinţa foto am început să mă pregătesc pentru ziua următoare. Aveam echipament nou, nu mai fusesem de mai bine de un an la un triatlon, deci erau toate auspiciile ca triatlonul meu să nu fie concludent pentru potenţialul meu şi aşa modest. În plus, hotărâsem să încerc să înot crawl cât mai mult timp, deşi eram până nu de mult mai lent decât la bras. Am mai adăugat un element, pentru ca reuşita să fie cât mai depărtată: mi-am luat ceasul de duatlon Garmin şi la înot. Pentru că scrie că nu rezistă la apă mult timp, fiind clasa IPX7, şi nu se recomandă la înot, în plus fiind luat şi second (ca defect) şi i-am văzut garniturile de etanşare afectate de precedentul proprietar, am folosit metoda găsită pe net: se pune sub casca de înot, dar nu în vârful capului, ci spre ceafă. Problema era însă ca nu aveam cască de gumă, ci doar de pânză, dar am găsit o metodă de asigurare că nu pică, prinzându-l suplimentar cu elasticul de la ochelari. Am testat deci tot ce era nou, şi-n plus am parcurs integral traseul de bicicletă – fiind doar 28 km fără dificultăţi tehnice deosebite – cu pantalonii de triatlon. Totul a fost ok, iar pentru bicicletă am hotărât să-mi schimb cauciucul faţă conform fix cu ceea ce am întâlnit pe traseu: town&country, adică aproape necramponat şi cu un balon mai mărişor decât cel de şosea. M-am gândit că experienţa mea îmi permite să folosesc cauciucuri măcar cu o treaptă mai rapide decât concurenţii, în mare majoritate obişnuiţi doar cu şoseaua, şi n-am greşit în alegerea mea: şi pe coborâri am fost rapid, atingând şi 54km/h pe o porţiune de coborâre destul de periculoasă de drum de ţară cu pietriş aflată la final. Ziua s-a încheiat cu un jogging în jurul terenului de golf cu prietenul Andras.

mai multe poze in albumul din 29 iunie KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti
From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti

Surprize la cursă n-au fost, dar ceva schimbări de plan am avut. La înot am pornit practic din ultima linie ca să n-am probleme de coate şi picioare, dar tot m-am ales cu o “lopată” peste cap şi nu prea înţeleg cum, având în vedere că eram printre ultimii. M-am convins că cel puţin la început trebuie să fiu tot cu capul la suprafaţă ca să pot observa traficul din jur, mai ales că-mi era frică să nu-mi zboare careva casca cu tot cu ceas. Şi de aici la înotul bras n-a mai fost decât un pas: n-am avut ce face, măcar ieşeam odihnit din apă. M-am uitat pe ce mi-a înregistrat ceasul, în sfârşit am un reper în ape deschise, n-am mers rău pentru un bras, problema e că m-am antrenat atunci când am putut numai la crawl. În sfârşit, am făcut cam 13min/500m, deci cam 26min 1km (2 ture), şi am ajuns printre ultimii, având de recuperat la probele următoare. Punctul bun a fost că la tranzit am fost rapid şi sunt mulţumit de achiziţii.

From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti
From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti

La MTB am scos cam 1h10min, doar cu 10min mai rapid decât ziua precedentă, dar şi atunci am fost destul de grăbit ca să nu apună soarele. Am reuşit să-l depăşesc pe Andras, ceea ce e mare lucru la un traseu de viteză, dar el avea probleme cu plăcuţele de frână care frecau. Ce să-i faci, nu e bine să schimbi nimic înainte de cursă :), chiar dacă te pregăteşti să pleci apoi în vacanţă! Am avut satisfacţia să reajung şi să depăşesc pe singura coborâre mai abruptă şi mai periculoasă pe cineva (singurul care m-a depăşit la bicicletă, dovadă că cei buni aproape toţi au terminat înotul în faţa mea), atingând 54km/h. Cu cauciuc mai normal eram şi mai rapid, dar doar pentru clipa aceea de fericire nu se merita.

From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti

A venit alergarea, Andras a trecut de mine cu uşurinţă şi m-am gândit că alerg cam încet. Pe mulţi însă am popit. Acasă am văzut că am avut o medie (pentru alţii de jogging) de peste 12km/h, deci n-am fost chiar moale, atât că trebuia să fiu mai hotărât şi să mă străduiesc mai mult având în vedere că era o cursă scurtă, puţin peste 6km.

Timpul meu oficial a fost de 2h11min39sec, sper că un timp de prima treime la general, că la categoria mea de 40-49 ani, la cât de mulţi sunt buni, nu pot spune decât la modul optimist că undeva pe la mijloc. Voi continua cu triatloanele până ajung în prima treime la categorie, şi asta înseamnă să perseverez la înot. În fond, trebuie să fac faţă copiilor mei, şi n-am prea mult timp la dispoziţie. Cel mai uşor poţi cere de la ei dacă dai exemplu personal.

From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti
From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti

Închei cu felicitări pentru organizatori, pentru voluntari şi în special pentru copiii voluntari care cu o zi înainte participaseră la cursa lor şi acum au dat o mână de ajutor la punctele de alimentare. Fain sport triatlonul, avantajul faţă de alte discipline e că poţi face baie de răcorire când doreşti şi locaţiile sunt de ţinut minte pentru weekendurile cu familia. Să ajungem să avem şi noi triatlonişti de nivel internaţional renumiţi. La fete “e mai uşor” cum îmi spun prietenii de la şah, şi mă gândesc că şi aici e valabil. Acum vârful a fost Bălănescu, cine-i calcă pe urme?

From KingsLand Triathlon – Ineu de Cris – triatlon adulti