Alergare - Cluj - Cluj-Napoca - Clujul Pedaleaza - Concursurile de biciclete pentru copii - Crosul de noapte - Duatlon - Localitati si zone - Memorialul Szasz Albert - Micul Biciclist si siguranta lui - Targu-Mures - Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship

Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship, Memorialul Szasz Albert, Crosul de Noapte si Micul Biciclist si siguranta lui


Da, pare o varză de tipuri de competiţii, dar nu-i chiar aşa. Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship a fost duatlon offroad la Târgu-Mureş, Memorialul Szasz Albert a fost alergare trail în ziua următoare tot la Târgu-Mureş, iar Crosul de noapte şi Micul Biciclist şi siguranţa lui de la Cluj nu necesită explicaţii.

Ce urmează va fi interesant: Maraton Apuseni şi Propark Adventure – secţiunea Eco Challenge – în echipa Iezerele Cindrelului cu Cristina şi Adi Beleanu, Cristina Trancă. De aici încolo voi lua pauză (sau voi participa la relanti la competiţii) pentru că va urma X(iron)manul de la Oradea.

Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship – 9 mai – s-a ţinut anul acesta la Târgu-Mureş. Am plecat cu întreaga familie şi cu prietenii noştri Ovidiu şi Andy Ciobanu, cu care de obicei mergem când e o competiţie la Târgu-Mureş. Am mai spus şi altă dată că ne place acolo Platoul Corneşti, competiţiile care se ţin acolo. În general se fac probe şi pentru copii, aşa că nimeni nu se plictiseşte. N-a fost excepţie nici acum, copiii având o probă de alergare în ziua următoare în cadrul concursului Memorialul Szasz Albert.

From Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship

Văd că deja competiţiile sunt cam pe zone şi suprapuse. Eu n-am putut merge la duatlonul (tot campionat naţional) de la Bucureşti pentru că e prea departe şi tot aşa n-au venit mulţi de acolo la acest duatlon. În fine, se vede după rezultate cine a participat, într-un weekend unde au fost de asemenea încă două competiţii tari: EcoMarathon la trail şi Prima Evadare la MTB.

From Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship
From Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship
From Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship

Pentru mine a fost şi o testare de echipament de triatlon, şi o testare comparativă cu concurenţi care ştiu cât sunt de buni: Vaum Waldemar, Szikszai Bruno, Robike, Horvath Arpad. Nu toţi am concurat împreună – eu am participat la amatori, alţii la elite, dar traseul şi probele au fost aceleaşi.

From Transilvania Cross Duathlon Balcan and Romanian National Championship

Rezultatul meu: locul 2 la categorie după Vaum la 2 minute, 9 la general amatori.

Memorialul Szasz Albert s-a ţinut ziua următoare pe un traseu de trail pe care se antrenează regulat târgu-mureşenii. Pentru că nu-i decât vreo 12km, evident că am participat. A fost foarte multă lume, e un obicei ca lumea să vină la iarbă verde în weekenduri, iar cu această ocazie să participe la competiţii mai uşoare şi pentru socializare. Pe lângă proba de cros la care s-au strâns mai mult de 100 participanţi, veniţi şi din alte oraşe, au fost şi probe pentru copii – până la 2km, plus o probă chiar de fun, fără cronometrare, fără înscriere, pentru toată lumea. La copii chiar a fost luptă, venind şi din alte părţi de la şcoli sportive. A fost rândul copiilor mei să-şi încerce forţele, a lui Andy, a Daianei. Daiana şi Andy au fost foarte buni, Daiana terminând chiar prima la general.

Eu am încheiat iar pe locul 2 la categorie, 13 la general, după o luptă strânsă (un finish ca la fotografie) cu un antrenor de atletism din … Deda! Da, uitaţi-vă pe hartă să vedeţi unde e Deda. Da, a venit cu copii de la şcoala sportivă din Deda care i-au făcut o galerie imensă 🙂

La Crosul de Noapte de la Cluj am participat pentru prima dată. E faină atmosfera în Parcul Mare, multă lume cunoscută, am mai fost şi altă dată dar nu ca şi concurent. Acum am participat pentru că dorea foarte mult Diana să nu lipsească la proba de 4km. Aşa că am venit de la serviciu (dimineaţa oricum alergasem mai încetişor 10km) şi am luat startul la 10km. N-a fost rău, în parametri, dar fără să excelez: locul 15 la general, 42min37sec, pace de 4min12/km. Nu-i un traseu de record la viteză, fiind destul de multe curbe strânse.

From Crosul de noapte – primavara 2015

Micul Biciclist şi siguranţa lui s-a ţinut acum la Şcoala de agenţi de poliţie Septimiu Mureşan. A fost o probă pentru copii de slalom printre cauciucuri . Andreea a încheiat prima la categoria ei (fiind singura 🙂 ), iar Tudor pe lângă podium, unul din locurile 4-6, dar cu un timp mai bun ca Andreea. La categoria lui e mare concurenţă. Am făcut câteva poze, le-am postat pe FB.

From Micul biciclist si siguranta lui
From Micul biciclist si siguranta lui
From Micul biciclist si siguranta lui
From Micul biciclist si siguranta lui
From Micul biciclist si siguranta lui

Să ne vedem cu bine!