Jul 302018
 


Îmbarcarea – Triatlon Cluj

În sfârşit un triatlon anul acesta! După atâta alergare simţeam nevoia unei evadări. La Tarniţa apa e foarte bună pentru înot dacă ai costum de neopren, se poate însă şi cu costum clasic. M-am înscris la Triatlon Cluj destul de târziu, la limită înainte de epuizarea locurilor disponibile.

E a treia participare a mea, cu o pauză anul trecut, fără să pun la socoteală prima ediţie la care s-a înotat în lacul format la barajul Floreşti. Atunci, în 2014, a fost apa foarte rece, cei care au considerat că e prea mare disconfort (inclusiv eu) nu au înotat şi au aşteptat pe margine până ultimul înotător a ieşit din apă ca să poată continua cu proba de bike. Era cineva care abia de câteva luni învăţase să înoate, aşa că încurajările noastre n-au părut să aibă vreun efect. 🙂 Urmarea a fost că triatlonul de la Cluj a fost mutat la Tarniţa, unde şi dealurile din jur permiteau un traseu de MTB mai deosebit, şi aşa a rămas până acum.
Pentru că anul acesta nu m-am antrenat deloc la înot n-am fost atât de imprudent să mă înscriu şi la Traversarea Tarniţei, realitatea mi-a dat dreptate – la cât de lent am fost nu cred că mă încadram în timpii limită.

Şi a venit ziua startului. Sâmbătă la Cluj turna cu găleata la ora 7 dimineaţa şi, în timp ce mă pregăteam, nu m-am putut abţine şi am căutat pe FB evenimentul, să văd dacă organizatorii nu anulează concursul. Nu era atât problema cu înotul, cât cu traseul de bike care şi-n mod normal nu e uscat. La Tarniţa e un microclimat, iar rezultatul e că plouă des. Nicio ştire de ultimă oră însă, s-a oprit şi ploaia şi m-am prezentat la coada lacului.

Mulţi prieteni, cunoscuţi, cu mulţi dintre ei nu m-am întâlnit în ultima vreme, fiind angrenat în alergare pe distanţe lungi. Aşa că, printre multe salutări, am început să-mi pun lucrurile în ordine, mai grijuliu ca de obicei, unele amănunte uitându-le.

A fost fain, abia am aşteptat să intru în apă, să închei cu proba de înot. Ca să mă exprim mai exact, să scap de proba de înot. N-a fost greu, dar am ieşit printre ultimii din apă. Unde sunt vremurile acelea când 39min la 1500m nu erau chiar de … top 5 de la coadă? 🙂 Nici nu m-am uitat în spate, n-avea rost. În fond la standurile de biciclete era cam pustiu, n-a fost greu să-mi văd MTB-ul. Am mai pierdut 5 minute şi la T1, că nici cu echiparea nu am fost rapid.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-9O62tdPMlDU/W2G7XwQIz1I/AAAAAAAA2_E/5oUMKMaruZcdxSgAUaZVOZXksgERdil6QCCoYBhgL/s144-o/bike.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6584749734991004689#6584750146956349266″ caption=”” type=”image” alt=”bike.jpg” image_size=”2016×1512″ ]

Urma însă proba de MTB unde eram sigur că voi recupera mult faţă de triatloniştii obişnuiţi, pentru că traseul era mai greu ca de obicei în urma ploilor. M-am înarmat cu răbdare, cu atenţie la momentul şi locul depăşirilor. Asta e, eu mi-am creat problemele cu înotul meu performant. M-am simţit excelent pe traseu, cu atâtea noroaie şi bălţi. Acasă mi-am spălat de câteva ori tricoul şi apoi l-am pus în maşina de spălat, nu cred să mai arate însă ca înainte. Pe coborârea în valea Someşului Cald m-a prins ca şi pe alţii o răpăială puternică, a trebuit să încetinesc puţin, se formaseră pâraie şi trebuia să am grijă pe unde trec, să evit locurile cu posibile obstacole ascunse. 1h43min mi-a luat proba, m-au încurajat şi organizatorii, recuperasem multe poziţii şi urma proba de alergare unde trebuia să fiu chiar mai bun.

La alergare însă nu eram antrenat pentru viteză şi asta s-a simţit. Pulsul tot pe la 160bpm a fost, dar cred că 30bpm au fost doar agitaţie browniană. Am mai recuperat puţine poziţii, în fond deja ajunsesem în preajma concurenţilor mai puternici. 45min pentru 9km a fost timpul meu, n-a fost rău, alergarea ca şi MTB-ul au fost off-road cu diferenţă de nivel.

Cu timpul de 3h13min46sec m-am clasat pe locul 24 la general şi 1 la categorie. Rachetele însă au fost departe, primul timp a fost de 2h29min.

Triatlonul de la Cluj mi-a retrezit plăcerea concursurilor de triatlon, mai am câteva zile la dispoziţie să mă decid dacă particip şi la Beliş. Apoi urmează UTMB, ţinta mea principală din acest an.

Mulţumesc mult prietenilor, organizatorilor, voluntarilor pentru companie, pentru încurajări. A fost o atmosferă veselă, mai toţi arătam la finish ca după o bătălie în noroi. Mulţumesc pentru poze, sper să ne vedem cât de curând la Beliş!

 

Sorry, the comment form is closed at this time.