May 222021
 

Nu știu de ce mi-a zburat gândul în clipa asta la epopeea lui Ghilgameș. Habar n-am, nu-i nicio legătură, așa se plimbă el… Nici nu am ajuns nemuritor, nici legendar, nici “Trotinetist”, nici “American”… Am să vă spun eu de unde vin cuvintele acestea. Dar clar a fost o epopee pentru mine, sau cum am mai numit-o – transhumanță de trail, circ ambulant… Dar denumite așa, cu duioșie. Alt cuvânt mai neobișnuit pentru mine, sigur nu l-am mai folosit niciodată pe blog.

Ce a fost Transylvania Legends? Cum le place să spună la organizatori: un proiect social. Unul dedicat copiilor de la Așezământul Sfântul Leontie din Rădăuți (e prima dată când am fost în acest oraș bucovinean), un loc unde o mulțime de copii sunt îngrijiți și sprijiniți să ajungă departe când vor fi mari. Din spusele lui Florin Alexandru, la început un copil a dorit un coș de baschet. Și apoi, pentru a face un bine, pentru a împlini un mic vis pentru unii dar mare pentru acel băiat, o mână de oameni inimoși au ajuns … să străbată jumătate de țară cu noi alături. Le mulțumesc, enumăr alături de Florin pe Florentina Paval – “profa de mate”, Adrian Paval, Ioan Coroiu, fotograful Victor Ștefan… Și mai sunt, în avalanșa întâmplărilor zilnice multe am uitat sau am scăpat, așadar … mai pot completa dacă îmi scrieți.

Pun mai jos o poză cu traseul parcurs (cu verde), comparativ cu cel inițial (cu albastru). E o parte din Via Transilvanica, un alt proiect pe cale de realizare al unor alți oameni cu inițiativă și idei mari pentru viitor: al celor de la Tășuleasa Social. Vor fi 1000km, de la Mănăstirea Putna la Drobeta Turnu-Severin.
Noi am parcurs traseul de la Mănăstirea Putna la Mediaș. Inițial planul era ca traseul să fie de 641km lungime și peste 19000m diferență de nivel, dar condiițiile meteo (Vatra Dornei), starea traseelor (Sadova), restricțiile (Lupeni din Harghita) au mai redus din parametri, cei care au parcurs tot traseul în cele 8 etape, între care și eu, am alergat 545km cu peste 15000m diferență de nivel. Am trecut prin toate cele 4 sezoane de-a lungul acestui drum, a fost … de poveste. Am încheiat pe locul 3 la open, după adversari prea buni pentru mine – Adrian Costea și Codrea Silip. Ce e de remarcat e că orice lucru mare, dacă-l abordezi pe bucăți mici, e accesibil și realizabil. Doar să vrei, să ai răbdare, să ai perseverență. Am fost 6 persoane cu toții care am parcurs traseul și niciunul dintre noi nu suntem avioane. Clasamentul stă mărturie, au mai fost Florin, Emil Bodea și Lucian Dincea. Iar cei care au participat la toate etapele dar nu s-au încadrat uneori în timpii intermediari au fost mai mulți, inclusiv femei. Bravo la toți, să nu uităm însă că au fost nume mari în alergarea montană de la noi care au putut participa doar la câteva etape și și-au demonstrat valoarea, iar rolul lor în cadrul proiectului probabil a fost mai mare prin notorietatea adusă: Robert Hajnal, Bartha Balint, Cătălin Șorecău, Sălăgean Ștefan, Szabolcs Takacs, Cristian Pop, Marius Iorga, Andrei Ailenei… Ei na, dacă de unii n-ați auzit, veți auzi.

Așadar, ce a fost Transylvania Legends? Am scris eu multe la interviul inițial din 7 aprilie. Pe scurt: un proiect cu trei părți: latura socială – donațiile pentru copiii de la Așezământ, latura explorativă – parcurgerea traseului Via Transilvanica și latura competițională – să mă lupt pentru primele locuri într-o competiție cu 8 etape de ultradistanță (a durat 9 zile, din 22 aprilie în 30 aprilie, ziua de pauză a fost după etapa a IV-a).

Pun mai jos linkul la interviu, publicat pe Facebook. M-au caracterizat într-un cuvânt – “Tacticianul”. Mulțumesc!
Textul este de asemenea atașat la sfârșitul postării, e mai ușor de citit – linkul .

M-am străduit ca răspunsurile să mă reprezinte cât mai bine, chiar să ajute. Cum a fost la final, ce a însemnat realitatea și cât a corespuns așteptărilor, dau mai jos linkul la interviul cu Florin.

În mod clar așteptările mele au fost depășite sub toate aspectele, am fost impresionat. Iar locul meu final este corect, nu am a mă plânge, dacă e să mă refer la partea competițională. Mi-am respectat statusul initial între concurenții care au ales să parcurgă toate etapele.
Tot la capitolul interviuri, pentru că anul acesta a început mai deosebit și pentru că are legătură cu alergarea, atașez și un “Runterview” cu Peter Grezer.

Am încheiat cu … introducerea. Am avut nevoie de un tabel să-mi trec observațiile, amintirile pentru cele 8 etape.

Cum a început totul? Cu o invitație a lui Florin, să particip la competiție. Să vă spun drept, câte ceva auzisem, mai ales că în iunie va fi un ultramaraton pe o porțiune din Via Transilvanica. Dar eram blocat între Istria 100 Mile din aprilie și Balaton Ultramaraton 220km din 15 mai. Și atunci mi-am scos din minte alte competiții. Și… nu știu cum, nu s-au mai ținut. Istria tocmai se amânase când m-a contactat Florin, iar cursa de la Balaton la fel, dar când am citit mailul acela deja eram în concurs la Transylvania Legends. Am fost onorat de invitație și m-am bucurat, chiar dacă eram conștient că traseul nu mă avantajează, era prea rapid, nu eram pregătit pentru așa ceva, nu mă puteam “îngrășa” în două-trei săptămâni. Eu mă pregătisem pentru 170km unde era nevoie de ritm mai scăzut dar susținut pentru mai mult de 24h odată. Dar era ceva nou, era o aventură! Și neaparat am dorit să parcurg toate cele 8 etape, să văd cele 4 ținuturi străbătute: Bucovina, Ținutul de Sus, Ținutul Secuiesc și Ținutul Săsesc.
Două săptămâni la o competiție nu e glumă. Am avut de tras să ajung la liman cu planurile mele de acasă, am fost tot pe fugă … fără să alerg mai deloc săptămânile rămase până la start. Și la fel sunt și acum, când scriu! E deja 22 mai, construiesc ceva și mă antrenez muncind fizic!

Pauză până mâine…

Afișez mai jos un tabel cu date tehnice despre traseu și rezultatele mele, pentru o vedere de ansamblu. Trebuie spus că din momentul intrării în regim de competiție nu mi-am mai făcut loc de alte gânduri, am încercat să obțin maximul și asta n-am putut obține decât lăsând tot altceva la o parte. M-am desprins abia la fluierul final, după ultima etapă și cred că s-a observat asta la un alt interviu, la cald, la o jumătate de oră după finishul celor 8 etape, unde în virtutea inerției am vorbit doar despre aspectul competițional.

EtapăLungime
inițial/real
Dif nivel
inițial/real
TimpLoc etapăLoc generalDif timp/loc etapă/loc gen
Adi Costea
Dif timp/loc etapă/loc gen
Silip
180,64km3356m-6min-6min
40km1465m4h39min4/3245-6 et, 5-6 general5-6 et, 5-6 gen
284,92km2537m+28min=22min+28min=22min
51km1423m6h15min6/2753-5 et, 2-3 gen3-5 et, 2-3 gen
3102,63km2312m0min=22min0min=22min
91km1905m10h04min2-4/2332-4 et, 1-2 gen2-4 et, 1-2 gen
480km2000+m+31min=53min+29min=51min
87km2600m10h56min6/2132 et, 1 gen3-4 et, 2 gen (+2min)
567,89km2032m+49min=1h42min+39min=1h30min
64km1767m7h26min7/2433-4 et, 1 gen6 et, 2 gen (+12min)
686,00km2000+m+44min=2h26min+45min=2h15min
68km1676m8h16min7/2034 et, 1 gen3 et, 2 gen (+11min)
780,00km1500+m+1h36min=4h02min+1h41min=3h56min
85km1991m10h16min6/1635 et, 1 gen3-4 et, 2 gen (+6min)
856,03km1787m+1h37min=5h39min+1h34min=5h30min
56km1646m7h35min17/393/645 et, 1 gen7 et, 2 gen (+9min)
Total timp:Adrian Costealoc1
60h28m
Codrea Siliploc2
60h37m
Vezeloc3
66h08min
Florin Alexandruloc4
73h27m
Emil Bodealoc5
84h52m
Lucian Dincealoc6
86h31min

Acum, mai pe larg despre etape, în parte și pe baza a ceea ce am mai scris pe facebook, dar nu înainte de a scrie un rezumat și câteva concluzii pentru cei care se ghidează după proverbul “vorba multă, sărăcia omului”.

Rezumat și concluzii:
A fost un concurs peste așteptările mele, eu eram pregătit pentru condiții mult mai dure, fiind conștient că uneori s-ar putea să nu am vreme, să nu pot efectiv să ajung în civilizație să-mi asigur mâncare suplimentară, să fac cumpărături, să scot bani…
N-am sperat ca zi de zi organizatorii să aibă grijă de noi ca și o cloșcă de puii ei.
Pentru că vorbesc în numele meu, mie nu mi-a lipsit nimic, am avut condiții și de cazare foarte bune, o singură dată am dormit la cort deși mă așteptam să fie chiar zilnic. La punctele de alimentare, ce-i drept – mai rare de cum eram obișnuit, am avut tot ce de obicei mănânc la concursurile de ultra (până la distanță de maraton nu prea mă înghesui să mă opresc, ci doar daca-mi trebuie lichide).
Am fost într-o companie faină, am mai făcut prieteni, am ajuns să fim uniți, să ne ajutăm – de la concurenți la voluntari, fotograf (da, doar unul, dar a făcut poze foarte frumoase și a acoperit traseul) și organizatori.
Ca traseu am avut parte de toate, inclusiv șosea. Locurile au fost pitorești, multe cunoscute și renumite, altele izolate și liniștite. Cred că fiecare dintre noi și-a găsit ceva să admire, să i se potrivească. Am trecut prin 4 anotimpuri, am avut parte și de noroi, și de zăpadă, de iarbă udă, și de ploaie și soare puternic. Ne-am adaptat și noi, concurenții, dar și organizatorii, am fost ca un organism viu care se deplasa dintr-un loc în altul. De aceea am spus la un moment dat că parcă suntem un circ ambulant care înveselim localitățile, sau cel puțin le mai scoatem din amorțeală, din rutină.
Am trecut prin locuri unde localnicii ne-au ajutat, ne-au încurajat, e un bun început pentru stilul de viață și de comportament pe care l-am întânit în concursurile mele din afara țării.
A ieșit totul bine și pentru că organizatorii au avut sfătuitori buni atât în timpul concursului cât și înainte, la pregătiri, și nu au considerat că le pică epoleții dacă țin cont de sugestii și sfaturi. Un rol important au avut Robert Hajnal, care a și participat la prima etapă și s-a deplasat apoi cu noi la sediul Tășuleasa Social de lângă Piatra Fântânele, Tibi Ușeriu.
Sper ca și copiii de la care a pornit toată aventura să aibă parte de un viitor frumos, să continue concursul care e un unicat la noi în țară.
Logistic a fost o mare provocare, sunt convins. Cheltuielile au fost mari, iar efortul cred că e foarte greu de contabilizat. Spre comparație, cine dorește se poate uita la concursuri pe etape care asigură de toate, pe model all inclusive. Pun două linkuri, nu are mare relevanță că sunt concursuri de MTB și nu de alergare: în Croația – 4 Islands (4 etape), la noi Carpathian MTB Epic (4 etape).
Sunt puține concursuri care se întind pe aproape două săptămâni, trebuie gândită din timp o participare la astfel de evenimente.
Pentru mine, din punct de vedere sportiv, a fost un rezultat care m-a mulțumit, locul 3 la final cu 66h08min pentru cei 545km e și tot ceea ce am putut spera la modul cum s-au desfășurat etapele. Puteam fi mai jos daca Andrei Ailenei participa la toate etapele (a lipsit doar la una), puteam fi și mai jos dacă alergătorii buni de la noi își alocau timp pentru toate etapele.
Am încercat să obțin mai mult, în prima etapă am terminat în fața lui Adi Costea care a câștigat concursul și în fața lui Silip (ceea ce la un maraton normal cum a fost prima etapă nu am reușit de mulți ani).
M-am resimțit în etapa a doua dar m-a și luat nițel pe nepregătite scurtarea din mers a traseului, lucru care se poate întâmpla oricând și la cursele mari internaționale.
Am apăsat din nou pe accelarație în etapa a treia care s-a dovedit a fi cea mai grea din concurs tocmai pentru că eu consideram că am șanse mai mari. A fost o etapă de referință în care am încheiat pe locul 2-4 alături de Adi și Silip, căzând “la pace” la finalul ei pe ultimii kilometri. Am obținut și eu un podium de etapă, singurul, fiind conștient că pe măsură ce trec etapele îmi va fi tot mai greu să fiu între primii, venind zilnic în concurs concurenți noi mai odihniți. M-am lămurit definitiv și care-mi vor fi adversarii în cele 8 etape și tot definitiv că, neputând să mă desprind, va trebui să stau la pândă, să aștept o greșeală și ca să pot profita va trebui pe cât posibil să mă mențin la sub o oră – o oră jumătate de Adi și Silip. În spatele meu Florin mă gândeam că nu-mi va crea probleme, el fiind implicat și-n organizare și ca urmare de multe ori era nevoit să încetinească vorbind la telefon.
În tabelul cu datele tehnnice se vede foarte bine evoluția mea, se vede că oboseala m-a afectat în timp mai mult și că în etapele 7 și 8 am pierdut ca timp față de primii doi mai mult ca dublul timpului din primele șase. Explicație e că m-am accidentat la un picior, probabil din cauza multiplelor alunecări pe iarba udă la vale, a noroiului, când papucii mei nu aveau aderență. Firesc, n-aveam de gând să spun concurenței de problemele mele, dar timpul petrecut pe traseu a fost un indicator care n-a mințit.
A fost fain, a fost incitant, în fiecare dimineață m-am sculat cu ușurință și cu dorința de a o lua de la capăt.
Felicitări la toți, am fost ca o echipă! Și sper să ne vedem cu bine anul viitor! Sunt încă în refacere, dar până atunci mai e vreme și clar voi renunța la Istria 100 mile pentru cele două săptămâni de viață mai sălbatică, cu surprize și lipsită de stereotip.

Desfășurarea…
Voi continua… zilele următoare. Viață faină să aveți, nu renunțați la provocări pentru ceea ce voi scrie de aici încolo.

Pregătiri.
Dacă e să fie aventură… atunci să nu ne încurcăm în amănunte! Sub acest dicton din momentul în care am fost contactat de Florin, cred că a fost vineri 2 aprilie, mi-am îndreptat toate forțele să-mi rezolv “neterminatele” și, așa cum am promis, în 7 aprilie am confirmat prezența mea la concurs, dată la care a apărut și interviul de la finalul postării.
Miercuri, 21 aprilie, m-am înființat la Rădăuți la Așezământul Sfântul Leontie, unde era întâlnirea, primirea pachetelor de start și unde urma să înnoptăm, fiind pregătit pentru cort. Referitor la cort, în glumă scriam în timp ce lucram în grădină că mă pregătesc specific dormind în condiții similare. Datorită restricțiilor de la noi și fiind nevoit să mă întorc până la ora 20 acasă, am decis ca în unele nopți să dorm în grădină, să nu pierd ore de lumină. Ce a urmat, se vede în poza de mai jos și eram doar la câțiva kilometri de Cluj. Nu vă speriați, cortul cu care am fost la concurs era cort de munte și era instalat în cortul de mare.

Cum am spus, nu m-am încurcat în amănunte. Am venit cu o mașină nepretențioasă la care singura pregătire a fost că mi-am pus suportul de bicicletă în ideea că dacă se găsește cineva s-o folosească măcar primele etape și să mi-o ducă cât mai aproape la finish, la Mediaș, nu-mi va fi greu să vin s-o recuperez venind cu bicicleta după ea. Până la urmă mașina a rămas la Așezământ și m-au dus organizatorii după ea sâmbătă, când s-au întors și ei.
Am dormit la Așezământ în condiții foarte bune, deja începuseră surprizele plăcute.

Etapa I.
Mănăstirea Putna – Vatra Moldoviței, locul 4 etapă, 4 general, 4h39min pentru 40km cu 1500m diferență de nivel

Deja, de pe drumul cu mașina, eram cu gura căscată a mirare, cum de era așa de curat și așa ordine dincolo de munți, în Bucovina. În loc de sărăcie, de sălbăticie, ardeleanul din mine a trebuit să recunoască: la Rădăuți și până acolo sunt gospodării frumoase, nu sunt gunoaie în văile apelor. Spre deosebire de stilul de la noi, din Ardeal, unde oamenii se simt falnici dacă au biserici mărețe, dar casele lor sunt de multe ori de doamne-ajută, în Bucovina bunăstarea oamenilor, casele lor, se reflectă în mănăstiri. Am mai fost în Moldova, am fost în vizită și la mănăstiri, dar n-am acordat atenție unor astfel de amănunte înainte.

Ce am scris pe FB atunci, am să pun între ghilimele și la fel va fi pentru etapele următoare. E pulsul la cald de atunci, are relevanță.
“Incredibil ce curat si ordine e in Bucovina. Apele sunt curate, n-am vazut deseuri, nici nu stiu unde le pun. Casele sunt mari si frumoase, de manastiri ce sa mai zic.

La ora 7 am luat startul la o scurtă alergare cu copiii în incinta Așezământului, să ne simțim aproape de ei, să ne vedem.
La ora 9 deja eram la mănăstirea Putna, duși cu autocarul la start.
Datorită informațiilor că pe traseu, în zona de munte de la Sadova, este zăpadă și de un metru, care ne-ar fi întârziat prea mult (în cel mai bun caz pierdeam 1h-1h30min pentru 3km), dat fiind și startul la ora 9, organizatorii ne-au spus de la început că vom avea de parcurs traseul de la Mănăstirea Putna la Vatra Moldoviței (40km) și nu până la Pasul Mestecăniș, trecând prin Sadova.
Așadar am avut un singur PA – la Sucevița, iar după final ne-au transportat la Pasul Mestecăniș la pensiunea Luceafărul, care avea și căsuțe. Eu am dormit într-o căsuță, era destul de frig afară, ploua și hainele/papucii nu s-au putut usca, nicio problema, aveam patru schimburi (cât pentru primele 4 etape până la ziua pauză).

Am alergat bine, mă simțeam eliberat după atâtea zile în care n-am reușit să-mi fac timp să alerg. Am terminat pe locul 4, după Hajnal, Ștefan Sălăgean și Bartha Balint. A fost singura etapă când am fost mai bun ca adversarii mei care au parcurs toate etapele integral – Adrian Costea și Codrea Silip. Ei au încheiat împreună, pe locurile 5-6, la 6 minute de mine. Timpul meu a fost 4h39min.

Evenimente etapa I
În primul rând, chiar dacă traseul nu impunea, fiind vorba de un maraton, eu mi-am făcut un dropbag, să fie. Și acel dropbag a fost luat din greșeală și a ajuns în camera lui Adi Crăciunescu, Mihaela și Eva Hochbauer. Chiar dacă am dat sfoară în țară, ei nu au auzit că îl caut și abia dimineață, înainte de etapa a II-a, mi l-au înapoiat. De ce era așa important pentru mine? Nu pentru papucii care erau în el, pentru alte amănunte, dar lăsasem bețele de trail și acelea chiar le consideram indispensabile pentru a rezista atâtea etape cu atât mai mult cu cât vremea și traseul erau imprevizibile. De exemplu pentru etapa a II-a spre Tășuleasa Social se anunța ninsoare și zăpadă în zona Vatra Dornei și se punea problema din nou să se scurteze traseul.
Apoi, îl trec la evenimente, dar e vorba de o primă modificare nu la traseu, ci privitoare la ora de start. Pentru că erau puncte intermediare cu timpi limită destul de duri dacă se are în vedere că unii dintre noi vor alerga toate etapele, la solicitarea alergătorilor mai lenți s-a schimbat startul de la ora 9 la ora 8. Foarte bine, am fost și eu pentru din solidaritate, deși modificarea afecta pe organizatori, trebuiau să urgenteze unele lucruri și… cum s-a văzut uneori și poate alergătorii au resimțit – masa de dimineață nu s-a putut lua în principiu decât de la ora 7, ori acest lucru nu era optim pentru un start in forță, prima oră de alergare putea fi mai lentă. Eu am rezolvat acest aspect mâncând pe la ora 6 (cum mai glumeam – slănina de acasă, adică mâncarea mai “grea”) și completând numai cu masa oficială.
Un alt aspect mai simpatic, alergătorii, inclusiv eu, am cam strâmbat din nas la scurtările de trasee, că “noi ne-am pregătit pentru altceva”. Asta la început, când eram cu forțe proaspete și gata să rupem norii. Apoi, vorba ceea, “după ce ești sătul nu mai vrei a mânca”, n-am mai auzit o vorbă în acest sens în ultimele etape. Mă gândeam că dacă primele etape erau complete, cu evidenta posibilitate ca încă de la început majoritatea dintre noi să nu putem parcurge toate etapele integral, multă lume n-ar fi ajuns la final. Estimam că poate am fi fost 4 persoane din lista celor cu ținta 8 etape care să se încadreze în timpii intermediari la fiecare etapă.

Primele concluzii.
Mă simt bine, pauza nu m-a afectat, doar că ritmul de maraton nu e de mine și voi fi nițel afectat ziua următoare. Nu-i nimic, bucuria alergării compensează.
Cum am fost tot ocupat, nu eram familiarizat cu anumite amănunte legate de înscriere. Am aflat că unii participau în echipă, urmând să alerge în principiu alternativ în etape, că te mai poți răzgândi și să participi la toate etapele chiar dacă la început figurai doar cu câteva, că poți participa simultan și la individual 8 etape și în echipă. Toate acestea însemnau incertitudine cu privire la adversarii mei pentru 8 etape, nu știam încă sigur cu cine concurez și ca urmare, cum să-mi dozez efortul.
Până la final au fost trei echipe mai importante: CSM Odorheiul Secuiesc (cu Bartha Balint, Szilard Gabos, Szabolcs Takacs, Biborka Fazakas) care a și câștigat la echipe, echipa cu Silip și Sălăgean (locul 2 final) și echipa Mihaela Bodnariu – Adrian Crăciunescu (o echipă “de familie”, locul 3 final).
Echipa din Odorhei s-a comportat profesionist, s-au ajutat și ne-au ajutat, au arătat a echipă adevărată. Se sfătuiau între ei. Gabos e tânăr și nu-l știam, după ce am alergat alături de el mult timp în etapa a 2-a am câștigat un prieten. În ultima etapă au alergat împreună toți, cum am făcut și noi, Rupicapra Team, la ultima tură de la Mureș 24h. Le mulțumesc în mod deosebit! Chiar de la început Balint mi-a împrumutat un cablu de încărcare pentru ceas, din cauza grabei îl uitasem acasă după ce încărcasem trackurile de etape, o scăpare care nu-mi e caracteristică. Apoi, pe lângă ajutorul, încurajările de pe parcursul etapelor, am avut parcă rezervată câte o bere la final de la ei.
Ca adversar principal îl consideram pe Adi Costea, era singurul pe care-l știam ca fiind foarte bun și rezistent și declarat pentru 8 etape. Silip s-a hotărât pe parcurs, eu deja îmi puneam întrebări despre el datorită flexibilității de la înscrieri.

Poate pentru mulți Adi Costea e o surpriză. E drept, fiind multivalent la sporturi, nu se obosește decât rar să vină la concursuri de alergare. Pentru că am pomenit de Mureș 24h (intenționat de altfel) vă invit să vă uitați și la clasamentul de la acel concurs, la individual alergare – Mures 24h 2019. A încheiat pe locul 3, după Daniel Antonaru (poate nici pe el nu-l știți la alergare trail) și Alex Petruț (pe el dacă nu-l știți sunteți varză la cunoașterea alergătorilor de ultra români dar care stau mai mult în străinătate) și înaintea lui Nenu Mariana (o femeie ambițioasă, aici nu aveți scuze dacă n-ați auzit de ea). E doar o referință acest concurs, cine dorește caută și altele.
Ce mai doresc să spun e că la Târgu-Mureș, de unde e și Costea, e un centru de triatlon mare, poate cel mai serios din țară. În orice caz de aici a pornit o inițiativă care a dus la un salt brusc în triatlonul de la noi – un om care a ajuns să conducă cu succes Federația de Triatlon – Peter Klosz – RIP. Și că la noi în țară te poți pomeni cu sportivi foarte buni de care n-a auzit nimeni, numai ce vezi că ajung pe podium chiar dacă nu te impresionează la început pentru că nu au echipament superperformant și nu fac parte dintr-un club de renume. Pe scurt, îți strică toate planurile un Ion pe care dacă-l întrebi cum a ajuns aici îți spune că a auzit că e un concurs în zonă. Și dacă-l întrebi ce-l recomandă, ce performanțe are, îți arată așa în zare niște dealuri pe care le-a cosit unde se văd turme de oi pe care le mulge zilnic. Bine, exagerez, dar înțelegeți ideea: noi suntem pe undeva, eu consider de exemplu că sunt un amator cu pretenții. Să nu cumva să înțelegeți că-l compar pe Adi cu Ion, atâta mai lipsește, după ce a mai fost taxat cu atâtea porecle. Ce să-i faci, undeva trebuie să fie un echilibru, nu le poți avea pe toate.

Etapa a-II-a.
Pasul Mestecăniș – Poiana Stampei, loc 6 in etapă, 5 general, 6h15min pt 51km cu 1400m+ dif nivel.

A fost o etapă cu ninsoare, zăpadă, practic iarnă. Am pornit mai lent, am auzit pe parcurs că se va scurta etapa pentru că nu sunt condiții bune de traseu spre Tășuleasa Social și la PA-ul de la Podul Ilvei nu pot ajunge mașinile organizatorilor. Deja în fața mea se formase un grup mai mărișor care se depărtase, eu am alergat împreună cu Gabos de la CSM Odorheiul Secuiesc până spre final.

PA-uri au fost la Vatra Dornei și Poiana Negrii. Până la urmă de la scurtarea la 62km s-a ajuns la cea de 51km și eu n-am mai putut face nimic, am încheiat la 28minute de Adi și Silip. Per total eram în spatele lor la 22min.

Am fost transportați apoi lângă Piatra Fântânele, la sediul Tășuleasa Social. Super condiții au fost acolo, mulțumesc, iar mâncarea, așa cum deja începusem să mă obișnuiesc, foarte bună și la discreție.

Au fost insa 51km, de la Pasul Mestecanis la Poiana Stampei. A nins aproape pe tot traseul, a fost alergare prin zapada. Pe parcurs s-a hotarat scurtarea etapei, era greu de ajuns la Tasuleasa si PA3 de la Lunca Ilvei nu era accesibil pentru masinile organizatorilor.
N-am facut poze pe traseu, m-am gandit ca am inca multa vreme pana la km80.

Evenimente etapa a II-a:
Am ratat PA2 Poiana Negrii. Trackul era diferit de marcaj pe coborâre, eu am luat-o pe track și Gaboș după mine. De altfel nici n-am observat că marcajul lipsește, probabil a fost o scurtă porțiune. Cert e că trecusem de un kilometru cât spusese Ioan Coroiu că mai este până la PA (ne întâlnisem cu el), am intrat în Poiana Negrii și am început să sun organizatorii și pe Balint (și pentru că era Gaboș cu mine). Abia la ieșire din Poiana Negrii am aflat de la Balint că trecusem, nu era însă o problemă, și cu vreo 3-4km înainte de finalul etapei am primit un nou telefon să mă anunțe că vor fi 51km.
S-a anunțat că premiul cel mare pentru finisherii celor 8 etape va fi o trotinetă electrică. Câștigătorul, conform regulamentului, era cel care încheie cursa cu cei mai mulți kilometri parcurși, iar în caz de egalitate va conta timpul total al fiecăruia.

Concluzii:
Partea cu scurtarea la 51km puțin m-a bulversat, dar sunt etape multe și totul depinde mai ales de mine.
Așa cum am mai spus, am câștigat un prieten, pe Gaboș. Și e cel mai mare câștig.
Pentru că la sfârșitul etapelor se anunțau podiumurile la etape, nu și la general, m-am gândit că dacă doresc un podium de etapă ar fi mai bine mai repede, cât sunt mai odihnit, să mă pot compara cu cei nou veniți.
Anunțarea trotinetei ca premiu am considerat-o un mare dezavantaj, un stimul pentru nehotărâți. Și cu atât mai mult trebuia să fac ceva să știu sigur cine dorește să meargă până la capăt și cine nu.
Urma una dintre etapele cele mai grele și lungi, cu noroi la început. În sfârșit ceva unde poate am ceva de spus, unde pot să-mi dau seama cum stau ca pregătire la distanțe lungi față de ceilalți. Știam că Silip nu mai alergase peste 80km la concursuri. Odată cu Tășuleasa am trecut din Bucovina cu munții ei în Ținutul de Sus, în Bârgaiele lui Ștefan Sălăgean.
Trebuia numai să mă simt bine, în tot răul este și un bine – etapa a doua poate m-a afectat mai puțin ca pe cei din față care au tras tare la final.

Etapa a III-a.
Tășuleasa Social – Șieuț, loc 2-4 in etapă, 3 general, 10h04min pt 95km cu 1900m+ dif nivel.

Chiar dacă primii pași au fost mai prudenți, am văzut că iar se formează un grup în față și… chiar mă simțeam bine. Era timpul să lămuresc necunoscutele. Și, după Szabolcs Takacs aflat la prima etapă, am trecut în față ori de câte ori ritmul mi se părea că se lasă și concurenții se apucă de povestit. Am vrut liniște, fiecare pentru el. Cine e să se rupă, să se rupă. Să știu cine merge pentru 8 etape.
Așa că am continuat metodic, am considerat că încep să am succes când Silip și Ștefan alergau la câțiva metri unul de altul. Ștefan era afectat de zilele precedente, când a alergat extraordinar, terminând de exemplu nu departe de Robert Hajnal în prima etapă.
A trecut PA1 Bistrița Bârgăului și am stat foarte puțin acolo, acum m-am străduit chiar mai mult ca de obicei. Eram un grup format din Adi, Silip, Ștefan și cu mine. Ailenei lipsea, avusese un eveniment. Urma urcare pe șosea, eu posibil să fi plecat mai repede decât ei de la PA cu 2 minute. Dar acele minute au însemnat aproximativ 15-20km în care am alergat singur, abia când a venit valea lipsa mea de antrenament de viteză s-a simțit și m-au ajuns.
Speram să tragă unul de altul, să forțeze până mă ajung, neștiind exact cât de în față sunt. Din păcate, socoteala aceasta nu mi-a ieșit, mașina lui Ștefan ne-a însoțit cu bune intenții de altfel, dar pentru mine era clar că nu pot avea secrete, că știau unde sunt, la cât timp în față. Mașina parca în fața mea și apoi și ei, dar și eu, puteam estima după cât de repede mă ajunge cam cât timp e între noi (ei știau evident mai exact). Era ca un buzdugan aruncat de zmei în față. Și gata prima evadare. Dar măcar am încercat.
La PA2 Petriș, trecând de 50km, Ștefan a început să rămână în urmă. Am plecat rapid, iar de data aceasta Adi și Silip nu m-au mai lăsat să-mi fac de cap. În 500m m-au ajuns și am alergat împreună. La ultimul PA – Jeica, a venit propunerea lui Silip să nu mai tragem unii de alții, că mai sunt zile. Și am încheiat împreună toți trei.
Ca glumă spuneam că, la cât sunt de obosit, de aceea au dorit să fie cu mine că eram singurul cu ceas cu track funcțional, la Silip se descarcase acumulatorul și Adi nu avea track și era într-o stare de disperare că mereu se rătăcea (aștepta sa primească unul din etapa următoare). Realitatea e că ne-am cam dat seama fiecare de punctele tari și slabe, traseul urma să fie pe poteci, prin pădure, am și luat-o greșit o dată cu toate că aveam track. Silip se dovedise foarte bun pe urcări, Adi pe coborâri, era mai înalt ca noi și avea un compas mare. Eu am dovedit ambiție, am fost motorul până atunci și … nu se știe. Cum se va termina tura? În urcare, în coborâre? Va fi potecă clară? Mai bine pace.
Am încheiat așadar etapa alături de Adi și Silip. Podium la etapa, locul 2.

Am înnoptat la pensiunea Maria din Șieuț, prima și singura noapte la cort. Silip și Adi plecaseră la Bistrița, Adi ca să ia și un ceas.

De la inceput am vazut ca ma simt bine si m-am gandit ca de data aceasta sa sparg gasca de alergatori buni din fata. In plus, dat fiind ca traseul se anunta cu noroi in primii 20km, erau bine de parcurs cat mai repede, cat noroiul e inghetat.
Dupa Szabi Takacs care era mai odihnit si nu aveam cum sa-l ajung, am incercat sa fiu mereu in fata, sa nu las ritmul de grup sa se aseze, sa se rupa oricine… chiar si eu. Sa ajung la km 40, 50, sa se termine si distantele obisnuite pentru care se antreneaza alergatorii.

Azi se doarme la cort. Scanteile din spatele cortului pozat sunt de la foc. Momentan ca muzica e Mike Oldfield. Se mai vede si o bere, nu stiu de care, nu-i important.


Evenimente etapa a III-a.
Am dormit la cort dar tot restul am avut asigurat la pensiune. Aveam sac de puf, n-am suferit de frig.
Era foc de tabără, organizatorii încercau să ne creeze și o atmosferă pe măsură cum e la sfârșit de zi în drumeții, cu povești, cântece… Dar la un concurs care nu s-a încheiat… mai greu să se mobilizeze concurenții, mai ales că etapa a fost grea și unii au avut nevoie și de 13h, adică au ajuns la pensiune la ora 21! A fost una din puținele etape în care o parte din concurenți nu s-au încadrat în timpul intermediar, în special ultimul de la Jeica. Nicio fată nu a trecut de Jeica. Eva ce a fost pe baricade la focul de tabără, restul ne cam lingeam rănile.
Apropo de dormitul la cort la concursuri, e cu dus și întors. Am avut experiențe mai puțin odihnitoare în special la triatloane. Îmi aduc aminte și acum de triatlonul de la Reci, unde am stat în camping, sau de triatlonul de la Bezid, unde am stat pe malul lacului, loc neamenajat. Ideea e că în principiu în locurile amenajate poți avea vecini care n-au nicio treabă cu concursul, iar dacă e și weekend e evident că vor face nopți lungi cu muzică la maxim. La Reci pur și simplu a venit cineva cu o furgonetă seara, a pus boxele la maxim și a deschis ușile. Nimeni din jur nimic, eu fiind cu familia am stat mai cuminte. Dar, ca o forță a naturii ce sunt, pe la două noaptea m-am dus și l-am luat la rost și apoi au sărit și alții. Pe la 4 dimineața a încetat, n-aveai ce-i face. La 7 a fost startul la concurs, am dormit o grămadă. Înotul a fost la 7 pentru a nu ocupa apa când oamenii vor să se scalde când se face mai cald. La Bezid în schimb am auzit toată noaptea povești pescărești și amintiri din armată din cortul vecin.
Dar aici eram doar noi între noi, eu am dormit binișor…

Concluzii.
A fost etapa decisivă pentru tot concursul, din punctul meu de vedere. Știam sigur că și Silip va parcurge 8 etape și faptul că n-am putut să mă desprind de ei, deși consideram că mai bine de atât nu pot, mi-a arătat că voi depinde de ei, de greșelile lor, pentru a reuși un loc care de fapt nu mi s-ar cuveni. Tot la 22min de ei am rămas după această etapă.
Am reușit însă să-l desprind pe Ștefan care a încheiat la peste o oră de noi. Asta a arătat și cât de volatil poate fi timpul, cât de mult contează să nu ai căderi, să fii constant. Și că o oră diferență se poate reduce la 0 oricând.
În sfârșit am fost pe podium la etapă. Singurul.

Etapa a IV-a.
Șieuț – Câmpu Cetății, loc 6 in etapă, 3 general, 10h56min pt 87km cu 2600m+ dif nivel.

E duminică, 25 aprilie. După această etapă urmează pauza de o zi. Oare cum vor fi Adi și Silip față de mine după etapa precedentă? Au fost buni, cel care s-a resimțit cel mai mult am fost eu. Adi avea și track și poate și de aceea a trecut pentru prima dată în fața lui Silip în clasament, terminând în fața lui cu 2 minute. În continuarea etapelor, pentru toți cei din jur, cred că cel mai interesant a fost să urmărească lupta dintre ei. Eu am pierdut în această etapă 29 minute față de Silip și 31 minute față de Adi. Podiumul începea să se contureze, eu aveam un loc 3 clar și încă speram ca prin minimizarea pierderilor să-mi păstrez șanse pentru un loc 2. În niciun caz nu mai puteam câștiga, era cu totul improbabil ca doi oameni cu experiența lor să facă un pas greșit.

Etapa a pornit din Șieuț, adică până la Monor unde ar fi trebuit să fie popasul în ziua dinainte am mers pe trackul din ziua precedentă. Evident, eu încărcasem trackul din ziua curentă, n-am vrut să risc să se blocheze ceasul prin schimbarea navigației de la un track la altul, așa că primii 10-12km i-am făcut “pe neve”, fără track, depinzând de marcaje și pe spiritul de observație al celor din jurul meu.

Începutul a fost bun, am fost în fața lui Adi, dar m-a ajuns când am luat-o greșit la o intersecție. Aici am fost nițel frustrat pentru că nu e prima dată când se întamplă la un concurs să nu am cu cine vorbi deși sunt cu concurenți în jur. Degeaba strig, întreb, gesticulez, nu mă aude și nu se uită nimeni, parcă aș fi într-un univers paralel. Și asta pentru că sunt concurenți care poartă căști și ascultă muzică. Nu zic că nu-i ajută la păstrarea ritmului, dar dacă traseul e cu probleme pot alerga mult și bine dar în direcție greșită. Dacă am un concurent în față, că aveam și mă luasem după el, văd că o ia greșit și strig la el degeaba, ce să fac? Intervale să-l ajung? Am așteptat puțin să văd ce fac cei din spate, să nu mă obosesc să scot telefonul să văd pe unde e trackul, nici cu ei n-am avut ce discuta. Până la Adi și Florin.
În prima etapă o luase greșit Balint, dar era destul de departe în fața mea, n-aveam cum să-l ajung fiind și urcare, și nu m-a auzit. L-am sunat, că-i știam numărul de la alte concursuri! A trecut ceva vreme până m-a ajuns și a încheiat etapa în fața mea.

Puncte de alimentare au fost la Brâncovenești (de unde dacă doriți puteți cumpăra schiuri second și echipament), Cașva și Brădățel.
Finishul etapei a fost la Hanul Pescăresc din Câmpu Cetății, o locație foarte faină unde am stat în căsuțe spațioase cu toate condițiile, ca la un hotel. Aici am rămas și ziua următoare.

Ce am scris atunci:
“Etapa a IV-a a fost mai greu, m-am resimtit dupa ziua precedenta. Locul 6 in etapa, din fata mea Silip si Costea au parcurs toate etapele.Traseul a fost frumos, valurit, cu urcari puternice uneori, trecand prin zone putin umblate. Sunt din ce in ce mai impresionat de traseul Via Transilvanica. Si am confirmarea ca e posibil ca o mana de oameni care pun suflet pot realiza un concurs de asa anvergura ca Transylvania Legends .
Azi e zi de pauza, de spalat si uscat echipament. Mai sunt 4 etape pana la Medias, care strabat Transilvania nu pe calea cea mai scurta, ci pe una pitoreasca.
Din intamplarile de etapa? Costea a mers foarte bine, m-a depasit o data la inceput, inainte de PA1. Apoi, pe cand credeam ca incep sa-mi revin si sa am ritm acceptabil, aud in spate tropot de pasi asa, de nicaieri. Era tot el cu doi alergatori, se ratacisera. Glumeam apoi spunand ca si-a luat un cal harnic dar nepriceput, adica un prieten care avea track dar nu l-a salvat de ratacire. Le-am spus ca macar sa stie care-i numele localitatii de finish.
In orice caz, au disparut la vale, trecand pe langa mine ca MIG-urile, si asa mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa de bine pe cum am crezut. 🙂
In rest, urme de urs, peisaje deosebite, pe unele coborari pe iarba uda era sa pic pe spate de nenumarate ori.Pozele doar cu apa si podul sunt ale mele, restul sunt de la concurenti.”

Evenimente etapa a IV-a.
În afară de episodul rătăcirii care doar m-a stresat puțin, a mai fost episodul amuzant când m-a ajuns din nou din urmă Adi, despre care am scris mai sus. Mai pot completa că vorbele lui Costea către cei din grupul lui au fost ceva de genul: “Măi, dacă-i mai văd spatele lui Veze o dată…”.

Concluzii.
Mă voi strădui să alerg cât mai bine în continuare, cursa e abia la jumătate, dar momentan oboseala m-a afectat mai mult ca pe primii doi. Ei sunt încă în stare să fie pe podium de etapă, eu nu. Plus că am febră musculară. Sunt la 51min de Silip, încă sub o oră, deci am șanse.

Etapa a V-a.
Câmpu Cetății – Lupeni, loc 7 in etapă, 3 general, 7h26min pt 64km cu 1700m+ dif nivel.

E marți, timpul să o luăm din nou din loc. A făcut bine sau rău pauza? În orice caz, e ordine în toate lucrurile mele. Traseul a fost nițel scurtat, la Lupeni sunt restricții și e mai bine să nu îl străbatem.
PA-uri au fost la Sovata, Praid și Atia. Foarte frumos și în Ținutul Secuiesc! Și am fost surprins să văd în parcul de lângă lacul Ursu de la Sovata purceluși de porc mistreț alergând printre băncuțe!

Cazarea a fost la un hotel, nu țin minte exact unde. Dar aici a fost episodul fain cu Adi – “Americanul”. Am să scriu mai jos, la evenimentele etapei.

“Eu zic ca am alergat bine. Atata ca primii au fost mai rapizi. 🙂 Loc 7 etapa, probabil.
Traseul de aproximativ 64km (n-am ochelari) a pornit de la Campu Cetatii si s-a incheiat in Lupeni (de Odorhei), fiind deja in Tinutul Secuiesc.
Am trecut prin Sovata, inconjurand lacul Ursu. Nu pot sa ma plang, vremea a fost perfecta, innorat, noroi placut, nu iarba uda pe care patinam acum doua zile si numai in zig-zag alergam la vale.
Am vazut doi purcelusi de mistret foarte faini, vargati, care mi-au taiat calea in parcul de la Sovata, m-am linistit cand m-am gandit ca mistreata sigur trecuse.
Fiind un traseu rapid, a fost fara poze, astept pe Victor fotograful sa la posteze.
Ce mai e de remarcat e ca pe la km52, intr-un mic satut a fost cineva cu un PA ad-hoc, ca s-a gandit ca avem nevoie si regulamentul nu interzice. Fain baiatul, am baut un pahar de cola si am luat doua pastile de dextro. Sigur nu era strain de sportul de performanta. Multumesc!
Incetul cu incetul lumea mai afla de noi si ne ajuta. Pentru normalitate!”

Evenimente etapa a V-a.
Doar lucruri faine au fost. Întâlnirea cu purcelușii și PA-ul ad-hoc al băiatului de la Înlăceni.
A, și să nu uit! A fost etapa alergată de Biborka de la echipa CSM Odorheiul Secuiesc! Ca să ne aducem aminte de asta, am tot văzut mici panouri de încurajare cu numele ei! Hajra! A încheiat etapa pe primul loc la fete, normal, și pe locul 5 per total, în fața lui Silip. De fapt, cu Silip a alergat cred mai tot traseul! Vedeți, deja chibițez!

Despre “Americanul”. La hotelul unde ne-am cazat era o recepționeră simpatică, un fel de factotum: adică și făcea cazări, și servea la bar, și tot de ea ne-am izbit când am luat masa seara și dimineața. Ei, și Adi, fiind băiat fain cu ochi albaștri, înalt etc, pe scurt idealul bărbătesc, normal că sensibilizează partea feminină și … știe și el asta foarte bine. Pentru că eram în secuime, normal că doamna vorbea maghiară, mai ales maghiară. Și Adi… cât putea, să atingă încă o coardă sensibilă. Doar e din Târgu-Mureș, acolo ar fi și păcat să nu știi să o rupi în maghiară. Problema lui era că nu avea lei ci … euro. Iar cititorul de carduri nu funcționa. De ce avea euro? Pentru o furcă! V-am spus că Adi e multivalent, umblă și cu bița. Așa, încă n-am spus tot contextul. Etapa aceasta în sfârșit a reușit să se distanțeze cât decât de Silip, mai adăugând 10min la diferența dintre ei. Și bănuiesc că și de aceea a dorit să facă cinste.
Ca să fie clar, sigur că a plătit, dar nu fix atunci. Doamna nu accepta… euro. Și de aici … cineva a pronunțat cuvântul – “Americanul”. Așa i-a rămas numele în continuare, până a mai primit o poreclă să-i atârne ca o tinichea “de coadă”: “Trotinetistul”. Da, oamenii sunt răi și invidioși în special pe cei buni. Așa că atunci când recepționera întreba de el, punctam: “Americanul?”. Și așa a ajuns să i se adreseze și ea.

Concluzii.
E prima etapă când închei la mai mult de jumătate de oră de adversarii mei, mai precis la 39min de Silip, și ca urmare bariera ultimă de 1h30min dintre mine și el a fost atinsă. Lucrurile sunt clare. Deja am trecut în regimul de chibițare a luptei dintre Silip și Adi, în această etapă Adi s-a distanțat cu încă 10min și diferența dintre ei a ajuns la 12min.

Ce mai e de spus? În această etapă o mare parte a Via Transilvanica a coincis cu Via Mariae. Eu tot căutasem înainte de concurs puncte comune/trasee comune între concursurile mele de MTB și alergare și traseul Via Transilvanica, în dorința de a avea măcar un avantaj moral față de concurență. Până acum n-a fost mare lucru, partea de la Sadova ar fi trecut pe la Fundu Moldovei unde am fost la ultra-ul tot pe etape – Ultrabug.

Precum vedeți, am început să fiu mai concis. Partea competițională s-a cam încheiat, încep să admir peisajul.

Etapa a VI-a.
Lupeni – Dârjiu, loc 7 in etapă, 3 general, 8h16min pt 68km cu 1600m+ dif nivel.

Au fost 2 PA-uri, la Odorheiul Secuiesc și Mărtiniș. Odorheiul Secuiesc l-am străbătut în parte pe o alee frumoasă folosită și ca pistă de bicicletă. Ca să ajungem la start am fost transportați câțiva kilometri, iar finishul la Dârjiu a fost o mică modificare față de planul inițial în care figura Archita ca destinație.

Cazarea la Dârjiu a fost la un localnic lângă biserica de unde am luat startul ziua următoare. Foarte bune condiții, mâncare, avea o curte mare unde am încăput cu toții, inclusiv soarele.

“Azi, miercuri, a fost etapa a VI-a de la Lupeni la Dârjiu, 68km. Un loc 7 pe etapa, raman pe locul 3 general la numar de kilometri parcursi si timp general, dupa Costea Adrian si Codrea Gheorghe Silip .
Dupa un inceput pe ploaie usoara, vremea s-a indreptat suficient sa fie optima pentru alergat. Traseul, chiar daca a avut pe alocuri noroi, a fost alergabil si banuiesc ca alergatorii care nu au avut de parcurs toate etapele au putut alerga tot. Frumos in secuime, traseul Via Transilvanica a traversat Odorheiul Secuiesc si … localitatea Daia. De ce? D’aia! 🙂
Va aduceti aminte de cormoranii unui fost ministru al agriculturii?
Un traseu linistit, pustiu, putine sate pe zeci de kilometri. Doar eu si natura, foarte putin am alergat alaturi de altii. Asta e, am un ritm unic. 🙂
Am trecut pe la statuia lui Isus, am remarcat inscriptiile diferite de pe pietrele care marcheaza traseul Via Transilvanica, uneori cu motive specifice zonei.
Sunt multumit de cum am mers, m-am straduit ca de obicei ca, oricat de slab am inceput, finishul – ultimii 20-30km, sa fie mai bun.
Ai mei, Silip cu Adrian, se tot lupta. Eu astept… activ. Nu pot face mai mult. Dar alergarea e chiar o placere, trag dar am si perioade de adormire, desprindere de concurs.Uneori ma gandesc ca suntem ca un circ ambulant care se deplaseaza de la o locatie la alta, cu catel si purcel. E drept, inca n-am adoptat caini si pisici de pe drum. 🙂Dar cred ca gazdele noastre s-au bucurat de … veselia noastra. 🙂
Mai sunt doua etape, incep sa ma simt ca la inceput, sa ma adaptez. Cam atat…”


Evenimente etapa a VI-a.
Surpriza a fost din partea lui Robike, un MTB-ist foarte bun și prieten bun cu Adi Costea. A venit la noi, la Dârjiu, special să-i facă masaj lui Adi, să-l ajute la recuperare în lupta lui cu Silip. Și atunci am mai încăput și eu, și alții – inclusiv Ailenei, pe mâinile lui. Și s-a priceput.
Ziua următoare n-am mai avut febră musculară, însă din păcate am constatat că am o problemă de inflamare în zona tibiei și, ca să mă protejez, va trebui să alerg mai lent, cu atenție să nu fac mișcări bruște în lateral. Adică brusc am devenit fan al asfaltului, al drumurilor fără provocări.

Concluzii.
Pierd tot mai mult timp raportat la primii, în această etapă 45min diferență față de Silip, 2h15min diferență totală. Silip a recuperat un minut față de Adi, așa că situația rămâne strânsă între ei, 11min.
Firește, n-am făcut tam-tam cu problema mea fizică, dar eram îngrijorat.

Etapa a VII-a.
Dârjiu – Sighișoara, loc 6 in etapă, 3 general, 10h16min pt 85km cu 1900m+ dif nivel.

Plecând de la Dârjiu, nu de la Archita, etapa urma să fie chiar monstruos de lungă dacă încheiam la Stejărenii, prelungindu-se cu porțiunea Dârjiu – Archita. Pur și simplu, alergând și mai încet, timpul trecea greu și la Sighișoara când am ajuns, aflând că nu e doar PA ci chiar finish de etapă nu mi-a părut rău. De acolo la Stejărenii urma o urcare lungă.

Așadar puncte de alimentare au fost: PA1 Archita, PA2 Saschiz și PA3 Săpârtoc.
Dacă la Archita a fost un PA cu stilul cu care ne-am obișnuit, la Saschiz am fost întâmpinat de produse tradiționale, am gustat și eu din băutura cu răbărbar, am mâncat prajituri… S-au alăturat la acel punct o comunitate de femei din Saschiz și ne-au ajutat. Mulțumim! Saschizul este una din localitățile care știe cum să arate ospitalitatea, nu degeaba acolo e și startul unei curse cunoscute de MTB – TBT (Transylvania Bike Trails) Race, care promovează turismul în zonă, traseul trecând pe la localități cunoscute din zonă. Noi am fost pe o porțiune din acel traseu, eu am participat la vreo două ediții, este marcaj specific.
A fost foarte cald, noroc cu cișmelele de la marginea drumului, multe funcționale. Și la Saschiz Ioan Coroiu mi-a turnat apă pe cap cu găleata.
Pentru cazare și start ne-au transportat la Stejărenii.

“Astazi a fost etapa a VII-a, penultima, de la Darjiu la Sighisoara, 85km cu 2000m dif. nivel.
Pentru mine a fost foarte greu, o caldura mare cu care nu am fost obisnuit. S-a mai strans si oboseala, toata stima la primii ca au facut fata la astfel de conditii.
Eu am tot vizitat cismelele, mi-am udat sapca si capul…
Si azi, din nou, am trecut prin satul Daia. Dar Daia ce tine de comuna Apold. Trebuie sa studiez aspectul, de ce s-a ales numele acesta.
10h16min, locul 6 in etapa, cam asta am realizat. La general tot pe 3 am ramas.
A fost o lupta dura pentru minute intre Adrian si Silip, Silip a mai redus din diferenta, e cam la 6 min de Adrian. Maine… o vor lua de la capat. Eu sunt simplu spectator alergator, chibitez pe la PA-uri dupa ce aflu diferentele intermediare dintre ei.
Multumesc lui Robike pentru masaj, mi-a prins bine chiar daca rezultatul cursei a fost mai slab. Multumesc ca de obicei prietenilor de la clubul din Odorheiu Secuiesc pentru sprijin, pentru bere. 🙂
Si multumesc organizatorilor, voluntarilor si fotografilor pentru efort.
Foarte fain traseul, de unde ieri au fost portiuni in comun cu Via Mariae astazi, fiind in Tinutul Sasesc, trecand pe la Saschiz am vazut marcaj de TBT Race de MTB. Si am si coborat pe o poteca amenajata pentru downhill, doar ca se vedea ca n-a fost intretinuta de ceva timp.”

Evenimente etapa a VII-a.
Căldură mare și la propriu, și la figurat. La partea de figurat mă refer la ajutorul localnicelor de la Saschiz și chiar la lupta dintre Silip și Adi. Silip chiar s-a străduit și a reușit să reducă la aproape jumătate diferența față de Adi, fiind acum la doar 6 minute de el.

Concluzii:
Greu și lung pentru mine. Noroc cu traseul fain. 1h41min pierdute față de Silip, cu toate acestea cei de după mine au încheiat la 1h30 diferență și am fost pe locul 6 în etapă. Fetele s-au oprit la Săpârtoc, nu s-au încadrat în timp. Iar Eva… a ales să viziteze localitățile săsești, m-am pomenit cu ea parcă chiar la biserica din Saschiz. Nu m-am putut abține să nu scap o înțepătură, mai ales că ea a fost una din vocile care a protestat la scurtările de traseu din etapele de început.

Etapa a VIII-a și ultima.
Stejărenii – Mediaș, loc 17 in etapă, 3 general, 07h35min pt 56km cu 1600m+ dif nivel.

Chiar fost un ultra în etape și la scris!
Traseul a trecut prin Criș, Mălâncrav (PA1), Noul Săsesc și Biertan (PA2) și a fost surprinzător de vălurit. O mare porțiune a fost pe traseu de MTB, curat și întortocheat, pe culme în pădure – traseul de MBM (Mediaș Bike Marathon).
Am alergat în partea finală cu Adrian Stănescu, mulțumesc de companie. El era la prima competiție de trail așa de lungă. Acum văd în clasament că figurează la 10min de mine, dar am terminat împreună.
A fost încă 1h34min adăgată între mine și Silip, în total 5h30min. E ceva diferență! Ultimele două etape au făcut mai mult decât să dubleze diferența de până atunci. Eu am rămas în statusul de refacere…
Silip nu a reușit să mai reducă din diferență, pierzând încă 3 minute, dar cele 9 minute de la final după atâtea zile și atâția kilometri au arătat intensitatea luptei lor. Bravo lor!
De aici vine și porecla adăugată lui Adi – “Trotinetistul”. Aștept o poză cu ea Adi!
Locul 1 Adrian Costea – 60h28min
Locul 2 Codrea Silip – 60h37min
Locul 3 Veze – 66h08min
Locul 4 Florin Alexandru – 73h27min
Când nu mai era mult până la final m-am întâlnit cu cineva în pădure. Am rămas surprins. Dar dacă a vrut discreție, așa să rămână.

În loc de concluziile și evenimentele de etapă, e de ajuns ce am scris atunci:

“S-a incheiat concursul Transylvania Legends .
Ultima etapa a fost de la Stejarenii de langa Sighisoara la Medias, trecand pe la impresionantul Biertan, cam 56km cu 1700m diferenta de nivel.
Daca in ziua precedenta traseul a mai coincis in zona Saschiz cu TBT Race, adica Transilvania Bike Trails de MTB, acum o mare parte de traseu, din zona Biertan la Medias, Via Transilvanica a urmarit o creasta sinuoasa in general prin padure de la MBM, adica Medias Bike Marathon. A fost un traseu superb curatat ca de MTB, tot un sus-jos. … Singurul regret e ca nu l-am putut alerga cum trebuie, sa-mi dau drumul la vale si din viteza sa ma joc încercând sa urc cat mai mult din panta ce urmeaza. Limitarile de la glezna unui picior mi-au facut kilometri interminabili, dar macar am putut vedea privelistile ce se deschideau printre ramurile copacilor.
La un moment dat am mers pe sensul invers maratonului, s-a sesizat foarte usor din pantele care deveneau mai abrupte si coborarile mai line.
Din ce stiu 8 persoane au reusit sa participe la toate etapele, din care 6 le-au parcurs integral. Lupta stransa dintre Codrea Gheorghe Silip si Costea Adrian s-a incheiat cu victoria muncita a lui Adrian, dupa vreo 545km au fost 9 min intre ei. Bravo la toti, in special lor si fetelor care au rezistat atatea etape!
Eu am fost pe 3 la general, aproximativ 66 ore am petrecut pe trasee, pe undeva la 5h30min de ei. In etapa 8 am fost pe locul 17, cu 7h39min pentru 56km, au venit multi oameni noi. Catalin Sorecau a castigat etapa, au fost multi buni, iar de la echipa CSM Odorheiul Secuiesc au participat toti care au parcurs etape in zilele precedente.
Daca merita sa mergeti pe Via Transilvanica? Sigur ca da! Alaturi de Via Maria este un traseu care strabate Romania, cu deosebirea ca daca Via Maria era conceput pentru pelerinaj, Transilvanica e mai modern, gandit special sa urmeze traseele cat mai pitoresti si cu istoric din tara, sa aiba si cursivitate.Merita sa veniti la concursul de ultra pe etape Transylvania Legends? Da! E gandit si pentru cei care nu fac toate etapele integral, alegand sa mai viziteze locurile. Pentru mine organizatorii au fost ca o echipa de sprijin in tot ce a insemnat logistica, m-au incurajat si m-au ajutat cat au putut de bine. S-au straduit sa fie bine pentru toti, au ales locatii unde ne-am putut odihni si cu mancare buna. Si s-au adaptat din mers si la conditiile de cursa si au tinut cont de problemele concurentilor. Multumesc!
Le multumesc la toti care au fost in jurul meu atatea zile, de la participanti la fotograf, organizatori si voluntari si de asemenea celor care m-au urmarit si sprijinit cu cuvinte frumoase, unele cu umor.
Eu atat am putut face, a fost distractiv, ca un joc real, un concediu “transhumantic”.
A durat cam mult scrisul, iar raman in urma! 🙂

Pozele selectat sunt puse în album.


NumeInterviul din 7 aprilie
IntroVezentan Laurențiu, este un om fain și plin de viață, un binecunoscut ultramaratonist care se alătură proiectului Transylvania Legends.
Deși a participat și încă continuă să participe la cele mai provocatoare maratoane și ultramaratoane atât din țară cât și din străinătate, Laurențiu (Veze) se consideră un alergător amator.
De ce? Spune că vrea să păstreze acest hobby ca unul practicat cu plăcere, în care se bucură de alergat, de frumusețea locurilor străbătute, de oamenii pe care îi întâlnește la aceste competiții, de sentimentul înălțător pe care alergarea în sine i le oferă. Acest lucru nu înseamnă însă că nu luptă să obţină maximul în condiţiile date, pregătirea avută.
Pasionat de șah și mountain bike, în toamna anului 2010 Laurențiu se hotărăște să participe la primul semimaraton din viața lui, Făget Tour de la Cluj. Experienţa lui în alergare mai cuprinsese câteva triatloane, dar alergarea nu era proba lui forte.
Un an mai târziu, în 2011 participă la prima ediţie a Maratonului Intenaţional Cluj – şosea şi apoi la Hercules Maraton, 45 km.
Iar de atunci, a continuat an de an să fie prezent și să termine cele mai cunoscute competiții de alergare.
Îi plac foarte mult concursurile pe echipe, de unde a învăţat multe mai ales din situaţiile critice. Ce trebuie remarcat este progresul său în timp care nu ţine cont de vârstă.

2016 – 38h58min loc 432 și 2018 – 32h16min loc 199 – Ultra-Trail du Mont-Blanc (UTMB) Franţa, 171 km
2014 – întrerupere concurs, 2015 – 24h52min loc 9 open, 2016, 2017, 2018 – 22h07min loc 2 open, 2019 – 18h33min loc 3 open, 1 master, prima dată sub 20h – Marathon 7500 – echipe, 90 km
2017 – 27h33min loc 44, 2018 – 25h42min loc 29, 2019 24h52min loc 32 – 100 Miles of Istria Croaţia, 170 km
2017 – 26h41min loc 5-6, traseu de rezervă, 2018 – 38h17min loc 4-5 – Pirin Ultra 160km Bulgaria
2019 – 28h41min loc 1, 2020 – 25h53min loc 1- Apuseni Ultra Race 180 km
2013, 2014, 2015, 2017, 2019 – 4h55min, prima dată sub 5h – Maraton Piatra Craiului
2015 – singurul abandon, 2016 – 49h28min loc 4, 2017 – 38h50min loc 2 – Propark Adventure – echipe
2011 – 4h22min, 2012 – 3h38min, 2013 – 3h25min, 2014 – 3h06min, 2015 – 3h06min, 2016 – 3h10min – Maraton Internaţional Cluj – şosea
2015 – 12h28min, 2016 – 14h02min X-Man (triatlon tip IronMan) Oradea
Martie 2021 – Rupicapra Challenge ski de tură – 10k Vertical, adică 10000 diferență pozitivă de nivel într-o cursă cu schiurile parcursă în 24h, cu un timp efectiv sub 20h

Lista este parțială, dar Veze, așa cum îl știm cu toții, este un ultraș îndrăgostit de munte și competiție. Conform clasamentului ITRA pe ţară, a ajuns pe locul 65 general şi 2 la cursele lungi XXL, după Robert Hajnal, cu un coeficient individual de 691.
Despre competiţii şi nu numai, scrie pe blogul http://www.unpicdetimpliber.ro/ . De anul trecut a început să facă alergări de grup săptămânale pe trail cu scopul iniţial de antrenament pentru Maraton Apuseni şi, deoarece a considerat că este nevoie de ele în aceste vremuri deosebite, le-a continuat http://sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro/ . Pasiunea din şah o continuă sub forma emisiunii săptămânale “Regi şi Pioni” de pe canalul regional TVR Cluj http://www.regisipioni.ro/ , numele „Regi şi Pioni” fiind folosit de altfel la unele competiţii pe echipe.
Este unul dintre cei mai buni tacticieni când vine vorba de Ultramaraton.
Iar pe 22 Aprilie 2021, va participa la cea mai spectaculoasă și provocatoare competiție din România – proiectul Transylvania Legends, proiect social dedicat copiilor de la Așezământul Sf. Leontie din Rădăuți.
Pentru Veze, această competiție realizată în scop social, nu este prima la care participă și în care se implică.
Din anul 2015, an de an, el a mai participat la Walking Month, o competiție sportivă caritabilă în care donațiile au mers către diverse cauze, de exemplu în 2020 “Masa pe roţi” către bătrânii singuri, în 2016 “Păşim pentru ca ei să poată păşi” către copiii cu deficiențe locomotorii aflați în grija Serviciului de Ajutor Maltez din România.
Transylv. Legends:De ce ai spus „DA” acestui proiect Laurențiu?
LaurențiuÎmi place foarte mult ţara asta şi ori de câte ori pot o explorez nu numai ca … relief. Ceea ce m-a atras în mod specific e că acest eveniment este multivalent: are ca scop principal proiectul social şi apoi lansarea/descoperirea traseului turistic Via Transilvanica pe noi tronsoane amenajate. La ora la care scriu ştiu că aţi cooptat ca alergători personalităţi şi aceasta mă onorează. Voi încerca să fac faţă onorabil provocării competiţionale, care este a III-a latură a evenimentului. Voi ţine însă cont de acest aspect.
TL:Ce te motivează Laurențiu să nu renunți la parcurgerea tuturor acestor competiții provocatoare? Cum reușești să-ți menții focusul atunci când simți că nu mai poți?
VL:Eu mereu mă pornesc greu când vreau să fac ceva pentru că ştiu că felul meu de a fi este să nu renunţ şi să nu mă mulţumesc cu puţin. Şi mai ales că nu-mi plac jumătăţile de măsură. Se vede poate şi în felul cum încep un concurs, nu sunt fanul începutului puternic şi sfârşitului lamentabil.
Aşadar, când iau o hotărâre sunt perseverent, aş zice că la aşa nivel încât sunt adus la limită şi tocmai acest fapt mă determină să mă gândesc mult înainte şi să găsesc suficiente motive de care să mă ancorez când am nevoie.
Când simt că nu mai pot… nu fac decât să-mi aduc aminte de ce am hotărât să mă implic. Ca şi cu deciziile din viaţă. Asta când am ajuns la limita limitelor. Acesta este pragul de sus. Zona obişnuită este când am puterea să privesc în jur, să mă pot gândi la rezultat, când îmi găsesc motivaţii ad-hoc, atunci în general mă ajut de concurenţă. Indiferent de rezultat, puteţi fi convins că eu am făcut efectiv tot ce-am putut, că m-am implicat sub toate aspectele.
TL:De ce alergi astfel de distanțe?
VL:Consider că alergările lungi pun la încercare un om obişnuit sub mai multe aspecte. Cu cât provocările sunt mai lungi cu atât aspectul fizic se estompează în defavoarea celui psihic. Concursurile lungi sunt o viaţă în altă viaţă. Se spune că dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat atunci trebuie să mergi cu el pe munte. De aceea îmi plac şi competiţiile pe echipe, am certitudinea că îmi câştig prietenii adevărate.
La stilul practic, eu alerg aproape zilnic mult, mă ajută să mă detaşez şi să-mi pun ordine în gânduri. Pentru mine nu e timp pierdut alergatul prin pădure. Eu sunt genul care mă gândesc la o problemă fără să am nevoie de hârtie şi pix, să mă uit la monitor. Dar asta înseamnă că nu pot alerga tare şi mi-e greu să mă antrenez pentru şosea.
În plus, consider că alergarea în regim de viteză mai scăzut e mai puţin invazivă ca alergarea “la roşu”. Pentru partea de cardio, de creştere a plusului, folosesc MTB sau indoor cycling.
TL:Câte etape vei alerga Laurențiu?
VL:Doresc să alerg toate etapele. Va fi greu, nu sunt obişnuit cu distanţele acestea care implică viteză de regim mai mare.
Ştiu că nu se ajunge la altitudini mari, maxim 1100m, ori acest lucru înseamnă că voi avea mult de interacţionat cu localnicii, voi străbate multe aşezări. Nici cu acest lucru nu sunt obişnuit, eu mă simt mai în siguranţă singur în pădure.
M-am uitat „par avion” la traseu, cu drumeţia, concursurile mele de alergare, MTB, aventură, am atins multe din zonele străbătute. Unele porţiuni mă aştept să fie dificile, diferenţa de nivel de pe hârtie nu se va simţi în realitate la fel.
TL:Ne spui ce tactică vei aborda Veze? :)))
VL:În parte reiese din ce am spus înainte. Voi tatona la început, mai ales că în condiţiile de acum e mai greu să-ţi dai seama de forma de moment. Înainte mă testam la concursuri.
Voi aştepta cu răbdare să mă motiveze şi concurenţii. Ştiu că mă pot baza pe ei! Mă voi agăţa de ei cu un elastic invizibil. Ştiu că elasticul se va rupe dacă încerc să mă prind de Robert, de Balint. Îmi ştiu locul şi voi încerca … cel puţin să mi-l păstrez.
Ştiu că nu e o cursă obişnuită, nu e aşa de simplu, chiar şi concurenţii vor avea scopuri diferite în funcţie de câte etape vor să alerge de exemplu.
Sunt multe de spus. Voi gândi şi specific în funcţie de cum mă voi simţi după fiecare etapă.
Şi… voi sacrifica la nevoie UltraBalaton 220km din 15 mai. E mai prioritară cursa aceasta.
TL:Cui ai mai recomanda o astfel de competiție cum este Transylvania Legends Laurențiu?
VL:E simplu! Doriţi să vă cunoaşteţi cu adevărat ţara, să vedeţi cum sunt şi trăiesc oamenii simpli? Doriţi să vedeţi diversitate, să aveţi parte de o ospitalitate de la cine nu vă aşteptaţi? Doriţi concomitent să faceţi şi o faptă bună? Să aveţi parte de autocunoaştere la alt nivel?
Pentru mine va fi ceva nou, şi asta cred că spune multe.
Sunt convins că fiecare îşi va găsi în această „transhumanţă” o parte care să-l mulţumească. Şi sigur vom avea parte de multe surprize.
TL:Mulțumim și ne vedem la start în scurtă vreme!
VL:Vă mulţumesc pentru oportunitate, de la început am simţit această cursă apropiată de suflet. Rămâne să descopăr de ce. Am acum subiect nou în alergările mele. Să ne vedem cu bine!
FinalVino și tu la linia de start pe 22 Aprilie alături de Laurențiu și mulți alți oameni pasionați de viață, alergare, susținerea cauzelor sociale și aventuri de neuitat!
Înscrie-te într-o călătorie incredibilă în care vei alerga cât jumătate de Românie și alătură-te legendelor care nu contenesc în a-și trăi visul clipă de clipă:
https://transylvania-legends.com
Transylvania Legends – Trăiește aventura!

Revenire din tabel

Sorry, the comment form is closed at this time.