Feb 032024
 
FagarasAdventure

 

 

Un “shorts” pe baza filmării organizatorilor, le mulţumesc pentru tot!

Acum, la jumătate de an de la Făgăraş Adventure, conştientizez parcă mai tare ce a însemnat şi înseamnă pentru mine câştigarea concursului de aventură (45h25min), considerat cel mai greu concurs din ţară pentru nişte amatori, atât ca efort susţinut pe durata mare de până la 50 de ore, cât şi ca folosire a tot ce înseamnă complexitatea unui om, cu bagaj intelectual, cunoştinţe acumulate, imaginaţie etc. Iar doza de şansă, de “all in one” trebuie extinsă pentru că e vorba de concurs pe echipe.
Ce pot să spun, sunt mândru că soarta ne-a ales. 🙂 Felicitări încă o dată participanţilor, îndeosebi tinerei echipe Grind Piatra Craiului Jr.!

Concursul a avut loc în perioada 7-9 iulie 2023, la sub o săptămână de Carpathia Trails proba de 102km pe care am încheiat-o pe loc 2 la categorie şi 8 la open (18h48min).

Luna iulie s-a încheiat cu veşnicele mele explorari, în căutarea de drumuri şi poteci, de data aceasta pentru MTB Odyssey.

Dar, să ataşez doar o mică parte din postările mele pe Facebook referitoare la aceste evenimente. Pentru Făgăraş Adventure, pentru popularizarea lui, m-am străduit să scriu despre toate probele prin care am trecut, care ne-au întrebuinţat în multiple feluri.

Despre Făgăraş Adventure.

Sigur, sunt extrem de bucuros pentru locul 1 la Făgăraș Adventure, multumesc in primul rand prietenilor – coechipieri Oana Marina , Adrian Brîndușan si Radu Botezan pentru tot ceea ce a insemnat acest concurs, inca dinainte de desfasurarea lui. In mod clar combinatia artist – avocat – spirit liber si “cel ce nu face nimic” a avut succes, oricat de dificile ar fi fost unele momente de pe parcurs.
Multumesc pentru sprijin fostilor coechipieri Vasile Cipcigan , Bagonya Oszkar , prietenului meu Marcel Giurgea , multumesc pentru like-uri la postarile cu echipa Cheile Turzii tuturor.
O editie grea, acum as spune ca cea mai grea cel putin pentru mine, dar poate sunt sub influenta oboselii.
Probe interesante, numai bine sa stim cat de multe nu stim despre natura si lumea frumoasa din jur. “Codurile acelea de bare” ce reprezentau culorile penajului pasarilor au fost distractive, ma simteam ca un copil ce invata alfabetul, nu mai spun de identificarea si corespondenta plantelor medicinale cu organele pe care le trateaza, la care daca le stiai dinainte erai castigat, altfel memoria in regim de efort si oboseala este dintre primele sacrificate.
Am fost pana pe la CP7 cel putin la 2h30min in urma echipelor Creasta Cocosului si Muntii Fagaras. Stiu ca am si cronometrat.
Ceea ce ne-a ajutat sa trecem in fata a fost traseul spre PC10A Valea Lotrioarei, cu improvizatia spre PC11 Boita doar ceea ce a iesit in evidenta. In mod sigur echipele din fata au trecut prin portiuni foarte dificile, acea parte de care beneficiem in fiecare an cel putin in doua segmente de cursa. Adica am avut si noroc.
Am fost impresionat de echipa Grind Piatra Craiului jr, care continua traditia parintilor. Ei au folosit o alta strategie, cand au mers au stiut sa mearga, cand au facut pauze au stat sa se odihneasca cat este necesar, ceea ce denota acea liniste si stapanire de sine necesara la un concurs pe mai multe zile si… potentialul din anii urmatori.
Sunt evident bucuros, cum sigur sunt si coechipierii mei, acestea sunt primele cuvinte pe care le scriu mai coerent dupa concurs.
Felicitari tuturor! Pana la urma n-a fost o vreme atat de rea, dar ca exemplu au fost echipe care au prins pe urcare ploaie spre PC7 Saua Apa Cumpanita, nu vreau sa stiu cum le-a fost.
Multumim organizatorilor pentru inca o editie reusita, cu zgarieturi la caiac 🙂 unde in sfarsit am ajuns pe lacul Scoreiu, locul unde mai demult era proba de inot la triatlonul Transfagarasan. Felicitari inca o data tuturor participantilor! Si multumesc evident si voluntarilor, acei oameni fara de care toate evenimentele nu pot avea loc, au avut o munca imensa care isi are rasplatirea doar in interiorul lor.

Despre Carpathia Trails (1 iulie 2023).

Sa stiti cand mai dati mana cu mine ca sambata am pus mana pe o vulpe. Sigur, stiu, e ca la rozatoare, nu stii ce primesti. Dar eram obosit, era miezul noptii si tocmai incheiasem 102km cu vreo 5900m dif nivel la Carpathia Trails Si, pe una din mesele cu fursecuri si alte mancaruri, tot se urca o vulpe superba. Cu hâş-hâş n-a tinut decat la inceput, apoi s-a adaptat urgent. Nici cu lumina frontalei n-am pus-o la respect.
Asa ca, incet, dupa ce mi-am revenit, reusind sa inghit o bucatica de banana si o singura pasta pe care am pus tot parmezanul ce era acolo, timp in care vulpea cred ca s-a umflat pana la crapare de fursecuri, m-am schimbat si in sfarsit m-am ridicat cu succes si, sub lumina frontalei, i-am sters o palma pe umarul drept. A sarit ca arsa si cat am fost acolo n-am mai vazut-o.
La cum eram de parfumat de la toate prostiile mancate pe traseu, oricat s-ar spala tot nu scapa de mirosul meu, asa ca am facut-o clar de rusine in comunitatea ei din Cheile Gradistei. Cine-a mai auzit de-o vulpe atinsa de om?
Postarea nu se refera doar la rezultatul meu la concurs, un loc doi la categorie si 9 la open, ci si la Făgăraș Adventure , un concurs de anduranta si aventura ce incepe vineri, cu timp limita de 50h. Unde vom interactiona cu animalele cel putin la nivel teoretic.
Pot spune ca participarea la Carpathia Trails a fost si ca un ultim sunet de sirena de avertizare ca vine UTMB cu 170km si 10.000m dif nivel si daca nu iau masuri urgent va fi problematica chiar incheierea cursei.
Carpathia Trails cursa de 102km e o cursa 3 in 1, adica organizatorii au inlantuit practic traseele din cele trei zile de concurs din anii precedenti: Piatra Craiului, Bucegi si Leaota. Da, acele dealuri imense de la sfarsit (cineva a numarat 12 urcari) pe care speram sa nu le prind pe inserat erau Leaota. Stiti, Fagarasul nu e departe, animalele sunt tot aceleasi si vor fi voluntari din Piatra Craiului la Fagaras Adventure, ceea ce e un indiciu, ca la un concurs de aventura nu se stie unde ajungi.
A fost foarte greu pentru mine, m-am tot conservat pe coborari, am mancat impreuna cu Adrian Surubaru zapada pe Omu din Bucegi, dand la o parte pamantul de deasupra, era foarte cald si sute de turisti doar in acea zona. Foarte faini organizatorii, o multime dintre ei fiind din elita alergatorilor de la noi si da, erau la punctele de alimentare Milea (cel mai mult am vorbit cu el, multumesc), Balan, Alexandra, surorile David, Dani Florea, evident ca l-am recunoscut pe Adi Bostan de la punctul cu Dinu Turcanu. Pacat ca echipa Vulcanii Noroiosi nu participa la aventura in acest an. Cu Alex Petrut m-am intalnit cum cobora de la Omu, evident nu s-a rabdat sa-mi bage fitilul ca Stefania Buzincu e in fata. Da, stiam, si nu e o noutate ca incheie in fata mea, e chiar dovada normalitatii. 🙂
Frumos concurs, am intalnit multi prieteni pe care altfel e greu sa-i intalnesc datorita distantei, stiu ca a fost in paralel Rodnei Sky Race unde iar a fost vreme buna si stiu ca au participat si … organizat majoritatea prietenilor mei alergatori.
Ca orice viteaz, la inceput m-am gandit ca 16 ore de cursa e pretabil, mi-am dat seama dupa coborarea de La Om ca nu-i asa si mi-am tot ajustat dorintele. Am incheiat cu “daca reusesc sa nu pornesc frontala” si apoi cu maxim o ora pe intuneric. Am avut si ceva probleme tehnice cu ceasul ce m-a lasat cand era plin de lume in jur, pe la Pestera, am si bajbait in zona Padina, reusind sa-mi regrupez mintea si concentrarea dupa vreo 20min pierdute.
Dar sa continui acum pe linia interactiunilor om – animal, una dintre ele fiind si cea cu vulpea. Adevarul e ca in ultima vreme mereu ma intalnesc cu vietati, pe unele ca nici nu le mai pun la socoteala, au inceput sa fie o obisnuinta: caprioare, veverite, arici, iepuri. Stiu si locuri pe unde ele trec adesea in padurea Fagetul Clujului pe unde ma antrenez de obicei. In Cheile Turzii ma duc mai rar, dar acolo legatura cu Trascaul e mai puternica, iar daca am vazut pui de urs in Faget pe inserate… poate sa scrie orice la fauna obisnuita de acolo.
Pur si simplu animalele salbatice au inceput sa se inghesuie spre asezarile oamenilor. Si sa obtina mancare mai usor de la locurile de picnic de exemplu, de la livezile parasite – o multime langa Cluj.
La Carpathia Trails spre noapte un baiat din fata mea s-a intalnit cu ursul. Unul mare, fata in fata pe carare. Cel mai destept a cedat si a fugit in vale – era de fapt si cel mai puternic. Inca o dovada ca evitarea conflictelor inutile e practica obisnuita la animale. L-am tot auzit cum striga prin padure, asa am stiut ca nu mai poate alerga. Eu fac altfel, strigatul imi conturba gandurile. Asa ca vorbesc cu voce tare. Se mai uita cu mila cate un ciupercar la mine, asa ca nu spun chiar orice. Si oricum, la cum miroseam, un urs m-ar fi simtit de la sute de metri. Cica are mirosul de 2000 de ori mai bun ca oamenii.
Ce animale am mai vazut in “excursia” mea in Meridionali? Mai nimic, multumita miilor de turisti de pe creste. Locul cheie e Leaota, cu padurile ei, si acolo doar niste arici mai spre sat si seara. Si o alerta de urs, dar cica spre Dambovicioara, vorbea femeia aia la mine-n rucsac fara oprire in toate limbile… Asa ca n-am avut conflicte.
Daca doriti mai multe amanunte despre urs, ca tot ii vedem tot mai des, va dau din linkurile primite si un link dintr-un ziar local, cu explicatiile unui ecolog.
Si, multumita prietenului meu Ovidiu Brindusan , un mare iubitor si cunoscator de natura, pun mai jos poze de langa Cluj, din Faget. Literalmente langa Cluj, din gradina lui. Are si caine, dar e batran si sta ca babele la intersectie de drumuri alaturi de alt caine si tot povesteste cu cine-l baga in seama.
Viata e frumoasa doar impreuna! 🙂

Sorry, the comment form is closed at this time.