Un pic de timp liber…

După experienţa plăcută de la Tura Jokai Mor Cluj – Râmetea pe care am ales să o parcurg pe MTB, m-am gândit ca-n weekendul trecut să fiu prezent la o altă tură, de astă dată mai înclinată spre stilul concurs – Tour de Tur. Organizatorii au fost tot EKE – dar din Satu-Mare.

Traseul de concurs a fost în rezervaţia râului Tur (se varsă în Tisa), cu plecare de lângă lacul Mujdeni – Oraşu Nou, între Baia Mare şi Satu Mare. E o zonă cu porţiuni mai puţin umblate, mai sălbatice, nu departe de Medieşu-Aurit pe unde am mai fost. N-a lipsit noroiul, dar au fost şi provocări specifice de MTB, cu poteci înierbate pe unde erai nevoit să te strecori, cu coborâri întortocheate, la una din ele mi-a şi căzut bidonul fără să-mi dau seama. Caracteristic a fost stilul de cronometrare, la tura de maraton de 65km am avut de atins 13 puncte de control de unde am primit câte un cartonaş cu care m-am prezentat la finish ca să dovedesc că am încheiat concursul. A fost şi marcat, rezonabil, dar ni s-a dat track şi hartă. Neştiind cum stă treaba prea bine, m-am trezit târziu, pe când să iau startul, că nu mi-am luat harta şi punctele de control figurau doar pe ea. În continuare am avut probleme cu sensul de parcurgere a traseului ca să pot trece în ordine pe la punctele de control. Pe scurt, Tour de Tur a fost un concurs de MTB care implica şi orientare.

Chiar dacă au fost concursuri importante în weekend cum sunt Cozia MTB şi Prima Evadare, şi aici în Nord-Vestul ţării am întâlnit prieteni şi cunoscuţi din lumea competiţională a MTB-ului de la noi. Au fost însă şi participanţi la care a contat mai mult mişcarea în natură şi socializarea care au făcut o combinaţie de explorare – cicloturism şi care, evident, n-au reuşit să se încadreze în timpul limită de 6 ore dat de organizatori. Au fost dintre ei care au ajuns la ora 19.30 la finish, startul fiind la 10.30. Cum nu poţi fi cu toate, dacă pe traseu s-au oprit la câte o bere, la final deja totul era strâns şi lumea plecată în majoritate. 🙂 Programul s-a respectat cu sfinţenie.

Pentru mine totul a început frumos de vineri, am plecat împreună cu doi prieteni de la clubul EKE din Cluj la o pensiune – fermă – Kentaur, din localitatea Atea (Părinte) fix de lângă graniţa cu Ungaria. Am făcut câteva poze, nu prea reuşite dar semnificative. Am de gând să-mi trimit copiii în tabără acolo, au ce învăţa şi ce vedea, precis le vor plăcea în special caii.

Sâmbătă a fost concursul, m-am pornit mai greu, cu uşoară febră musculară – doar cu două zile înainte parcursesem în alergare traseul de Maraton Apuseni împreună cu Adi Cosma – 45km în aproximativ 8 ore total, am avut parte şi de ceva “ieşiri în decor”, traseul nefiind încă marcat. Încetul cu încetul am intrat într-un ritm de concurs, eram într-un grupuleţ. Cei de la tura de race au pornit la 10min după noi şi primii ne-au ajuns pe la Remetea Oaşului, chiar înainte de punctul de bifurcaţie maraton-race. Ca berbecul m-am luat după ei, nu m-am uitat o perioadă pe gps şi … m-am pomenit cu Vaum coborând pe contrasens, spunându-mi că am luat-o greşit. El era ca şi mine la maraton – noi, finisherii mai “cu experienţă” am greşit la fel. Eu sunt perseverent de felul meu şi mi-am continuat ascensiunea (doar e MTB, nu am norocul să fie plat şi o rătăcire scurtă) spre punctul 12 de control, chiar dacă nu era bine. Doream să văd o hartă, să ştiu dacă e musai să mă întorc, şi hartă sigur găseam la voluntarii de acolo. M-am convins că trebuie să mă întorc, iar la final am avut două cartonaşe cu numărul 12. Puteam avea şi două cu 11. 🙂

N-a fost un traseu uşor, eu l-am încheiat în 4h37min – locul 2 la categorie şi 13 la general. Mulţi au fost de fapt finisheri dar au depăşit timpul limită. Cel puţin 30min am avut devieri de la traseul optim, dar după prima treime parcursă am reuşit să mă adaptez la combinaţia de marcaj şi privire pe gps, să nu fiu complet concentrat pe obstacolele de pe traseu şi să-mi rămână măcar un neuron concentrat pe orientare.

Am început să prind gustul competiţiilor mai puţin standard, dar care oferă mici surprize. La câte competiţii am tot participat, am intrat într-o rutină neconstructivă, izolatoare, exact opusul scopului iniţial. Aşa că sunt deschis în continuare la evenimentele mai deosebite, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea să mobilizez şi pe copii. Mulţumesc pentru companie prietenilor, felicitări pentru organizare, mă bucur că au fost mulţi voluntari.

Acum urmează Maraton Apuseni (unde particip cu întreaga familie) şi Propark Adventure. Abia aştept, ştiu că va fi fain!