Sep 252019
 

Apuseni Ultra Race 170k (generic spus, practic este aproximativ 180k) este o cursă mai deosebită în peisajul curselor lungi “standard” de ultra. Spun standard pentru că oamenii mereu au lungit sau lăţit ca un aluat de pătură concursurile de ultra până concurenţii s-au subţiat de tot.

Am participat la mai multe competiţii de această lungime – UTMB (de 2 ori), Istria 100 mile (de 3 ori), Pirin Ultra 160k (de 2 ori) şi sunt câteva aspecte care diferenţiază Apuseni Ultra Race.
Ştiam de particularități de la început, anul trecut am fost chiar închizător la primele două tronsoane: Arieşeni – Padiş şi Padiş – Răchiţele, în total aproximativ 93km, să-i spun porțiunea mai sălbatică. Ca să ştiu la ce să mă aştept şi în ultima jumătate de cursă cu o săptămână înainte de concurs am fost în recunoaştere traseu cu MTB-ul: Răchiţele – Măguri Răcătău – Staţiunea Muntele Băişorii. După o studiere pe hartă, văzând că această a doua parte e mai mult pe drumuri asfaltate sau pietruite, m-am gândit că bicicleta se pretează mai bine chiar decât alergarea şi, în orice caz, voi face un efort mai mic şi voi fi mai rapid.
Aşa a fost, dar n-am reuşit să mă încadrez în planul A: mers cu maşina şi MTB de la Cluj la Răchiţele, parcurs traseul, întoarcere la Răchiţele pe MTB pe o variantă mai uşoară şi plecare acasă cu maşina, toate într-o zi. Destul de repede, după intrarea pe traseu unde am avut porţiuni de push bike şi carry bike, nu m-am mai luptat inutil, am preferat să fac poze şi am aplicat planul B, în care de la Staţiunea Muntele Băişorii m-am întors acasă la Cluj tot pe MTB şi abia ziua următoare am recuperat maşina de la Răchiţele mergând pe drumul naţional cu MTB-ul.

Prin Apuseni am drumeţit de multe ori, am fost şi cu MTB-ul şi mai demult cu cursiera, când nu exista MTB pe la noi. Faţă de secolul trecut acum traseele turistice sunt mult mai bine marcate. Dar, la un traseu care străbate munţii de-a curmezişul, sunt porţiuni de legătură să spunem mai puţin cunoscute pe care prietenul meu şi organizatorul Cozmin Ardelean a trebuit să le marcheze și încă destul de des. Cerinţa obligatorie pentru concurenți a fost de a avea track pe un dispozitiv gps şi, în plus, instalată aplicaţia Avenza cu harta cu traseul. Având în vedere frumuseţea traseului eu zic că se merită acest sacrificiu, al orientării pe traseu, lucru pe care nu l-am întâlnit la celelalte curse, care erau marcate integral foarte bine în afară de … Pirin Ultra din Bulgaria.

Un alt aspect mai deosebit este traseul puțin spus interesant, care trece prin (şi pe lângă) multe obiective de care sunt convins că aţi auzit şi au denumiri de poveste ca: vârful Curcubăta Mare (1849m, cel mai înalt din Apuseni), Piatra Grăitoare, Vârtop, Groapa Ruginoasă, Cheile Galbenei cu porţiuni de lanţuri, avenul Borţig, izbucurile specifice, Cetăţile Ponorului, Padiş – Vărăşoaia, Cetăţile Rădesei cu trecere prin peşteră, Piatra Tâlharului, Nimăiasa, vârful Vlădeasa (1836m), cascada Vălul Miresei. Toate acestea sunt în prima jumătate de traseu, sunt de vizitat mai înainte de a merge prin munţii din alte ţări, sunt ale noastre. Pentru că în special zona Padiş e împânzită de peşteri, avene, sunt multe marcaje care te pot deruta (de exemplu cele spre intrările la “balcoanele” Cetăţilor Ponorului) şi sunt motiv de rătăcire de pe traseu. Elod Szocs sunt convins că a luat-o greşit pe unul din marcaje, că la PA4 Padiş am fost surprins să văd că a sosit după mine.

Anul trecut ca închizător am putut să-mi mai arunc câte o privire de turist şi în jurul meu, dar e de alocat multe zile de concediu pentru a putea spune că ştii ceva despre aceşti munţi.

După ce până la Răchiţele ai avut parte de tot felul de provocări, acumulând inclusiv cea mai mare parte din diferenţa de nivel a concursului, jumătatea a doua pare uşoară. Nu e aşa, m-am convins după timpii lui Bartha Balint care a încheiat primul cursa anul trecut, i-am studiat trackul (inclusiv la modul flyby) de pe Strava. La MTB la recunoaşterea de traseu totuşi e altă senzaţia, dar nu e uşor nici acolo, mi-au trebuit vreo 9 ore de cicloturism pentru cei 88km să ajung la finish. Şi în această parte sunt locuri cunoscute, poate mai puţin pentru alergători cât pentru biciclişti şi triatlonişti: Dealul Botii, staţiunea Beliş – Fântânele – lac de acumulare, Mărişel, Măguri-Răcătău, vârful Piatra Groşilor, vârful Muntele Mare, finish-ul la Staţiunea Muntele Băişorii. Ce te macină încetul cu încetul la această porţiune sunt drumurile pietruite, netasate. Ştiu din experienţa de la Pirin că alergătorilor de trail nu le place nici asfaltul, nici aceste drumuri. Nici eu nu mă omor după aşa ceva, dar ceea ce îmi place la ele e că nu le place celorlalţi şi rabd cu mai mult stoicism prezenţa lor, îl consider un avantaj.

Sunt peisaje frumoase în această zonă, dar depinde cum nimereşti, zi sau noapte.

Cozmin a gândit bine traseul, startul la ora 6 dimineaţa din Arieşeni permite o logistică mai uşoară în porţiunile întortochiate, cu multe poteci, de la început, dar şi poţi aprecia locurile şi să te bucuri în suferinţă, adică nu doar să alergi să ajungi la finish. În principiu după Răchiţele drumurile nu ar trebui să creeze probleme de orientare, atâta că eu le-am parcurs noaptea şi în localităţi am mai luat-o greşit, mai ales în Mărişel şi Măguri-Răcătău. Şi acolo se construieşte mult, sunt “aproape” staţiuni turistice, la mică distanţă de Cluj, la Mărişel este şi pârtie de schi de mulţi ani.  

Ce mult am scris deja! Dar consider că merită, e ceea ce m-a convins să particip la această cursă “de casă”, un concurs încă cu puţini concurenţi, dar o premieră pentru România: este singurul concurs de 170km+ de la noi.

Prin concurs s-a mai dorit reprezentarea unor tradiţii ale locului şi s-a ales cea a mâncărurilor. Apăi eu n-am apucat să gust din toate că eram grăbit. Iarăşi noroc cu anul trecut… Au fost plăcinte la PA4 Padiş (primul punct de dropbag, km41), ciorbă la cabana Vlădeasa (PA7 km76), gulaş la Dobrin (PA14 km149) unde era prietenul meu Luşu cu familia, sarmale la finish în Staţiunea Muntele Băişorii. Asta clar n-am mai întâlnit pe la cursele lungi la care am participat.
Completare de la Cozmin: a mai fost omletă la Răchițele (PA9, km93, al doilea punct de dropbag) – îmi aduc aminte acum că am mâncat și eu – era Adriana Papp acolo, eu eram grăbit că în sfârșit eram primul și era momentul adevărului, apoi pilaful de orez și ficat de la Beliș (PA11, km116) și șnitețele cu cartofi la Mărișel (PA12, km127). La multe văd că am renunțat, dar nu poți să fii “și cu sacii în căruță și cu boii odihniți”, cum se spune.

Şi las la sfârşit, ca să iasă în evidenţă mai bine, prezenţa la punctele de alimentare, pe tot locul, nu mai vorbesc de finish, a multor prieteni sufletişti ca de obicei, nu toţi alergători, dar asta contează puţin. Sunt drumeţi, muntomani, salvamontişti, au în comun plăcerea de a sta în natură în timpul lor liber. Nu pot să-i enumăr pe toţi, am să pomenesc pe câte unul pe parcursul istorisirii cursei. La ei se adaugă ceilalţi voluntari şi organizatori la care le mulţumesc de asemenea pentru că au ales să-şi petreacă weekendul cu Apuseni Ultra Race, fotografii prezenţi în locuri cheie şi nu numai – poate mai puţin deosebite, dar au ştiut să ne facă să le privim prin ochii lor.

Citind încă o dată ca să corectez cele scrise, nu pot să nu mă gândesc, oare concursul acesta e numai pentru alergătorii clasici de ultra? Contează doar cine e pe podium și cine ajunge la finish, nu poate fi privit și altfel decât un concurs? Eu zic că unii concurenți, din cei care au fost și anii trecuți, vin și pentru altceva. Pot compara acest eveniment cu cele organizate de clubul Eke, cu turele memoriale de alergare/drumeție/MTB Kos Karoly, Jokai Mor și altele, în care sunt implicate și comunitățile din satele prin care trec traseele, tot cu mâncăruri tradiționale (dar mai mult pâine cu unsoare și ceapă, dulcețuri făcute în casă, ceaiuri), în care participanții vin pentru frumusețea locurilor și socializare, puțini merg la stilul competitiv. Și acolo sunt curse mai scurte, pentru cei mai puțin pregătiți de efort de anduranță, inclusiv pentru copii.

 Am fost invitat alături de Cipri Nedea la Radio Cluj să vorbim despre concursul acesta. Mulţumim!

Și clasamentul final cu câteva amănunte.

Pregătirea cursei.

Din cele spuse mai înainte primul lucru îndeplinit, și poate cel mai important, e cunoașterea traseului și a locurilor mai dificile. Și așa am avut probleme, pentru că noaptea se vede altfel, pentru că oboseala te afectează în multe moduri.

La partea cunoașterii adversarilor n-a fost așa de greu, n-am fost mulți, spre 30 de persoane. Dar, cum se spune, nu trebuie să fie mulți, e suficient să fie câțiva mai buni decât mine. Din cele văzute pe ITRA, cunoscându-i și pe unii concurenți, am ajuns la două concluzii: mă voi lupta în special cu Ciprian Nedea și cu Elod Szocs, apoi că niciunul din concurenții mai buni nu au mai participat la un ultra de 170km, concursurile lor netrecând de 120km. Cât de adevărate au fost observațiile s-a văzut, Cipri a terminat pe locul 2 și Elod pe 3. Dar am avut scăpări, de exemplu Alex Știrb, pe care nu-l știam așa de bine, care a fost aproape tot timpul primul până la cabana Vlădeasa de la km76.
Ca de obicei mi-am făcut o listă cu timpii de referinţă la PA-uri, bazându-mă și pe trackul Strava al lui Bartha Balint de anul trecut. L-am urmărit și în modul flyby, să văd unde i-a fost mai greu, de ce n-a reușit sub 24h, timpul lui final fiind 25h30min. Pentru mine oricum 25h30min pare de domeniul fantasticului, am ajuns la concluzia să trebuie să merg la optim pe un timp de 27h, în orice caz sub 30h, dar cel puțin să sper că obțin sub 29h, să fiu cu timp mai bun ca Andrei Țale, câștigătorul din primul an. Știam de la Lușu că Andrei a avut mari probleme la sfârșit din cauza frigului. La final a fost 28h41min pentru mine, singurul de anul acesta sub 30h, rezonabil.
Grosso modo, mi-am împărțit alimentarea după punctele de dropbag Padiș (km41), Răchițele (km93), Măguri-Răcătău (km137). Cu timpul prevăzut de 27h, mi-au ieșit pachete pentru 6h, 8h, 7h, respectiv 6h de cursă.
Am avut probleme cu potrivirea tuturor lucrurilor în dropbag, cam mic dacă vrei neaparat să-ți pui și o pereche de papuci de schimb. Eu mi-am pus totuși papuci în plus, nu i-am folosit, culmea nici șosetele nu le-am schimbat, dar la un așa traseu lung nu doream să rămân desculț pe undeva. Am ținut de asemenea să am la mine în plus o foiță de vânt, pe care eram convins că am s-o folosesc mai tot timpul pe traseu, mai degrabă decât foița de ploaie, am pus și o bluză mai groasă decât bluza cu mânecă lungă din rucsac. Știam cum e când bate vântul pe Vlădeasa sau Muntele Mare, ce frig poate să fie. N-au încăput mai multe din păcate.
Cam atât în mare, mergeam pe două obiective, în funcție de situație, pentru timp de 27h și pentru podium.

Desfășurarea cursei.

Dimineața la ora 6 s-a dat startul din Arieșeni, poate cu ușoară întârziere. Destul de tare s-a pornit pentru mine, poate și pentru că era frig. Primii mi s-au părut să fie Adi Crăciunescu și Mihaela Bodnariu. În orice caz s-a format un grup în față, eu mă străduiam doar să nu-i pierd din vedere, să nu trebuiască să fac efort de orientare, dar eram în ultima treime.

O primă surpriză a venit când am trecut de Cipri și am văzut că rămâne în urmă. Mă așteptam să fie printre primii, dar a pornit prudent, poate prea prudent. Cine știe ce planuri are? În orice caz, la un ultra la o distanță pe care n-o cunoști e mai sănătos să alergi la început mai încet decât prea tare. Și acest lucru dovedește însă că am un avantaj prin faptul că știu ritmul pe care-l pot duce, nu trebuie să tatonez.

La primul punct Stânișor, km8, cred că am ajuns pe locul 7. Începeam să-mi intru în ritm, era tot urcare. Cumva, spre vârful Curcubăta Mică, am bâlbâit-o puțin cu traseul împreună cu alții și a trebuit să scot mobilul cu harta Avenza. Adi Crăciunescu s-a depărtat, eu nu mai eram sigur că Cipri e în spatele meu.

Urc la Curcubăta Mare, alături era Luci Dincea. Mai schimbăm o vorbă, ajungem pe Adi, îl întrebăm dacă în fața celor doi pe care-i vedem în fața noastră mai sunt mulți. Ne spune că-s primii, mie nu-mi vine să cred. De pe vârf se vede până departe, nu văd pe nimeni, dacă totuși mai e cineva atunci e la nivelul lui Bartha Balint și n-am ce-i face.  

Vine vale, apoi tot sus-jos. Prind din urmă cred că pe Alex Știrb, unul din cei doi, și am confirmarea că sunt în primii trei, că Elod Szocs e în față. La PA2 Vârtop, km22, ajung puțin în spatele lui Elod. Eu oricum fac pauze foarte scurte, așa fac de obicei. Încerc astfel și să pun presiune pe ei, să nu stea cât doresc. Și văd că într-adevăr trag destul de tare să se depărteze de mine, iar să țin ritmul lor însemna să-mi ies bine din zona de confort. Îmi tot repet ce mi-am repetat de-a lungul întregii curse: dacă cu acest ritm am reușit chiar să-i ajung, de ce să alerg mai tare? Înseamnă că e suficient. Dacă se luptă între ei, foarte bine.

Vine PA3 intrarea în Cheile Galbenei, km31. Pe Elod nu-l mai vedeam demult, Alex nu era departe. În Chei brusc vedem pe Elod că se luptă să urce în dreapta pe un abrupt. Îl strigăm să coboare, că nu-i pe acolo traseul. Pe zona de lanțuri Alex se depărtează de mine, traversează Cheile foarte bine și nu-l mai văd destul de multă vreme, pe când era aproape sus la Avenul Borțig. Elod m-a ajuns și a rămas cuminte după mine pe urcarea spre aven. În Chei am fost tot pozat și ca de obicei Dan Tăuțan are zona lui favorită.

Vine porțiunea în care punctul galben de marcaj mai primește un punct albastru pentru Cetățile Ponorului. Elod fix în spatele meu parcă mă presează. Mă hotărăsc să-l las să treacă dacă dorește, că eu vreau să mănânc. Simțeam că merg prea tare. După câteva minute nu-l mai văd și un pic mă îngrijorez, oare nu alerg prea încet? Ajung la PA4 Padiș, km41, primul punct în care dropbag-ul mă așteaptă, “la plăcinte” cum mi-am notat pe hârtia cu PA-urile și timpii. De demult acolo sunt plăcinte, când treceam cu prietenii ne spuneam că mergem să facem o vizită la bătrâna cu plăcintele. Între timp bătrâna s-a tot schimbat, parcă a mai întinerit, dar pentru mine tot așa va fi, bătrâna cu plăcintele…

La Padiș văd pe Alex cum se pregătește de plecare. Va trebui să fiu rapid, să încerc să pun presiune la distanță pe el. Nicu Brandas, salvamontist, mă ajută să-mi pregătesc un recovery. Caută un pet pentru mine, din cauza volumului mic al dropbagului a trebuit să renunț la bidon. Plec în grabă, nu mănânc plăcintele. Asta e, am mâncat destul anul trecut. Pe Alex îl văd încă în față, merge pe ușoara urcare. În spate aud că sosește cineva. Cine să fie locul 4, să fie așa de aproape de noi? Mă întorc curios și-l văd pe Elod! Precis se rătăcise, acum abia am realizat că de fapt sunt pe locul 2.

Depășesc pe Alex și Cetățile Rădesei le trec primul, pe Alex nici măcar nu-l mai văd în spate. Iluzorie situație, curând mă ajunge și abia mă țin de el, eram ca o armonică: la drum întins se depărta, pe urcări îl ajungeam. Trecem nu departe unul de altul de PA5 Șaua Cumpănățelul, km51, unde ne aștepta Cozmin cu mașina, abia sosit acolo. Nici nu știu dacă am oprit să pun apă, atât de dornic eram să scurtez oprirea și pentru Alex. La PA6 Nimăiasa, km62, tot împreună cu Alex alergam.

Trecem de intersecția Pietrele Albe de unde pornea bucla de Vlădeasa și de aici n-am mai avut ce face, Alex s-a depărtat. Alerga prea bine pentru mine pentru zonele mai de plat. La PA7, cabana Vlădeasa, km 76, îl văd din nou. Mă uit acum pe timpii noștri, sosise totuși doar cu 2 minute în fața mea. Urma urcarea spre vârful Vlădeasa. Mi se oferă ciorbă, știți mai departe, trec peste. Îmi pune o fată apă în bidoane și dispar. Mai sus cu ceva mă uit să văd dacă Alex mă urmează, să știu cât de mult vrea locul 1. E în spatele meu la vreo 100m. Nu-i nimic, am să mă străduiesc să nu-i fie ușor în continuare. Ajung pe vârful Vlădeasa, mă uit în urmă, nimeni. Este o ultimă şa înainte de vârf, dar Alex nicăieri. Dar de aici urmează aproape numai coborâre până la Răchițele, timp să mă ajungă la ce viteză are este destul. Nu mai țin minte dacă este punct de control pe vârf, văd o mașină de teren, mă gândesc că o fi de la organizatori. Dau telefoane, dau mesaje, nimic. Ori eu, ori ei nu avem semnal. N-am ce face și cobor, vor vedea ei după track că n-am trișat. Aflu la PA8, km83, Pietrele Albe, unde e intersecția, că nu există punct de control și bine am făcut că am venit. Mă sună și Cozmin și lămurim definitiv aspectul. Întreb pe voluntarul de la PA8 când a sosit prima dată locul3, la ce timp față de mine.  E prima dată când aflu o informație despre concurenți (în afară de Alex care până atunci a fost tot cu mine), îmi spune 45min. Super!

Vine Răchițele, PA9, km 93 și al doilea punct de dropbag. Punctul se mutase la școala aflată la vreo 400m mai jos de Căminul Cultural de anul trecut. Știm motivul, se va ține la Cămin o nuntă. Ocolesc școala, nu mă prind că intrarea e pe ușa principală, trebuie să mă întorc și o văd pe Adriana Papp. Fain, e cu fetele la punct, cam singurele pe acolo, mă ajută fiecare cum pot. Atâta că sunt foarte grăbit, mă gândesc că dintr-o clipă în alta sosește Alex și, ca de obicei, vreau să-l oblig să stea puțin. Mai trebuie să am răbdare până pe la km 120, când gândeam că ceva trebuie să se întâmple cu unul din noi, dar din când în când mă ia valul. N-am mai fost niciodată primul la general la o competiție de acest gen. Până aici a mers totul bine, am ajuns pe lumină, era cam ora 19.20, eram chiar în grila de 25h! Și asta fără să o fac intenționat, așa a ieșit. E drept că Balint ajunsese cam cu 40min mai repede anul trecut și la final a scos un timp de peste 25h. 

Acum pentru prima dată am început să-mi doresc să știu când vine următorul concurent, să pot să-mi dozez efortul, să știu cât pot sta la PA-uri. Adriana nu știe sigur dacă are voie să-mi spună astfel de informație, eu mă gândesc că poate sunt singurul concurent din toată competiția care nu știe cum stau adversarii. Live-ul se pare că nu merge. În plus, îmi puneam întrebarea: ce e mai important, locul 1 sau timpul scos? Aleg timpul și alerg mai departe. N-am ce face, în continuare voi alege opriri scurte la PA-uri.

Trece PA10 Dealul Botii, km 102, vine PA11 Beliș, km 116. La Beliș, la Salvamont, sunt prieteni ca de obicei, obțin promisiunea că voi fi sunat sau primesc mesaj când pleacă al doilea concurent. Nici n-a fost nevoie să le spun numărul meu de telefon, îl aveau în agendă. Sunt aproape convins că al doilea e Cipri. Aflu în sfârșit că al doilea e la peste o oră de mine. După Răchițele, așa cum am spus, sunt lungi porțiuni de șosea și drumuri pietruite. Trebuie să am ceva viteză, să nu dau speranțe la urmăritori. 

Ajung la PA12 Mărișel, km 126, după ce am scăpat cu bine de urcarea de la Barajul Fântânele. Așa cum observasem cu o săptămână înainte, urcarea fusese curățată de prieteni de la MTB downhill, au pregătit-o pentru coborârile lor, li se părea potrivită. Nouă ne-au ușurat traseul, că nu mai erau tufe și pietrele mai rebele au fost înlăturate. Pe la Mărișel, înainte de PA, la capătul de telescaun, am făcut două rătăciri mai serioase, nu mai mult de 5min în total cred. N-am nimerit drumurile la intersecții, deja era noapte, a trebuit iar să scot mobilul cu harta Avenza, trackul de pe ceas mai mult mă încurca.

Urmează coborârea pe Drumul Generalului până la Măguri-Răcătau, PA13, km138, ultimul punct de dropbag. Până aici totul bine, mă străduiesc să nu forțez pe coborâre, e plin de pietre și e foarte lungă. Îmi tot repet că trebuie să mănânc peste 2-3km, să nu las coborârea să mă fure și să ajung leșinat în Măguri. Iau un gel și atât. Poate trebuia mai mult.

Din Măguri-Răcătau teoretic nu mai e mult, cam un maraton. Dar urmează o urcare grea la Dobrin, care și la MTB mi s-a părut interminabilă, cam de 900m diferență de nivel. Nu m-am uitat pe graficul meu de timp, dar văd că eram chiar bine: 20h07min, la aproape o oră peste timpul lui Balint, dar cu o oră mai repede decât estimarea medie pentru timpul final de 27h.
Pachetul meu pentru acea porțiune era pentru aproximativ 6h. Balint făcuse mai mult, eu sigur voi face și mai mult, 7-8 ore. Mă tot miram de ce mă întreabă lumea dacă doresc să scot sub 24h! Probabil arătam bine și aveam timp bun. Doar că de la Măguri-Răcătău sub 4h au scos doar maratoniștii care aveau startul de acolo, sub 6h nu știu dacă a scos cineva la proba de 100km.

Pornesc ca de obicei repejor spre Dobrin. Cum ies din Căminul din Măguri, cum mă izbește frigul. Sunt gata să mă întorc să mă îmbrac mai gros, dar îmi aduc aminte de Cozmin când spunea că nu avem voie, o dată ieșiți gata… Așa că sprijin bețele de un gard și iau tot ce am pe mine. Mă gândisem că pe Muntele Mare va fi frig noaptea și îmi luasem din dropbag bluza mai groasă, nu cea de dimineață de la start. Mi-am luat mănușile, simțeam că îngheț. N-am avut ce face și mi-am pus și suprapantalonii. Sus, peste tricou și bluză, mai aveam foița de vânt și cea de ploaie. Blindat așa am început să alerg cu capul în pământ, dornic să mă încălzesc. Trebuia doar să mă mișc și căldura corpului sigur va rămâne acolo, nu va trece de îmbrăcăminte.

Doar că iar am luat-o greșit… Pe track îmi apar vreo 4 minute îmbrăcatul și vreo 10 min rătăcirea. Numai bine că m-am băgat iar în priză. Dar încep problemele de altă natură, parcă în lanț. E pe la 2 noaptea, mă apucă picoteala. În mod normal n-ar trebui, rezist o noapte nedormită fără probleme în regim de concurs. Apar și niște frisoane, ba transpir, ba îmi revin. Mai hârâi, frigul îmi afectează căile respiratorii. De încălzit mă încălzisem, renunțasem la mănuși și glugi. Mă chinui să urc cam cu 4km/h (15min/km pace), mă gândesc că cine-o fi după mine nu poate câștiga mai mult de 2min/km, dacă urcă cu 5km/h. Și nu-s decât câțiva kilometri. Mă apucă foamea, mai și mestec. Asta e, cumva intru în echilibru. Și trec 2-3 kilometri chinuitori, mă pregătesc pentru alergare. Încerc “să-mi dau cheie” pe porțiunile de urcare mai ușoară. După câțiva pași simt însă că nu mai am aer. Merg din nou până îmi revin și iar încerc. Și tot așa, până simt că mă epuizez degeaba. Pur și simplu nu pot respira adânc, nu pot fugi. Mai greu a fost să realizez și să accept că de problema asta nu voi scăpa până la finish. 

Și cam gata cu timpii buni pentru mine, a contat doar să rămân pe primul loc. Mi-am propus să mă uit acasă la pulsul meu pe toată porţiunea aceasta, la încercările mele de a mă pune în alergare. Se vede că am încercat de zeci de ori, cel mai bine după cadență: ba pe roșu de la mers, ba alte culori.  

Lușu cu Miha mă așteptau la PA14 Dobrin, km149, la gulaș. Pe când eram aproape sus m-a sunat impacientat: ești bine, au trecut 3h! Sunt bine, dar nu pot alerga nicicum! N-am decât ușoară febră musculară dar nu pot respira cum trebuie! Mă lupt mai departe, sper ca mâncarea caldă să mă redreseze. Ajung în sfârșit, vreo 3h20min a durat porțiunea. O căsuță primitoare, țărănească, intimă. Cred că la toți concurenții le-a plăcut acolo. Mănânc gulașul, dar nu simt nici gust, nici miros, stomacul nu-mi spune nici că-i plin, nici că-i gol. Clar nu mă simt bine, doar când ești bolnav îți pierzi din simțuri. Nu mai iau o porție, consider că atât e de ajuns. Le mulțumesc și plec. 

Și cu îndărătnicie tot încerc să fug. Pe tot traseul până la finish. Știu și de la Lușu că Cipri e la aproape 2h de mine, dar dacă Cipri e mai fresh și poate fugi… Ajung la PA15, La Tină, km 155. Aici e Gyogyi, povestitoare, doar că nu are cu cine. Eu nu deschid gura mai mult decât e necesar. Îmi spune că Cipri Cioba e pe traseu și marchează spre Muntele Mare, am să mă întâlnesc cu el când se întoarce. Așa a și fost, ne-am văzut pe ocolirea Stației Meteo de pe Muntele Mare. Îl rog și pe el să mă anunțe dacă vine cineva și plec.

Greu am ajuns la PA16 La Mlaștini, km 168. Cozmin mă întâmpină din nou, spunându-mi că nu arăt prea vesel, ca să mă exprim decent. Înainte de finish mi-am dat bulendrele jos, am rămas doar în tricou, suprapantalonii însă i-am păstrat. Am putut să mai și alerg, se încălzise afară, erau peste 12 grade C. Timpul final a fost de 28h41min, mai bun cu peste 2h față de Cipri, sosit al doilea. 

Nu-i ușor să închei primul, iar dorința prea mare te poate distruge. Dar să fii primul e un prag peste care dacă treci o dată, cine știe… Păcat de finalul cam lent, cam 8h30min mi-a trebuit să parcurg maratonul de final cu 1600m diferență de nivel. Dar nici Cipri și Elod care au completat podiumul la general n-au mers mai bine, să spun așa, au fost câteva ceasuri rele în noaptea aceea. În sfârșit am putut mânca liniștit după finish, la final au fost sarmale. 

Foarte mulțumesc tuturor pentru cum m-au ajutat și m-au încurajat, sunteți grozavi! A fost un concurs pe care l-am trăit mai altfel ca altădată, tot concursul a fost altfel ca celelalte. Dacă îl recomand? Sigur, dar să aveți și dorința unui strop de aventură în voi! Și o să vedeți că veți prinde drag de aceste locuri, dacă n-ați mai fost.

Să ne vedem cu bine, momentan eu sunt angrenat în luna de mers, concursul anual și caritabil Walking Month, de data aceasta în echipă cu întreaga familie – “Veze family”.

Jun 022019
 

 

poza Erich Lukas – mulțumesc

Maraton Apuseni mereu l-am considerat “cursa de casă” în domeniul alergării, la fel cum am considerat Maratonul Făgetului și Maratonul Gilăului la MTB, Traversarea Tarniței la înot cu triatlonul respectiv. Dintre acestea cel mai implicat am fost la Maraton Apuseni, în ultimii ani la marcarea și eventual curățarea traseului de family.

Acum Maraton Apuseni a fost în plus și concursul de rămas bun la categoria 40-49, iar în clipa de față am pășit peste borna de jumătate de secol. Da, am schimbat și unitatea de măsură, nu mai este anul. Mă uit în timp, și așa cum copiilor de astăzi 50 de ani li se pare o eternitate, așa mi s-a părut și mie la vârsta lor. Doar că și atunci, cu atât mai mult acum, am fost mult mai ponderat ca unii în aprecierile de gen ”mai există viață după 30, 40 …”, “ești depășit”, “pentru și de ce mai trăiești” etc.

Ce voi face în continuare? Ca și până acum, pe cât posibil ce-mi place, dacă nu-i ceva în lista de dragoste la prima vedere și totuși trebuie făcut, atunci să mă străduiesc să fac cât mai bine, că poate dragostea vine pe urmă și … “omul sfințește locul”. Iar la întrebarea existențială “ce las în urmă” n-am de gând să marșez scriind o carte, construind o casă etc. … încă, dar cine știe… Cum spunea un unchi de-al meu mai hâtru, “eu nu vreu să iau locul nimănui”, atât.

Cum a fost la Apuseni? Pentru mine fain. Am fost cu întreaga familie, am reușit să acoperim prin participare 3 probe: family prin Tudor și Diana, semimaraton prin Andreea și maraton prin mine.
Ne-am comportat onorabil, fiecare a făcut cât a putut încât să fim mulțumiți, dar nu perfect mulțumiți. 🙂

Eu m-am străduit să ating bariera de 5h, singura cu care aveam șanse la podimum la categorie, dar n-am reușit. N-am fost chiar departe – 5h15min (6 categorie, 15 general), al doilea rezultat al meu după cel din 2016 de 5h07min.
Traseul mi-a plăcut, n-a fost cald și ploaia a fost sporadică, aducându-mi periodic aminte că trebuie să mă grăbesc că poate fi mai rău. Bravo lui Csaba ce a terminat pe 3 la categorie, lui Gabor de pe 4. N-am asistat la lupta lor, eram prea în spate. Departajarea între ei a avut loc pe urcarea spre Coșul Boului din Scărița Belioara. De unde știu – Strava bat-o vina!
Eu am pierdut 3 minute față de ei până pe Buscat, încă 7 minute până la Săgagea și apoi cu un mic plus pentru Csaba s-a păstrat ecartul, nereușind să recuperez.
Mi-am lungit eu gâtul și mi-am ascuțit privirea, dar nu i-am văzut la Scărița și nici n-am simțit “miros de sânge”. 🙂

Tocmai am terminat alergarea devenită tradițională “aleargă vârsta”: 25km, că așa mă simt, ca la 25 de ani. Urmează o viață frumoasă dacă mă străduiesc s-o trăiesc așa… În mod sigur dacă te lasă simțurile poți compensa cu mintea, numai s-o antrenezi, adică fix cum e alergarea zilnică pentru picioare, corp și voință.

Mulțumesc pentru poze, pentru încurajări, fiecare dintre noi am încercat în mai mică sau mai mare măsură să facem Apuseniul un eveniment fain, în care să ne simțim bine și să fie un mod și model de viață. Se anunță schimbări la Maraton Apuseni, în mod sigur vor fi în bine. Singura observație, venită din experiență – să nu fie revoluție. Pas cu pas, dar spre înainte… Succes!

Jun 032018
 

Între primele mele”keyframe-uri” de anul acesta Istria 100 mile, Salomon UltraTrail Hungary şi Bike 4 Mountains care urmează am continuat să aleg activităţi de timp liber mai deosebite, care mi-au plăcut anii precedenţi, dar pe linia povestită în Un început de an mai neobişnuit – din postură diferită de cea de concurent sau … participare la tură şi nu concurs.

Aşa pot încadra prezenţa la Tura memorială Jókai Mór – MTB şi Maraton Apuseni family.
La tura memorială am participat pentru a doua oară, şi acum tot la MTB şi tot împreună cu prietenul meu Zsolt L. Am considerat că trebuie să fac ceva şi în vederea concursului Bike 4 Mountains având în vedere că mai tot timpul m-am antrenat la alergare.
La Maraton Apuseni, deşi s-a introdus şi proba de ultra care mă tenta, era prea devreme după concursul din Ungaria ca să-mi revin la un nivel normal şi am ales să revin la family după mulţi ani, ultima dată participând ca şi concurent cu copiii în 2013, la a doua ediţie family. În rest, în 2012 am fost organizator (eu am introdus proba family la Maraton Apuseni, aflat la a doua ediţie) şi din 2014 am participat ca şi concurent la proba de maraton.

1. Tura memorială Jókai Mór – MTB – 12 mai
2. Evenimentul Maraton Apuseni family – 26 mai

 1.
Tura memorială Jókai Mór – MTB a fost şi în acest an un eveniment gândit pentru toată lumea, de la cei mici la cei mari, de la plimbăreţi sau cicloturişti la cei cu veleităţi sportive şi competitive. Au fost ture organizate pentru tracking/alergare şi pentru MTB cu distanţe şi dificultăţi diferite, de la 10k la 75km.

DSCN0934.JPG

DSCN0935.JPG

DSCN0936.JPG

DSCN0937.JPG

DSCN0939.JPG

DSCN0938.JPG

DSCN0949.JPG

DSCN0943.JPG

DSCN0948.JPG

DSCN0946.JPG

DSCN0945.JPG

DSCN0944.JPG

Multă lume ca de obicei, mulţi copii, o atmosferă faină la care au contribuit foarte mult organizatorii şi voluntarii – mai ales gospodinele voluntare. Aşa a fost şi anul trecut. La turele organizate de EKE nu sunt puncte de alimentare cum sunt eu obişnuit la concursuri, cu izotonic, cu batoane, fructe etc, aici sunt produse de casă, “de la ţară”, în care intră zacusca, dulceţurile, magiunul peste care tronează sute de felii de pâine cu untură şi ceapă. Ca băutură principală e apa, dar cine doreşte mai poate servi ceai. Se poate completa “meniul” oricând cu ce cumperi la magazinele săteşti care sunt deschise sigur cu această ocazie. Marea majoritate participă cu prietenii, în grup, aşa că e un bun prilej de socializare, de distracţie. În glumă am pus şi eu o poză cu “apa de izvor” pe care am luat-o în cursa mea cu Zsolt.

DSCN0940.JPGDSCN0942.JPG

DSCN0950.JPG

DSCN0952.JPG

DSCN0933.JPG

Noi am ales ca şi anul trecut (când ne rătăcisem) tot tura cea mai grea – traseul numit N, pe ruta Cluj – Adrenalin Park – BR – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii – Curmătura – Cheile Borzeştilor – Moldoveneşti – Pietroasa – Piatra Secuiului – Colteşti – Râmetea. Am apreciat că organizatorii au avut grijă să străbată traseele înainte, deşi erau multe variante propuse, iar în cazul Cheilor Borzeştilor au curăţat pe coborâre poteca. Traseul nostru de acum pe Strava

DSCN0953.JPGDSCN0954.JPG

DSCN0955.JPG

Pentru că ziua următoare, duminică, trebuia să fiu la serviciu n-am putut să stau mult la Râmetea şi am pornit încetişor spre casă pe un traseu mai uşor şi mai rapid.

Top

 2.
Evenimentul Maraton Apuseni family am avut ocazia să-l văd anul acesta mai de aproape şi de asemenea am putut aprecia mai bine munca depusă de colegii de la CAR Universitar în organizarea basecampului. Eu consider că acest maraton a ajuns să fie unul dintre cele mai bine organizate concursuri, nu numai din ţară. Bravo alor noştri, le mulţumesc şi din postura de participant. Sunt oameni care an de an vin ca voluntari la punctele de control, la basecamp, unii sunt “în anonimat”, nu-i ştiu decât prietenii şi organizatorii.

Anul acesta noutăţile mari cu care a venit Maraton Apuseni au fost proba de ultra şi înscrierea probelor de ultra şi maraton la ITRA. E o mare responsabilitate, un mare pas înainte din punct de vedere competiţional. Eu sper că participanţii la ultra au apreciat pozitiv traseul, e posibil să apară îmbunătăţiri de anul viitor, poate legate şi de încadrarea probei la 5 puncte ITRA, nu 4 ca acum. Asta ar însemna lungime mai mare şi diferenţă de nivel crescută. Momentan n-au apărut clasamentele la ITRA, dar nu e motiv de îngrijorare, nici la Salomon Ultra-Trail Hungary încă n-au apărut, deşi s-a desfăşurat cu o săptămână înainte.

20180526_101341_HDR.jpgDSCN1040.JPG

DSCN1039.JPG

DSCN1038.JPG

DSCN1035.JPG

DSCN1042.JPG

Cum mă simt eu legat mai mult de proba family, rândurile următoare se vor adresa acestei probe.
Ca de obicei am fost să marchez traseul cu zile înainte, dar micile panouri cu imagini vesele au fost pregătite şi puse de voluntari. Traseul de family e unul dintre cele mai dificile pentru copii, având 3,2 km şi 150m diferenţă de nivel.

Ce am remarcat în mod deosebit este că proba family, mai precis evenimentul family, nu se limitează acum numai la concursul în sine. Copiii au putut să folosească hamacele, să se caţere pe un panou artificial, să participe la un treasure hunt în păduricea de lângă Skiland, au mai fost şi alte ateliere gândite pentru ei. Andreea mea s-a lăsat pictată şi a fost încurajată să ajute şi ea la pictarea micuţilor, având o înclinare artistică.

20180526_135827_HDR.jpg20180526_140232_HDR.jpg

20180526_140254.jpg

Proba family transformată în evenimentul family am putut-o aprecia în transformarea ei pozitivă de-a lungul anilor. Am mai scris şi în 2016 despre evoluţie, mai există şi acum poze şi filmare de la prima ediţie – 2012 când au participat o mână de copii şi părinţi – site-ul de atunci mai există pe platforma blogspot,  cum sunt eu ordonat există şi clasamentele 🙂 ,  se vede creşterea evenimentului, acum participând aproape 300 de familii. Atunci am insistat ca toţi copiii să fie prezenţi pe şi lângă podium, în fond contează mai mult atitudinea, participarea, nu rezultatul. Pun o poză din 2012 cu startul de atunci drept mărturie… Încă nu am poză de la startul de anul acesta, pentru comparaţie.

DSC_0001.jpg

remember 2012

Copiii mei au participat în fiecare an şi acum s-au bucurat că îi pot însoţi. Cu atât mai fericit am fost eu că le-am fost alături. Nu mă puteam împărţi să fiu cu amândoi deodată, aşa că până sus la Plopiş am alergat cu Tudor (el având o concurenţă mai tare cu băieţii) şi apoi am continuat cu Andreea până la finish. Tudor a încheiat pe locul 5 la general şi tot  locul 5 la categorie, iar Andreea pe locul 1 la fete.

MA family cu Tudor.jpg33575955_10214433050394618_3158706240117276672_o.jpg

Foarte buni alergători sunt copiii, pun şi mult suflet, dau totul. Bravo lor! Traseul meu pe Strava

Să ne vedem cu bine, pentru mine urmează acum 4 Munţi, unde voi participa în echipă cu sora mea, ca şi acum 2 ani.

Top

Jul 312017
 

Circuitul Carpatilor

Circuitul Carpaților

Anul acesta este anul alergării. Trebuia să-mi fi dat seama de la început, din momentul când am hotărât să particip la 100 Miles of Istria, un ultra din Croaţia care a avut loc în aprilie – foarte devreme după ieşirea mea din hibernare. A fost şi o iarnă lungă, combinată cu vreme dificilă pentru bicicletă, astfel că foarte puţin m-am mişcat pe două roţi şi mai tot timpul am alergat. Şi, la urma urmei, de ce să mă tot opun? Mai sunt ani!

Şi uite-aşa, fără să am mult timp la dispoziţie, continui lanţul evenimentelor din ultimele luni la care am participat şi despre care n-am prea pomenit: Maraton Apuseni, Cozia Mountain Run, Rodnei SkyRace şi Cindrel în Alergare. Şi constat că am participat până acum la toate maratoanele şi skyrace-urile din Circuitul Carpaţilor, cu o excepţie – Bate Toaca. Despre Maraton Braşov am scris la timpul potrivit.

IMG_20170527_162526.jpg 18699379_1443782322344656_8082951841687842722_o.jpg 18738994_10208922653934810_8708207993171983286_o.jpg 18814667_1448966825159539_6364554155222578398_o.jpg 18815048_1979918822229525_8733206348754254045_o.jpg 18672864_1443795529010002_8102729399022847903_o.jpg 18738771_1445331205523101_2025016083785671994_o.jpg 18699545_1443802152342673_8727375270469061656_o.jpg traseu.jpg IMG_20170528_103625.jpg IMG_20170528_120107.jpg

Maraton Apuseni – 27 mai
Este un concurs de suflet, la care mă străduiesc să particip în fiecare an, mai ales că am şi un aport la cursa de family, la partea de traseu. Anul acesta, în plus, am făcut şi o tură de drumeţie duminică cu prieteni, participanţi la concurs, cu copii, cu cine a dorit, pe un traseu – combinaţie între trackul family şi cel de cros, cu punct de maximă altitudine vârful Buscat (de fapt capătul de sus al instalaţiei de telescaun).
Nu ştiu cât de bun am fost de ghid (linkul la câteva poze de pe FB), eram cam terminat de febră şi tuşeam, mi-a fost foarte greu să închei cu un timp rezonabil maratonul din ziua precedentă şi seara m-am dus direct în pat şi n-am stat la festivitate şi distracţia de după.
Ce a mai însemnat Maraton Apuseni? Am participat ca de obicei cu întreaga familie, dar copiii au fost însoțiți de un prieten la proba family pentru că Diana a alergat pentru prima dată un semimaraton! Și nu e din cele mai ușoare!
5h31min36sec, locul 32/242 general, 8 categorie
43,1km, 2343m diferenţă nivel

Maraton Apuseni a fost şi ultimul concurs înainte de Propark Adventure – 2 iunie (de ziua mea), unde am participat în echipa Cheile Turzii. Am reuşit să-mi revin şi a fost fain, multe provocări ca de fiecare dată. Anul acesta însă am încheiat pe podium, pe locul 2, după aproape 39ore de cursă. Despre Propark am scris.

A venit vacanţa, pe insula Pag – a doua oară când merg în Croaţia anul acesta. N-am ajuns la Bate Toaca, dar pot spune că în Ceahlău am umblat de m-am săturat şi ziua şi noaptea la Propark Adventure. Acolo toată partea de trail a însemnat Ceahlău, mai mult de un maraton.

19488954_1400115460034231_7322629428896186000_o.jpgalbum1 p3.jpg

Cozia Mountain Run – 01 iul
A fost prima mea participare la acest concurs, într-o zonă prin care eram în general în trecere. A, bine, cu excepţia concursurilor de şah – de obicei naţionalele de copii şi juniori se ţin la Călimăneşti – Căciulata. Şi mănăstirea Cozia am vizitat-o cândva, dar la munte n-am ajuns până acum.
În principiu nu-mi pun probleme şi mă aştept la nişte standarde îndeplinite la concursurile care sunt sub umbrela unui/unor organizatori de încredere – în cazul de faţă Circuitul Carpaţilor aceasta înseamnă – înţelegerea unor organizatori ca să ofere un cadru de desfăşurare a unor concursuri spre binele tuturor participanţilor. Că aceste concursuri se desfăşoară prin Carpaţii noştri, formând un aşa zis circuit, deja e un bonus. Mie îmi dă ocazia să văd şi locuri noi – am umblat prin munţi dar sunt departe de a mă putea lăuda că nu mai au secrete pentru mine. Ca să pun punct, Cozia mi-a plăcut, e frumos Oltul de sus! Dar ce circulaţie este! Să stai în vale în aşa trafic… mai bine în sălbăticie.
3h46min11sec, locul 18/172 general, 7 categorie
28km, 1874m diferenţă nivel

19875495_1450536918336409_5892559795482149502_n.jpg19956077_241759876335724_8468910790359890331_o.jpg

Rodnei SkyRace – 08 iul
De data aceasta e un traseu cunoscut, prin munţi prin care am tot fost, i-am şi străbătut de la est la vest. Borşa are şi ea istoria ei pentru mine. Ţelul meu principal a fost cel pe care-l am de obicei înaintea unui concurs greu care urmează – să merg cât pot de bine dar fără să risc accidentări, fără să termin epuizat. Măcar de data aceasta am reuşit, n-am fost ca după Maraton Apuseni.
3h56min22sec, locul 20/83 general, 4 categorie
25km, 2046m diferenţă nivel

A urmat Marathon 7500 – 14-15 iulie unde am făcut echipă (Regi şi Pioni) cu Adi Toma. A ieşit bine şi am mai bifat un masiv montan des vizitat – Bucegi. Concursul contează în Circuitul Carpaţilor pe echipe, alături de Ultra Trail Făgăraş. Şi despre Marathon 7500 am scris.

20431673_1476923155698889_3290883829265586080_n.jpg20476297_1475019675889237_2440719631073528763_n.jpg

Cindrel in Alergare – 29 iul
Abia m-am întors de la Păltiniş. În ultimii ani am fost la Păltiniş de câteva ori şi am trecut şi prin Cindrel, dar de fiecare dată l-am văzut cu ochi de MTB-er. Adică n-am prea apucat să mă uit în jur, erau prea multe lucruri care-mi acaparau atenţia: marcajele, pietrele, concurenţii, traseul în sine. Da, mai demult, în drumeţie … dar atunci iar era altfel, eram şi eu altfel. Acum era ocazia, doar nu-s Usain Bolt. Atâta că din 4 labe cum am urcat pe Cindrel nu se vede mare lucru, m-am “răzbunat” însă pe coborâre.
Am tras cât am putut până la final, mă gândeam că am şanse la podium la categorie. Pe urcarea de Cindrel eram mulţi la 40+, Luci Clinciu nu era mult în faţă, eu eram mereu alături de Grigoroae (îi mulţumesc pentru ritm), Sângeorzan şi cu Pepi aproape m-au ajuns… şi îl prinsesem din urmă pe Kokovics (sunt bun la 4×4 şi la cărat bicicleta). Ştiam că de Neguş şi de Codrea nu mă pot atinge, dar am uitat de Blajiu. Asta e, nu că aş fi putut mai bine. Abia am reuşit să o ajung pe Daniela Marin – foarte bine aleargă, dacă era şi motivată de concurenţă… Am avut în cursă puls mediu 161bpm, 175 maxim. M-am cam resimţit a doua zi.
Multă mâncare şi diversă la finish, foarte mulţumesc! Eram lihnit de foame, n-am mâncat mare lucru înainte de start, nu mă aşteptam să nu găsesc multe oferte la hotelurile apropiate. Cindrelul era ocupat cu taberele de copii, iar la Hohe Rinne mi s-a părut exagerat de scump micul dejun, mai ales că nu doream decât ceva anume. Adică eu mă pornisem să stau la cort, era prea mare diferenţa. 🙂
4h24min28sec, locul 17/153 general, 5 categorie
38,1km, 1700m diferenţă nivel

Mulțumesc pentru poze! Acum urmează Retezat Maraton – 05 aug. Ştiu că e cursă grea, dar premisele nu-s chiar favorabile: momentan calculul e că ajung pe la 2 noaptea la locul de start. dar ce contează – voi avea timp mai mult pe traseu pentru Retezat şi Peleaga.

Să ne vedem cu bine! Circuitul mă mai poartă şi prin Călimani şi Făgăraş.

PS: Poate “îmi trimit şi eu prin poştă flori de ziua mea”. Mai demult aşa se bârfea: când la ziua de naştere a unei fete venea un poştaş cu un buchet de flori de la “un admirator”, noi aşa … speram, că ea îşi trimitea singură buchetul ca să impresioneze. Acum, că tot nu reuşesc să fiu pe podium şi aterizez pe lângă, poate vorbesc cu organizatorii să mă cheme lângă podium şi să-mi dea ca premiu ceva ce-mi cumpăr eu. Ceva surprinzător, încă nu ştiu ce. Voi ce idee aveti? 🙂

May 312016
 

poză Louise Tănasă – From Maraton Apuseni – un obicei

1. Maraton Apuseni – 25 mai
2. Ziua Mondială a Orientării – 11 mai
3. MTB Kids Race Gherla – 15 mai
4. Zilele Clujului – Campionatul judeţean de Orientare pe MTB şi alergare – 22 mai

 1.
Încetul cu încetul Maraton Apuseni msg systems devine pentru mine un obicei, unul din cele bune. Îmi place să alerg pe acolo, îmi place indiferent de vreme. Adică fix cum îmi spunea un prieten alergător care a trecut pe lângă mine cu puţin înainte de a ajunge prima dată La Răscruce – se vede că-mi place iarba verde de acasă. Şi am alergat bine pentru posibilităţile mele – 5h06min54sec, locul 15-16 la general, 4 la categorie, la 39 secunde de podium.

poză Marlene Mititeanu – From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
poză Marian Poară – From Maraton Apuseni – un obicei

Cum e pe ploaie? În zonele mai abrupte ca în munţii înalţi – nu vezi mai nimic. Mi-a prins bine şi mie alergarea pe traseul de maraton cu două săptămâni înainte, împreună cu Vio şi Adrian. Ce am filmat e mai jos, traseul l-am parcurs în 7h30min.

From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei

Dar mai bine să fac o retrospectivă a probei family, pentru că despre probele celor mari au cine scrie şi am tot scris şi eu.

Cum arată astăzi traseul de family? Am filmat tot cu două săptămâni înainte, după parcurgerea traseului de maraton. Pe soare arată mai vesel, dar în Staţiunea Muntele Băişorii cred că zilnic plouă măcar o oră. 🙂


E o probă serioasă de peste 3km, cu peste 150m diferenţă de nivel, care reprezintă în mic dificultăţile şi particularităţile traseelor celor mari.

Prima ediţie a fost în 2012.
În 2011 când, cum se mai spune, “o mână de oameni entuziaşti” a dorit ca un club mare din Cluj – CAR Universitar – să aibă şi el un concurs de suflet într-o zonă reprezentativă Apusenilor, deja planurile mele de vacanţă cu familia erau făcute. De atunci însă dorinţa mea era să existe şi un concurs pentru familii, adică pentru cei care de multe ori stau şi aşteaptă pasionatul de alergare să încheie concursul. Participasem de câteva ori la probele de family la MTB şi eram bucuros că aşa am reuşit să-mi atrag copiii spre una din preocupările mele de bază din timpul liber.

Un filmuleţ din 2012:

Atunci au fost 16 familii, unele cu câte 2 copii.
Dacă e curios cineva, mai există un blog creat pentru family, ce cuprinde perioada 2012-2014, cu amănunte, trasee, rezultate.

From Maraton Apuseni – un obicei

Din 2013 am reuşit să vin cu întreaga familie şi să participăm cu toţii la proba family. Am participat şi eu. Pot spune că acum copiii mei se bucură să alerge la Maraton Apuseni sau cu alte ocazii şi aşteaptă cu nerăbdare fiecare ediţie.

În 2013 ce a fost nou – crosul voluntarilor, pe traseul de family. Eu am alergat şi la acest cros, că tot aveam chef de mişcare. Două lucruri mai ţin minte şi acum: că prietenii voluntari, veniţi unii de la punctele de alimentare de pe traseele mari, s-au plâns că e un traseu greu şi că unii s-au rătăcit, ceea ce nu s-a întâmplat cu familiile de la proba din ziua precedentă. 🙂

2014 a continuat în ritm obişnuit, cu familia la family, cu deosebirea pentru mine – am participat la proba de maraton.

2015 a fost anul în care s-a introdus proba de cros – prietenii din CAR încercând astfel să atragă pe toată lumea la alergare, indiferent de gradul de antrenament. S-au definitivat şi traseele.

2016 este primul an în care traseele nu s-au mai modificat şi s-a intrat într-o linie dreaptă ce sper să continue ca o tradiţie, ca un concurs de referinţă şi de suflet la care oamenii să vină de fiecare dată cu bucurie, un concurs care să marcheze venirea verii aşa cum suntem obişnuiţi să vedem apariţia căpşunilor şi cireşelor. 🙂 Să fie “Hoinari prin trecut” un prilej de aducere aminte a lucrurilor frumoase din trecut, şi din jur, dar şi din interiorul nostru.
Ai mei au reuşit un loc 3 (4 general) şi un loc 4 (6 sau 7 general) la categorie prin Tudor, respectiv Andreea. Ei deja sunt la 10+ şi au concurat la aceeaşi categorie. De anul viitor probabil se va face categorie separată la familiile cu fete.
Ce se mai poate face? Pentru cei care pot şi nu ţin neaparat să prindă finishul, dar … fiecare e liber să se întoarcă când doreşte – o excursie dus-întors la Scariţa-Belioara, cu unul-doi oameni ca ghizi. Pe traseu sigur se vor întâlni cu alergători. Traseul să fie cel mai scurt, cruce albastră – 9km la dus, cel folosit la drumeţii. Se poate urmări traseul pe aplicatia pe mobil pdf-maps, unde există gratis şi trackul de maraton şi semimaraton.

From Maraton Apuseni – un obicei

Şi pentru că luna mai e mereu o lună plină de activităţi, prezint mai jos trei mai interesante.

Top

 2.
Ziua Mondială a Orientării – 11 mai

Am fost cu Tudor în Parcul Mare din Cluj.

From Ziua Mondiala a Orientarii
From Ziua Mondiala a Orientarii
From Ziua Mondiala a Orientarii

Top

 3.
MTB Kids Race Gherla – 15 mai

Un concurs frumos pentru copii, cu organizatori sufletişti, la care am fost cu toată familia. Andreea a reuşit un loc 1 la categorie şi 4 la general.

From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla

Top

 4.
Zilele Clujului – Campionatul judeţean de Orientare pe MTB şi alergare – 22 mai

Prima dată la MTBO, e altfel ca la alergare. La primul reper mi-au trebuit 63minute să-l găsesc. Ce să-i faci – euforia startului. Am fost cu Tudor, el a alergat pe traseul lui şi a câştigat la categorie. Am pus mai jos poze, şi cu timpii lui, şi cu ai mei. El a fost mai rapid ca ai lui pe toate tronsoanele.

După concurs am fost tot cu el şi cu Diana la marcare traseu Maraton Apuseni family.

From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare

Să ne vedem cu bine şi să încercăm să fim copii din când în când!

Top

Jul 272015
 

După Marathon 7500 de la sfârşitul săptămânii precedente a venit rândul competiţiilor Clujul Pedalează. Doar joi m-am înscris, neştiind dacă are rost să mă înscriu la ambele probe – trail runningul de sâmbătă şi MTB-ul de duminică. Avusesem ceva probleme la un picior după ultratrail, alergasem cam chinuit vreo 10km la un antrenament miercuri, dar … hotărăsc că se poate: consider că sunt la antrenament, alerg mai încet la început şi dacă nu mă doare nimic …

Reuşesc cu întreaga familie să ne deplasăm la Muntele Băişorii, copiii având şi ei proba lor – MTB – sâmbătă, o dată cu proba de trail running la care particip eu. Mă bucur că le place MTB-ul şi sper să le placă în continuare, cu şi fără rezultate de podium. Deja apar diferenţieri în special la băieţi – se vede cine se antrenează sistematic şi cine merge de fun. Andreea a încheiat pe locul 2 la fete 12-13 ani, iar Tudor pe locul 7 la băieţi 9-11 ani.

va incepe cursa de copii – MTB – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii
Tudor, la finish – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii
locul 2 categorie – Andreea – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii

Trail running – Traseul de alergare la adulţi era similar cu cel de MTB din ziua următoare. Aşa a fost şi la Maratonul Făgetului (traseul scurt). Aveam de parcurs 24km pe un traseu solicitant, cu 900m diferenţă de nivel, cu coborâri destul de tehnice, specifice MTB-ului. Nu eram aşa de mulţi alergători, am văzut pe clasamente că 61, şi ne cunoşteam în mare parte între noi. La început am pornit în regim de antrenament, aşa cum planificasem. Era şi zăpuşeală, startul a fost la ora 11. Dacă eram ok, aveam să încerc să-l prind din urmă pe Csegedi Imre din Mureş, de la categoria mea. Cu el mereu îmi măsor forţele în ultima vreme, atât la alergare, cât şi la MTB, cum se spune avem şi noi luptele noastre sportive.

start trail running – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii
From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii

Primii km de urcare pe lângă Buscat, până la Şesu Cald au creat deja distanţe mari între concurenţi, primii totuşi cred că au alergat în grup mai compact. Eram şi eu pe undeva, abia vedeam pe cel din faţă, dar n-aveam probleme şi am început să alerg mai repede. A urmat coborârea de Crucea Crencii, la PA, unde am recuperat poziţii şi am reuşit să-l prind pe Imre. De acum urma distracţia. Ştiam că el n-are viteză aşa de mare, dar la urcări suntem tot pe acolo. Cred că toţi cei de MTB pot trece cu uşurinţă la alergare de trail şi au ritm la urcările mai abrupte, dar au probleme de viteză la plat şi coborâri pentru că nu pot întinde bine picioarele. Era deja km 10. M-am străduit să mă depărtez dar n-a fost semnificativ. S-a scos urcarea de Valea Boului, traseul era mai scurt cu vreo 3km. Urcarea respectivă a fost spălată de apa pârâului care si-a făcut albie pe drum din cauza aluviunilor care au blocat făgaşul normal, asta până s-au îndepărtat “barajele”. Am fost cu vreo două săptămâni pe acolo cu soră-mea şi cu George, am reuşit să urc cu MTB-ul aproape tot, dar eram convins că cel puţin jumătate din concurenţi nu vor putea face acest lucru şi străbaterea doar a acelei porţiuni, la o viteză bună de 2km/h, va dura aproximativ o oră. Pe “bucla mică” de aproximativ 7km, care traversa Valea Tisei, nici nu avea sens să-mi pun problema unde-i Imre. Cum era o coborâre puţin mai de viteză, cum întindeam pasul.

locul 1 la 40-49 trail running – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii
From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii

Iar la PA Crucea Crencii, iar urma urcare – dealul Boinic pe la căsuţele Zăpodie. Sus în deal îmi arunc o privire în spate – la 2-3 minute era Imre. În faţă, departe, văzusem parcă pe Ionuţ Golban. Din fuga noastră unul după altul, ne apropiasem de unii din faţă şi depăşisem câţiva concurenţi. Din coborârea spre Valea Vadului nu l-am mai văzut pe Imre şi am început să mă apropiu de Ionuţ. N-am reuşit să-l prind, mă văzuse şi el, am ajuns la 20 secunde de el, tot în 2h22minute. Am încheiat cu bine cursa, locul 1 la categoria 40-49 ani, şi al 13-lea la general, la diferenţă mare de câştigătoul Bogya Gergely – 1h47minute.

MTB – Duminică a urmat MTB-ul. A fost mult mai multă lume la start. După căldura din ziua precedentă, când de exemplu Andrea Bugja a încheiat cu insolaţie proba, întrebând-o de sănătate şi cei de la Ambulanţă, aveam de-a face cu ploi torenţiale de vară, cu tunete şi fulgere. Primul semn a fost înainte de start, când mă gândeam că dacă mai continuă ploaia probabil se va amâna puţin concursul. În orice caz mi-am pus foiţa de ploaie. Ca şi la Maratonul Făgetului, eram curios să văd cu cât timp înainte termin la MTB faţă de alergare.

N-am eu aşa avânt iniţial, nu reuşesc să mă desprind de înghesuială şi ca urmare pe prima urcare prin pădure, după ce traversăm pârtia veche, trebuie să fac push bike şi să încerc să alerg depăşind concurenţi. Trec de Buscat. E ud pe jos dar nimic periculos. Am făcut deja cunoştinţă cu bălţile, mai şi stropesc pe alţii – cred că le-a trecut supărarea după aversele de ploaie de pe parcurs. Am văzut pe Strava că am fost cu ceva mai bun ca anul trecut şi pe coborârea spre Crucea Crencii, ceea ce m-a mirat puţin – acum era mai alunecos traseul. După ce am trecut de PA a început să picure. De pe la traversarea de Valea Tisei a început să plouă serios. Nu m-am obosit să-mi iau foiţa pe mine, spre dealul Boinic se vedea totuşi cerul mai luminos, iar la spate nu-mi era frig. Cobor iar la PA, am ceva probleme cu vizibilitatea din cauza ploii torenţiale. Aproape 30minute mi-a luat să fac bucla mică PA-PA. Singurul meu scop a devenit să scap cât mai repede de urcarea pe Boinic.

După atâta trecut prin bălţi şi pâraie, uneori apa trecând de butuc, dupa punctul de hidratare de sus, dinainte de coborârea spre Valea Vadului am început să am probleme cu lanţul – chain suck. M-am oprit de vreo trei ori şi apoi n-am mai avut ce face – decât să rup lanţul mai bine merg doar pe foaia mai mare şi alerg unde nu pot urca. În plus parcă am intrat în trafic: până la Valea Vadului  mă urmăream cu unul – doi concurenţi, dar din vale s-a aglomerat traseul. Am tot depăşit femei, bărbaţi cu rucsaci. Iniţial am crezut că sunt la cicloturism şi apoi am văzut că au numere. M-am tot gândit care-i motivul: ori iar am greşit eu traseul, ori au şuntat ei undeva, ori am mers groaznic de prost, să zicem că aveam scuze după concursul precedent şi Marathon 7500. Eram aşa cu capsa pusă din cauza lanţului, aş fi avut nevoie de ulei dar am uitat să-mi pun (în orice caz mă felicitasem că n-am ales tura lungă), că m-am cam deprimat, mi-am spus că poate ar trebui să renunţ la MTB dacă doar aşa târziu am ajuns … pe cei din urmă. 🙂 Am încheiat în 1h48minute (aproximativ timpul primului la alergare 🙂 ), nu ştiu încă locul în categorie şi la general. La finish am aflat motivul real: la PA Crucea Crencii, din cauza ploii, la un moment dat concurenţii au fost îndrumaţi direct pe urcarea de Boinic, nemaifăcând “bucla mică” de Valea Tisei. Şi cei de la tura lungă au fost opriţi după încheierea turei scurte, preventiv.

Aici trebuie spus că decizia organizatorului de a scurta cursa, la sugestia Salvamontului, nu trebuie comentată. A fost periculos cu fulgerele şi trăznetele din jur, şi chiar dacă adrenalina m-a făcut să continui cursa prin ploaie, n-aş putea spune că am făcut bine. Am un prieten care acum câţiva ani a fost atins de fulger (a fulgerat aproape de el) la Maraton Apuseni, tot în zonă  – era voluntar. I-a trebuit ceva vreme să-şi revină. Ce se putea face era să se noteze la PA Crucea Crencii toţi cei care n-au făcut bucla, dar îmi închipui ce nebunie a fost cu ploaia. Când am trecut din nou pe acolo abia-i vedeam. Cine doreşte însă să ştie cum stă în realitate cu timpul (pentru aceeaşi lungime de traseu 18km sau 24km), faţă de cei din jur, ca idee: pe bucla mică eu am făcut cam 30min, aproximativ 27% din timpul total. Tot un exemplu, Marius Ţîrle, câştigătorul la 30-39 ani a avut timp final 1h31min, iar bucla a făcut-o în 24-25 min, deci tot cam 27% din timpul total.

strava flyby – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii

link strava flyby

A fost un weekend super pentru mine, a avut de toate. Îi felicit pentru efort pe organizatori, mai ales că au avut şi alte probleme înainte de cursă. Îi felicit de asemenea pe toţi concurenţii, pe fotografi şi pe voluntari, şi de la trail running, şi de la MTB. În fiecare zi a fost o provocare a vremii: sâmbătă caniculă, iar duminică ploaie torenţială. Salut Salvamontul, pe cei de la Ambulanţă şi pe toţi cei care au fost de o parte şi de alta a baricadei şi nu i-am menţionat. Încep totuşi să cred că Cipcigan de la Salvamont aduce ploaia şi furtuna oriunde merge 🙂 A fost şi la 2×2 şi la 7500 anul trecut, nu? Am să-i fac cunoştinţă cu Cozmin Ardelean, să formeze echipa “The Rain Man”.

Mulţumesc în mod deosebit fetelor de pe podium şi aproape la 40+, traseu scurt! 🙂 Soră-mea a făcut bucla scurtă şi ca timp a fost după ele şi doamnele i-au dat ei locul 1. Mulţumesc Dana Marie, toată stima pentru ele şi din partea Simonei! Suntem o familie, plăcerea de a străbate în alergare şi cu MTB-ul potecile e o parte importantă din viaţa noastră, dar … şi să fii printre primii e fain. 🙂

Acum iar înot, că vine Traversarea Tarniţei şi triatlonul de acolo. Oare tot aşa va fi cu vremea?

Jun 102015
 


Este al cincilea an de Maraton Apuseni pentru … adulţi şi al patrulea an pentru familii şi copii. Anul acesta s-a introdus şi proba de cros, acoperindu-se mai bine segmentul de trecere de la probe scurte de copii la semidistanţă. Interesant  de spus e că la proba de cros au fost mai multe participante decât participanţi! Se pare că generaţia tânără nu mai e aşa încorsetată în regulile strămoşeşti despre ce trebuie să facă şi ce nu în timpul liber. 🙂

Pentru că s-au afişat rezultatele de anul acesta la family şi pentru că ai mei au fost foarte buni depăşindu-mă clar ca performanţe, spun câteva cuvinte despre această probă… de tradiţie.
La Maraton Apuseni, chiar dacă am participat în acest an doar a doua oară la proba de maraton (2014 şi 2015), practic de proba family m-am ocupat mai mult sau mai puţin de la prima ediţie, din 2012, în special de traseu. În 2013 am putut veni cu întreaga familie şi am şi participat cu Andreea, Diana fiind cu Tudor (în plus atunci s-a făcut şi un concurs de fun pentru voluntari pe traseul de family). Rezultatele din anii trecuţi nu s-au pierdut, un link este aici.

multumesc pentru poze – start la family, deja Tudor e in frunte – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare

An de an a crescut numărul de participanţi la family, de la 16 familii în 2012 (erau şi alte reguli) ajungându-se anul acesta la 114 familii, unele fiind cu 3 membri! Cu atât mai mult m-am bucurat că Tudor a fost primul la general, iar Andreea a cincea la general şi prima fată (a încheiat pe locul 2 la categorie).

multumesc pentru poze – finish Tudor, eu n-am avut panglica in faţă niciodată, am avut virtuală doar la crosul voluntarilor în 2013 – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare
multumesc pentru poze – finish Andreea – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare
medaliile la family – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare

Faţă de ei locul meu 20 la general maraton şi 7 la categorie – 5h29min – e modest.

multumesc pentru poze – start la maraton – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare

Proba de maraton din acest an a avut o schimbare majoră, dictată de schimbarea sensului de parcurgere de la Scăriţa Belioara. A devenit şi mai lung, de aproximativ 43,5km. Şi anul trecut a fost un maraton greu, dar în acest an, cu 2500+ diferenţă pozitivă de nivel, mi s-a părut cel mai greu din maratoanele de alergare la care am participat până acum. Şi nu numai diferenţa de nivel face traseul epuizant, ci şi modul cum se obţine aceasta: din multe urcări, teren vălurit care îţi macină forţele pe furiş şi te poate lăsa complet descoperit pe urcarea finală de Valea Vadului, o urcare care-n mod normal o poţi face cu “pace” de cel puţin 6 la mie şi pe care ajungi să mergi frustrat. E semnificativă diferenţa de ritm dintre cei care au parcurs urcarea de Valea Vadului la semimaraton şi cei de la maraton. Uitaţi-vă la clasamentul general al segmentului de pe Strava (am creat segmente cam pentru toate urcările importante – vreo 7 – un alt motiv să rămână traseul la fel 🙂  In clasamentul respectiv sunt pe locul 32, cu personal record de 34min46sec). Şi de asemenea traseul de maraton mi s-a părut foarte frumos. Dar să zicem că sunt puţin subiectiv. În orice caz sper ca de anul viitor să nu se mai schimbe traseul, să am repere de timp 🙂 . Doar calamităţile să mai poată interveni…

multumesc pentru poze – urcare Dealul Rafailestilor – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare
From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare

Cum a fost anul acesta pentru mine? Calculat, încetişor, cel puţin la început, primii 18km. Eram iar în situaţia de la Alba-Iulia City Race, când ştiam că urmează în mai puţin de-o săptămână o cursă lungă şi grea şi, mai important, în echipă. N-am voie să greşesc. Atunci urma o cursă în ştafetă – turul Balatonului în 4 zile – Spuri Balaton SzuperMaraton – alături de Mihai Pantiş (prietenul care a alergat la Alba-Iulia costumat în cavaler, cu sabie şi scut) şi Hadnagy Jozsef (un om foarte sufletist aflat şi în spatele Tuşnad Maraton). Acum, alături de Cristina şi Ady Beleanu, de Cristina Trancă, urma să particip la secţiunea Eco Challenge de la Propark Adventure, în echipa Iezerele Cindrelului. Aşa că a fost musai să-mi controlez instinctele şi să nu exagerez trăgând de mine ca un nebun, măcar la început. Şi acest lucru mi-a prins bine pe bucla din rezervaţie şi chiar pe final.

În fine, pe acest fond şi gânduri de început pe urcarea de Buscat m-am simţit ca un cărăuş. E drept că la senzaţia respectivă a contribuit şi camelbag-ul plin ca pentru război, ca pentru un ultra, dar nici nu mă simţeam prea fresh. Atât puteam alerga fără să mă sparg. L-am văzut pe Luci Clinciu pe drum, stând pe margine, de am crezut că nu mai participă, mi s-a părut că-l văd pe Istvan Szokolszky că se întoarce, iar inexplicabil, amândoi fiind la categoria mea şi fiind foarte buni. Urcam alături de prietenul meu Dan Lupşa, coechipierul de la 4 Munţi de anul trecut. Bine a remarcat Luci când a trecut pe lângă noi! Neintenţionat reformasem echipa San Marco. Şi aşa am tot alergat, urcând Pietrele Mărunte, coborând la Crucea Crencii şi îndreptându-ne spre Săgagea. Puţin înainte de Crucea Crencii am ajuns-o pe Viorica care a continuat cam în ritmul nostru şi l-am zărit oprit la un izvor pe Radu Vădan cu câinele. Da, alerga cu câinele şi era în faţa mea! Foarte tare! Adică vă daţi seama ce părere aveam de ritmul meu, ştiam că încetul cu încetul trebuie să încep să alerg mai repede.

Cum i-am spus mai apoi mai în glumă, mai în serios, Radu a lansat o nouă modă: alergatul alături de animalele de companie, alături de porcuşori de Guineea, de porumbei, papagali sau ce-or mai avea oamenii prin curte. În fond la cămine în Zorilor era unul în studenţia mea care-şi plimba purcelul. Şi era atunci un regim considerat plină de restricţii, nu? Acum e floare la ureche, apropo de alte obiceiuri văzute la maratoane, nu Viorica? 🙂 Pentru anul viitor eu vin în avans cu propunerea ca la PA-uri să existe şi pet-food. Nu mai e suficient să fii întrebat dacă eşti vegetarian sau nu. Şi să se specifice în regulament că nu ai voie să exploatezi animalele să-ţi care rucsacul pe traseu, că nu ai voie să foloseşti drone sau alte tehnici de luptă şi supraveghere ca să-ţi creezi avantaje. Just in case…

Dar să continui. Eram în formaţie de 4 – Dan, Radu, eu şi câinele (ştiu că era politicos să mă trec ultimul în enumerare, mea culpa). Coborâm spre Săgagea şi vedem o nouă tipă faină – Mona Zuaiter. Şi rămân singur. E drept că deja începusem să schimb ritmul, dar nu e doar meritul meu. Înţeleg că Radu era cu câinele, dar Dan? Cu Dan a devenit clar la final, când am văzut că a terminat alături de Mona, timpul lor cam 6h16min. Nu pot spune că nu mi-a trecut şi mie prin cap schimbarea priorităţilor.

A urmat urcare, urcare şi iar urcare, şi coborâri ca nişte urcări. Şi am început să ajung prieteni cu care am de obicei ritm asemănător. M-am mai liniştit. Pe urcarea grea de la Belioara i-am ajuns pe Radu Kiss, pe Sovereşan, pe Tilea Pepi. Istvan Szokolszky nu se simţea bine, a trebuit să se oprească. În mod normal termina mult în faţa mea, dar acum a avut probleme stomacale. Cred că pe bucla de rezervaţie am reuşit să ajung de undeva de pe locurile 50-80 până pe la locul 20 unde am şi încheiat. Pe urcarea de la Izvorul Belioarei la Şesul Craiului sunt pe locul 4 conform Strava (evident că nu mă pot compara cu cei buni, dar e un indiciu despre cum am mers).

multumesc pentru poze – la iesirea din rezervatie, cu Bogdan Morutan pe urme – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare

S-a ţinut de mine Pepi şi la Răscruce deja era mult în faţă, cu toate eforturile mele. Nu m-am putut ţine de el, n-am vrut să forţez şi să am o Valea Vadului ca o vale rea. Abia mă ţineam după Bogdan Moruţan.

Aşa am şi încheiat, după Bogdan, care mereu se uita în spate şi o lua la pas când vedea că are vreo 100 de metri. Mda, am avut cârcei, a trebuit să merg de vreo două ori, târându-mi un picior. Rămâne pe data viitoare 🙂 . În orice caz, dacă la Săgagea eram alături de cei care au terminat în peste 6h, la final am ajuns în zona 5h30min, cum i-am spus şi la Dan – că mi-ar plăcea să termin în 5h30min, că traseul e mai greu şi mai lung ca anul trecut.

excursia cu prietenii – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare

Sper să ne vedem şi anul viitor pe acelaşi traseu! Mulţumesc prietenilor pentru companie, mulţumesc pentru poze, a fost fain. Am rămas şi zilele următoare în Muntele Băişorii şi am profitat de vremea bună mergând cu prieteni şi familii la Scăriţa Belioara, să vadă şi copiii stâncile. N-am ajuns decât la balconul 4, că erau şi copii mici şi pe cărările acelea era greu să le controlezi mişcările imprevizibile.

Aug 192014
 


Au mai trecut două săptămâni, fiecare cu câte o competiţie mai deosebită. Înainte de 2X2 Race am dorit o pauză dar era prea mare tentaţia să plec la Oradea cu familia la concursul de MTB de acolo şi apoi să ne relaxăm la băi. Îmi pare rău că n-am putut fi şi la Răchiţele, la Runsilvania Wild Race, mai ales că nu lipsisem la primele două etape din Runsilvania Tour, dar 2X2 era planificat de mai multă vreme şi eram înscris la echipe, cu Dan Lupşa – partenerul meu de la Bike 4 Mountains. O participare într-o echipă implică o responsabilitate mult mai mare, aşa că la escapada mea la Oradea am ţinut seama să nu risc prea mult pe coborârile tehnice.

alergare si MTB – From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Cupa Crater din pădurea Betfia – Oradea este o competiţie de XCO care în fiecare an aduce ceva nou la traseul şi aşa destul de tehnic, iar acum nu s-a dezminţit: a pus puţin din traseul de downhill de anul trecut – ştiu că atunci am făcut poze la coborâtori după ce am terminat cursa mea. Au venit ca de obicei păsări mai rare şi scumpe de la noi şi din Ungaria, inclusiv la categoria mea de vârstă. La un XCO trebuie mers cu cel puţin o zi înainte pentru antrenamente şi recunoaştere traseu, că altfel rişti ori să scoţi un rezultat slab, ori o accidentare. A fost bine că duminica a fost cursa, am avut vreme să parcurg traseul sâmbătă chiar de trei ori, o dată de fun cu Tudor al meu. Mi-am tras frână în minte să nu încerc să trec pe săritoarea de la downhill şi să urmez “”chicken line”” acolo, cu gândul la 2X2 şi la Dan. Chiar şi la porţiunea “”Moss”” unde erau nişte rădăcini şi pietre la antrenament am trecut pe lângă, iar la concurs din 3 treceri doar la două m-a prins ambiţia să trec.

multumesc pentru poze – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
harta traseu – From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Pe scurt – fain traseu, frumoasă atmosferă, mulţi prieteni, cred că-i cunoşteam pe majoritatea competitorilor. Rămân dator să exersez săritoarea data viitoare când mai trec pe acolo. E greu cu săritorile de tipul acesta, când nu vezi aterizarea din timp, îţi trebuie ceva curaj şi experienţă. Odată ajuns în buza prăpastiei nu mai ai cale de întoarcere, că te accidentezi sigur. La un concurs de la noi, organizat de Clujul Pedalează în Făget la Observatorul Astronomic, pe o coborâre abruptă şi lungă n-am avut de gând să trec, urmând calea mai simplă şi mai lentă. Îmi şi imaginam ce viteză urma să am la capătul coborârii care se termina şi cu un viraj strâns la dreapta. Şi totuşi la antrenamente o dată am trecut. De ce? M-am luat după cineva care mi-a promis s-o ia pe chicken line şi … a uitat 🙂 . Eu eram în roata lui şi până să-mi dau seama deja era prea târziu. S-a terminat repede şi bine, nici timp să înjur n-am avut. În fine, acum trebuia să am grijă să nu stau prea aproape de cel din faţă la porţiunile pe care mă simţeam nesigur.

premiere veterani – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
premiere fete 9-11 ani – From Cupa Crater XCO Oradea 2014
From Cupa Crater XCO Oradea 2014

Cursa am încheiat-o pe locul 3 la categorie, după Saroşi şi un ungur. N-am avut evenimente neplăcute, doar mici sâcâieli în special pe ultima tură când mi-a căzut lanţul de două ori de am încurcat puţin şi pe Eli care mă outlappase. Cursa elite a fost câştigată de Logigan, urmat de Marton Blazso. Ai mei au ocupat la cursele lor de copii locul 2 – Andreea şi locul 4 – Tudor. La el acum i-am şi luat o bicicletă mai mare, în ton cu a celorlalţi de vârsta lui.

Bâlea Lac – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Mulţumesc pentru poze Radu Cristi, Mihai Savu, Bogdan Petruţu, Gabriel Solomon, Feel Good Sportegyesulet
A urmat 2X2 Race din acest weekend – trail running – urcare pe Moldoveanu şi pe Negoiu plecând de la Bâlea Lac. Aveam emoţii pozitive, eram determinat. Cu o zi înainte aflu însă că Dan nu mai poate veni – participase la o cursă de biciclete pe şosea şi avea probleme la un tendon. Mi-a părut rău, dar nu doream să renunţ. Aşa că am dat telefon la organizatori şi am fost acceptat la elite. Multe mulţumiri! Apoi mi-am căutat partener de drum şi aşa am ajuns la FB şi … la găsirea unui nou partener de competiţie – Sorin Hosu. Cu toata jena am mai dat un telefon şi totul s-a rezolvat. Echipa UnPicDeTimpLiber avea o modificare de componenţă. Se schimbase situaţia, Sorin era mai tânăr şi cu alt ritm. M-am aşteptat să fiu tot în urmă la început şi am sperat să nu se enerveze prea tare 🙂 . Acum am un nou prieten, îi mulţumesc pentru încrederea acordată. Multă lume şi-a tot schimbat încadrările la înscriere, am şi spus că parcă eram la matrimoniale 🙂 . S-au descurcat organizatorii, deşi au avut de-a face şi cu alte provocări datorate schimbărilor de trasee. Felicitări!

punct de belvedere la Bâlea la sosirea mea vineri – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Doar patru competiţii în echipă am avut până acum – Ironbike Oradea 2011, Bike 4 Mountains 2014, Marathon 7500 2014 şi 2X2 2014. Am puţin ghinion, din cele 4 doar Bike 4 Mountains a fost fără modificări de traseu datorate vremii, fără opriri, anulări. Şi la 2X2 practic elitele şi echipele au parcurs traseul X2, iar cei înscrişi la cursele X1 şi X2 au parcurs traseul Bâlea Lac – lacul Călţun. Iar a fost dezamăgire din partea multora, dar se anunţa vreme proastă cu ceaţă, ploaie şi descărcări electrice după-masa de sâmbătă. Eu eram pregătit cam de orice, aveam ca de obicei şi trackul încărcat ca să nu ne rătăcim. De la o cursă de anduranţă cu mare diferenţă de nivel s-a ajuns astfel la una de skyrunning de lungimea unui semimaraton, cu tot ce implică ea: alt echipament, alt ritm, altă strategie.

From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber
cu Sorin – From 2×2 Race – echipa UnPicDeTimpLiber

Am încheiat pe locul 10, onorabil, la echipe 2X2, fiind pe locul 11 la punctul intermediar Negoiu şi ajungând chiar pe locul 9 pe urcarea finală Iezerul Caprei. A fost cum mi-am imaginat, cu Sorin aşteptându-mă câte puţin la dus şi invers pe final. Pe urcarea Iezerul Caprei l-am ajuns pe Adi Cosma, partenerul meu de la Marathon 7500 care acum concura la elite. Ne-am mobilizat apoi toţi trei şi am zâmbit în gând de câteva ori – întrebam dacă-i ok şi primeam doi de “da”. Pe final, pe ultima coborâre am lăsat pasul şi astfel am terminat pe locul 10, cu 3h59min. Vremea a fost super, s-au făcut şi poze reuşite, traseul a fost cam aglomerat fiind mulţi concurenţi. Ne-am făcut loc unii la alţii, n-au fost probleme. Eu am alergat cam împiedicat cu papucii mei de ultratrail luaţi să fie puţin mai mari, o dată era să şi trag o trântă intrându-mi vârful de la un papuc între stânci şi reuşind la limită pe când eram aproape la orizontală să mi-l salt. Am fost mai prudent apoi, dar tot n-am scăpat de poticneli absurde o vreme.

From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
urcarea din Valea Vadului, traseu invers ca la BikeFest – From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza

Cum tot s-a schimbat programul şi iar începea ceaţa şi ploaia să-şi intre în drepturi, n-am mai stat la premiere, lasându-l pe Sorin să ne reprezinte, şi m-am îndreptat spre Cluj să-mi iau MTB-ul şi să ajung pe lumină în Staţiunea Muntele Băişorii să-mi reîntregesc familia. Ei erau acolo de joi la un cantonament organizat de Clujul Pedalează pentru cei mici. Dacă eram cu bicicleta la mine alegeam altă variantă – să mă opresc la Sibiu şi să particip la Geiger MTB Challenge, unde în ultimii ani am fost nelipsit 🙂 . Aşa însă duminică am putut participa şi eu la programul copiilor şi nu mi-a fost uşor: după o mică alergare de încălzire de vreo 3km prin pădure, tura de MTB a fost destul de grea – cam 24km de sus-jos, cu unele urcări abrupte care abia le făceam, ajungând până aproape de Scăriţa-Belioara. Mare minune că au rezistat copiii, cu bicicletele lor cu roţi de 24 inch.

From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza
aproape de finish – From Cantonament copii la Statiunea Muntele Baisorii – Clujul Pedaleaza

Pentru mine urmează triatlonul de la Floreşti unde trebuie să mă străduiesc să termin repejor până pe la ora 12 că am de lucru.

Jul 302014
 


A venit rândul celei de-a patra competiţii de MTB din acest an pentru mine – Maratonul Băişorii – după prima etapă din Cluj Bike Challenge – Maratonul Făgetului, urmată de  Crater Maraton MTB Oradea şi Bike 4 Mountains. Sunt puţine faţă de alţi ani, dar în compensaţie am participat la peste zece competiţii de alergare, ultima fiind chiar săptămâna trecută – Marathon 7500 în Bucegi.

locurile 3 la 40+, baieti 6-8 ani, family – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014

Mulţumesc pentru poze:
Dezso Csaba
Tudor Stupariu
Sandor Manases
Bogdan Pal

N-am avut scopuri măreţe de dus la îndeplinire, m-am bucurat că pot să vin şi cu familia (nu chiar toată, Andreea fiind la Iaşi la campionatele naţionale pe echipe), fiind mai aproape de casă. Foarte repede trece timpul şi acum îmi dau seama că ultima dată împreună am fost la Maraton Apuseni, culmea că tot la Muntele Băişorii şi tot la pensiunea Skiland a fost startul. Fiind tot pe drumuri şi tot departe n-am apucat să fac recunoaştere de traseu decât pentru proba de copii şi family, dar nu mi-am pus mari probleme pentru că prin zonă am fost de multe ori, iar pentru Maraton Apuseni am fost să văd traseele cu MTB-ul şi nu în alergare. Pe câteva segmente de pe Strava figurez că le-am parcurs de cel puţin două ori.

la start – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014

N-am putut parcurge în competiţie decât prima buclă, mie mi-a plăcut – a fost în întregime ciclabilă şi coborârile mi s-au potrivit ca tehnicitate. Aş fi vrut să fac şi coborârea de la Pietrele Mărunte de la tura lunga, pe care am făcut-o de câteva ori şi la alergare, dar n-a fost să fie. În orice caz sistemul cu parcurgerea primei bucle urmat de decizia concurentului de a continua sau nu la tura lungă mi se pare ok, deşi s-a dovedit că puţini au ales să continue. La start, după ce Levi a spus că cei care doresc să participe la tura lungă pot trece în faţă, peste 40 de concurenţi s-au plasat în faţa mea, iar din ei doar 21 au perseverat. Eu nu ştiam ce voi face pentru că aveam probleme. Tot e bine, câţiva din concurentii cu tinta tura lunga chiar au avut probleme tehnice sau fizice şi n-avea sens să continue, în fond acesta este avantajul acestui tip de concurs, întâlnit din câte am înţeles şi în Ungaria. Pe vreme proastă de exemplu mai bine să ai participanţi fericiţi că încheie cursa decât multe abandonuri mai ales din partea celor buni. Mai ales aici, la Muntele Băişorii, vremea e atât de sucită că extrem de rar am prins să nu plouă. De fapt, la fiecare din preumblările mele a plouat, uneori abia apucasem să fac câţiva km şi m-am întors, excepţie însă au fost fix concursurile. Şi acest tip de competiţie a mai arătat ceva: cei de la tura lungă chiar sunt mai buni şi ar ocupa podiumurile la proba scurtă. La noi la 40+ primii trei au continuat – Maus, Robike şi Vaum, iar eu am încheiat pe podium pe locul 3 la proba scurtă fiind de fapt pe locul 6 la “general” categorie şi fiind cam o utopie să cred că-l mai pot ajunge pe Vaum. Probabil aş fi încheiat ca de atâtea ori pe unul din locurile 4-6 la tura lungă.

la alergare parca era mai simplu 🙂 – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014

Mi-am făcut noi prieteni la alergare, dar cei mai vechi şi mai mulţi tot la MTB îi am. Mă mai întâlnesc cu unii dintre ei şi la alergare şi la triatlon, nu sunt singurul care sar de la una la alta. M-am întâlnit în sfârşit şi cu Sorin Simu, care a fost o mare lipsă la Bike 4 Mountains – ar fi fost şi mai interesantă lupta la echipele master men. Nu arăta prea bine, era lovit bine la frunte, la un umăr, după o căzătură în Piatra Craiului. Mi s-a părut puţin aiurea să mă plâng în astfel de condiţii de degetul meu mare de la mâna stângă, infectat la unghie, deja umflat şi dureros 🙂 . Sâmbătă seara am fost la Salvamont să-mi împrumute betadină, le mulţumesc pe acestă cale (normal, acolo m-am întâlnit cu Joe, care a şi câştigat la categoria mea la traseul scurt), dar tot nu am putut dormi liniştit. Asta e, am venit la concurs, era păcat să nu participăm, mai ales că traseul era fain, zona – am spus de multe ori – e deosebită, iar Clujul Pedalează e organizatorul.

A, şi acum să vorbesc despre poşete. Că nu mă pot abţine, chiar dacă n-are legătură directă cu concursul. Dimineaţa înainte cu câteva minute de start eu eram în căutarea unui ac pentru degetul meu. Acum peste 10 ani pe orice femeie întrebam nu exista să nu aibă la ea. Probabil s-au pensionat toate, că n-am găsit. Şi aşa ajung să primesc de la o fată de la organizare (scuze că nu-i ştiu numele, deşi la multe competiţii ne-am întâlnit) nu un ac, ci … o lamă sterilizată de bisturiu. Nu m-am aşteptat, cu aşa ceva am lucrat doar demult la dezizolat sârmă când nu existau cutterele. Şi … mi-a arătat şi unde trebuie să tai. Am încercat eu ceva dar n-am reuşit, mă gândeam că poate leşin şi nu mă mai primesc la concurs. Şi aşa am ajuns atunci să mă gândesc nu la concurs ci la trusele de scule – pardon – la poşete. Şi la reguli la care ni le însuşim ca fiind de bun simţ şi poate au în spatele lor alt substrat. Şi o mică sistematizare:
1. “Nu umbla în poşeta unei femei”. E regula de bun simţ, dar atât, ce se ascunde în spate? Eu zic că regula e făcută de bărbaţi pentru autoapărare. În poşetă găseşti în majoritate lucruri care se rostogolesc, împung sau taie.
2. Sună telefonul în poşetă. Nu-l cauţi să-l duci la aparţinătoare, duci toată poşeta. E de bun simţ. Motivul – vezi pct 1 plus că nu vei putea niciodată să-l iei la timp, mereu va fi o pânză care te desparte de el.
3. Vezi în filme că hoţii, poliţiştii, vameşii, ba şi Sandra Bullock, răstoarnă conţinutul poşetei pe o masă ca să caute ceva, să vadă ce conţine. Ai fi tentat să crezi că e bădărănism, nonconformism, nu? Ei bine, nu – e Profesionalism! Aşa se face, dar e bine dacă ai să pui pe masă şi un prosop flauşat, ca să nu cauţi apoi pe jos.
4. Poşetele sunt sau nu scumpe? Eu zic că nu, având în vedere câte criterii trebuie să respecte. Sunt extrem de rezistente, sunt elegante, nu-şi arată volumul, sunt practic truse de scule cu sertăraşe făcute din piele sau înlocuitori şi fiecare perete e dublat cu pânză pentru rezistenţă la întindere şi împungere.
Cam atât, că începe concursul.

traversarea partiei vechi – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014

Nu m-am grăbit, ca pentru cursa lungă. Un pic am accelerat când am văzut că mă depăşeşte Eszter, în rest linişte şi pace până la coborârea de la Buscat spre Crucea Crencii. Acolo mi-am dat seama că nu mai pot schimba cu mâna stângă, nu pot debloca cu ea furca, că va trebui să fiu fericit că pot ţine ghidonul ferm. Şi am trecut pe regim de tură scurtă, că nu se ştie dacă pot continua. Traseul scurt chiar m-a ţinut în priză tot timpul, aşa cum spunea Tibi de la Clujul Pedalează. Abia am putut să iau câte un gel sau baton. Vedeam în faţă deja pe cine credeam că e concurenţa mea directă la podium şi mă apropiam.

From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014

Ultima urcare înainte de Valea Vadului  era pe la căsuţele de la cantonul Zăpodie, pe culmea dealului Boinic. A fost greu ca la toată lumea, speram să nu pierd teren şi pe ultima coborâre să recuperez distanţa. Cred că eram cu Rusu Doru pe aproape când trecem pe la ultimul PA. Şi mă aud strigat din spate, nu-mi dau seama ce se întâmplă – ori am pierdut ceva, ori am luat-o greşit. M-am oprit, şi el la fel. Marcajul era ok, am pornit la vale şi mai tare, supărat că m-am oprit de prisos. A urmat ultima curbă pe dreapta, cam 200m până jos. Atât am apucat să văd, un mic şanţ pe care am încercat să mă încadrez şi apoi următoarea clipă eram pe burtă într-un feieş în mare viteză pe iarbă. Mi-a plăcut senzaţia, mi-am întins mâinile în faţă cum am văzut că fac fotbaliştii. Uau, credeam că e doar un gest infantil să te arunci aşa pe burtă pe gazon după un gol, dar e chiar fain. Mi-am întors din reflex capul spre dreapta şi ce-mi văd ochii: roţile de la o bicicletă care trece la un metru de mine. Mă uit puţin mai sus şi-mi dau seama că e bicicleta mea condusă parcă de o mână nevăzută. Mă uitam la ea ca şi şoferul care vede trecând pe lângă el o roată şi îşi dă seama că e roata de la maşina lui. Am reuşit să-i dau direcţia deci, doar cu inerţia mea am stat mai prost, nu m-am înclinat suficient de exemplu. Mă opresc din alunecare, se opreşte şi bicicleta vreo doi metri mai jos. N-aveam nimic, doar o uşoară zgârietură la braţul drept şi tricoul înverzit. Sar pe bicicletă şi … lanţ căzut. Mă mai urc o dată şi nu mai văd gps-ul. Asta m-a cam dărâmat, n-au trecut doi ani de când am pierdut unul la Vlădeasa. M-am pornit pe cautat, au început să treacă concurenţii, Minulescu cred că m-a şi avertizat că poate da cineva peste mine. A trecut şi Suzi pe lângă mine şi atunci m-am hotărât să plec, să termin numai tura scurtă ca să am timp să caut.

Valea Vadului, în special urcarea pe forestier, e ceva care pe mine mă termină şi la alergare şi la MTB. Nu-i abruptă, n-are schimbări mari de pantă, e de forţă, de fiecare dată parcă înot.

in trafic pe coborarea spre Crucea Crencii – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014

În fine, am terminat cu bine, dar cu o obsesie. Am aflat de la cronometrare că sunt pe locul 6, că Joe e pe locul 4, că Maus şi Robike au continuat. Eu urmam să fiu pe locul 3 sau 4 la traseul scurt, după cum mi-e norocul. Numai bine am nimerit când erau la masă ai mei, m-am bucurat că au terminat pe podium şi la family (spre surprinderea mea Diana totuşi s-a înscris la probă cu Tudor), şi Tudor la categorie. Finalul a fost super, toţi cu locul 3 la probele noastre, plus că mi-am găsit gps-ul foarte repede (cu urechiuşele de prindere rupte de la şoc) – am urmărit unde a căzut “calul”, nu “măgarul’. Nu-s făcute gps-urile pentru MTB la regim de concurs, trebuie asigurate. Cu ceasul n-am avut probleme, are un suport de cauciuc de care se prinde cu o curea cu scai.

start copii si family – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014
spre finish – Diana – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014
vine si Tudor – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014

Am terminat la 45sec de locul 2 şi 3 minute de Joe. Dacă mai erau 2-3 km mă ajungea Sorin – el, pe lângă că era accidentat, a avut şi pană. Am văzut în poze că nu era departe de ritmul lui Robike până la eveniment. A terminat pe locul 4 la categorie, urmat de prietenul meu Tibi Bereczki. Tibi a mers în ritmul lui Eszter, că altfel… Sper să-i urmez şi eu într-un an-doi exemplul alături de ai mei.

podium baieti 6-8 ani – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014
podium family – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014
podium 40+ traseu scurt – From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014
From Maratonul Baisorii – Cluj Bike Challenge 2014

Felicitări Levi, Vali, la toţi care au ajutat în organizarea concursului. Pentru mulţi a fost o provocare traseul, eu rămân cu trackul încărcat să parcurg şi ce a mai rămas din tura lungă.

PS. M-am întors mulţumit acasă, dar cu problema nerezolvată la mână. Luni n-am mai rezistat, nu puteam face nimic, am luat lama primită şi acum sunt ca nou, pansat şi pe antibiotice. Nu ştiu sigur ce urmează pentru mine, în mod normal 2×2.

May 262014
 


Evenimentele se succed săptămână după săptămână şi iar mă pomenesc că au trecut două competiţii frumoase, fiecare cu specificul ei.

După ce acum două săptămâni am fost la Ecomarathon Moeciu mi-am zis că nu strică o alternanţă şi să particip la un maraton de MTB la Oradea, prin zona pădurii Betfia (de fapt proba Race, mai scurtă, de 37km), urmat de un nou maraton montan – Maraton Apuseni, organizat de prietenii mei de la la CAR Cluj Universitar. Urma să dau maxim la amândouă, având la fiecare şanse la podium la categorie. Un alt mare avantaj al lor era că de data aceasta puteam la fiecare să merg împreună la întreaga familie şi, în plus, la fiecare exista probă pentru copii şi/sau family. În sfârşit reuşeam să ne reunim, să nu plec singur: chiar dacă e mai greu pentru mine, e incomparabil mai plăcut.

From Crater Maraton Oradea – premiere

Maratonul Crater – MTB – Oradea

Şi uite-aşa am ajuns la Oradea, de fapt la Băile 1Mai. Din planurile noastre iniţiale legate de apă termală, înot, s-a cam ales praful, fiind şi o vreme ploioasă şi fiind cam obosiţi. Am ales să facem recunoaştere la traseul de family şi copii, să stabilim o tactică, să ne încurajăm reciproc şi să sperăm că noroiul de pe traseu nu ne va pune prea multe probleme.

poza Dumitru Lungu – multumesc – From Crater Maraton Oradea – premiere
poza X-Factor.ro – multumesc – From Crater Maraton Oradea – premiere

A tot plouat noaptea, dar în ziua concursului a fost bine. Traseul în schimb a creat multe probleme tehnice, mai ales celor de la proba de maraton – din aproximativ 30 de concurenţi doar 4 au încheiat cursa. La noi, la Race, bicicletele au rezistat eroic, dar cred că încă câţiva km ne puneau pe butuci şi pe noi. Eu am început cursa acceptabil, dar din păcate o neatenţie la o intersecţie m-a deviat de la traseu şi am pierdut cam 11minute. Aveam doi oameni în faţă, eram în viteză la vale, iar gps-ul meu în astfel de condiţii nu puteam să-l consult, că riscam să derapez. Văzând că nu mai sunt marcaje am început să încetinesc, am mai fost depăşit de cineva, şi plin de speranţă m-am uitat la gps: off course. Schimb scala, traseul nicăieri, trec de la 80m la 800m şi în sfârşit… Mă întorc, trag tare să recuperez. Vin din sens opus 2 concurenţi, mă uit la ei cu speranţa ca gps-ul minte, dar nu pot să mă înţeleg cu ei – sunt din Ungaria. No, nu-i bai, ţineţi-o tot aşa 🙂 . Nu reuşesc să-i fac să se întoarcă. Ajung la intersecţie în sfârşit, parcursesem 3,3km în plus şi cred că eram ultimul. Noroc că eram după numai 5km şi mai aveam şanse de recuperare. Trece ceva timp până văd concurenţi în faţă şi e evident că au altă viteză ca mine. Depăşesc, dar apar probleme de la noroi: de câteva ori era să rup lanţul, care se bloca la angrenaj pe foaia mică – parcă “chain suck” e termenul. Sunt nevoit să opresc, să trag lanţul cu forţă înapoi, mai îmi stric şi avântul la deal. În fine, evit foaia mică cât de mult pot şi rămân … doar cu una, că acum nu mai am trei foi în faţă, că-s mai “deştept”. Asta e, finalul e previzibil, locul 4 la categorie, 2h47min, la 8 minute de locul 3 şi 9 de locul 2. La general n-am stat rău – locul 19 din 79 finisheri, plus vreo 21 de abandonuri.

From Crater Maraton Oradea – premiere
From Crater Maraton Oradea – premiere

Ce m-a bucurat însă e că Andreea şi Tudor au câştigat fiecare la categoriile lor, iar la family au încheiat tot pe locul 1. Au mers împreună, fără soţie, şi s-au descurcat extraordinar. Deja cam devin a 5-a roată la căruţă.

premiere family – From Crater Maraton Oradea – premiere
una din biciclete – From Crater Maraton Oradea – premiere

Le mulţumesc pentru eforturi organizatorilor – clubul Velosport Oradea, mulţumesc voluntarilor pentru încurajări şi fotografilor pentru poze.

dupa start – poza Tudor Sofron – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Maraton Apuseni

De la începutul anului tot aştept concursul acesta. Pentru mine e cel mai frumos traseu de maraton montan de alergare, poate sunt subiectiv, dar clar i se potriveşte denumirea “hoinari prin trecut”. Căsuţele acestea risipite, mulţimea de pâraie, stâncăria de la Scăriţa-Belioara, toate mă poartă cu gândul şi la alte zone din Apuseni. Ţin minte şi acum – cred că au trecut şi 20 de ani de atunci – că am fost în zona Roşia-Montana – Detunata şi în una – două căsuţe mai locuiau bătrâne, dar majoritatea păreau nelocuite. Am intrat cu greu într-una, parcă era casă de pitici! Şi nici eu nu sunt mare. Avea un pat mic, de lemn masiv – mai mult de 1,5m lungime nu era. Pitoreşti casuţe, din bârne nu din scânduri, cu obloane sculptate. Mi s-a făcut inima grea – ce viaţă au avut bătrânii şi pentru ce nimicuri ne frământăm noi. Merită să vedeţi Apusenii, Trascăul e iar deosebit, dar nu aşa pe rutele clasice, ci ca un hoinar, tăind-o aiurea peste dealuri. Şi mă bucur pe de o parte că d-l Dinu şi Marlene au creionat traseul, dar şi mă uit cu tristeţe cum se modifică de la an la an arealul.  Păcat, uitaţi-vă şi ţineţi minte. Măcar atât ne-a rămas, până poate se găseşte o soluţie de îngheţare a timpului.

spre Sagagea – poza organizatori – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Vineri mi-am şi luat liber şi am întins-o mai devreme în staţiunea Muntele Băişorii, doar cu copiii. Diana urma să vină când poate, mai târziu, iar noi trebuia să marcăm traseul de family. Am fost ca de obicei într-o prospecţie cu o săptămână înainte şi am curăţat potenţialele trasee, că anul acesta am avut două. M-am îngrozit de cât s-a tăiat pe La Plopiş, la PA-ul de sus, şi chiar m-am gândit iniţial să includ zona cu doborâturi şi să-i dau şi nume : zona dezolantă. Să vadă şi copiii! Şi … m-am răzgândit. Mai au vreme, toată viaţa vor încerca să îndrepte greşelile noastre. Aşa că am curăţat o potecuţă pe care am marcat-o atunci doar cu crengi uscate din loc în loc, că altfel nu reuşeam să o găsesc decât cu bâjbâituri. Vreo 3 ore am tot marcat, ajutat de cei mici. Le-am mai spus şi să aibă răbdare cu … părintele, să nu se supere 🙂 Ştiu că a fost greu traseul, nu era prea alergabil, dar eu zic că a fost un mic eşantion din cel mare: 155m diferenţă de nivel la 3,2km e ceva. Am luat şi fluierele, sper că v-a plăcut ideea. De tot restul probei s-au ocupat Mihai, Mihaela, Vasilica, probabil că şi din CAR-iştii de la probele mari – eu nu ştiu alte amănunte – anul acesta a fost prima dată când particip ca şi concurent la proba de maraton, în rest tot rotiţă la organizare family şi concurent la family cu copiii. Sper că a ieşit totul bine.

zona dezolanta – From Maraton Apuseni 2014

Povestea cursei mele? Uşor dezamăgit de mine. Am avut o şansă uriaşă la podium la categorie, dată de circumstanţe, nu chiar de merit 🙂 . N-am ştiut să profit, să fiu mai calculat… poate. Asta e, viaţa e ciclică … încă, mai am eu alte ocazii. Am sperat să scot 5 ore, am fost în recunoaştere cu MTB-ul în ziua cu curăţarea de traseu, cam ştiam la ce să mă aştept. Şi până la Dealul Răfăileştilor eram chiar peste normă, dar… Dar aveam probleme cu călcâiele, în special cel drept, de la muratul picioarelor la Crucea Crencii urmat de coborârile abrupte spre Săgagea, unde am tras tare să ajung şi să depăşesc, să fiu acolo unde credeam că-mi e locul în pluton.

pe Dealul rafailestilor – poza Marian Poara – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

E prima dată când mi se întâmplă, aşa că am circumstanţe atenuante. În timp ce urcam mă tot gândeam că poate s-a adunat şoseta, că merită să mă opresc până nu mă apuc de şchiopătat. Dar fiind deal, încă mai puteam fenta călcând mai pe vârfuri oricum. Aşa că am ajuns La Răscruce binişor, în 2h15min parcursesem deja distanţa de semimaraton. Dar urma coborârea şi deja problema devenea importantă. Mă aud strigat din spate – era Geanina. Mă mir, că doar era în faţă nu de mult. Avea şi ea problemele ei. Mă decid să mă opresc şi să mă descalţ. Dau gaiterul la o parte, şoseta e perfect întinsă. Problema e că pielea e toată cute, nu-i de mirare că s-a format perniţă. N-am ce face, trag aer în piept şi dă-i înainte, că înainte mult mai este. Abia de cobor cu pace de 5min/km, plus că mă strădui să calc cât mai drept. Deşi era vale, iau şi singurul activator ce-l pregătisem pentru final, să devin mai optimist. Cu Geanina parcă eram la ştafetă, ba eu, ba ea în faţă. Înainte pe Dealul Răfăileştilor mă distram în gând văzând că-n urma ei se strânseseră o mulţime de băieţi care parcă numai la fusta ei se uitau :). Şi eu eram printre ei, dar n-o puteam ajunge. Acum eram puţin în faţă şi mă împiedic, cad în mâini. Naşpa, în dorinţa mea de a călca cât mai pe vârfuri ţineam gleznele cam rigide. În fine, timpul trece, Geanina se tot duce, ajung la stânci, sunt ajuns şi de Adi Cosma de la CAR. Măcar viitorul meu partener de la Maraton 7500 se descurcă bine, la EcoMarathon a terminat cu 20min în spatele meu, acum e în creştere şi mă şi depăşeşte. Bravo lui! Încerc să mă ţin de cei din faţă şi milimetru cu milimetru chiar mă apropiu. Eu am răbdare, mă grăbesc, vreau să-i ajung, dar e bine şi câte un milimetru. Puţin sunt şahist, apropo de mesajele acelea cu umor negru pe care la un moment dat am renunţat să le mai citesc 🙂 : că am plătit să fac urcarea La Măteoaie, că dacă văd mesajul înseamnă că sunt ultimul etc.

poza Misu Popa – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Îi văd pe mulţi înşiraţi în faţa mea. Îl văd şi pe Csaba. Ştiu că e la categoria mea, mai ştiu că la Eco a fost la 10min după mine, vreau să-l ajung numai ca să-l salut 🙂 … normal, să-l las apoi în spate. Nu ştiu cine sunt primii, dar simt că mai mult de 4-5 de la categorie n-au cum să fie. Măcar să reuşesc să trec de Csaba şi apoi ce va fi… Iar ajung La Răscruce . Îl întreb pe Adi de fixul meu – e departe Csaba? Atât. Apoi l-am văzut. Am reuşit să-l ajung înainte de Ştiolne. Tocmai trecusem şi de una din surorile David, îmi cer scuze că încă nu le recunosc exact, dar eu sunt mai nou pe la alergări. Mă şi grăbeam, eram şi preocupat să amuţesc înţepăturile. Trec de Csaba, văd că creşte ritmul şi el să se ţină de mine. În mod normal mă bucuram, dar acum ştiam că am făcut prea mare efort neprogramat, că nu aveam nici un stimulent la mine şi numai apă în bidon. Dacă nu reuşesc să mă depărtez pierd. Am tras cât am putut la vale, am urcat pe La Zapodie dealul Boinic, iar era Geanina în faţă. Dar Csaba s-a ţinut la câţiva zeci de metri, iar coborârea mea de pe Boinic a fost de-a dreptul lamentabilă. Gata, am pierdut bătălia. A fost numai chestie de timp ca pe Valea Vadului să mă ajungă şi să se tot ducă. De Geanina am reuşit să mă mai ţin, măcar până la ultimul PA. Apoi, deşi amândoi alternam mersul cu alergatul, diferenţa e că ea chiar avea ritm de alergare pe când eu eram într-un jogging chinuit. Am reuşit să depăşesc şi eu pe cineva, mai obosit ca noi, dar atât. Am ajuns la 5min de Csaba şi 3min de Geanina. Bravo lor, sunt foarte buni. Mă bucur pentru Csaba, a luat încă un podium cineva din CAR Universitar. Dacă nu alerga bine, eu aş fi ajuns numai pe locul 4. Ma bucur şi că Adi Cosma a ajuns la un minut de mine. Aşa, după o poveste lungă, am obţinut un loc 5 la categorie, 20 + o fată la general, 5h19min. Urmează o săptămână de înot, MTB şi alergare numai pe vârfuri.

poza Radu Dinu – multumesc – From Maraton Apuseni 2014

Familia a fost grozavă, m-au distrat cu modul lor de povestire, fiecare cu altă versiune. Ursuleţii Alergători au terminat pe locul 2 la categorie 7-9 ani, copiii ajungând la finish şi aşteptând – cum îmi place mie să spun – să hotărască părintele (adică soţia) ce loc să ocupe 🙂

finish family – From Maraton Apuseni 2014
finish family – From Maraton Apuseni 2014

Foarte pe scurt, ca să fie şi versiunea scurtată la povestea mea gigantică – a fost pentru mine un concurs greu. Foarte greu, cel mai greu, m-am şi aşteptat la asta. Mi s-a părut mai greu ca Maraton Piatra Craiului, EcoMarathon, Hercules vechi, Ciucaş. Chiar au fost cam 42km (a luat-o puţin razna gps-ul pe coborârea de La Răscruce) şi peste 2400m diferenţă de nivel. La celelalte poate am şi avut noroc cu vremea, că nu a fost aşa de cald. În orice caz a fost frumos, mă bucur foarte mult că am participat. Mulţumesc la toţi pentru încurajări, păcat că n-am putut fi mai vesel. Mulţumesc Monei pentru optimism şi găzduire, după cursă şi premierea la family m-am grăbit să plec să-mi culc copiii şi am sfârşit adormind eu aşa că nu vă pot spune nimic despre premierea celor mari şi concertul de chitară 🙂 .

From Maraton Apuseni 2014

Să ne vedem sănătoşi!