Feb 032024
 
Balaton 2023

Mă tot uit la ce a fost anul trecut, ce am scris… Cum de n-am avut timp să scriu pe blog, în fapt mereu eram prea obosit sau aveam ceva considerat mai important de făcut.
Dar mă bucur că oglinda vârfului aisbergului ce este pe facebook este suficient de interesantă ca să recitesc cu plăcere ce a fost.

Cea mai importantă activitate a lunii aprilie 2023 a fost activitatea CAR organizată de Luşu în Ungaria, generic spus Turul Balatonului cu bicicleta, dar în acea săptămână în primele două zile am fost în jurul “lacului” Tisza, alegere datorată vremii ploioase. Am pozat, am filmat, o parte din imagini au ajuns reel-uri, dar nici de ele n-am avut vreme să mă ocup, concretizându-se doar primele două zile.
E drept, am scris pe blogul CAR cum a fost, voi ataşa şi aici textul.

O altă referinţă, chiar dacă nu am pomenit-o în retrospectiva pe luna martie, este legată de emisiunea de şah care va împlini în 2024 în iunie 20 de ani – Regi şi Pioni.
Din luna martie a început în mod consecvent să prezinte emisiunile Mircea Ţălu, în locul lui Alin Toma.
Mircea este unul din foştii elevi prezenţi la emisiune (prima dată în 2011).
Marchez această lună, a predării de ştafetă, după aproape 19 de ani de colaborare cu Alin, care ne va ajuta în continuare.
http://www.regisipioni.ro/
https://www.youtube.com/regisipioni

Să precizez tot pentru această lună că am renunţat la alergările săptămânale de grup de joi seara (conform Strava au fost doar două, în 2 februarie şi în 2 martie), ca activităţi consecvente în cadrul CAR. Urma să mă adaptez la evenimentele sportive ce urmau, inclusiv recunoaşteri de trasee pentru Maraton Apuseni, explorări pe Muntele Mare.

Ce am mai făcut deosebit? Drumeţiile-alergare prin zăpadă pe Muntele Mare, pentru noile trasee Maraton Apuseni, căutând legături pe baza vizitelor din anii precedenţi pentru diverse concursuri de MTB şi alergare
https://www.strava.com/activities/8944862171
https://www.strava.com/activities/8979212055

Am umblat pe ruta Buscat – Muntele Mare – Şesu Lupşanului – Dealu Cânepiştilor – Creasta Stâncoasă, am explorat în zona Şesu Lupşanului si a văilor Lupşa, Poşaga, Creţoaia.
Linkul la întregul album (am pus doar câteva poze din zecile făcute):

 

Turul Balatonului, versiunea de pe blogul CAR.
E timpul pentru o poveste. Nu lunga, mi-a precizat Lușu.
Așa că nu vorbesc despre vreme și coduri – secolul codurilor, pentru digitalizare mai ușoară. Fac un efort și nu scriu despre ce ar fi trebuit făcut, potrivit tradițiilor, în Săptămâna Patimilor. Cum se spune, puneți mâna și citiți.
Am fost unsprezece și am rămas unsprezece. Asta apropo la paralela lui Lușu, cu ”10 negri mititei”, după ce ploile au început să ne împrăștie dorințele. Oare cum s-o mai intitula acum romanul? Da, am fost o trupă dinamică și ”elastică”. Ne-am grupat după cum am considerat mai bine pentru fiecare, făcând în principiu două grupuri, fiecare cu obiectivele și traseele lui.
Și am făcut turul Balatonului, unii integral, în trei zile, iar alții au ales vizitarea mai amănunțită a unor obiective, cu ture în jurul unor orașe.

Date fiind ploile ce se anunțau în jurul Balatonului, două zile am rămas în Tiszafüred și am parcurs trasee în jurul ”lacului” Tisza – lac de acumulare pe râul cu același nume. Ca urmare, pentru turul Balatonului au rămas doar trei zile întregi, devenind o provocare, date fiind și ploile zilnice, liniștite dar deranjante pentru bicicletă. Partea mai negativă a fost că grupa turului Balaton și-a permis doar escapade mai scurte și mai puține pentru vizitare, a trebuit să aleagă cu atenție pauzele. Sub acest aspect a fost mai câștigată grupa turiștilor pe bike în orașe. Dar…
Cum am văzut scris pe un panou informativ la una din cetățile vizitate, parte dintr-un lanț de obiective turistice, în descrierea Muzeului Helikon (Festetics) din Keszthely se spune că trebuie alocată o zi. În concluzie, cu toții cred că am rămas cu dorința de a revizita Balaton și împrejurimile, pentru a ”vindeca rănile deschise” de lipsa de timp.
Și pun o întrebare: ce fel de turist sunteți? Ce vă interesează? Printre noi am avut pe cineva interesat de vinurile de soi și ne-am abătut regulat la astfel de magazine unde se puteau face și degustări.

Balatonul e locul de vacanță al ungurilor, așa a fost demult. De aceea e înconjurat de castele, locuri de pescuit, case de vacanță, aquaparcuri, este chiar și teren de golf. Se organizează o mulțime de evenimente. Doar că, la fel ca stațiunile nostre de la Marea Neagră, are ”viață” patru luni pe an, iar la vizita noastră abia se deschideau localurile. Nu a fost așa acum câțiva ani. Țin minte și am și scris că am participat la Spuri Balaton Szupermarathon, adică turul Balatonului în alergare în trei zile, în preajma zilei de 15 aprilie. Și sunt atâtea altele, în diverse formate. Nu mai vorbesc de alte probe ca înotul. Supermaratonul nu se mai ține, motive economice, criză energetică.
În ziua întâi am avut după-amiaza la dispoziție să facem un tur al lacului mare Tisza, adică spre avalul râului. Am pornit cu toții dar am înconjurat lacul trecând barajul doar trei, restul făcând dus-întors. Au fost 66km, greu de făcut pe lumină pornind abia la ora 16. Încă din prima zi au început grupările și tradiția de a încheia pe întuneric. A fost și prilej de a verifica echipamentul, n-au fost surprize.

Ziua 2. Pentru că Balatonul era tot sub ocupația ploilor, am decis să mai rămânem o zi la Tisa și am făcut o tură a lacului mic, spre amonte. Am trecut râul cu bacul la Ároktő, cel gândit inițial, la Tiszadorogma, fiind sezonier și nefuncțional. Au ajuns ploile și aici și, combinat cu lungimea de traseu care a devenit de 70km, cu planul de a înnopta la Zamardi la Balaton, s-a ajuns la planul B stabilit ”ad locum”. Cei rămași ”acasă” au venit cu mașina la ”cules” de bicicliști.

Ziua 3. Suntem la Zamardi, de unde vom începe marele tur al Balatonului. Foarte hotărâtă Bianca să încheie turul, contrar vremii potrivnice. Așa că nici nu se putea un avocat mai bun pentru a ne motiva pe toți să facem ce ne-am propus, dar cu modificări: acea împărțire pe două grupuri mari, flexibile ca și componență. A fost un avantaj mare faptul că am avut practic mașini de însoțire care să ne aștepte la finalul zilei cu bagajele noastre cu de toate. Am și avut de dus pe bicicletă greutate mai mică. Noaptea am petrecut-o la Heviz, o stațiune cunoscută pentru băile termale, o mică deviere de la traseu din Keszthely.
Dacă grupul ”turist” a avut timp pentru plimbare prin Heviz, prin pădurea de lângă, grupul ”tur” a avut de parcurs 80km pe ploaie ușoară cu scurte opriri. Timpul l-a petrecut pozând pe digurile din Balaton, iar traseul spre cazare a trecut prin pădure pe lângă lacul termal. A fost încurajator să vedem câțiva alergători și bicicliști pe traseu, nu eram singurii. Trebuie spus că, separat de pista de bicicletă, ori de câte ori doriți puteți să vă abateți pe aleile amenajate la malul lacului în stațiuni. Pentru că în trecerile anterioare pe la Balaton am fost impresionat de Kesthely, am propus să-i alocăm vizitării câteva minute în plus ziua următoare.

Ziua 4. Trebuie să ajungem la Balatonakali, 68km. Am avut timp ”să dăm o tură” prin Keszthely, prin curtea palatului-muzeu Festetics. Sunt câteva mici muzee în Keszthely, unele mai puțin obișnuite: Erotikus Panoptikum, Baba Puppe. Da, limba germană e mai folosită ca limbă străină în această zonă. De aici grupul ”tur” și-a mai permis o singură deviere mai mare, la cetatea de la Szigliget. După o mică gustare mexicană la o terasă de la drum, am urcat la cetate și am văzut un local cu degustări de vinuri. Așa că am lăsat …vizita în cetate pentru data următoare, când vom avea mai mult timp.
Ziua 5, 79km până la Siofok. Prilej de a vizita cu toții peninsula aflată vizavi de Zamardi, capătul călătoriei noastre. Peninsula se remarcă prin înălțimile ei, cu stânci și abrupturi. Nu am intrat in Sajkod, cunoscut și pentru plaja sa, dar am urcat cu toate bagajele noastre până la turnul de observație și de acolo am trecut pe lângă abația de la Tihany și ne-am oprit la un restaurant. În sfârșit altceva decât langoșe și gustări. Aici ne-am despărțit, grupul ”tur” fiind strâns cu timpul. Vremea a devenit frumoasă.

Ziua 6, 12km până la Zamardi. Special au fost lăsați acești kilometri pentru ziua plecării, să nu ne lenevim și să ne facem ziua 5 mai rezonabilă.

Rămas bun Balaton, să ne revedem cu bine!

Pentru conformitate, linkurile la trasee pe Strava, activitate şi blog pe CAR:
https://carcluj.ro/activitati/inconjurul-lacului-balaton-pe-bicicleta
https://carcluj.ro/blog/inconjurul-lacului-balaton-pe-bicicleta
https://www.strava.com/activities/8885865027
https://www.strava.com/activities/8889386569
https://www.strava.com/activities/8889539785
https://www.strava.com/activities/8896334857
https://www.strava.com/activities/8905347742
https://www.strava.com/activities/8911697183
https://www.strava.com/activities/8911699357