Jun 252012
 
Multe locuri exotice are Romania dar mai mereu ne limitam sa mergem doar in cateva mai cunoscute. Concursurile de MTB sunt un bun prilej de a schimba ceva in acest sens. De doi ani de cand merg mai des la maratoane am vazut locuri foarte frumoase la care nu mi-as fi aplecat privirea in cautarea destinatiilor cel putin de weekend: alegeam ori statiuni consacrate, ori creasta.
Despre Poiana Marului din Caras-Severin (Muntii Tarcu, unde este si rezervatie naturala), locul de start al Maratonului Tarii Gugulanilor, numai de bine: oameni cumsecade care stiu cum sa primeasca un turist, un lac de acumulare unde poti face baie asemanator Tarnitei noastre. Comparatia cu Tarnita se opreste aici, la zona. Ca in rest banatenii sunt mai apropiati ca noi de vest cu zeci de ani in privinta modului de a privi turismul. La ei s-au construit pensiuni, vile care ofera cazare, nu “biserici” proprii la care singura “facilitate” oferita e inchiderea accesului spre lac.

Pregatiti de cursa

campingul din livada

Noi am stat la corturi, intr-un camping amenajat in livada din spatele pensiunii Valeria. Ne-am simtit cu totii bine, am facut si un mic foc intr-o vatra veche – dar la modul demonstrativ – pentru copii. Planul era sa venim mai multi cu familiile, iar copiii sa se joace la iarba verde. Concursul lor era doar un motiv sa ne adunam. Mai era concomitent un concurs de MTB si la Targu-Mures, mai aproape de noi, dar am ales Gugulanii pentru probele de copii si family. Pentru mine planul a fost doar partial realizat, sambata dimineata, pe cand puneam lucrurile, am avut surpriza sa-l vedem pe Tudor pleostit si cu febra destul de mare. Asa ca a ramas Diana cu el la Cluj, am scos cortul de 4 persoane si am pus pe cel de doua, dar evident au mai ramas ceva lucruri pentru toti patru prin rucsaci. Pacat, lui Tudor i-ar fi placut mult la cort si foc, de multe ori ma intreba cand mai mergem.

focul “demo”

la joaca in curte la pensiunea Valeria

Pana la urma am fost destul de multi, cei de la Clujul Pedaleaza: 4 adulti – Ovidiu, Ionel, Cosmin si cu mine si 4 copii – Andy, Radu, Andrei si Andreea. Cam injumatatite familiile, iar singura prezenta feminina – Andreea s-a facut remarcata urgent culegand margarete si punandu-le intr-un pet cu apa pe masuta de camping. Foarte frumos aranjamentul, pacat ca masa era goala (ma rog, avea pahare).

cafea cu flori

Multumesc lui Cosmin pentru poze! Mai sunt cateva si sper sa mai apara pe picasa.
Ne-am intalnit acolo si cu Vlad si Voichita, asa ca pot spune ca n-am fost putini clujeni.
Despre concurs va pot spune din mai multe unghiuri, noi participand la mai multe probe.
In primul rand mi-a placut cum s-au comportat organizatorii cu noi, raspunzandu-ne cu rabdare la intrebari. Le multumesc si celor de pe parcurs.
Eu am participat la Race 50km, n-am avut probleme de orientare, iar GPS-ul l-am folosit doar ca reper pe urcarea de 11km de final ca sa stiu cum sa-mi dozez efortul. Am terminat pe locul 5 la categoria mea de varsta +40 ani, cam la 12 minute de locul 3 si 4 minute de locul 4, timp oficial 4h02min, locul 17 din 86 la general. N-am mers rau si, ce-i mai important, n-am avut probleme cu coloana. Ma supara numai cat sa-mi aduc aminte ca exista si ca nu-s vesnic. Ma tenteaza ca la  DHS Corvin sa trec la elite 95km, la cursa lunga, macar daca nu castig nimic si merg asa departe sa si simt ceva. M-am inscris la race, nestiind inca rezultatul la Gugulani. Ce ma opreste: sunt putini concurenti la +41 de ani. La capitolul peripetii pot trece o cazatura cu urmari minime la ce viteza aveam. Am si uitat cum e sa cazi, eu merg destul de prudent pe coborari. Culmea e ca n-a fost caderea pe portiunile dificile care au urmat, unde m-am si dat jos si am alergat pe langa bicicleta (mi-am facut norma), ci la o intrare in padure unde a trebuit sa ma aplec sa nu dau cu capul de crengi. A fost suficient insa sa pierd contactul vizual cu poteca o fractiune de secunda si sa am ghionionul sa urmeze viraj dreapta si prag de pamant in faţă. Am reuşit sa virez suficient cat sa nu ma infig si sa zbor in vreun copac, dar un soi de feieş tot am facut. Urmarile: ceva zgarieturi la un genunchi si la un cot si o rasucire de ghidon la bicicleta. Plus ca m-a si depasit cineva. Ieftin, cineva sus ma pazeste.

Multumesc pentru poza lui Carol Varga

Traseul a fost cu lungi portiuni de urcare si coborare, iar unele coborari prea tehnice pentru mine. Am coborat pe langa si pentru ca eram cu Race King si la cat urma sa franez mi-era frica sa nu raman fara placute. Sunt convins ca sunt cativa la care le-ar fi placut mult acele portiuni unde trebuiau sa foloseasca si derapaje controlate. Satisfactia mea a fost ca pe urcarea de final, pe un soare “de ploaie”, am reusit sa depasesc vreo doi concurenti aflati initial in afara razei mele vizuale si ca n-am fost depasit pe coborarea de final.

Multumesc pentru poza lui Daniel Benec

Andreea mea a participat la copii 6-9 ani si a terminat pe locul 4 – prima fată. Nu s-a gandit ca nu se premiază fetele separat, asta e. I-am spus ca in orice domeniu ar concura, daca ajunge sa lupte de la egal la egal cu baietii atunci chiar are valoare. Eu ma straduiesc sa depasesc si pe fete (asta e valoarea mea) chiar daca stiu clar ca sunt la alta categorie. Pentru Andreea urmează un concurs de şah, sper ca baietii sa-i prinda frica. E bine ca traseul pentru ei a fost diferit de celelalte, s-au evitat evenimentele. Chiar m-am mirat ca pe cand urcam spre Cuntu, cativa concurenti mai harnici de la tura Discovery au coborat tot pe acolo. Din cate stiu cei de la family au fost indreptati la coborare prin padure pe o poteca separata de cea de urcare.
Radu si Ionel au terminat primii la family, bravo lor. Au avut ceva probleme la coborarea de la Cuntu din cauza crengilor de pe poteca. Andy lui Ovidiu a fost pe locul 2 la copii 10-14 ani – inca un podium pentru ai nostri. Andrei a avut ghinionul sa rateze startul din cauza unui cui. Multumesc lui Cosmin ca a avut grija de copii pana am venit noi adultii de pe trasee. Bravo si lui Ovidiu ca a concurat la Discovery si se pare ca aceasta cursa i-a starnit ambitiile.
Am avut noroc si de o vreme frumoasa, contrar previziunilor.
Despre proba de maraton si rataciri las sa scrie altii, care au participat. Pentru noi a fost fain in ansamblu.
Am ramas dator cu etimologia gugulanilor: fie provine din aromână, fie de la varful Gugu din muntii Godeanu. Dar pana la urma denumirea varfului de unde provine? Iar ajung la denumirile ciudate de localitati, locuri din Banat.

Aug 082011
 
Un maraton epuizant – acesta a fost Banat Mountainbike Marathon – Garana – cursa lunga.
O poza de pe traseu, pe coborarea spre Garana – facuta cu o zi inainte, la recunoastere traseu:

https://picasaweb.google.com/vezentan/Garana2011BanatMTBMarathon

Si altele de la locul de start, tot sambata, cand lumea era stransa pentru festivalul folk care avea loc tot in acest weekend:

Cateva date: 81km (84,2km pe ciclocomputer), un traseu frumos si in sfarsit pe uscat – fara ploaie: start in Garana, urcare pe Semenic, apoi se ajunge la statia meteo, la izvoarele Nerei, de aici o “linie de nivel” pana in localitatea 3 Ape, traseul trece pe langa Brebu Nou, apare separatia de traseul de 50km si urca infernal trecand peste paraul Golet pana la varful Nemanu si de aici inapoi in Garana. GPS-ul indica 2283m diferenta de nivel pozitiva.
Traseul: 


Datele mele: 7h37min in miscare, cu 10,6km/h media, timp de stationare 12min13sec – in total 7h51min mi-a trebuit ca sa inchei cursa se pare ca pe penultimul loc (23 din 24 finisheri), nepunand la socoteala abandonurile. Spuneam pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios ca o sa termin ultimul avand in vedere concurentii inscrisi, veniti unii si din Bulgaria – Wouter Cleppe a si castigat cu un timp inuman de aproximativ 4h45min. Tudor Oprea a fost urmatorul ca timp si primul roman, cred ca la 10min distanta, impresionant pentru cineva care nu se mai considera “la varf” si a lasat stafeta la cei mai tineri. Podiumul general a fost incheiat de Lucian Logigan. Un reper important pentru lumea “noastra”, Maus, a terminat pe podium la categoria de varsta, dar cu un timp de 5h38min, ceea ce arata cat de greu a fost traseul. Pentru toti premiantii parca a fost asfalt in fatza rotilor lor, iar trasa mea a implicat mult push-bike pe urcarea mare de final.
Telegrafiez acum din desfasurare si conditii:
– mi-am facut noi prieteni in persoana celor cu care am calatorit cu masina: am mers cu trenul – “foamea” de ora 1 dimineata la Alba-Iulia si de plictiseala ca sa nu-i astept in gara, am pedalat pana in Sebes (ei veneau de pe parcursul Odorhei – Sibiu); le multumesc pentru companie la Emese, Diana si Razvan si, normal, lui Laszlo AirBoy
– la intoarcere, pentru ca a fost un accident pe drum, am coborat din masina in Simeria si apoi am luat iar  trenul acasa
– cazarea a fost rezervata la 3 Ape – la motel, o alegere cu doua taisuri: ok ca si conditii, dar n-am putut dormi mare lucru din cauza muzicii tocmite pentru weekend, care numai folk n-a fost (una din caracteristicile muzicii folk e ca nu-i cu volumul la maxim)
– online au fost inscrisi 27 de concurenti la proba lunga, multi dintre ei din lumea buna a MTB de la noi, la cat ma pricep eu; amatori get-beget ca si mine cam ioc, asa ca singurul meu scop real e incheierea cursei daca se poate sub 8 ore – un timp de descalificare din punctul meu de vedere (am fost la 9 minute de el)
– doar de primii 30-40km am fost multumit si am avut ceva ritm, in rest tot mai slabit si o senzatie de sete care nu mai trecea; am schimbat hidratantul, am luat ceva mai ieftin si clar nu mi-a facut bine: o sa-l folosesc doar ca suc pe cel nou, asta ca sa nu-l arunc pe geam. Ce au avut organizatorii la punctele de alimentare si-a facut efectul, pacat ca la ultimul punct, PA4, pana am ajuns eu…
– ultimii 10km am ramas fara lichid, adica ceea ce era in bidon nu puteam folosi, parca era apa cu pamant
– pana la km 37 n-am depasit pe nimeni (in afara de cei cu pene, pe care nu-i pun la socoteala – n-a fost meritul meu); m-au ajuns cei mai buni de la 50km (cei de la cursa lunga, deci si eu, am luat startul cu 15min inainte), din pacate n-am avut taria sa-i urmez, nici macar cu privirea. Dintre fete, Zsuzsa m-a ajuns la primul parau, dupa al doilea PA, iar Anda si Emese au trecut ca vantul pe langa mine la o coborare. Clar cele doua, lipite una de alta, urmau o poteca invizibila pentru muritorii ca mine. Eu credeam ca merg pe poteca optima, batatorita, mi-era frica ca nu au cum sa ma ocoleasca, dar ele m-au contrazis: cu MTB mai bine mergi pe pereti, dar iti trebuie viteza – ca si la zidul mortii cu motocicleta
– tineam minte profilul cursei, tot speram ca ultimii km sa fie mai mult coborare, dar degeaba: cand esti obosit, parca tot urci; am ajuns destul de epuizat la finish, dar suficient de lucid ca sa-mi aranjez tricoul pentru poza, sa pun pe foaie mare pentru impresie; nu mi-a iesit nici acest aranjament – terminand asa tarziu, cu 9 minute inainte de premiere, n-au prea fost ochi pentru mine

clasamentul la proba lunga

Impresii: eu n-am avut probleme deosebite, n-am a ma plange. Prin paduri vedeam marcajele, dar de cateva ori nu prea am stiut cum sa ajung la ele, asa ca am incalecat ceva trunchiuri. Avand gps, nu m-am stresat cu intersectiile, fiind prevenit de schimbarea de directie. De fiecare data a fost si marcaj de confirmare a directiei la mica distanta, ceea ce-i o idee buna. In general rauvoitorii se limiteaza a sparli fix indicatoarele directionale, dar lasa confirmarile. Cu punctele de alimentare am fost multumit, foarte bine mi-au prins dozele cu energizant. La PA4 in schimb n-am mai prins doze, cei din fatza le-au golit pe toate, parca a trecut o armata de oameni, nu un pluton :). Am mancat pe indelete cina de final, sa nu ma sparg, asa ma simteam de fragil.
Si acum, dupa o zi, tonul pe care scriu e cam pierit, fara entuziasm, asa ca, cu ultimele puteri, felicit pe toti pentru efortul lor si sper ca anul viitor sa fiu prezent din nou cu familia – participanta activa. Felicitari organizatorilor, a fost un efort mare sa acopere asa distante si atatea trasee. Ca sugestie: puneti categorii de varsta si la premiere femei, chiar daca aceasta inseamna doar medalii. Lor le e si mai greu ca la barbati…
PS: Titlul l-am dat dupa cum m-am simtit: o mare parte din traseu l-am parcurs singur, numai eu si umbra mea.  

Aug 102010
 
Uvertura – la Muntele Lupului (Wolfsberg).
Din ce in ce mai bine! Cand esti mai pregatit, vezi lumea in culori mai vesele. S-au mai plans oameni de portiunile de noroi de la Garana, dar cred ca n-au fost la Medias. Poate le-au pus organizatorii intentionat chiar spre sfarsit, cand oricum nu-ti mai pasa.
Am fost foarte bucuros ca am reusit sa ajung inca de vineri noapte la destinatie, impreuna cu intreaga familie. Dupa o ploaie teribila si o grindina care m-a determinat sa opresc masina si sa-mi pun o patura pe parbriz (asemanatoare cu ploaia care ma prinsese pe traseu la maratonul de la Medias), am innoptat la o pensiune in Garana. Foarte frumos, dar nu pentru asta am venit si, la insistentele copiilor, am campat apoi langa punctul de start. Foc n-am facut, le-am zis sa caute la altii…

In sfarsit am o zi la dispozitie sa-mi arunc privirea in jur, sa simt atmosfera tinereasca din jur, sa vad pregatirile febrile si emotiile celor din jur. Am facut si o mica recunoastere de traseu, urcarea scurta de inceput am putut s-o fac pe bicicleta, desi eram constient ca la concurs n-o sa am cum din cauza inghesuielii. Case ingrijite, ordine si curatenie in sat. Raiul copiilor care s-au jucat tot timpul, amintindu-mi de farmecul copilariei. Altfel e sa stai la cort, iti faci prieteni, nu stai izolat.
Peste toate cei de la BikeAttack au combinat concursul de duminica cu un concert folk sambata noapte, la care piesa grea a fost Mircea Baniciu. Si daca tot am pomenit de organizatori, felicitari pentru tot: repere clare, incurajari, clasament afisat rapid, mai ales m-am bucurat cand mi-au strigat numele si timpul cand am incheiat. Le multumesc mult celor de la punctul de alimentare cam cu 15km inainte de sfarsit, eu numai am baut  suc si apa, de restul s-au ocupat ei, n-a trebuit sa ma obosesc sa-mi pun eu apa in bidon, sa culeg batoane. Stiu ca cineva a patit-o cu bidonul ca nu era bine inchis, dar cu atatea sisteme… si eu am ramas cu capacul in gura, dar a fost vina mea. Pana si bere gratis am primit de la unul din sponsori, pe motiv ca folosesc Cube.
Cum toata familia a fost multumita, am avut linistea necesara inainte de orice concurs si ca de obicei mi-am stabilit tinte, cat de cat de atins, in cazul de fata sa ma clasez in prima treime cel putin, in primul sfert – optim. Am tot oscilat intre a ramane inscris la Race sau a trece la Maraton, avand in vedere ca diferenta de distanta nu era asa de mare cat  credeam si, in plus, categoria de varsta in care sunt nu ma avantajeaza prea mult, e peste 35 ani nu peste 40. Abia seara am vazut ca am de parcurs cam 60km la Race. Acum acesta ramane singurul regret, avand in vedere ca la traseul maraton poate reuseam sa smulg o medalie (putini inscrisi la varsta mea, nu cred sa fi fost 4).
Actul 3 – Rezultatul.
Ca sa nu mai aman – opera mea trebuie sa fie unica – asa ca incep cu sfarsitul: am terminat pe locul 37 la general (cred ca au fost peste 150 de concurenti la “Race”), locul 11 (din 30 si…) la categoria mea de varsta dar, cel mai important, am avut satisfactia sa ma simt ca odinioara, cand febletea mea era urcatul si cred ca eram bun. Timpul scos: 5h31min, foarte apropiat de cel pe contorul meu (6 min diferenta – si nu o ora ca la Medias). M-am oprit doar o data la un punct de control si inca o data pentru umflarea rotii (pana). Acum am doar cu 7 kg mai mult decat atunci, e clar ca n-are sens sa ma transform intr-o stafida uscata, dar nu mai car dupa mine mostenirea anilor de lancezire care era evidenta la maratonul de la Medias (ce sa fac, tot compar, doar e al doilea maraton al meu).
Actul 1 – Desfasurarea.
Stiu ca trebuie sa ma pun cat mai in fata la linia de start, sa nu mai patesc ca la … stiti voi. Asa ca ma asez din timp. Ma bucur ca s-a dat startul diferentiat pe distantele de parcurs, asa n-a fost inghesuiala exagerata si-n plus, fiecare categorie a avut partea sa de glorie. Am avut o mica discutie mai aprinsa cu doi competitori care au reactionat putin deplasat la observatia cuiva ca n-au voie sa intre in fata peste linia de start si sa mearga pe unde au mers toti. La replica lor ca in mod normal trebuie sa ne stim valoarea si sa-i lasam pe cei mai buni in fata, i-am intrebat de ce nu s-au dus la cealalta categorie, la maraton, ca doar is profesionisti. Cam aici s-a terminat discutia, dar nu pot sa nu pomenesc ca am terminat in fata unuia dintre cei doi.
In rest totul a decurs dupa puterile mele, fara sa gafai exagerat si fara prea multa transpiratie. Dupa tot felul de suisuri si coborasuri, am reusit sa ma alipesc de un grup de 6-8 persoane care mergeau cam in acelasi ritm cu mine. Cu diferenta ca nu pot spune ca apartineam de acest grup, eram ba in fata, ba in spate. Pe urcusuri depaseam, la coborari iar treceau. Si tot asa, de ma sictirisem. Asteptam urcarea aia lunga de peste 10km, sa pot trece definitiv de ei, cu speranta ca nu-s chiar pasta la coborarile ce urmeaza. Cam asa a fost, dupa 2 km de urcare am ajuns pe trei, dupa inca 2 km am trecut de ei, apoi altii si altii. Din pacate, cu aproximativ 7 km inainte de finish mi-am dat seama ca am pana pe roata spate, depasisem pe o urcare mai mica pe cineva si nu puteam sa ma distantez. Mergeam greu, simteam pietrele. In mod normal daca spre sfarsit depasesti pe cineva esti bun trecut. Dupa ce mai pedalez cale de vreo 2 km, ma tot gandesc si hotarasc ca dupa o curba, cand nu ma vede, sa incerc doar sa umflu roata si apoi cum mi-e norocul. Doar se dezumflase destul de incet si oricum nu mai pot sa astept, ca riscam sa se taie ventilul. Am dat vreo 60 de pompe, am umflat-o nu prea tare, sa nu schimb norocul si dai sa mearga dupa baiatul care deja ma depasise. M-am bucurat de smecheria cu curba, ca daca ma vedea mai repede in mod sigur prindea aripi. Asa l-am ajuns in cativa zeci de metri si de acum singura grija a fost sa nu derapez prea tare pana la sfarsit. Pe unde am trecut am tot intrebat cat mai este. Am terminat cu bine, putin mai dezumflat, depasit de vreo 3 concurenti din care unul sigur de la tura maraton, ca nu parea de aceeasi clasa cu mine.
Actul 2 – Concluzii.
Dupa cele povestite, am avut si eu trairile si luptele mele. Fiecare trebuie sa stie cu ce dusmani sa lupte. Poti sa fii vanator si vanat in acelasi timp, simtul si satisfactia de a fi vanator nu-i dat doar vulturului. Si, daca tot sunt la concluzii marete, imi amintesc de o discutie intre doi amici, cand unul il intreaba pe celalalt: “Pai tu cum poti mere atata pe bicicleta, cum pot alerga maratonistii atatia km? Eu m-as plictisi!” Si celalalt … “hmmm”. Eu as putea spune de exemplu ca nu m-am plictisit singur niciodata, ca abia asa ajung sa-mi pun ordine in ganduri si prioritati.
Si inchei cu un banc de la un alt coleg, apropo de cartile primite de castigatori (printre alte premii, nu-i un repros): Vine Ion acasa de la coasa. Tu Marie, ce sa fac, sa beau sau sa citesc? Ba, mai Ioane, mai bine be, ca aia se vede! No offence, cei de fata sunt exclusi.
La buna vedere la Maratonul Geiger! Daca totul e bine, familia mea va fi reprezentata si la tura family. Eu inca nu-s convins de alegerea mea pentru semimaraton, m-as risca pentru maraton, chiar daca e 90km.