Acum scriu puţin despre trei dintre evenimentele şi concursurile de la sfârşitul anului.
1. Sportivul anului pentru RupiCapra Team.
2. Concursurile de orientare şi antrenamentele pe trasee fixe.
3. Cluj Ecotrail ultramaraton 50km.
1. Sportivul anului pentru RupiCapra Team.
Anul acesta, în care am aniversat jumătate de secol de … existenţă, a fost unul marcant, un an în care am scos câteva rezultate extraordinare pentru mine, cele mai bune şi chiar la mare distanţă de cele de anii trecuţi. Am să-mi amintesc mereu de locul 3 general împreună cu Gabor Sztranyiczki (tot membru Rupicapra Team) la Marathon 7500, cu un timp de 18h33min, incomparabil cu maximul meu în jur de 22h din anii trecuţi, şi de 4h55min – prima dată sub 5h – la Maraton Piatra Craiului, un maraton care sper că va dăinui chiar dacă va fi cu alt traseu, tocmai pentru a ne aduce aminte de prietenii pe care i-am pierdut şi care au alergat de atâtea ori cu plăcere pe acolo. Chiar fără o concurenţă numeroasă, un loc 1 la general rămâne un loc 1, cu 28h41min – al doilea timp de până acum în cei câţiva ani de existenţă ai concursului – la Apuseni Ultra Race 170km. Împreună în echipa Rupicapra boys am obţinut locul 1 la ştafetă la Mureş 24h.
Probabil şi de aceea am fost votat sportivul anului al echipei RupiCapra. Nu pot decât să mă bucur, e o onoare pentru mine şi ştiu că voturile au vrut să fie de încurajare, nu s-au referit strict la valoarea mea sportivă. Mulţumesc! Felicitări celorlalţi premianţi – de la sportiva anului, la voluntarii anului, la cei implicaţi în latura socială a clubului! Cel mai mult contează că suntem ca o echipă, că oricare dintre nominalizaţi putea fi în locul premianţilor. Ca să fac o paralelă, la Vocea României anul acesta mi-a părut rău că finaliştii, toţi patru, n-au putut fi cu toţii locul 1. Foarte buni, în orice caz a fost un echilibru între ei, Jasmina de exemplu şi Elena au tot crescut astfel încât din outsidere chiar au ajuns să facă discutabilă supremaţia lui Dragoş, lupta lui părând iniţial să fie doar cu Andy. Şi ştiţi de fapt cine are şansele cele mai mari să ajungă cântăreaţă cunoscută şi m-a impresionat cu felul ei de a fi? Mi-au plăcut şi cuvintele ei spuse când a fost eliminată în semifinale, foarte mature şi respectuoase pentru vârsta ei de 16 ani. Poate unii dintre voi vor râde… Adriana Simionescu, fiica lui Adi Minune! A trecut prin schimbări majore inclusiv de vestimentaţie de-a lungul etapelor, de la un stil etnic la altul. Ştie că nu e de ajuns doar talentul şi ai ei ştiu şi mai bine. Cum spuneau juraţii, premiul final e mare dar contează ce faci după aceea, pentru a fi un artist de succes contează să atragi publicul. Pentru noi, de la RupiCapra, contează să facem ce facem cu plăcere şi în anii următori. Cursa pentru sportivul anului nu trebuie să fie ca finalul unui “sprint”, cum spun “corporatiştii”, ci să fie pentru o viaţă.
2. Concursurile de orientare şi antrenamentele pe trasee fixe.
După Maraton Piatra Craiului am cam evitat concursurile, am alergat prin Făgetul … meu mai mult gândind şi observând decât în viteză. Şi am trecut astfel puţin şi în regim de orientare. În sfârşit mi-am făcut timp să văd ce-i cu reperele de orientare de pe unii copaci şi mi-am adus aminte că pe unul din site-urile de orientare sunt trecute aceste repere fixe pentru antrenament, existând şi diverse trasee de dificultate diferită (zona Dumbrava, aproape de Roata).
Dacă nu eşti pe grabă vezi mult mai multe. Mai mereu văd căprioare, de câteva ori vulpi şi iepuri, iepuri aşa de mari şi frumoşi că mă şi mir că-i atacă vulpile, nu sunt “construiţi” să fie animale de pradă. Cum treceam pe una din potecile vechi din “Râtul Popii”, prin pădure tânără plină de lăstarişuri, am auzit un zgomot, abia am apucat să văd o umbră neagră, dar mi-am dat seama ce e după mirosul înţepător şi pătrunzător: un porc mistreţ. Cum se spune, pădurea e vie şi la “botul” Clujului, mai ales dacă mergi mai altfel nu există să nu întâlneşti măcar o veveriţă, să stârneşti vreo potârniche, un fazan sau altă pasăre mai deosebită.
Mai întâi am participat la Cupa Vinci – 24 noiembrie – la orientare din Hoia. Cum încă nu apucasem să-mi rememorez şi să antrenez puţinul ce-l ştiu, am dat chix. Adică am pierdut timpul în căutarea unui reper găsit până la urmă într-un trunchi retezat de copac, apoi din dorinţa de a recupera am alergat prea repede faţă de capacitatea mea de înţelegere a traseului şi am pierdut şi mai mult timp, apoi am auzit că începe premierea, eram deja la al doilea reper la care nu mai găsisem decât … fulgii de hârtie, dovadă că deja se strângeau şi m-am retras cuminte la finish, cu “mp” adică missing points. Până la urmă acest “mp” m-a ajutat, în săptămânile următoare am început să exersez orientarea pe traseele acelea fixe.
A venit apoi Cupa Moşului la orientare din 7 decembrie, practic în zona Dumbrava – Făget unde m-am antrenat. Am mers foarte bine pentru mine şi am terminat pe locul 3 la categoria M50-55. Sub o oră am făcut la concursul de medie distanţă. Şi e prima dată când am obţinut un podium la orientare la categorie. Pentru cine nu ştie, la categorii e concurenţa mai puternică şi e lupta mai aprigă, nu la Open sau Open Tehnic. În general orientariştii sunt mândri şi nu se bagă în Open şi Open Tehnic (un fel de regulă nescrisă şi fac chiar invers – cine se simte în formă şi vrea provocări mai mari schimbă categoria cu una mai grea, adică mai “tânără” şi luptă pentru podium acolo), considerate probe unde intră începătorii sau cei mai fără experienţă, traseele fiind şi mai uşoare ca dificultate tehnică şi fizică. Practic am concurat cu orientarişti cu experienţă, noroc că au fost puţini, iar singurul meu avantaj putea fi cel mult pe partea fizică.
3. Cluj Ecotrail ultramaraton 50km.
Închei cu Cluj EcoTrail ultra 50km, un concurs în zona estică – sud-estică a Clujului, o zonă populată, veşnic în construcţie şi mai puţin folosită, chiar evitată la concursurile de MTB şi alergare de lângă Cluj: colonia Sopor – pădurea Tufele Roşii – dealul Sângelui – pădurea Gheorghieni cu pârtia de schi – dealul Răşina – Borhanci – Feleacu – livada Palacsai.
Am fost în recunoaştere traseu, mai întâi cu MTB-ul pe primii 30km şi apoi, în altă zi, alergare pe ultimii 20km, plecând de fiecare dată din Mănăştur, adică din colţul opus al Clujului. Ştiam că sunt multe bucle, e o zonă greu de marcat şi plină de provocări organizatorice, iar fără marcaj consistent şi mulţi voluntari pe traseu era greu să alergi corect fără track încărcat pe un dispozitiv gps. Am recomandat şi recomand şi acum traseul ca bază de inspiraţie alergătorilor din zona Sopor – cartier Gheorgheni, Borhanci pentru că trece prin locuri mai puţin umblate, noi pentru mulţi şi sigur e mai puţin plictistor decât veşnicele drumuri prin livadă.
Vremea a fost frumoasă, chiar bună pentru alergat, spre deosebire de anul trecut. Totul a decurs cu bine până în momentul când “la vaci” – cum spun eu, că veşnic pe acolo pasc nişte vaci, pe la km30, majoritatea alergătorilor din faţa mea au scurtat o buclă. Şi de aici vin observaţiile mele, punctual, şi sper ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Nu e prima dată când se mai greşeşte un traseu, dar… acum sunt nişte particularităţi, sunt prea evidente erorile. În lumea alergătorilor suntem numai noi, organizatorii, voluntarii, apoi sponsorii etc. E o lume mică, mai uşor controlabilă şi nu putem pune vina pe politicieni şi alţii ca în viaţa de zi cu zi. Suntem noi cu noi şi putem să ne creăm lumea alergării mai aproape de cea dorită, de ideal.
1.Au fost anunţate puncte de control ascunse, tocmai pentru ca lumea să nu aibă tentaţia să scurteze traseul. Erau multe locuri unde puteai scurta, voit sau nu. La bucla scurtată a existat PC “ascuns”, adică nelocalizat pe hartă.
2. Decizia organizatorilor cu privire la alergătorii care au greşit traseul: nu s-a schimbat nimic în clasament, mai ales în primele zece locuri care erau premiate, deşi organizatorii au ştiut de problemă, au ştiut de la omul de la acel PC cine a trecut pe acolo. Au considerat că se bulversează clasamentul şi probabil a contat faptul că fiind marcarea deficitară alergătorii vizaţi puteau să replice că n-au văzut schimbarea de direcţie şi nu e vina lor.
3. Ca urmare se pot trage două concluzii: omul de la acel punct de control a fost inutil, putea fi folosit în altă parte, şi că din toată istoria aceasta au avut de pierdut doar cei care au parcurs corect traseul, restul – alergătorii care au greşit şi organizatorii n-au fost afectaţi cu nimic. Tocmai acest lucru m-a făcut să scriu.
4. Nu am fost consultat nici eu, nici Adrian Costea, cu privire la decizie. În mod sigur dacă eram întrebaţi, date fiind circumstanţele, nu eram pentru descalificare sau altă măsură dură, dar eram pentru penalizare în timp. Nu era greu de văzut cam în cât timp s-a parcurs acea buclă. Eu de exemplu am parcurs-o în 10 minute.
5. Conform clasamentului nemodificat, diferenţa dintre locul 3 (4h18min) şi locul 15 (al meu, 4h36min) era de 18 minute, deci acele 10 minute contau, intram probabil în primii 10 alergători. Adrian Costea era pe locul 3 la acel km30, iar apoi a ieşit din top ten şi nu a reuşit să ajungă decât pe locul 7 la final (4h25min).
6. La acel km30 eu vedeam în faţa mea vreo 5 alergători, 3 dintre ei se vedea că sunt dezorientaţi. Am strigat la toţi să vină pe unde merg eu. Unul sau doi sigur au venit după mine, dar nu cred că toţi. Eram la acel moment cu Adrian Cosma care a încheiat pe locul 22.
7. Din ce ştiu eu, la acel PC din primii 15 alergători au trecut doar primii doi – Cătălin Şorecău şi Ianco Slovak, apoi locul 3 în acel moment – Adrian Costea şi eu. Conform Strava, unde se vede eroarea, primii doi nu au fost afectaţi, ei fiind alergători din altă clasă ca noi, restul.
8. Strava spune multe, dacă te uiţi cu răbdare. După locul 18, niciun alergător n-a mai luat-o greşit pe acolo. Din acel moment eu am alergat singur 18km, doar în ultimii 2km reuşind să ajung din urmă 3 alergători. Şi eu l-am anunţat pe omul de la acel PC că se pare că e o problemă de marcare şi e posibil să se fi luat măsuri.
9. Strava spune că alergătorii care au greşit traseul n-au mai greşit practic nicăieri în altă parte, nici înainte, nici după aceea. Fără track încărcat pe ceas nu puteai să nu greşeşti, părerea mea e că traseul nu putea fi parcurs corect fără să ai track încărcat, iar dacă înainte ai fost la recunoaşteri traseu acest lucru te putea ajuta, dar trebuia să ai talent de orientarist să nu greşeşti.
10. Strava spune că din primii 15-18 alergători doar unul avea ceas mai dummy (fără posibilitatea de încărcare track – Forerunner 230), unul nu şi-a pus înregistrarea (nu are cont, e mai discret, îl cunosc), unul avea Polar mai deştept (Costea), în rest toţi aveau ceasuri deştepte, unele chiar ultimul răcnet (adică doi doar Fenix 3 “obsolete”, restul 935 – ca mine, 945, Fenix 5, 5X etc). Toţi ştim că dacă te abaţi de la traseul încărcat pe ceas cu peste 20m acesta te avertizează, n-ai cum să nu-ţi dai seama. Da, se poate ca nu toţi alergătorii să fi avut trackul încărcat pe ceas, dar câţiva tot l-au avut, că altfel se rătăceau în numeroase alte locuri. Traseul de ultra se intersecta cu restul traseelor, unele porţiuni trebuia să le parcurgi în sens invers faţă de alergătorii de la cursele scurte.
Mulţumesc pentru poze
Cam atât am avut de spus. Să fie scris pe răboj, să nu se poată spune ca în replicile celebre (pentru cei mai în vârstă): “Nu ştim, pe onoarea mea că nu ştim! D-asta l-am trimis pe Patraulea ca să se sesizeze miliţia şi să ne spună miliţia ce ne-a pus nouă acolo.” Ştiu, a fost 1 Decembrie, ziua Marii Uniri.
Şi acum vine cu paşi grăbiţi sfârşitul de an. “Sărbători Fericite!” “La mulţi ani!”