 |
| Se vede Bedeleul de pe dealul Bilii. |
N-o mai lungesc, sambata suntem deja pe traseu. Am la mine de data aceasta si o lista cu longitudini si latitudini in puncte cheie (n-am un gps prea destept), dar n-a fost nevoie de ea, partenerii de drum suplinind prin cunostinte de teren sau gps lipsurile mele. Am inceput cu o alergare usoara care s-a terminat cand ne-am dat seama (cei cu dorinta de a parcurge distanta lunga) ca nu-i asa simplu de urmat urcarea pe Buscat.
Eu atat stiam, pe unde am fost data trecuta cu bicicleta, si traseul nu coincidea cu cel incarcat in gps-uri. Concluzia mea dupa cele doua variante parcurse: clar mai mult mi-a placut (din punct de vedere al accesibilitatii) ce am parcurs inainte cu bicicleta. Poate m-a influentat si bucuria de a vedea ca in sfarsit se mai construieste o partie la Baisoara (desi as fi preferat sa vad acest lucru in Rodnei, care mi se pare mult mai potrivit pentru schi – o alternativa la Bukovel -Ucraina – unde se construieste intr-un ritm de rock o statiune stil texan – everything big), ca telescaunul de pe Buscat arata a fi functional, ca ai o priveliste deosebita asupra muntilor din jur. Pana si urcarea pe Pietrele Marunte as vrea sa fie pana sus la stanci, nefiind probleme la gasirea unei poteci de coborare.
 |
| Poza din tura precedenta, acum n-am ajuns aici |
Avand un pic de avans mi-am incercat talentul de explorator si am deviat stanga la intrarea in padurea de la poalele Pietrelor Marunte pe o alta carare, dar tot ce am obtinut a fost tulburarea unui cerb care a tasnit impetuos la vale peste trunchiurile groase de copaci doborati. Daca ati vazut Bambi, precis ati ramas impresionati de majestuozitatea cerbului batran, si apoi a capriorului devenit adult. Vreau sa spun ca iar viata bate filmul si omul incearca doar sa faca o copie palida a naturii si inca bate la usa cunoasterii. E a doua oara cand vad un cerb mare de aproape in salbaticie, in plina miscare, trecand pe langa mine ca acceleratul prin gara (o comparatie prea anosta si comuna fata de ceea ce am simtit), cu o forta si vitalitate ce m-au lasat efectiv cu gura cascata. Si vreau sa spun ca diferenta fata de tren e ca pe sine poti merge dupa el, dar pe urmele de cerb ba. M-am chinuit efectiv sa ajung la culcusul lui aflat la 3-4 metri distanta si apoi sa gasesc o carare amarata spre vale sau niste portiuni mai accesibile peste trunchiuri. Am renuntat si m-am intors de unde am plecat, urmand poteca clasica prin padure. Si inca ceva: nu-ti vine sa crezi pe unde pot incape ciutele si cerbii, asa mari cum sunt. Pe unde e tufa mai deasa ei intra ca-n alta lume, din desene animate. Parca ar desena o gaura pe stanca si ar trece pe acolo. Un om nu poate trece decat cu toporul sau cu drujba, trebuie o combinatie perfecta de viteza, agilitate si forta.
In final ne regrupam iar, multumit ca si pentru acea azi mi-am luat o portie de necunoscut, in care mi-am rupt iar dintii.
Ne despartim de Csaba, hotarat sa urmeze traseul scurt si sa traga concluziile despre el, si ramanem patru dornici de a ne incerca fortele pe traseul d-lui Dinu si a Marlenei. Gasim si noroi pe parcurs, dar nu ma impresioneaza. Pe jos e mizilic fata de cum e sa treci cu bicicleta. Stiu eu un traseu de bicicleta la Medias si garantez ca dupa parcurgerea lui, chiar daca pe jos, ti se modifica radical reperele.
 |
| Pozele sunt facute cu mobil si pe dealul Bilii. Nu intra ca scop efectuarea de poze. |
Fugim de la Sagagea in jos, mai recuperam timp. In fond, nu trebuie sa ne omoram prea tare, scopul e sa mai si tragem concluzii pe drum, iar timpul de 8 ore nu pare de neatins, desi deja am unele indoieli: orice eveniment neplacut ne trece de partea gresita a barcii. Bine ca nu suntem mai multi.
Urmeaza urcarile pe dealul Bilii spre cruce si urcarea spre La Mateoaie. Pe mine ma incanta. Mie intotdeauna mi-a placut sa urc, cat mai abrupt, dar nu la gradul sa ai nevoie de coarda. Dealul Bilii se incadreaza perfect, in plus nici nu derapezi pe frunze, crengi, stanci sau noroi, e doar iarba si carari. Nu mai spun de priveliste.
La Mateoaie, primul telefon: d-l Dinu. Ma asteptam. Am simtit o unda de dezamagire cand a aflat ca ne aflam numai acolo. Era frumos sa ne putem reintalni toti la plecare – cei din tura lunga si cei din tura scurta – la o poveste. E evident ca nu se poate, e absurd sa ne astepte in Baisoara, oricat ar lungi supa. Poate daca era vara, mai schimbau si ei traseul lor, dar asa…
Pas intins mai departe, un pic de alergare, nici o problema pe parcurs… in afara de un mic episod cu caini deasupra catunului Zapodie. Am fost alta data singur si cu atractia lor bicicleta, asa ca deja “fazele astea sunt fumate”, mai pun un pic sangele in circulatie.
Ajungem in 8 ore si 5 minute la masini, obositi dar fericiti. Peste 40km parcursi si 2000m diferenta de nivel pozitiva. M-am mirat si eu ca s-a strans atata urcare, mai ales ca lumea era sceptica in privinta asta pentru Apuseni. Dar asa scrie, asa citim. Felicitari Ioanei, stiam ca e o buna sportiva, mai buna ca mine la alergare, dar traseul acesta te solicita din mai multe puncte de vedere si e o referinta. O referinta cum sper sa ramana si ca maraton.
 |
| profilul traseului |
