Aug 082017
 
Retezat Maraton

Refugiul Condorul

Maraton Retezat – prima dată când particip la un maraton montan de sub 40km cu un timp ca de ultra – ceva peste 8h. Trebuie să fie ceva motive, nu-i ușor să fiu așa “neproductiv”. Datele inițiale oricum nu sunt obișnuite – 39km cu 3000m diferență de nivel. La care se adaugă însă un singur cuvânt – Retezat. Și la cuvântul acesta, la care mulți drumeți exclamă “ce frumos”, “cel mai fain”, cred că alergătorii aleg și alte epitete, musai găsești cuvântul piatră sub diferite forme și întrebarea “unde mai e apă”.

harta-RM_dinozaur_2016-1.jpg

De fapt cred că acesta e singurul lucru de îmbunătățit – punctele de alimentare foarte rare raportat la timpul petrecut între ele. E drept că trebuie să mă scarpin bine în cap ca să găsesc încă vreun punct accesibil și nu pedeapsă pentru voluntari. Erau multe pârâiașe, a fost scris și de ele, dar tare greu te mai hotărăști să te oprești la cât de bătut în cap ești de soare. Trebuie un imbold, o sugestie – mici panouri cu texte de genul “ar fi bine să te oprești”, “apă la 100m”, “cea mai dulce apă”, “ultima apă”, “apă gratis”, “și cel din față a oprit”, “pârâul cu monede de aur”. Vă spun eu – alergătorul se oprește, bea apă și apoi gândește.

Dacă la maratoanele mai grele întâlnești și porțiuni mai tehnice, de viteză mai mică, aici excepția a fost traseul normal alergabil – adică fără să te uiți mereu pe jos și să numeri pietrele. Dacă doreai să te uiți la peisaj era musai să-ți alegi bine zona în care pășești sau să te oprești. Eu, așa, de ambiție, m-am mai uitat, am mai citit plăcuțele cu înșiruirea de vârfuri – Retezat, Peleaga, Păpușa. Ca succesiune traseul a fost – Râușor – Vălereasca – piatră – Prelucele – piatră – Retezat – piatră – Bucura – piatră – lacul Bucura – piatră – Peleaga – piatră – Păpușa – piatră – Custura – piatră – iar lacul Bucura – valea Pietrele – sigur piatră – culme Ciurila – Râușor. M-am cam sictirit de sărit coțcă din piatră în piatră și la deal și la vale. Cu cât alergai mai încet, cu atât numărai mai abitir pietrele și cu atât oboseai mai tare pentru că aveai ruperi de ritm mai dese. Nu-i de mirare că diferențele de timp dintre concurenți au fost mari – cu cât erai mai priceput, mai odihnit, mai sigur, cu atât în timp diferența față de urmăritori creștea.

La mine “n-a fost ziua mea”. Am ajuns la locul de start pe la 1 noaptea, am pus cortul, am dormit puțin și am avut noroc că citisem că s-ar putea să se decaleze startul și m-am trezit preventiv mai devreme. Am luat la timp startul dar lucrurile nu prea mergeau – mișcam greu picioarele. Eram parcă după ore întregi de alergare, nu la început de concurs. Așa, la limită, am reușit să mă țin de Pepi până pe Retezat. Am luat-o pe urcare fix pe trasa lui, peste stânci, dar el avea compasul mai mare și eu uneori trebuia să găsesc pietre intermediare ca să nu fiu nevoit să sar. Vio era chiar în spatele meu, cred că pentru ea a fost și mai grea calea “uriașului”. 🙂 Apoi au venit coborârile și a trebuit să mă liniștesc. Nu aveam reflexe și coboram prea rigid, urnind pietrele. Așa că duși au fost cei din față, parcă în câteva secunde au dispărut – eram prea absorbit de căutatul pietrelor ”sigure” și când am ridicat privirea nu mai erau. Un pic mai puțin dacă reușeam să zăbovesc pe pietre și nu mai conta pe ce calc! Data viitoare, dacă-s mai fresh.

20626418_1545234658878537_5883200932715676285_o.jpg20626399_1545323112203025_4380860758002329965_o.jpg
La Bucura, apoi cu Dan la Bucura a doua oară
20690057_1545278482207488_7026364507103194483_o.jpg20643448_1545229508879052_996711716501140175_o.jpg

M-am bucurat că am reușit să-l reajung pe Dan Lupșa (a încheiat pe locul 2 la 50+), am avut noroc că urcările mergeau rezonabil, și apoi tot împreună am alergat. Alergam în ritmul meu, mai încet pe coborâri, iar Dan se ținea de mine cu răsuflarea lui caracteristică. 🙂 Nici nu trebuia să mă întorc ca să știu că-i în spatele meu. Uneori nu se mai auzea, se oprea probabil la câte un pârâiaș. Împreună am mai adăugat în grup și pe Tase și așa am alergat până am ajuns a doua oară la Bucura.

De la Pietrele practic am  continuat singur, Tase a rămas în urmă și Dan a ales să se răcorească la pârâu. Am tot întâlnit concurenți de la semimaraton, nu m-am plictisit. Am rămas surprins că la sfârșit au fost aproape să mă ajungă Mihaela Hainăroșie (locul 2 la fete) și un băiat, am văzut apoi pe Strava că au alergat mai tare pe coborâri.

Am încheiat pe locul 17 general, cu 8h06min, dar la peste 10min distanță de cel din față, la 20min de Crina Buzgan și 32min de Pepi. Hajnal și cu Busuioc au scos niște timpi extraordinari – pe la 5h45min, dovadă că locurile 3 și 4 – prietenii Silip și Sălăgean au fost la aproximativ 40min cu 6h26min. În total 5 concurenți au încheiat cu un timp sub 7h.

Și pe Strava…
Merită parcurs traseul de maraton măcar o dată! După aceea precis îți schimbi reperele despre ce e greu și ușor la un concurs. Am văzut că au fost concurenți care au încheiat în 18h! Toată stima, sper că nu au rămas cu accidentări. Felicitări pentru organizare, ne-am simțit foarte bine! Copiii au participat și ei la proba de alergare, i-am prins fix când luau startul. N-au avut mult de alergat dar în Retezat nimic nu-i ușor. Andreea a terminat pe locul 2 după un băiat, iar Tudor între primii.

Ziua următoare ne-am zis să facem și noi o mică drumeție pe BR spre vârful Retezat. N-am putut să ne urnim la ora 8 după cum era planul prietenilor care doreau să ajungă la lacul Ștevia, tot pe BR. Degeaba le-am spus la ai mei că nu există tură de o oră în Retezat. Măcar am reușit să  ajungem deasupra pădurii, să trecem de jnepeniș și să dăm evident de pietre, să vadă și copiii cum e. 600m diferență de nivel tot am făcut, ne-am întâlnit cu multă lume, iar Hajnal la întoarcere ne-a spus că Luci Clinciu a dus o lebenită până la lac. Ăsta da regret că n-am fost până la lac! Dar în pădure măcar am văzut ceva interesant – o budă. 🙂 Cam la altitudinea de 1750m, unde trebuia să fie refugiul Condorul. N-a fost greu să-l găsim, să-l studiem puțin și să-i facem o poză. Apoi am coborât repejor că era amenințare de ploaie.

IMG_20170806_115417.jpg

Să ne vedem cu bine! Și, ca de obicei, mulțumesc pentru poze!

Jun 242014
 


A venit vremea să merg în Retezat şi la o cursă de alergare – Retezat Trail Race. S-a potrivit să fie un skyrunning, primul meu concurs de acest tip, numai bun de preambul la ce mă va aştepta în continuare la competiţiile lungi din Bucegi şi Făgăraş. Dacă am învăţat câte ceva, voi vedea curând la Runsilvania Sky Run din Rodnei.

cu cortul – From Retezat Trail Race

Concursul meu
Din Cluj ne-am pornit într-o formaţiune interesantă, conduşi de Szabi 🙂 : Ingrid şi Ramona, Vitalie şi cu mine. La final se va adeveri că pe noi românii, în sport, tot femeile ne salvează onoarea – bravo Ingrid.

A venit vara, m-am şi plictisit să tot caut şi să rezerv cazare, aşa că acum am venit cu cortul. Dacă era vreme foarte urâtă mă gândeam să oploşesc cortul sub ceva acoperiş. N-a fost cazul, deşi de prin Sebeş până spre Haţeg ne-a tot plouat pe drum, de am rugat-o pe Ramona să se uite pe FB dacă organizatorii nu anulează concursul 🙂 . În fine, în Cheile Buţii era o oază de soare şi vreme bună, ce să fac, trebuia să alerg ziua următoare.

Nu mai insist cu amănuntele, toată lumea pe acolo era veselă şi optimistă, aşa că a trebuit să mă conformez şi eu şi, mai important, chiar şi vremea. Mi-am rememorat ţintele, cam ce vreau să fac, am ascultat şi de cei care au mai fost şi mi-am propus s-o iau mai moale la început, la prima urcare – la cum mă cunosc eu, în traducere liberă înseamnă să nu mă supăr dacă rămân cam în spate. La sfatul lui Lazăr Sângeorzan mi-am luat totuşi camelbag-ul, că şi aşa aveam de gând să-mi iau cu mine încălzitoarele de mâini, foiţa şi buff-ul şi nu doream să arăt ca un pom de Crăciun. Nu mai erau obligatorii, era chiar cald afară, dar traseul Custura (28km şi 2300m diferenţă de nivel) ajungea la peste 2400m. Forţat de împrejurări, nedorind să mai am probleme cu tălpile ca la Maraton Apuseni, m-am încălţat cu papucii mei de antrenament, cam uzaţi şi terminaţi după peste 1300km de alergare montană, dar care nu mă dezamăgiseră până acum.

Şi s-a dat startul. Mă mulţumesc să fiu atent la beţele celor din jur şi să-i ţin sub observaţie pe Răzvan Ilie şi Mihai Şerban. Ţintele mele “ascunse” – Ingrid şi Lazăr – deja dispăruseră din peisaj. Începem prima urcare, se terminase bătălia pentru un loc efemer în faţă, lumea păşea deja ardeleneşte. Mă tot zbat eu din când în când să văd şapca lui Mihai şi apoi mă liniştesc: urc încetişor, dar nu sunt singurul. Sus pe creastă îl văd şi pe Lazăr şi mă bucur, nu-i departe, câţiva zeci de metri. Nu reuşesc însă, spre surprinderea mea, să fac faţă ritmului celor din faţă, mereu alunec, şi rezultatul e că rămân în urmă fix pe porţiunea unde credeam că mă descurc mai bine. O dată chiar ajung la orizontală, noroc că am apucat să pun o mână dedesubt. Schimbările de direcţie le fac prinzându-mă de jnepeniş, de crengi, de ce pot, mai şi ratez şi fac piruete nătângi. Zona de coardă o prind în spatele unui concurent şi până la urmă, ca să nu ne incomodăm şi să cădem amândoi, renunţ şi trec deasupra corzilor. Vine porţiunea mai abruptă, mă simt mai confortabil, scap de alunecările pe laterală, trec şi de concurent. În faţă nu mai am pe nimeni, toţi au dispărut. Cobor la disperare, iar cu ajutorul crengilor şi ajung la PA Buta, unde cu bucurie îmi revăd prietenii. Iau ceva  de mâncare rapid, mestec pe urcare, nu înainte de a întreba de Lazăr. Mihai îmi spune că merge foarte bine, că-i mult în faţă. Ce să fac, de alergat nu prea pot, încep să merg mai repede, în fond e începutul ultimei urcări, e totul sau nimic.

multumesc Gabriela Varzari pentru poze – From Retezat Trail Race

Ajungem în zona alpină, mă tot uit în faţă, e un şirag de concurenţi ce urcă spre vârful Custura. Am un ritm ceva mai bun şi reuşesc rând pe rând să depăşesc pe unul sau pe altul. Încep să simt vântul cum bate din stânga, plouă nu prea tare dar ploaia e deranjant de rece. Sunt în tricou şi fără buff şi n-am chef să-mi schimb ritmul ca să cotrobăi prin rucsac. Aleg trase uşor pe sub culmi, să nu îngheţ de la vânt, mă uit la concurenţii cei mai depărtaţi şi-mi construiesc calea de urmat parcă tot din ipotenuze. Văd o fată, dar nu-i Ingrid. Foarte bine urcă, reuşesc să mă apropiu destul de greu de ea. Intrăm într-o zonă de uşoară ceaţă. Spre surprinderea mea mă aud strigat şi încurajat pe nume. Cine puteau fi alţii decât d-nul Dinu Mititeanu şi Marlene – simboluri ale CAR Universitar Cluj! Veşnic pe munte, cu rucsaci mari încărcaţi pentru mai multe zile. Îi văzusem eu de departe, credeam că sunt organizatori şi-i comparam cu nişte dulapuri umblătoare, acoperiţi fiind şi cu ponchouri. Am prins aripi, apropo şi de observaţia lui Mihai pe care-l lăsasem în urmă că am urcat bine la final. Trec şi de Yolanda Ruiz – am văzut mai apoi că aşa o cheamă, a terminat pe trei la open feminin  – şi intru în zona de ceaţă mai densă. Nu mai văd marcaj, nimic. În stânga într-adevăr văd un vârf cu momâie pe el, dar în dreapta e o ceaţă… Încetinesc, strig în spate, o văd pe Yolanda care se ţinuse de mine. Mă gândesc că în principiu trebuie s-o iau în dreapta, că traseul e ca un cerc, să intru mai adânc în ceaţă. Mă uit cu atenţie să văd orice mişcare în jur. Apoi îmi zic: în definitiv, asta e, ce dacă mă rătăcesc, când mai am eu aşa o ocazie să fiu împreună cu o fată pe vârf de munte! Şi o pală de vânt îmi strică socotelile, văd vârful flamurilor Sponser la câţiva zeci de metri mai sus – cred că fără ceaţă se vedeau de la kilometri. Gata cu visele, trec iar la alergare.

Începe ultima coborâre, îl ajung şi pe Florian Petre – şi uitasem de el – mă depăşise foarte devreme. Cobora mai prudent, a avut ceva probleme anul trecut. În faţa mea e altă fată acum, cu tricou de România. Îi spun că-n spate, la 3-4 minute, vine tare concurenţa. Zona de stâncă a trecut, acum vine iarba, brazdele râmate de mistreţi. Simt pământ în papuci dar nu opresc. Încerc să-l distribui scuturând picioarele. Am gaitere, dar cumva pământul a trecut de bariere. Mare noroc cu ultima urcare şi coborârea, am recuperat câteva locuri în clasament. Mi-a dat un voluntar o informaţie sus, că aş fi la 30min de locul 15, să trag tare, dar am crezut că nu am auzit bine. Abia acum, uitându-mă în clasament, am văzut că am terminat la 28min de locul 15.

aproape de final – poza Cristian Man – multumesc – From Retezat Trail Race

Ajung la PA-ul de la forestier, mai sunt 6km. Văd un concurent oprit şi mă decid că n-am nevoie de pit-stop, deşi cam simţeam gol la stomac. Pierdusem din vedere faptul că acolo deja puteau fi concurenţi şi de la celelalte trasee. În fine, alerg cât pot, mai scutur picioarele, văd un concurent stând jos în mijlocul drumului, cu crampe. Nu departe era Cătălin Clinciu, aflu că i-a dat un tub cu magneziu ca să-şi revină. Mie mi-e foame, mai sunt vreo 4 kilometri, mă gândesc să fac un shopping, imposibil să nu-i mai fi rămas la Cătălin ceva gel, baton, orice. Renunţ însă, îmi vine să râd. Vine ultima urcare, numai uşoară nu mi se mai pare, ne stimulăm să nu ne ajungă cei din spate. La final se depărtează dar reuşesc să mă mai apropii pe ultima coborâre şi termin la 10 secunde de el. Lazăr şi Ingrid terminaseră de mult, el la 7 minute şi ea la 10 minute în faţa mea.

multumesc Gabriela Varzari pentru poze – From Retezat Trail Race

Rezultatul meu: locul 35 la general cu 4h38min şi locul 11 (12) la categoria 35-50 de ani. Onorabil. Ca şi la MTB, un podium la feminin 🙂 . Cine m-au impresionat? Toţi care au concurat mai ales că toate traseele au fost peste medie la dificultate raportate la distanţă! Dintre cei pe care-i mai ştiu, începând cu fetele – exemplar Denisa Dragomir, apoi Adi Văleanu – se vede că toată ziua e pe munte şi închei cu Ionuţ Zincă – cu un record de 3h07min. Câte un bravo pentru Ingrid pentru locul 2 la open feminin şi Lazăr pentru 1 la categorie!

clasament partial traseul Custura – poză de la faţa locului – From Retezat Trail Race

Felicitări pentru organizare, pentru traseul ales – a meritat să merg atât pe el. Medaliile au fost deosebite, am avut şi vreme frumoasă, iar la sfârşit am profitat că e cortul în apropiere şi am stat puţin pe la focul de tabără deşi am cam trecut de epoca romantismului.

From Retezat Trail Race

Să ne revedem sănătoşi în faţa unor noi provocări pe care ni le construim în gând!