Nov 102018
 


Voluntar la evenimente sportive în 2018

Voluntar la evenimente sportive în 2018 – N-am cum să nu postez aceasta poză, mulţumesc Dan Tăuţan!

Anul acesta am tot încercat să schimb ceva, inclusiv la hobby -uri. Poate pentru că mă îndrept spre o bornă de vârstă, poate pentru alte motive. Cert este că am şi tras câteva sperieturi cu organismul meu, gândindu-mă că “vremea şahului” s-ar putea să revină mai repede decât mă aşteptam.

Am avut programate concursuri grele, unele noi, încă nu am renunţat la ultra-running. Nu se mai poate să particip săptămână de săptămână la competiţii în astfel de condiţii, aşa că bitul respectiv l-am trecut pe zero. Cum îmi place să alerg, în principiu zilnic, mă iau şi mă duc şi eu cum pot, în ritm de jogging, în special prin Făget. Ca să nu mă izolez cu totul de atmosfera de concurs (la ultra nu se pune, mai mult pustnici găseşti, cu excepţia UTMB), am început să accept mai des propunerile de voluntariat. S-au strâns câteva şi e momentul să fac o retrospectivă şi pe blog.

Ordinea evenimentelor este cea calendaristică, toate îmi sunt dragi, la o parte am participat şi din postura de concurent, priveşti cumva diferit evenimentul şi ai responsabilităţi chiar mai mari, eşti practic parte dintr-o echipă şi eu tratez mult mai serios un concurs când este pe echipe.

1. Crosul Divelor – 3 martie
2. Maraton Internaţional Cluj – 15 aprilie
3. Maraton Apuseni – 27 mai
4. Apuseni Ultra Race – 21-23 septembrie
5. Ştafeta Veteranilor – Invictus – 23 octombrie
6. Semimaraton Cluj – 28 octombrie

1.  Crosul Divelor – 3 martie.
Despre acest concurs am mai scris, cele din prima parte a anului figurează în postarea Un început de an mai neobişnuit.
Linkul la ce am scris atunci – Dive.
Rolul meu a fost de iepure, un deschizător, am alergat prima tură atât la proba de 2km cât şi la cea de 5km. N-am fost chiar în largul meu, nu mi-a fost uşor, dar mi-a făcut o mare plăcere şi încurajez pe băieţi să vină ca şi spectatori în număr cât mai mare la acest concurs, consider că e ca un mărţişor mai natural decât cel clasic.

28514736_173289616636343_5247261729451631112_o.jpg PMCJ6253_.jpg

Top

2. Maratonul Internaţional Cluj – 15 aprilie.
Linkul la ceea ce am scris este aici.
A fost pentru prima dată când am însoţit un alergător de vârf la un maraton, chiar pe primul. Normal că pe bicicletă! 🙂 Doar performanţele din zilele mele bune la maraton (am alergat maraton de şosea la MIC de câteva ori şi o dată de 1 decembrie la Alba-Iulia) au fost pe la 3h06min, nu puteam fi pacer la un kenyan (Kiplagat Tuei Hosea) ce termină maratonul în 2h31min!
Cum aleargă cei din frunte! E de învăţat, dar şi de reţinut că sunt şi ei oameni şi au slăbiciuni. Kiplagat al nostru ar fi fost pe locul 10 la Maratonul de la Bucureşti cu acest timp. Dar … e alt concurs, altă concurenţă şi important e că maratonul de la Cluj tot creşte. Am fost mândru că am fost acolo, dar de lipit nu s-a lipit nimic la viteza mea de alergător. 🙂

30722914_1922141221192648_7449060045456670720_n.jpg QzibuSjnmW5g3KkM_zwSd9-Sw3wIwSA-qvuwIWOECjQ-2048x1455.jpg ok.jpg

Top

3. Maraton Apuseni – 27 mai.

Despre Maraton Apuseni am tot scris, este concursul de suflet al Clubului Alpin Universitar Cluj, membru la care sunt şi eu. Anul acesta s-a introdus şi proba de ultra, e un concurs care mereu aduce ceva nou şi e în creştere. E doar o chestiune de timp să devină internaţional.
Cum a fost în acest an am scris aici.
În majoritatea anilor am participat la proba de maraton, iar ca voluntar mi-am făcut datoria de marcare/curăţare a traseului de family. În acest an, fiind la puţină vreme după Salomon Ultra-Trail Hungary, am participat la proba family cu copiii şi în plus faţă de clasica marcare a traseului de family am făcut şi o marcare la proba de cros 7km. Şi aici sunt abonat şi sper să ţină abonamentul mulţi ani de acum încolo, atât ca participant, cât şi ca mic voluntar.

DSCN1039.JPG DSCN1042.JPG 20180425_084906.jpg DSCN1045.JPG

Top

4. Apuseni Ultra Race – 21-23 septembrie.

Se dau condiţiile: în recuperare după UTMB şi în plină lună Walking Month; cel mai important însă – e vorba de pitorescul Apuseni, de un traseu ce trece pe la vârfurile cele mai înalte (Curcubăta Mare, Vlădeasa), prin Padiş cu Cheile Galbenei şi Cetăţile Rădesei (adică chiar pe acolo, nu tangenţial). Se cere câte un închizător la primele 2 porţiuni (fiecare în lungime de aproximativ un maraton).

CSF? Adică ce să fac? Nici nu s-a răcit cerneala cu care a postat Cozmin pe FB că are nevoie de închizători pe acele tronsoane că am şi scris că aş dori să fiu la ambele. Adică cum, fix asta e o problemă?! Mă bucur şi acum că am fost pe acolo, bonus dacă am fost şi de ajutor. Ca să nu mai spun că participanţii alături de care am alergat au fost chiar deosebiţi, simpatici!

Recomand şi acest concurs, chiar dacă marcajul e deficitar. Cu track gps te descurci şi astfel de traseu mai rar. Poate reuşesc să bifez şi ca participant acest concurs în anii ce vin, în orice caz am de gând să parcurg şi jumătatea a doua a traseului, ce trece pe la Mărişel şi ajunge la Muntele Băişorii. Nu spun că în alergare, cel mai probabil cu MTB-ul. Şi mulţumesc pentru poze, e încă un capitol la care acest concurs a excelat.

1.jpg 3.jpg 4.jpg 5.jpg

Top

5. Ştafeta Veteranilor – Invictus – 23 octombrie.

Ce este ştafeta veteranilor – Invictus? Pe scurt, există în lume un concurs adresat veteranilor, celor care au luptat pentru ţările lor şi nu puţini au fost răniţi. Ca un semn de respect, întrecerea (la care rezultatele sunt un aspect secundar) aduce la start veterani, iar cheltuielile sunt acoperite de oameni inimoşi, în special prin donaţii. Anul acesta Jocurile Invictus au avut loc tocmai la Sydney – Australia.
Ca să avem şi noi reprezentaţi, de câţiva ani ani se organizează Ştafeta Veteranilor. Dacă la început nu a avut o mare extindere şi implicare, acum Ştafeta Veteranilor a devenit un eveniment important, cu implicarea autorităţilor. Partea vizibilă a ştafetei este alergarea voluntarilor însoţiţi de biciclete, maşini etc pe trei trasee diferite – roşu, galben şi albastru, care străbat ţara şi ajung la Carei în 25 octombrie, ziua Armatei Române, Careiul fiind în ’44 ultima localitate eliberată din Transilvania de Nord în al doilea război mondial. Pentru că ştafetele străbat sute de kilometri, este o ocazie şi pentru a vizita monumentele eroilor noştri de pe trasee.

Anul trecut am primit o invitaţie, să particip ca voluntar alergător pe traseul galben Cluj – Zalău. Mi-am făcut timp, am considerat că e important şi mi-am adus şi eu contribuţia mea. Mi-am adus aminte de ai mei, de idealurile lor, de sacrificiile lor. Şi, ca toată lumea obişnuită, consider că războiul nu este o soluţie.

Anul acesta a fost nevoie de însoţitor pe bicicletă pe traseul Târgu-Mureş – Câmpia Turzii – Cluj, parte din traseul galben. Am plecat la Târgu-Mureş pe MTB-ul soţiei (singurul la care pot ataşa portbagaj) cu o zi înainte, iar în 23 octombrie am ajutat cum am putut alergătorii. Mulţi prieteni au fost implicaţi, cu unii m-am şi întâlnit. Am vizitat pentru prima dată monumentul de la Oarba de Mureş, aeroportul militar de la Câmpia Turzii. Câteva poze am făcut şi eu.

1.jpg 2.jpg 3.jpg 4.jpg 6.jpg 5.jpg 9.jpg 8.jpg 7.jpg

Top

6. Semimaraton Cluj – 28 octombrie.

La Transilvania Half Marathon am participat tot ca biciclist, pe modelul de la Maraton Internaţional Cluj. Am însoţit pe primii alergători care, aşa cum e firesc, au fost cei de la ştafete şi proba mai scurtă de 10km. A fost foarte multă lume, în imensa majoritate venită de plăcere, pentru sănătate şi pentru socializare. Sper că nu i-am inoportunat prea tare cu clopoţelul meu care anunţa să facă loc pentru sportivii veniţi pentru rezultat. Am încercat să fiu cât mai discret dar ferm, dar m-am simţit ca o maimuţă printre antilope. 🙂

45044494_2308727429168650_2076722382466187264_o.jpg

Top

Atât pentru azi! Să vină Moşu’! 🙂

Jan 302014
 


Într-un târziu îmi fac puţin timp şi pentru blog, înainte de plecarea în Austria la schi. Am început să fiu mai organizat şi-n privinţa concursurilor la care voi participa, având deja câteva concursuri la care m-am înscris, trecute într-un fişier – calendar. Anul acesta voi participa mai mult la concursuri de alergare, lăsând concursurile de MTB şi triatlon să fie … importante, dar în număr mai mic. În fond sunt locuri pe care vreau să le văd şi din alte perspective. Tot la capitolul noutăţi, 28 decembrie – concursul de blitz Napocensis Activ – a însemnat revenirea mea la şah ca şi jucător, după practic mai bine de 25 de ani de pauză. Nu vreau performanţă, nu e cazul, dar poate aşa voi impulsiona mai mult copiii pe acest drum. Oricum de lumea şahului sunt legat, având de aproape 10 ani o emisiune de şah pe TVR Cluj – Regi şi Pioni, unde piesa de bază este prietenul meu maestrul FIDE Alin Toma Andreica.

În fine, urmează o scurtă înşiruire a unor evenimente la care am participat în lunile decembrie şi ianuarie, după participarea la Maratonul Reîntregirii Neamului de la Alba-Iulia.

Mai întâi, de câţiva ani încoace Clujul Pedalează s-a implicat în organizarea CicloMoşului, un eveniment deosebit cu tot mai mulţi participanţi şi sponsori, creat pentru a aduce o mică bucurie de Crăciun copiilor. Anul acesta (2013) a însemnat şi o vizită la copiii cu deficienţe de la licee din Cluj, şi o colectare de fonduri pentru cumpărarea unei imprimante Braille. Mă bucur că în lumea aceasta atât de materialistă există şi astfel de sclipiri umane şi că CicloMoşul vizitează şi alte oraşe, condus de mari şi mici biciclişti de acolo.

CicloMoş – poză Tudor Stupariu – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
poză Tudor Stupariu – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
poză Tudor Stupariu – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah

Moşul vine şi la concursuri, un exemplu fiind Cupa Moşului la Orientare. Am fost şi acolo, m-am întâlnit cu mulţi prieteni şi cred că n-a scăpat nimeni nepremiat de Moş!

Cupa Moşului Orientare – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah

În 28 decembrie, împreună cu copiii am participat la Cupa Napocensis Activ – blitz – ediţia I. Aşa cum am spus – primul meu concurs de şah după multă vreme. M-am comportat onorabil, având de suferit spre final, nemairezistând la aşa concurs de anduranţă şi făcând mai mult figuraţie – au fost 20 de runde pe parcursul unei zile întregi.

 

From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
locul 3 la cei mai amatori dintre amatori – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah

După Revelionul petrecut cu prieteni la Rogojel – Vlădeasa, unde pe lângă drumeţie am şi alergat ca să nu-mi pierd obiceiurile bune, au urmat Micul Biciclist şi siguranţa lui – la Polus şi Făget Winter Race. Fiind concomitente, n-am avut ce face şi am splitat familia, eu alegând alergarea la tura lungă – profesionişti. A fost frumos, am avut şi succes, atât copiii cât şi eu: ei au luat locul 1 la categoriile lor, plus un loc 2 la family – unde au participat pentru prima oară împreună; eu am reuşit un loc 1 la categorie şi un loc 9 la general. N-a fost zăpadă – dar tot n-a fost uşor.

sesiune de antrenamente pentru Micul Biciclist – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
medaliile copiilor la Micul Biciclist – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah
poză de grup – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah

Un alt eveniment pentru mine – achiziţia pentru emisiunea de şah Regi şi Pioni – tabla de şah – puteţi participa la emisiunile de pe TVR Cluj dacă răspundeţi corect la trei din problemele emisiunilor 🙂 .

pentru emisiunea de pe TVR Cluj – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah

Şi o altă invitaţie, cu care închei: veniţi la Maraton Apuseni – alergare – e un traseu pitoresc care trece şi prin rezervaţia Scăriţa-Belioara. Eu voi participa de această dată şi în calitate de concurent.

remember Maraton Apuseni 2013 – From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah

Acum fac ceva probe pentru a pune sigla sponsorului meu – firma 360Sport 🙂 . E primul meu sponsor ever, aşa că pot spune că niciodată nu e prea târziu…

From Faget Winter Race, Micul biciclist si … putin sah

 

Jun 052013
 


Intru în concediu şi n-am de gând să stau prea mult pe acasă.

Pentru început am plecat la Oradea la concursul de XCO Paleu – etapa a doua din XCO Oradea Series. Aşa s-a nimerit să fie şi ziua mea, aşa cum anul trecut a fost maratonul MMM de la Mediaş care anul acesta a luat o pauză.
Am fost şi la prima etapă – Doja XCO unde am prins o vreme ploioasă şi mult noroi. Mi-a plăcut concursul şi de atunci m-am gândit să fac tot posibilul să particip la toate cele 3 etape (a treia fiind XCO Betfia prin august).

From Paleu XCO Oradea Series et2

Prăpăstioşi sunt oamenii! Cum văd că plouă o perioadă mai mare de o săptămână, cum caută o explicaţie dacă se poate inexplicabilă: a plouat în nu ştiu care zi de sărbătoare, gata, plouă 40 de zile. Dacă nu găsesc sărbatoare în calendarul ortodox (unde aproape în fiecare zi din an este un eveniment), nu-i nimic, se găsesc alte calendare, alte rituri – la maghiari, mayaşi, incaşi etc. In orice caz, precis a fost o sărbătoare în care nu trebuia să plouă! Nu poţi să-i contrazici, am prins ploaie şi la Oradea, şi zilele următoare la Muntele Băişorii.

From Paleu XCO Oradea Series et2

Traseul din pădurea Paleu a fost interesant, fără a fi prea tehnic. A avut porţiuni sinuoase prin pădure unde nu se putea depăşi, coborâri în linie dreaptă unde puteai atinge viteze mărişoare şi câteva urcări scurte dar puternice. Am luat startul mai mulţi clujeni, dar au fost concurenţi şi din Timişoara şi alte localităţi. La veterani am avut şi eu lupta mea cu Sorin şi de data aceasta – o excepţie – am terminat în faţa lui.

Cu Sorin pe urme From Paleu XCO Oradea Series et2

N-am pornit strălucit, dar deja sunt obişnuit cu asta: nu am start puternic sau, altfel spus, ceilalţi sunt mai buni. Imediat la intrarea în pădure iar a trebuit să stau la coadă, răbdător, după unii care parcă se sperie şi trag frâna cum văd un copac. Evident alţii din spate presează, nu văd ce-i în faţă, vor să treacă de mine. Am spus că nu-i las, dar degeaba, cineva cum a găsit o fereastră liberă cum a ţâşnit şi s-a înfipt în cel din faţa mea, blocând de tot circulaţia. Eu m-am ales cu ceva zgârieturi pe faţă, de puţin o creangă a ratat un ochi, şi am reuşit să trec. În fine, după prima tură totul s-a mai potolit, fiecare şi-a găsit locul după putinţe şi voinţe.

La final From Paleu XCO Oradea Series et2

M-am străduit mult să mai depăşesc din concurenţi şi să fiu pe podium. Abia la a treia tură (din cinci câte aveam de făcut) am reuşit să-l ajung pe Sorin care apoi, cel puţin până la mijlocul turei patru, s-a tot ţinut de mine. Am tot accelerat unde am putut, rupând ritmul, şi până la urmă am reuşit să mă distanţez. Am procedat, păstrând proporţiile, ca în formula 1, înainte de unele curbe am încetinit intenţionat ca să nu aibă timp cei din spate să depăşească pe porţiunile drepte. Am aflat la sfârşit că el e pe 29-er şi nu s-a adaptat încă cu MTB-ul. În fond, eu abia dupa doi ani m-am obişnuit cu bicicleta mea, putând acum să folosesc din avantajele ei. În tura cinci a plouat torenţial, s-a schimbat cu totul terenul şi efectiv nu mai puteam să urc în picioare că patinam, nu puteam coborî repede că imediat îmi fugea spatele şi după ce era să mă întorc cu 180  de grade a trebuit să mă mulţumesc cu un ritm mai prudent. După ce depăşisem cu greu pe un concurent de la altă categorie, de data aceasta n-am mai avut ce face şi s-a distanţat. Abia pe urcarea de final l-am văzut şi am reuşit să ma apropiu la vreo 20 de metri. Aproape cu trei  minute am fost mai lent în tura finală pe ploaie.
Mulţumesc pentru efort organizatorilor şi voluntarilor şi mulţumesc pentru pozele făcute şi lui Ovidiu, care ca de obicei pe unde merge face poze la toţi pe care-i cunoaşte.

Premiere veterani From Paleu XCO Oradea Series et2

Şi acum despre Maraton Apuseni, un concurs de alergare prin Apuseni organizat de iubitorii de munte din CAR Universitar. E un concurs care în fiecare an îşi modifică puţin traseul, făcându-l şi mai interesant. Am fost şi eu curios să văd noile modificări, ştiind că de data aceasta ei doresc ca traseul de maraton să înconjoare rezervaţia Scăriţa-Belioara. Cred că şi numai numele cătunelor şi a locurilor prin care trece vă va atrage: Staţiunea Muntele Băişorii – La Plopiş – Buscat – Izvorul Găbrienii – Poiana Buhuia – Şesu Cald – Colţul Rotund – vf Pietrele Mărunte – Stăuina Runcanilor – Crucea Crencii – Bocşeşti – Săgagea – Dealul Răfăileştilor – La Răscruce – La Lăpşor – Rezervaţia Scăriţa Belioara – Ştiolne – Zăpodie – dealul Boinic – Valea Vadului şi înapoi la staţiune.

La Plopis From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
spre Pietrele Marunte From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Vreme de intors From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Pe traseul de family From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Ploaia face totul viu From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

În prima zi m-am pornit pe ploaie cu MTB  şi n-am ajuns decât la Pietrele Mărunte. Eram deja ciuciulete, cu toate că aveam şi poncho şi fâş. A trebuit să mă întorc şi, când a stat ploaia ( a se înţelege că nu mai ploua cu găleata) am pornit într-o nouă prospecţie la traseul de family. Ideea este că nu-s chiar mulţumit cu urcarea de anul trecut pe drumul auto de Buscat şi am căutat alte variante nu prea lungi. Posibilităţi sunt multe şi de aceea e aşa complicat. Ceva variante sunt pe un site. O nouă variantă ar fi ca urcarea să fie pe drumul folosit de schiori care trece pe la mijlocul pârtiei vechi.

Un iepure – atat am reusit sa ma apropii From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

Dar să revin la traseul mare. În ziua următoare m-am pornit iar, evident tot pe ploaie. Nu m-am grăbit pentru că ştiam că trebuie să rezist mai multe ore. M-am bucurat că sunt cu bicicleta, nu pentru că sunt mai rapid, că nu eram, dar măcar nu mă udam aşa tare şi nu mă noroiam. Cu tot cu distanţa de la şi spre hotelul din staţiune am parcurs 47km în peste 10 ore (peste 2500m diferenţă de nivel). Sună a provocare, nu? În orice caz eu m-am bucurat că n-am reuşit ziua precedentă, că mă prindea noaptea.

Scarita Belioara From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
poarta simbolica de acces From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
in sfarsit fara poncho From Muntele Baisorii 4 iun

Până la Săgagea m-a plouat nonstop, dar acceptabil. Eram leoarcă la picioare, dar măcar papucii mei de MTB erau suficient de cramponaţi ca să n-am probleme la mers pe jos. Am făcut multe poze şi am bâjbâit de câteva ori cu gps-ul în mână. La Răscruce am lăsat bicicleta pentru că era o povară s-o car  prin rezervaţie. Erau porţiuni unde m-aş fi putut duce pe ea în condiţii normale, dar cu ploile acum alunecai şi n-aveai nici o siguranţă: nu ştiai ce e sub covorul de frunze – pietre sau crengi, pe single- trailuri era şi mai greu cu smocurile de iarbă. În plus eram singur şi nu vroiam să risc. Spectaculos traseu, dar foarte solicitant. N-aveam cum să fug pe acolo în condiţiile în care eram, dar şi aşa, umbând, n-a fost uşor. Să se pregătească maratoniştii la un Hercules cu aspecte de Piatra Craiului. Şi dacă e de ploaie, să aibă musai măcar o foiţă şi ceva pe cap, că nu vor termina în grabă. E drept că eu, în nemernicia mea, am parcurs traseul ce înconjoară rezervaţia în sens invers (nu m-a lovit soarele în cap), dar chiar nu contează. O parte din poze le-am cam ratat, dar tot sunt semnificative.
Baftă la concurs, peisajele sunt superbe!

From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
un triunghi albastru interminabil From Muntele Baisorii 4 iun
From Muntele Baisorii 4 iun
From Muntele Baisorii 4 iun
Nov 232010
 
Dupa In cautarea verigilor lipsa la Belioara si Scurt tratat ilustrat de rataciri marunte prin Muntele Mare am ramas cu nerabdarea de a incerca inca o data parcurgerea, dar intr-o zi, a intregului traseu. Nu conta cum, calare sau pe jos, singur sau cu prieteni. Deja stiam cu mici exceptii tot traseul, iar riscul de ratacire era mic. Timpul tinta era de asemenea clar – 8 ore, fiind toamna o depasire mai mare a lui insemnand automat bezna. Dupa permutari si aranjamente la lucru (fiind weekendul oficial in care lucrez), am reusit sa obtin duminica liber. Pe cand sa trag linie, aflu ca nu-s singurul doritor, dar ceilalti merg sambata … asa ca o iau de la capat cu formulele matematice.

Se vede Bedeleul de pe dealul Bilii.

N-o mai lungesc, sambata suntem deja pe traseu. Am la mine de data aceasta si o lista cu longitudini si latitudini in puncte cheie (n-am un gps prea destept), dar n-a fost nevoie de ea, partenerii de drum suplinind prin cunostinte de teren sau gps lipsurile mele. Am inceput cu o alergare usoara care s-a terminat cand ne-am dat seama (cei cu dorinta de a parcurge distanta lunga) ca nu-i asa simplu de urmat urcarea pe Buscat.

Eu atat stiam, pe unde am fost data trecuta cu bicicleta, si traseul nu coincidea cu cel incarcat in gps-uri. Concluzia mea dupa cele doua variante parcurse: clar mai mult mi-a placut (din punct de vedere al accesibilitatii) ce am parcurs inainte cu bicicleta. Poate m-a influentat si bucuria de a vedea ca in sfarsit se mai construieste o partie la Baisoara (desi as fi preferat sa vad acest lucru in Rodnei, care mi se pare mult mai potrivit pentru schi – o alternativa la Bukovel -Ucraina – unde se construieste intr-un ritm de rock o statiune stil texan – everything big), ca telescaunul de pe Buscat arata a fi functional, ca ai o priveliste deosebita asupra muntilor din jur. Pana si urcarea pe Pietrele Marunte as vrea sa fie pana sus la stanci, nefiind probleme la gasirea unei poteci de coborare.

Poza din tura precedenta, acum n-am ajuns aici

Avand un pic de avans mi-am incercat talentul de explorator si am deviat stanga la intrarea in padurea de la poalele Pietrelor Marunte pe o alta carare, dar tot ce am obtinut a fost tulburarea unui cerb care a tasnit impetuos la vale peste trunchiurile groase de copaci doborati. Daca ati vazut Bambi, precis ati ramas impresionati de majestuozitatea cerbului batran, si apoi a capriorului devenit adult. Vreau sa spun ca iar viata bate filmul si omul incearca doar sa faca o copie palida a naturii si inca bate la usa cunoasterii. E a doua oara cand vad un cerb mare de aproape in salbaticie, in plina miscare, trecand pe langa mine ca acceleratul prin gara (o comparatie prea anosta si comuna fata de ceea ce am simtit), cu o forta si vitalitate ce m-au lasat efectiv cu gura cascata. Si vreau sa spun ca diferenta fata de tren e ca pe sine poti merge dupa el, dar pe urmele de cerb ba. M-am chinuit efectiv sa ajung la culcusul lui aflat la 3-4 metri distanta si apoi sa gasesc o carare amarata spre vale sau niste portiuni mai accesibile peste trunchiuri. Am renuntat si m-am intors de unde am plecat, urmand poteca clasica prin padure. Si inca ceva: nu-ti vine sa crezi pe unde pot incape ciutele si cerbii, asa mari cum sunt. Pe unde e tufa mai deasa ei intra ca-n alta lume, din desene animate. Parca ar desena o gaura pe stanca si ar trece pe acolo. Un om nu poate trece decat cu toporul sau cu drujba, trebuie o combinatie perfecta de viteza, agilitate si forta.

In final ne regrupam iar, multumit ca si pentru acea azi mi-am luat o portie de necunoscut, in care mi-am rupt iar dintii.

Ne despartim de Csaba, hotarat sa urmeze traseul scurt si sa traga concluziile despre el, si ramanem patru dornici de a ne incerca fortele pe traseul d-lui Dinu si a Marlenei. Gasim si noroi pe parcurs, dar nu ma impresioneaza. Pe jos e mizilic fata de cum e sa treci cu bicicleta. Stiu eu un traseu de bicicleta la Medias si garantez ca dupa parcurgerea lui, chiar daca pe jos, ti se modifica radical reperele.

Pozele sunt facute cu mobil si pe dealul Bilii. Nu intra ca scop efectuarea de poze.

Fugim de la Sagagea in jos, mai recuperam timp. In fond, nu trebuie sa ne omoram prea tare, scopul e sa mai si tragem concluzii pe drum, iar timpul de 8 ore nu pare de neatins, desi deja am unele indoieli: orice eveniment neplacut ne trece de partea gresita a barcii. Bine ca nu suntem mai multi.

Urmeaza urcarile pe dealul Bilii spre cruce si urcarea spre La Mateoaie. Pe mine ma incanta. Mie intotdeauna mi-a placut sa urc, cat mai abrupt, dar nu la gradul sa ai nevoie de coarda. Dealul Bilii se incadreaza perfect, in plus nici nu derapezi pe frunze, crengi, stanci sau noroi, e doar iarba si carari. Nu mai spun de priveliste.

La Mateoaie, primul telefon: d-l Dinu. Ma asteptam. Am simtit o unda de dezamagire cand a aflat ca ne aflam numai acolo. Era frumos sa ne putem reintalni toti la plecare – cei din tura lunga si cei din tura scurta – la o poveste. E evident ca nu se poate, e absurd sa ne astepte in Baisoara, oricat ar lungi supa. Poate daca era vara, mai schimbau si ei traseul lor, dar asa…

 

Pas intins mai departe, un pic de alergare, nici o problema pe parcurs… in afara de un mic episod cu caini deasupra catunului Zapodie. Am fost alta data singur si cu atractia lor bicicleta, asa ca deja “fazele astea sunt fumate”, mai pun un pic sangele in circulatie.

Ajungem in 8 ore si 5 minute la masini, obositi dar fericiti. Peste 40km parcursi si 2000m diferenta de nivel pozitiva. M-am mirat si eu ca s-a strans atata urcare, mai ales ca lumea era sceptica in privinta asta pentru Apuseni. Dar asa scrie, asa citim. Felicitari Ioanei, stiam ca e o buna sportiva, mai buna ca mine la alergare, dar traseul acesta te solicita din mai multe puncte de vedere si e o referinta. O referinta cum sper sa ramana si ca maraton.

profilul traseului
Nov 062010
 
… sau cum sa faci un maraton de bicicleta incercand sa urmaresti un traseu gps fara gps, traseu pus la dispozitie de un mare pasionat al muntelui. 
Mai jos e traseul parcurs de mine, cu diferentele de altitudine.

Un link de unde se pot descarca fisierele .kmz si waypoint-urile.kml cu locurile unde am facut poze:
https://docs.google.com/leaf?id=0B0TGOQUw_mFJZmE4MTg3YzYtN2YzZi00NmNhLWE0ZjItOTIyMzk5OTE3ZDEx&hl=ro
Pozele sunt si pe picasa la:
http://picasaweb.google.com/vezentan/MaratonulMeuUnExamenDeOrientareSiRezistenta#
Idealul: parcurgerea cu bicicleta a unui posibil traseu de maraton de alergare in zona Baisoara – Scarita-Belioara dupa un traseu gps. Durata estimata 8 ore.
Pregatiri:- se iau obligatoriu print screenuri de fragmente de harta din google earth cu traseul, fara sa se tina seama de directia N-S si zoomate diferit;
– just in case se ia totusi si o harta normala si o busola, dar nu se foloseste decat in momentele de apogeu (panica) sau cand se apropie noaptea si nu stii exact unde te afli;
– se ia mobilul pentru a suna la 112 sau un prieten;
In fond undeva tot ajungi, doar nu esti prin salbaticiile din emisiunile de pe Discovery.
Traseul propus: statiunea Muntele Baisorii – Buscat – Sesu Cald – vf. Pietrele Marunte – Crucea Crencii – catun Bocsesti – … – Scarita Belioara – … catun Zapodie – statiune.
Desfasurarea: Dimineata, nu foarte matinal, o iau spre Baisoara cu masina si la ora 09.30 sunt pe partie cu bicicleta. Am un gps-logger la mine, destul de destept cat sa-mi afiseze coordonatele si sa-mi permita acasa descarcarea traseului parcurs, inclusiv way-pointurile necesare pentru localizarea pozelor, dar atat. Eu il folosesc in principiu in conjunctie cu un netbook ca sistem gps pentru masina.
Inceputul e promitator: urc zidul mic stil impins, oprindu-ma de cateva ori sa-mi dau jos din hainite, pana ajung la combinatia perfecta. Merg portiuni scurte pe bicicleta pana La Plopis. Aici o iau standard in sus, fara sa stau mult pe ganduri. Dupa un km de urcare primesc primul telefon de orientare. Cum vreau sa fiu sigur ca nu m-am abatut din drum, o iau inapoi La Plopis, doar timp am suficient. Eu filtrasem cu privirea intersectia de acolo si nu-mi aduceam aminte sa fie mai multe drumuri spre dreapta. In sfarsit, totul e ok, iar pe hartie fac primele adunari si scaderi ca sa stiu pe baza indicatiei vitezometrului cat din ce am parcurs e distanta utila. Ajung pe Buscat la capatul instalatiei de telescaun, care pare perfect functionala. Aflu mai tarzior ca au de gand sa-i dea drumul la iarna.

Se vede varful Muntele Mare, dar n-am de gand sa merg acolo

Ajung in Sesu Cald urgent si acolo fac alte poze. Deja au bar, mai asteptam din triumvirat (apropo de emisiunile d-lui Marga) aparitia unei biserici si a unei banci. Parca asist la nasterea unei localitati  a cautatorilor de aur din Far West.

Si urc. Imi place. Uit de toate si urc. In general cand ma duc la munte incerc sa ma relaxez mental si doar sa fac efort fizic. La concursuri sunt mult mai atent la detalii, desi sunt si marcaje. Nici nu-mi dau seama cand ajung la primele semne de intrebare. Dau de indicatorul de ghetar Scarisoara si apelez la acelasi prieten. Naspa rau situatia, sunt deja aproape de varful Muntele Mare. Nu-mi vine sa cred ca m-am abatut atat, privesc cu stupoare tipariturile mele si le arunc intr-un tomberon virtual. Imi aduc aminte de harta si busola si ma felicit ca le-am pus. Inca nu mi-era clar de ce e asa mare diferenta intre harta si desenele mele, dar am destul timp de meditatie. Cu toate acestea ma simt bine si, daca tot am urcat pana acolo m-am dus pana pe varf, la o bataie de pusca de statia meteo (pentru siguranta si evitarea intrebarilor).

la o bataie de PM, ca nu cred sa aiba altceva in dotare

Sunt din nou la lectia de matematica. Am facut 5,5kmx2 in plus. Macar am gasit o referinta buna – chioscul alb, de unde putin mai sus poti s-o iei spre varful Pietrele Marunte.

chioscul alb
casuta cu gard, atat de greu gasita
priveliste de pe varful nou cucerit

Imi place varful acesta. E salbatic, nu-i inalt dar ai priveliste de jur-imprejur, iarba mare pigmentata de tufe desi nu-i potrivita pentru bicicleta, seamana cu chica unui copil care se cere mangaiat. Am de mers, asa ca o tai la vale si ajung la padure. Aici e singura zona care trebuie imblanzita. La ora 15 abia ajung la Crucea Crencii. E mult prea evident ca nu mai am cum sa parcurg traseul dorit, am facut peste 25km cu bicicleta, din care abia 15km utili. Dau peste caini si cu incrancenare trec fix printre casute, pe unde latra mai tare. Din infruntare ies invingator, le-am aratat care-i seful, dar cand ma uit pe harta vad m-au pacalit cainii si iar am luat-o gresit, in ciuda numeroaselor telefoane ale misteriosului prieten care stie zona. Am facut poza cu locul unde trebuia sa ajung (catunul Bocsesti), dar nu m-am mai intors, deja aparea posibilitatea sa ma prinda intunericul.

Am ajuns la Zapodie (nu eram sigur, doar acasa m-am lamurit) si acolo cu o mica remuscare m-am intors la vale si am incercat sa ma duc spre Stiolne, dar nu pe poteca. Cand am vazut ca intru la apa, am renuntat la toate pretentiile de traseu si mi-am fixat ca tinta masina.
Culmea e ca traseul pe care l-am urmat mai departe a fost asemanator cu track-ul gps dupa care facusem print screenurile. Am urcat pe valea Cacovei si pe la ora 17.30 am ajuns la hotel si masina. Abia mi-am aranjat lucrurile si s-a facut intuneric. Am parcurs in 7h56 37km, cu o medie de 7,43km/h in 5h mers efectiv. Am ramas fara partea transparenta de la cateye-ul fata, nici nu mai stiu prin ce hatisuri mi-a cazut.
Concluzii: Abia astept sa ma duc iar, de data aceasta sa parcurg tot traseul. Imi place ca are de toate si cu toate acestea specificul Apusenilor e mereu prezent. Va fi cu siguranta mai putina orientare si ma pot concentra mai mult pe partea sportiva. Daca merg in weekend poate gasesc de data aceasta si parteneri de drum. Vreau totusi sa caut o ocolire a padurii spre coborarea din Pietrele Marunte. Cu bicicleta distantele par mult mai scurte si e frustrant sa te tot opresti pentru orientare.