Ski in Zillertal Arena si Wildkogel Arena

De data aceasta baza am stabilit-o la Neukirchen am Grosvenediger, unde am inchiriat o cabană. Am fost un număr record de prieteni – 26, din care 14 copii. Veselă atmosfera, nu aveam griji că se plictiseau copiii seara, iar dimineaţa făceam pregătirile ca la bandă rulantă, că altfel nu aveam şanse să ajungem pe ora 9 la pârtii.

Practic am fost împărţiţi în două grupe mari – unii şi-au stabilit destinaţia Wildkogel Arena, iar alţii – inclusiv familia mea – Zillertal Arena – un domeniu mai întins de schi, dar mai depărtat de casă.

Cele mai multe zile – 5 – le-am petrecut în Zillertal Arena, un domeniu suficient de mare să nu te plictiseşti şi – mai important – cu trei zone de acces şi schi, fiecare cu particularităţile ei de climă şi altitudine, ceea ce ne permitea să jonglăm cu schiatul încât să fie în condiţii optime. Accesul nostru la pârtii il faceam pe la Konigsleiten, o zonă de schi unde puteai să-ţi petreci ziua urcând numai cu telecabinele – cu vârf de 2315m. Aici mi-a plăcut cel mai mult, nefiind nici multă lume, iar zăpada era foarte bună. Într-o singură zi, cu vreme mai rece şi cu vânt mai puternic am mutat copiii la Gerlos, care are zona principală de schi pe la 2000m. Normal că am făcut rondul cam pe toate pârtiile, ajungând şi în zona Zell – zonă de schi mult mai populată şi dominată de varful Ubergangsjoch de 2500m.

Deşi prima parte a zilei aveam alături pe fetiţă, care e mai mare şi putea “ţine pasul” o oră – două, tot am reuşit să figurez în “clasamente”. E deja o modă să oferi posibilitatea schiorilor, cu ajutorul skipass-ului, să vadă ce au schiat în zilele respective şi … să se facă clasamente pe diferite criterii. Nu e specifică schiului, acum monitorizarea performanţelor (accesibilă şi amatorilor) e tot mai populară. Eu am ceas cu GPS şi am făcut şi comparaţii între ce se indica pe skiline şi ce îmi arăta mai precis aparatul.

Am avut şi o zi interesantă în Wildkogel Arena (intra în skipass-ul nostru şi această zonă), în vizită la prietenii noştri care schiau acolo. Am avut avantajul că la capitolul orientare ne-au ajutat ei, dar am profitat de ocazie şi să urc cu Lusu pe vârful Wildkogel, dacă tot sunt cu schiuri de tură.

Wildkogel Arena

 

Ce e deosebit la Wildkogel Arena, care e dedicată familiilor şi e un domeniu mai mic, e că are piste de sănii, una dintre ele – pista 14 albastră – poate cea mai lungă din Austria – 14km. E şi luminată până la 10 noaptea, aşa că am profitat – la ideea lui Luşu, să facem … schi de tură nocturn – cu plecarea şi urcarea din Neukirchen – aproximativ 10km şi coborârea pe pista iluminată.

Am pornit în schi-touring după ce am schiat toată ziua în Wildkogel – seara pe la ora 18.20, urcând pe pista 6 albastră. După spusele unor femei mai in etate întâlnite de Luşu trebuia să facem cam 2h30min. La sfârşit ne-am cam gândit că altă dată să avem grijă pe cine întrebăm, mi-e şi frică să mă gândesc ce ar fi spus nişte bărbaţi în floarea vârstei. Nouă ne-au trebuit cam 3 ore urmând pista 6, pista 2 roşie până am ajuns să coborâm cu adevărat pe 14. Am coborât în 35minute, întâlnind în cale şi ratracuri, ajungând în Bramberg la ora 21.55. În Austria nici noaptea nu eşti singur pe pârtii, am avut surpriza ca la locul de start, până să ne echipăm, să înceapă urcarea mai întâi un bărbat, apoi două femei, iar după noi să mai plece încă 3 bărbaţi. Evident, bărbaţii au trecut cu uşurinţă de noi, iar pe femei le-am … admirat doar din spate. Nu mai spun câţi am întâlnit care coborau, că nu puteai face o anumită pauză că te şi pomeneai cu frontale pe tine. N-am nimerit o vreme strălucită – era în schimbare – iar sus chiar ne puneam problema dacă să continuăm sau nu – ningea şi viscolea. Femeile chiar s-au întors, iar noi ne-am îmbrăcat cu tot ce aveam – îmi părea chiar rău că nu aveam casca de schi – îmi era părul cu ţurţuri. S-a făcut şi ceaţă, iar cabanele din vârfuri se îndepărtau pe măsură ce înaintam. La cum bătea vântul am avut norocul să se împrăştie şi norii şi chiar pe coborâre să avem vizibilitate bună.

din activitatile mele pe luna ianuarie

Doar prima parte am putut-o monitoriza, ceasul meu fiind cu acumulatorii descărcaţi.

Acum, dintre întâmplări care n-au legătură cu schiul.

În primul rând am reuşit să-mi pierd mobilul pe pârtie marţi, să anunţ miercuri la Konigsleiten, iar apoi să-l regăsesc vineri la Gerlos (unde-l şi pierdusem). Ei n-au o bază de date comună, aşa că e bine să anunţi la toate capetele de domeniu. În orice caz, mulţumesc găsitorului, eu am avut încredere şi nu am blocat nici cartela.

Dintre întâmplările – şicanele – obişnuite la noi şi care culmea au fost cu români…

La Wildkogel, mă grăbesc să ajung la pârtie, aşa că iau sucurile şi plec să plătesc la restaurantul cu autoservire; la casă două doamne plătesc; pe suport la casă o tavă cu alimente, nu se ştie a cui; când termină de plătit femeile, nefiind nimeni în preajmă, trec să plătesc şi eu, doar n-o să aştept după o tavă fără stăpân; introduc codul pin şi apare un nene mormăind: “da, că n-ai putut aştepta puţin”; aş fi înţeles şi-n germană, dar cuvintele erau sigur în română; abia m-am abţinut să nu răspund şi asta pentru că nu-mi venea în minte nici un răspuns decent, ci numai înjurături; nu mai comentez.

Pe centura Budapestei opresc la o benzinărie, alimentez, curăţ numerele şi parbrizul (am prins o vreme destul de grea şi aveam o zăpadă de 1cm pe număr şi faruri). Apoi parchez între două dubiţe, ca să eliberez pompa şi să mai mâncăm ceva rapid. Nici nu apuc bine să muşc din sandwich că bate cineva la geam şi ceva de genul “alo, şefu'” se aude. “Nu aţi putea să facem schimb de acumulatori, că al nostru e descărcat pentru că alternatorul e defect? Bănuiesc că tot pe la Borş treceţi, mergem împreună. Suntem cu dubiţa de alături.” Mi-au trecut o mulţime de gânduri prin minte, variante, soluţii, cauze, ce înseamnă să scoţi un acumulator la o maşină mai modernă, nu la una din anii ’80, eram după 700km de drum şi mai aveam cam 400km, dar periodic îmi trecea întrebarea dacă eu aş fi avut tupeul să cer aşa ceva la un prieten, nu la un străin. Am spus NU şi m-am grăbit să plec. Numere de BH…

Important e să rămai în minte cu ce e frumos.