• Retrospectiva anului

    Activitati 2023

    Activităţi 2023 / Google Photos Spre deosebire de alţi ani am pus la activitati si pe cele non-concurs. Primul concurs la care am participat a fost Medieval Trail Race, un ultra de 60km la mijlocul lui iunie. După mai bine de 10 ani e prima dată când sunt atât de…

  • Retrospectiva anului

    Activitati 2022

    E luna iulie spre sfârşit şi fac rezumatul anului 2022… Continui cu schimbarea de obiceiuri şi în 2023, inclusiv în ale scrisului, de rememorare a evenimentelor la care am participat. Mai uşor e să scriu fragmente de exemplu pe facebook şi apoi să le sistematizez când am timp. Voi avea…

  • Retrospectiva anului

    Activități 2021

    Rezumatul anului 2021? Ca şi 2020, a fost un an virusat. A fost mai greu ca precedentul, cred că pentru mai toată lumea. Am făcut mult voluntariat dar am reuşit să particip şi la câteva concursuri. Iar aceastea au fost deosebite, grele. Mi-am schimbat priorităţile pentru o vreme, de exemplu…

  • Retrospectiva anului

    Activități 2020

    E rândul să scriu din nou un rezumat al anului trecut. Acum despre 2020 – anul virusat.Am alergat mult, chiar mai mult ca anul precedent. Și nu numai am alergat, a fost un an plin, mai puțin însă cu concursuri. Am uitat să menționez despre concursurile Rupicapra organizate pădurile din…

  • Retrospectiva anului

    Activităţi 2019

     S-a încheiat anul 2019, e momentul unui rezumat – deja în acest an am participat la un concurs de alergare – Făget Winter Trail. E anul în care am împlinit “o frumoasă vârstă” – sper că tehnologia va avansa suficient de rapid încât vârsta oamenilor se va măsura în…

  • Retrospectiva anului

    Activităţi 2018

     Un nou an a început, e momentul unui rezumat … prin imagini. Aşa cum am dat titlul unui articol “Un început de an mai neobişnuit”, 2018 a continuat în aceeaşi notă. Am avut parte de multe evenimente interesante, grele, ultratrailurile în special (în număr de 6 plus bonusul Walking…

  • Retrospectiva anului

    Activități 2017

       E timpul pentru un rezumat al anului 2017, așa cum am mai făcut în anii precedenți. Am fost în multe locuri și de cele mai multe ori am concurat. Peste tot am avut parte de ceva deosebit, de ceva nou, iar ca și concurent am trăit poate experiențe…

  • Retrospectiva anului

    Activitati 2016

    S-a încheiat şi anul 2016, un an interesant şi epuizant. Ca de obicei mi-am sintetizat activităţile mai deosebite, în special cele sportive. Deşi am încercat să rezist tentaţiilor, am fost la prea multe concursuri iar la sfârşit de an mă mişcam din amintiri (Walking Month a pus capac). Reies din print-screenuri…

  • Retrospectiva anului

    Activităţi 2015

    A venit vremea unui scurt rezumat al anului 2015, cu activităţi din … un pic de timp liber. From Activitati De la Maraton Piatra Craiului şi Walking Month au mai trecut cateva luni şi câteva concursuri frumoase. Au fost pentru mine concursurile de trail – Făget Tour, November Run Bistriţa –…

  • Retrospectiva anului

    Activităţi 2014

    Anul 2014 a fost într-adevăr mai mult anul alergării. Ca şi concluzii valabile pentru mine: – am alergat la prea multe competiţii, obişnuit cu MTB-ul unde puteam să mă refac mai uşor – trebuie să combin în proporţii aproape egale alergarea cu bike-ul şi înotul, că altfel nu-mi rezistă articulaţiile –…