In primul rând să aveți un Crăciun Fericit! Să avem încredere în noi și ai noștri, să avem o viață frumoasă în continuare! Cum tot mai cade câte un pic de zăpadă pe Feleac, am început să mă uit în urmă la ce am făcut în luna ianuarie, să-mi stimuleze inspirația. Și… puține am scris aici, având o preferință să descriu doar competițiile. Sunt de rememorat și de refăcut concursurile prietenești de alergare, cum e cel din ianuarie . În ianuarie nu doar am alergat, ci și am făcut schi de tură în Rodnei, drumeție prin Munții Gilăului nu departe…
-
-
6 iulie Au trecut câțiva ani de când n-am mai participat ca alergător la Rodnei Sky Race , am facut-o acum pe un traseu nou, cu câteva porțiuni deosebite, sălbatice și mai puțin umblate. Au curățat fără să intervină prea mult organizatorii, au lăsat natura să se arate așa cum e, frumosul fiind mai greu de cucerit, mai greu alergabil, cu ienuperi și mai ales cu jnepeni la coborârea din Puzdrele. Am pus pe una din hărți, folosind Munții Noștri , traseul de anul acesta, iar pe cealaltă am încărcat și alte trasee, spre comparație: cu alb trasee pe care…
-
Circuitul Carpaților Anul acesta este anul alergării. Trebuia să-mi fi dat seama de la început, din momentul când am hotărât să particip la 100 Miles of Istria, un ultra din Croaţia care a avut loc în aprilie – foarte devreme după ieşirea mea din hibernare. A fost şi o iarnă lungă, combinată cu vreme dificilă pentru bicicletă, astfel că foarte puţin m-am mişcat pe două roţi şi mai tot timpul am alergat. Şi, la urma urmei, de ce să mă tot opun? Mai sunt ani! Şi uite-aşa, fără să am mult timp la dispoziţie, continui lanţul evenimentelor din ultimele luni…
-
Alba - Alba-Iulia - Alba-Iulia City Race - Alergare - Balaton - Borsa - Cluj - Cluj-Napoca - Crosul Divelor la Cluj - Hoia Cluj - Hoia Run Friends Contest - Localitati si zone - Maramures - Nauders - Runsilvania Night Race - Ski tura - Spuri Balaton Szupermaraton - Spuri Balaton Szupermaraton - Ungaria
Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria – si alte evenimente din 2015
la start – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria traseul pe zile – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria echipa TusnadMarathon – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria Mă atrag tot mai mult competiţiile pe echipe şi pe mai multe zile, am rămas plăcut impresionat de Bike 4 Mountains organizat de CarpathianMan unde am făcut echipă cu Dan Lupşa şi am avut 4 zile consecutive de MTB prin Iezer-Papusa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi. Anul trecut chiar am excelat cu echipele. am fost de asemenea alături de Adi Cosma la Marathon 7500 şi alături de Sorin Hosu la 2×2 Race. Şi a…