În jurul 100 Miles of Istria s-au selectat de la sine câteva competiții care mi s-au părut interesante și provocatoare în același timp. Am să scriu câteva cuvinte, în locul mâncării micilor de 1 Mai, sperând ca poate – poate se va îndrepta vremea. 1. Cupa Busola de Aur – orientare – medie și lungă distanță 2. Brașov Marathon – trailrunning – proba de maraton 3. NapoCup XCO – MTB – amatori 4. Maratonul Făgetului – MTB – proba lungă 1. Cupa Busola de Aur – aprilie 1 și 2 – s-a desfășurat lângă Sălicea, nu departe de Cluj, mai precis – Poiana Bivolilor,…
-
-
From Napo Cup XCO si Faget MTB Marathon Fiecare om îşi cară în spate sacul lui cu cartofi. Începe să-l simtă după 20 de ani. Cu fiecare an strânge tot mai mulţi cartofi, şi nu toţi oamenii adună la fel. Prin tot ceea ce fac, unii reuşesc să-şi mai arunce din greutate iar alţii nu. Scapi de greutăţi doar ştim noi când, că n-ai cum să încapi altfel acolo. Asta-i povara vieţii. Cum am ajuns la cugetarea asta deşteaptă? De la lanţ se trage. Nu de la lanţul amintirilor, nu de la lănţişorul de păpădii de care spunea Dan Karpov…
-
De câţiva ani Clujul găzduieşte în aprilie, la interval de 1-2 săptămâni, două concursuri mari: un maraton de alergare pe asfalt prin Cluj, cu startul la Cluj Arena – Maratonul Internaţional Cluj organizat de Runners Club Cluj şi Maratonul Făgetului la MTB organizat de Clujul Pedalează. Amândouă concursurile au crescut mult, Maratonul Internaţional Cluj ajungând în acest an să aducă la start la toate probele în total aproximativ 3500 participanţi, iar Maratonul Făgetului la MTB să depăşeasca 1000 concurenţi la toate probele – mai precis 1002 participanţi – 59 la proba de copii, 721 la Race şi 222 la Maraton. coborare Peana –…
-
Anul acesta am spus că mă axez pe alergare. Aşa rămâne, dar cu mici excepţii până la vară şi apoi mai vedem. Prima excepţie a fost Maratonul Făgetului organizat de Clujul Pedalează. Am participat la proba de 30km pentru prima dată, să încerc să merg la maxim pe toată durata concursului. Am observat că şi la alergare, deşi mă consideram mai bun la proba lunga de maraton, mi-au prins bine pentru viteză probele mai scurte de semimaraton. Pentru prima dată am purtat şi centură de puls la un concurs, doar ca să mă asigur că nu am perioade lungi de…
-
A fost un maraton deosebit Maratonul Fagetului in acest an. M-am si pregatit, am facut si concursul “Cei mai mulţi km pe traseul Maratonul Făgetului din martie până în aprilie” dintr-o joaca, dar care a inceput sa fie luat mai in serios spre sfarsit cand au venit la Cluj si au facut greseala sa-si puna pe Strava inregistrarile gps de la recunoastere traseu cei buni – de exemplu Kelemen – care la prima strigare a doborat KOM-uri (king of mountain pe urcarile-segmentele de la Maratonul Fagetului) cu peste 2 minute – dupa ce un an intreg pareau intangibile – si apoi s-au…
-
Update: Concursul s-a incheiat! Locurile 1,2 şi 3 au rămas neschimbate în ultimele zile: 1. Elisei Miron 137.7km 2. Adrian Copandean 99.4km 3. Vlad Sabau 77.8km Felicitări! Baftă la concurs la toţi participanţii! Mai jos găsiţi clasamentul final şi tabelul excel cu detalii. Urmează înmânarea diplomelor! Toţi aceşti kilometri au fost parcurşi însumând lungimile segmentelor luate în considerare pe traseele lung şi scurt ale Maratonului Făgetului. Dacă ai parcurs o dată traseul scurt aceasta înseamnă că ai făcut 20.4km din segmente, iar o parcugere integrală a traseului lung înseamnă 43.6km. am creat diplome virtuale la toti participantii: Diplome participanti concurs …
-
E vreme de iarna inca, nu sunt concursuri de alergare, MTB, triatlon dar sunt de escalada pe gheata si schi de tura. Cum un fel de escalada pe gheata cred ca as face numai cu ceva animal dupa mine, iar la schi de tura nu mi s-a potrivit inca orarul, mi-au ramas antrenamentele, in special de alergare. Eu nu pot face nimic normal, trebuie mereu sa fiu impins sau sa ma imping de la spate, asa ca solutia a fost sa-mi cumpar un ceas cu gps pentru antrenament care are si Virtual Partner la care pot sa-i setez un ritm…
-
Duminica s-a incheiat prima editie a maratonul de MTB – Maratonul Fagetului. Organizat de clubul Clujul Pedaleaza, acest maraton este primul din seria celor patru maratoane grupate sub titulatura Transylvania MTB Trophy. Urmatoarea etapa e la Targu-Mures – “Primavara pe doua roti” – saptamana aceasta – duminica 06 mai. Eu merg impreuna cu sotia, fiecare cu “traseul” lui. Ma bucur ca acest maraton, primul organizat de Clujul Pedaleaza, a avut un astfel de succes. Clujul Pedaleaza are o multime de competitii de MTB organizate, inclusiv pentru copii, pe dealurile de langa Cluj, dar maratonul e altceva. Bravo organizatorilor, concurentilor si…