Acum povestea Propark Adventure din acest an, o aventura in Mehedinti, mai precis zonele Geoparcul Platoul Mehedinti, Parcul National Domogled – Valea Cernei, Parcul National Portile de Fier cu Dunarea. A fost ediția cu numărul șapte pentru mine, pornind din anul 2015 în Munții Perșani (pariu ca majoritatea dintre voi nu știu unde sunt), când am abandonat. Dacă e să folosesc expresii banale, aș spune că viața e ciclică. Și în acest an s-a încheiat cu un abandon, neprevăzut și neașteptat. Ca înșiruire, panoplia de căderi și succese la Propark ar fi așa: 2015 AB, 2016 loc 4, 2017 loc…
-
-
Muntii Cernei – parcursi altfel. Ultima vizita – anul trecut, a fost cu ocazia Maratonului de MTB de la Garana. Acum, clubul Altenative TM a organizat o noua editie de maraton de alergare mai sus de Baile Herculane, cu punct de start Motel Dumbrava. Cum dupa o anumita varsta vad ca tot marchez inceputuri, m-am inscris acum la primul meu maraton montan de alergare si am ales Hercules – fiind unul dintre maratoanele de varf de la noi. Pozele sunt si pe picasa. La premiere – nu puteam sa nu observ si … TVR Timisoara – dar doar pe afis…