Ce a însemnat Centenarul pentru mine? Ca să fie deosebit, să îmi rămână amintiri plăcute, m-am gândit să particip alături de prieteni de la diferite activităţi de timp liber – la evenimente care marchează 1 Decembrie.E tot o “unire în cuget şi simţiri”. 1. O sută de kilometri cât un veac de unire – 30 noiembrie2. Cluj EcoTrail Ultramaraton – 01 decembrie3. Cluj Winter Race – 02 decembrie 1. O sută de kilometri cât un veac de unireÎn 30 noiembrie am parcurs cu prieteni ciclişti cei 100 de km ce despart Cluj-Napoca de Alba-Iulia. Manifestaţia a fost organizată de Clujul Pedaleaza .Între…
-
-
Luna iunie din acest an a fost mai deosebită faţă de anii trecuţi. Cresc copiii, brusc sfârşitul de an şcolar devine mai important ca şi cel calendaristic. Deşi eram înscris la maratonul Roşia Montană … mi-am zis că mai sunt ani. Am ales Get fit with Garmin , un concurs “3 în 1”, unde am putut participa cu toată familia… sau cel puţin aşa a fost planul iniţial. În plus m-am bucurat să văd că sunt implicaţi în eveniment prieteni de la CAR Universitar Cluj şi Clujul Pedalează. E fain să existe colaborare între firme şi cluburi, mai ales din…
-
În jurul 100 Miles of Istria s-au selectat de la sine câteva competiții care mi s-au părut interesante și provocatoare în același timp. Am să scriu câteva cuvinte, în locul mâncării micilor de 1 Mai, sperând ca poate – poate se va îndrepta vremea. 1. Cupa Busola de Aur – orientare – medie și lungă distanță 2. Brașov Marathon – trailrunning – proba de maraton 3. NapoCup XCO – MTB – amatori 4. Maratonul Făgetului – MTB – proba lungă 1. Cupa Busola de Aur – aprilie 1 și 2 – s-a desfășurat lângă Sălicea, nu departe de Cluj, mai precis – Poiana Bivolilor,…
-
poză Louise Tănasă – From Maraton Apuseni – un obicei 1. Maraton Apuseni – 25 mai 2. Ziua Mondială a Orientării – 11 mai 3. MTB Kids Race Gherla – 15 mai 4. Zilele Clujului – Campionatul judeţean de Orientare pe MTB şi alergare – 22 mai 1. Încetul cu încetul Maraton Apuseni msg systems devine pentru mine un obicei, unul din cele bune. Îmi place să alerg pe acolo, îmi place indiferent de vreme. Adică fix cum îmi spunea un prieten alergător care a trecut pe lângă mine cu puţin înainte de a ajunge prima dată La Răscruce – se…
-
From Napo Cup XCO si Faget MTB Marathon Fiecare om îşi cară în spate sacul lui cu cartofi. Începe să-l simtă după 20 de ani. Cu fiecare an strânge tot mai mulţi cartofi, şi nu toţi oamenii adună la fel. Prin tot ceea ce fac, unii reuşesc să-şi mai arunce din greutate iar alţii nu. Scapi de greutăţi doar ştim noi când, că n-ai cum să încapi altfel acolo. Asta-i povara vieţii. Cum am ajuns la cugetarea asta deşteaptă? De la lanţ se trage. Nu de la lanţul amintirilor, nu de la lănţişorul de păpădii de care spunea Dan Karpov…
-
După aventurile de la Propark Adventure din săptămâna precedentă am revenit la concursurile clasice, de data aceasta la unul de tip XCO – UCI C2 Napocup. Anii precedenţi am fost la multe competiţii de MTB mai tehnice cum sunt cele de XCO, mai ales că în împrejurimile oraşului nostru Clujul Pedalează a organizat mai multe etape grupate într-un campionat. Am învăţat multe şi am devenit mai bun. E genul de competiţie în care contează foarte mult recunoaşterea traseului, în care e esenţial să ajungi cu cel puţin o zi înainte. Practic, chiar dacă concursul durează uneori sub o oră şi…
-
Au mai trecut două săptămâni, fiecare cu câte o competiţie mai deosebită. Înainte de 2X2 Race am dorit o pauză dar era prea mare tentaţia să plec la Oradea cu familia la concursul de MTB de acolo şi apoi să ne relaxăm la băi. Îmi pare rău că n-am putut fi şi la Răchiţele, la Runsilvania Wild Race, mai ales că nu lipsisem la primele două etape din Runsilvania Tour, dar 2X2 era planificat de mai multă vreme şi eram înscris la echipe, cu Dan Lupşa – partenerul meu de la Bike 4 Mountains. O participare într-o echipă implică o…
-
Şi a fost destinaţia Orăştie – o decizie târzie pentru un weekend programat iniţial ca “în sfârşit acasă”. From Cupa Arsenal Park MTB – Orastie From Cupa Arsenal Park MTB – Orastie From Cupa Arsenal Park MTB – Orastie From Cupa Arsenal Park MTB – Orastie Urma să fie un concurs de MTB de tip XCO într-un loc mai deosebit – Arsenal Park, la care cel mai mult conta să vadă ceva nou copiii alături de micii biciclişti prieteni, să fie un mic remember, nu prea plăcut, despre armata făcută de mine – e drept că la infanterie. M-am şi…
-
Am spus eu că mă retrag ca ciobanii mai pe lângă sat că vine iarna, totuşi câteva mici excepţii sunt permise. La Făget Tour doream neapărat să particip, iar la ultima etapă de XCO de la Colina era musai să merg, chiar dacă nu mă refăceam după alergare. foto Dan Tăuţan – mulţumesc – From Faget Tour 2013 Sâmbătă am fost prezent la Făget Tour cu scopul de a-mi îmbunătăţi timpul de anul trecut de 1h58min când am terminat pe locul 2 la categorie. Acum eram mai antrenat dar mă simţeam uşor obosit după o săptămână cu program de deşteptare…
-
Penultima etapa din acest an s-a desfăşurat la izvorul Elisabeta. Am avut o vreme optimă, m-am convins de asta acum două zile după o mică ploaie de noapte, când m-am chinuit efectiv să stau pe bicicletă pe traseul mai uşor, de începători, alunecând tot timpul şi evitând să folosesc frâna faţă. baieti 6-8 ani From Etapa a III-a a campionatului XCO Clujul Pedaleaza – izvorul Elisabeta start fete 9-11 ani From Etapa a III-a a campionatului XCO Clujul Pedaleaza – izvorul Elisabeta proba family From Etapa a III-a a campionatului XCO Clujul Pedaleaza – izvorul Elisabeta Duminică a fost frumos,…