Greu sa scrii ceva cand esti obosit. Oricat de puţin scrii, e bine să o faci “în timp util” şi din ce am constatat acest timp util e maxim 3-4 zile de la eveniment şi asta pentru că lumea nu stă, iar weekendul următor sigur urmează un alt concurs, cu noi provocări, iar ce a fost devine istorie. Am să scriu totuşi, tardiv, câteva cuvinte şi despre semimaratonul montan de la Braşov, dar mai întâi am să mă refer la ce e “mai cald” – Clujul.
În primul rând mă bucur că la Cluj apar evenimente sportive cu tot mai mare aflux de participanţi şi spectatori – fie că e vorba de alergare sau MTB sau alt sport în care şi publicul se poate implica activ. Începem să arătăm a oraş mare, că mie sintagma de oraş european mi se pare că intră în desuetitudine. Meritul cel mai mare îl au organizatorii, care au crezut că se poate şi au reuşit de la an la an să dovedească că o sărbătoare pentru oameni nu e neaparat ce e trecut în diverse calendare oficiale. Succesul unei competiţii nu se poate demonstra fără concurenţi, voluntari şi public şi mă bucur că pentru prima dată n-a mai fost nevoie de înscriere la faţa locului pentru completarea grilei de start.
Fac un mic update, pentru ceva ce mi se pare relevant mai ales pe termen lung şi deja e palpabil: Runners Club – clubul organizator – creează o atitudine. Motto-ul lor de pe Facebook este Suntem Runners Club, o asociatie sportiva clujeana, fondata in anul 2009 si promovam alergarea ca sport de masa. Credem ca alergarea este o activitate esentiala pentru mentinerea sanatatii fizice si psihice si de aceea “Alergam de placere!”. Cum şi în viaţă aproape nimic nu-i întâmplător, nici miile de oameni prezenţi la eveniment nu sunt urmarea unui big-bang. Scriu şi pentru cei ce nu ştiu, dar la Cluj acest club are o întâlnire de alergare săptămânală (la care poate participa oricine) în Parcul Mare care creează un obicei, … o dependenţă pozitivă. Şi alte cluburi, ca să numesc doar orientarea, au aşa ceva, iar efectele vor urma, sunt la început. Concursurile organizate de ei care culminează cu maratonul sunt doar vârful aisbergului, un fel de control periodic al efectului.
Le mulţumesc celor de pe margine, dar şi concurenţilor, pentru încurajări. La rândul meu am zis câte un “hai” din când, chiar dacă aceasta însemna stimularea “adversarului direct”. Dar ţelurile mele erau legate mai mult de performanţele personale şi mai puţin pe ce fac cei din jur, iar un concurent motivat să mă depăşească e şi un real sprijin, deci nu pot spune că am fost altruist până la capăt 🙂 .
Am participat la toate cele patru ediţii ale Maratonului Internaţional Cluj şi de fiecare dată am obţinut un timp mai bun. Fireşte a fost tot mai greu şi diferenţa de timp tot mai mică. La prima participare timpul de 4h22min mi s-a părut extraordinar, am avut mari probleme cu genunchii şi gleznele şi din această cauză nici nu m-am mai oprit la ultimul punct de alimentare fiindu-mi teamă că nu voi putea porni mai departe. Două luni, până la Hercules Maraton, n-am mai alergat dar am participat la multe concursuri de MTB. Precedenta performanţă personală a fost 3h25min, dar cel mai bun timp al meu a fost tot anul trecut de 1 decembrie la Maratonul Reîntregirii de la Alba-Iulia – 3h13min. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că pot spera la un rezultat incredibil pentru mine – să mă apropiu de 3h. Cine mi-a urat un astfel de rezultat a fost mai întâi Ilie Roşu şi-i mulţumesc. În fine, am mai spus-o şi-n alte părţi, câtă vreme la orice activitate obţii un rezultat mai bun decât înainte se cheamă că încă eşti pe panta ascendentă a vieţii, aşa că eu mă lupt cu mine însumi pentru asta. Dacă văd că … nu se mai poate, soluţie e simpla: schimb sportul 🙂 . Să nu vă închipuiţi că am renunţat la MTB 🙂 , dar anul acesta e preponderent anul alergării. Anul viitor (de fapt pot spune … anul acesta) sper să se deştepte organizatorii de concursuri de MTB şi să-şi facă mai repede calendarul, că anul acesta până s-au trezit ei …
În concluzie, planul iniţial: pentru că cel mai bun timp al meu la un semimaraton (extras dintr-o probă de maraton de asfalt) a fost 1h35min şi nu era suficient pentru a obţine 3h la un maraton, mi-am propus să mă lupt să obţin pe primele 2 ture de maraton 1h30min şi astfel să-mi dovedesc că am acum viteza necesară (un pace de 4min15sec/km) pe distanţă medie, chiar cu riscul să sufăr la sfârşit. Ştiam că oricum nu se mai pune problema să nu pot parcurge o distanţă de maraton. Aşa am şi făcut, chiar dacă m-au avertizat prieteneşte cei din jur că am început prea tare: la km 21,1 aveam chiar 1h28min (PB), la km 32, a treia tură, am văzut că se schimbă afişajul oficial la 2h15min, eram în grafic dar scârţâiam. Practic am obţinut personal best la toate distanţele peste 10km, dar pe ultimii 10km şi în special pe ultimii 7 am început să slabesc mai puternic ritmul spre 5min/km (12km/h), având probleme cu febra musculară la cvadricepsi (m-am uitat acum să văd ce mi-a jucat feste). N-am mai forţat, ştiind că oricum 3h nu mai pot obţine şi sub 3h13min sigur voi termina. Timpul meu oficial a fost de 3h6min23sec, locul 5 la categorie si 30 la general. Am stat să primesc medalia şi apoi am mai alergat vreo 250m pe stadion ca să fiu sigur că e distanţa “corectă” de maraton. Mulţumesc încă o dată pentru încurajările numeroase şi mulţumesc fotografilor pentru poze.
Acum despre Semimaratonul Intersport Braşov. A avut loc cu o săptămână înainte şi a fost prima mea participare. Mi-a plăcut traseul, am considerat că mă avantajează prin faptul că avea urcări şi spre final. Vremea n-a fost atât de rea precum părea la un moment dat dar era clar pentru cine putea că cel mai bine e să n-o lungeşti prea mult pe traseu pentru că e schimbătoare.
Şi aici am avut planuri, dar planurile mele la un concurs de trail sunt legate mai mult de comparaţiile cu performanţele celor din jur şi-n special de cele ale concurenţilor din categoria mea de vârstă. Deja încep să-i mai cunosc, nu sunt ca o oaie rătăcită într-o lume străină. Pot spune că m-am luptat să ajung cât mai aproape de podium, că m-am apropiat mult de cineva care e … ţinta mea momentan şi încă e mai bun, dar am şi depăşit o altă ţintă. Am încheiat pe locul 6 la categorie cu 1h38min şi locul 38 la general masculin. Am avut şi 3 fete în faţă, vechea mea poveste de la MTB se repetă – mereu am de furcă cu primele de la “sexul slab” 🙂 .
Atât am putut, atât am alergat. La vale puteam fi mai rapid, dar am avut probleme de trafic. Poate mai câştigam un minut, două, dar nu mai mult. Nu m-am aşteptat să nu pot depăşi la alergare pe porţiunile de trail şi crezând că nu sunt lungi mi-am ţinut “capul la cutie”. Când mi-am pierdut răbdarea am forţat şi am alergat prea repede, de mă usturau tălpile. Am fost nevoit să încetinesc, mi-a fost teamă că se dezintegrează papucii, plus că schimbarea puternică de ritm m-a afectat. Una peste alta, a fost un concurs reuşit, cu poze frumoase cum numai la un concurs de trail pot fi şi cu încurajări provocatoare de la voluntarele de pe traseu 🙂 . Dacă vremea era mai favorabilă la final sigur mai zăboveau concurenţii multă vreme pe la linia de finish. Felicitări pentru organizare şi sper ca sponsorii mari să-şi intre în rol la cât mai multe competiţii.
