Maratonul International Cluj la a VI-a editie

A VI-a ediţie de Maraton Internaţional Cluj a însemnat şi a VI-a ediţie pentru mine ca participant la proba de maraton. La fiecare ediţie am scris câte ceva şi acum, uitându-mă retrospectiv, îmi aduc aminte şi îmi dau seama ce mult a progresat concursul.
Anul acesta a fost schimbat traseul, acesta punând acum în valoare mai bine Clujul medieval, fiind mai interesant pentru cine a avut puterea să se mai uite şi-n jur. De la prima ediţie, când traseul ajungea în cartierul Gheorgheni, trecând pe lângă Iulius Mall şi întorcându-se pe fosta stradă Pata, traseul n-a mai fost schimbat. De fiecare dată la sfârşit de concurs mai fugeam încă aproximativ 200m ca să am exact distanţa de maraton (probabil sunt expert la tăiat curbe, mă înclin ca la MTB). Acum n-a mai fost cazul, ceasul mi-a bipăit de maraton înainte de a trece podul Garibaldi.

Maratonul de la Cluj a fost primul meu maraton la care am participat, aşa m-am hotărât să-mi fac timp şi anii următori să mă antrenez şi la alergare, nu numai la MTB. Mi-a plăcut atmosfera şi este singurul maraton de şosea la care particip anual. În rest … trail.
Progresia mea: 2011 – 4h22min52sec (poziţia 67/88 concurenţi, au fost şi 10 concurente), 2012 – 3h38min, 2013 – 3h25min, 2014 – 3h06min23sec, 2015 – 3h06min09sec – PB şi acum 3h10min50sec (poziţia 34 la general, 29 masculin din 484 concurenţi din care 71 fete). E pentru prima dată când nu mi-am îmbunătăţit timpul şi, ca să zic aşa, am scăpat de presiunea rezultatului. Creşterea amplorii maratonului reiese însă şi mai clar dacă se iau în calcul celelalte probe: copii, crosul BT 5km, probele tehnice de 10km, ştafetă 4x10k şi semimaraton.

Cum eram acum 6 ani? Păi speram să mă încadrez în cele 5h30min limită, aşa am scris!
“Sub deviza “Liber sa fii tanar” (si, poate, viitor titlu de emisiune) m-am inscris in ultima clipa la proba de maraton a “Maratonului International Cluj“, un concurs despre care nu pot decat sa ma bucur ca s-a pripasit pe meleagurile noastre.

Mari semne de indoiala am avut cu privire la capacitatea de a termina cursa … in timpul regulamentar de 5h30min. Asa ca mi-am stabilit ca tinta 5h si sa-mi pun ambitia in miscare ca sa alerg cam jumatate din distanta si m-am antrenat cum am putut. Mi-am stabilit un traseu – cam 11km – urcare pe asfalt pe drumul Sf. Ioan si intoarcere prin padure. Am reusit doar de trei ori sa parcurg traseul intr-o luna: prima data am alergat cam 60% din distanta cu chinuri in cam 1h20min, apoi impreuna cu sotia (ea pe bicicleta), am alergat integral, am si asteptat-o (!) si mi-a trebuit cam 1h5min cu pauze cu tot  – m-am intalnit pe traseu cu Ioana Mica (locul 4 la fete la acest maraton – felicitari) si cu Adi Dohotaru, iar a treia oara m-a prins noaptea si armata dezorganizata de caini – noroc ca li-i frica prin padure. Timpul nu mai conteaza, prin padure n-am reusit sa alerg decat sporadic si in zig-zag ca sa vad diferentele de luminozitate de pe traseu. In sfarsit, la limita pregatirea mea, pentru a-mi forma o idee despre cum si cat pot alerga.”

Cum văd acum proba de maraton? M-am lămurit că pentru a obţine un timp de sub 3h la maraton, adică un pace mediu de 4min15sec/km, la capacităţile mele trebuie să mă antrenez mult mai particularizat, să trec în plan secund MTB-ul, ultratrailul, triatlonul usw. Nu se poate, dar asta nu înseamnă că de fiecare dată în următoarele ediţii nu voi încerca imposibilul.

Anul acesta măcar am făcut pauză de antrenament cu două zile înainte de concurs. După start am ajuns în spatele lui Papp Csaba, prietenul meu de la CAR Universitar Cluj şi imediat am ştiut ce am de făcut: să mă ţin de el cât pot. Ştiam că şi el are ţinta de 3h, ne întâlnisem prin Parcul Mare cu ceva vreme înainte. Deja după primii câţiva km situaţia alergătorilor s-a clarificat, iar pe cine ajungeam sau ne ajungea îi atenţionam că noi mergem pentru 3h. 🙂 Partea de semimaraton am ajuns s-o alergăm în grup, cu Sztranyiczki Gabor, Csaba, Sebastian Butcovan, Mihai Ungur şi eu agăţat cum puteam de ritmul respectiv. Mai erau în zona noastră Florin Simion, Bartha Balint care însă s-a tot dus. A fost fain, motivant şi greu. Eram prea sus faţă de resursele mele să pot duce întreg maratonul la acel ritm. La jumătatea cursei eram la 1h30min, deci în grafic, dar încetul cu încetul am rămas în urmă. La tura 3 am pierdut 3minute, în loc de 45min/10km ajungând în 48min, iar apoi pe ultima tură 7minute, depăşindu-mă Florin Simion. În tura 3 mi-am dat seama că mi-am pierdut batoanele, iar în tura 4 mă rodea foamea şi pastilele dextro nu mă ajutau. Măcar să le fi avut la mine pentru efect psihologic. Alergam ca leşinat, nu mă mai ajuta nici muzica de pe margine, nici încurajările. Dar, spre deosebire de anii trecuţi, am încheiat fără nicio problemă fizică la picioare, doar cu nişte dureri musculare rezonabile când apăsam cu mâinile.
Din toţi să zicem “din grupul nostru” doar Balint (el nici nu ştia că l-am inclus în grupul virtual) a încheiat sub 3h, dar el a avut un ritm mai alert încă de la început. Pentru mine e clar că pentru a obţine un timp de 3h trebuie să pot susţine pentru semi un pace măcar de 4min10sec fără să-mi dau sufletul, urmând ca oricum să scad acel ritm până la final. Pentru acele sutimi în minus însă trebuie să sacrific prea mult. Dar … never say never.

Le mulţumesc pentru companie partenerilor de drum, m-am simţit ca într-o echipă, ca într-un pluton la bike. Atâta că n-am putut duce trena … nici la alergare. 🙂 Mulţumesc pentru încurajări spectatorilor de pe margine, concurenţilor care-şi rupeau din forţele lor să mă strige, au fost şi copii de la şcoli – foarte frumos! I-am remarcat pe cei de pe podul Garibaldi şi evident pe cei de la Parcul Mare – Liceul Eminescu – am acolo prieteni. 🙂 Abia aşteptam să ajung pe strada Napoca pentru că acolo cânta o orchestră live, îmi şi stabilisem involuntar ca repere de distanţă locurile cu muzică nu kilometrii parcurşi. Chiar a fost o atmosferă de sărbătoare în Cluj! Parcă-parcă aduce a Viena, că tot a fost maraton şi acolo.

Mie mi-a convenit organizarea nouă a starturilor.

Poze de la concursul de copii pe facebook

În primul rând a contat startul la copii care a fost cu o zi înainte. Doar pe Andreea am putut-o aduce anul acesta, Tudor fiind plecat. Sunt foarte bucuros de rezultatul ei – locul 3 la fete 11-13 ani, 6 la general din foarte mulţi copii, cu atât mai mult cu cât a arătat o voinţă extraordinară să încheie pe podium. Practic cu 200m înainte de finish era cam a 5-a fată, mă pregăteam s-o felicit că a alergat bine, având de luptat cu fete care fac atletism şi se antrenează pentru alergare. Se vedea din avion după ţinuta de alergare şi mişcarea picioarelor. Dar pe ultimii 20m a găsit forţa să depăşească, să încheie podiumul, aşezându-se apoi pe jos epuizată. Eu am măcar datoria să-i ofer posibilitatea să vadă cum e la atletism, încă o zonă necunoscută la nivel profesionist pentru mine. Am făcut şi poze.

În ziua următoare concursurile au început cu proba de fun – Crosul BT – 5km. Am putut să fiu alături şi să le văd pe Diana şi Andreea. Impresionant ce multă lume a venit să alerge cei 5km doar pentru a face mişcare, de plăcere, pentru a începe ziua alături de mulţi prieteni!
A început apoi maratonul, proba de ştafetă, am avut parte de încurajări şi de la familie, concursul meu s-a încheiat nu solitar, ci alături de mulţi concurenţi de la semimaraton.

O mulţime de poze s-au făcut şi anul acesta, mulţumesc! Trebuie să-mi schimb politica de tag la FB, să nu stresez prietenii cu aceeaşi informaţie. 🙂
Să ne vedem cu bine la MTB, că acum asta urmează pentru mine.