Uau! A șasea oară tot la aceeași probă. Întrebarea rămâne, de ce? Ce mai poate fi adăugat? Un rezumat eventual? Mă scoate din iarnă mai pregătit fizic pentru noul an, am tot cochetat acum cu ideea de a participa la o cursă mai scurtă, cum ar fi 100k, cursa “albastră”, dar… parcă cu 170km nu te poți juca, n-as face compromisuri. Pe lângă aspectul acesta practic, este o cursă frumoasă, au ajuns să vină zeci de români dacă e să contorizez toate distanțele. Sunt și alte concursuri unde perseverez cu participarea. Sigur, cele de pe lângă “casă” au și alte…
-
-
Am fost la a șaptea participare la Făget Winter Race care de atâția ani a deschis seria concursurilor de alergare din an. Prima mea ediție a fost 2014, despre fiecare ediție am scris la momentul respectiv. Dar hai să mă distrez puțin cu câteva poze din edițiile precedente… nu înainte de un preambul. Trebuie spus că până în acest an organizator a fost Asociația Runsilvania. Le mulțumesc pe această cale și mă bucur foarte mult că Andrei Sovereșan le-a preluat ștafeta (cu echipa Raw Nature Experience). Anul trecut nu s-a ținut și atunci am organizat în aceeși perioadă, între 15…
-
A fost un eveniment pe care l-am organizat pentru a doua oară în cadrul Clubului Alpin Român, secția universitară Cluj. Mă bucur că m-am putut întâlni cu prieteni, cu oameni cu care am o pasiune în comun – alergarea, și că am putut explora Clujul alături de ei. Evenimentul a fost trecut pe site-ul CAR ca activitate, iar în blog este textul de mai jos. Textul de pe blog: A fost 21 decembrie ziua aleasă pentru cea de-a doua ediție a alergării de Crăciun prin oraș. Însoțiți și de doi câini am pornit în explorarea centrului Clujului, să avem ce…
-
9 noiembrie “Inelul Verde Metropolitan – Turul Clujului 55km” este de fapt o inițiativă a celor care doresc să sprijine pe lângă turismul din jurul Clujului și partea ecologică de păstrare a sălbăticiei naturii. Sigur că ei au gândit mai multe inele concentrice, chiar în aceeași zi fiind câțiva prieteni care au verificat un traseu mai lung de peste 70km. Sper să se concretizeze, să fie și variantă care duce de exemplu la rezervația Stufărișurile de la Sic, să nu rămână doar unul dintre miile de proiecte pe hârtie, rescrise de zeci de ori. Mai trebuie să menţionez că evenimentul…
-
2024 – pot deja spune că e un an cu evenimente mai puține pentru mine, dar de reținut. Mai jos postez despre Maraton Piatra Craiului din 28 septembrie și Hercules Maraton din 12 octombrie, așa cum le-am văzut și descris pe FB. Maraton Piatra Craiului – ediția a VIII-a pentru mine – 28 septembrie. Un mic album este mai jos. Postarea dinainte de concurs, din 27 septembrie Maine, din nou la startul Maraton Piatra Craiului . E a opta ediție pentru mine si e in mod sigur concursul la care am fost prezent de cele mai multe ori ca si…
-
Cindrel inAlergare ediția a 9-a proba de ultra, la final – 3 august. https://connect.garmin.com/modern/activity/16669384163 Au fost 106km cu 5400m diferenta de nivel. Nu a fost usor pentru mine, ambitia de 16h timp final s-a spulberat inca de pe la km43, cand am ajuns la PA Bucegiu. Din patru cutezatori, fiind o cursa inaugurala in vederea stabilirii unui concurs de ultra in Cindrel, doar doi am incheiat, doi renuntand la km72, la Lacul Sadu, pentru ca urma bucla de Cisnadioara si urmau sa umble toata noaptea. Cornel Buliga a fost primul, terminand in 14h, iar pentru mine au fost 18h47min, adica…
-
6 iulie Au trecut câțiva ani de când n-am mai participat ca alergător la Rodnei Sky Race , am facut-o acum pe un traseu nou, cu câteva porțiuni deosebite, sălbatice și mai puțin umblate. Au curățat fără să intervină prea mult organizatorii, au lăsat natura să se arate așa cum e, frumosul fiind mai greu de cucerit, mai greu alergabil, cu ienuperi și mai ales cu jnepeni la coborârea din Puzdrele. Am pus pe una din hărți, folosind Munții Noștri , traseul de anul acesta, iar pe cealaltă am încărcat și alte trasee, spre comparație: cu alb trasee pe care…
-
Rosia Montana Marathon – 22 iunie 2024, la o prima participare la un concurs de alergare dintre cele mai vechi de la noi, intr-un loc cu multe semnificaţii. Am primit întrebarea: oare de ce nu vine aşa de multă lume? În timpul cursei m-am tot gândit… Poate că începuturile au fost dintr-o zonă din afara alergării, activistă, din dorinţa de sensibilizare a noastră, poate că traseul iniţial nu a fost aşa de frumos, poate a fost concurenţa mare cu alte concursuri… Poate. Dar acum situaţia e complet diferită, am rămas impresionat. N-a fost o zi uşoară, a fost foarte cald,…
-
O nouă ediţie, 8 iunie, de data aceasta am încercat să îmbin şi partea de voluntariat şi să şi alerg. Am reuşit se pare bine partea de recunoaşteri traseu la bucla de ultra, marcarea pe porţiunea expusă peste Muntele Mare, dar acest efort s-a văzut la cursa de maraton propriu-zisă. A fost şi cald, e drept, dar… a fost cald pentru toţi. Am reuşit un loc 5 la categorie, 40 la general, 6h55min. Ca şi poze pun de la una din drumeţiile cu prietenii prin zona Săgagea, străbătând o parte din traseul de concurs de la maraton, şi de la…
-
Maraton Apuseni – un concurs de suflet pentru mulți, indiferent că sunt alergători, drumeți, turiști, un concurs lansat în anul 2011, pornind de la două probe – maraton și semimaraton. Ajungând la ediția a XIII-a, care va avea loc în 8 iunie, merită să amintesc și de proba family, o probă care a apărut în anul 2012, fiind așadar acum la ediția a XII-a. Clasamentele family de pe site-ul oficial sunt doar din anul 2015, anul în care s-a introdus proba de cros. Tot ca remember, e de amintit și proba de ultramaraton, cu prima ediție în 2018. Textul descrierii…