Dacă e început de aprilie în general în ultimii ani pentru mine a însemnat Istria 100 Mile. Sigur, cam sufăr că nu pot participa la Maraton Internaţional Cluj care are loc în aproximativ aceeaşi perioadă “la mine acasă”, am fost de câteva ori şi aici, dar trebuia să aleg. Am scris pe FB şi s-au adunat câteva impresii, le voi “coafa” puţin aici. Ce va fi adăugat este interviul de pe Radio Cluj, la invitaţia Alinei Vigoniuc, cu un comentariu la el. Pozele sunt momentan cele generale, am să pun două-trei în album şi cu noi în concurs, adică cu Tudor şi cu mine.
Dar să încep cu ce e mai important în această ediţie, participarea lui Tudor la maratonul de la Istria. A fost un cadou de ziua lui, a împlinit 18 ani de curând şi am vrut să-şi aducă aminte cum e să ai 18 ani… Nu la modul uşor. Glumeam că noi doi suntem ca în fabula cu vulpea şi barza, eu fiind vulpea: i-am făcut cadou o alergare la cineva care nu aleargă decât sporadic, ca şi vulpea care i-a dat la barză să mănânce supă dintr-o farfurie. Şi aştept replica “berzei”, să mă pună să mănânc dintr-o vază de flori. Bine, barza e tânără, eu mă voi descurca mai greu, mă bazez pe şmecherii şi experienţă că mă voi descurca onorabil.
Să continui totuşi cu interviul de la Radio Cluj, dintr-un motiv foarte simplu: cele spuse de mine arată într-un mod mai discret cum am tratat concursul de ultra în acest an. Şi răspunde parţial la întrebarea Alinei: ce gândeşte un alergător pe asemenea distanţă. Pentru cum trebuie să gândeşti la concursurile de alergare… e mult de spus şi complex, e valabil peste tot, orice activitate, poate cu altă ocazie, ca postare separată.
Ea m-a întrebat de alergarea de la Istria, eu i-am răspuns aparent pe lângă, cu muzica ascultată acolo, cu ce-mi place, i-am şi făcut cadou un litru de iaurt (am adus mai multe, inclusiv caş Paski Sir). Foarte repede a trecut şi timpul, incredibil!
Faptul că am încheiat ca la UTMB împreună cu un italian spune totul despre cum am gândit cursa: fără obiectivul de a mă autodepăşi, dar să fie mulţumitor. Am tras un pic de Andrea Mazzarese spre final, să n-o lungim prea mult, pe motivul că mi-e foame şi cu cât durează mai mult cu atât sunt nevoit să încetinesc. Avea ceva probleme la un picior, dar când alerga eu pierdeam teren încetul cu încetul. Pe scurt, când alerg alături de cineva înseamnă că nu sunt la modul “race”. Şi la fel consider despre alţii când aleargă împreună la final.
Nefiind în modul competiţional ca gândire, am avut perioade de navigare “dolce far niente”, de unde şi gândurile la orice altceva decât alergarea în sine. Aşa am tratat subiectul şi la radio şi mi s-a părut potrivit, ieşind din anumită stereotipie. Pentru că am dorit să redau mai bine cele simţite de mine.
Şi, ca să închei, nu consider că este extrem ce am făcut. Extrem poate deveni orice faci şi nu eşti pregătit suficient. Eu am alergat conform pregătirii, nimic peste. Şi am făcut şi recunoaştere traseu, mai întâi la Motovun, să ştie Tudor cum e acolo (startul la maraton), iar apoi, pentru amândoi, ultimii doi kilometri înainte de finish. S-a schimbat finish-ul şi când acesta e în oraş e uneori foarte stresant, de teamă să nu greşeşti, “să te îneci ca … la mal”. Chiar m-a ajutat, l-am liniştit şi pe Andrea când a avut impresia (corectă!) că ne depărtăm de oraş.
Din poveştile de pe FB: ——————————————– Mai întâi postarea principală. Istria 100 by UTMB 2024. Versiunea 5.0. Nu intotdeauna iese mai bine, dar poate nu rezultatul conteaza in asa de mare proportie.
Un loc 67 la general, 3 la categorie, un timp mai slab (cel mai) 28h15min. Cel mai bun timp? Candva, 24h52min, dar traseul vechi nu cobora chiar pana la Moscenicka Draga la nivelul marii ca sa urmeze 1000m diferenta de nivel si trecea pe la Hum, cea mai mica localitate din lume cu primar.
Dar a fost frumos, cu o scurta dorinta spre sfarsit sa nu mai vad soarele pentru cateva zile, estompata si ea asa cum am facut-o la inceput cu impresia distantei infinite de parcurs.
Mie de la inceput mi-a placut Croatia, cursa de 100 mile din peninsula Istria, Nu e asa de grea ca UTMB, e potrivita pentru inceput de an. Nu e monotona și chiar daca tot asa se numeste au aparut schimbari la traseu. Acum e mai tehnic, trebuie sa te protejezi pe coborari, iar de caldura nu scapi in ziua urmatoare. Noi venim direct de la zăpadă, nu-i de mirare că mereu avem probleme.
S-a mai schimbat si finish-ul, e in mica piata cu turnul cu clopot, un loc reprezentativ din Umag, care similar oraselelor croate are si o zonă istorica, medievala, in componență.
Am primit întrebarea dacă cu noul circuit de concursuri al UTMB, atât de blamat prin aspectul comercial mai ales de Killian Jornet si Zach Miller, s-a schimbat în rău cel de la Istria. Nici vorbă, e tot mai bine. Că poate croații nu sunt atât de volubili, fiind mai apropiați de stilul german… Dar cel puțin acolo sunt la confluență cu italienii, slovenii, sunt teritorii care și-au tot schimbat apartenența și sunt poligloți.
Cine știe, poate boicotul anunțat pentru cursa regină de la Chamonix a influențat prezența la Istria a vârfurilor cunoscute, cu ITRA în jur de 900. A fost Pau Capell la 110k, imaginea din acest an a concursului, a fost Alessandra Boifava la 168k care a și câștigat cursa feminină. Boifava într-adevăr a venit la premiere îmbrăcată cu o vestă de “crew” cu reclamă la o cursă din afara circuitului UTMB. Poate are legătură. Iar câștigătorilor nu li s-au luat interviuri, precis s-a discutat dinainte.
Atmosfera a fost super, fiind multe terase în jur și aproape, lumea a rămas la povești. Altfel ca la sala de sport, una ca oricare alta din lumea civilizată! Tot aspect comercial?! Mă întreb când se va sesiza lumea de la noi că Circuitul Carpaților le “fură” clienții. Pânâ una-alta, sunt standarde de concurs care sunt respectate. Undeva în spatele Circuitului UTMB este un șahist care a implementat coeficienții ITRA pe modelul ELO, este o viziune pe termen lung care într-adevăr se tot ajustează și pentru asta contează opiniile tuturor celor implicați, inclusiv ale elitelor.
Mă bucur că alături de mine a fost și Tudor, el a reușit un loc 1 la categorie la maraton. A fost singurul la 18-19 ani, poate anul viitor se vor ambiționa și alții. Cu el am făcut și vizita la Motovun – startul maratonului, dar am și alergat ca recunoaștere traseu ultimii doi kilometri dinainte de finish.
Mai jos e un clip făcut mai ales pe baza unei filmări primite cu finish-ul meu. Mulțumesc celor două doamne sufletiste! Mulțumesc prietenilor pentru încurajări! După cursă mi-am luat rămas bun de la mare înotând un pic, simbolic.
Pfui! Am uitat! Multumesc de companie, la Livade ne-am întâlnit, italianului Andrea Mazzarese! Am suferit de sete împreună, el avea problemele lui, eu nu aveam dar nu puteam mai bine.
Doar un episod. În drum spre Groznjan era un izvor cu debit de pârâiaș care ieșea dintr-un perete. Eu mi-am umplut bidoanele, el nu. M-a întrebat dacă nu mi-i teamă că nu-i ok apa. I-am răspuns că sunt Highlander. Cum adică? Nu știi de filmul cu Mel Gibson, cu Scoția? – îi spun. Și stai în Scoția acum, mă întreabă. Nu! Dar m-am gândit că e mai bine să-ți spun că sunt Highlander de Scoția decât Dracula de România. Nu mor eu de la apă. Urma să intrăm în noapte… nu doream să fugă de mine. 🙂
Înainte de concurs, e postarea din care reiese şi motivul pentru care am avut discuţia despre muzică la radio.
De la Cluj e mai rapid spre Istria prin Slovenia. Dar incomparabil mai frumos este prin Croatia, Si, ca sa oblig navigatorul sa nu ma tot trimita unde nu doresc am pus destinatia Motovun.
Un orasel care are si componenta medievala, punct de start pentru proba de maraton dar si punct de trecere, aproximativ km130, la ultra-ul de 100 mile de la Istria, Sa stiu si eu cum e sa fii odihnit cand ajung acolo.
Fiecare oras are povestile lui, legendele lui, bazate pe fapte reale si hiperbolizate pe cat se poate, dupa cum e talentul naratorului. Legat de Motovun, a scris in 1908 Vladimir Nazor, un scriitor croat, o poveste din folclor cu un gigant bun Veli Joze, ce locuia alaturi de orasel. In mod sigur oraselul e protejat de pisici, e plin de ele, si sunt destul de mari.
Foarte buna supa de trufe de acolo, de fapt croatii sunt specialisti in mancaruri mai ales din peste, vinuri, produse din lapte – am cumparat si de pe internet apoi de la ei cas Paski (sir).
Cu ce nu ma impac e muzica lor usoara, imi place sa ascult la radio posturile locale pe unde trec cu masina, acum abia am asteptat sa ajung spre mare sa prind unul italian. Cum poti sa zaci asa cu vocalize lacrimogene cand ai langa tine Italia, cu opere, cantonete…? Poate ma ajutati cu o sugestie croata sa-mi schimb parerea.
In drum spre mare…
Şi tot înainte de concurs, reiese că am făcut recunoaştere traseu, ca profesioniştii care nu au timp la dispoziţie, adică minimal.
Precautie. O poza la finish. Este a cincea oara cand particip la Istria 100 mile, iar acum am venit cu baiatul, sa participe la maraton. 18 ani, cadou. Eu asa ii zic. Ca-n fabula cu vulpea si barza. El nu-i alergator, are avantajul insa ca e tanar si poate face orice.
Am trecut si pe la Motovun, km130 pentru mine, loc de start pentru maraton. Pozele le voi pune ceva mai tarziu. Recunoastere traseu spus mai in gluma, in realitate privit in jur si mancat o supa cu trufe.
Umag, o localitate la marea Adriatica, vizavi de Italia. Finish-ul acum l-au adus in Piata Libertatii, in orasul vechi, o piata in care isi au locul biserica Sf. Maria si impunatorul Turn cu clopot. Chiar functiioneza clopotul, am inregistrat danganitul lui.
Din ce am mai citit, orasul vechi era insula mai demult, nu peninsula ca acum. Sf. Peregrin si-a gasit sfarsitul aici si orasul e acum… sub protectia lui. Tot in Piata LIbertatii e si rezervorul cu apa al orasului, nu intelegeam de ce este langa Turnul cu clopot un fel de fantana acoperita cu sticla ca la vestigiile arheologice lasate privirii.
Frumos sa traiesti langa mare, sa navighezi, sa poti vizita locuri salbatice, sa asculti marea la asfintit.
Alta lume!
————————————————–
Totul se leagă, nu? Cam tot ce am spus şi scris a fost gândit dinainte, în timpul altor alergări, inclusiv în Făget. De aceea îmi face plăcere să alerg cu viteză mică prin păduri, mă distrez şi fac planuri, scenarii… Mai demult, la şcoală, preferam să merg pe jos câţiva kilometri şi repetam colinde, poezii, mă gândeam la ce pot să mă întrebe profesorii…
Aţi auzit despre “fenomenul Natalie” de la Harvard? Nu? Natalie Portman a absolvit acolo. Foarte deşteaptă, actriţă mare, niţel rădăcini româneşti ca să ne lăudăm… Pentru că era deja cunoscută din filmul Profesioniştii, fanii ei îi trimiteau sute de scrisori etc. Şi scrisorile ajungeau la Harvard unde, disperaţi, poştaşii le distribuiau la toate fetele cu numele Natalie! De ce? Pentru că doar numele de scenă era Portman, pe ea o chema Herschlag.
Şi, un citat al ei despre alergare, de pe IMDB, “I usually run three or four times a week now. Pretty boring, but it’s so worth it. It’s done wonders for my mood.” E o sinteză a însemnătăţii alergării pentru un alergător obişnuit. Se pare că eu nu sunt de acord în totalitate cu ea, cum nu sunt de acord decât parţial cu alte replici inteligente ale ei, dar acestea pot fi general valabile.
Am făcut două clipuri scurte, parcă e mai uşor de sistematizat pe youtube, vă dau link acolo.
