despre Judith Polgar și filmul “Queen of chess”
Queen of chess
Judith Polgar, viața ei, eminamente o viață petrecută în lumea șahului, vârful șahului feminin. Un documentar pe Netflix lansat de curând, o poveste despre a ajunge cel mai bun fără a fi un geniu. Oare?
Dar ce este un geniu? Noi suntem obișnuiți să numim ca genii pe descoperitorii din lumea științelor. În rest ne exprimăm cu genial, de geniu. Nu spunem că Leo Messi e un geniu. Deci există oare un șahist geniu?
În plus, are sens să comparăm geniile între ele?
”Queen of chess” urmează unui miniserial cu un succes imens – “Queens Gambit”, și asta nu doar din perspectiva șahistă. Despre “Queens Gambit” am scris câteva cuvinte nu demult, după ce am aflat că în realitate este povestită viața unei alte mari jucătoare, Nona Gaprindashvili (vezi textul de la sfarsitul postarii), campioană mondială incontestabilă la femei mulți ani, prima femeie care a obținut titlul de mare maestru internațional. Se poate spune că Judith a continuat calea Nonei.
Judith Polgar și acum își dedică viața șahului, chiar dacă nu la masa de joc. Am avut plăcerea și curiozitatea să o văd la Cluj în 2015, la Zilele Culturii Maghiare. M-am dus, deși nu pricep o iotă din maghiară. Dar șahul e universal. Nici nu mai știu dacă am jucat la simultan cu ea sau nu, știu că mi-a fost … teamă să nu dezamăgesc și nu mai țin minte ce decizie am luat. Mda, știu… Știu însă că am asistat la discuția publică de atunci la invitația prietenului meu șahist, Alin Toma, cu care ani de zile am colaborat la realizarea emisiunii “Regi și Pioni” de pe TVR Cluj.
După introducerea cam lungă, rămâne întrebarea: oare? N-a fost ea un geniu, pătrunzând în primii zece jucători ai lumii, depășind bariera celor 2700 puncte ELO? Nu a dovedit că este geniu ajungând mare maestru internațional, cel mai de sus nivel în șah, doborând recordul marelui Bobby Fischer? A fost oare doar un jucător hiperantrenat de la cinci ani, urmând convingerea tatălui ei – psiholog care, studiind multe cărți despre viața celor considerați genii, ajunsese la concluzia că nu te naști geniu ci te formezi urmând o pasiune?
Sigur că partea centrală a acestui documentar este dedicată primului ei joc cu Garry Kasparov, considerat de unii cel mai mare jucător de șah al tuturor timpurilor. A apărut de atunci și Magnus Carlsen, un nou titan, dar e în altă eră, cea a online-ului, eră în care poți participa în turnee nenumărate anual, de nu le faci față fizic și psihic. La ora acestei povești a lui Judith situația nu se putea compara cu cea actuală.
Este vorba de controversa asupra acelei mutări a lui Kasparov, care și în filmarea unei televiziuni spaniole se vede că a mutat un cal și l-a lăsat pe câmpul “e5” suficient de mult timp încât Judith să facă gestul de a scrie mutarea. Nu erau zecimi de secunda. Omul nu e robot, nu e un montaj cu microcontroller cu tactul mare.
Este clar că acea partidă a marcat-o profund pe viață pe Judith, mereu a povestit acel episod. I-a dat acel trac, acea frică care a marcat-o în jocurile ulterioare cu Kasparov. Și la noi, la Cluj, a vorbit despre acel episod. Kasparov n-ar fi pierdut atunci nici așa, ar fi rezultat o remiză. Dar… un campion mondial care dovedește lipsă de fair-play? Nu se mai auzise, regele nu greșește, el stă într-un turn de fildeș imun la nimicnicia lumii. În acele momente de concentrare poți totuși să nu fii conștient de anumite gesturi? Poți! Dar cei din jur sunt conștienți, nu sunt în starea ta. Și au tăcut! Vă aduceți aminte expresia”și ei știau”?
Nu există comparație între genii. Pot avea însă slăbiciuni.
Dar acum suntem imuni, nu? Toți suntem oameni, toți putem greși, nu? După episodul cu Magnus Carlsen, când în calitate de campion mondial a părăsit o competiție, încurcând pe toată lumea și afectând rezultatele, acuzându-l pe Hans Niemann de trișare, cu argumentul că doar acesta mai trișase cândva, adolescent fiind, în partide online, parcă avem alte repere de corectitudine. Se poate mai rău. O fi bine? Cu cât ai experiență de viață mai multă devii mai permisiv?
La rece privind, de-a lungul timpului Judith a pierdut în fața lui Garry, scorul general fiind 1-12, fără cele patru egaluri. Cum remarca prietenul meu Alin, diferența de valoare nu inseamnă că jucătorul cel mai bun câștigă întotdeauna, ci că victoriile celui mai slab vin sporadic. Dar contează și tracul…
A obținut totuși victoria – prima victorie a unei femei în fața unui campion mondial – în 2002, la turneul de șah rapid Rusia – Restul Lumii. Cu modestie aceasta a spus că victoria a venit după ce l-a cunoscut mai bine pe Kasparov, fiind invitată împreună cu soțul ei la locuința lui Kasparov din Croația. După ce a văzut că și el e om, nu doar un șahist invincibil, un mit, a scăpat de slăbiciunea care a marcat-o de la 17 ani.
Ca umil șahist nu pot să nu remarc că Garry în această partidă pierdută nu a ales Siciliana pe care o stăpânea desăvârșit, ci Spaniola, unde într-o partidă precedentă n-a obținut decât remiză cu Judith. Ca să fiu malițios, e un fel de a spune ca și Arhimede “Noli tangere circulos meos” – hai să nu jucăm Siciliana, îți dau o șansă. O umbră de regret, să-i dea Cezarului ce-i al Cezarului, o compensație indiferent de forma de moment?
Pentru mine e mai mult decât un documentar, poate fi considerat și film artistic, este inspirațional în mod plăcut, neforțat. Sigur că n-am nevoie de dovezi suplimentare pe tema egalității intelectuale femei – bărbați, dar dacă vă ajută… 🙂
Îmi place Judith ca om, a acceptat și remiza, și în sensul de respect – respect. A trecut peste animozități. Atât față de Kasparov, cât și față de tatăl ei, acuzat că a făcut experimente pe proprii copii. A spus că nu se consideră un geniu, sugerând că experimentul a reușit, că tatăl ei a avut dreptate, că doar prin muncă a ajuns la rezultatele remarcabile. Sau se înțelege invers? Sau a fost doar “simplă“ modestie?
Realitatea a fost așa: nu a fost alegerea lui Judith să urmeze o carieră șahistă chiar dacă a avut o înclinație descoperită devreme. A fost o soluție poate pentru a ieși din sărăcia din care cu greu scapi. Au fost exemple celebre în care șahul a ajutat. Este anecdota cu Vishy Anand în tren, în India, când este întrebat ce meserie are. Și el răspunde că este șahist, la care interlocutorul exclamă: nu se poate, doar Anand poate trăi din asta!
Anand a arătat o cale pentru copiii dintr-o țară săracă. Un alt exemplu este Dieter Nisipeanu al nostru, care a considerat că, la valoarea lui, nu mai este important bacalaureatul, poate să se dedice integral șahului.
Dar dacă șahul, deși cu o viață de mii de ani, dar totuși un joc, ar fi dispărut fiind eclipsat de jocurile moderne din online? Și mai este acea întrebare pe care poate și-o pune orice șahist de valoare: oare, decât să trăiesc și să studiez șahul toată viața, nu aș fi realizat mai multe învățând altceva? Nu ar fi fost numele meu alături de câștigători de Nobel? Cum se poate împăca o minte luminată cu șablonul celor 64 de pătrate? Kasparov, spre apusul carierei, a început să aibă orientări politice. A “descoperit” că este azer. Este una din vocile opoziției Rusiei pe care totuși atâta amar de ani a reprezentat-o când exista Uniunea Sovietică. A fost simbolul succesului comunismului, înlocuindu-l pe Karpov.
V-ați asuma rolul unui Dumnezeu atotștiutor, cunoscător al adevărului absolut, hotărând viitorul unui copil pe vecie pentru că știți ce e mai bine pentru el? Cine știe, poate ați avea dreptate. În fond Judith e arhicunoscută prin șah. Dar dacă era pentru ea altceva și nu șahul? Miliarde de variante. În orice caz a rămas un om de caracter, succesul n-a transformat-o negativ.
Este o poveste despre viață care merită cunoscută, cu multe învățăminte. Nu trebuie Netflix pentru a găsi informații despre film, rezumate, chiar cu ajutorul A.I: Iar în lumea site-urilor șahiste puteți citi opinii specifice.
Nona Gaprindashvili și despre istoria filmului “Queen’s Gambit”, altfel decât o știam până acum
Interesant. N-am stiut. Versiunea standard este ca Beth Harmon, un personaj fictiv, este modelul feminin copiat după cel al lui Bobby Fischer, americanul invingator, singur impotriva tuturor… sovieticilor care dominau lumea sahului secolul trecut.
Si chiar traiesc mai mult ca ei, daca are vreo importanta cantitatea in viata materialista de aici.
