Seara, pe când răsare Luna, caii se opresc și din căruțe oamenii coboară și-și încep forfota ritualică de dinainte de culcare. Mai întâi și mai întâi bărbații se risipesc la poalele pădurii și cu vreascurile strânse focul se întețește rapid, adunând la marginea lui copiii obosiți și flămânzi. E vremea supei cu un parfum mereu diferit, dat de natura locului. Și curând glasurile subțiri se aud tot mai stins, semn că pot începe poveștile interminabile animate de focul parcă tot mai viu. Doar sub un coviltir plânsetul nu se mai oprește. – Puișor, știi tu povestea cu Luna, cea de…