Este al cincilea an de Maraton Apuseni pentru … adulţi şi al patrulea an pentru familii şi copii. Anul acesta s-a introdus şi proba de cros, acoperindu-se mai bine segmentul de trecere de la probe scurte de copii la semidistanţă. Interesant de spus e că la proba de cros au fost mai multe participante decât participanţi! Se pare că generaţia tânără nu mai e aşa încorsetată în regulile strămoşeşti despre ce trebuie să facă şi ce nu în timpul liber. 🙂
Pentru că s-au afişat rezultatele de anul acesta la family şi pentru că ai mei au fost foarte buni depăşindu-mă clar ca performanţe, spun câteva cuvinte despre această probă… de tradiţie.
La Maraton Apuseni, chiar dacă am participat în acest an doar a doua oară la proba de maraton (2014 şi 2015), practic de proba family m-am ocupat mai mult sau mai puţin de la prima ediţie, din 2012, în special de traseu. În 2013 am putut veni cu întreaga familie şi am şi participat cu Andreea, Diana fiind cu Tudor (în plus atunci s-a făcut şi un concurs de fun pentru voluntari pe traseul de family). Rezultatele din anii trecuţi nu s-au pierdut, un link este aici.
multumesc pentru poze – start la family, deja Tudor e in frunte – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
An de an a crescut numărul de participanţi la family, de la 16 familii în 2012 (erau şi alte reguli) ajungându-se anul acesta la 114 familii, unele fiind cu 3 membri! Cu atât mai mult m-am bucurat că Tudor a fost primul la general, iar Andreea a cincea la general şi prima fată (a încheiat pe locul 2 la categorie).
multumesc pentru poze – finish Tudor, eu n-am avut panglica in faţă niciodată, am avut virtuală doar la crosul voluntarilor în 2013 – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
multumesc pentru poze – finish Andreea – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
medaliile la family – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
Faţă de ei locul meu 20 la general maraton şi 7 la categorie – 5h29min – e modest.
multumesc pentru poze – start la maraton – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
Proba de maraton din acest an a avut o schimbare majoră, dictată de schimbarea sensului de parcurgere de la Scăriţa Belioara. A devenit şi mai lung, de aproximativ 43,5km. Şi anul trecut a fost un maraton greu, dar în acest an, cu 2500+ diferenţă pozitivă de nivel, mi s-a părut cel mai greu din maratoanele de alergare la care am participat până acum. Şi nu numai diferenţa de nivel face traseul epuizant, ci şi modul cum se obţine aceasta: din multe urcări, teren vălurit care îţi macină forţele pe furiş şi te poate lăsa complet descoperit pe urcarea finală de Valea Vadului, o urcare care-n mod normal o poţi face cu “pace” de cel puţin 6 la mie şi pe care ajungi să mergi frustrat. E semnificativă diferenţa de ritm dintre cei care au parcurs urcarea de Valea Vadului la semimaraton şi cei de la maraton. Uitaţi-vă la clasamentul general al segmentului de pe Strava (am creat segmente cam pentru toate urcările importante – vreo 7 – un alt motiv să rămână traseul la fel 🙂 In clasamentul respectiv sunt pe locul 32, cu personal record de 34min46sec). Şi de asemenea traseul de maraton mi s-a părut foarte frumos. Dar să zicem că sunt puţin subiectiv. În orice caz sper ca de anul viitor să nu se mai schimbe traseul, să am repere de timp 🙂 . Doar calamităţile să mai poată interveni…
multumesc pentru poze – urcare Dealul Rafailestilor – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
Cum a fost anul acesta pentru mine? Calculat, încetişor, cel puţin la început, primii 18km. Eram iar în situaţia de la Alba-Iulia City Race, când ştiam că urmează în mai puţin de-o săptămână o cursă lungă şi grea şi, mai important, în echipă. N-am voie să greşesc. Atunci urma o cursă în ştafetă – turul Balatonului în 4 zile – Spuri Balaton SzuperMaraton – alături de Mihai Pantiş (prietenul care a alergat la Alba-Iulia costumat în cavaler, cu sabie şi scut) şi Hadnagy Jozsef (un om foarte sufletist aflat şi în spatele Tuşnad Maraton). Acum, alături de Cristina şi Ady Beleanu, de Cristina Trancă, urma să particip la secţiunea Eco Challenge de la Propark Adventure, în echipa Iezerele Cindrelului. Aşa că a fost musai să-mi controlez instinctele şi să nu exagerez trăgând de mine ca un nebun, măcar la început. Şi acest lucru mi-a prins bine pe bucla din rezervaţie şi chiar pe final.
În fine, pe acest fond şi gânduri de început pe urcarea de Buscat m-am simţit ca un cărăuş. E drept că la senzaţia respectivă a contribuit şi camelbag-ul plin ca pentru război, ca pentru un ultra, dar nici nu mă simţeam prea fresh. Atât puteam alerga fără să mă sparg. L-am văzut pe Luci Clinciu pe drum, stând pe margine, de am crezut că nu mai participă, mi s-a părut că-l văd pe Istvan Szokolszky că se întoarce, iar inexplicabil, amândoi fiind la categoria mea şi fiind foarte buni. Urcam alături de prietenul meu Dan Lupşa, coechipierul de la 4 Munţi de anul trecut. Bine a remarcat Luci când a trecut pe lângă noi! Neintenţionat reformasem echipa San Marco. Şi aşa am tot alergat, urcând Pietrele Mărunte, coborând la Crucea Crencii şi îndreptându-ne spre Săgagea. Puţin înainte de Crucea Crencii am ajuns-o pe Viorica care a continuat cam în ritmul nostru şi l-am zărit oprit la un izvor pe Radu Vădan cu câinele. Da, alerga cu câinele şi era în faţa mea! Foarte tare! Adică vă daţi seama ce părere aveam de ritmul meu, ştiam că încetul cu încetul trebuie să încep să alerg mai repede.
Cum i-am spus mai apoi mai în glumă, mai în serios, Radu a lansat o nouă modă: alergatul alături de animalele de companie, alături de porcuşori de Guineea, de porumbei, papagali sau ce-or mai avea oamenii prin curte. În fond la cămine în Zorilor era unul în studenţia mea care-şi plimba purcelul. Şi era atunci un regim considerat plină de restricţii, nu? Acum e floare la ureche, apropo de alte obiceiuri văzute la maratoane, nu Viorica? 🙂 Pentru anul viitor eu vin în avans cu propunerea ca la PA-uri să existe şi pet-food. Nu mai e suficient să fii întrebat dacă eşti vegetarian sau nu. Şi să se specifice în regulament că nu ai voie să exploatezi animalele să-ţi care rucsacul pe traseu, că nu ai voie să foloseşti drone sau alte tehnici de luptă şi supraveghere ca să-ţi creezi avantaje. Just in case…
Dar să continui. Eram în formaţie de 4 – Dan, Radu, eu şi câinele (ştiu că era politicos să mă trec ultimul în enumerare, mea culpa). Coborâm spre Săgagea şi vedem o nouă tipă faină – Mona Zuaiter. Şi rămân singur. E drept că deja începusem să schimb ritmul, dar nu e doar meritul meu. Înţeleg că Radu era cu câinele, dar Dan? Cu Dan a devenit clar la final, când am văzut că a terminat alături de Mona, timpul lor cam 6h16min. Nu pot spune că nu mi-a trecut şi mie prin cap schimbarea priorităţilor.
A urmat urcare, urcare şi iar urcare, şi coborâri ca nişte urcări. Şi am început să ajung prieteni cu care am de obicei ritm asemănător. M-am mai liniştit. Pe urcarea grea de la Belioara i-am ajuns pe Radu Kiss, pe Sovereşan, pe Tilea Pepi. Istvan Szokolszky nu se simţea bine, a trebuit să se oprească. În mod normal termina mult în faţa mea, dar acum a avut probleme stomacale. Cred că pe bucla de rezervaţie am reuşit să ajung de undeva de pe locurile 50-80 până pe la locul 20 unde am şi încheiat. Pe urcarea de la Izvorul Belioarei la Şesul Craiului sunt pe locul 4 conform Strava (evident că nu mă pot compara cu cei buni, dar e un indiciu despre cum am mers).
multumesc pentru poze – la iesirea din rezervatie, cu Bogdan Morutan pe urme – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
S-a ţinut de mine Pepi şi la Răscruce deja era mult în faţă, cu toate eforturile mele. Nu m-am putut ţine de el, n-am vrut să forţez şi să am o Valea Vadului ca o vale rea. Abia mă ţineam după Bogdan Moruţan.
Aşa am şi încheiat, după Bogdan, care mereu se uita în spate şi o lua la pas când vedea că are vreo 100 de metri. Mda, am avut cârcei, a trebuit să merg de vreo două ori, târându-mi un picior. Rămâne pe data viitoare 🙂 . În orice caz, dacă la Săgagea eram alături de cei care au terminat în peste 6h, la final am ajuns în zona 5h30min, cum i-am spus şi la Dan – că mi-ar plăcea să termin în 5h30min, că traseul e mai greu şi mai lung ca anul trecut.
excursia cu prietenii – From Maraton Apuseni pentru toti, de la mic la mare |
Sper să ne vedem şi anul viitor pe acelaşi traseu! Mulţumesc prietenilor pentru companie, mulţumesc pentru poze, a fost fain. Am rămas şi zilele următoare în Muntele Băişorii şi am profitat de vremea bună mergând cu prieteni şi familii la Scăriţa Belioara, să vadă şi copiii stâncile. N-am ajuns decât la balconul 4, că erau şi copii mici şi pe cărările acelea era greu să le controlezi mişcările imprevizibile.