UltraBug a fost deosebit, interesant și frumos prin multe elemente.
În primul rând, chiar dacă locația de start are un nume ce te trimite cu gândul la un capăt de lume – Fundu Moldovei, este și nu este așa. Știați că este mai mare distanța de la Cluj la Brașov decât de la Cluj la Fundu Moldovei? E primul lucru care m-a frapat, mi-a atras atenția când m-am uitat pe Google Maps. Și apoi să te miri că primul voievod al Moldovei, Bogdan I, a venit din Maramureș? Ok, el venise la vânătoare… ceea ce spune multe despre pădurile din Bucovina, cu legende, povești, poezii și altele cu zimbri (vedeți rezervația de la Vânători Neamț, prin care am și fost acum doi ani când am participat la singurul concurs de aventură de la noi – Propark Adventure). Și uite-așa vedem că sensul numelui localității e dat de apropierea de izvoarele râului Moldova care o străbate. No bun, cu asta m-am liniștit, nu mă duc la capătul lumii.
Și totuși e capăt de lume, e o comună destul de izolată, dacă ești fan la vizitat locuri noi dar dorești în special să te respecți mâncând la restaurante, ai cam dat-o în bară: mănânci din pungă. Există magazin local, a ajuns și Profi pe acolo (din păcate cum spun apărătorii tradițiilor și afacerilor locale). Te poți caza la săteni, dacă-ți place să riști să cauți la fața locului, sau poți alege calea recomandărilor de la organizatori, eu stând cu cortul la Camping De Vuurplaats, unde am și mâncat seara. Mi-a plăcut să stau acolo, condițiile sunt pe măsura celor oferite în vest, dar nu-și pot permite nici ei să țină un restaurant sau măcar un bar – terasă, că-i … fundul Moldovei.
Dacă doriți mâncare tradițională românească, încercați meniuri la Vatra Dornei sau în altă parte, moldovenii sunt extraordinari la gătit. Nu că nu se pricep și la vinuri… Sigur, o soluție e să participați la UltraBug, măcar la etapa de 8km din ultima zi, ca apoi să gustați din mâncărurile pregătite la stână.
Și ajung la un al doilea element prin care se remarcă Ultrabug – petrecerea de la stână, unde a fost și premierea. Anul acesta a fost aperitiv cu brânzeturi, supă, un pic de friptura de vițel la proțap, gogoși și mult așteptatul balmoș. A fost simpatic prezentatorul, cred că-i staroste pe la nunțile de acolo.
Update: Se poate mânca la Moara și la Viorica – corecție de la Dinu Turcanu.
Dar pe alergători îi interesează traseul. Ar fi superalergabil fără noroi. Dar eu nu cred că în toată istoria Moldovei a fost o zi în care n-a fost noroi pe acolo. Și cu asta promit să nu mai pomenesc cuvântul “noroi”, să nu se transmită și-n altă parte. În cele trei zile de concurs n-am ajuns în munții cei înalți și stâncoși, gen Rarău. Au fost dealuri mari, abrupte, poteci înierbate pe care era greu și la urcare, dar mai ales pe coborâre, iarba deasă ascunzând capcane în care cu ușurință puteai să-ți sucești gleznele. Cea mai mare parte a traseelor au fost însă drumuri forestiere, chiar și asfalt, și poate acest aspect deranjează pe alergătorii declarați de trail care nu-s obișnuiți să alerge tare și susținut zeci de kilometri.
Mi-au plăcut peisajele, pădurile care mai există, atât cât am putut vedea în încrâncenarea mea, în pauzele când nu era musai să mă uit la locurile unde calc.
Pfui, era să uit un lucru important: gardurile. Gardurile de delimitare proprietăți, de limitare acces pentru animale. La ei nu-i ca în alte părți, unde se lasă drumurile de acces circulabile, fără obstacole. Ce-i drept, se face economie la lemne, și nu-i un lucru rău. Gardurile m-au dus cu gândul la Lopar – insula Rab – Croația. Acolo erau din piatră, și erau portițe. Așa era zona, aridă, cu multă piatră, cu oi și capre, și toți știm că dacă este un ierbivor care poate supraviețui în condiții precare, acela-i capra. Nu-i aluzie la RupiCapra, unul din cluburile la care activez acum. 🙂 Pun mai jos o poză din Croația, de model. Ferească sfântul să fii cu MTB-ul și să tot sari ziduri (care au și rol de protecție contra vântului, care acolo te poate zbura și dacă ai 67 de kilograme cât am eu). Unii au spus că e alergare în … cu obstacole, ceva mai mare proporția de alergare totuși. Cum mie nu-mi place gimnastica, deși mi-ar prinde bine, întreruperile acestea nu mă încântau. Noroc cu Vasile Tompa, noul meu prieten cu care am alergat în primele două etape (că așa ni s-a potrivit ritmul), care mereu deschidea și închidea porțile ca pentru un împarat. Mulțumesc, nu mi s-a scuturat coroana de pe cap! Gardurile sunt la capitolul “interesant”, dacă mai e nevoie să precizez. Promit să nu mai pomenesc nici cuvântul “garduri”, am pus la plural că acolo sigur nu are singular.
Ce mi-a mai plăcut? Concurența. Anul acesta a fost o concurență mai mare, mi-am găsit motivație, dar despre aceste lucruri când fac un rezumat al cursei mele. Să nu se înțeleagă că pentru mine a contat musai prezența unor vârfuri, ca Vitalie Gheorghiță, Cătălin Șorecău (momentan un abonat la locul 2) sau Octavian Ivanov. Nu-l uit nici pe Alex Petruț, locul 4 în acest an, un obișnuit al concursurilor grele. Au fost oameni mai mulți în zona mea valorică, delimitată clar de cei 4 mai sus pomeniți, m-am așteptat să fie oameni pe care nu-i întâlnesc uzual, cei din Republica Moldova. Știu că sunt alergători buni pe acolo, iar trailul începe să scoată vârfuri și la ei. Serghey Dzero cred că vă este mai cunoscut după ce a câștigat la Maraton Apuseni Ultra în acest an. Dar și Vio Mălai, recent inclusă în echipa de ultra a României (locul 3 cu echipa la Campionatul Mondial din acest an – felicitări fetelor și băieților) și Crina Buzgan sunt din Republica Moldova!
Și închei descrierea UltraBug în ansamblu cu atmosfera faină de concurs, cu oamenii primitori, cu umor și zâmbăreți.
La capitolul de îmbunătățit este doar sistemul de cronometrare, care e eficient pentru un ultra în general, dar la o etapă cum a fost ultima, cu concurs separat de 8km și cu concurs de copii, a fost imposibil să nu dea mici rateuri. Dacă rămâne așa, atunci sugestia mea vine de la concursurile de motocros. Acolo există să zic așa “benzi de întârziere”, adică se marchează cu bandă culoare cu 2-3 curbe mai strânse înainte de finish și așa concurenții se înșiră și sunt mai ușor de urmărit.
Despre concursul meu.
Pe scurt, am încheiat cele 3 etape pe locul 9 la general, cu un timp de 10h38min, un timp bun pentru mine.
Locul 8 a fost Iulian Ionescu, la 2 minute în fața mea, care s-a ambiționat (sper 🙂 ) foarte tare să încheie în fața mea. În prima zi am fost mai bun cu 3 minute, l-am prins pe final, în a doua zi a fost mai bun cu 6 minute, poate contând și folosirea bețelor de către mine la un traseu mult mai alergabil ca-n prima zi. În a treia zi cred că l-au trecut ceva transpirații deși cele 3 minute diferență erau greu de surmontat de către mine la un traseu de 8km cu o urcare puternică. Am reușit să scot doar cu un minut mai bine ca el.
După mine pe locul 10 tot la două minute a încheiat Paul Smereciuc, prietenul meu din Cluj, organizator la Sport Management Events. Nici el și nici Iulian nu erau la prima lor participare la UltraBug, iar Paul de fapt e “aselenizat” în Cluj, el fiind moldovean.
A fost o luptă frumoasă cu Paul în ultima etapă, după ce în etapa a doua el mers super bine, reușind să ajungă în spatele nostru (al meu și al lui Vasile Tompa) la ceva peste 2 minute.
Vasile, cu care mi-am petrecut multe ore în primele două etape, în etapa a treia a ales să alerge cu prietena, sacrificând gloria efemeră de a încheia în top 10 la UltraBug.
Prima etapă “Witches Castle”.
A fost 40km cu 1550m diferență de nivel, cea mai grea etapă din punct de vedere tehnic, știm din ce cauză, acel prim cuvânt… Am reușit 4h29min, fiind încântat că am încheiat sub 4h30min. După ce Vasile a tot oscilat în jurul meu, fiind ba în față și dispărând din peisajul meu, ba în spate (îl ajungeam la PA-uri), s-a hotărât că mai bine aleargă cu mine. Eu n-am avut ce face. 🙂 E glumă, evident, mi-a plăcut să alerg cu el și ca bonus, așa cum am spus undeva mai sus, m-a ajutat mult prin faptul că era mai rapid și mai mereu îmi deschidea porțile de la garduri și le închidea după mine. Eu nu-s un partener prea agreabil, merg întotdeauna la o anumită limită care nu-mi permite să am chef de vorbă. Se pare că am fost într-o simbioză perfectă, cel puțin declarativ eu ajutându-l cu ritmul meu constant. Încă nu pot să înțeleg de ce aleargă cu Vibram FiveFingers, când cu încălțăminte normală s-ar fi putut bate la podium. Dar no, fiecare om are defecte, și când ele sunt la vedere e mai bine. 🙂
În această combinație letală am reușit să alergăm foarte bine (după umilele mele referințe din clasamentul de anul trecut), încetul cu încetul să ajungem concurenți, inclusiv pe Paul și Iulian.
Dintre evenimente spun doar că ne-am pus la punct procedura cu gardurile, am căzut în fund de două ori pe prima coborâre pe iarbă, fiind sanie cu tot cu Hoka ai mei, Alex Petruț depărtându-se definitiv de mine. Pe la mijlocul traseului, mi-a rămas un papuc înțepenit în acel cuvânt… Am ales să mă întorc după el, că el n-avea de gând să mai vină și mi se părea că încetul cu încetul chiar se ascundea.
A fost locul 10 la general pentru mine, imediat după Vasile.
Etapa a doua “Rolling hills”.
A fost 50km cu 1550m diferență de nivel. Nu pare mult de urcat, nu pare grea, dar am ales să folosesc bețe din mai multe motive.
În primul rând am considerat că mai bine să mă întârzie un pic în cazul când nu le folosesc mult decât să dau vreun chix din cauza unei posibile căderi fizice. Eram bine, dar eu merg de obicei pe risc minim. Știam că primii 8km sunt pe asfalt și am să mă chinui, dar speram în recompensă la final.
M-am uitat la profil iar spre sfârșit pantele păreau mai abrupte și nu doream să mai patinez la vale. Nu știam dacă e drum de țară sau iarbă, mai bine întrebam – a fost piatră și drum fără altă problemă decât că era abrupt.
La condiții meteo de ploaie, la ce traseu cu … mă așteptam, bețele consideram că mă ajută.
În fine, n-au fost condițiile grele de care mi-a fost teamă, chiar și vremea s-a răzbunat, de la ploaia de la pornire s-a făcut chiar un soare cam tare.
Am alergat de la start cu Vasile și se pare că am fost destul de lent. El a rămas răbdător la ritmul meu, și eu la fel. 🙂 Am tot așteptat “să-mi dau drumul”. Am avut de așteptat… Lavinia Șulea a mers foarte bine, am crezut că n-o mai ajungem și chiar ne gândeam la varianta că s-a rătăcit. Multă vreme am alergat alături și de Ionuț Golban, care ajunge se pare la forma lui de altădată. Ritm și ambiție am avut pentru că multă vreme în fața noastră a fost Hella Schmidt care a încheiat pe podium pe locul 2 (după Lavinia).
Pe penultima urcare, la pârâu, am ajuns-o pe Lavinia, după ce mai trecusem de doi băieți. S-a ținut de noi și a încheiat la câteva secunde după. Sper că i-a prins bine prezența noastră. Eu nu mi-am modificat ritmul și dacă vă întrebați de ce n-am încheiat împreună atunci răspunsul e că am vorbit cu Vasile și ne-am înțeles că va fi finish fără sprint (el cu papucii lui era sătul de atâta piatră), pentru Lavinia scopul era atins, iar la noi poate conta fiecare secundă ca să ne păstrăm pozițiile la open. Am avut dreptate, Paul a mers așa de bine că a ajuns la 2 minute după noi în clasamentul general (5h09min timpul lui la a doua etapă).
Am încheiat cu timpul de 5h26min, locul 13 la etapă, dar am păstrat locul 10 la general. Am fost mulțumit, n-am trecut de 5h30min, dar nici n-am reușit să mă încadrez în 5h15min. Intervalul de 5h15min – 5h30min sau mai bine îl luasem după timpii lui Adelin Udeanu și Ștefan Sălăgean de anul trecut, care încheiaseră atunci pe locurile 4, respectiv 3 la general.
Etapa a treia “Bootsy the Cow”.
A fost 8 km cu 300m diferență de nivel.
Mă simțeam presat de Paul (la 2 minute după mine), știam că aleargă foarte bine la plat, iar cu Iulian n-aveam planuri mărețe, erau greu de recuperat 3 minute. Vasile hotărâse să alerge cu prietena, care atâtea zile a fost alături de el și acum aveau prilejul să concureze împreună. Deja el era antrenat ca și coechipier după zilele cu mine. Unul din primele lucruri ce le înveți așa e răbdarea. 🙂
Aveam la început o urcare abruptă, ceea ce putea fi bine pentru mine, iar apoi să “manageriez” avantajul posibil.
În primul rând mi-am luat Inov8 Rocklite, să fie mai buni la noroi ca Hoka Speedgoat, dar nici la extrema Inov8 Mud să nu ajung, având în vedere că va trebui să alerg mult și pe plat și asfalt.
De data aceasta am fost cu ochii fixați pe Paul de la start, am văzut că a luat-o puternic înainte și am avut confirmarea că și el avea gândurile lui cu mine. Noroc că e mai înalt și l-am putut vedea.
S-a pornit puternic, am reușit și eu să intru pe urcare fără mare trafic, dar tot erau vreo 10 – 20 persoane între noi. La start se aliniaseră și alergătorii pentru etapa de duminică, mai odihniți. Nu-l mai vedeam pe Paul și am decis să-mi văd de treabă, că degeaba faci planuri dacă nu le susții cu fapte. N-am mai stat pe gânduri și pentru că poteca era cam ocupată am ales să alerg prin pârâu. L-am văzut din nou pe Paul, i-am simțit ritmul și am încercat să trec descurajant de repede pe lângă el. Apoi m-am pomenit că trec în fața lui Alex Petruț, a lui Ciprian Vîrna (de care nu mă puteam atinge, având un mare avans la general) și m-am liniștit, totul era să păstrez ritmul.
La coborârea abruptă ce urma am fost mai relaxat pentru că reușeam să mă țin de ei și-mi imaginam că nici Paul n-o să poată coborî mai bine dacă s-a întrebuințat tare la deal, că îi trebuie un timp de revenire. Kilometri treceau, șansele să pierd cele 2 minute treceau și ele. Îl vedeam pe Ionuț Golban cum e întrecut de Alex, dar eu nu reușeam să mă apropii de el. Tot 50 – 100 m erau între noi, dar mai erau 5, 4 … apoi 1 km până la finish. Nu m-am uitat în spate deși deja mă depășise un băiat tânăr de la un club din Craiova și auzeam că se apropie încă vreo 2-3 persoane. Paul între ei, m-a prins înainte de podul ce dădea pe ultima linie dreaptă de șosea. Ne-am salutat și m-am chinuit să mă țin de el, terminând la câteva secunde. Felicitări lui, celorlalți concurenți! De aceea mergem la concursuri, pe lângă socializare, să simțim că trăim mai la limită ca de obicei, dar fără ca acest lucru să ne primejduiască viața noastră sau a celorlalți, iar trofeele noastre să fie simbolice, nu să frângem de exemplu aripile unor viețuitoare.
42min20s a fost timpul meu, loc 15 etapă, locul 9 la general (consider că e încă un ajutor, mai degrabă cadou de la Vasile). Față de Adelin și Ștefan anul trecut am fost mai bun în etapă cu 1min, ceea ce e super pentru mine. 10h38min per total este de asemenea ceva ce poate fi … îmbunătățit.
Mulțumesc lui Adi Toma pentru informațiile furnizate despre cum a fost anul trecut, pronosticul lui cu top ten s-a adeverit deși m-am întrebuințat serios și speranțele mele ascunse erau ceva mai optimiste. 🙂
Vă mulțumesc tuturor pentru vacanța din Bucovina!
2 Comments on “UltraBug 2019 – cum înveți să alergi prin pâraie ca să eviți noroiul”
Comments are closed.