ecco (uite)… guarda (privește)… cosi (așa)… leggero (ușor)… delicato… orecchiette (specialitate paste din Bari)
Dar despre aceste cuvinte în capitolul următor – La terasă. Până atunci alătur o povestire despre…
Alberobello – orașul trulli
Rememorare Italia… 10 august 2025
Din Polignano a Mare, “basecamp-ul” nostru, unde briza mării se simțea şi căldura repede o astâmpăram intrând în apă, cu greu ne-am urnit să vizităm alte oraşe mai apropiate. După o vizită de seară în Bari doar la Alberobello am mai ajuns în ziua următoare.
Musai să vizităm că-i bai mare! La negocierile în familie am obţinut să nu stăm decât până după-masă, să pot face baie liniştit în mare.
În fapt eu nu eram prea impresionat de trulli. Doar văzusem la malul mării câteva. Am pus poze cu ceva dărăpănături, ce-i drept răcoroase, dar prin care mişunau şopârliţele gecko efectiv peste tot: şi pe jos, şi pe tavan, şi pe pereţi… Adică deja aveam prejudecăți.
Sigur că deja ştiam povestioara cu impozitele pe case care crescuseră foarte mult, motiv pentru care localnicii, inclusiv din Alberobello, construisera aceste trulli (căsuțe) care musai să fi fost fără mortar, doar din piatră, să poată fi demontate uşor. O variantă parcă mai realistă e că se plătea pe numărul de ferestre, motiv pentru care aceste căsuţe aveau doar uşi.
De la gara din Alberobello unde ne-a adus autocarul, calea ferată fiind în reparaţii, primul lucru pe care l-am făcut a fost să căutăm o terasă. Dar despre acea vizită am spus că scriu spre sfârșit.
Traversând partea de oraş mai nouă am ajuns în piaţa principală, uşor de identificat după primărie. Am făcut poză şi la frontispiciu, am remarcat atenţia pentru rememorarea unor date istorice importante pentru italieni: 11 iunie 1946, proclamarea Republicii Italia şi … cine e Vittorio Emanuelle, fondator al Italiei unite în 1885. Iar piaţa poartă numele lui.
Şi citesc povestea cu Garibaldi, cu Contele de Cavour, cu pericolul invaziei franceze conduse de Napoleon al III-lea, cu monarhul Vittorio Emanuelle, supranumit regele gentilom, care a fost primul rege al Italiei Mari, unificate. Citesc despre viaţa grea a omului simplu din acele vremuri, despre dominaţia bisericii şi a papei care a întărit pedepsele Inchiziţiei, despre cruzimea, canoanele şi cenzura de atunci. Şi cum, prin formarea Italiei Mari la care abia spre sfârşit s-au adăugat Roma şi Veneţia, s-a separat puterea de stat de cea bisericească.
Şi ajungem să vedem căsuţele de poveste, înşiruite şi înghesuite pe un întreg deal. Albe, îngrijite, cu flori, cu inscripţii, uniforme în mod de construire dar diferite şi neregulate privite de aproape, dovadă a muncii manuale şi a folosirii pietrelor ajustate atât cât s-a putut cu unelte obişnuite. Aşa, cu trecerea timpului, am devenit mult mai sensibil şi mai apreciativ la tot ce înseamnă munca manuală a omului, indiferent de domeniu, nu-mi mai place perfecţiunea cu orice preţ.
Am ataşat câteva din poze, nu am făcut cu interioare, mi s-a părut că aş fi prea invaziv. Sunt şi magazine cu produse locale, şi mici berării cu bere artizanală, multă diversitate. Iar aranjarea interioară dovedeşte multă imaginaţie în organizarea spaţiului, nu simţi claustrofobie. La cât sunt de înalte permit şi folosirea etajerelor, depozitarea în poduri.
După ce am căscat gura ca-n copilărie în orăşelul de basm, setea mi-a adus aminte că trebuie să plecăm. Tot mai bine la mare! Dar a meritat să mergem la Alberobello, e parcă desprins din povești.
La terasă
ecco (uite)… guarda (privește)… cosi (așa)… leggero (ușor)… delicato… orecchiette (specialitate paste din Bari)
Botă la italiană, totuși mai înțeleg câte ceva, noroc cu filmulețele mele și cu răbdarea de șahist, dornic să înțeleagă explicațiile bucătăresei care făcea pastele “orecchiette” pe care clienții le serveau la masă… în Alberobello.
M-am lăsat pe mâna tinerilor în alegerea terasei. Dacă era după mine intram în primul magazin și cumpăram o franzelă sau ceva care să semene cu aceasta și abia apoi căutam mult mai liniștit. Dar pentru unii se pare că viața e mai complicată și foarte legată de internet, ar fi muritori de foame fără online. Ei caută terase frumoase cu bune reviewuri. E ca la alegerea filmelor, ce spun alții.
Retroactiv m-am tot străduit să găsesc la ce terasă am fost în Alberobello. N-am reușit, poate aveți voi mai multă inspirație. Căutați stele multe sau lângă stele multe dacă acolo nu mai e loc. Noi eram mânați de foame și am ales pizza sau paste. Ca indiciu suplimentar pot spune că era între gară și renumitul centru.
Mi s-a părut interesant sistemul de “irigație” adică, fiind cald și terasa fiind cu umbrele de pânză, italienii noștri au atașat la umbrele țevi înguste prin care pufăia apa periodic ca un parfum, răcorindu-ne. Era chiar plăcut, îmi și pot închipui cum se simt plantele… sau cămășile pe care pufăie călcătorul îndreptându-le ridurile.
Totul a culminat cu “pasta experience”, adică noi am putut să facem manual pastele renumite in zona Bari, orecchiette (un fel de urechiușe ca și formă). Dintre explicații sunt cuvintele semnificative de început ale postării – ecco, guarda, cosi, leggero, delicato, orecchiette… Ne-am distrat, nu-i tocmai ușor. Când te gândești că bucățică cu bucățică sunt făcute de cineva parcă capătă un alt gust, au altă valoare. Din nou revenire la farmecul muncii manuale.
Să nu uitați să lăudați gospodinele și gospodinii casei! Nu-i ușor să gătești și una din satisfacții e un cuvânt de mulțumire.
Poftă bună oriunde vă aflați!
