Sâmbătă, 6 septembrie – Bistrita Bike Marathon , cu o zi înainte am fost la recunoaștere traseu MTB Odyssey . Mai vreau să iau și eu pulsul concursurilor de MTB, să văd cum mai stau pretențiile, tehnica și concurenții, așa că am lăsat alergarea nițel pe locul doi.
Din când în când un alergătorul din ultimii ani mai ia și bicicleta, se duce cu una mai puțin pretențioasă să nu-i pară rău că o dă de gard. Și cum, din obișnuință, la alergare merg la curse lungi, am ales la Bistrița traseul lung de 68km cu peste 2000m diferență de nivel.
Rezultatul ar părea strălucitor, un loc 3 la categorie, doar amănuntele mai întorc pe dos faldurile mantalei unui războinic mușchetar ca Porthos. Am fost 22 cu totul, au fost 4 abandonuri și am încheiat pe locul 17 din 18 la general. Cum mai glumeam, am fost aproape să “închid” închizătorul, așa și cum și el m-ar fi “închis” pe mine. În plus, am încheiat la peste 1h de vechii concurenți și prieteni de la categorie Vasiliu si Augustin, în 4h54min.
Sigur că m-am întâlnit cu prieteni alergători din Bistrița, pe unul l-am și întrebat ce caută pe acolo, la ce cursă e. Mi-a spus că-i voluntar, Bistrița nu-i un oraș așa de mare și oamenii se ajută între ei. Săptămâna următoare este concurs de alergare de exemplu.
Înainte de finish la o direcționare ne-am revăzut și mi-a plasat și el, intenționat sau nu, întrebarea: ai avut pană?
Traseul n-a fost ușor, după Cușma am avut o buclă de urcare în care am făcut push-bike mult. Cei buni însă au reușit, spre surprinderea mea, să urce mai tot dacă nu tot. Va trebui să-mi schimb reperele.
Ce mi s-a părut amuzantă la început a fost urarea voluntarului de la intrarea în buclă: Dumnezeu fie cu tine! Aș fi avut mult timp să mă gândesc pe urcare, dar motive am găsit repede: la push-bike am deranjat niște muște strânse la un mare și proaspăt maldăr mirositor de urs.
Traseul a fost în mare parte pe Via Transilvanica. O parte din ea a fost si o bandă mai îngustă de asfalt prin sălbăticie, prilej de a vedea alăturea prin poieni multe mici puncte de observare “vânătorești” care păreau ciudate în acest context de civilizație. Dar Via Transilvanica e totuși un traseu ales pe multe criterii relevante, așa că am avut parte și de zone pitorești, urcări și coborâri scurte și dese gen zona Mediaș.
Sigur că știu că frații Ușeriu sunt din Bistrița și mi-am și imaginat convorbirea următoare.
Autorități: Cum? Voi, fiii Bistriței, viitori cetățeni de onoare ai orașului pentru acest proiect de succes, n-ați făcut să treacă acest traseu pe aici? În Ținutul de Sus cum i se mai spune, l-ați dus din zona Cușma pe la Dealul Negru (unde e acea bretea asfaltată), ocolindu-ne?
Frații: Facem, facem! Și a apărut varianta pe la Bistrița, probabil la intersecția celor două variante am avut noi mult de urcat.
Cred că a fost prima alternativă creată la traseul inițial de Via, au mai apărut în Săsime, acum și la Bran și se face și până la Brașov o rută. Clujul nu chiar are nevoie, este drumul de pelerinaj Via Mariae care ajunge să fie comun cu Via pe porțiuni.
Mi-a plăcut și locul de start, lângă un mic aeroport unde este și pârtia de schi Cocoșul. Am pus o poza de la organizatori și câteva făcute de mine înainte de start. Am să rețin locația, cuvintele cheie memorabile sunt colecție de tomberone galbene. Bună idee și chiar arăta fain și vesel traseul de copii mai mici.
Se vede când o întreagă comunitate se implică, succes mai departe!
Felicitări tuturor!
