E vremea, după mai multe concursuri de alergare, să trec iar la MTB, la ultimul concurs Clujul Pedalează pentru adulţi din acest an – Maratonul Gilăului (care contează ca şi campionat naţional de MTB prin proba lungă de maraton). M-am înscris abia în ultima săptămână, ştiind că ultratrailul de la Ciucaş din săptămâna precedentă – alergare 105km cu peste 5000m diferenţă de nivel – poate să mă împiedice să mai particip în termen aşa de scurt la vreun concurs. Am devenit ceva mai calculat după ceea ce am păţit la Runsilvania – Borşa, când am luat startul cu probleme şi m-am chinuit apoi tot traseul din cauza unei indigestii. Până joi n-am putut sta bine în şa, eram cam opărit, aşa că m-am înscris iniţial la cursa regină – maraton 80km – măcar dacă nu pot pedala cum trebuie să am un traseu interesant şi să fac cicloturism. Joi în schimb am fost mai ok, mi-a venit cheful să mă mai uit pe clasamente, pe trasee şi … am constatat că sunt pe locul 2 la general la categoria de vârstă, dar la traseul Race. Urmarea e clară: m-am trecut la Race 50km şi am sperat ca motivaţia să ţină loc parţial oboselii, mai ales că nu m-am mai antrenat aşa mult anul acesta la MTB.
Cum toată lumea ameninţa că vremea va fi ploioasă mi-am pus nişte cauciucuri mai lente dar cu care n-am avut probleme nici la Bike 4 Mountains – Maxxis Beaver. Am avut la start mici regrete deoarece vremea se arăta ideală, dar uitasem să le pun în maşină pe cele uzuale. În fine, mi-am rememorat ţinta: să încerc să nu pierd teren faţă de locul 1 “Joe Indianul” – Torok Janos şi la modul ideal să prind chiar un podium. Am văzut că Vaum se trecuse la 50km, că Saroşi participă, aşa că şansele la podium erau minimale, dar…
Cursa mea pe ansamblu a fost acceptabilă. Chiar m-am autodepăşit pe unele segmente (mă stimulează Strava), dar nu cu mult: de exemplu am fost mai iute pe urcarea la Mănăstirea Muntele Rece cu aproximativ 30s, în condiţiile în care la un moment dat m-am dat jos şi am mers câţiva zeci de metri pentru că cei din faţă erau mai lenţi şi n-am vrut să schimb pe foaia mică. A trebuit apoi să trec de ei peste pietre şi crengi, considerând că pierd prea mult timp faţă de obsesiile mele. Pe coborârea “Austria” nu m-am grăbit, ştiind că urmează urcarea grea de Păltinei. Abruptă urcare, iar n-am reuşit s-o parcurg integral pe MTB şi atunci am simţit că nu sunt la potenţial maxim, nici nu se putea pune problema să pedalez în picioare. Norocul meu că merg repede…
Sus în deal am şi mâncat puţin şi am început coborârea abruptă destul de prudent până-mi revin. Şi aici s-a întâmplat ce n-am mai păţit niciodată: a intrat în mine cineva din spate. Nici nu ştiu cum am zburat, cert e că am avut baftă: m-am recules de pe jos întreg, doar cu ceva julituri la o mână. Eram aşa focusat că trebuie să merg mai departe, că treaba mea e să-l prind pe Joe, că nici nu ştiu cine m-a agăţat, privirile şi atenţia mea erau îndreptate doar la bike-ul meu. În afară de lanţ sărit şi ghidon sucit uşor cu care aşa am mers mai departe nereuşind să-l îndrept, părea totul ok. Şi-a cerut scuze omul, spunea că m-a avertizat, dar eu chiar n-am auzit. În orice caz eu când depăşesc încerc că anticipez şi trasa celui din faţă, adică am în cap nu numai pe unde trec eu. Dacă nu sunt sigur cât de cât aştept, chiar dacă nu cu mare plăcere. Anunţ pe unde o iau în general, excepţie fiind unele cazuri în care am o viteză mult mai mare sau cel din faţă e începător. Încă n-am lovit pe nimeni şi sper să rămână la fel situaţia în continuare. Încerc să cobor, să merg cât mai previzibil, fără schimbări bruşte de direcţie, nu port căşti în urechi şi alte bazaconii, şi aceleaşi reguli le aplic şi la şosea, tocmai ca să mă feresc de accidentările din spate. În fine, sper că înjurăturile mele nu l-au supărat prea tare, mă descărcam şi eu. Mi-am continuat coborârea şi iar constat că nu mă pot desprinde de trecut oricât de mult încerc să-mi impun asta – am mai păţit aşa şi la Băişoara: un eveniment de pe parcurs cum a fost această cădere îmi distrage atenţia de la traseu în continuare, iar dacă sunt pe coborâre devine chiar periculos. În primul rând era să o iau greşit pe traseul de anul trecut deşi era marcat bine – s-a făcut o mică modificare pe care eu nu o ştiam, n-am avut timp de recunoaştere traseu anul acesta – aşa că a trebuit să mă opresc puţin; apoi la un moment dat am luat-o pe o trasă marginală ce trecea pe lângă tufe cu spini. Am pus o frână bruscă, numai de pene n-aveam chef, şi uite-aşa m-am mai oprit o dată scoţându-mi cu grijă roţile din încleştarea crenguţelor. Asta m-a liniştit definitiv … câteva secunde şi … iar în viteză la penultima şansă – urcarea de la Pape.
Chiar înainte de Pape îl văd pe Popex, colegul meu de la serviciu, aflat în plimbare cu ocazia concursului. Îl şi întreb de Joe, prietenul nostru. Aflu că are vreo 3 minute avans. Încep să am speranţe. Începe urcarea. După sprintul pe şosea vreau să-mi trag sufletul şi s-o iau mai încet la început, să mai şi mestec o bucată de baton între timp. Trec pe ultimul pinion şi surpriză: agaţă schimbătorul în ceva. Se pare că m-am înşelat, la căzătură s-a mai stricat ceva. Mi-era clar: nu pot folosi ultimul pinion = nu pot urca integral Papele. M-am străduit eu să schimb cât pot de des pe alte pinioane ca să-mi rămână penultimul ca rezervă, dar nu aveam suficientă forţă, mă chinuiam. Aşa că am apelat la vechea salvare – mersul rapid, frustrat însă că erau porţiuni unde altă dată nu se punea problema de împins. Când l-am ajuns pe Cristi Max Man care avea ceva probleme am început să cred că nu merg chiar rău, deşi am fost depăşit de doi – trei concurenţi, inclusiv de o fată, probabil Andor. Apoi l-am văzut pe Joe, nu cred că era mai mult de 100m în faţă. Poate m-a văzut şi el, cert e că nu l-am prins decât la coborâre, el oprindu-se că avea pană. Asta e, fiecare cu ghinioanele lui, aveam de recuperat 4 puncte pentru locul 1 în clasamentul general “Cluj Bike Challenge”. Mi-era teamă că la ultima urcare, scurtă şi grea, mă poate ajunge mai ales că nu ştiam cât de mult pot urca pe MTB în condiţiile de faţă, aşa că am tras cât am putut pe coborâre şi pe porţiunea intermediară. Am reuşit apoi să mai depăşesc pe câte cineva la deal, evident sunt un adevărat talent la împins, păcat că nu e probă de olimpiadă, şi cu mult noroc am terminat pe locul 4 la categorie, 45 din peste 270 la general. Vaum nu participase, a fost la un concurs de triatlon între prieteni la Cluj.
S-a încheiat epopeea mea cu un loc 1 la general categorie, proba Race, alături de Joe, după calculele noastre ulterioare. M-am străduit foarte mult să scot un rezultat bun, am avut peripeţii, aşa că la final n-am fost prea vesel. M-am bucurat însă să văd că şi copiii au încheiat cu bine, Andreea pe 2 şi Tudor pe 4 la categoriile lor. Toată stima pentru efortul concurenţilor, mulţumesc pentru poze, pentru încurajări, mulţumesc prietenilor şi colegilor mei de club pentru organizare, ştiu că a fost greu şi sper ca lumea să fie în general mulţumită. Au fost foarte multe categorii de premiat, fiind şi categorii de copii şi clasamente pentru Campionatul Naţional şi cred că era mai bine ca premierea să înceapă mai repede. Sper de asemenea ca la castel să vină în viitor mai multe firme de catering, ca-n vremurile bune ale castelului, când avea mulţi invitaţi 🙂 . Eu mi-am inaugurat cu aceast concurs noul costum Clujul Pedalează, am motive să ţin minte momentul.
Poze de la:
Ovidiu Ciobanu
Bogdan Pal
Iancu Verdes
Rares Puscas
NoMad Merida CST
2 Comments on “Maratonul Gilăului – “Cluj Bike Challenge””
Comments are closed.