Să fie în sfârşit un ultramaraton – Ciucaş X3 – încheiat fără probleme cu vremea? Fără întreruperea de la Marathon 7500, fără scurtarea de traseu de la 2×2? În orice caz era ultima ocazie din acest an pentru mine pentru a simţi ce înseamnă o distanţă aşa de lungă – 105km şi peste 5000m diferenţă de nivel – la celelalte nu apucasem să simt cu adevărat oboseala, să intru în noapte şi să termin la lumina frontalei.
Sunt încă în concediu şi văd că nu mă dezmint, ies din el mai terminat de cum am intrat, e drept că altfel. M-am decis deci pe ultima sută de metri să mă înscriu la cursă, abia în ultima săptămână fiind sigur că pot ajunge din Croaţia la Cheia, la start. În Ungaria ploua de rupea, dar în ţară vremea era foarte bună. Aranjamente de cazare n-am mai putut face, aşa că maşina urma să-mi fie adăpost pentru jumătatea de noapte dinainte de concurs. Mi-am luat însă perna de acasă 🙂 şi alături de partenerul meu de la 2×2 – Sorin Hosu – care m-a şi ajutat alături de atâţia alţii am pornit langsam din Cluj.
 |
| la inceput ma gandeam ca pot tine pasul cu Lazar Sangeorzan si am pornit impreuna la ideea lui – From Ciucas X3 Ultramaraton |
Surpriza plăcută a fost întânirea la start a lui Lazăr Sângeorzan şi mai ales propunerea lui de a alerga împreună. Ar fi fost frumos să pot termina alături de el, amândoi participând practic la primul ultratrail. Aveam eu nişte ţinte orare, nu bine puse la punct că am fost prea ocupat cu altele în concediu, speram la un pace mediu ideal spre 7min/km considerând că traseul e destul de alergabil, să mă prindă noaptea undeva pe vârful Gropşoarele. N-a fost să fie…
Am început binişor, sub ritmul de maraton (am participat anul trecut la proba de maraton), dar după primii kilometri parcă ceva scârţâia: trebuia să mă străduiesc să ţin pasul cu Lazăr, nu aveam chef să socializez cu cei din jur. A urmat urcarea prin Cheile Văii Stânii şi o uşoară rătăcire – am ocolit stâna prin stânga, fiind cu privirea fixată doar pe partenerul meu care şi el probabil îi văzuse pe alţii în faţă. Lazăr i-a strigat pe cei de mai sus şi a urmat o regrupare profitând astfel să merg alături de alţii mai buni ca Daniel Florea. Şi apoi am fost “”system close””, am intrat în modul de protecţie. Înainte de cabana Ciucaş mi s-a făcut foame, a trebuit să mă opresc să-mi regândesc bagajul. Şi încă nu eram la km23! Şi mai aveam vreo 80km de parcurs. Eram stresat ca poate Lazăr mă aşteaptă la punctul de alimentare, pentru mine era clar că trebuie să las ritmul, aveam drum lung de parcurs. Speram să-şi găsească pe cineva la ritmul lui şi să meargă mai departe şi mă bucur că şi l-a găsit, încheind alături de Daniel Florea în 15h54min, prinzându-i noaptea conform planului undeva sus pe Gropşoarele.
La cabana Ciucaş eram deja 6min în spatele lui Lazăr, dar vedeam nu departe alţi concurenţi. Câtă vreme era urcare abruptă şi nu trebuia să fug nu aveam mari probleme, dar de pe vârful Ciucaş picioarele nu aveau cadenţa necesară la vale şi astfel alergarea, când o puteam face, era practic jogging. Ambiţia mea de timp bun a fost înlocuită cu cea de a putea alerga şi la final. M-a ajuns Sebastian Butcovan, la Pasul Bratocea sosisem mai mulţi odată. Aici era şi Cozmin Ardelean – 360 Sport – şi cu Simona – mulţumesc pentru încurajări şi sprijin. Cât am putut l-am ţinut sub observaţie pe Sebastian, pe urcări reuşind să mă apropii, dar la vale eram prea lent. S-a tot dus şi după Stâna Nebunu de la km48 m-am lipit de Rapotan Ionel şi de acolo tot împreună am fost până la final.
Îi mulţumesc lui Răzvan Ilie pentru ajutorul de la barajul Mâneciu, sunt momente când fiecare gest contează mult. Am văzut că pe fiecare concurent îl lua în primire din timp, ştie el foarte bine ce înseamnă efortul de concurs. Şi n-a fost singurul care a procedat aşa. Foarte de treabă şi săritori au fost de altfel toţi voluntarii de la PA-uri şi PC-uri, le mulţumesc pe această cale. Foarte bine mi-a prins şi ciorba de burtă băută mai apoi la Valea Stânii – nu era pentru concurenţi, dar mie nu-mi mai putea strica nimic la stomac, chiar am întrebat la cabana Silva dacă nu au şi ei – dar se pare că la Valea Stânii se mănâncă mai bine 🙂 .
Pentru mine cea mai grea porţiune a fost de la barajul Mâneciu la Vărful lui Crai şi Tabla Butii, un drum de ţară fără sfârşit pe care eram frustrat că nu mă pot mişca mai repede. Aveam mari probleme cu pantalonii de compresie, nu puteam alerga multă vreme şi trebuia să trec la pas periodic. Greu cu îmbrăcămintea tehnică, degeaba o ai dacă nu ştii când s-o porţi. Pantalonii erau de triatlon şi clar nu-s făcuţi pentru ultra. Pe urcarea la Crai am fost depăşiţi de Balint Orsi care avea un mers extrem de rapid. Am povestit câte ceva cu el, ne ţineam minte de anul trecut când am urcat de la Braşov la Cheia în dubiţa organizatorilor. Atunci venise cu încă doi prieteni tot la ultratrail, venind din Ungaria cu trenul. Mi-a spus că el nu prea fuge, la ultratrailuri merge foarte rapid. Se pare că ţine figura, a recuperat mult pe ultima parte şi a încheiat pe locul 12 la peste o oră de noi, depăşindu-l şi pe Sebastian. Ce mică e lumea! La întoarcere ne-am strâns în maşină cinci: Marcela cu desenele, Balint, o voluntară, Sorin şi cu mine. Aşa am aflat şi că Balint la viteza lui medie de 6km/h a fost nevoit totuşi să mai şi alerge, că organizatorii aveau dispoziţie clară să-l urmărească că nu prea era îmbrăcat profesionist, să nu păţească ceva 🙂 Nu s-au uitat în arhivă să vadă că mai fusese şi-n ultimii doi ani. Anul acesta el a ţinut totuşi cont şi de părerea celor din jur şi a purtat pentru prima dată un tricou tehnic 🙂 .
În fine a trebuit să ne pornim frontalele la PC de la Tabla Butii, intram în pădure şi nu mai vedeam nimic. La 20.50 am început urcarea spre Gropşoarele. Pornisem ceasul meu cu gps de ceva vreme pentru a încerca să mă stimulez uitându-mă la “”pace”” şi am oprit pe cel de drumeţie, să fiu sigur că îmi ţin bateriile dacă am nevoie de track. Rapi şi alţii îmi spuseseră că era o urcare grea şi nu doream să risc să ne “”tăiem”, să fim nevoiţi să stăm mai multă vreme şi cine ştie, să ne pierdem luciditatea s-o luăm aiurea. Până la urmă nici n-a fost aşa mult, nici aşa greu. Vreo 3km de urcare mai brutală, ne-am mai oprit câte puţin, dar măcar nu mă mai jenau pantalonii. În vale am mai văzut 4-5 luminiţe de la concurenţi, iar staţiunea Cheia nu părea departe. Am terminat cu bine în 18h39min, pe locurile 16-17, mult peste ceea ce îmi propusesem, dar cu o experienţă care cred că mă va ajuta mult în continuare.
Frumos traseul, pitoreşti locurile, în sfârşit am avut ce vedea, că anul trecut am prins ceaţă. A fost greu şi iar mă simt extraordinar şi odihnit după o zi. Nu ştiu încă dacă pot sta în şaua de la MTB la Maratonul Gilăului de săptămâna aceasta, dar o mică alergare tot o să fac. Am fost foarte mulţumit de organizare, de oamenii de pe traseu. Marcajele au fost bune, m-au impresionat în special cele reflectorizante pentru noapte. Probabil au fost puse chiar pe noapte, că altfel era greu să fie orientate corect ca să fie vizibile de departe. Mulţumesc lui Rapi – noul meu prieten – pentru tovărăşie, nu vorbeam eu prea mult dar foloseam mereu aceleaşi cuvinte, aveam tot atâta vocabular ca Dănuţ de la Garmin Viago 🙂 .
Mulţumesc de asemenea pentru poze:
Radu Cristi care mereu e “”pe front””
Simon Levente-Attila
Octavian Andrei şi celorlalţi.
2 Comments on “Ciucaş X3 ultramaraton”
Comments are closed.