Alergare - Maraton Apuseni - Muntele Baisorii - Muntele Mare - Munti

Maraton Apuseni family – primii trei ani

Maraton Apuseni – un concurs de suflet pentru mulți, indiferent că sunt alergători, drumeți, turiști, un concurs lansat în anul 2011, pornind de la două probe – maraton și semimaraton. Ajungând la ediția a XIII-a, care va avea loc în 8 iunie, merită să amintesc și de proba family, o probă care a apărut în anul 2012, fiind așadar acum la ediția a XII-a.
Clasamentele family de pe site-ul oficial sunt doar din anul 2015, anul în care s-a introdus proba de cros. Tot ca remember, e de amintit și proba de ultramaraton, cu prima ediție în 2018.

Textul descrierii probei de family, la prima ediție, în 2012:

“Maratonul Apuseni are acum şi probă family!
De ce este nevoie? Pentru că mişcarea în aer liber şi în natură este un mod de viaţă. Ce poate fi mai frumos pentru un părinte decât să fie el exemplul de urmat pentru copilul său? Ce poate fi mai frumos pentru un copil decât să-şi considere părinţii model de urmat în viaţă? Ce poate fi mai frumos ca preocupările unei familii să fie comune, chiar dacă numai pentru scurt timp?
Aşa s-a născut ideea competiţiilor family în diverse sporturi ca alergarea şi bicicleta. Maratonul Apuseni, în al doilea an de existenţă, nu putea să facă excepţie.
Dorim ca sfârşitul de săptămână petrecut în Apuseni să fie ceva deosebit atât pentru toţi competitorii, cât şi pentru cei care de obicei stau pe margine şi urmăresc evoluţia celor apropiaţi. Cum poţi simţi mai bine atmosfera de concurs şi să apreciezi mai corect efortul maratoniştilor şi semimaratoniştilor decât participând alături de cei dragi şi prieteni la o probă similară, chiar dacă de lungime mai mică? Să nu uităm că pentru cei mici, obişnuiţi să nu depăşească limitele unui parc, doi kilometri de alergare sau plimbare pot însemna mai mult decât probele lungi pentru un adult antrenat!
Să fie atunci FAMILIA APUSENI!”

Uitându-mă pe site-urile vechi de family, încă prezente în locuri discrete,
Maraton Apuseni family 2012 – grafica 2012, creat pe baza unui backup de pe Hdd
Maraton Apuseni family 2012 -2014 – pe Blogspot, grafica 2014
văd o istorie și “tehnică”, dată de evoluția internetului și a social-media. Pun două screen-shoturi la prima pagină la edițiile din 2012 și 2014, ce reproduc grafica acelor ani din edițiile de atunci. Sigur, a fost și pagină pe FB, dar acea pagină am șters-o demult, să nu fie la concurență cu pagina oficială.

”Site2012_family” / Google Photos

 

”Site2014_family” / Google Photos

Site-urile acestea vechi sunt pline de linkuri nefuncționale. La cel de pe Blogspot (blogger) nici nu mai am acces, nu pot modifica nimic, platforma a ajuns în posesia Google și la login doar cu cont google se mai poate, ori la începuturi eu foloseam cont de yahoo.
Proba family a avut la un moment dat site oficial cu link de forma family.maratonapuseni.ro .
Evoluția Google? A dispărut Picasa, gata cu linkurile la acele poze. 
Dar ce e cu linkul din meniu la Maraton Info ? Mai demult comunicarea se făcea pe forumuri, acestea au devenit o modalitate depășită după apariția FB, Twitter (X) etc. Acolo am scris articole despre concurs, citeam despre alte evenimente… Am considerat că este util să merite un loc în meniul paginii.
În rest, probleme obișnuite cu care se confruntă cei care țin site-uri și care văd postările vechi atacate parcă de o molimă, de o ciupercă care cel mai vizibil mănâncă pozele: plug-in-uri care nu se mai updatează și nu mai sunt compatibile cu platforme gen wordpress, locații online de fișiere care nu mai sunt valabile… Ți-e și frică să mai pui un plugin de tabel, orice. Și ajungi să scrii “old school” în cod html, mai puțin prezentabil dar peren.

Și ajungi să te întrebi: dacă omenirea, în devenire acum toată blondă, cu ochi albaștri, genială și de 1.90m înălțime, online integral, printr-un accident al istoriei a mai fost resetată vreodată? Dacă urmele acelei civilizații s-ar mai putea ghici în minereurile de pe Planetă?
Dar mai bine fără fabulații pornite de la un “amărât” de concurs, să scriu repede să nu-mi dau timp…

Să încep cu
Maraton Apuseni family 2012.

Cum a fost reflectat în media, clasamentul de atunci… un reper pentru evoluția unui concurs, ce înseamnă continuitate.
În 2011 nu am participat la inaugurarea Maraton Apuseni, aveam deja planul făcut, cu vacanță în Croația pe insula Rab, ar fi fost interesant de văzut înregistrări și poze de atunci. Dar am din 2012.
Pentru că unul din scopurile de bază este ca articolul să fie o documentare, nu înșir un lung pomelnic de poze și clipuri, pun doar un tabel… html cu linkuri și explicații pe scurt și afișez puține, inclusiv clasamentul de atunci. 

Modelul de concurs l-am preluat de la concursurile de MTB, fiind și membru al clubului Clujul Pedalează. Mi s-a părut foarte frumoasă ideea, iar pentru că astfel de concursuri nu existau la alergare am pus de model poze de la unul din concursurile de MTB. Evident, s-a întâmplat ca unii părinți să se uite doar la poze și nu la explicații, dar atunci a fost voie cu înscriere la fața locului.

Au fost 16 familii participante (două trasee), în acele vremuri nici la MTB nu erau mai mulți participanți la family. Unic pentru alergare, fiecare echipă (părinte și copil) avea și nume deosebit: Ursuleții Alergători, Peștișorul Auriu, Gheparzii, Veverițele, Marmotele, Poneiul Zburător…

Pentru că alergările erau prin pădure s-a continuat cu acest format family, nu doar concurs de copii, pentru siguranța lor. Sigur, condițiile s-au tot schimbat, nu mai sunt “legați” copiii mai mari de părinți, prilej de … “supărări” atunci a copiilor pe părinți pentru că aceștia tot rămâneau în urmă.
Aparițiile media pe TVR Cluj le-am încărcat pe canalul oficial de youtube Regi și Pioni, creat pentru rubrica de șah difuzată pe TVR Cluj. Poate creez o bucurie la cei implicați, uitați-vă la poze, la înregistrări… Sigur, mai am poze și clipuri de atunci care nu sunt publicate.
La prima ediție eu m-am ocupat de organizare la family.

Despre Maraton Apuseni family 2012

Conținut Detalii Link
Albumul actual screenshot-uri etc album_actual
Fișier clasament 2012 16 familii, 6 dintre ele cu câte doi copii 2012 excel rezultate
Poze de exemplificare de la
concurs family MTB
au fost pozele puse atunci ca model,
inducând în eroare pe unii părinți
care au crezut că este vorba de un
concurs de biciclete
link poze MTB family Clujul pedalează
Poze family 2012 album cu premiere, premiere făcută
de fete în costume naționale, start, trasee…
album family 2012
Video concurs family youtube, cu startul, cu sosiri etc family youtube
Despre Maraton Apuseni 
la emisiunea Transilvania la Zi
TVR Cluj
invitați: Dinu Mititeanu, Adrian Văleanu
moderator: Dinu Criste
MA – Transilvania la Zi
Despre Maraton Apuseni 
la emisiunea Bună Dimineața Transilvania pe TVR Cluj
invitați: Voichița Bodea, Bogya Tamas (câștigător open în 2011)
moderatori: Irina Gașpar, Alin Scrob
MA – Buna Dimi Tr
Despre Maraton Apuseni 
2012 pe blogul acesta
povestea mea de atunci Despre MA 2012 pe blog
”2012” / Google Photos

 

”2012” / Google Photos

 

”2012” / Google Photos

Maraton Apuseni family 2013
Din ediția 2013 proba family a început să fie mai complexă, iar frâiele organizării au fost preluate de familia Constantinescu care la prima ediție a și fost pe podium ca participanți. M-am ocupat de trasee.
Au fost 37 de familii pe două trasee, multe cu câte doi copii.
Când mă uit la poze… ce amintiri! 
În 2013 s-a introdus o probă de alergare pentru voluntari, pe traseul lung de family. Am câștigat acea probă, eram de fapt singurul alergător mai consacrat de acolo.
Am participat și la family… cu toată familia.
Ce a mai fost deosebit? Un “wall”, un panou de impresii unde participanții au tot scris lucruri faine despre eveniment.
Și Marlene cu d-l Dinu, îmbrăcați în costume populare, au premiat pe câștigătorii de la probele lungi.
Merită să vă uitați la albumele de atunci. Enumăr câteva nume: Bindeanu, Beleanu, Gyongyi, Tamas, Vio Henry, Silviu Bălan, Dohotaru, Sime…

 

Despre Maraton Apuseni family 2013

Conținut Detalii Link
Albumul actual screenshot-uri etc album_actual
Fișier clasament 2013 37 familii, multe dintre ele cu câte doi copii 2013 excel rezultate
Family premiere album Album premiere family 2013
Probe lungi premiere album, cu Marlene si Dinu in costume populare Album premiere probe lungi
Album impresii pe perete din impresiile scrise despre concurs The Wall
Crosul voluntarilor pe traseul de family Crosul voluntarilor
Despre Maraton Apuseni 
2013 pe blogul acesta
povestea mea de atunci – 2013 Despre MA 2013 pe blog

Din poze:

”2013” / Google Photos

 

”clasament_2013” / Google Photos

 

”clasament_2013” / Google Photos

 

”clasament_2013” / Google Photos

 

”The_Wall_2013” / Google Photos

 

”premiere_family_2013” / Google Photos

Maraton Apuseni family 2014
S-a continuat pe linia cu două trasee, dar au fost botezate și ele: Masha cel scurt și Bernard cel lung. Întrebați pe Mihai Constantinescu de unde această inspirație. Pot fi nume de jucării de pluș, de câini… Traseele la family au rămas în sarcina mea.
67 de familii pe trasee, 34 pe Masha și 33 pe Bernard. Tot ceva nou, puteau fi echipe și cu copii de 0-3 ani pe traseul lung, și cu copii mari pe cel scurt. 
Nu am alte poze decât cele din albumele de mai jos, participasem la proba de maraton.
Este o înregistrare din cadrul emisiunii Regional Cafe de pe TVR Cluj, unde au fost invitați Răzvan Samoilă și Bogya Tamaș. Înregistrarea conține imagini filmate oficial.

Despre Maraton Apuseni family 2014

Conținut Detalii Link
Albumul actual screenshot-uri etc album_actual
Fișier clasament 2014 67 familii 2014 excel rezultate
Poze cu traseele family album trasee family – parametri Album trasee family – caracteristici
Poze diverse album de la toate probele, dar personalizat Album poze diverse
Video – avancronică MA Regional Cafe pe TVR Cluj, invitați Răzvan Samoilă și Bogya Tamas Avancronica MA 2014 pe TVR Cluj
Despre Maraton Apuseni 
2014 pe blogul acesta
povestea mea de atunci – 2014 Despre MA 2014 pe blog

Din poze:

”start_family_2014” / Google Photos

 

”as_fi_putut_alege__sahul” / Google Photos
”clasament_2014” / Google Photos

 

”clasament_2014” / Google Photos

 

”clasament_2014” / Google Photos

 

”clasament_2014” / Google Photos

 

”clasament_2014” / Google Photos

Proba family a tot evoluat, a ajuns tot mai complexă și cu tot mai multe resurse implicate. Sper să vă placă și-n acest an, în special celor mici pentru care a fost creată, baftă la organizare prietenilor mei de la CAR Cluj.