Zăpada nu se termină, numai se transformă… Rămâne cum am spus data trecută, iarna lungă – boală grea: schiul de tură.
Linkul la album:
MAR 05 2023 Munţii Trascău drumeţie
Mănăstirea Râmeţi – Faţa Pietrii – vârful Prisăcii
Dacă e drumeţie e Diana. So far, so is.
Iar ne-a purtat Luşu prin locuri mai puţin ştiute, meritând a fi explorate. A fost Munţii Trascău în doar 11km: încă o dată spectaculoşi fără a depăşi 1200m, fără a ajunge la obiectivele larg cunoscute.
De la Mănăstirea Râmeţi am făcut o buclă trecând pe la Faţa Pietrii şi vârful Prisăcii – o plimbare relaxantă cu prietenii.
Păsărelele cântau a primăvară iar micile vârfuri cu denumire de prisacă arată că nu degeaba mai la poale sunt aciuaţi crescători de albine.
Cum nu sunt crescut la ţară mai aflu şi că florile care încă sunt boboci şi pe care n-am binevoit să le pozez sunt dediţei. Că nu-i prea bine să le duc în grădină că poate otrăvesc animalele pe care nu le am şi citesc acum că se mai numesc Florile Paştelui şi cresc în Grădina Raiului. No bine, românul s-o născut poet.
Bine că le-am lăsat în pace!
https://www.strava.com/activities/8666564373
MAR 18 2023 Pe Faţa Pietrosului până pe Pietrosul Rodnei, schi de tură cu CAR Cluj
Schi de tură am zis? Atunci cu Tudor
Din însemnări:
– Etapa 1 şerpaşi.
– Cu credinţa nestrămutată că vor fi şi alte etape, cu zăpadă.
– Mulţumesc tuturor! Mulţumesc Luşu! Şi Alinei pentru piolet, lui Ovidiu pentru cască.
– Am plimbat schiurile cu succes, şi ele au fost mulţumite, nu s-au obosit şi nu s-au zgâriat. Să le înscrieţi în turele viitoare!
– Au mai fost şi etapa de niţel alpinism şi de niţel schi, 17km cu 1700m dif nivel în … 12 ore. Pe la ora 20 am ajuns la maşini.
https://www.strava.com/activities/8738736351
Pe blogul CAR am scris eu:
https://carcluj.ro/blog/drumetie-pe-vf-pietrosu-rodnei-culmea-hotarului
Dar, ca să am controlul absolut, redau mai jos povestea.
——-
Joi pune Luşu un anunţ pe grup: “împreună cu un prieten încercăm să urcăm sâmbătă pe vf. Pietrosu din munții Rodnei, pe Culmea Hotarului”. Tura apare în activităţile clubului ca fiind dificilă. Are caracteristicile unei ture ad-hoc, mulţi colegi din club deja au sfârşitul de săptămână ocupat, cine să meargă?
Sau nu? Poate e ultima ocazie de mers cu schiurile de tură, cu rachetele de zăpadă în acest an. Şi pe Pietrosu Rodnei n-am mai urcat dinspre partea asta.
Sunt aşadar motive pentru care în cele două zile rămase până la plecare în grupul de organizare ne-am tot adăugat până am ajuns la numărul magic 13. Şi n-am ştiut care cu cine merge până târziu.
Pe la patru dimineaţa ne-am pornit din Cluj şi de dinainte de Moisei am văzut Pietrosu în întregime, cu zăpadă doar în zona alpină. Ne-am strâns laolaltă cei 10 veniţi din Cluj ( Alina Cârja, Iren și Nuțu, Ioana Sârbu, Maria Blaga, Adi Brîndușan, Cristi Mateș, Luci Moisiuc, Lușu și subsemnatul ) cu Iulia şi Cristi care erau de vineri la Borşa şi cu Csongor venit din Baia-Mare. Fiecare din tura cea pestriţă ne-am echipat rapid şi la opt dimineaţa eram deja pe traseu. În fond era şi ocazia de a folosi echipamentele primite de CAR Cluj, rachete de zăpadă şi pioleţi.
Am început să urcăm pe Valea lui Dragoş şi rapid am intrat în pădure. Erau 8,5km de urcare, încă niciun semn de zăpadă. Fac o poză, protestez în felul meu postând coloana noastră de şerpaşi, cu spinările încărcate de echipamente. Trec trei kilometri, caut un loc unde să-mi ascund schiurile. Dar apar primele petece mai consistente de zăpadă şi schiorii nu mai stau pe gânduri.
Ajungem la Casa Laborator şi facem o pauză mai lungă. E închisă, dar pare bine întreţinută. Am intrat în zona alpină, urcasem 700m diferenţă de nivel şi încă nu ajunsesem la jumătatea urcuşului. Soarele ardea, nu era nicio adiere de vânt – o vreme perfectă ce te îmbia la leneveală. Nu-i de mirare că trupa noastră s-a întins până spre vârful Hotarului. Intram în zona de creastă, începeau provocările. Zăpada, sub atâta soare, nu era cu pojghiţă, nici afânată, dar nici nu te puteai baza că te ţine.
Unii dintre noi decid să nu mai continue, restul continuăm, lăsând schiurile şi rachetele. Avem de urcat “Golgota” Pietrosului, văd că peste tot sunt Golgote, chiar dacă la Cluj e doar un deal ( Gârbăului ) de 570m. Ne întâlnim cu un grup de trei drumeţi ai căror paşi îi urmasem până atunci, ei deja urcaseră pe Pietrosu, unul dintre ei era din Moisei.
Trec pe sub o cornişă îngheţată, încep să urc pe după o stâncă şi… mă întorc cuminţel. De urcat pot urca, dar la întoarcere mă aştepta aceeaşi zăpadă care nu-mi ţinea pioletul. Aştept tineretul să vedem ce facem, mă apuc să mănânc. 100m de Pietrosu e tot Pietrosu. Vin ceilalți, ne mai împărţim o dată, urcăm o parte din noi, fiecare cu câte doi pioleţi, că aveam de unde. La 2300 m se vede bine de jur-împrejur, facem şedinţă cu identificarea vărfurilor. Mari probleme cu cele din nord, dinspre Ucraina.
Se face ora 16 şi noi abia începem întoarcerea. Nu mai zăbovim, dorim să ajungem pe lumină la Casa Laborator. Ne satisfacem în sfârşit şi dorinţa de a schia, chiar dacă la modul mai chinuit. Nu-i chiar idealul să schiezi după atâtea ore de urcare.
Regăsim Casa Laborator, cu inscripţiile vechi “Academia R.S.R.” şi “Nu deranjaţi vânatul”. E ora 19 şi ne punem frontalele la intrarea în pădure. Ajungem la mașini puțin după ora 20.
Ce mai e de spus? Aşa excursii să tot ai la sfârşit de săptămână, în special cu refacere la mare. Aş face acelaşi traseu săptămâna următoare? Da, chiar daca iar trebuie să mă trezesc la 3 dimineaţa. Dar mi-aş schimba colţarii din secolul trecut și categoric nu mi-aş mai lua schiurile.
