 |
| la finish, ca DNF – cu bicicleta lui Emanuel, cateva poze pe picasa |
 |
| Diana, finish pe locul 11 la hobby fete |
Participand la Transylvania MTB Trophy, la probele lungi, eram cum se spune obligat sa ma inscriu la proba elite. Evident, orice om cu scaun la cap se mai gandeste o data chiar daca si-a facut inscrierea din timp si fara sa tina cont de vreme. M-am straduit sa-mi creez si conditii, am ajuns sambata seara la Zalau si m-am cazat la o pensiune. Cam fara chef ma simteam, dupa “Etapa de noapte” de vineri, cand am ajuns acasa la 4 dimineata si dupa probele de la “Micul biciclist si siguranta lui” de sambata. N-am fost singur, am convins-o si pe consoarta mea sa participe la concurs, inscriind-o, normal, la race. L-am intalnit pe Marius, organizatorul, la start la 9 seara cand am ajuns dar nu ne-am inscris, asteptand decizia vremii.
 |
| multumesc pentru poze |
Ei, dar ce sa vezi dimineata: un telefon… Levi, prietenul de la Clujul Pedaleaza. Ne asteapta, ne-a scos si numerele. Prima mea reactie: “vai de mine, toata noaptea a plouat, tu de ce crezi ca nu le-am scos ieri?” In sfarsit, cu Diana treaba era clara, ea si-a luat punga si s-a dus aţă sa-si schimbe cursa. Eu, mai pampalau, mi-am zis ca asa mi-e scris si am ramas la elite.
Cursa mea. N-am avut multa vreme de pierdut, noroc ca m-au ajutat prietenii si au pregatit bicicleta Dianei – i-au schimbat cauciucurile cu altele de noroi. Eu am ramas pe Race King din motive de lipsa altceva mai bun, cu ele ma descurc mai bine totusi pe noroi decat cu alte modele din “biblioteca” mea saraca.
La start nu m-am agitat asa tare ca anul trecut, doar aveam drum lung. Fiind si o ploaie usoara, am preferat sa-mi fac incalzirea pe urcarea pe sosea. Macar pana aici nu am gresit, iar ritmul meu era acceptabil, fiind in ton cu cativa prieteni de la race la care le cam stiam nivelul. Cum am trecut de sosea au urmat baltile, noroaiele blande, in fine, ca dupa ploaie in padure, nimic deosebit. Nu era ca la Medias pamantul lutos … inca. M-am bucurat si de marcaje, se vede treaba ca sagetile de la Cluj au inceput sa fie luate model nu doar sporadic la alte curse. Parerea mea, ca am pus si eu multe si am si fost la indepartarea lor dupa curse, sunt mult mai vizibile ca o panglica si mai greu de rupt de catre “binevoitori”, plus ca impusti doi iepuri: iti arata si sensul la intersectii. Au aparut si x-urile pe variantele “necastigatoare”, din pacate mai mult prin padure.
 |
| pun poze cu Diana, ca pe unde eram eu… |
Ne tot depasim, cu Radu Ilea, cu Vlad Farcau, cu altii. Avem un ritm care-mi convine, eu sunt mai lent pe coborari, nu vreau sa risc nimic.Terminam cu padurea, dam si de noroaie mai lipicioase si … brusc ajungem la un soi de pamant cu pietris. Ma pune michiduta sa incerc sa pedalez si simt lantul blocat. Mi s-a mai intamplat de atatea ori alta data, nu ma ingrijorez … pana vad ca schimbatorul spate e cam … pe spate. Urechea era spre orizontala, o deblochez si o aduc in pozitia fireasca. Mai pedalez vreo suta de metri si gata, s-a rupt. M-am rupt si eu de plutonul meu. Nimic de facut, dar nu stau pe ganduri ca n-are sens, alerg cam 2 km pana la PA1 din Jac. Am eu trusa de imbusuri dar degeaba. Incep sa dau telefoane, multumesc organizatorilor pentru ajutor. E prea mult sa parcurg 76 km cu bicicleta mea la stilul “Fred si Barney”. Până şi eu imi dau seama. Ajung sa vorbesc si cu Levi, poate are cineva ceva undeva. Intre timp desfac schimbatorul, spal bicicleta la halau, intreb concurentii daca nu li se pare greu si nu vor sa ma lase pe mine sa continui cursa cu bicicleta lor. Sper si sa gasesc pe cineva cu alta problema la bicicleta, din pacate fara succes: inca cineva cu aceeasi problema, iar Vlad Farcau continua avand numai pana. Cred ca trece cam o ora pana vine Gereb Zoli de la Clujul Pedaleaza, evident cu “urechea” defecta. Ne hotaram s-o luam spre Breb pe stilul trotineta si vad masina … mea ca vine! Mai sa fie, are si o bicicleta pe ea, toata numai noroi. Levi la volan, Emanuel abandonat in spate. A lui era bicicleta. Pe cand leg pe suport MTB-ul meu, dau cu zarul si imi incerc sansele si cu Emanuel: nu-mi da bicicleta, ca mai am sanse sa termin. M-am bucurat ca mi-a spus da, dar cu specificatiile: frane v-brake care nu tin, frana faţă e la mâna dreaptă. Nu conteaza, iau calul de dar si da-i sa mearga inapoi la traseu, la PA1, unde deja stransesera – nu mai era nimeni pe traseu dupa mine. Nu mai aud nimic, nu cumva sa se razgandeasca!
De data aceasta ma grabesc. Aud de la ceva cioban ca sunt altii la 3 minute in faţă. Ma intalnesc cu Dorin Cretu, tot de la CP, si tot cu urechea aia… Ma intalnesc cu Ovidiu Goga, de la cursa lunga. El se intoarce, ca cica ne-am ratacit. Cum frate, ca vad garla de urme la vale, plus o panglica rupta intr-un copac. Mai vad si oameni care sa fie in stare sa rupa marcajele. Continui in acelasi sens si ma pomenesc cu un grup de 4 concurenti la sosea, cu telefonul in mana. Printre ei si Tudor Stupariu, si el de la CP. Nu mai stiu, ori eram pe la Chichisa, ori la Stana. A trebuit sa ne intoarcem. Acum chiar ca nu mai aveam sperante de incadrare in timp, dar ramaneam cu placerea mersului pe bicicleta. Si in fond, inca mai aveam cipul. Cine stie, poate urmeaza autostrada pana la final si recuperez. Imi scot problema din cap ca sa-mi vad de traseu. Iar ma intalnesc cu Dorin, care statea si se uita la mine. “Pai cum, iar ai ajuns in faţa mea si stai si pe loc?” Imi vad de drum. Ajung cu chiu, cu vai, cu blocari de roti din cauza noroiului, in zona PA2. Inca nu reusesc sa-mi dau seama unde sunt bune cauciucurile de la bicicleta, dar trag concluzia ca nu franele sunt principala problema, ci cauciucul spate uzat si cel faţă bun pentru traseu uscat, ca pentru ud sigur nu, indiferent ca-i vorba de iarba, noroi, piatra, crengi, frunze etc. Stau cu gura cascata ca sa-mi tin echilibrul si mai mereu ajung in fund de sant. Nu ma mai chinui, las bicicleta la vale sa ma duca singura pe unde-i place, prin minimul de potential. Cand vreau sa trec anumite portiuni trebuie sa fiu super hotarat s-o iau in viteza. Ajung pe varful Mesesu pe o fata, aflu ca se lupta pentru locul 3 la race, tinta ei e sa se incadreze in timp. Are probleme tot cu schimbatorul, sta intr-o viteza, si nu in cea de pedalare tip “hamster”, cum am vazut ca scrie pe undeva cineva. E mereu amagita de cei intalniti pe traseu ca urmeaza coborare pana la final, dar realitatea e cam altfel.
 |
| o poza cu un podium plin la elite, pe locul 3 Ianos abia sosise |
La punctul de bifurcatie traseu elite – traseu race mi se termina si parcela mea. Nu m-am incadrat in timp, imi desprind cipul de pe numar. Asta e, macar m-am miscat ceva in ziua asta, n-am ramas la 18km si sa ajung inaintea Dianei la sosire. Parca imi si inchipui ochii ei daca ma vedea la sosire. Sunt convins ca ar fi crezut ca am vrut sa abandonez ca profesionistii de la bun inceput si ca am stat la o bere pana se chinuie ea.
Credeti ca m-am lasat? Macar sa vad tot traseul de la race! Poate dau organizatorii diploma de finisher la bicicleta, ca ea era inscrisa cu Emanuel la race si va termina in timp util cursa. Asa ca o iau iar dupa fata. O depasesc dar la vale merg mai incet ca ea. Parca-s pe sanie cu picioarele in aer. Până la urma trebuie sa invat si eu sa fac drifturi. Ma imboldeste fata s-o iau mai repede, dar eu atata pot fara sa cad. Ne depaseste locul 2 de la elite. In scurt timp nu-l mai vedem. In sfarsit, norocul meu si ghinionul ei: nu e doar vale. Ma distantez definitiv si ajung la finish. Am avut parte si de glorie, am vazut cum e. Merita! Pacat ca a trebuit sa le explic plin de fairplay la toti care ma felicitau pe parcurs si-mi spuneau ca-s locul 3 la elite ca eu sunt DNF. Asta e, ar fi trebuit sa inregistrez totul si sa ma uit din cand in cand pentru mobilizare.
Nu-i nimic, ma opresc inainte de linia de finish, bucuros si multumit ca am facut tot ce-am putut. Ma bucur si ca locul 3 la fete la race a ajuns la timp si … de acum incolo sunt amator: daca e vreme urata trec la race. Urmeaza Maratonul Medieval Medias, sa vad daca ma tin de hotarare.
Sunt intampinat de prieteni, Diana a terminat spre deosebire de mine cu bine traseul hobby in 5 ore. Eu am ajuns pe la ora 17.30 la final, dupa aproximativ 7 ore jumatate de la start. La elite doar 5 au incheiat cursa, evident toti au ocupat locuri pe podium. Oare cat ar fi durat sa parcurg portiunea de elite de 40km? Putea sa fie si 4 ore si sa ma prinda noaptea. Mai bine ca am fost oprit.
Macar am prins premierea, am apucat sa curat bicicleta lui Emanuel si-i multumesc inca o data ca mi-a imprumutat-o. Nu stiu nici acum daca aveam sau nu dreptul s-o folosesc, dar pentru mine conteaza ca n-am stat degeaba toata ziua.
 |
| nu e lac |
L-am pozat si pe Ianos Andrei de la elite care se spala in balta in spatele masinii, nu s-a mai obosit sa caute alt loc. Normal, la inceput in aceeasi balta si-a spalat bicicleta.
La cate peripetii am avut, faptul ca am ajuns cu bine a contat mult. Eu îi felicit pe organizatori, se vede ca s-au straduit mult la marcare. N-am avut probleme de orientare decat fix unde m-am ratacit, pe camp. Nu strica o cruce pe un copac, ca erau cativa spre vale. La cat de grabit eram atunci sa-i ajung pe cei din faţă… poate nici nu am fost suficient de atent. Cat despre traseu, a fost greu pentru ca a plouat. Totusi primii au scos un timp rezonabil, dar trebuia sa fii bine echipat. Iar am ratat partea de traseu de la elite. Nu cred sa fi fost mai greu ca la Medias si la Alpinsport, acolo tot la turele lungi am participat. De Ironbike ce sa mai spun, ca a fost cod galben de furtuna si am fost opriti toti. La Geiger o data am depasit timpul intermediar, iar anul trecut am terminat dupa 9h30min pe locul 2 la +40 de ani. Imi e groaza sa ma gandesc cum ar fi fost Geiger-ul pe ploaie la tura lunga. Acolo e mult mai tehnic traseul, nu se pot compara.
Bravo participantilor ca s-au incumetat sa ia startul. Bravo fetelor!
