Jul 312011
 
Am sa incep cu o poza:

echipa TrussstInMe – cu Loti din Ineu la IronBike 2011, mai sunt cateva poze pe picasa
sponsor bicicleta: Shine (Jet Power Team)

si cu dictonul “Alea jacta est”. De fapt comentariul la poza de mai sus (uploadata vineri, inainte de concurs) a fost:Alea jacta est! Cu o zi inainte se stiu castigator
ii :)!
Am gasit si sponsori, bicicleta nu-i a noastra! ” De ce echipa TrussstInMe? De ce noi pe locul 1 inainte de a incepe concursul? De ce a plouat asa cu spor? Daca doriti sa stiti raspunsul la aceste intrebari si la multe altele care abia se infiripa in gandul vostru, atunci … N-am sa va ametesc si plictisesc cu o poveste lunga, am sa scriu pe capitole, in fond de aceea s-a inventat si programarea structurata, montajul neliniar etc. Si sper ca n-o sa luati in serios tot ce scriu in continuare.
Despre ce vorbim…


Bike route 741385 – powered by Bikemap 


Concursul IronBike  – un concurs deosebit: de anduranta – peste 4000m diferenta de altitudine pozitiva, peste 240km de parcurs cu MTB-ul, dar mai ales, pe echipe. Pentru mine asta a fost adevarata provocare: mersul pe bicicleta cu un partener, in cadrul unei echipe. La o asa distanta, la cat de greu poate sa fie, trebuie sa fii constient ca nu se mai pune problema doar la ce-i bine pentru tine, la aspiratiile tale. Nimic nu-i numai al tau, se vorbeste cu “noi”, e ca in familie: daca nu-i merge bine la cineva, merge prost la toti.

startul la ora 4.30 – foto Anca Dogaru
Cum s-a sfarsit: intreruperea cursei la Stana de Vale, dupa doar 110km – punctul de control 5 datorita conditiilor meteo nefavorabile. Toata lumea a fost urcata in microbuze si valea la Baile 1 Mai, unde a fost si startul cursei. Nu s-au mai dat medalii de finisheri, nu ca n-ar fi meritat multi dintre noi, dar traseul parcurs de noi a fost neconcludent.

Realitatea e ca a chiar plouat. Maus – pardon, echipa Ornubea – castigatorii de anul trecut au fost si de asta data primii la Stana de vale. Si s-au pus pe asteptat. Si urmatorii la fel. Daca ei au ajuns la ora 9 (startul cursei a fost la 4.30 dimineata) la PC4 – Budureasa, noi (TrussstInMe) am ajuns la 10.40 acolo (pozitia 15 in clasament), iar diferenta a crescut pana la PC5. Pe noi ne-a plouat 8h5min, pe ei 6ore. Cand m-a intrebat cineva daca a plouat chiar tot timpul, am spus nu chiar, dar asta pentru ca n-am luat in considerare ploaia usoara. Pe urcarea spre Stana de Vale (15km) a fost ploaie nonstop din categoria “ciuciulete intr-un minut”. Si sus se pare ca a plouat asa ore intregi.
Decizia organizatorilor de intrerupere a fost inteleapta – a protejat concurentii, dar dureroasa pentru multi. Devreme ce i-a oprit si pe primii sositi (care au stat cateva ore pana i-a luat microbuzul) inseamna ca au avut motive serioase dar si ca… ceea ce nu s-a spus… s-a sperat probabil in schimbarea vremii, urmand ca fiecare echipa sa plece cu decalajul de timp fatza de primii la PC5. Sau poate ca la decizie a contribuit si faptul ca n-au iesit castigatorii din prima poza…

PC1 – langa mine e Loti – foto Anca Dogaru
Vremea. S-a prognozat cod galben, asa a si fost. Dar nu se astepta nimeni sa nu fie nici o speranta. Si nu pot sa nu ma gandesc la concursul meu de maraton de la Cluj – primul meu concurs de alergare, cand am tot sperat sa ploua ca sa se mai “niveleze” valorile. Atunci nu s-a intamplat, a fost acum cat pentru doua maratoane. In orice caz, n-am sa-mi mai doresc ploaie la concursuri, mai bine ma antrenez mai mult.
Primele concluzii: Organizatorii – de treaba. De fapt, la cate concursuri de MTB si nu numai am participat, am observat ca la toate e tot mai bine, oamenii invata si comunica. Un plus mare pentru Tibi care m-a ajutat fara comentarii la schimbarea de concurs – am trecut de la PCMB (Padurea Craiului Bike Marathon – 135km, individual) la IBO (IronBike Oradea- 240km, pe echipe). Am dat bani la concursul asta, mai multi ca la altele, dar a meritat: am primit un tricou de profesionist (si ca material, si cu reclame, parca as fi super-sportivul anului si firmele se calca in picioare sa-si puna siglele pe hainele mele), pe traseu am avut de toate ca mancare (stiam asta de la Voichita care a fost anul trecut – ea si Vlad – Cecenii – au ajuns primii dintre echipele mixte la PC5 – felicitari) asa ca nu mi-am pus mare lucru in bagajul de drum, n-au fost organizatori la fiecare intersectie dar nu s-a simtit lipsa lor – a fost bine marcat – eu (noi) n-am facut excursii pe langa traseu decat de doua ori (pentru cat sunt eu de atent e foarte bine) – normal ca aveam si gps cu traseul, dar ce mai conteaza. Numarul de la bicicleta e personalizat cu numele meu si al echipei …noastre – am sa-l pastrez. Am primit si road-book – o carticica color cu punctele de control si alimentare, cu amanunte tehnice legate de traseu si chiar cu “meniul” de la fiecare punct de alimentare. Restul a depins doar de noi si de… vreme.

poze Anca Dogaru
Planurile mele. Avand in vedere ca am ratat Ironman Oradea (ma batea gandul – ma credeti sau nu) din motive de concediu, stiam de anul trecut ca IronBike e ceva sau poate fi ceva deosebit. Asa ca m-am obosit sa tin minte evenimentul, si eu am memoria destul de mica si deci scumpa. M-am gandit ca imi gasesc eu un prieten dornic sa participe cu mine in echipa la concurs. Variantele au cazut. Daca e si de o varsta onorabila, cu atat mai bine: stiam ca se premiaza separat si categoria 80+, adica echipa castigatoare la care suma varstelor partenerilor e peste 80 de ani. Am fi avut sanse, trebuia doar sa terminam (eram singurii). Nici asa n-am gasit. Iar aveam sanse daca participam cu o fata. Iar n-a fost sa fie – gandul meu era la sora-mea, cu care ma incadram si la 80+, si la mixt. De varianta din urma chiar imi pare rau: ar fi insemnat si un remember – perioada din adolescenta – facultate cand mergeam cu semicursele in excursie la bunica, la matusi. Si nu erau aproape: 90km la bunica si de acolo inca vreo 150km la matusi. Si pe atunci nu prea gaseai nebuni sa faca asa ceva.
Crearea TrussstInMe. Nici o varianta IBO pentru mine, nu-i nimic: ma inscriu la maratonul de la Oradea, unde la varsta mea chiar am sanse la podium. Dar, ca sa nu raman cu regretul probei “regina”, am dat anunt ca la mica publicitate pe forumul IBO. Nici o reactie multa vreme. In fond, e o mare responsabilitate, te legi de un om pe care nu-l cunosti. Daca vezi un anunt de acest fel, in primul rand te intrebi cum poti avea incredere in cineva care crede ca o echipa se formeaza doar prin alaturarea lui unu la unu: ori e dili, ori are o problema, ori are mai multe probleme. O sansa infima e sa fie normal. Asa ca nu mi-am pus mari sperante. In fond, parerea mea despre cine ma alege – stiti care-s cele trei variante – cele din fraza precedenta. Si totusi: un mail respectuos de la Loti din Ineu  – Arad. I-am raspuns, i-am pus cateva intrebari, m-am gandit initial sa-l las sa raspunda si apoi sa dau pe google pentru confruntare, dar nu am rezistat 24 de ore pana mi-a raspuns el… Mi-am ascultat si instinctul si nu am gresit: ma bucur ca am castigat un prieten. E asa cum trebuie in primul rand sa fie un prieten: corect, de incredere. Dar, ca sa marchez indoielile (si ale mele, si probabil ale lui), am pus numele echipei dupa “Cartea Junglei” – eu – sarpele Kaa, Loti – Mowgli si numele echipei dupa expresia “Trust in me” a lui Kaa. 
Pregatirea: Fiecare dintre noi cum a putut, nu ne-am vazut decat la locul de start. E drept, am sosit amandoi (eu cu familia) joi. Ne-am tot scris, ne-am tinut in priza pana la intalnire. Loti a si facut urcarea de Stana de Vale de doua ori.  Foarte serios, treaba asta chiar m-a impresionat. Si s-a si vazut de fapt “la fatza locului”, ceea ce-i si mai important. Eu am refacut Maros – maratonul de MTB – proba de 80km, care, cu tot cu sosea (plecare de acasa) a fost 117km. Am stat dupa oi, am gonit caini, am ridicat bariere, am deschis porti, am trecut peste copaci doborati, n-am facut pene pe coborare ca anul trecut de la pietrele tetraedrice. Si am scos un timp multumitor fara sa palpitez. Nici o problema, din punctul meu de vedere incadrarea in timp la punctul eliminatoriu CP5 nu-i o provocare, mai ales cu atata sosea. Distante lungi am mai parcurs. Cea mai lunga distanta a fost, culmea, tot cam 240km, de la Balea Lac la Cluj, pe vremea cand aveam cursiera. Mi-au trebuit 13 ore. E drept, eram cu cursiera, numai pe sosea si eram mai tanar. Dar veneam dupa triatlonul de la Transfagarasan, tinut cu o zi inainte, eram incarcat cu doi rucsacei, cort, sac de dormit etc. Doar la Aiud mi le-au luat niste prieteni in masina. Si nu tineam sa bat nici un record. Tin minte si acum ce am gresit, din graba de a da bagajele: ce stresat eram sa nu fac pana, cum calculam in cat timp as face distanta pe jos pana la trenul din Campia Turzii; ma ardea stomacul si n-am putut cumpara decat ciocolata, pe atunci nu era de mancare peste tot si la orice ora.
Oricat am discuta, e clar ca in doi problemele care pot aparea nu se dubleaza, ci se tripleaza – ca sa fim optimisti. Asa ca vineri am avut program de pregatire bicicleta si echipament pentru variantele ploicica si ploaie serioasa, urmand ca inainte de start sa hotaram ce era evident: ploaie.
Startul: La 4.30 startul, dar noi trebuia sa fim pe 4. A stiut bine Tibi, au fost care-au intarziat. Si eu am avut emotii, m-am speriat ca nu-mi mai vine partenerul. De uitat n-a uitat decat sa-si umple bidonul. Cred ca a avut si emotii: e mai tanar, precis i-a fost frica ca-s ca o soacra. Nu-i problema de apa, ca asa de frumos ploua…
Tibi ne intreaba pe cei cativa sositi: se gandeste sa amane startul. Era ploaie peste tot pe traseu. Poate avea informatii si de la Stana de Vale. Parerea mea a fost sa asteptam ora de start si hotararea s-o luam cu totii. S-a votat pentru pornirea la timp, cred ca nimeni nu credea ca o sa ne ploua fara incetare.
Am fost echipat la modul sumbru, cum niciodata n-am facut-o: pantaloni scurti (semn de optimism) dar cu incalzitoare de picioare (cumparate cu 2 zile inainte), tricou si incalzitoare pentru maini, foita dar fara maneci si peste … un poncho de bicicleta (si acesta inaugurat acum si luat tot de doua zile). Am inaugurat si sosonii aceia care se iau peste papuci, castigati de mine la MarosBike Maraton si despre care credeam ca-s doar un lux si ultimul lucru pe care l-as cumpara ca echipament si ca se folosesc doar iarna. Si am facut foarte bine ca le-am avut pe toate. N-am suferit de frig, n-am tremurat nici pe ploaia aia cainoasa din final. Si am parcat picioarele de n ori in apa, eram ud leoarca.

Spre PC3 – Cabesti – poza Livia

Evenimente: Normal, la rubrica asta e ca la stiri: daca te iei numai dupa ele, parca ai trai in iad. Iti creezi impresia gresita ca lucrurile n-au mers bine. Dar daca tii cont ca au fost pentru noi 8 ore de mers impreuna si de restul timpului n-am pomenit nimic…
Primul incident: coborarea din padurea Betfia, chiar la inceput, cand era inca noapte. Drum de caruta. Trec prin apa ca de atatea ori. Dar, surpriza: ma infund in apa pana aproape de partea de sus a rotii. Oprire involuntara, deja sunt ud la picioare. Loti, in spate, cade in apa. Nu ma uit, ies cat de repede pot din sant si continui drumul. Din cand in cand il strig. Imi spune la un moment dat ca-i ok. Cred tot timpul ca-i in spatele meu. N-am observat cand m-a depasit, eram probabil atent la cei din fatza. Strig in continuare si-mi tot raspunde … Loti. Dar alt Loti, din pacate. Cand mi-am dat seama, am inceput sa merg tot mai incet. La sfarsitul coborarii m-am oprit. Si astept, imi dau jos puncho-ul. Trec multi, Loti nicaieri. Ma intorc, cred ca am parcurs vreo 600 de metri. Intreb pe intarziati daca au vazut pe cineva accidentat. Nimic. Suna telefonul. No frate, or fi organizatorii. Am dat de… Cand colo, Loti. Ma asteapta, ce fac de nu vin. A parcurs ceva distanta pe sosea, i-au spus unii ca-s mai in spate si vin mai incet. Prima mea reactie: pai cum de esti cu telefonul, doar am stabilit ca il iau pe-al meu (cu ocazia asta ii felicit pe organizatori ca au spus sa-si ia fiecare telefon, desi in regulament e trecut minim unul) si de fapt, de ce nu mi-ai spus ca l-ai luat? Ca altfel reactionam. Apoi… Si de ce nu m-ai asteptat cand ai vazut ca nu vin? Si ca nu raspund? De fapt de ce nu m-ai strigat? Si cum de ai incredere in ce-ti spun altii, pe care nu-i cunosti? In sfarsit, cred ca am fost putin furios. De parca pe mine ma cunostea tare bine… Dar mersul pe bicicleta e un calmant deosebit, il recomand, in cazul cand nu aveti posibilitatea de altceva. Am pierdut peste 10 minute si sigur eram ultimii. Am depasit vreo doua echipe pana la reintalnire. Apoi sa nu credeti ca au fost numai pupaturi… vorba vine. Dar in fond, pana la noaptea urmatoare, n-o sa se mai intample.
Alte incidente: In afara de clasicele greutati in schimbarea vitezelor dupa trecutul prin parauri, nimic deosebit. Cinste noua!
Pregatirea din cursa: Fiind in echipa, cu Loti pentru prima data alaturi, trebuia sa existe si asa ceva. El e mai tanar, eu mai cu experienta. Nu puteam rata soseaua, stiind ca finalul va fi tot pe sosea sau pe ceva asemanator. In primul rand ne-am cam dat seama cum stam ca performante: un plus pentru mine, dar la distanta lunga nu se stie pana cand. La portiunile mai tehnice, el e mai bun, cred ca trece prin parauri cand merge zilnic la serviciu. Exersam mersul la plasa, cateva reguli. La MTB nu prea ai ocazia asta, numai daca esti masochist si mergi sute de km pe sosea cu el. In plus, creeaza probleme soseaua uda, ce sa-i faci. Alta proba: impinsul. La asta iar ma pricep si am si ocazia sa exersez cu copiii. Unde vedeam ca lasa pedala mai moale, incercam. Intr-un fel e deranjant, te simti putin ofensat, dar e important pentru final. Caderi fizice putem avea fiecare si, spre deosebire de pauzele pe care le hotaram impreuna, chestiile astea nu le poti programa. Si cand te impinge cineva, trebuie sa stii sa profiti, sa rezisti tentatiei de a accelera prea mult cand simti ca ti-e mai usor, din dorinta de a demonstra ca esti ok. In sfarsit, toate acestea n-au avut un impact major asupra timpului nostru, scopul era sa avem un limbaj comun acum, cand suntem lucizi, nu dupa ce suntem rupti de oboseala.
Finalul. Din pacate, a fost sa fie la sfarsitul urcarii de 15 km spre Stana de Vale. Ne incadram in timp, totul a fost ok in afara de vreme. Ca sa zic asa, cel mai destept cedeaza. Loti a urcat neasteptat de bine, cred ca s-a vazut pregatirea lui pe pantele acelea, stia si unele amanunte. Pana am uns eu lantul si schimbatoarele la CP4, ca nu mai faceau fatza, el a luat-o inainte, in ideea ca-l ajung. Am depasit repejor vreo doua – trei echipe, dar de ajuns l-am ajuns destul de greu. Dupa ce m-am apropiat la 20-30 metri de el, parca aveam o munca de Sisif inainte. L-am ajuns abia dupa ce cineva dintr-o masina ne-a descurajat, spunandu-ne ca sus e gata cursa.  Si mai aveam vreo 7 km de facut pana la CP5 si mergeam binisor. Ce sa-i faci, pe ultimii 3 km ne-au depasit doua echipe si oricat am incercat sa-i depasim in ideea ca sus e finishul si ordinea conteaza, n-am reusit. Pe clujenii din echipa 42, cu care ne-am tot intretaiat caile, aproape ca-i puteam depasi, dar m-a pus michiduta sa-i motivez: am trecut pe langa ei, mergeau pe jos, si la constatarea lor ca nu merg asa repede fatza de ei desi-s pe bicicleta, le-am spus ca asa-i dar face bine la moral. La scurt timp au incalecat pe-o sa si dusi au fost.
Sus, padure de biciclete pe jos si plin cortul de oameni. Cand l-am vazut pe Maus am stiut ca-i sfarsitul  Pana atunci n-am crezut. Ma gandeam ca exista si varianta de rezerva cu ocolirea varfului Poieni, ca poate primii au trecut si n-o sa aiba incotro organizatorii si o sa lase si pe altii dupa ei. Bagajele ne asteptau tot acolo, ne puteam schimba (eu ma gandeam sa raman tot asa), stateam 10minute sa ne revenim si sa ne facem planul de bataie dupa cum stabillisem, in functie de pozitia in clasament si dupa cum ne simtim si… asta e. N-am prea avut ce sa spun, banuiam ca au avut destul timp de discutat echipele sosite inainte si, cu toate ca m-am uitat atent, n-am vazut urme vizibile de incaierari :). Tunete si fuljere poate au fost, dar nu le-am vazut.

poza participanti IBO si PCMB – poza de la Edina

Datele TrussstInMe: 111,11km (1km s-a adunat din aventura de inceput si cele 2 tatonari de rataciri), 7h27min mers efectiv, 8h5min timpul total, 14,9km/h media la mers.
Ne vedem la Garana, daca ploua si acolo categoric s-a schimbat clima in tara asta si o sa incepem sa facem concursurile de MTB iarna.
Felicitari la toti, inclusiv la PCMB-isti! Ei au terminat cursa si, ca sa ma exprim in termeni fotbalistici: Huo! 🙂 Trebuia sa le organzam o ambuscada in padurea Betfia!
Felicitari Loti! Si multumesc pentru incredere! A trebuit sa depunem armele mai repede, asta e. Noi suntem singurii IBO-isti cu poza pe podium! Eu sunt mai tare in pronosticuri ca baba Omida! Ofer consultanta de specialitate!
Un link la un comentariu de-al meu – cred elocvent, despre IBO: ciclism.ro/ironbike
PS – pentru Loti: Am uitat ca suntem doi. Astept cenzura! Si, daca vrei, varianta ta.

  2 Responses to “Jurnalul echipei TrussstInMe -IronBike Oradea 2011”

  1. […] la ediţiile precedente. În echipă la MTB eu am mai participat doar o singură dată, la IronBike în 2011, culmea că şi atunci cu un partener pe care nu-l mai văzusem . Şi am fost mulţumit, păcat de […]

  2. […] MTB şi că e o cursă de anduranţă care ca greutate (şi ca timpi) se compară cu Ironbike Oradea – aproximativ 260km şi 4800m diferenţă de nivel. Cei peste 90km şi 7500m […]

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)