May 122014
 


Am încheiat încă două evenimente deosebite, la care am ţinut să particip: unul mare şi ca amploare – EcoMarathon Moeciu – şi unul, în noua definiţie simpatică – “de suflet” – Runsilvania Night Race.
Scriu câteva cuvinte despre ele, deşi dupa EcoMarathon nu prea mai am stare să stau în casă.

Moieciu de Sus – poze Radu Cristi – mulţumesc –
Din seria albumelor marca “Fac poze pentru Inima Copiilor” si “Donez amintiri”  – From EcoMarathon Moeciu
mulţumesc pentru poze Stratulat Alexandru – Instantanee in mişcare – From EcoMarathon Moeciu

EcoMarathonul de la Moeciu a reuşit să aducă la start nume de valoare, oameni care pe mine mă uimesc prin timpii lor la alergare – parcă nu parcurg acelaşi traseu ca şi mine. Hello, la mine au fost cam 2400m diferenţă de nivel, capisci? Try to act like that! Eu ca de obicei dau tot ce pot, mă străduiesc chiar dacă am zile mai slabe, şi când văd cât de greu îmi este să scot un anumit rezultat şi cei buni mă surclasează… mă ambiţionez şi mai tare, deşi tardiv – după război 🙂 . Acum iar sunt gata să dau cu ei de pământ, păcat că starea asta de euforie vine ca de obicei după cursă şi-n plus iar omit să-mi consult picioarele. Bravo lor şi bravo fetelor, ce să mai spun de Emanuela Brizio de la Valetudo.

Urmează ultima coborâre – poze Radu Cristi –
Din seria albumelor marca “Fac poze pentru Inima Copiilor” si “Donez amintiri” – From EcoMarathon Moeciu
pe urcare bucla 2 – – poze Radu Cristi –
Din seria albumelor marca “Fac poze pentru Inima Copiilor” si “Donez amintiri” – From EcoMarathon Moeciu

Mi-a plăcut organizarea, n-am avut probleme. Am avut şi număr personalizat, numai bine să mă aud strigat pe nume de spectatori. Le mulţumesc! Mulţumesc şi pentru poze mai ales lui Radu Cristi – mă tot întâlnesc virtual cu el la competiţii. A fost o surpriză plăcută pentru mine compartimentarea de la start. Elitele au fost separat – ok – dar după ele n-a urmat potopul: s-au pus panglici de demarcare pe intervale orare şi concurenţii, cu bun simţ, s-au poziţionat corect. Eu m-am pus la 4-5h – cam aşa am estimat eu că mă duc deşi eram la prima participare –  şi n-am avut probleme de trafic ci doar … personale. Cu marcajele n-am avut probleme, deşi erau roz 🙂 . Au fost şi mulţi voluntari la intersecţii, la schimbări de direcţii. În general mă agăţam cu privirea de câte un concurent şi verificam din când în când că sunt pe traseu. Totuşi, că tot pomenesc de marcaje, la bărbaţi le plac alte culori 🙂 . Mie de exemplu, orice culoare, indiferent dacă e pe copaci sau pe panglică, îmi place să fie înconjurată de alb – sunt fan al marcajelor turistice clasice. Sunt principii legate de percepţia umană a culorilor de care s-a ţinut seama inclusiv în televiziune. Referitor la premiere – le-am spus gazdelor să-l urmărească pe primar şi dacă-l văd că se antrenează pentru anul viitor atunci să ştie că nu sunt şanse de canalizare, gaze pe la ei. Dacă nu reuşeşte, măcar să modernizeze sala de festivităţi – Căminul Cultural, că prea-i întunecos şi abia se vede  scena.

mărgele şi zig-zag-uri – poze Radu Cristi –
Din seria albumelor marca “Fac poze pentru Inima Copiilor” si “Donez amintiri” – From EcoMarathon Moeciu

La Moeciu am participat pentru că ştiam de la prieteni că e un concurs fain într-o zonă în care ai ce vedea. Pentru cei buni e în întregime alergabil, nu e stâncărie şi ajungi totuşi la altitudini de peste 1300m iar Bucegii îţi apar parcă pe neaşteptate. Ce mi s-a părut mie şi mai deosebit au fost dealurile înierbate, destul de abrupte şi fără denivelări. A plouat tare în seara precedentă şi traseul a devenit mai noroios, a picurat şi-n timpul concursului, dar s-a putut alerga chiar în condiţii mai bune decât anul trecut, dovadă rezultatele.

Hai Laurenţiu! – From EcoMarathon Moeciu

Am început tare greu cursa mea, mai greu ca niciodată, mă simţeam epuizat încă de la primii 2-3 km, nici nu apucasem să ajung la prima urcare propriu-zisă. Mă şi gândeam că dacă situaţia continuă tot aşa poate ar fi mai bine să renunţ şi îmi treceau prin minte unele nume cunoscute care au abandonat anii trecuţi. Lumea trecea pe lângă mine, nu aveam voinţă să îi urmez pe cei care în mod normal erau cam de valoarea mea. Primii 10km au fost un dezastru, iar ploaia uşoară care-n mod obişnuit trebuia să mă răcorească plăcut la efort acum mă îngheţa, dovadă că o lălăiam şi motorul nu-l putem încălzi. Nici la coborârea de pe prima buclă nu puteam trage tare, dar cred că depăşirile care le făceam m-au mai încurajat. Măcar îmi dispăruseră gândurile de abandon şi singura dorinţă devenise să nu prind prea multe anotimpuri pe drum, adică să închei cât mai repede, să nu se înrăutăţească vremea.
Nici la bucla doi n-am strălucit, dar măcar ţineam un ritm şi începeam să mă mişc mai natural. Tot pe coborârile abrupte m-am bazat. La începutul buclei trei mi s-a strigat locul – 53 sau 54. Nu eram mulţumit, am început să trag mai tare. Am tot depăşit, dar mereu aveam un concurent – Mihai Husleag, de care nu mă puteam despărţi. La un moment dat am trecut şi de ultimul concurent vizibil şi a urmat o perioadă destul de lungă, minute întregi, în care trebuia să mă uit numai după marcaje, vorba lui Mihai – ce să facem dacă i-am depăşit pe toţi. Toţi ca toţi, dar unde sunt cei din faţă? Nu mai e nici o punte de legătură? Te stimulezi mai bine având pe cineva înainte. Zăresc pentru o clipă un tricou alb.
Mi-au trecut cu totul gândurile negre,  simţeam în sfârşit că sunt într-o competiţie, doar pentru asta am venit – pentru lupta sportivă cu cei de valoare apropiată de a ta. Fiecare dintre noi poate simţi senzaţia! Nu e rezervată numai pentru cei buni, pentru profesionişti! Acesta este unul din farmecele competiţiilor. Am spus şi altădată – nu trebuie să vânezi, să pescuieşti sau să lupţi la propriu cu cineva. Pe acelaşi principiu sunt şi jocurile, în care un bun exemplu e şahul. Am auzit întrebarea, nu o dată, în timp ce priveam cum se zbate la finiş un concurent să încheie în faţa altuia pentru a obţine un anonim loc x: de ce se mai luptă cei din spate, nu-şi dau seama că sunt penibili? Ei bine, nu-i aşa, eu îi înţeleg şi-i admir cu atât mai mult! Să-ţi găseşti motivaţie, să lupţi chiar dacă eşti ca a cincea roată la căruţă arată că ai un caracter puternic. Mulţi sunt amatori, au un pic de timp liber pe care au ales să-l petreacă într-un mod pozitiv, iar dacă e să mă întrebaţi cine are succes în viaţa reală aş alege dintre aceşti luptători “fără şanse”.
Nu puteam nicicum să-l ajung, a sesizat şi cel din faţă că sunt pe urmele lui. Prin fuga asta i-am ajuns pe alţii, mă apropiasem de tricoul alb, ştiam cu cine am de-a face – iar Mihai, dar Şerban. A terminat în faţa mea, din câte ţineam minte, nu la mari diferenţe şi la Intersport, şi la Alba-Iulia. Ştiam că doar la vale puteam spera să trec de el, că la sprint sau plat nu aveam nici o şansă. Aşa că pe ultima coborâre am forţat. Era să şi ies în decor de câteva ori, încercând să abordez alte linii ca şi el, noroc cu braduţii care m-au ajutat să-mi mai schimb direcţia. N-am reuşit să am o diferenţă de viteză suficientă ca să nu-l iau cu fulgi cu tot şi-n plus m-am ales cu crampe musculare de la frânări şi schimbări bruşte de direcţie. La final a terminat la 15 secunde în faţă, n-am mai sprintat.

From EcoMarathon Moeciu
la finish – poză Marcela – mulţumesc – From EcoMarathon Moeciu

Pentru mine finalul a salvat toată cursa şi aş fi fost foarte mulţumit şi de rezultat dacă nu eram aşa de apatic la început. Am încheiat pe locul 8/101 la categorie, 42/492 la general, cu un timp de 4h39min45sec. Stimă la toţi concurenţii, au fost care au încheiat cursa şi-n aproape 9 ore! Eu cred că s-au simţit bine toţi, mai ales că vremea s-a făcut tot mai frumoasă.
Unul din scopurile concursului a fost şi să vedem cum stăm – Adi şi cu mine – şi ce avem de făcut în continuare. Vrem să participăm împreună la Marathon 7500 – echipa Regi şi Pioni. Am şi eu o emisiune de şah pe TVR Cluj, se împlinesc anul acesta 10 ani, şi vreau s-o mai promovez, că tot e vorba să se introducă şahul ca opţional în şcoli.  Momentan Adi mai are de lucrat 🙂 , ne mai comparăm şi la Maraton Apuseni – maratonul casei pentru noi. Săptămâna aceasta merg la pregătit traseul de family, sper să nu fie surprize majore datorate construcţiilor şi tăierilor de copaci.

la startul cursei de noapte – mulţumesc pentru poze fotografului – From Runsilvania Night Race – Rimetea

Şi acum despre Runsilvania Night Run – desfăşurată săptămâna trecută, – o cursă nocturnă într-o zonă superbă … ziua. Nu au fost mulţi concurenţi din păcate, poate şi din cauza vremii – văd că papucii mei de competiţie n-au prins până acum nici un concurs fără noroi. Concursul face parte dintr-o serie de alergări nu departe de casă – Runsilvania Tour, prin zone foarte pitoreşti – Râmetea, Rodnei, Răchiţele, Făgetul nostru. Şi aici, la Râmetea, o zonă cunoscută mai ales parapantiştilor (şi acum erau o mulţime cu corturile – îi recunoşti şi după obsesia lor – au numerele de la maşini cu FLY), am mers şi cu dorinţa de a exersa alergarea de noapte în vederea Marathon 7500, să-mi dau seama de problemele care apar nu numai din experienţa altora, că doar fiecare e diferit.

Cetatea Colţeşti – From Runsilvania Night Race – Rimetea

Din cauza ploilor şi a terenului organizatorii au modificat traseul şi foarte bine au făcut, că şi aşa am simţit din loc în loc că parcă-s cu şlapi şi făceam eforturi să nu rămân desculţ. Am renunţat la gps pentru că modificarea de traseu era în ultima parte, dar măcar am avut o grijă mai puţin. Am luat startul din centrul localităţii Râmetea imediat ce s-a lăsat întunericul. Prin zonă am mai fost eu de câteva ori, atât în drumeţie cât şi cu MTB-ul, inclusiv pe la Cetatea Colţeşti, dar traseul îmi era în mare parte necunoscut. Interesantă e lumea la lumina frontalei! Nu e chiar ca-n peşteră, e chiar mai fain. Mi-era teamă de rătăcire şi am încercat să ţin pasul cu cei din faţă. O parte am reuşit, dar şi la această cursă am simţit că nu-s refăcut complet după Maratonul Internaţional Cluj. Panglicile albe s-au văzut bine, dar în pădure tot am reuşit să le pierd, deşi îmi mişcam capul de-mi era frică să nu capăt tic. Am ajuns la o cascadă spectaculoasă, iar dedesubt era o prăpastie de vreo 30m, că nu-i vedeam bine capătul. Mă tot întrebam pe unde părul meu au trecut primii şi dacă era vreo urmă de posibilitate de trecere sunt convins că nu-mi trecea prin cap că o luasem greşit. M-am liniştit însă şi în sfârşit am luat decizia corectă să mă întorc. Am văzut şi lumini – mă ajunseseră doi concurenţi. Era totul ok, acum eram în grup şi alergam repejor la deal. Am încercat de vreo 2-3 ori să trec în faţă şi să mă depărtez dar de fiecare dată o luam pe potecuţe greşite, aşa că m-am resemnat temporar. În plus, apăruse altă neplăcere. Pentru prima dată la un concurs am avut “probleme tehnice”. A trebuit să rămân în urmă, iar am rămas singur. M-am forţat să-i ajung şi am reuşit să-i văd bine cu puţin înainte de încheierea urcării. Pe coborâre am reuşit să trec în faţă, dar au urmat urcările de final pe dealurile presărate cu luminiţe clipitoare de la biciclete. Geza a scăpat în faţă, n-am mai reuşit să-l ajung la final. Cu 150m înainte de finish, eram în comună, auzeam aclamaţii, am reuşit iar s-o iau pe alături. Am ajuns la casa Tobias, probabil că pe fond de relaxare şi din cauza unui autocar parcat la intersecţie, am ratat strada. N-a fost mare paguba, am pierdut cam 2 minute, ajungând înainte de cel de-al treilea din grupul nostru.

cursa pe Strava – From Runsilvania Night Race – Rimetea
mulţumesc organizatorilor – From Runsilvania Night Race – Rimetea

Clar că la Maraton 7500 voi avea şi gps, că pe fond de oboseală cine ştie ce face omul. Tot aşa de limpede e că acolo ne vom strădui să parcurgem cât de mult din traseu ziua, că noaptea e făcută pentru altceva. Rezultatul meu – 2h2min la o distanţă de semimaraton – locul 1 la categorie şi 6 la general, nu spune mare lucru, dar eu m-am bucurat. A fost frumoasă şi atmosfera, am avut parte de un gulaş, de vin, de bere, de ţuică, fiecare de ce am vrut, aşa că ne-am încălzit rapid. Am avut norocul că ploaia ne-a aşteptat să terminăm. Mulţumesc pentru cazare, mulţumesc lui Geza pentru tovărăşia pe traseu. Aţi fost simpatici toţi! Sper să ne vedem la următoarele etape!