Feb 202024
 

Februarie 2024, luna cu Vlădeasa Winter Trail. A fost ediţia a X-a, n-am participat eu la toate dar mi-a plăcut de fiecare dată – muntele e şi aproape de casă şi îl cunosc în multiple ipostaze.
Tocmai am scris un comentariu pe FB – “Frumoase poze! Mulţumim! Ma gândeam să pun din anii trecuti, sa fie mai multa zapada şi noi mai tineri!”
Acesta-i şi adevărul, cum pozele de la concurs mai întârziau îmi apăreau în căutări cele din anii trecuţi, când era zăpadă şi în satul Rogojel de la poalele Vlădesei, de unde era startul. Şi… consider că e o idee mi-nu-na-tă. 🙂 Punând în album, comparativ, cele două ipostaze – 2020 şi 2024, am găsit şi asemănări, şi deosebiri.

 

La asemănări e partea de gol alpin, deasupra pădurii, unde zăpadă e obligatorie şi am văzut şi acum schiori (clasic, m-am întâlnit cu Joe Indianu – cum spunea o prietenă întâlnită tot acum, cu schiurile de tură, Joe merge pe Vlădeasa cum mergem noi la shopping). Până şi câinele care m-a însoţit acum 4 ani are corespondent în acest an.
La deosebiri am o poză cu cabana Vlădeasa din 2020, cînd era în zăpadă, era mai dificil atunci traseul în zona de sat datorită gheţii.

 

 

 

Rezultatul din acest an – 1h58min30sec, locul 10 general şi 1 categorie, e mai bun ca în anii trecuţi, când am avut ceva peste 2h. Acum am recuperat timp la coborâre, m-am putut arunca la vale cât m-au ţinut plămânii. Foarte târziu l-am ajuns pe Florin Chircu, în partea de jos a satului. Din şapte persoane din faţa mea care au ajuns la cabana meteo Vlădeasa cu până la 4 minute înainte şi păreau mai accesibile de ajuns n-am reuşit să depăşesc decât trei, începând cu Ionuţ Golban. Pe al doilea l-am salvat de o mică rătăcire mai jos de cabana Vlădeasa.

 

 

Am şi o poză din acest an, alături de Florin la finish dar… am preferat să adaug două poze cu Tudor, băiatul meu, care a participat şi el. Cum am fost şi eu odată… tânăr şi frumos… 🙂 Tudor a avut şi el probleme cu traseul în zona de sub cabana Vlădeasa, a şi făcut un kilometru în plus, este acolo un forestier care induce în eroare. Asta e, trebuie să vină mai des. Anul acesta am fost eu mai bun, nu cu mult, iar până mai sus de cabana Vlădeasa şi punctul de alimentare de la Salvamont a fost tot în faţa mea pe urcare. Şi nu e alergător… doar mai tânăr. Dar i-am făcut cadou pentru 18 ani un maraton la Istria, în aprilie.

La premiere n-am mai ajuns, aveam în plan o excursie de familie şi era o vreme plăcută. Ce mai am în plan, în afară de concursul prietenesc din Făget din aceste zile şi geocaching-ul de Leap Day (29 februarie)? Sigur Istria 100 mile, iar până atunci poate Primavera.

Feb 042024
 

Luna octombrie a fost foarte simplă: voluntar la Făget Ride şi în rest activităţi de toamnă – perioada recoltei. Sigur, la mine rezultatul a fost 0 la recoltă, dar am mimat bine.

Să nu uit să amintesc de Walking Month, un concurs caritabil care se întinde în fiecare an pe durata unei luni: luna mersului pe jos.
Concursul a început în 11 septembrie, am ales să concurez doar la individual şi fără să am pretenţii de a ajunge pe podium.
Am încheiat pe locul 100 la Superwalkers (adică cei care totuşi au avut ceva pretenţii să facă mulţi paşi), cu 739.125 paşi. Conform statisticii am făcut cu 74% mai puţini paşi ca anul trecut.
A fost al 9-lea sezon, am participat la toate până acum.

Apoi a venit în sfârşit şi altceva decât alergarea, MTB-ul: un concurs de orientare.

Cupa Vinci orientare – 18 noiembrie – loc 7 categoria M45
Povestea de pe FB
Astazi, pe o vreme buna daca e sa compar cu ce a fost spre seara (vedeti poza cu zapada), am participat la Cupa Vinci – orientare.

Demult n-am mai participat la concursuri de orientare, asa ca acum a trebuit sa-mi “calibrez” “busola”: la primul punct am ajuns dupa mai bine de 30min, un inceput furtunos care mi-a dat linistea necesara, cea necompetitiva. 🙂
Felicitari tuturor ce s-au incumetat sa participe, organizatorilor si voluntarilor! Trebuie spus ca aceasta cupa, ce incepe sa devina traditie, are ca trasator principal un elev, din familie de orientaristi. Adica, asa cum plantezi un pom cand esti tanar, sa creasca alaturi de tine si sa ramana semnul trecerii tale, concursul acesta il va insoti poate toata viata pe copilul devenit adolescent.
Ma bucur si de aparitia unui nou club de orientare la Cluj – Watch Out . A fost plin de copii de la ei la acest concurs.
Si distanta reala parcursa de mine:

La capitolul drumeţii am bifat una de grup cu prietenii la Râmetea, una pe trei zile în Retezat cu cazare la cabana Genţiana, împreună cu Tudor şi una pe Muntele Mare la refugiul CAR.

De 1 decembrie am participat la Cluj Ecotrail. Despre acest concurs am scris pe blog, în sfârşit am ieşit ca povestitor din perioada de hibernare.
http://www.unpicdetimpliber.ro/2023/12/cluj-ecotrail-ultramarathon.html

Alergare de Moş Crăciun prin oraş 22 decembrie
A fost o activitate iniţiată de mine pentru CAR Cluj, am şi scris pe blogul CAR despre ea.
Activitatea: https://carcluj.ro/activitati/alergare-de-mos-craciun-prin-oras

Pe blog: https://carcluj.ro/blog/alergare-de-mos-craciun-prin-oras
Ataşez şi aici textul de pe blog.

Evenimentul organizat de CAR în seara de 22 decembrie a strâns la “start” 17 alergători, echipaţi fiecare cu căciuli şi haine de Moş, cu steluţe, luminiţe aprinse şi cu mult chef de alergare şi socializare.

La Casino, în Parcul Mare, era deja organizat un Târg de Crăciun, cu multe mese pline de cadouri numai bune de pus sub brad. Târgul a fost unul organizat în scop caritabil, creatorii iconiţelor fiind şi copii de la şcoli, banii urmând să fie donaţi Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”. Am încercat să ajutăm şi noi cu câte ceva…
După ce am facut pozele de rigoare în faţa Cazinoului, ne-am pregătit pungile cu bomboane pe care urma să le dăruim copiilor întâlniţi pe aleile oraşului (şi părinţilor acestora). Ne-am bucurat şi noi de alergare, de spiritul Crăciunului, deşi se simţea că un vânt rece pune stăpânire încet, încet, peste oraş.
Mai întâi am vizitat zona centrală plină de oameni şi lumină, apoi am trecut podul peste Someş şi am urcat pe scările care duc pe Cetăţuie. A urmat şedinţa foto şi pozele de rigoare la Crucea Eroilor Neamului, cu oraşul luminat de sărbătoare. Am continuat apoi prin Gruia şi Cartierul Grigorescu, până la maşini.

Tombola de final a fost cu happy-end (dar şi cu obligaţii – n-au ce face, trebuie să se antreneze) pentru doi dintre alergători, înscrierile gratuite la cele două evenimente din 2024 fiind oferite de Msg Maraton Apuseni şi CugiRace – le mulţumim organizatorilor acestor evenimente.
După alergare, ţinând cont şi de frigul de afară, ne-am refugiat la un club pentru socializare la un pahar de vin fiert şi cipsuri proaspete.

Am fost şapte alergători din cadrul CAR Filiala Cluj, acum pregătim tombola surpriză pentru ei, cu produse potrivite pentru munte oferite de clubul nostru (Moşul CAR) pentru sprijinirea departamentului de alergare – mulţumim!
Ne-am întâlnit, am alergat împreună, ne-am distrat şi vom găsi, mai mult ca sigur, un nou motiv pentru o alergare sub egida CAR Filiala Cluj. Vă aşteptăm în noul an la alergările noastre!

 

Feb 042024
 
utmb2023

În ordine cronologică

Retezat Mountain Run – 12 august – loc 5 categorie, 38 general, 8h50min.

Retezat Mountain Run, versiunea noua a Retezat Maraton, acum parte si din Circuitul Carpatilor.
Fata de anul 2017 (cu negru) este diferenta in zona Custura, acum s-a urcat pe acolo. Ca si parametri, in 2017 aproximativ 39km cu 3067m dif nivel, in 2023 (cu rosu) 41km cu 3445m dif nivel. Trackul oficial 2023, cu albastru, are doar o mica diferenta la final, nici nu se vede la scala hartii din poza.
A fost fain, greu pentru mine mai ales la inceput, apoi m-am… obisnuit. Primul maraton din acest an, am avut cam putine curse si acelea mai lungi, aveam timp si sa visez.
Din segmentele Strava reiese ca am mers mai slab cu minute bune in general fata de 2017, dar la sfarsit, dupa lacul Bucura, am castigat secunde. Am si avut mai multa motivatie spre final, m-am putut concentra si … m-am cam desprins de lumea din jur, vedeam prietenii voluntari doar la reluare. Scuze! 🙂
Cum in general ma intereseaza ca referinta viteza medie (pace-ul mediu), stiu ca pana ce am trecut de Custura am … mers cu viteza medie debordanta de 4km/h. Se poate asadar sa parcurgi o distanta de semimaraton in peste 5h? Sigur, am dovezi, nu doar o data, doar ca acum e prima oara cand se intampla la inceputul cursei!
Foarte multa lume prin Retezat, si nu ma refer aici doar la alergatori, voluntari etc ci la turisti, fericiti ca se pot bucura de vreme buna si peisaje deosebite.
La un moment dat pe o urcare unde aveam un ritm de turist mai sprinten, se dau la o parte trei baieti si dupa ce trec aud discutie:
Ce faci?
Pai stau!
Si ce astepti, sa se astearna praful?! Asta am luat-o ca apropo la ritmul meu. 🙂
De pe Strava flyby se vede cum au mers unii alergatori, o referinta buna este Ilie Iloiu care a incheiat intre primii trei. 1h20min i-au trebuit sa ajunga pe varful Retezat, atunci Szabi si Toma Valentin erau in fata lui cu vreo 2min, asadar nu-i departe de adevar ca primii au urcat in 1h15min. Ca si comparatie, eu am ajuns acolo abia dupa 1h50min (1h39min in 2017).
Foarte multi prieteni la acest concurs, ma bucur ca am venit! Am ramas si la petrecerea de la ora 22, un fel de cursa “revenge”, prilej sa dovedesti ca macar mai poti chiar daca la concurs ai fost pe la urma. 🙂
Felicitari Dan Lupsa , Croitoriu Dragos pentru organizare! I-am numit pe ei pentru ca s-au implicat foarte mult sa fie bine si mi s-au parut suflete mai sensibile. 🙂 Multumesc pentru poze Stelu Harsan !
Pentru ce m-am luptat? Un loc 38 la general, 5 la categorie, 8h50min. Mi-am facut misiunea mai usoara in anii ce vin, cum era daca as fi castigat?! 🙂

https://retezatmountainrun.ro/rezultate/2023

https://www.strava.com/activities/9633153944/overview

UTMB 170km cu 10000m diferenţă de nivel, 35h50min, 30 categorie , loc 475/2693 general

A patra participare pentru mine la cursa UTMB 2023 | UTMB Mont-Blanc , al treilea rezultat cu 35h49min, locul 475/2688 general si 30 categorie.
In 2015 am fost pentru prima data la o cursa din seria UTMB, la TDS. De atunci pot spune ca din reflex m-am tot inscris dar la cursa UTMB de 170km cu 10.000m diferenta de nivel pozitiva, fiind prezent cand au dorit sortii, adica in 2016, 2018, 2021 si acum.
Mereu UTMB m-a atras in primul rand prin unicitatea numarului de alergatori prezenti la start si a miilor de spectatori care ne incurajeaza pe traseu si carora le spun multumesc. Bineinteles va multumesc si voua, celor de acasa, cu atat mai mult cu cat ne cunoastem si stim ce inseamna efortul unei astfel de curse pentru unii ca noi.
In acest an au fost aproape 2700 participanti la cursa UTMB, a fost editia cu numarul 20 care s-a dorit a fi speciala si prin aceea ca e un fel de campionat mondial de alergare montana la trei distante: 50k prin OCC, 100k prin CCC si 170k prin UTMB. S-au inscris multi alergatori buni, in mod precis a fost o sortare si dupa coeficientul ITRA, cel mai jos a fost 500. Prin transmisiile live se confirma in acest an echivalenta cu ceea ce inseamna “Tour de France” in ciclismul de sosea si cursele din seria “IronMan” la triatlonul de distanta lunga.
Au fost 931 de abandonuri, destul de multe pentru o vreme… buna. Ceea ce inseamna ca vremea buna, care sigur a influentat, este departe de perfectiune. Sigur, au fost si alte aspecte, incluzand faptul ca au fost multi alergatori de top dar fara experienta unor curse asa de lungi.
Pentru mine a fost foarte cald, doar la muntii peste 2400m am folosit putin foita de vant si la sfarsit la iesirea din punctele de alimentare. Cum simteam nevoia sa beau apa nelimitat, ca sa nu intru in probleme de genul hiponatrenamie, mereu ma udam si in umezeam gura. Fiind de atatea ori mai tineam minte si unde gasesc prin localitati apa rece.
Al doilea aspect prin care m-a tot atras UTMB e faptul ca de fiecare data apare imprevizibilitatea, ceva provocator care aproape ma scoate din cursa. Anul acesta a fost pentru prima data de cand am devent constient in lume cand am .. debordat, ca sa spun frumos, imediat dupa iesirea din Champex- Lac, km 127. Asa ca vreo 16km, incluzand urcarea de La Giete (Bovine), am ramas cu stomacul gol, surprinzator fara sa am senzatia de foame. Apoi tot restul cursei am trait doar cu supa si, dupa ce mi-am facut ceva curaj, am diversificat cu biscuiti.
A treia simpatie care o am pentru aceasta cursa deriva si din precedenta. Fiecare om are obiective si probabil de doua tipuri mari: minune si realiste. La cele minune eu am inclus sa obtin un timp de sub 32h, mai bine de atat n-am obtinut nici cand eram mai bine pregatit. Sigur, la minunea-minunilor am inclus sa castig cursa, dar dupa ce m-am gandit putin mi-am zis ca ar trebui totusi sa fie odata si odata anul lui Jim Walmsley , a luptat atatia ani pana la epuizare sa castige. Asa a fost, a castigat cu un timp de 19h37min, am dat acest reper ca sa vedeti pe unde sunt eu.
La obiectivele realiste am avut ambitia sa inchei in primii 500 de participanti si cat mai aproape de acele 32h, sa nu depasesc 38h cat am facut la prima participare. Faptul ca am incheiat sub 36h a fost un obiectiv de moment. De ce 500? Pentru ca eu aveam numarul de concurs 1521. In mod normal la coeficientul meu ITRA ce-l aveam de 677 ar fi trebuit sa mi se atribuie numar de concurs pe la 500. Cand mi-au scris ai mei ca sunt pe la pozitia 500 am inceput sa am probleme de motivatie.
Nu e cadrul sa povestesc multe de pe traseu, dau ca reper faptul ca la primul punct, la Col de Voza abia am fost pe locul 1224, la Saint Gervais la km21 locul 910 si la Courmayeur km80 in sfarsit am ajuns printre “ai mei”, locul 494. E usor de observat cand esti cu cei de valoarea ta, te lupti sa tii pasul cu cei din jur. Iar daca ai o cadere fizica pierzi teren constant, iti mentii locul doar prin conjunctura abandonurilor altora mai rapizi din fata.
Dintre romani m-am tot intalnit cu Viktor Kotai, ultima data la Champex Lac, a mers bine acum, bravo lui!
Partea nostima a inceput cand eram destul de descurajat la Trient (km143), dupa patania de la Champex-Lac. M-am asezat langa un asiatic, cu supa in fata din care gustam pe indelete. Incepuse epoca cu pauze lungi la punctele de alimentare.
Si ma roaga … italianul Gonzalo sa-l trezesc cand plec. Il trag de maneca peste 10 minute si incepe o noua etapa pentru mine. Simpatic, ultra-vorbaret, doreste sa mergem impreuna. Incerc sa-l descurajez, sa aleaga pe altcineva, imposibil de refuzat. Imi spune ca are un prieten roman din Brasov, a alergat cu el dar acesta a ramas mult in urma. Poate stiti cine e baiatul nostru. In orice caz eu nu eram in stare sa vorbesc prea multe si partea aceasta a rezolvat-o … natural, povestea cu cei din jurul nostru. De altfel am observat la punctele de alimentare ca in jur de jumate din populatia alergatoare il stia pe nume.
Ma tineam de el cum puteam, pe urcari ma mai astepta iar la coborari mergeam in spate la vreo zece metri, tinand ritmul lui si a celor cu care povestea fara sa fiu nevoit sa alerg decat din cand in cand. Ma deranjau scuturaturile si cautam sa ma misc optim si constant.
Una peste alta la Vallorcine km154 mi-am mai revenit, am si stat vreo 30minute si la iesire a venit o noua surpriza: Gonzalo a marit grupul nostru cu o irlandeza – Ellen, si ea cu ceva probleme de sanatate inca dinainte de start. Cred ca a simtit el dorinta mea de a protesta si si-a manifestat scopul sa incheiem in 35 ore, maxim 36h. I-am raspuns ca la ora 1.30 abia am iesit din punct, stiu traseul si e imposibil sa incheiem pana la 5 dimineata, si de fapt si ora 6 e greu de obtinut, la stadiul nostru 4h30min pentru mai mult de 19km e o performanta. Cumva discutia a ambitionat-o pe Ellen.
Aveam timp sa povestim, ca doar stateam si incercam sa ajutam pe cineva ce ramasese fara lumina. Am scos bateriile din frontala de rezerva, i-as fi dat-o dar era din cele bune sa te uiti la ea cum iti lumineaza mainile. Intre timp mai aparuse cineva cu Petzl si i-a imprumutat acumulatorul de rezerva, ca ar fi mai bun. Nu am mai avut starea necesara sa-i explic ca nu-i asa din multe motive, asa ca peste doua ore cand se pare ca acelasi concurent a ramas fara lumina n-am mai oprit, s-a ocupat Gonzalo sa-i gaseasca pe cineva mai amabil.
Spre consternarea mea, Ellen, parca fara efort, urca de abia ma tineam de ea pe ascensiunea 26 din 27 conform ceasului, de 250m diferenta de nivel, cea dinainte de La Flegere de 440m. Ma si gandeam ca n-o sa rezist la acelasi ritm la sfarsit. A incetinit totusi sa ma intrebe daca poate lua un gel, ca a avut probleme cu cateva zile inainte. Abia intelegeam ce spune in graiul ei, a trebuit sa repete aproape silabisind si folosind cuvinte de abecedar. Ce sa spun, daca trebuie – trebuie. Pot sa-i dau batoane, ca si asa le car degeaba.
Am ajuns sus La Flegere, urma coborarea spre Chamonix, spre 8km, aveam la dispozitie o ora si cinci minute pentru a ne incadra in 36h. Evident ca am inceput promitator, cu o pauza de schimbat baterii/acumulatori la Ellen si Gonzalo. Dupa vreo 2-3km am primit liber de la Ellen si am trecut linia de finish alaturi de Gonzalo, depasind intre timp o multime de concurenti.
Ne-au asteptat cu drag ai lui si ai mei, am avut astfel rasplata maxima – ca sa parafrazez niste versuri – “in bratele lor nu a trebuit sa dovedesc ca sunt barbat”. 🙂
Frumos la Chamonix, in completare adolescentii mei au fost la cursele lor YCC la fel ca acum multi ani, cand erau copii. Poate daca vor dori ei ma voi mai intoarce, dar pana atunci trei cuvinte pentru cei care si-au lasat o farama de suflet si timp pe la acest concurs… multumiri, bravo si felicitari!
UTMB – incheiere cu un italian vesel Gonzalo si cu o irlandeza relaxata Ellen
https://www.strava.com/activities/9776939517/overview

Maraton Piatra Craiului, 5h29min, loc 6 categorie, 46 generalConcurs de tradiţie, de suflet, cu carte cadou, cu oameni calzi, cu bucuria reîntâlnirii… Doar câteva cuvinte de astă dată, dar sper să însemne mult.
Dacă la UTMB copiii mei au participat la probele lor, mai scurte, conform vârstei, aici, la MPC, pe Tudor l-am rugat să plece în drumeţie după start la jumătate de oră, să vadă zona, munţii. Mă gândeam că pe la Plaiul Foii se va aşeza şi voi merge după el. Nu-i el cu alergările lungi, practică alt sport, dar s-a ambiţionat şi a încheiat tot traseul în aproximativ opt ore. Adică a şi alergat.
Mă bucur pentru el şi … i-am făcut un cadou pentru când va împlini 18 ani: să vină cu mine la Istria şi să participe la proba de maraton de acolo. De fun… Dar să ştiţi că a început să se antreneze.

https://www.strava.com/activities/9948510823/overview

MTB Odyseey 23 septembrie
Mult am tot umblat pe Muntele Mare, eu sper că a ieşit bine. Mai frumos e să povestească alţii.
Din istoric: pe Muntele Mare pe la Saua Prislop, valea Ratoiul Mic si valea Podurilor,
stabilit traseele scurt şi mediu, curatare Valea Galbenei,
https://www.strava.com/activities/9587633613
https://www.strava.com/activities/9645213926
https://www.strava.com/activities/9673303573
https://www.strava.com/activities/9687771124

curatare scurt si e-bike, marcare, creare segmente Strava, verificare…
https://www.strava.com/activities/9834776333

 

Feb 032024
 
FagarasAdventure

 

 

Un “shorts” pe baza filmării organizatorilor, le mulţumesc pentru tot!

Acum, la jumătate de an de la Făgăraş Adventure, conştientizez parcă mai tare ce a însemnat şi înseamnă pentru mine câştigarea concursului de aventură (45h25min), considerat cel mai greu concurs din ţară pentru nişte amatori, atât ca efort susţinut pe durata mare de până la 50 de ore, cât şi ca folosire a tot ce înseamnă complexitatea unui om, cu bagaj intelectual, cunoştinţe acumulate, imaginaţie etc. Iar doza de şansă, de “all in one” trebuie extinsă pentru că e vorba de concurs pe echipe.
Ce pot să spun, sunt mândru că soarta ne-a ales. 🙂 Felicitări încă o dată participanţilor, îndeosebi tinerei echipe Grind Piatra Craiului Jr.!

Concursul a avut loc în perioada 7-9 iulie 2023, la sub o săptămână de Carpathia Trails proba de 102km pe care am încheiat-o pe loc 2 la categorie şi 8 la open (18h48min).

Luna iulie s-a încheiat cu veşnicele mele explorari, în căutarea de drumuri şi poteci, de data aceasta pentru MTB Odyssey.

Dar, să ataşez doar o mică parte din postările mele pe Facebook referitoare la aceste evenimente. Pentru Făgăraş Adventure, pentru popularizarea lui, m-am străduit să scriu despre toate probele prin care am trecut, care ne-au întrebuinţat în multiple feluri.

Despre Făgăraş Adventure.

Sigur, sunt extrem de bucuros pentru locul 1 la Făgăraș Adventure, multumesc in primul rand prietenilor – coechipieri Oana Marina , Adrian Brîndușan si Radu Botezan pentru tot ceea ce a insemnat acest concurs, inca dinainte de desfasurarea lui. In mod clar combinatia artist – avocat – spirit liber si “cel ce nu face nimic” a avut succes, oricat de dificile ar fi fost unele momente de pe parcurs.
Multumesc pentru sprijin fostilor coechipieri Vasile Cipcigan , Bagonya Oszkar , prietenului meu Marcel Giurgea , multumesc pentru like-uri la postarile cu echipa Cheile Turzii tuturor.
O editie grea, acum as spune ca cea mai grea cel putin pentru mine, dar poate sunt sub influenta oboselii.
Probe interesante, numai bine sa stim cat de multe nu stim despre natura si lumea frumoasa din jur. “Codurile acelea de bare” ce reprezentau culorile penajului pasarilor au fost distractive, ma simteam ca un copil ce invata alfabetul, nu mai spun de identificarea si corespondenta plantelor medicinale cu organele pe care le trateaza, la care daca le stiai dinainte erai castigat, altfel memoria in regim de efort si oboseala este dintre primele sacrificate.
Am fost pana pe la CP7 cel putin la 2h30min in urma echipelor Creasta Cocosului si Muntii Fagaras. Stiu ca am si cronometrat.
Ceea ce ne-a ajutat sa trecem in fata a fost traseul spre PC10A Valea Lotrioarei, cu improvizatia spre PC11 Boita doar ceea ce a iesit in evidenta. In mod sigur echipele din fata au trecut prin portiuni foarte dificile, acea parte de care beneficiem in fiecare an cel putin in doua segmente de cursa. Adica am avut si noroc.
Am fost impresionat de echipa Grind Piatra Craiului jr, care continua traditia parintilor. Ei au folosit o alta strategie, cand au mers au stiut sa mearga, cand au facut pauze au stat sa se odihneasca cat este necesar, ceea ce denota acea liniste si stapanire de sine necesara la un concurs pe mai multe zile si… potentialul din anii urmatori.
Sunt evident bucuros, cum sigur sunt si coechipierii mei, acestea sunt primele cuvinte pe care le scriu mai coerent dupa concurs.
Felicitari tuturor! Pana la urma n-a fost o vreme atat de rea, dar ca exemplu au fost echipe care au prins pe urcare ploaie spre PC7 Saua Apa Cumpanita, nu vreau sa stiu cum le-a fost.
Multumim organizatorilor pentru inca o editie reusita, cu zgarieturi la caiac 🙂 unde in sfarsit am ajuns pe lacul Scoreiu, locul unde mai demult era proba de inot la triatlonul Transfagarasan. Felicitari inca o data tuturor participantilor! Si multumesc evident si voluntarilor, acei oameni fara de care toate evenimentele nu pot avea loc, au avut o munca imensa care isi are rasplatirea doar in interiorul lor.

Despre Carpathia Trails (1 iulie 2023).

Sa stiti cand mai dati mana cu mine ca sambata am pus mana pe o vulpe. Sigur, stiu, e ca la rozatoare, nu stii ce primesti. Dar eram obosit, era miezul noptii si tocmai incheiasem 102km cu vreo 5900m dif nivel la Carpathia Trails Si, pe una din mesele cu fursecuri si alte mancaruri, tot se urca o vulpe superba. Cu hâş-hâş n-a tinut decat la inceput, apoi s-a adaptat urgent. Nici cu lumina frontalei n-am pus-o la respect.
Asa ca, incet, dupa ce mi-am revenit, reusind sa inghit o bucatica de banana si o singura pasta pe care am pus tot parmezanul ce era acolo, timp in care vulpea cred ca s-a umflat pana la crapare de fursecuri, m-am schimbat si in sfarsit m-am ridicat cu succes si, sub lumina frontalei, i-am sters o palma pe umarul drept. A sarit ca arsa si cat am fost acolo n-am mai vazut-o.
La cum eram de parfumat de la toate prostiile mancate pe traseu, oricat s-ar spala tot nu scapa de mirosul meu, asa ca am facut-o clar de rusine in comunitatea ei din Cheile Gradistei. Cine-a mai auzit de-o vulpe atinsa de om?
Postarea nu se refera doar la rezultatul meu la concurs, un loc doi la categorie si 9 la open, ci si la Făgăraș Adventure , un concurs de anduranta si aventura ce incepe vineri, cu timp limita de 50h. Unde vom interactiona cu animalele cel putin la nivel teoretic.
Pot spune ca participarea la Carpathia Trails a fost si ca un ultim sunet de sirena de avertizare ca vine UTMB cu 170km si 10.000m dif nivel si daca nu iau masuri urgent va fi problematica chiar incheierea cursei.
Carpathia Trails cursa de 102km e o cursa 3 in 1, adica organizatorii au inlantuit practic traseele din cele trei zile de concurs din anii precedenti: Piatra Craiului, Bucegi si Leaota. Da, acele dealuri imense de la sfarsit (cineva a numarat 12 urcari) pe care speram sa nu le prind pe inserat erau Leaota. Stiti, Fagarasul nu e departe, animalele sunt tot aceleasi si vor fi voluntari din Piatra Craiului la Fagaras Adventure, ceea ce e un indiciu, ca la un concurs de aventura nu se stie unde ajungi.
A fost foarte greu pentru mine, m-am tot conservat pe coborari, am mancat impreuna cu Adrian Surubaru zapada pe Omu din Bucegi, dand la o parte pamantul de deasupra, era foarte cald si sute de turisti doar in acea zona. Foarte faini organizatorii, o multime dintre ei fiind din elita alergatorilor de la noi si da, erau la punctele de alimentare Milea (cel mai mult am vorbit cu el, multumesc), Balan, Alexandra, surorile David, Dani Florea, evident ca l-am recunoscut pe Adi Bostan de la punctul cu Dinu Turcanu. Pacat ca echipa Vulcanii Noroiosi nu participa la aventura in acest an. Cu Alex Petrut m-am intalnit cum cobora de la Omu, evident nu s-a rabdat sa-mi bage fitilul ca Stefania Buzincu e in fata. Da, stiam, si nu e o noutate ca incheie in fata mea, e chiar dovada normalitatii. 🙂
Frumos concurs, am intalnit multi prieteni pe care altfel e greu sa-i intalnesc datorita distantei, stiu ca a fost in paralel Rodnei Sky Race unde iar a fost vreme buna si stiu ca au participat si … organizat majoritatea prietenilor mei alergatori.
Ca orice viteaz, la inceput m-am gandit ca 16 ore de cursa e pretabil, mi-am dat seama dupa coborarea de La Om ca nu-i asa si mi-am tot ajustat dorintele. Am incheiat cu “daca reusesc sa nu pornesc frontala” si apoi cu maxim o ora pe intuneric. Am avut si ceva probleme tehnice cu ceasul ce m-a lasat cand era plin de lume in jur, pe la Pestera, am si bajbait in zona Padina, reusind sa-mi regrupez mintea si concentrarea dupa vreo 20min pierdute.
Dar sa continui acum pe linia interactiunilor om – animal, una dintre ele fiind si cea cu vulpea. Adevarul e ca in ultima vreme mereu ma intalnesc cu vietati, pe unele ca nici nu le mai pun la socoteala, au inceput sa fie o obisnuinta: caprioare, veverite, arici, iepuri. Stiu si locuri pe unde ele trec adesea in padurea Fagetul Clujului pe unde ma antrenez de obicei. In Cheile Turzii ma duc mai rar, dar acolo legatura cu Trascaul e mai puternica, iar daca am vazut pui de urs in Faget pe inserate… poate sa scrie orice la fauna obisnuita de acolo.
Pur si simplu animalele salbatice au inceput sa se inghesuie spre asezarile oamenilor. Si sa obtina mancare mai usor de la locurile de picnic de exemplu, de la livezile parasite – o multime langa Cluj.
La Carpathia Trails spre noapte un baiat din fata mea s-a intalnit cu ursul. Unul mare, fata in fata pe carare. Cel mai destept a cedat si a fugit in vale – era de fapt si cel mai puternic. Inca o dovada ca evitarea conflictelor inutile e practica obisnuita la animale. L-am tot auzit cum striga prin padure, asa am stiut ca nu mai poate alerga. Eu fac altfel, strigatul imi conturba gandurile. Asa ca vorbesc cu voce tare. Se mai uita cu mila cate un ciupercar la mine, asa ca nu spun chiar orice. Si oricum, la cum miroseam, un urs m-ar fi simtit de la sute de metri. Cica are mirosul de 2000 de ori mai bun ca oamenii.
Ce animale am mai vazut in “excursia” mea in Meridionali? Mai nimic, multumita miilor de turisti de pe creste. Locul cheie e Leaota, cu padurile ei, si acolo doar niste arici mai spre sat si seara. Si o alerta de urs, dar cica spre Dambovicioara, vorbea femeia aia la mine-n rucsac fara oprire in toate limbile… Asa ca n-am avut conflicte.
Daca doriti mai multe amanunte despre urs, ca tot ii vedem tot mai des, va dau din linkurile primite si un link dintr-un ziar local, cu explicatiile unui ecolog.
Si, multumita prietenului meu Ovidiu Brindusan , un mare iubitor si cunoscator de natura, pun mai jos poze de langa Cluj, din Faget. Literalmente langa Cluj, din gradina lui. Are si caine, dar e batran si sta ca babele la intersectie de drumuri alaturi de alt caine si tot povesteste cu cine-l baga in seama.
Viata e frumoasa doar impreuna! 🙂
Feb 032024
 
retrospectiva mai iun

 

 

 

Sunt multe activităţi în aceste două luni care gravitează în jurul unor evenimente deosebite.
Sunt o mulţime de explorări pe Muntele Mare în principal pentru stabilirea de trasee pentru Maraton Apuseni. De fiecare dată am avut în minte să apreciez potecile umblate şi ca MTB-ist, pentru evenimentul următor din septembrie – MTB Odyssey.
Am fost şi voluntar la Maraton Apuseni lângă PA1 Refugiul CAR, am şi marcat bucla de ultra împreună cu prietenii şi separat. Am făcut şi recunoaşteri de trasee la momentul potrivit.
Toate acestea nu au fost făcute cu un ritm de competiţie şi, spre deosebire de mulţi alţi ani, abia în iunie am participat la primul concurs, un ultra de 60km, la Şiria, Medieval Trail Race, încheiat cu locul 4 la open şi 2 la categorie, 7h21min.

Şi… a început nebunia Fagaras Adventure, cu pregatiri pentru probele speciale de pe parcurs. Adica am dat de exemplu o tura pe unul din circuitele Cheilor Turzii cu scopul de a poza si filma fauna, flora, comuniunea om-natura sub mai multe forme.
De ce Cheile Turzii? Pentru că aşa se numeşte echipa noastră, formată din Oana Marina, Radu Botezan, Adrian Brânduşan şi subsemnatul.

În fapt în tot anul 2023 au fost cateva evenimente mari pentru mine, pe mai multe criterii:
Turul Balatonului – o saptamana cicloturism
Medieval Trail Race 60km – pregatire UTMB
Carpathia Trails ultra 110km – pregatire UTMB
Fagaras Adventure – am fost castigator cu echipa pentru prima data (am mai fost pe podium), pentru mine a fost realizarea anului, probabil am fost cel mai in varsta participant (in mod sigur ca si castigator)
UTMB 170km.

Dar să adaug câteva trackuri, ca idee.

Explorare Muntele Mare, intre Sagagea si Pietrele Marunte, Buscat, Buscat – Pietrele Marunte, zona partiilor.
https://www.strava.com/activities/9022067688
https://www.strava.com/activities/9037301785
https://www.strava.com/activities/9046872526
https://www.strava.com/activities/9092982510

Recunoaşteri trasee pe bucla de ultra, pe semimaraton.
https://www.strava.com/activities/9065965896
https://www.strava.com/activities/9092980700

Ca voluntar Maraton Apuseni – marcare ultra
https://www.strava.com/activities/9117919277
https://www.strava.com/activities/9117916703
https://www.strava.com/activities/9140238785
https://www.strava.com/activities/9140235865

Ca voluntar Maraton Apuseni zona PA1 Refugiu
https://www.strava.com/activities/9154701370
https://www.strava.com/activities/9152699887
https://www.strava.com/activities/9154711025
https://www.strava.com/activities/9154702827

Explorare cu scopul principal cursa MTB Odyssey
Buscat – Valea Podurilor – Valea Iara – saua Prislop – Muntele Mare – Creasta Stancoasa – Pietrele Marunte – jos partie
saua Prislop – Piatra Grosilor – culmea Grindeu Vartopeni – v Vartopen – v Podurilor
https://www.strava.com/activities/9326539622
https://www.strava.com/activities/9333184447

La Şiria, primul concurs din an, 60km, 7h21min
https://www.strava.com/activities/9238611977/overview

Circuit Cheile Turzii, pe care le reprezentam ca echipa (Cheile Turzii)
https://www.strava.com/activities/9355486847

Cluj Ecotrail Ultramarathon 2023

 Alergare, Cluj, Cluj Ecotrail Ultramaraton, Cluj-Napoca  Comments Off on Cluj Ecotrail Ultramarathon 2023
Dec 052023
 

Este a treia oara cand aleg sa sarbatoresc ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 prin concursul de alergare Cluj Ecotrail Ultramarathon.
Imi fac curaj sa mai scriu si pe acest blog, unde in acest an am avut o pauza prelungita, intrerupta doar de o scurta incercare de reset prin iulie cu… sumarul evenimentelor din 2022. Am sa ma folosesc de postarile mele de pe site-urile de socializare pentru rememorarea evenimentelor mai deosebite din acest an, cu varfurile – locul 1 cu echipa la Fagaras Adventure si participarea la proba regina de la UTMB… cu alta ocazie. Iar promisiuni! 🙂

Cum a fost la Cluj Ecotrail? Greu pentru cineva care a alergat sporadic in ultimele luni, dar frumos pentru tot restul: intalnire cu prietenii, traseul mai noroios pe alocuri dar normal pentru zona si perioada aceasta a anului, o vreme buna de alergat fara ploile grave anuntate. Cel mai fain a fost ca a participat la concurs si baiatul meu Tudor, la proba de 15km. Daca eu am ocupat locul 4 la categorie si 27 la general cu 5h14min la 50km, un Vezentan tot a fost pe podium dar la 15km – Tudor locul 2 la sub 18 ani. Un plus pentru rezultatul lui este si faptul ca Tudor nu-i alergator, e cu alte sporturi.

 

Cursa mea n-a avut un prolog incurajator, dar am intrat in faza de acceptare: daca nu particip regulat la concursuri mereu am parte de surprize, din cele mai diverse si mai imprevizibile. Daca la UTMB m-am pomenit in timpul cursei ca nu mi se mai potriveste alimentatia cu care nu dadeam gres inainte, la Ecotrail am organizat perfect inclusiv participarea lui Tudor dar am uitat … rucsacul de alergare. Asa ca inainte de start cu 10 min am avut cateva clipe de stat cu folia de supravietuire si paharul in mana, uitandu-ma indelung prin masina dupa o solutie, alta decat alergarea cu punga cu echipament obligatoriu. Norocul meu a fost ca folosesc peste tot in oras un rucsac portocaliu primit acum multi ani la Maraton Apuseni (de fapt am doua la fel, asa au rezistat in timp), rucsac mai potrivit insa pentru drumetie, neavand buzunare in fata pentru flask-uri si altele. I-am dat mesaj la Tudor sa foloseasca rucsacul meu si am pornit spre start.

M-am straduit sa-mi depasesc limitele de pregatire si intr-adevar am alergat cu un puls mediu de 161bpm, mult peste ce sunt obisnuit. Tot o comparatie cu UTMB, si acolo ca si aici am ajuns sa ma multumesc cu incadrarea intr-un grup cu un ritm provocator, de care ma agatam si ma rupeam sistematic: ramaneam in urma la deal si recuperam la vale. Altadata era invers… Pana la sfarsit am fost umbra lui Eniko Bartok, locul 3 la open feminin – i-am si multumit pentru ritm. Faptul ca eram la limita era aratat si de micile deviatii de la traseu avute ori de cate ori treceam in fata cand simteam ca pot mai mult, ceea ce m-a facut sa fiu dependent de grup, in fata noastra doar spre sfarsit mai vazand pe altii. Cum era odinioara? Progresam, aveam finish bun.

A mai fost un aspect important in aceasta cursa: a fost prima data cand am folosit casti intr-un concurs. Motivul principal a fost ca ma asteptam sa vorbesc la telefon, sarbatorile pentru mine sunt de multe ori doar “regim de sarbatoare”. Eu sunt dintre cei care nu recomanda folosirea castilor si am experienta in folosirea lor. Aici am incercat sa ma folosesc macar de aspectul pozitiv al pastrarii concentrarii pe tot parcursul traseului si pot spune ca am reusit.
Anul trecut mi-am pregatit din vreme pentru “Walking Month” (un concurs pe echipe de facut pasi vreme de o luna) ce vreau sa ascult, inclusiv carti audio, dar cand am avut probleme fizice la un picior am taiat cu totul tot ce-mi indeparta atentia de la supravegherea durerii: fara casti, schimbare trasee ramanand doar la tartanul de “La Terenuri” Manastur, schimbare papuci… Urmarea a fost ca-n doua zile mi-am revenit, desi aveam ganduri negre ca nu voi putea continua sa alerg. Da, n-a fost concludenta cauza, dar scopul a fost atins si a fost mai important decat studiul stiintific validat de oameni competenti. Fara casti am putut sa ma gandesc atunci si la o metoda mai mult decat empirica de a demonstra influenta folosirii castilor, de fapt a impiedicarii folosirii unui simt important al omului – auzul, in coordonarea miscarilor, aici a alergarii. Sunt lucruri fine legate de auz de care nu ne dam seama ca au influenta asupra activitatilor zilnice si sa nu uitam ca in mod sigur nu degeaba receptorii auzului nu sunt pozitionati in … ci au parte comuna cu cei ai echilibrului. Imi ramane provocarea masurarii efectului, as avea o metoda implementabila, trebuie sa se vada anumite diferente, ma bazez pe observatia ca atunci cand am alergat prin oras cu casti oamenii din fata mea de pe trotuare sareau speriati la o parte de parca auzeau un animal salbatic, ceva necunoscut.
Revenind la Ecotrail, dupa concurs m-am resimtit: dureri cum n-am mai avut la calcaie si cu consecinta – la coloana vertebrala. Dupa cateva ore a fost bine si ramane intrebarea: cat de mult influenteaza lipsa auzului in mod direct miscarea de alergare? Inlaturand adica din “debate” evenimentele punctuale posibile ca: sa nu auzi cand te striga cineva ca ai gresit traseul, sa nu auzi cand vine un mistret si sa incerci sa-l eviti, sa nu te feresti cand pica un avion sau un meteorit, sa nu observi la adevarata valoare viata din natura. 50km alergati e o distanta reprezentativa.

Sa ne revedem cu bine la activitatile fizice care ne completeaza si ne linistesc viata. 🙂

Cateva linkuri:
Clasamente pe Livetrail
Activitatea mea pe Strava
Concursul lui Tudor pe Strava

Mures 24h la a treia participare

 Alergare, Mures 24h, platoul Cornesti, Targu-Mures  Comments Off on Mures 24h la a treia participare
Aug 152022
 

Din nou la competiţia Mureş 24h – 30 iulie 2022, cu dorinţa de a îndrepta micile greşeli de anul trecut şi conştient că atunci eram mai pregătit fizic. Când te gândeşti la participarea la competiţie mai întâi trebuie să ţii cont de context, de cum se încadrează în programul tău, de pregătirea ta şi apoi să-ţi stabileşti o ştachetă umană, nici prea-prea, nici foarte-foarte.
La mine contextul a ţinut cont că urmează Propark Adventure care e concurs pe echipe şi ca urmare nu eram singur, trebuia să nu forţez să ajung la accidentare, să fac pe cât posibil efortul minim necesar ca să-mi îndeplinesc obiectivul. Tot de ce urmează a ţinut alegerea Mureş 24h şi în acest an, în dauna altor concursuri care ar fi fost provocare mai ales nouă pentru mine, ca Bucovina UltraRocks, cu multe necunoscute. Adică am ales o cursă controlabilă, unde la nevoie mă puteam opri oriunde în siguranţă, în locul uneia care era la mare distanţă de casă şi care implica alergare pe munte, altitudini mari, vreme imprevizibilă, obligativitatea parcurgerii traseului pentru că eu nu abandonez ci aleg ritm mai scăzut din vreme. În plus, eram alături de soţie mai multă vreme, nu doar la start şi apoi după două zile, mă putea încuraja, ajuta, putea simţi atmosfera de concurs mai bine, să ia contact cu alergătorii, organizatorii.
Pe partea de optimizare pot enumera câteva aspecte: am putut să-mi iau concediu, modul de dispunere a punctului propriu de alimentare lângă traseu, încălţăminte mai puţin de ultra, cât potrivită şi pentru noroiul posibil, setarea ceasului gps în mod specific.

Mi-am stabilit şi obiectivul, podiumul, şi ţinând cont de concurenţă, speranţa că voi putea obţine mai mult decât locul 3 la individual cum a fost anul trecut. Nu eram însă dispus să fac ture rapide, am lăsat corpul să-mi dicteze ritmul, ştiind că treptat turele vor fi mai lente, doar că am făcut în aşa fel încât să fiu avertizat când depăşesc 1h30min pe tura de aproximativ 11km cu ceva peste 200m diferenţă de nivel.
Pentru că e posibil ca printre cei care citesc să fie şi din cei care nu ştiu în ce constă cursa Mureş 24h, e vorba de alergare pe traseu de deal în zona platoului Corneşti de lângă Târgu-Mureş, pe lângă grădina zoologică. Se parcurg în 24h câte ture integrale se poate, iar câştigătorul este cine face mai multe ture, iar la acelaşi număr de ture – cine le-a făcut în timp mai scurt.

Ca şi la concursul de MTB Movilele Blăjelului, am vrut să mă duc în recunoaştere traseu cu o săptămână înainte (anul trecut am fost) dar n-am reuşit. Tehnologia însă poate suplini multe. Am studiat timpii pe tură de atunci, mi-am stabilit intervalul de timp unde era bine să ajung să mă încadrez după parcurgerea primelor ture care nu intrau în calcul şi care depindeau mai mult de forma de moment – între 1h20min şi 1h30min, deci aveam nişte simulări de câte ture apuc să fac. Dacă cei cu care concuram erau mai rapizi nu aveam de gând să forţez, asta e – stilul muncitor versus talent, tinereţe etc.
Totuşi vineri, ziua precedentă competiţiei, am parcurs o dată traseul, să nu fie modificări. Am dezactivat de pe ceas alertele la 1km parcurs, să nu mă deranjeze, şi deja ştiam de acasă câteva puncte de pe traseu unde aveam de gând să pun lap-uri manual, inclusiv la trecerea la finish. Primul punct de lap manual era dupa coborârea mai abruptă pe la km1,7, al doilea după un şanţ cu jos-sus de pe la km3, al treilea la ieşirea din pădure cu intrarea în urcare, unde intram şi în soare – km4, al patrulea nu la PA ci la vreo 100m când se termina de fapt acea urcare – km5, al cincilea la despărţirea de trasee MTB şi run dinainte de zoo pe la km8,5 şi al şaselea la finish, dar după ce treceam de punctul meu de alimentare – nu doream să mă fur singur şi intenţia era să fie timpul de tură similar cu cel oficial. Amănunţit, nu? Detalii care în sine mai mult ca sigur nu ajută pe cei care citesc, dar arată la ce nivel pregătesc o cursă. Ştiam aproximativ şi cam ce timp va trebui să aibă lap-urile respective, anticipam că uneori voi uita să apăs butonul de lap, dar acest lucru intra în dificultăţile de concurs. Mai important era că această metodă urma să mă ţină în priză, în modul concurs, să nu “adorm” cum se mai întâmplă la cursele lungi.

Până la urmă metoda cu lap-urile manuale m-a ajutat mult pentru că a fost dificil să aflu cum stă concurenţa, chiar şi locul meu în clasament, un lucru la care nu mă aşteptam. Aşa că mi-am văzut de ritmul de alergare, dar la un moment dat am simţit nevoia să tot întreb concurenţii pe care-i ajungeam sau care mă ajungeam dacă au idee de cum stau şi câte ture au la activ. Venea seara şi după mai bine de zece ore de cursă mi-am dat seama că nu ştiu nimic precis despre ceilalţi şi, în consecinţă, dacă e nevoie de ajustări la ritm. Era tot mai greu, aveam nevoie de motivaţie suplimentară dacă trebuia să alerg mai repede şi acest lucru nu era bine să-l fac brusc, urmând să se vadă efectul abia peste două – trei ture. Ghidarea după ritmul unor concurenţi pe care-i cunoşteam ca Adrian Costea, Nenu Mariana sau a celor de pe podium din acel moment nu am putut-o avea. După primul tur am fost pe locul 14, apoi pe 8 şi după ce Adrian Costea s-a decis să renunţe (poate tot că şi el urma să participe la Propark) am ajuns pe locul 5 multă vreme. Nu eram sigur însă de nimic.

Descrierea anterioară a cursei de pe facebook a fost ca o poveste, dar în spatele ei stau cele scrise mai sus, cele simţite când mi-am dat seama că am reale şanse la locul întâi după ce cumva mă resemnasem la ce viteză aveau tură de tură unii şi fusesem outlapp-at. Nu mă aşteptam să fie căderi atât de mari şi bruşte la cei din faţa mea, eram mai obişnuit cu genul de concurenţă de anul trecut, cu genul de ultramaratonist al lui Adrian Costea  la care îţi dai seama că are resurse şi nu se merită să îţi schimbi ritmul pentru glorie de moment. Anul acesta în două ture, 11 şi 12, s-a definitivat tot, tura 13 a fost de confirmare, iar tura 16 n-am mai făcut-o deşi aveam timp 1h50min pentru că obiectiv vorbind nu mai era nevoie, 16 ture am făcut anul trecut cu un timp clar mai bun şi urma Propark.

Ca să rezum o cursă de ultra, inclusiv Mureş 24h, cu referire la un principiu de viaţă: ai multe provocări, necunoscute, reuşite fără mare efort şi nereuşite când te-ai străduit cel mai mult, vrei mereu să ştii şi să înţelegi tot, dar devii înţelept când realizezi că nu vei avea cunoaşterea absolută şi nici nu vei putea controla tot şi singurul lucru ce-l poţi face e să fii în continuă mişcare pentru a deveni mai bun. Prin mişcare nu se înţelege doar cea fizică.

Ce am scris pe facebook imediat după concurs:
Mures 24h, o competitie la care am revenit pentru a treia oara – precedentele ediţii. Prima data am fost cu echipa Clubul Sporturilor Montane Rupicapra la stafeta – loc 1, apoi anul trecut la individual loc 3, iar acum un loc 1 tot la individual.

A fost o atmosfera vesela ca de obicei, multa lume cunoscuta, una din oportunitatile – punte in care se intalnesc alergatorii cu MTB-istii.
Ploaia n-a putut lipsi, dar de data aceasta a fost de durata si pana la urma traseul nu s-a mai zvantat si toata lumea a incetinit ritmul, cele mai mari probleme avandu-le, fireste, cei cu biciclete.
Pe mine vremea m-a avantajat, alaturi si de faptul ca s-a fortat ritmul la inceput. Baiatul de pe locul 2 de exemplu prin tura 6 ma depasise deja cu o tura. Nu mergeam nici eu stralucit, anul acesta n-am fost asa de pregatit ca altadata.
Sunt multe de povestit, mai imi vin in minte flash-uri, dar am sa scriu mai multe peste o saptamana, dupa Propark Adventure.
Pe scurt, in turul 11 l-am ajuns din urma pe Tudor Sirbu care era pe locul 1, habar n-aveam ca sunt in tura cu el si nu l-am recunoscut – avea foita de ploaie pe el, bete de trail si … mergea. Cum nu stiam sigur nimic referitor la clasament, eu imi luam informatiile din cursa de la concurenti. Venind din spate il auzeam cum vorbeste la telefon ca de acum incolo va umbla. Asa ca, spre ghinionul meu, l-am intrebat ce tura e, daca stie locul, si la intrebarea lui fireasca reciproca am spus ca tot turul 11 si sunt probabil pe locul 3. M-a intrebat daca sunt numarul 25 (ca noi mai mult asa ne stiam din clasamentul afisat, dupa numere, iar numarul 25 avea o problema de afisare in clasament), am spus ca nu, ca sunt numarul 20. A incheiat repede convorbirea telefonica, mi-a spus ca acum e locul 2, adica eu sunt pe 1 si a tasnit, a lasat balta mersul. Cum n-aveam nicio sansa sa ma tin de el, dupa scurt timp am simtit nevoia unei pauze scurte si m-am oprit, dar era si un fel de forma de protest.
Complicata poveste, nu? 1 minut sau 2 de vorbe, generand o gramada de ganduri. Ce mult conteaza informatia, daca treceam linistit pe langa el castigam 10min in acea tura fara stres. Asa am ajuns dupa cateva minute, dar eram motivat si in turul 12 am reusit sa trec in fata, eu putand sa alerg bine la vale.
Pana la urma am incheiat doar 15 ture, aveam 1h50min pentru turul 16 dar n-a mai fost nevoie. Anul trecut cu 16 ture abia am fost pe locul 3, dar ploaia ne-a afectat mai putina vreme, suficient insa sa facem timpi lungi, sa ne oboseasca si sa nu reusesc turul 17.
Multe multumiri organizatorilor, apreciez foarte mult efortul voluntarilor, multi fiind tineri, care au stat toata noaptea alaturi de noi, concurentii. Au inceput sa apara pozele (faine cum m-am obisnuit), va fi si clasamentul.
Ca si mine, tot locul 1 au ocupat dar la MTB Bako Annamaria si Bagonya Oszkar , au avut si ei efort intens. Felicitari, sper sa ne recuperam cu bine pana la Propark Adventure.

Multumesc pentru cuvintele de incurajare de pe traseu, felicitari concurentilor pentru efortul lor, a fost greu dar e un eveniment deosebit.
Jun 182022
 

Un titlu simplu. În fond, e o cursă care a devenit o obişnuinţă. Am fost pentru a patra oară, poate aş fi spus a şasea oară în acest an dacă se ţineau cursele din anii trecuţi.
În primele trei participări am tot progresat ca timp, ştiam cât m-am zbătut de fiecare dată, va fi grea lupta cu mine de atunci. Dar deja aveam două răspunsuri să mă justific în caz că nu mergea totul spre bine. Mai întâi, traseul era modificat. În al doilea rând, poate anul acesta nu m-aş fi înscris la cum evoluează lucrurile, dar aveam înscrierea făcută încă din 2020. De ajuns a fost că am renunţat la UltraBalaton anul trecut, tot un concurs la care mă înscrisesem cu un an înainte.
Dar mai bine să rememorez ce am scris la timpul potrivit, că eram cu amintirile mai vii. Ce voi adăuga vor fi câteva poze şi poate câteva lămuriri. De obicei când mă obligă ceva să fiu mai concis iese binişor.

3 aprilie După ce în iarnă m-am străduit să mă pregătesc, a venit primăvara cu ale ei obligaţii căpătate de mine în ultimii doi ani. Dar, în clipele de răgaz încep să mă gândesc la Istria.

Urmează pentru mine concursul din Istria, unde sunt cu numărul 36 de concurs (pe baza punctajului ITRA – 687). Nu sunt elită dar nici prea departe. Robert Hajnal (870 ITRA) e principalul favorit la acest concurs mare din UTMB World Series, o premieră cred cu un român la vârf. O altă premieră posibilă pentru un concurs de ultratrail din străinătate e reclama la Dacia Duster ca sponsor. Ataşez câteva poze din Race Guide , cu lista de la cursa Red (100mile) în ordine alfabetică, unde figurează şi alţi români, inclusiv Istvan.
Observaţie: a fost concurenţă mai mică ca-n anii buni. La fel a fost de altfel până şi la UTMB. Oamenii au tot felul de probleme iar mobilitatea e mult mai mică. În album am pus şi pozele cu Race Guide-ul cu lista de participanţi şi favoriţii.

5 aprilie Pregătiri
Am inceput partea denumita de mine “birocratia alergarii”, ultima suta de metri inainte de start.

Acea parte cu pictatul feţei si ascutirea armelor la razboinicii vechi, iar la cei moderni cu pregatirea la amanunte incredibile comparativ cu scopul, cu dileme existentiale majore cum ar fi ce culoare sa fie ciorapii ca se sa asorteze cu rucsacul si daca sa pui 20 sau 21 de geluri. Pentru a se feri de a uita ceva important si a stapani piticii din cursa, unii poarta tot felul de muţunache cu ei (vedeti poza) ca pe un talisman.

Eu numesc piticii cursei toate acele probleme care pot aparea: digestive, accidentari, vreme nefavorabila. Apropo de vreme, cine stie ca mai mereu prinde vreme proasta nu mai bine se profileaza pe alte activitati unde ar fi mult mai util, cum ar fi agricultura? Ca oamenii care aduc ploaia sunt foarte cautati acum, cu schimbarile climatice.
Piticii respecta si ei o statistica si se aliniaza pe acel clopot al lui Gauss (vedeti desen). Putem considera pe axa 0x viteza de deplasare si pe 0y numarul de pitici.
Cu cat reusesti sa ai viteza mai mare ai parte de mai putini pitici, aici se incadreaza elita. Pe masura ce viteza scade, piticii te ajung din urma, adica numarul lor creste. Din pacate pe aici sunt si eu, dar am avantajul ca-i cunosc bine, vorbesc cu ei si nu am nevoie de muţunache. Mai e si cea de-a treia categorie (observati, n-am spus ca e ultima), pe care piticii nu-i afecteaza oricat s-ar stradui. De ce? Pai nu poti sa-i faci nimic la unul pe care nu-l intereseaza rezultatul.
Ah! Acum ca mi-am adus aminte. Am vrut sa va spun de Istria 100 Mile. E a patra oara cand particip. Acum e o restanta de acum doi ani cand judecam putin altfel concursurile. Va dati seama, cum ar fi ca voi la 20 de ani, cu mintea si puterile de atunci, sa va inscrieti pentru cand ati avea 50 de ani la un concurs de ultra sau la o aselenizare? Pai sa nu te enervezi? E normal asta?
Acum, ca pasul e facut, imi tot aduc aminte. Sa zic si ceva util pentru unii, colegi de suferinta. Am ajuns la faza de traseu. Si am incarcat pe harta trackul meu din 2019 si sunt deosebiri destul de importante.
Pe harta cu rosu e cursa RED de 170km, cu albastru e BLUE de 126km si rosu inchis e fostul traseu RED din anii trecuti. Unde sunt coincidente apare doar marcarea cu rosu.
1. E o diferenta majora si de principiu de care se pare au ajuns sa tina cont organizatorii. S-au gandit in sfarsit ca ar fi momentul ca toate probele (eu am verificat la RED 170km si BLUE 126km) sa urmeze acelasi traseu, adica RED porneste din Labin, apoi inainte de Poklon (cel mai mare altitudine, Everestul lor care masoara undeva sub 1400m) se uneste cu BLUE care porneste din Lovran. Continua impreuna pana la Buzet etc.
De aici urmeaza o intreaga tevatura.
2. Buzet e tot punct de dropbag la cursa rosie, dar e la 100km nu la 90km ca inainte. Daca la BLUE e cam mjlocul traseului, la RED categoric nu. Si pentru cine nu are asistenta pe traseu e nitel mai greu ca inainte, ma refer cel putin la alimentatie.
3. Pentru a se realiza aceasta schimbare si a ramane distanta la RED tot pe la 170km, s-a pus o coborare la mare la Moscenicka Draga care a devenit PA (punct de alimentare) si, in consecinta, urcarea la Poklon a devenit mai abrupta (spre 1400m diferenta de nivel).
Cu putin inainte de Poklon se intalnesc traseele RED cu BLUE.
4. Din screenshot-ul cu portiunea de urcare la Poklon de pe road-book-ul lor reiese ca primii la RED si cei de la BLUE se intalnesc probabil la ora 22.43 la Poklon (km12 la BLUE, km51,7 la RED). De aici incolo, conform estimarilor, cei de la BLUE sunt mai rapizi si se distanteaza, e si firesc – alta distanta, alt grad de oboseala, alta viteza.
Pe mine ma ajuta daca e mai animata cursa.
5. S-a scapat de localitatea Hum de dupa Buzet (unde e si startul la GREEN 68km). Nu ca ar fi fost oaie neagra, e chiar un punct de referinta, din ce mai tin minte e considerata cea mai mica localitate din lume (adica, sa aiba si primar). Problema era ca dupa Buzet, dupa ce te schimbai, traversai de doua ori un parau si ajungeai ud la picioare. Adica, dilema la Buzet era de fiecare data – are sens sa mai schimbi sosetele si papucii?
6. Timpii de anii trecuti nu mai conteaza. Oricum s-au mai schimbat si PA-urile. De exemplu nu mai e Motovun (unde e startul la maratonul Yellow) ci Livade.
7. Ramane asadar Buzet ca punct unde se termina ascensiunile ametitoare cu mari diferente de nivel. In 2019 am prins zapada pe sus. Dupa Buzet mai ramane doar cam o treime din diferenta de nivel ce trebuie urcata, dar e tricky. Doar pare usor. Temperaturile devin mai mari spre Umag, e alergabil pentru cine mai poate. Raman urcari brutale spre cetati, eu doar in mers mai pot pe acolo.
8. Atentie, s-a schimbat putin si traseul in portiunea finala. Poate e mai clar, eu inainte mereu am avut dificultati pe la sensurile giratorii.
9. Una peste alta, pare mai echilibrata distributia punctelor de alimentare.

Spor la strunirea piticilor!

 

 

 

7 aprilie Am ajuns. Cu greu, nu cum aş fi vrut, măcar cu două zile înainte de cursă

Greu cu pozatul. O fi vreun semn?

11 aprilie Desfăşurarea cursei

Asa, pe scurt. Probabil si ceva interesant, adica nu despre mine.
Sunt imagini de la start din Labin, apoi un mic video cu atmosfera.
Apoi sunt screenshot-uri cu timpii intermediari … si nu doar ai mei.
Felicitari la toti ai nostri de la Istria, la loc de frunte fiind premiantii mari – Robert Hajnal locul 1 la RED (170km, cursa la care am participat si eu) si Cristina Cecan – locul 3 la open fete la cursa YELLOW (41km).
Despre cursa mea.
Am avut probleme pe ultima urcare mai mare dupa Livade (mai erau 33km pana la final), probabil inceput de insolatie. Eram locul 25 general, 1 la categoria mea, evident habar n-aveam, dar la cum se desfasurau lucrurile nu era mare inghesuiala in jurul meu. Dupa ce alergasem toata noaptea in tricou prin zona mai inalta din Istria, cu vant puternic si cand se mai calma picaturi de ploaie, de la Butoniga la Livade incepuse un soare pentru mine puternic.
Am luat pauza cateva minute si apoi am mers agale pentru revenire. A urmat o mica ratacire la Opartalj dupa vreo 2-4km care a avut rol pozitiv, m-a trezit si am reinceput alergarea usoara.
Vantul s-a transformat in furtuna cu ploaie si grindina partial, s-a schimbat tot traseul, a devenit mocirlos (ultimii 25km) si am alergat tot pe langa poteca sa nu patinez de la ultimul PA – Buje la finish-ul din Umag.
Asa ca in cursa mea care a inceput sa fie fara sfarsit mi-am schimbat scopul, de la 25-26 ore maxim cat doream initial, am ajuns sa lupt pentru sub 27 ore si mai ales sa fiu cat pot de rapid ca inghetam si mai tare m-as fi chinuit mergand.
Daca tot a intrebat cineva ce mi-a placut in cursa aceasta, eu nu m-am referit la peisaje. Este a patra oara cand particip la cursa RED, am fost anii trecuti si am vizitat Motovun si Hum de exemplu, am fost de atatea ori in Croatia… Eu mai degraba sunt impresionat si retin intamplari cu oameni, cu concurenti… Aceste intamplari si senzatiile raman eterne chiar daca nu le mai pot localiza peste ani.
Asa ca trei din “imaginile” intiparite in minte. Povestite.
La start. Imaginea cu Sarge Sherpa, scund si fit si alaturi de el Robert. Robert isi da jos geaca de ploaie si ramane in tricou ca si Sarge. Spre comparatie eu eram cu caciula si foita de vant. Eu cred ca toata lumea il considera pe nepalez (a incheiat pe locul 3-4) principalul adversar al lui Robert. Si eu sunt convins ca nu intamplator s-au plasat unul langa altul. E un fel de ritual ca la box, doar ca la box e evidenta dorinta de intimidare prin incordare a muschilor si cuvintele spuse. La alergare e mai subtil, la sah e complex. Intr-un fel poti spune ca prin plasarea unui concurent bun langa un alt concurent bun ii recunoaste acestuia valoarea si dovedeste respect. Nimic rau pentru competitie.
O alta imagine de pe portiunea de final unde pe langa mine au trecut multe picioare zvelte si pline de noroi in mare viteza de la cursa GREEN (55km). La o vreme cainoasa cum spunem noi, alta sansa sa rezisti in pantaloni scurti nu era decat viteza si timpul cat mai scurt la finish. Antilope…
In a treia imagine, o scurta discutie cu concurenta cu nr 15 pe o coborare (deja nu mai tin minte unde exact, imi trebuie calcule si harta). Era in faţa mea, am ajuns-o fara sa ma mai uit al marcaj si brusc am realizat ca nu am poteca clara de continuare. Discutia e cum am perceput-o, nu e exacta.
Eu. Markings? Where are the signs?
Ea. Do not trust in me? Zambet…
La faza asta cu o femeie frumoasa e greu de dat un raspuns in care sa iesi basma curata, adica cu tact…
Eu. I trust in you, but I want to see the signs.
Atata am putut, eram dupa vreo 100km de cursa, ori spre Buzet, ori spre Butoniga. Ne-au strigat altii sa ne intoarcem.
Acum si partea posibil interesanta, nu neaparat adevarata.
Robert a incheiat pe locul 1 cu al doilea timp ever (posibil tinta lui initiala, poate dorea record de cursa) – 18h26min – la proba RED, dupa Dylan Bowman in 2017 – 17h51min. A fost insa schimbat traseul anul acesta, diferenta de nivel pozitiva fiind pe la 7400m. La final timpii intre PA-uri au fost mai buni ai lui Robert decat ai lui Bowman, asadar… Pana la urma s-au doborat recorduri de cursa anul acesta, dar nu la cursa cea mai mare.
Cum am fost si in 2017 la cursa, am trackul si stiu ca pana si intre Poklon si Brgudac era traseu schimbat. Adica Dylan pe acea portiune a castigat 27minute fata de Robert doar in vreo 15km. Daca nu-i greseala de cronometrare atunci e minune. Mai sunt cateva amanunte pe care ma bazez. Am atasat niste screenshoturi. Prin 2017 cronometrarea se facea pe Stotinka, cu Livetrail e abia din 2020-2021, de cand cu afilierea concursului la UTMB World Series.
Pe scurt, Robert a alergat extraordinar si a fost greu sa-si faca timpi intermediari de comparatie ca sa stie daca poate obtine record de cursa. Asta daca chiar a dorit…
Ca observatie, Istria 100 Mile s-a tinut si in 2021, dar in toamna. Atunci a castigat cehul Tomaš Štverak, prezent si acum – a incheiat pe locul 8.
Pentru cei care sunt interesati sa vada cum a alergat locul doi, italianul Roberto Mastrotto – pe Strava: https://www.strava.com/activities/6953683651/overview

Se vede pe inregistrare si pulsul, vedeti de curiozitate de la ce distanta a inceput sa coboare sub 120bpm. Doar zic…

 

 

 

 

 

 

 

Un link la descrierea unor poze oficiale in care se prinde atmosfera de concurs: 18 iunie pe FB
Si un mic video cu atmosfera de la start: video Labin

Eu zic că nu mai trebuie completat nimic. A fost fun, cum se spune. A meritat să merg chiar dacă rezultatul n-a fost chiar cum am dorit. Aşa că nu m-aş mira să mai merg şi anul viitor.
Mulţumesc pentru companie lui Alex şi fratelui său, cu care am bătut atâţia kilometri şi cu maşina, Cristinei şi lui Istvan şi bineînţeles celor care mi-au acordat atenţie şi cu care am vorbit. Mulţumesc şi prietenilor de la RupiCapra pentru cuvintele frumoase din final.

Jun 082022
 

A doua oară la concursul de 8 etape în 9 zile Transylvania Legends? E o întrebare firească “de ce”, ținând cont că este un eveniment care se întinde pe o așa mare durată de timp, se parcurg aproximativ 650km și ești nevoit să alergi pentru aceasta câte un ultra zilnic, în medie de lungime de aproximativ 80km și … doar ai mai fost!

Așa este, am mai fost anul trecut, relatarea este aici. Până și povestitul unei astfel de experiențe e un ultra al scrisului. Am să încerc să fiu concis și totuși cei care citesc să rămână cu informații utile despre traseul Via Transilvanica de la mănăstirea Putna la Mediaș pentru că… e un traseu de viitor pentru cine dorește să cunoască România, se continuă până la Dunăre la Drobeta Turnu-Severin, fiind în lungime totală de 1400km.

Am fost a doua oară ca invitat, de altfel la fel ca Silip și Adi Costea, adică organizatorii s-au gândit la noi, podiumul de anul trecut. De această dată competiția s-a ținut în luna mai, nu în aprilie, între 13 și 21. Ca urmare a fost altă vreme, traseul (cu excepția a vreo 3-4km de traversare a Sighișoarei) a fost parcurs integral (punctul de sosire al etapei a fost și punctul de plecare din ziua următoare). Au fost și alte condiții de traseu, în majoritate a fost uscat, alergabil. A fost cald, de multe ori am suferit de sete. Mă așteptam astfel ca practic anul acesta să fie altfel simțit concursul, mai ales că lumea a revenit la normal, nemaifiind orașe cu cod roșu în care nu aveai voie să intri. Am văzut oameni veseli, mulți turiști îmbrăcați de vară, parcă altă țară ca anul trecut.

În sfârșit am avut ocazia să parcurg întregul traseu de 640km, cu etapele muntoase din Bucovina integrale. Evident, altfel m-am și resimțit pe parcurs, nu e totuna să începi cu etape de 80-90km care pentru mine au însemnat 13-14 ore zilnic sau cu 5-10 ore ca anul trecut.

Am încheiat pe locul 1 la open general, fiind singurul concurent cu traseul parcurs integral: 637km cu 15000m diferență de nivel, în 91h20min. Spre comparație, echipa “Feel Good Team” din Odorheiul Secuiesc formată din Bartha Balint, Szabi Takacs, Sandor Nagy și Kerekes Zoltan, care au parcurs alternativ etapele, a avut nevoie de doar 70h36min pentru a-l parcurge. Podiumul la individual a fost completat de Damian Minuț, Dinu Turcanu, Emil Bodea și Cornel Neagu.

Pun mai jos poze din călătoria din acest an, mulțumesc Victor Ștefan pentru ele. Și un mesaj al meu de dinainte de a începe evenimentul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre Via Transilvanica.
Nu e doar un traseu. E vorba de un proiect complex, există modele și în alte țări, adresat atât românilor cât și străinilor care vor să cunoască țara noastră așa cum este. Pentru noi, așa cum reiese din desenul fetei lui Ștefan, a fost “Aleargă-ți țara”.
Dacă scopul principal al călătoriei pe Via Transilvanica este să se vadă locurile, vizitarea turistică, să se observe cu adevărat diferențele dintre zone, atunci cel mai bine e să faceți drumeție. Adică așa cum face de exemplu d-nul Dinu Mititeanu cu Marlene, care când parcurg fragmente din Via Transilvanica fac drumeție câte 20km zilnic, stau la cort că așa doresc ei și au timp să vadă amănunte, să vorbească cu localnicii, să viziteze obiectivele cum sunt bisericile, să afle de tradiții și să ne povestească și nouă. Așa că prima recomandare și a mea este drumeția. Noi, ca alergători, am parcurs traseul așa cum citești într-o carte pe diagonală.
Dar să dau câteva “liniuțe” și eu, dar fără să fac accidente:
– citiți articolele despre Via Transilvanica de la d-nul Dinu, de exemplu  www.dinumititeanu.ro , cu poze
– există site Via Transilvanica, există și aplicație
– sunt trecute cazări, recomandări
– se pot cumpăra borne sculptate, mai sunt câteva pe cei 1400km de traseu, e 1000EUR una
– pentru sponsorizare, Tibi și ai lui au fost și merg și acum în SUA, data trecută au obținut 100.000USD într-o noapte; acum merg cu un film despre Terra Banatica
– anul acesta de aceea nu țin concursurile VMT, proba de ultra etc pentru că doresc să pună toate bornele
– față de anul trecut s-au îmbunătățit și marcajele, iar unele deja au fost vandalizate
– Via Transilvanica nu este o linie cât mai scurtă între Putna și Drobeta Turnu-Severin, ci trece prin locuri diverse, cu istorie și însemnătate pentru țară, așadar străbate Bucovina (manastirea Putna – Poiana Stampei), Ținutul de Sus (Poiana Stampei – Câmpu Cetății), Ținutul Secuiesc (Terra Sicolorum, Câmpu Cetății – Archita), Ținutul Săsesc (Terra Saxonum, Archita – Micășasa), Terra Dacica (Micășasa – Ulpia Traiana Sarmisegetuza), Terra Banatica (Ulpia Traiana Sarmisegetuza – Cruşovăţ) și Terra Romana (Cruşovăţ – Drobeta Turnu-Severin); nu se putea rata Sarmisegetuza, Alba-Iulia
– există caietul drumețului, se poate cumpăra, se pot pune ștampile în el pe măsură ce parcurgeți traseul; la nevoie să știți că la sediul Tășuleasa Social se află toate ștampilele; se pot cumpăra produse Via Transilvanica (modelul probabil a fost împrumutat și de organizatorii noștri, care ne-au oferit la start caietul Transylvania Legends)
– să știți că în general magazinele sătești sunt închise între orele 10 și 17
– sunt gazde care oferă reduceri pentru drumeții Via Transilvanica
– din obiceiuri, semnalate de d-nul Dinu: știati că de Paști porțile la fetele de maritat sunt impodobite cu flori si cu oua incondeiate (si hutulii incondeiau), cu cat erau mai frumoase, cu atat erau mai bogat impodobite (la secui); știați că modelul de împrumut gen case de ajutor reciproc exista la sași sub forma “Nachbarschaft”, vecinii de pe strada, din vecinatate, să se imprumute la evenimente deosebite ca nunți, înmormântări sau să se ajute la construirea unei case
– pentru bicicliști/MTB-isti, părerea mea e că se poate parcurge traseul dar pe porțiuni chiar trebuie să n-ai nicio problemă să faci push-bike; de aceea, mai ales în Bucovina (după Mediaș nu am fost), trebuie studiat foarte bine traseul și opinia mea e că anumite bucăți trebuie ocolite, că drumuri mai accesibile sigur se găsesc
– există unele porțiuni unde nu găsești apă
– da, ar fi frumos să existe o evidenţă a tuturor celor parcurg bucăţi din Via Transilvanica, atât la drumeţie cât şi la alergare şi MTB; poate şi cu clasamente dacă se găseşte o formă de competiţie care să se desfăşoare o dată sau de două ori pe an
– va fi un fel de covor de stele cu toţi cei care au donat/cumpărat/ajutat pentru crearea Via Transilvanica
– la varianta pe mobil a Via Transilvanica se văd sculpturile de pe fiecare bornă; bornele necumpărate sunt gri

 

 

Despre concurs
– ca noutăți, în acest an s-a permis să fii finisher la open general etape chiar dacă ai lipsit câteva etape
– au fost concursuri în paralel: semimaraton și maraton Tășuleasa (finish Tășuleasa Social lângă Piatra Fântânele), semimaratonul și maratonul Cetăților (finish-ul la Mediaș)
– s-au folosit rulote pentru voluntari și PA-uri
– au alergat și copii din școlile de pe Bârgaie, care ne-au însoțit pe lungimea unui semimaraton de la Tășuleasa
– ne-au întâmpinat la un PA elevi mai mari de liceu, implicați în întreținerea unei anumite bucăți din Via Transilvanica
– au mai fost evenimente pe parcurs, dar eu am fost pe trasee zi lumină cu mici excepții, deci nu pot spune că știu tot ce s-a întâmplat

Desfășurarea
Eu mi-am făcut temele, ce am scris eu într-un fișier excel pe mai multe foi e… prea mult pentru alt cititor decât mine. Voi prezenta doar ce am scris deja pe Facebook, cu câteva observații/ imagini întipărite în minte. În rest există tabelul comparativ cu anul trecut, respectiv cel de clasament.

“Zi de pauza dupa patru etape grele. Acum suntem la Campul Cetatii, vom intra in Tinutul Secuiesc dupa ce am strabatut Bucovina si Tinutul de Sus pe traseul Via Transilvanica.
Faţă de anul trecut de data aceasta s-au parcurs etapele în întregime, în luna mai sunt mai rezonabile condiţiile de traseu decât în aprilie când mai e zăpadă.
Momentan sunt pe locul 1 între cei care au participat la toate etapele şi încep să ma simt din ce in ce mai bine după ce la început eram la limita sa abandonez.
E foarte interesant să parcurgi tara pe jos, sunt diferente de la zona la zona si nu doar de relief.
In fiecare an va fi altfel, cu timpul cred ca se va asfalta mare parte din traseu si se va pierde din sălbăticie.
Sper să închei cu bine. Momentan suntem opt cei care am făcut măcar un segment din traseu zi de zi, din care doi integralişti Tase şi cu mine.”

Eu am început concursul în condiții nu prea bune de sănătate, o formă mai ușoară de toxiinfecție alimentară combinată și cu ceva dureri de spate de la lucrul în grădină (ocupația care mi-a cam luat din timpul de alergare zilnic). Nu era prea deranjant până când a trebuit să fac efort, să alerg la concurs. Prima etapă a fost un chin continuu, în care n-am avut pauză să mă simt bine. Pace-ul de 10min/km spune multe, chiar dacă am fost printre cei puțini care am parcurs întregul traseu. Aproape 14 ore a durat etapa pentru mine, adică pe la ora 22 am ajuns la finish-ul din Pasul Mestecăniș.

M-am gândit să abandonez, eram epuizat de efortul mai ales mental, dar după ce am mâncat m-am mai gândit și mi-am spus că, în definitiv, există și varianta să parcurg doar 20km până la primul PA și tot așa în zilele următoare.

Am început să iau antiinflamatoare, două în ziua următoare, iar încetul cu încetul mi-am revenit, din etapa a cincea deja eram ok. Normal că efortul inițial, faptul că am fost nevoit să stau atâta vreme pe traseu, m-au afectat pe termen lung la ritm, anul acesta fiind mai lent până spre sfârșit cu aproape 1min/km. Nu mai vorbesc de faptul că timpul dintre și așa puținele PA-uri a devenit mult mai mare, acel litru de lichid de la start a devenit insuficient, am fost nevoit să iau apă de pe traseu mereu de la izvoare sau fântâni, am început să studiez altfel traseele căutând magazinele, eventual pensiunile. Am cumpărat sucuri, bere fără alcool, orice avea gust diferit față de ce găseam la PA-uri, pentru că la atâtea zile e firesc să cauți diversitate și la alimentație. Și am purtat cu mine în plus peturile de sucuri umplute cu apă, bând din ele și stropindu-mă pe cap. Mulțumesc lui Sergiu pentru dușurile de la rulotă, la PA-uri!

Faptul că am încheiat pe primul loc e consecința faptului că au avut probleme fizice pe parcurs principalii concurenți, începând cu Tase.
Pelerinajul meu în alergare cu viteză mai mică mi-a dat ocazia să interacționez mai mult cu localnicii, cumva a compensat lipsa mea de la poveștile de seară de la cazări. La finishurile de etapă, mai ales la început, chiar dacă porneam cu intenții mari de a povesti cu prietenii, invariabil după ce luam masa ajungeam în pat.
Tot datorită vitezei mai mici am început să fiu mai atent la timpii limită, mai precis cel la primul PA. Viteza mea de croazieră era în medie de 7km/h (undeva între 8min-9min/km, un “pace” pe care-l folosesc pentru ultra fără mari provocări dar pe distanță de 140/170km), pe care o consideram confortabilă pentru starea mea și cu care evitam depășirirea timpului regulamentar.

Prima etapă din Bucovina a fost mai sălbatică, practic fără localități între cele mari unde erau și PA-urile. Probabil în satul Spărturi (nu l-am găsit pe google maps) am întrebat de izvor pe o localnică, mi-a spus că este mai sus, iar aproape de ieșirea din sat n-am avut ce face și am vorbit cu o bătrână care trebăluia la un coteț. Pentru că eram convins că izvorul nu-i aproape, am întrebat-o de apă “în plus”. Evident, nu avea dar mi-ar fi dat din ce avea. Am renunțat însă, știam ce înseamnă să cari apă cu găleata de departe.

Din etapa a doua am început să folosesc pet-urile de la sucuri pentru apă, mai ales că am constatat că de fapt eu aveam nevoie de mai multă apă decât luam eu din flask-uri. Cumva flask-urile mă descurajau să beau apă suficient, curgând mai greu. Cu peturile diferența e mare, chiar mă gândesc să renunț la flask-uri mai ales la cursele pe căldură.

Etapa a treia a fost cea în care am ajuns primul la general, Tase având probleme la glezne.
Am avut și surpriza întâlnirii unei vânzătoare mai puțin amabile, care practic a refuzat să mă servească, mimând că are ceva important de scris într-un caiet. Asta e, no drink.

În etapa a patra a venit să alerge și Adrian Costea. Foarte mulțumesc pentru înghețata adusă pentru toți, care ne-a așteptat la final. Fiind foarte ocupat, el n-a putut participa la concurs. Nu am avut nici concurența lui Silip, care avea planuri cu Transylvania 100k și a venit cu noi doar ca să parcurgă Bucovina pe segmentele pe care nu le-am alergat anul trecut.

După ziua de pauză, în etapa a cincea am intrat cu alergarea în Ținutul Secuiesc. Multe de menționat, pomenesc de satul Înlăceni despre care am aflat din cele citite la d-nul Dinu că este cunoscut ca și satul întortocheat, adică satul cu mai multe ulițe decât case. La Lupeni am mâncat la sarmale pentru tot anul. A fost prima etapă când am ajuns la finish după un timp rezonabil, de sub 9h (până atunci am avut tot peste 12h), iar pentru foamea mea a fost prea lungă așteptarea până la masa oficială. Așadar am comandat separat o porție de sarmale, iar cele “oficiale” au avut și ele locul rezervat.
Bună și afinata, am făcut cinste și eu, și organizatorii. Iar totul a culminat cu șampania oferită de câștigătorul de etapă, Bogdan, fiind ziua lui.

Așa cum în etapa a doua m-am întâlnit cu Mihaela Bodnariu, tot așa în etapa a șasea m-am întâlnit cu Adrian Crăciunescu, amândoi fiind din concurenții de anul trecut. A fost etapa în care Tase a considerat că nu mai are rost să se lupte cu accidentarea și a alergat doar până la PA1. A pierdut locul doi la open, dar cred că a câștigat mult mai mult fiind în compania voluntarilor, a organizatorilor și având ocazia să privească cu ochi mai liniștiți natura, oamenii și localitățile pitorești.

Etapa a șaptea din Ținutul Săsesc mi-a creat doar surpriza de a fi locul doi la etapă, eu crezând că sunt pe locul trei. Mă simțeam bine și a început să fie mai pregnant spiritul competitiv. Târziu, dar potrivit pentru ultima etapă din ziua următoare.

Una dintre etapele cele mai frumoase e ultima, cu încheierea la Mediaș. Asta dacă știi s-o alergi, fiind cu multe urcări și coborâri scurte dar puternice. Față de anul trecut când eram ușor accidentat, în acest an am putut să alerg cum am vrut eu. La ultimul PA, cu vreo 15km înainte de final, am întrebat dacă e cineva în față să-l pot ajunge, să mai am cu cine povesti. Au spus că nu, că sunt la peste 30min de mine. Și… pe ultima coborâre, cu câteva sute de metri înainte de finish am ajuns o alergătoare și un alergător. Nu am luptat la maxim, am preferat să ne bucurăm fiecare de finish-ul nostru.
Cătălin Stănescu, cu care încheiasem etapa anul trecut, de data aceasta a terminat mult în fața mea, pe locul doi la etapă.

Într-una din etape am mai avut o întâlnire mai deosebită la un magazin dintr-un sat mai izolat. În faţa magazinului o umbrelă de soare si două bănci. Stau un bătrân cu un pet de bere în faţă şi o femeie. Salut, intru şi cumpăr un suc. Nu mai ştiu – Timbark sau Fanta de protocale. Probabil Timbark. Timbark-ul e 2 lei, Fanta 4 lei. Mă aşez pe banca de lângă ei. Omul avea chef de vorbă. De unde vin? Unde merg? Ce e cu beţele acelea de undiţă la mine în spate? Eu eram lovit de căldură, cumpărasem suc să-mi revin, numai chef de discuţii nu aveam. Aşa că i-am răspuns că sunt beţe de alergare şi că sunt obosit, vin de departe şi e mult de povestit. Cumva lipsa mea de apetit verbal l-a agitat, aşa că imediat ce am terminat de băut m-am ridicat şi am intrat iar în magazin să las sticla. La ieşire o aud pe femeie apostrofându-l pe bătrân: lasă mă omul în pace!

Ca să zic aşa, pe traseul Via Transilvanica dacă e să fi atent la ceva, atunci e ca peste tot: mai întâi la oameni, apoi la câini. În pădure eşti cel mai în siguranţă. Da, urme de urs, alte animale sunt. Da, am văzut o ciută uriaşă, parcă mai înaltă ca un cal poate pentru că era mai zveltă şi cu picioarele mai lungi. Şi am mai văzut o vulpe. Dar alte animale nu, au avut ele grijă să nu mă panichez. În schimb întâlniri cu câini de stână au tot fost, dar o singură dată au fost mai agresivi chiar dacă ciobanul mulgea oile nu departe, fiind seară. În astfel de cazuri e uşor de identificat masculul alfa, el dă tonul şi trebuie ţinut la respect. Şi, încetul cu încetul să te retragi spre desişuri sau dacă este, spre pădure. Acolo ei nu intră, le e frică. Retragerea trebuie făcută mereu cu faţa la ei, chiar dacă la un moment dat îţi dau pace şi se depărtează. E de ajuns ca unul din ei să vadă că le întorci spatele şi te consideră mai slab şi te atacă din nou. O altă observaţie, citită de la d-nul Dinu şi probată, să târăşti beţele sau bota după tine când te depărtezi, asta evident dacă nu-s foarte agresivi, caz în care trebuie să stai cu faţa la ei. Bota mai groasă, cum au ciobanii, e sfântă. Tac, îşi lasă capul în jos şi pleacă. Beţele nu-s aşa impresionante, sunt subţiri.

Închei povestea cu cele scrise pe FB. A fost un eveniment cu de toate și l-am încheiat cu bine. La cât e de greu și mare acaparator de timp, cred că trebuie revenit la clasamentele pe echipe, care au avantajul socializării, al vitezei crescute și deci a timpului de recuperare mai mare și al evitării accidentărilor. Am pus poze semnificative, cu veselia de final a echipei Feel Good Team, molipsitoare.

“S-a incheiat Transylvania Legends , 8 etape in 9 zile pe traseul Via Transilvanica (official group) de la manastirea Putna la Medias.
De aceasta data traseul a fost integral parcurs, fără porţiuni scoase din motive de vreme, teren cu zăpadă, restricţii cu localităţi “pe rosu”.
Vremea a fost în general foarte bună, chiar foarte cald, schimbarea desfăşurării concursului din aprilie în luna mai a avut multe efecte pozitive. Traseul a fost alergabil, rareori cu noroi, lumea din jur era în ţinute de vară, erau foarte mulţi turişti în special în Odorheiul Secuiesc. Natura a fost veselă, plină de culori.
Două etape a avut Bucovina, au fost şi cele mai grele, nu numai pentru mine. Anul trecut etapele fuseseră scurtate spre jumătate, a fost astfel mai uşor. Acum, pentru că am avut şi probleme fizice iniţiale, mi-a fost mult mai greu, după prima etapă în care m-am chinuit non-stop am vrut să abandonez. O a doua zi la fel ar fi fost imposibil de încheiat. Cu antiinflamatorii a devenit mai suportabil şi cu trecerea timpului mi-a fost tot mai bine.
Bucuvina a fost mai sălbatică, fără izvoare care să ne salveze. Lipsa satelor ne-a împiedicat să folosim şi opţiunea cumpărării de la magazine. Ţin minte că într-un sătuc am întrebat pe o bătrână de apă, a spus că este izvor mai sus, apoi la capăt de sat negăsind nimic am întrebat pe alta dacă are apă… în plus. Trebăluind şi abia mişcându-se pe la un coteţ, pe faţa ei se citea dorinţa de a mă ajuta dar şi realitatea că i-ar fi fost greu să aducă apă apoi de la acel izvor nevăzut. Am plecat, pentru mine nu era chiar existenţială apa.
În Ţinutul de Sus, pe Bârgaie, natura deja era mai avansată şi apa n-a lipsit nici la picioare. Au trecut alte două etape prin zone mai accesibile şi populate, în care deja mi-am facut obiceiul să cumpăr lichide, orice nu găseam la punctele de alimentare. No cola… Aşa că de la Timbark (pe care ulterior îl ocoleam) la fanta de portocale, bere fără alcool, orice…
Am ajuns apoi, după ziua de pauză petrecută la Câmpu Cetăţii, pentru următoarele două etape în Ţinutul Secuiesc. Mi-a adus aminte de Maramureş, care mi-e mai familiar. Mi-au plăcut înfloriturile de la casele şi porţile lor, culorile vesele, motivele cu păsărele, porţile zvelte cu găurele în frontonul de sus pentru găzduirea înaripatelor. Toate inspirau tinereţe şi veselie.
Cursa s-a încheiat în Ţinutul Săsesc, la Mediaş. Satele tipice erau mici, cu program doar de seară la magazine, cu multe case în paragină dar şi cu unele aranjate la amănunt cu stilul păstrat. Impresionante clădirile vechi, cetăţile fortificate, bisericile. Cu totul altfel ca alături înainte. Diversitate…
Am încheiat concursul pe locul 1 la open între alergătorii care au parcurs mai multe etape. Nu atât rezultatul contează, cât faptul că am fost singurul care am parcurs întregul traseu şi nu m-am accidentat. Anul trecut încheiasem pe locul 3 şi rămăsesem cu o problemă la un picior.
Am facut un tabel comparativ între anul 2021 şi anul 2022, am fost mai lent acum. Dar a fost mai greu, primele 4 etape de exemplu au fost toate încheiate în peste 12h, făcând recuperarea dificilă.
Am fost destul de constant şi am fost pe podium la etape de câteva ori: locul 2 în etapele 4 şi 7, locul 3 în etapele 3 şi 6.
În 2021 au fost 545km parcurşi în 66h08min. Acum am avut 637km şi 91h20min petrecuţi pe traseu, cu 15000m diferenţă de nivel totală. A trebuit sa fiu mai atent la timpii limită şi m-am străduit să mă menţin la un ritm mediu de 7km/h, deci undeva între 8-9min/km “pace”.
Mulţumesc pentru tot voluntarilor, organizatorilor, lui Victor fotograful. Mai caut eu poze, efectiv în timpul concursului n-am avut disponibilitatea să mă uit prin media. Chiar dacă reuşeam să ajung înainte de ora 19 la finish, timpul zbura şi când ajungeam în cameră orice gând măreţ aveam adormea instant.
Mari felicitări concurenţilor, m-am simţit foarte bine! Să vă reveniţi cât mai repede! Sănătate Tase, eşti foarte bun, îmi place spiritul tău de luptător.
Foarte greu concursul la individual, să faci tot traseul e o echilibristică la limită între ritm, alimentaţie, recuperare şi o atenţie deosebită la orice semn de accidentare care e prioritar ambiţiilor de moment. Cine ştie cum ar fi fost la noroiul de anul trecut sau la o vreme mai dificilă.
Ca să zic aşa, mi-am completat puzzle-ul cu traseul Via Transilvanica pe prima jumătate, mai am de parcurs restul, până la Drobeta-Turnu Severin.”
Apr 032022
 

După primul concurs din an, cu care încep de obicei – Făget Winter Race – despre care am scris deja, am continuat cu perioada de revenire la o formă … oarecare cu alte două concursuri la care merită să participi, fiecare în felul lor: Vlădeasa Winter Trail şi Primavera Trail Race.

La Vlădeasa – 20 februarie – nu există decât o opţiune – să urci până pe vârf la cabana meteo şi apoi să te întorci, că doar nu poţi rezista mult acolo, oricâtă ţuică ţi-ar da organizatorii, aka prietenul Cozmin Ardelean.

Mie mi-ai ieşit 15km cu 1111m diferenţă de nivel. L-am încheiat pe locul 28 general, locul 2 la categorie (la un minut de locul 1). N-a fost un timp strălucit – 2h01min, dar a fost mai bine ca la precedenta participare (2h04min).

 

 

 

 

 

 

 

Se vede din poze că, la fel ca şi la Făget Winter Race, eram îmbrăcat cam ca de război faţă de alţii, semn că atitudinea mea era încă defensivă (chiar şi beţele erau de schi clasic, să fie rezistente), nu mă simţeam în formă şi nu consideram că e musai să-mi dau sufletul. Dar m-am străduit… Pulsul mediu a fost pe la 148bpm, dar cred că la început n-a citit corect (puls de pe ceas), după primii 4km am tot păstrat 157bpm, cam ca şi la Făget.
Am pus poze de la fotografii oficiali, era păcat să nu fac şi eu public câteva din reuşitele lor. Apare şi revista Outdoor Magazine printre sponsori. Ei m-au ajutat cu echipament la Propark Adventure 2021, mulţumesc încă o dată – articolul de atunci scris de Vasile Cipcigan, prieten si coechipier acolo – Propark 2021

Ce am scris pe FB atunci:

Vladeasa Winter Race – al doilea concurs din acest an, tot cu zapada.
E simplu: alergi de la Căminul Cultural din Rogojel la Cabana Meteo de pe Vladeasa si te intorci, aproximativ 15km cu 1000m diferenta de nivel.
Si, mai important, e pentru ca asa vrei tu si o faci din placere, dupa indelungi antrenamente din timpul anului.
Asta inseamna normalitate! Si esti sustinut in ceea ce faci de familie, prieteni, organizatori, voluntari, fotografi… carora le multumesc pe aceasta cale!
Felicitari tuturor participantilor! Gradul lor de placere s-a vazut in rezultate. Sove a castigat detasat, urmat de Cristi Pop.
Eu, cu o umila placere chinuita, am incheiat pe locul 28 general, 26 masculin si 2 la categorie, la mica distanta de locul 1.
Am reusit sa recuperez la vale cateva pozitii, se pare ca e mai usor pentru mine ca la deal, probabil se datoreaza greutatii crescute.
Inchei cu speranta ca data viitoare placerea va fi mai mare!

Ah, detalii: 2h01min20sec, mai bine decat acum 2 ani, atunci a fost 2h04min. Sove a incheiat acum in aproximativ 1h33min. Dar era alta Vladeasa si eram mai tanar. In clasamentul online figureaza ora de sosire, startul a fost aproximativ la ora 10.

La Primavera Trail Race – 26 martie – însă, am avut mai multe opţiuni, inclusiv să nu particip… Pentru că e destul de aproape de Istria 100 Mile unde voi participa în 7 aprilie la proba regină – 170km cu peste 6000m diferenţă de nivel. Istria rămăsese ca restanţă încă de acum doi ani, că acum cu greu m-aş fi hotărât să plec acolo dat fiind contextul general cu pandemie şi război.

Mi-ar fi părut rău să nu mă duc la Şuncuiuş şi la concursul organizat de prietenul meu Istvan Szokolszky, mai ales că am fost într-un fel de recunoaştere traseu, adică un motiv să fiu alături de băiatul meu la un cantonament Rupicapra ţinut nu departe – la Vadu Crişului – cu o săptămână înainte. E superbă şi zona, iar organizarea pe măsură. Fiind şi un concurs mare, mă aşteptam şi la concurenţa cu prezenţe mai deosebite.
M-am înscris destul de târziu, ieşind categoric proba de ultra din calcul am ales proba de maraton, destul de lung şi greu – 55km cu 2500m diferenţă de nivel. Probele de Cros şi Wild erau totuşi prea scurte şi intense pentru mine, nu m-ar fi ajutat prea mult psihic vorbind, în acest an n-am mai alergat distanţe peste 35km şi doream o confirmare pentru Istria că aş rezista. Fiind un concurs ţinut în zonă de defileu – al Văii Crişului (Munţii Pădurea Craiului), era evident un concurs mai tehnic, cu urcări şi coborâri abrupte, greu alergabile.

 

 

 

 

 

Pentru prima dată în acest an am avut o atitudine mai ofensivă, s-a văzut după echipament. Am încheiat pe locul 6-7 la general în 6h48min, locul 1 la categorie. Primul timp a fost de 6h12min. Pulsul mediu a fost de 147bpm, cu scădere însă pe bucla de final.
M-am ţinut cât am putut de Biborka, minus ultimii 10km (bucla de Wild de pe Valea Misidului). Recunosc că acea buclă m-a cam surprins, eu am mai participat acum vreo trei ani tot la concursul de maraton şi s-a schimbat urcarea abruptă şi coborârea. A durat ceva până m-am prins şi nu mi-am putut găsi nişte repere. În orice caz la final n-am mai tras aşa de tare, eram mulţumit, am încheiat alături de prietenul de la Eke – Bartha Botond. Cum mi s-a părut că nici el nu mai avea altă motivaţie, alta decât să încheie cu mine (eram convins că s-ar fi ţinut scai), linia de sosire am trecut-o împreună.

Ce am scris pe FB:

Primavera Trail Race , o multime de trasee pentru toata lumea. Alaturi de o parte din prietenii de la Clubul Sporturilor Montane Rupicapra, poza este de la Gabor.
Eu am ales maratonul de 55km cu 2500m+ diferenta de nivel, avand in vedere ca peste mai putin de doua saptamani sper sa pot ajunge sa concurez la Istria 100 mile in Croatia.
Mi-a mers bine, am pornit mai cu rabdare, fiind cea mai lunga distanta alergata in acest an. La inceput eram alaturi de Florin Chircu si Biborka, apoi tot in preajma doamnei care alerga foarte bine pentru mine, cu un ritm care-mi convenea. Ma straduiam sa ma tin de ea si asteptam de multe ori cu mare speranta sa-i bipaie ceasul, semn ca depaseste pulsul ei maxim setat, cand o lua la pas si ma puteam apropia. 🙂
Ca observatie, un prieten, aflat la inceput in fata, in primii 7km, m-a intrebat cat timp vreau sa scot, cam ce ritm. Habar n-am, i-am raspuns, vad dupa prima tura de vreo 13km pana la Suncuius. Apoi la intrebarea cum sa aiba ritm constant, raspunsul meu a fost sa se tina de Biborka. Mi-a spus – bine, dar ea a ramas in spate! Pai tocmai… 🙂 Mergea prea tare.
Totul a fost ok, o harjoana care tindea sa se incheie la final. Habar n-aveam pe ce loc eram, dar intr-adevar, dintr-un grup de vreo 8 persoane am ramas doar noi doi si Botond, pe care-l ajunsesem si era la alta categorie de varsta decat mine.
La a treia trecere pe la PA-ul de la Pojorata, la km41, cumva situatia s-a schimbat, Biborka a luat-o mai tare la vale si in continuare n-a mai tinut cont de puls. Pana acolo la Pojorata cam toti sufeream de sete, nu ne-au ajuns lichidele. In plus, mi-am depasit norma gandita de geluri si batoane, pusesem putine pentru efortul depus, asa ca alergam pe baza a ce gaseam la PA-uri. La Suncuius la km45 Biborka avea deja 1 minut avans, dar macar o vedeam. Apoi, tura prin apa paraului Mişid m-a incetinit mult si, cu Botond pe urmele mele dar cu restul concurentilor din spate pe care-i banuiam la mare distanta, am ales varianta soft, sa incheiem impreuna.
Asa am incheiat pe locul 5-6 la open masculin, cu Biborka la 9 minute in fata, si locul 1 la categorie, in 6h48min.

Le multumesc tuturor de acolo pentru ziua faina, cu un mare plus pentru cei alaturi de care am alergat care m-au tinut in priza tot timpul.

 

Urmează pentru mine concursul din Istria, unde sunt cu numărul 36 de concurs (pe baza punctajului ITRA – 687). Nu sunt elită dar nici prea departe. Robert Hajnal (870 ITRA) e principalul favorit la acest concurs mare din UTMB World Series, o premieră cred cu un român la vârf. O altă premieră posibilă pentru un concurs de ultratrail din străinătate e reclama la Dacia Duster ca sponsor. Ataşez câteva poze din Race Guide , cu lista de la cursa Red (100mile) în ordine alfabetică, unde figurează şi alţi români, inclusiv Istvan.