May 232017
 



După experienţa plăcută de la Tura Jokai Mor Cluj – Râmetea pe care am ales să o parcurg pe MTB, m-am gândit ca-n weekendul trecut să fiu prezent la o altă tură, de astă dată mai înclinată spre stilul concurs – Tour de Tur. Organizatorii au fost tot EKE – dar din Satu-Mare.

Traseul de concurs a fost în rezervaţia râului Tur (se varsă în Tisa), cu plecare de lângă lacul Mujdeni – Oraşu Nou, între Baia Mare şi Satu Mare. E o zonă cu porţiuni mai puţin umblate, mai sălbatice, nu departe de Medieşu-Aurit pe unde am mai fost. N-a lipsit noroiul, dar au fost şi provocări specifice de MTB, cu poteci înierbate pe unde erai nevoit să te strecori, cu coborâri întortocheate, la una din ele mi-a şi căzut bidonul fără să-mi dau seama. Caracteristic a fost stilul de cronometrare, la tura de maraton de 65km am avut de atins 13 puncte de control de unde am primit câte un cartonaş cu care m-am prezentat la finish ca să dovedesc că am încheiat concursul. A fost şi marcat, rezonabil, dar ni s-a dat track şi hartă. Neştiind cum stă treaba prea bine, m-am trezit târziu, pe când să iau startul, că nu mi-am luat harta şi punctele de control figurau doar pe ea. În continuare am avut probleme cu sensul de parcurgere a traseului ca să pot trece în ordine pe la punctele de control. Pe scurt, Tour de Tur a fost un concurs de MTB care implica şi orientare.

IMG_20170523_122032.jpgIMG_20170523_122055.jpg

Chiar dacă au fost concursuri importante în weekend cum sunt Cozia MTB şi Prima Evadare, şi aici în Nord-Vestul ţării am întâlnit prieteni şi cunoscuţi din lumea competiţională a MTB-ului de la noi. Au fost însă şi participanţi la care a contat mai mult mişcarea în natură şi socializarea care au făcut o combinaţie de explorare – cicloturism şi care, evident, n-au reuşit să se încadreze în timpul limită de 6 ore dat de organizatori. Au fost dintre ei care au ajuns la ora 19.30 la finish, startul fiind la 10.30. Cum nu poţi fi cu toate, dacă pe traseu s-au oprit la câte o bere, la final deja totul era strâns şi lumea plecată în majoritate. 🙂 Programul s-a respectat cu sfinţenie.

Pentru mine totul a început frumos de vineri, am plecat împreună cu doi prieteni de la clubul EKE din Cluj la o pensiune – fermă – Kentaur, din localitatea Atea (Părinte) fix de lângă graniţa cu Ungaria. Am făcut câteva poze, nu prea reuşite dar semnificative. Am de gând să-mi trimit copiii în tabără acolo, au ce învăţa şi ce vedea, precis le vor plăcea în special caii.

IMG_20170519_214118.jpg

IMG_20170519_214355.jpg IMG_20170519_214222.jpg IMG_20170519_215042.jpg IMG_20170519_214843.jpg IMG_20170519_221034.jpg IMG_20170519_221449.jpg

Sâmbătă a fost concursul, m-am pornit mai greu, cu uşoară febră musculară – doar cu două zile înainte parcursesem în alergare traseul de Maraton Apuseni împreună cu Adi Cosma – 45km în aproximativ 8 ore total, am avut parte şi de ceva “ieşiri în decor”, traseul nefiind încă marcat. Încetul cu încetul am intrat într-un ritm de concurs, eram într-un grupuleţ. Cei de la tura de race au pornit la 10min după noi şi primii ne-au ajuns pe la Remetea Oaşului, chiar înainte de punctul de bifurcaţie maraton-race. Ca berbecul m-am luat după ei, nu m-am uitat o perioadă pe gps şi … m-am pomenit cu Vaum coborând pe contrasens, spunându-mi că am luat-o greşit. El era ca şi mine la maraton – noi, finisherii mai “cu experienţă” am greşit la fel. Eu sunt perseverent de felul meu şi mi-am continuat ascensiunea (doar e MTB, nu am norocul să fie plat şi o rătăcire scurtă) spre punctul 12 de control, chiar dacă nu era bine. Doream să văd o hartă, să ştiu dacă e musai să mă întorc, şi hartă sigur găseam la voluntarii de acolo. M-am convins că trebuie să mă întorc, iar la final am avut două cartonaşe cu numărul 12. Puteam avea şi două cu 11. 🙂

18556894_1318778584825126_1358869902277523091_o.jpg

18671449_1318778548158463_2449644107313001619_o.jpg 18595272_1318778704825114_5368223347187424282_o.jpg

N-a fost un traseu uşor, eu l-am încheiat în 4h37min – locul 2 la categorie şi 13 la general. Mulţi au fost de fapt finisheri dar au depăşit timpul limită. Cel puţin 30min am avut devieri de la traseul optim, dar după prima treime parcursă am reuşit să mă adaptez la combinaţia de marcaj şi privire pe gps, să nu fiu complet concentrat pe obstacolele de pe traseu şi să-mi rămână măcar un neuron concentrat pe orientare.

18558770_10154618633363603_550356344179816374_o.jpg

IMG_20170523_121907.jpg IMG_20170523_122129.jpg

Am început să prind gustul competiţiilor mai puţin standard, dar care oferă mici surprize. La câte competiţii am tot participat, am intrat într-o rutină neconstructivă, izolatoare, exact opusul scopului iniţial. Aşa că sunt deschis în continuare la evenimentele mai deosebite, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea să mobilizez şi pe copii. Mulţumesc pentru companie prietenilor, felicitări pentru organizare, mă bucur că au fost mulţi voluntari.

Acum urmează Maraton Apuseni (unde particip cu întreaga familie) şi Propark Adventure. Abia aştept, ştiu că va fi fain!

May 142017
 




A început o perioadă de tranziţie de la competiţiile mai importante din primăvară la cele din vară. Cum orientarea mea este în special spre concursurile pe echipe, spre cele de anduranţă – ultratrail şi dacă există şi de aventură, minusurile au ajuns să fie antrenamentele de MTB şi viteza la alergare, pentru competiţiile de scurtă durată dar intensive, inclusiv triatlon. Cu mare plăcere m-am urcat din nou pe MTB, fără mari pretenţii la rezultate bune, şi s-a văzut asta la Maraton Făget şi NapoCup XCO. Dar important e să-ţi placă, restul vine de la sine. Şi, ca să nu lâncezesc, am început să bifez evenimentele din zonă, chiar dacă nu pentru aspectul competiţional. În final însă preponderent tot spre trail mă voi îndrepta, pentru că mă aşteaptă Maraton Apuseni, Propark Adventure, Marathon 7500, UTF şi probabil Geiger MTB.

Aşa am ales să particip la o tură de tradiţie – Jokai Mor, pe unul din traseele de la Cluj-Napoca la Râmetea, la care puteai alege MTB sau alergare, trasee mai uşoare sau mai grele, mai scurte sau mai lungi. Am continuat cu o vizită la noul Complex Sportiv Gheorgheni – Cluj unde m-am distrat puţin la Ziua Orientării pentru toţi şi, chiar astăzi, am participat la Campionatul Naţional de Duatlon de la Cluj.

Dar, să le iau pe rând …

1. Tura memorială Jokai Mor  – am ales MTB pe unul din traseele dificile
2. Ziua Orientării pentru Toţi – popularizarea orientării
3. Campionatul Naţional de Duatlon – duatlon

 1.
Tura memorială Jokai Mor – 06 mai – este practic o excursie organizată de clubul EKE, în care nu contează vreun clasament final. Primeşti o hârtie cu puncte de reper (control) pe care trebuie să le atingi, unde sunt oameni, la câteva chiar poţi să mănânci. Cel mai important e să te simţi bine, sunt persoane care vin an de an să socializeze, să sărbătorească anduranţa şi sănătatea prin mişcare. Ca să nu fie monoton, în fiecare an poţi alege alt traseu, traseul îl poţi parcurge pe jos sau cu bicicleta, te poţi înţelege cu prietenii să-l parcurgeţi împreună. E o idee super, nu tot “hammering” în regim de concurs şi apoi fuga acasă că ai treabă.

18300970_1519911414709987_702916887056147439_n.jpg 18268609_1366773560026103_7628256605801710441_n.jpg

Normal că imediat ce am auzit de la Suni de tura aceasta mi-am zis că mi se potriveşte, dar tot nu m-am putut acomoda cu ideea de excursie, aşa că împreună cu prietenul Zsolt am pus la cale un traseu în regim mai alert, traseul N, considerat şi dintre cele mai dificile şi lungi. Am ales deci MTB, că de alergare gen ultra deja eram sătul.

IMG_20170507_164400.jpg IMG_20170507_164412.jpg IMG_20170507_164245.jpg IMG_20170507_164342.jpg

Ca la orice excursie care se respectă, ora de plecare nu-i fixă, iar noi am ales să plecăm mai târzior, pe la 8, în fond dacă ne grăbeam prea tare poate voluntarii de la posturi nici nu apucau să ajungă la timp. Ruta aleasă a fost Cluj – BR – Adrenalin Park – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii dinspre Petreştii de Jos – Curmătura (mai sus de Petreştii de Sus, unde este mănăstirea) – Moldoveneşti – Piatra Secuiului – Colţeşti – Râmetea.

Nu m-am putut dezminţi, iar la Curmătura am luat-o niţel greşit – aşa, cale de-o oră convertită în peste 6km cu peste 200m diferenţă de nivel în plus. Dar a fost fain! Am avut parte de o coborâre pe banda roşie (potecă destul de abruptă şi cu ceva provocări pe parcurs) până la Buru pe care am continuat s-o facem deşi deja ne-am prins că am greşit – era păcat s-o ratăm. La Buru am luat-o înapoi în sus pe triunghi roşu spre “boscheţii” unde trebuia să obţinem “ştampila”. Ar fi fost ok urcarea dacă nu era plin de copaci doborâţi de la iarna târzie care a afectat puternic şi pădurile din Făget. Aşa, sătui să tot descălecăm, cu câteva sute de metri înainte de PC am parcat bicicletele şi am continuat pe jos. De alte evenimente mai deosebite ne-am ferit, la final am avut peste 90km cu 2100m diferenţă de nivel, parcurşi în aproape 9 ore.

Foarte de treabă oamenii de la punctele de alimentare din sate, ce mi-a plăcut mai mult a fost pâinea cu unsoare şi ceapă, dar nu m-am putut abţine să gust din tot felul de dulceţuri. Mi-am zis: uite un eveniment la noi care nu-i concurs, dar la care participă activ comunitatea!

IMG_20170506_204354.jpg IMG_20170507_134804.jpg IMG_20170507_122526.jpg IMG_20170507_134711.jpg

Şi un alt aspect, şi mai important: a fost plin de copii, unii mici, familii! Au participat şi ei. Au fost şi ai mei, practic la Râmetea mi s-a întregit familia. Explicaţia? Au fost stabilite trasee şi pentru cei mai mici, majoritatea au plecat din Moldoveneşti până la Râmetea, maxim 12km, excursie în grup de o zi, pe jos. Şi au avut ce vedea, chiar dacă la Cheile Turzii n-au ajuns. Au urcat la Piatra Secuiului, au coborât pe partea mai abruptă până la Râmetea.

Faină zi, e drept că a fost nelipsitul noroi, dar ce mai contează? Faini oameni, le mulţumesc pentru tot. E tot mai greu să mobilizez copiii, dar dacă astfel de excursii n-ar fi o excepţie mi-ar fi mai uşor.
Ziua următoare m-am întors tot pe MTB, pe la Măgura Ierii, aproape de Borzeşti, n-a fost uşor: noroaie, poteci neumblate şi veşnicile crengi rupte. De la Deleni, să mai exersez şi eu cu MTB-ul, am luat-o direct pe ogoare şi mirişti. Dacă eşti perseverent îţi reuşeşte, chiar dacă ce vrei e o prostie!

Top

 2.
Ziua Orientării pentru toţi – 13 mai – e destinată în special copiilor. Eu aşa o interpretez, acest aspect e cel mai important – popularizarea orientării în rândul lor. De fapt, toate cele 3 evenimente despre care vorbesc acum sunt pentru viitorul nostru.
– La Jokai Mor cel mai fain a fost că au putut merge şi copii, care doar împreună se pot mobiliza să parcurgă trasee care altfel ar fi epuizante şi ar fi făcute în chinuri, cu rezultatul fix opus: îndepărtarea de mişcarea în aer liber.
– La Ziua Orientării s-a dat ciocolată la toţi cei mici, la cei mai mărişori a fost premiere (tot ciocolată, dar şi medalii), dar ei deja văd altfel orientarea – merg singuri pe trasee. Şi adulţii au fost premiaţi, inclusiv eu, dar fiecare dintre noi ştim că de fapt suntem a 5-a roată la căruţă. Meritul nostru este că aducem copiii. Eu tot m-am dus, cu Diana, deşi copiii erau plecaţi. Am mai stat de poveşti şi, ca să mă mai obosesc şi eu, m-am apucat să alerg la repere ca la intervale. Doar urma duatlonul, trebuia să văd cum mă simt dacă forţez. Mare greşeală, era gata să mă accidentez şi … toate mă dureau. Grea zi avea să urmeze!
Dar să-mi continui ideea…
– La CN Duatlon, chiar dacă e declarat campionat naţional şi există age groups pentru amatori, cu diplome şi medalii, de fapt principala ţintă sunt tot copiii. Acolo contează cu adevărat competiţia, se uită antrenorii dacă ce au muncit peste iarnă a dat rezultate… În acest context e superfluu să dai o prea mare importanţă rezultatelor la adulţi. Da, e ok să te compari, să lupţi, să te bucuri pentru rezultat. Dar să fii conştient că prin participarea ta de fapt ai sprijinit derularea unui eveniment care altfel ar ieşi în pierdere puternică financiară, că astfel ai dat un semn clar că eşti de acord ca astfel de evenimente sunt pozitive, iar dacă poţi să-ţi aduci şi copiii… Dar lumea, conştient sau nu, a înţeles. Au venit copii, cu antrenori, cu părinţi, de peste tot din ţară. Au venit şi sportivi deja consacraţi, să se măsoare între ei. Dar n-au venit în număr mare adulţi doar ca să obţină titluri la age-groups, nu de la distanţă mare. E fain că s-a organizat la Cluj campionatul naţional. Altădată s-a organizat la Bucureşti. Poate data viitoare se organizează la Târgu-Mureş sau Iaşi. Şi ce-i dacă anul acesta campionul naţional e de la Oradea, anul trecut a fost din Bucureşti şi anul viitor… Mai am şi eu o şansă la locul 3. 🙂

IMG_20170513_130000.jpg IMG_20170513_130112.jpg IMG_20170513_130025.jpg IMG_20170513_115450.jpg

Ziua orientării pentru toţi s-a desfăşurat la Complexul Sportiv Gheorgheni. E prima dată când ajung acolo, aşa că am mai atins un obiectiv. Sper să se construiască ceva asemănător în fiecare cartier, începând cu Mănăşturul. 🙂

În rest, se ştie – oameni inimoşi la orientare. Tot încerc să îndrept copiii spre acest sport în natură, vreme au până la bătrâneţe.

Top

 3.
Campionatul Naţional de Duatlon – 14 mai – Cluj, lângă Parcul Iuliu Haţieganu. A fost interesant de urmărit evoluţia la copii. Unii sunt chiar foarte buni! Au venit şi ai mei, deşi practică alte sporturi. Lumea e mică, se cunosc şi ei cu alţii de la MTB, înot etc. Andreea a ţinut să vină neaparat deşi era foarte obosită, sosise la 2 noaptea de la Braşov, de la campionatele naţionale de fotbal. E campioană naţională cu echipa şcolii! Ce să-i faci, dacă a vrut fotbal… Şi când mă gândesc că o vreme a fost la balet. 🙂
În orice caz, eu sunt păţit, aşa că ziua precedentă am tot montat roţi şi cauciucuri la bicicletele noastre mai de doamne-ajută. Şi maşina de găurit am folosit, să lărgesc la genţi găurile pentru valvele de maşină. Că aşa aveam camerele pentru slickuri. Până la urmă tot va trebui să cumpăr alte biciclete.

IMG_20170514_143416.jpg

18493910_1261357960628463_174402099_o.jpg

S-au străduit ai mei, eu sunt foarte mulţumit! Aşa cum am spus mai sus, ca a 5-a roată la căruţă, am avut şi eu lupta mea în primul rând cu mine însumi. La final am terminat pe locul 42 la general (1h10min32sec pentru 5km alergare + 20km bike + 2,5km alergare), 3 la categoria 45-49 ani, am resimţit lipsa antrenamentelor specifice de viteză şi s-a văzut că anul acesta am kilometri mai puţin pe bike, iar cursiera … e prima dată când o folosesc în acest sezon. Ce să-i faci – ploile şi alergarea. Mai degrabă invers.

Urmează pentru mine (noi) un fel de concurs de MTB (fără marcaj) şi Maraton Apuseni.

Top

May 012017
 



În jurul 100 Miles of Istria s-au selectat de la sine câteva competiții care  mi s-au părut interesante și provocatoare în același timp. Am să scriu câteva cuvinte, în locul mâncării micilor de 1 Mai, sperând ca poate – poate se va îndrepta vremea.

1. Cupa Busola de Aur – orientare – medie și lungă distanță
2. Brașov Marathon – trailrunning – proba de maraton
3. NapoCup XCO – MTB – amatori
4. Maratonul Făgetului – MTB – proba lungă

 1.
Cupa Busola de Aur  – aprilie 1 și 2 – s-a desfășurat lângă Sălicea, nu departe de Cluj, mai precis – Poiana Bivolilor, cu câteva zile înainte de competiția din Istria. Faină denumire! Și cred că nu-i departe de ce a fost mai demult acolo, sunt câteva mici lacuri/bălți care au putut fi raiul acelor animale. N-o știam, deși mai alerg sau merg cu MTB-ul pe acolo.

IMG_20170402_133231.jpg IMG_20170401_125621.jpg IMG_20170401_125655.jpg IMG_20170401_125937.jpg rezultat oficial cu split.jpg 17492744_10211902837271359_8694367680582868519_o.jpg 17545238_10211894456341841_2566253120481124663_o.jpg

Acum sunt eternele oi, ca să fiu la modă – cele din Miorița varianta modernă – cântate de Iuliana în Lupii la Vocea Rusiei și totodată cele care au scufundat o navă spion rusă (“…râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este”.

Mereu reușesc să mă surprindă orientariștii cu ceva. Pentru mine e o disciplină mai nouă și e foarte greu acum să trec de nivelul de începător.
Am depășit totuși faza de alergare fără cap, când parcurgeam un semimaraton fără să găsesc toate reperele, în condițiile în care descrierea probei conținea lungimea optimă de 4-5km.
Au fost două zile, în prima medie distanță și în a doua proba de lungă distanță. Mi-a plăcut, a fost o competiție veselă și cu mulți copii. A fost soare, în sfârșit cald, au venit concurenți din toată țara. Eu sunt mulțumit de rezultatul obținut, mai am însă perioade în care mă ia valul vitezei și mă chinui să înțeleg pe hartă unde puii mei am ajuns. Măcar știu să iau reset și să mă întorc.
Am încheiat pe locul 7 la categoria M45, undeva la mijlocul clasamentului.

Top

 2.
Brașov Marathon – 22 aprilie – a urmat Istriei, am trecut de la căldura surprinzătoare din Croația la zăpada Bucegilor. A fost prima dată când am participat aici, m-a tentat și pentru că deschide șirul de competiții din Circuitul Carpaților. Pun mai jos ce am scris pe FB, e relevant.

AW110_003807.jpg 18121367_10212125744283895_512637714629809401_o.jpg AW110_003809.jpg AW110_004019.jpg 3.jpg AW110_003921.jpg Diploma Brasov Marathon 2017.jpg

A fost un concurs cu un traseu frumos pe o vreme insorita – cu multa zapada.

Au fost 31,5km, traseul de maraton fiind scurtat din cauza condițiilor, cred că a fost bine așa și într-adevăr timpii finali n-au fost mult diferiți față de anul trecut când a fost uscat. Nu s-a urcat până pe vârful Postăvaru, ci doar până la cabana cu același nume, dar eu n-am simțit lipsa.  Oricum anul acesta am urcat o dată cu schiurile la Postăvaru Night.

M-am cam chinuit eu să pășesc pe urme, n-am avut cine știe ce viteză. Spre sfârșit traseul a fost mai alergabil în stil “clasic”, trecând înainte pe acolo cei de la semimaraton și mai topindu-se și zăpada. M-am străduit să ma țin de Vio, apoi de fata care a încheiat pe locul 1, și tot așa. Până la urmă am încheiat în 4h33min47sec, pe locul 32 general și 4 categorie, la aproximativ 1 minut de locul 3.
Am tot avut cârcei, se mutau de pe un picior pe celălalt ca purecii. Treceau imediat ce luam o gură de izotonic, așa de repede de parcă era efect placebo. Se vede că m-am antrenat mai mult pentru ultra anul acesta și mi-e greu să alerg tare.

Mă bucur că am fost cu aproape toată familia și Tudor a participat și el la proba de copii.

Multumesc pentru poze!
Mai jos cateva linkuri:
Poze – album 1
Poze – album de pe FB
Rezultate oficiale
Pagina de pe FB a organizatorilor
Activitatea mea pe Strava
Cei care și-au pus activitățile pe Strava – apar pe flyby

Top

 2.
NapoCup XCO – 29 aprilie – a însemnat un început destul de brutal de sezon competițional la MTB. Pentru Istria a trebuit să fac volum la alergare, vremea a fost mai mereu dificilă pentru MTB și șosea, mie nu-mi place să merg la sală, îmi place să fiu afară în timpul liber chiar dacă acest lucru înseamnă un rezultat mai slab la o competiție. Efectul cumulat l-am simțit și înainte, și în timpul cursei.

18196072_10155316434099886_2079602013_o.jpg IMG_20170424_113712-EFFECTS.jpg traseul meu XCO.jpg

M-am străduit să mă antrenez pe traseul de XCO aproape în fiecare zi în ultima săptămână, am reușit și să vin o dată cu Andreea. La copii mi-a făcut plăcere să ajut și eu puțin la marcare în incinta Muzeului Satului (Etnografic), care a fost gazda concursului și anul trecut. Lipsa de km pe MTB mi-a scăzut și nivelul de încredere în capacitățile mele tehnice, am avut nevoie de 2 zile ca să pot trece porțiunea de rock-garden (am încercat pe stânga, apoi pe centru – am sărit ceva și mi-am atins foaia mare față și am ajuns la concluzia că mai bine pentru mine e “dreapta – stânga – stânga”), coborârea mai lungă și cât de cât abruptă n-o puteam face decât în două etape, cu oprire pe la mijloc, jumpul de la sfârșitul pădurii încă nu exista. Eram și cu cauciucuri de noroi Maxxis Beaver și nu aveam de gând să le schimb pentru că le consideram bune pentru ziua următoare la maraton.
M-am plasat cam printre ultimii concurenți, nu aveam gânduri mărețe, puteam urca peste tot dar mergeau greu picioarele. La start mi-a spus prietenul meu de la aceeași categorie Augustin, care acum a ajuns să fie mai bun, că s-a făcut “chicken line” și la rock garden. Doar atât a trebuit, mi-am setat mintea să folosesc căile mai ușoare și m-am ținut de hotărâre chiar dacă tentații au fost, mai ales după ce prietenii mei mai făceau ca găina când treceam pe acolo. 🙂 Prima dată era să ratez intrarea pe ocolire, aveam ceva viteză. La a doua coborâre mai abruptă am avut surpriza să văd plasați în colțul “meu” de aterizare de la mijloc pe tinerii care erau pregătiți să acorde ajutor în caz de accidentări așa că n-am avut ce face și am reușit să cobor pe linia pe care-mi era teamă la antrenamente.
Am fost într-adevăr lent pe urcări și n-am reușit să închei decât 3 ture din cele 4, am fost depășit spre sfârșitul turei 3 de primii concurenți mai buni. Pentru mine a fost suficient de tehnic și de greu traseul, sper să mă motiveze în continuare să fiu mai mult în șea în săptămânile ce vin. Locul 9 la categorie pentru mine, 1h14min13sec pentru 12,2km și 728m diferență de nivel.
Copiii au participat și ei la concursurile lor, Andreea a mers bine și încheiat prima (nu era greu, fiind singura la categorie, la vârsta ei deja fetele se pare că se orientează spre alte preocupări), Tudor sper să capete din nou drag de MTB.
A fost grea așteptarea copiilor până la premiere, m-am străduit să-i duc pe traseu în punctele cheie, să vadă și ei pe profesioniști și nivelul lor.

Top

 2.
Maratonul Făgetului – 30 aprilie – era proba la care speram să mă comport onorabil. După XCO însă mi-am dat seama că trebuie să fiu extrem de calculat să pot rezista la proba lungă, mai ales că se anunța vreme ploioasă. A plouat peste noapte și, chiar dacă n-am apucat anul acesta să mă duc deloc pe porțiunile noi de pe traseul lung, știam că va fi noroi. M-am pregătit ca de război, mi-am luat și un rucsăcel (la competiții cred că e prima dată când port). Practic m-am pregătit de posibil 6h, speram să mă încadrez în 5h, aveam în plan opriri la curățat angrenaj cu periuța de dinți etc. Bani am uitat să iau, se pare că am nevoie de listă. 🙂

18193269_1713976638629131_4823931696829291205_o.jpg traseul meu.jpg Trasee.jpg

Am mers rezonabil spre încet până la Peana, primul PA. Cauciucurile și-au făcut rolul, în afară de ambuteiajele clasice de început prin pădure n-am avut probleme. Fiind traseul mai greu ca de obicei, au început să se creeze distanțe mai mari între concurenți, diferențierile au apărut mai rapid și mai evident. Sus era o ceață ușoară, vizibilitate mai scăzută. Îmi pusesem gps-ul de drumeție (încă o excepție pentru mine) în modul “course” dar nu eram pe pagina cu harta. La Peana n-am oprit, m-am chinuit să mă țin după cei din față. La un moment dat am auzit bipăit de “out of course”, m-am uitat în jur, mi-a fost teamă să nu intru pe traseu de întoarcere, pe acolo erau relativ mici distanțele dintre traseul de dus și ultima buclă de întors. Până să trec pe hartă deja am dat iar de marcaj și dus am fost după cei din față. Nu mi-am pus prea mult problema de rătăcire, am aflat la punctul PA de lângă lacul Micești că s-a scurtat traseul. Am văzut pe urmă pe Strava că am făcut cu aproximativ 2km și 100m diferență de nivel mai puțin decât alții, dar n-am fost singurul. Mi-au ieșit 38km, 1000m diferență de nivel în 2h37min.

Când m-am văzut înapoi la PA Peana și mi-am dat seama că nu mai e mult, nu se mai merge pe Măgura, am început să mă agit și să cresc ritmul. Mi-am luat și gelurile și batoanele desfăcute, că n-avea sens să le arunc la finish.

Coborârea pe Valea Gârbăului n-a mai fost cea cu pietre, dar provocarea a fost noroiul. M-am descurcat binișor, cauciucurile țineau nu ca la alții care mergeau sanie. S-a mai și căzut, un băiat s-a lovit destul de rău, sper să se facă sănătos cât mai repede. Sunt rideri care s-au oprit să dea prim ajutor, să ia legătura cu salvamontiștii, chiar dacă erau în frunte și la cum îi știu eu erau de podium. Cinste lor, într-adevăr contează prioritățile. Dintre ei îl știu mai bine pe Dan Mitru, erau mai mulți de la Garage Racing dar și de la alte echipe. Am dat doar un nume, dar toată stima la cei de acolo. Îmi aduc aminte de episodul nefast de anul trecut de lângă Oradea, atunci nu s-a putut face nimic…

Top

A început în sfârșit sezonul la MTB pentru mine. Să ne vedem la competiții sănătoși, cu bună dispoziție!

Jul 252016
 


A fost a 5-a oară când am participat la maratonul GeigerTriada MTB de la Sibiu, de fiecare dată la tura lungă. Anul acesta startul a fost din Păltiniş, weekendul de MTB pregătit de Pro Cycling conţinând sâmbătă şi un concurs de XCO care a avut participare internaţională. Pe mine, cum a spus cineva, nu dau nume, m-a ferit D-zeu şi n-am putut ajunge la XCO. 🙂 Ambele concursuri sunt în general foarte tehnice, peste media obişnuită la noi în ţară, şi de aceea nici nu participă multă lume, pentru mulţi e o provocare doar să termine cu bine.

PA2 – poze Ana Ciobotaru – multumesc – From Geiger MTB Challenge

S-a schimbat traseul de maraton faţă de ultimele dăţi când am participat şi a devenit şi mai dificil, deşi ca lungime s-a scurtat: 81km şi 3000m+ diferenţă de nivel. E semnificativ că primilor de la elite le-a trebuit mai bine de 5 ore să încheie concursul, aşa că e de înţeles şi timpul meu de 7h45min. Faptul că am lipsit doi ani de la maraton mi-a dat poate prilejul să văd mai clar nişte diferenţe în timp, aşa cum vedem cu toţii mai uşor cum cresc copiii altora pe care-i vedem mai rar. În primul rând a crescut nivelul tehnic al competitorilor, iar traseul scurt (înglobat în traseul lung) a devenit mai tehnic, fiind aproape la nivelul traseului lung de acum câţiva ani, având şi porţiuni de acolo. Apoi, traseele se schimbă şi forţat de către organizatori pentru că progresul … civilizaţiei modifică de la an la altul traseele. Traseele se mută tot mai mult în zonele mai demult greu accesibile, tot mai sus şi mai departe de localităţile mari.

În orice caz zona Arena Platoş, Păltiniş, e foarte faină pentru MTB. Cine are norocul să fie în zonă poate progresa mult, s-a investit mult acolo pentru turism, pentru modalităţi active de a-ţi petrece timpul liber.

Am ajuns la Arena Platoş sâmbătă după-masă, întârziind ceva pentru că dimineaţă am ţinut neaparat să înot cu Diana în Tarniţa, să vadă şi ea cum e cu costum de neopren. Săptămâna următoare mă aşteaptă Traversarea Tarniţei. Am avut noroc cu cazarea, am stat alături de Vlad Sabău, Marius Mureşan şi Ionuţ Ureche – le mulţumesc pentru companie. M-am înscris la faţa locului, teoretic nu eram mulţi participanţi la proba lungă – câţiva peste 60. Apoi, pregătiri… Mai întâi constat că n-am geluri – asta e, voi circula fără. Şi aşa eram conştient că dupa ultratrailul din Bucegi – Marathon 7500, de săptămâna trecută, trebuia să merg la conservare, în ritmul meu, să fiu sigur că închei cu bine, fără accidentări. Mai aveam un ghimpe – schimbasem frânele şi acestea chiar prindeau. Am apucat doar o dată să merg cu MTB-ul înainte şi încă nu puteam să controlez fin frânarea. De ce am mers totuşi la tura lungă după abia o săptămână de la un ultra? Că aşa s-au potrivit, aşa cum a fost ironmanul de la Oradea după 4 Munţi şi cum va fi Propark Adventure după UTMB. Hai să-i spun soartă.

start Geiger MTB Challenge – From Geiger MTB Challenge

Şi, start! Tura scurtă şi cea lungă, peste 200 de oameni. Începem fireşte cu urcare. Selectivă. La prima coborâre mai serioasă am prins totuşi trafic, nu am fost aşa de harnic pe urcare să scap. Că erai pe MTB sau pe lângă, tot aceeaşi viteză. Suna frâna mea spate de-mi era frică că mă iau la bătaie cei din jur că le stric karma. Aşa că am insistat pe faţă şi cum cu controlul eram mai la început am şi dat o seceră cu biţa prin iarbă ca să nu zbor în cap. Continuarea a fost firească: depăşeam cu MTB-ul în braţe, alergând la vale. M-a şi întrebat cineva unde mă grăbesc, că doar am cale lungă de străbătut. N-am ştiut ce să-i răspund, făceam treaba asta de ani de zile. Probabil că mai demult aveam un motiv, dar acum era ceva reflex: cum mă dau jos de pe MTB, cum fug (dacă pot), indiferent dacă-i la deal sau la vale. Mie mi-ar prinde bine un MTB la pungă, să-l pot duce mai uşor.

Pe traseul comun – încurajări, înghesuială. Abia aşteptam să se bifurce, să apară PA1. Mergeam constant şi chiar sus l-am ajuns pe Marius şi apoi m-am străduit să mă ţin de el la coborâre. Câtva timp am reuşit deşi se interpuneau concurenţi şi mai şi alergam la vale. A venit separarea de trasee. De acum aveam să am linişte, nu mă mai stresam inutil la coborâri. Şi chiar a fost linişte. Şi pustiu. După km30 am fost singur cuc, depăşisem pe cineva şi gata: restul traseului l-am parcurs fără alte întâlniri decât cu oamenii de la PA-uri şi cei veniţi la iarbă verde. Mi-a fost greu pe porţiunea PA2 – PA3, rămăsesem fără apă, deşi fusesem la şedinţa tehnică şi ştiam că pe acel tronson trebuie să am rezerve serioase. Eram cam terminat, mergeam din inerţie. De fapt nu mă aşteptasem să dureze atât tot concursul pentru mine, de acasă pornisem cu gândul la 6 ore, apoi mi-am mai rectificat aşteptările când am aflat că primii la elite e puţin probabil să termine sub 5 ore. Dar să ajung la PA4(coincidea cu PA1) unde era timp eliminator de 6 ore doar cu 15 minute înainte nu mă gândisem! Am mâncat aici toate feliile de grapefruit de pe tavă, mi-era o sete! Şi apoi am luat un pahar de apă în care mi-am turnat o grămadă de alte pahare, ca să nu le întrebuinţez inutil. M-au întrebat câţi mai vin după mine. Le-am spus că mai bine ştiu ei, că ştiu câţi au trecut pe acolo şi eu le pot spune că sunt peste 62 în total. Răspunsul lor m-a cam bulversat – eram undeva pe locul 30 şi eram printre ultimii, că nu toţi au luat startul. Probabil proba de XCO din ziua precedentă a rărit participanţii la tura lungă, aceştia schimbându-şi opţiunea pentru tura scurtă.

PA2 – poze Ana Ciobotaru – multumesc – From Geiger MTB Challenge
PA2 – poze Ana Ciobotaru – luam masa – From Geiger MTB Challenge

Ca să am totuşi un ritm, o motivaţie, am întrebat la punctul de hidratare dinainte de PA4 la ce distanţă e cel din faţa mea – 200m. Apoi la PA4 – 2 min. N-am reuşit să-l ajung şi nici să-l văd, la final tot la aproximativ 2 minute de el am terminat.

pun tot clasamentul la tura lunga, finisheri, ca incape – From Geiger MTB Challenge

timpul înregistrat cred ca e cu tot cu micii şi berea de la sfârşit, uitasem să-l închid – From Geiger MTB Challenge

Greu am ajuns la finiş, după 7h45minute! Penultimul! Locul 27 din 28, doar atâţia am încheiat cursa, scăpând de timpul intermediar. La timp totuşi pentru premiere, unde am avut surpriza să termin pe locul 3 la categorie, după Maus (la peste 1h40minute) şi Sorin Simu (peste 30minute). Iar am avut noroc, ca în 2011. Atunci am terminat pe locul 2 la categorie deşi timpul era peste 9h30min şi toată lumea se pregătea de plecare. 🙂 Acum sper ca viaţa să nu fie chiar ciclică, că atunci următorul pas e să ajung iar să fiu descalificat la punctul intermediar, cum am păţit în 2010. Momentan m-au depăşit tehnic multe coborâri iar pe urcări n-am fost chiar fresh. Numai la Geiger reuşesc să port atâta în braţe bicicleta. Dar a fost fain. 🙂

Felicitări pentru organizare, mulţumesc voluntarilor de pe traseu că am mai avut cu cine schimba o vorbă şi mulţumesc prietenilor!

 

Jun 302016
 


Au fost două concursuri pe care nu am vrut să le ratez, chiar dacă a trebuit să duc lupte grele şi în afara lor. 🙂 Fiecare din acestea au fost o combinaţie de provocare şi plăcere, dar fiecare în moduri diferite.

ziua 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
la finish X-Man – From X-Man Oradea proba full

Erau programate să fie la distanţă de 4 săptămâni unul după altul dar din cauza vremii Bike 4 Mountains a fost amânat cu 3 şi uite-aşa a apărut întrebarea: e bine să mergi la amândouă?  Pentru răspuns, primul meu gând m-a purtat la scena din “Cei trei muşchetari” cu lupta dintre D’Artagnan cu viitorii lui prieteni Athos, Porthos şi Aramis. Firesc, efortul meu principal va fi la primul concurs, care era şi pe echipe, iar triatlonul de tip ironman probabil va fi o umbră a celui de anul trecut, deşi pentru el m-am tot pregătit un an.
Căutând traducerea originală a textului din Alexandre Dumas pe internet şi recitind-o, am avut încă o dovadă clară a cât de mult pierd copiii de azi folosind pentru lecţii şi teme la şcoală doar rezumatele cărţilor pe care noi le citeam uneori pe ascuns noaptea, mascând lumina să nu ne vadă parinţii care credeau că dormim. Şi asta pentru că efectiv lectura te captiva, nu era o obligaţie. Ce pierd în primul rând? Farmecul scrierilor! Pentru ei scriitorii nu sunt decât o colecţie de procedee artistice şi de opinii ale cine ştie cărui critic sau băgător de seamă.

― Cum, ― făcu d’Artagnan, ― întîiul dumitale martor este domnul Porthos?
― Da. Ai ceva împotrivă?
― Nu, de loc.
― Iată şi pe cel de al doilea. Întorcîndu-se spre partea unde arăta Athos, d’Artagnan îl recunoscu pe Aramis.
― Cum, ― făcu el şi mai uimit decît întîia oară, ― cel de al doilea martor al dumitale e domnul Aramis?
― Domnul este cel cu care mă bat, răspunse Athos, arătîndu-l pe d’Artagnan cu mîna şi salutînd tot astfel.
― Şi eu tot cu el mă bat, adăugă Porthos.
― Dar abia la ora unu, lămuri d’Artagnan.
― Şi eu tot cu domnul mă bat, spuse şi Aramis apropiindu-se de ei.
― Da, dar abia la ora două, se amestecă d’Artagnan, cu acelaşi glas liniştit.
― Şi acum, fiindcă v-aţi strîns toţi laolaltă, ― începu d’Artagnan, ― îngăduiţi-mi, domnilor, să vă cer mai întîi iertare. La auzul cuvîntului “iertare”‘, un nor trecu pe fruntea lui Athos, un surîs semeţ juca pe buzele lui Porthos şi un semn de împotrivire fu răspunsul lui Aramis.
― Nu mă înţelegeţi domnilor, ― urmă d’Artagnan ridicîndu-şi capul luminat în clipa aceea de soarele ce-i aurea trăsăturile fine şi îndrăzneţe, ― vă cer iertare dacă s-ar întîmpla să nu-mi pot plăti datoria faţă de toţi trei, căci domnul Athos are dreptul să mă ucidă cel dintîi, ceea ce răpeşte din valoarea poliţei dumitale, domnule Porthos, şi ceea ce-o face aproape egală cu zero, pe-a dumitale, domnule Aramis. De aceea, domnilor, vă cer încă o dată, iertare, dar numai pentru asta, şi acum, în gardă.”
No, cam aşa şi cu rezultatele mele la cele două concursuri la interval de mai puţin de o săptămână… 🙂 Şi urmează Swimathonul de la Cluj, unde înot câteva minute pentru tinerii de la Centrul Daniel, adică relaxare.

1. Bike 4 Mountains – 17 – 20 iun
2. X-Man Romania – 25 iun
 1.

Bike 4 Mountains
E declarat concurs, dar mai întâi de toate este plăcerea de a pedala în munţi prin locuri în care cu greu şi puţini ajung. Ai de parcurs trasee în 4 munţi – Iezer-Păpuşa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi, trasee pe care un turist obişnuit cu hărţile montane avute la dispoziţie cu greu şi le putea creiona. În plus a intervenit şi munca de a face ciclabili kilometri de poteci, uneori fără să fie la bază nici măcar urme de animale. Toate acestea s-au întâmplat pentru că oameni care şi-au petrecut viaţa prin acei munţi au dorit să împărtăşească lumea lor şi cu alţii care ştiu să aprecieze ce văd. Mă bucur că mă număr printre cei din urmă. Ne-au povestit organizatorii de numeroasele zile petrecute la amenajare şi m-am convins de acest lucru în concurs.
Merită citit articolul lui Horaţiu Câmpian de pe freerider.ro , descrie foarte bine traseele şi atmosfera de acolo. La câteva zile au apărut pe site şi cuvintele câştigătorilor – Timy Păcurar şi Kelemen Arpad.
Eu am avut în plus bucuria de a trăi un fel de remember when I was young, participând alături de sora mea Simona în echipa Vezentanii. Au fost echipe tari la toate categoriile, iar la general misiunea câştigătorilor n-a fost deloc uşoară. La mixt, unde eram direct interesaţi, au fost la start 13 echipe şi pot spune că au fost foarte bune. Au fost răsturnări de situaţie pe podium zilnic, s-au întâmplat accidentări, probleme tehnice, căderi fizice care au decis câştigătorii abia la sfârşitul ultimei etape.
Acum, în postura nouă de “iepure” am putut înţelege cu adevărat şi stările trăite acum doi ani de Dan Lupşa, coechipierul meu de atunci şi am apreciat foarte mult efortul Simonei de acum. Mulţumesc! Poate va scrie şi ea aici câteva cuvinte, aşa cum a făcut Dan acum doi ani.
Ca la orice concurs serios ne-am studiat adversarii, pe mulţi dintre ei îi ştiam şi le ştiam posibilităţile. Mi-am dat seama că multe din fete sunt apropiate de nivelul meu şi pot fi chiar mai bune. Oricât de mult mi-aş fi dorit, oricum le întorceam, nu ne puteam considera decât outsideri, mai ales că Simona n-a avut prea mult timp să se antreneze. Concluzia a fost de genul – să fim bucuroşi dacă terminăm pe locul 5, dar sperăm şi la mai bine. Ne bazăm pe constanţă, sperăm să mergem din zi în zi mai bine.
start etapa 1 Iezer-Papusa – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa 1 Iezer-Păpuşa a fost mai deosebită ca acum doi ani. A avut înainte de coborârea finală de 6km o zonă de neutralizare traseu de 15km. A fost etapa în care s-a conturat pregătirea fiecărei echipe, ne-am putut da seama în realitate cum stăm.
Am încheiat pe locul 6 dar cu specificaţia că echipa Andreei Dan (care era în faţa noastră) a avut probleme tehnice ireparabile şi practic de acolo Andreea a continuat concursul singură pentru a fi finisher. Nu mă aşteptasem ca Hoinarii să termine primii la 10 minute de restul, nu mă aşteptasem ca Patricia să fie aşa bună şi să termine pe locul 3. În fine, de fapt oricât mă uitam la alţii, cel mai important era să mergem noi bine. Mă aşteptasem ca fetele tinere să fie primele. Mi se părea că locul 1 era deja adjudecat de Hoinari care erau peste ceilalţi ca pregătire, tot ce trebuiau să facă era să nu forţeze, eventual să aibă o pierdere controlată dacă urma o zi mai proastă.
profilele etapelor – From Bike 4 Mountains 2016
numar de concurs – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a doua Leaota avea la început o urcare grea de peste 17km şi peste 1000m diferenţă de nivel. Va fi greu pentru noi să progresăm pe coborâre. Nu aveam alt atu totuşi.
A fost cred etapa care a contat cel mai mult, care a afectat cele mai multe echipe. Echipa NoMad Merida CST3 cu Suzi a avut o cădere fizică, Hoinarii au avut primele probleme tehnice, de la Mountain Riders Tibi se accidentase la mână şi erau cam dezamăgiţi, iar noi cu atâtea probleme în jur am terminat abia pe 7! A fost etapa în care Giant Team a Patriciei a terminat prima la peste 18min de următorii – echipa Formula Prima a lui Emese Fodor. Emese cu Joe Indianul aveau să fie de fapt una din puţinele echipe care a mers ceas, constant, etapă de etapă, progresând în clasament încet şi sigur. Noi deja aveam probleme cu Siculus Alpin Club a lui Karacsony Kinga, care clar erau mai buni pe urcări, iar etapele următoare se încheiau pe urcare. La general am rămas pe locul 6. Deja şansele noastre de “mai bine” de locul 5 erau mai degrabă vise.
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a treia Piatra Craiului n-a început prea bine. 29’er pentru Simona, dar cauciucurile ne-au jucat festa. Numai de întârzieri din motive tehnice nu aveam nevoie, conform devizei “noi nu putem avea luxul să greşim”. Ca multă lume, am avut şi noi probleme cu noroiul de la început. S-a adunat pe schimbătorul faţă noroi cu carul şi pur şi simplu ne-am oprit că nu mai putea coborî pe foaie mică. Cunosc tipul de schimbător, era clar că intrase ceva acolo şi se blocase. Jumătate din bidonul Simonei şi aproape tot al meu s-a dus pe curăţare până am scos pietricica. Am crezut că toţi au trecut de noi, am aflat pe urmă la Hoinarii au avut probleme şi ei. Am pierdut câteva minute care au contat. Pe pârâu a trebuit să trec în faţa echipei BikeExpert Racing Team a Ralucăi Cătană tocmai ca să-i grăbesc şi să încerc să-i ajung pe Siculus, sperând ca Simona să nu aibă probleme. I-am ajuns din urmă pe când să scape de pârâu pe Siculus şi măcar ştiam că nu-s la mare distanţă. Cu 20km înainte de final, pe coborâre, la PA-ul dinainte de Prapăstiile Zărneştilor i-am şi depăşit dar degeaba: tot au terminat cu aproape 15min înaintea noastră, urcând în clasament în faţa noastră.
Partea bună a fost că pe vreo două porţiuni de coborâre în viteză Simona a fost mai rapidă ca mine, iar partea proastă a fost că, deşi am rămas pe 6 la general, echipa NoMad Merida CST4 a Doinei s-a apropiat la 6 minute de noi.
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a patra şi ultima din Bucegi e cea care-mi place cel mai mult. Aş spune că mi se potriveşte dacă nu ar fi porţiunea finală de 6km de urcare pe asfalt în Cheile Grădiştei. Aveam să încercăm să ne menţinem cât putem în faţa Doinei până la porţiunea de push-bike, iar de acolo consideram că cel puţin în spate nu vom mai avea probleme. Nu ştiu cât m-au crezut pe cei de la Siculus când le-am spus că nu ne luptăm cu ei, că cele 9 minute avans ale lor sunt prea mult pentru noi având în vedere finalul în urcare.
finish etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
clasament final mixt – From Bike 4 Mountains 2016
Cert e că pentru prima dată am împins din cand în când pe Simona, că la push-bike am ajuns în faţa Doinei şi aproape de Siculus, că la PA-ul de la baza urcării finale i-am văzut pe Siculus care s-au grăbit să ridice ancora şi să plece. Am pierdut incă aproximativ 3 minute faţă de Siculus pe acea urcare şi în final ne-am clasat pe locul 5, cu timpul total 20h21min44s, la peste  o oră de locul 3. Hoinarii abandonaseră.
Podiumul a fost Giant Team, Formula Prima şi Mountain Riders. Dacă e vorba de părere de rău e că puteam fi noi pe locul 4. 🙂 Atât, că oricum şi locul 5 nu ni s-a datorat doar meritelor noastre ci şi conjuncturii. În rest, foarte mult ne-au plăcut traseele, nu ştiu dacă mai rabd 2 ani până să parcurg ceva asemănător. E altceva MTB-ul faţă de alergare. Voi mai căuta vreun concurs care măcar pentru o zi să-mi aducă aminte de 4 Munţi.
Foarte frumos concurs, deosebit şi greu! S-a văzut la premiere că lumea nu prea mai avea putere să spună multe. Acum doi ani echipele de pe podium au spus fiecare câteva cuvinte despre cursă. Impresiile lor pozitive “de acasă” sunt însă împărtăşite şi vor rămâne scrise, am şi citit câteva.

Top

 2.

ultimele pregatiri inainte de start – From X-Man Oradea proba full
X-Man Oradea – proba full
Urma pentru mine în 5 zile ironmanul de la Oradea. Speram să mă pot recupera, având în vedere că n-am tras la maxim. Am promis că dacă nu mă simt bine abandonez şi că nu forţez. N-a fost greu să mă ţin de promisiune. 🙂 De fapt problema principală a fost capul, care judeca dar nu mai avea hotărârea de a aplica o decizie şi o amâna la infinit.
A fost alt fel de concurs. De această dată n-a mai fost la mijloc farmecul unor peisaje, provocarea unor coborâri, drămuirea unui efort ca să rezişti 4 zile, monitorizarea coechipierului ca să ştii cum să mergi, ci a fost vorba de un efort extraordinar care parcă începe cu o joacă – proba de înot. Ai un termen limită de 2h20min pentru 3,8km de înot în 8 ture, dar parcă nici nu contează, ieşi răcorit din apă, oricât de caldă e tot nu simţi zăpuşeala de afară.
Dar toate se adună. Aici parcă încurajările contează mai mult, iar problema e că nu-ţi dai seama cât eşti de sfârşit sau proaspăt decât după ce începi proba de alergare, poate la câţiva kilometri.
Pe mine proba de înot m-a “liniştit” complet. N-am reuşit să mă adaptez la apă, n-am fost în stare să iau decizia de a-mi da jos ochelarii deşi nu vedeam cu ei balizele (înainte cu o zi am dat o tură fără ochelari, că-i uitasem, n-am avut aşa probleme dar tot am făcut vreo 500m), cred că mai mult m-am agitat stânga-dreapta decât am înotat. Aveam gesturile de la baba-oarba, n-am reuşit să înot relaxat decât spre sfârşit când m-am hotărât să nu mă mai uit decât la mal chiar dacă urma să fac apoi o ajustare de zeci de metri spre balize. 2h05min08sec a durat proba mea de înot, am ieşit printre ultimii (poziţia 71).
From X-Man Oradea proba full
Bicicleta, 180km, iar n-a mers ok. M-am trezit de la început cu o durere uşoară de cap de care nu izbuteam să scap. Era şi tot mai cald. Eram dispus să fac un anumit efort şi acel efort însemna 26km/h media, nu 30 sau mai mult. Abia după 60km, după ce am renunţat să mai iau la schimb bidoane cu izotonic şi am trecut pe apă, stropindu-mă regulat, am început să-mi revin, să intru într-un echilibru. Erau peste 38 grade şi schimbam bidoanele la fiecare trecere pe la biserica din Cetariu, deci de 2 ori pe fiecare tură din cele 5 care rămăseseră din cele 7. Şi nici n-am mai fost depăşit, avioanele deja trecuseră. Timpul cumulat la bike cu cele 2 tranziţii şi prima tură de alergare a fost de 7h16min42sec (al 43-lea timp).
selfie cu prieteni in timpul alergarii – From X-Man Oradea proba full
From X-Man Oradea proba full
La alergare a fost în sfârşit acceptabil, nici n-am alergat rău, 4h40min (al 29-lea timp). Am fost mulţumit că nu m-am simţit aşa sfârşit ca anul trecut, dar şi timpul meu total a fost mult mai slab, cu peste 1h30min (14h02min12sec, poziţia 42 la general şi 11 la categorie).
Mulţumesc încă o dată pentru sprijinul celor din jur, pentru umorul comentariilor, pentru gheaţă… Adaug ce-am scris şi pe FB.
O doamna (eram in stadiul de memory erase de alergat in nestire fara ganduri si nici nu stiu cine era) statea la tasnitoare. Cand i-am spus ca mai am peste 20 de ture nu s-a descurajat. 🙂
Dupa finish m-am dus la PA-ul cu gheata sa mananc ceva si sa-mi revin. Din experienta, dupa efort mare, la cateva minute ma simt mai slabit si trebuie sa mananc si sa beau ce pot pana atunci si abia apoi sa ma relaxez. Si in orice caz nu-mi place sa vorbesc, e un efort suplimentar. Asa ca mi-am lasat tot ce tineam in maini, inclusiv medalia si panglica de finisher la standul de bici.
Masaj, prima data cand mi se face, langa PA, multumesc! Apoi tot la PA ma pomenesc luat in primire de Marmota (care terminase de ceva vreme) si de voluntari: mi-au dat rosii sarate, gheata, tot ce am vrut. M-au pus sa ma asez pe blocurile de gheata si dupa cateva minute, Marmota: ar trebui sa te ridici si sa pleci, ca altfel n-o sa mai poti umbla. Eu: am terminat! M: Si de ce nu spui asa? Eu, in gluma: am constatat ca e mai bine sa te duci la PA-uri ca si concurent, nu ca si finisher… 🙂
Să ne vedem cu bine şi sănătoşi şi dacă se poate la concursuri mai normale! O vreme…
Multumesc pentru poze fotografilor!

Top

Apr 252016
 

From Napo Cup XCO si Faget MTB Marathon

Fiecare om îşi cară în spate sacul lui cu cartofi. Începe să-l simtă după 20 de ani. Cu fiecare an strânge tot mai mulţi cartofi, şi nu toţi oamenii adună la fel. Prin tot ceea ce fac, unii reuşesc să-şi mai arunce din greutate iar alţii nu. Scapi de greutăţi doar ştim noi când, că n-ai cum să încapi altfel acolo. Asta-i povara vieţii.

Cum am ajuns la cugetarea asta deşteaptă? De la lanţ se trage. Nu de la lanţul amintirilor, nu de la lănţişorul de păpădii de care spunea Dan Karpov – prezentatorul de la emisiunile în direct de pe TVR Cluj şi TVR3, când a vorbit cu Andreea, ci de la lanţul de bicicletă – al meu şi al lui Tudor. Mă gândeam că fără să ştiu am cărat cu mine pe bicicletă câţiva din acei cartofi, în condiţii de concurs. Dacă e să contorizez numărul de km, pot pune sigur 4km antrenament vineri, 12km XCO-ul de sâmbătă şi 70km maratonul de duminică. Am constatat că la noul meu MTB am cheiţă de lanţ şi l-am dat jos împreună cu Tudor, că singur n-am reuşit. Am vrut să-l curăţ mai bine. Şi am pus lanţul pe un traseu greşit, zalele frecând acel limitator de la patina de schimbător. Cum se spune, metal pe metal. Nu mi-am dat seama, deşi auzeam un zgomot mai ciudat. Nu-l mai întreb pe Tudor când m-a ajutat, dacă a fost înainte de Probikers Oradea, unde am mai făcut 80km, vorba cugetării “ştii şi la ce te ajută că ştii”. Ideea e că se poate. Se poate circula şi aşa dacă-i patina mai lungă. Şi am scos personal best pe multe segmente de Strava. Abia după ce am curăţat bicicleta la finishul de maraton şi am uns liniştit lanţul am văzut. Şi scriind acum şi citind de 100 de ori poate am să ţin minte.

IMG_20160425_121728ok.jpg

 Incă puţin şi puteam spune ca-n bancul cu baba ştirbă: eu n-am nicio problemă.

Şi dacă am pomenit de transmisiunile live, pun mai jos linkurile. După XCO am fost şi eu cu copiii invitat să am spus câteva cuvinte, inclusiv despre concurs – min 33.21. Mulţumesc de invitaţie! 🙂



Cum trebuie să mă adaptez, să fiu în ton cu generaţia copy-paste, pun mai jos ce am scris pe FB cu unele mici completări.

Despre Napo Cup XCO, cursa de amatori pentru mine (UCI C2 pentru profesionişti) şi concursurile de copii.

13015686_1074746872582915_5416659678027962490_n.jpg

Ca să respectăm istoria, a mai fost un Napo Cup C2 XCO la Cluj, în Făget, izvorul Elisabeta. Anul trecut, 2015 . Şi au mai fost în 2011 şi 2012.
În 2011 n-am putut participa, eram după maratonul de alergare puţin accidentat şi în plus traseul era prea tehnic pentru mine. Dar a participat Tudor 🙂 Nu mă mai mir acum că el face coborârea de pe Peana pe roţi de 24inch, acea coborâre pe care mereu prind ambuteiaj la concursuri. Şi nu e singurul copil de 10 ani care poate. E cel mai mic din poza de mai jos.

DSC_0636.jpg

În 2012 cam aşa coboram. Mereu am fost bun la mers pe lângă bicicletă, păcat că nu este concurs.

531082_333155396742129_100001430140071_916295_1174450745_n.jpg

Ca rezultate, Andreea a încheiat pe locul 1 la fete, sau aşa cum îi place ei să spună – al 8-lea băiat (apropo la ce spun despre mine de genul a x-a fată). A mers bine, dar tot mai are probleme cu schimbarea de viteze de la fostul meu MTB aşa că şi-a scris pe o hârtie ca să-şi repete şi … avea scris pe dosul mâinilor cu marker – pe stânga G şi pe dreapta U. Nu vine de la gelurile GU, ci de la Greu şi Uşor, când schimbă cu vitezele la foi, respectiv pinioane. Degeaba îi explicam cu mic şi mare… va învăţa ea la fizică despre roţi şi transmisii.

IMG_20160423_185935.jpg

La Tudor – i-a căzut lanţul (iar despre lanţ, dar pentru el e prima dată) şi până să-l ajute cineva a pierdut aproape o tura din cele două – mulţumesc de ajutor necunoscutului la care a apelat. A încheiat cu bine, pe locul 8 la categoria lui.

Eu am încheiat cele 3 ture in 59min şi ceva, pe locul 7 la categorie, iar cu fiecare tură am mers mai repede. A fost fain, parcă puţin mai obosit decât la antrenamentul din ziua precedentă.

13048166_10154726147004186_7846936902718903148_o.jpg13048117_10154726103129186_2195774299806848289_o (1).jpg

13041309_1162464157126638_4107467848754164684_o.jpg


– recunoaştere traseu cu copiii – vineri
Duminică a fost Maratonul de MTB Făget, alături de Făget Trail Running. Foarte mulţi concurenţi, la toate categoriile.
Am avut de ales intre MTB şi alergare. Mi-era dor de traseul lung de MTB, aşa că pentru mine au fost 70km cu 2002m diferenţă de nivel.

Am mers bine, sunt mulţumit. Multe Personal Best pe segmentele Strava. M-am simţit ok, în limitele obişnuite. 4h23min timpul meu oficial însă, abia locul 15 la categorie. Am avut o pană la trecerea de pârâu de la PA Miceşti şi mi-au trebuit … 20min să-i dau de capăt. Enorm!

Eram în spate la Beata Piringer, care mă ajunsese înainte de coborârea frumoasă pe o văioagă spre Miceşti. Se rătăcise puţin şi cred că a fost atunci în grup cu Zsolt Langviser, care pornise în faţa mea şi mă depăşise cu câţiva km înainte, pe urcarea spre BR. Am vrut să mă ţin de ea, eram un mic grup de 2-3 persoane. La vale m-am străduit să nu fac vreo neghiobie şi după ce o dată era să iau nişte bolovani, am păstrat o distanţă de siguranţă. După pârâu urma urcare şi poate am trecut prea repede prin el şi am făcut “snake bite”.

În fine, vreau să dau roata spate jos şi nu nimeresc clapeta. 🙂 Bicicleta fiind nouă, n-am sesizat că nu se poate demonta roata decât cu imbus. La Probikers săptămâna trecută am avut trusa, că doar eram la primul concurs cu noul MTB. Acum mi-am zis că nu-mi trebuie. Ghinion! Şi am tot întrebat concurenţii dacă n-au imbusuri, nu aveau sau nu înţelegeau, că doar era concurs internaţional. Şi a venit ajutorul. Mulţumesc foarte mult şi sper ca trusa a ajuns cu bine la tine! Altfel trebuia să peticesc camera fără să dau jos roata. Am lăsat trusa la organizatori, n-am mai ţinut minte numărul, eram prea agitat. 82 poate? Daca n-a ajuns, dă-mi de veste, rezolvăm! Vorba aceea – “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!” Cu aceasta ocazie mi-am uns şi lanţul, să mă liniştesc.

Altfel eram aproape de estimarea puterilor mele – 4h in conditii perfecte, cum am spus şi-n interviu. A plouat niţel, m-am grăbit să scap de porţiunea de la liziera pădurii până la Sălişte, şi nu m-a deranjat terenul, chiar dacă am avut cauciucuri obişnuite – singurele de altfel, doar la 26 am zeci. Doar câteva poziţii am reuşit să mai recuperez. Mare lucru flyby de la Strava! 🙂 Poate mă ajută să-mi găsesc omul care m-a ajutat.

Aşa că nici vorbă sa prind startul la trail, provocarea şi motivaţia mea 🙂 Şi mi-am readus aminte de ce nu mă înghesui să particip la curse mai scurte – de la Peana când s-au reîntâlnit traseele tot slalom am făcut. Ajunsesem acolo când tocmai treceau primii de la tura scurtă 40+, adică de-ai mei. La lung e boierie, ai treabă doar cu traseul şi poţi să te ţii de un ritm propriu.

Foarte multe curse în aceste 2 zile la Cluj organizate de Clujul Pedaleaza, cred ca a fost teribil de greu de acoperit.

Mulţumesc pentru încurajări pe tot parcursul weekendului! Am mers cât am putut de bine. Mulţumesc evident şi pentru poze. Au fost voluntari şi de la alergare, se ajută între ele cluburile de MTB şi alergare din Cluj, mă bucur! O lume frumoasă!

 

Apr 192016
 


Am ajuns şi la Oradea, mai precis la Kings Land, pentru prima dată la maratonul de MTB Probikers. Până acum de fiecare dată se suprapunea cu Maratonul Internaţional Cluj – alergare şi alegeam maratonul de alergare. Anul acesta a fost meciul România – Germania la tenis şi s-a antedatat alergarea. În concluzie – 3 weekenduri pline: maratonul de alergare Cluj, maratonul de MTB  Probikers (proba lungă, doar mă pregătesc de 4Munţi) şi urmează Clujul Pedalează  – NapoCup XCO, Făget UCI Marathon şi – dacă prind cât de cât startul şi mai am puteri – Faget Trail Running, unde voi face oricum mai mult figuraţie.

From Probikers Bike Maraton

Ca de obicei când sunt marcat de ceva iau o pauză şi nu scriu imediat. Teribil de rău îmi pare că s-a întâmplat accidentul. Pur şi simplu MTB-ul e un sport extrem, aşa este considerat şi când îţi faci asigurare când pleci în străinătate. Foarte rar se întâmplă totuşi, mult mai rar ca la accidentele de maşină, pe şosea… Condoleanţe… Eram în tura a doua când s-a oprit Vaum şi m-am oprit şi eu. Erau de toate pe acolo şi oameni pregătiţi. Eu nu avea sens să mai stau, să nu mă autosugestionez şi să mai creez o problemă. Am mai leşinat eu, cel puţin aşa zic alţii. L-am strigat şi pe Vaum şi am plecat. Omul avea experienţă, era din una din categoriile de vârstă considerate cele mai sigure şi fără evenimente. La proba lungă categoria 40-49 toţi au încheiat concursul, fără niciun abandon măcar. Dar cred că fiecare din noi am trecut prin momente şi momente şi cumva am avut noroc. Şi uneori…

Probikers, concursul? Pe scurt: felicit organizatorii. Ştiu că au acum momente grele, măcar un sprijin simbolic din partea mea, mai ales că imediat se găseşte câte cineva să dea cu piatra.
Mult din traseu pe drumuri de ţară, de căruţă, dar măcar am încheiat în timp decent. E şi greu să faci un traseu mai deosebit, tot pe poteci, fiind şi început de sezon şi o perioadă dificilă pentru practicarea MTB-ului. Mai bine aşa, cu un traseu accesibil, cu mai mari şanse să nu devină impracticabil la o vreme ploioasă.
La partea cu punctele de alimentare chiar s-a simţit nevoia încă unui loc, probabil cel mai bine era la una din buclele de intersecţie trasee. Sau poate a fost şi eu n-am văzut, am mai păţit şi asta, dar era la concurs de alergare noaptea. Eu am avut două bidoane, unul umplut pe jumătate, totuşi abia am aşteptat să ajung a doua oară la PA. E drept că prima dată eram voinic şi n-am oprit, că n-aveam nevoie de aşa multă … minte.
Marcajele cred că au fost ok, dovadă că majoritatea şi mai ales cei buni care aveau şi viteză mai mare n-au avut probleme. Eu am luat-o însă greşit de vreo 3 ori, a treia oară în tura a doua, deci puţin scuzabil. Dar în principiu când e curbă într-o direcţie pe mine marcajele mă ajută dacă sunt puse înainte numai pe acea parte, să nu trebuiască să-mi mut privirea de la stânga la dreapta prea des. Că la mine aşa funcţionează procesorul mai ales când obosesc şi sunt în viteză la vale: mai întâi se taie conexiunile cu lumea din jur, cu spectatorii; devin cam autist; orientarea ajunge şi ea pe unul planurile secunde iar toată atenţia e la drum, cu atât mai mult cu cât e mai solicitant. Cred că sunt printre primii de la MTB care şi-au luat gps, de drumeţie, după aventurile de la concursurile din Târgu-Mureş unde am ajuns să ştiu multe sate care nu erau pe trasee. Nu că nu era marcat şi acolo. Acum aveam un gps bătrâior care-şi obosea creierul să scrie pe tot ecranul “off course” în loc să mă lase să văd trackul şi până îşi revenea parcurgeam “din pasiune” sute de metri. Asta era ca la TV, o grafică beton la o emisiune de cacao.
Prima dată când s-a întâmplat am văzut un marcaj în dreapta şi o potecă faină care urca abrupt. Nu m-am lăsat, culmea e că s-a luat după mine şi un băiat de la tura scurtă, din primii 12, care mă ajunsese chiar atunci. Când s-a mai domolit panta ne-am uitat în jur şi ne-am întors. A fost fain dar chiar nu era necesar. A doua oară abia apucasem să depăşesc doi rideri şi începusem să mă uit după marcaje. Mie mi se părea că şi poteca mea merge bine. Noroc că m-au strigat – mulţumesc. Am mai avut o bâlbă scurtă, dar n-o mai povestesc. Ultima oară a fost pe tura doi, mă tot luptam cu Vaum, eram iar în faţa lui. El cu penele, eu cu rătăcirile. Nu eram departe de Monika, o ajunsesem la PA. Şi în plin câmp văd o fată de la tura scurtă. Gata, partea cu orientarea am considerat-o rezolvată, şi am coborât cât am putut de tare. Şi am ajuns-o în pădure. Trec, marcaj nimic. O întreb, ea “don’t understand”. Eu, un cuvânt: mark?! Şi înapoi. Oameni în căruţă: “apoi nu-i vezi colo pe deal”? Eu, “amu-i văd”! Era Vaum şi câţiva de la tura scurtă pe deal. Asta e, încă vreo 4 minute. Iar când ajung lângă el mă întreabă ceva de genul “no, acum pe unde-ai mai fost”? Ce să zic: după o tipă faină, văd că ni-i dat să mergem împreună.  Totul a culminat după finiş când cineva m-a întrebat “numai acum ai ajuns, erai în faţa mea”!

13029568_10154200113368846_6555757685576786620_o.jpg 12983201_1092336880833796_7884889658953121776_o.jpg

A fost primul concurs cu noua bicicletă. Foarte mulţumit, n-am avut probleme. Mi-am pus şi ceva imbusuri şi ulei de lanţ, că totuşi e la început. Încă mai trebuie să lucrez la partea de încredere, mă aşteaptă XCO-ul de la Cluj care e foarte greu cel puţin fizic. Am fost şi azi pe acolo, în alergare uşoară, iar concluzia mea e că după o tură de recunoaştere poţi merge liniştit să te culci. Oare câte vor avea amatorii? Sper că maxim 3!

Am încheiat cei 82km pe locul 8 la categorie şi 27 la general, cu un timp de 4h31min. Rezonabil. Am fost cu întreaga familie, s-au simţit foarte bine şi au avut ce face acolo.

Sănătate să avem şi multă atenţie şi noroc!

Mulţumesc pentru poze Czirják Andris şi AMO Riders.

Oct 102015
 

La start – Mulţumesc pentru poze fotografilor! From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Multă lume a dorit să vină la Maraton Piatra Craiului în acest an! Conştient sau nu, nu are cum să nu te influenţeze şi să nu apreciezi continuitatea acestui concurs, mai ales în condiţiile de astăzi, când constaţi că planul cincinal atât de mult hulit din trecut s-a transformat deplorabil în lipsă de viziune şi schimbări de pe o zi pe alta, într-o lipsă de predictibilitate care enervează pe toată lumea cu cât de cât bun simţ. Am venit şi eu pentru a treia oară, dar efortul meu a fost incomparabil mai mic decât al acelora care au ţinut neaparat să vină deşi aveau alte planuri ziua următoare, inclusiv şi un alt maraton la Bucureşti.
Îmi place să văd oameni, tot mai rari, care îşi urmează un crez, care perseverează pe o cale pe care cei din jur i-au încurajat an de an şi i-au asigurat că nu greşesc, că e un lucru bun. Pentru că semnalele celor care ţin la tine te pot convinge că ceea ce faci nu e încăpăţânare ci se bazează pe discernământ. Eu cred că mai ales de aceea Maraton Piatra Craiului a răzbit atâţia ani, şi din câte ştiu e concursul de trail running cu cea mai mare longevitate de la noi, pentru că nucleul a fost înconjurat în mod fericit de cei apropiaţi şi toată această celulă a fost la baza atmosferei actuale. Fiecare dintre cei care au participat de-a lungul anilor au contribuit cu o părticică la ceea ce este MPC, au făcut parte din atmosferă. Abia apoi a contat frumuseţea acestui munte.
1. Sfârşitul de an competiţional
2. Cum a fost anul acesta, pe scurt
3. Walking Month
4. Concursul meu
5. Să vrei să fii primul

10 ani – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate
de pe traseu – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate
înainte de start – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Sunt şi alte concursuri deosebite, chiar dacă nu de alergare. care acum sunt într-o pauză – sper că temporară. Ceva la un moment dat le-a întrerupt firul şi poate exemplul MPC le va da un nou impuls la viaţă.
Top

 

Concursul acesta marchează şi sfârşitul anului competiţional 2015. La unele discipline, cum e orientarea – Cupa Berii la Orientare – concursurile de final sunt ca între prieteni – simpatice, de socializare, de poveşti la gura sobei. Nu contează aspectul competiţional. Am să mă duc acolo şi-n acest an. La MTB pentru mine concursul de final a fost Maratonul Clujului (fostul Maraton Gilău) organizat de Clujul Pedalează, despre care n-am apucat să spun mai nimic şi pun acum câteva poze.

From Maratonul Clujului trail si MTB
From Maratonul Clujului trail si MTB
From Maratonul Clujului trail si MTB
From Maratonul Clujului trail si MTB
From Maratonul Clujului trail si MTB

Top

 

Cum a fost anul acesta, pe scurt
Maraton Piatra Craiului are latura competiţională foarte puternică, toată lumea îşi doreşte un loc bun, unii să câştige. Mulţi îşi încearcă forţele pentru prima dată la un maraton tot aici, din multe motive, şi poate unul dintre ele este şi acela că se permite încheierea cu fruntea sus, fără abandon, a acelora care se opresc pe parcurs la Casa Folea, Şaua Funduri sau Plaiul Foii. Fiecare cu maratonul lui, important e să simtă atmosfera unui mare concurs şi să prindă gustul alergării montane, să-şi dorească mai mult!

Cum a fost anul acesta? Aproximativ 800 de concurenţi, cei mai mulţi de până acum! Traseul a fost puţin schimbat în porţiunea de coborâre din Şaua Funduri, au fost voluntari care au ajutat la modificare cu săptămâni înainte. S-au ocolit şi s-au protejat porţiunile mai periculoase, a devenit ceva mai lentă parcurgerea dar nu mai riscai să te accidentezi din vina celor din jur ci mai mult din cauza ta, mai ales că a fost mai alunecos traseul faţă de anii trecuţi. Multe poze şi încurajări pe traseu, mulţi prieteni şi cunoscuţi au participat acum. Vreme bună, drone şi elicopter, vizibilitate până în depărtări sunt aspecte care au completat concursul. Mi-a plăcut filmarea cu drona pe care am văzut-o ulterior pe TVR.

Am tot stat să mă gândesc şi eu ce vreau de la MPC şi mai ales ce pot. Şi totul s-a lămurit de la sine. După ultima etapă (a treia, şi am participat la toate – trail şi MTB) – Cluj trail-running de sâmbătă 12 septembrie urmat duminica de Cluj MTB de la Mănăstirea Muntele Rece, mi-am dat seama că am nevoie de o pauză. E greu să ai concurs de trail de peste 20km şi apoi pe acelaşi traseu în ziua următoare MTB. Pe urcarea de Păltinei mai mult am mers pe lângă bicicletă, ca niciodată. Dar măcar am terminat în clasamentul general pe categorie pe locul 1 la trail şi am reuşit să mă menţin pe locul 3 la MTB. Pauza în schimb n-a fost decât de câteva zile, pentru că am primit o propunere…

Sus, cu Szenasi pe urmele mele – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Top

 

Walking Month
Şi acea provocare a fost concursul pe echipe Walking Month. Citez: OUR GOAL This year, it’s about walking and doing a good deed at the same time. Your walked steps will contribute both to your health and to equipping the Intensive Unit Care of the Hospital for Children in Cluj. All money raised from participation fees will go to this cause. 

Ziua MPC – From Walking Month
Saptamana MPC – From Walking Month
Saptamana MPC – norma făcută – From Walking Month

E un concurs pe echipe de câte 4 participanţi, şi sunt înscrise 164 echipe, în care fiecare participant poartă o brăţară care numără paşii. Câştigă echipa cu cei mai mulţi paşi făcuţi. Care e numărul de paşi pe care e bine să-i faci zilnic pentru sănătatea ta? 10.000! Asta înseamnă că, pe lângă activitatea obişnuită trebuie să dedici minim o jumătate de oră pentru tine, să faci o activitate fizică. Nu intru în amănunte, dar partea motivantă la acest concurs e că nu ţi se arată decât paşii care te despart de cel din faţa ta, la fel şi pentru paşii echipei din faţă. Nu se ştiu echipele, componenţa lor e o nebuloasă, dar e fun… atât că din când în când mă simt ca un cobai la care i se studiază fiecare mişcare şi obicei 🙂 . Normal că nu spun acum în ce echipă sunt, că suntem la mijlocul concursului: 21 septembrie – 20 octombrie. Ne-am stabilit şi un plan de număr de paşi zilnic, rezonabil, nu bazat pe entuziasmul de început, doar e vorba de o lună. Şi vreau să spun că, deşi nu am reuşit cu toţii să ne respectăm norma, media dupa peste 2 săptămâni aşa iese. Adică se vede că am experienţă 🙂 .

Să vă spun cum puteţi pierde zile de înregistrare în programul Mi Fit de pe mobil? Simplu! Soluţia este călătoria în timp! Asta am păţit eu, nici n-am apucat să mă dumiresc bine de program şi cum trebuie să procedez… În primul rând trebuie Android 4.4 minim. Şi cine are în casă mobil mai nou cu aşa ceva? Aţi ghicit! Fetiţa! Şi uite-aşa sunt nevoit să aştept să vină de la şcoală, să sper că e bine dispusă… Luna aceasta n-am întrebat-o de note, nu ştiu dacă a sesizat. Şi după ce încarc paşii, după două zile îmi dau seama că nu-i ceva în regulă. Azi e luni sau marţi? 21, 22 sau 23? M-am ramolit! Ba nu, data mobilului a fost schimbată! Dar cine şi de ce? De ce nu-i pe automat? Şi-mi cade fisa: jocurile. Are jocuri cu îmbrăcat păpuşi, cu îngrijit bebeluşi. Păi cum să-ţi plângă bebeluşul de foame, să-ţi scrie “mamă rea” pe ecran că ai uitat câteva zile să-l hrăneşti? Întoarcere în timp! Back to the roots! Şi cum am setat data corectă, fără nicio întrebare de genul – ai copii, dacă da apasă tasta ok etc, programul a scris în dreptul paşilor mei un mare zero. În fine… Am decis să fac print screenuri în fiecare zi.

Şi uite-aşa m-am pomenit că alerg zilnic, în loc de pauză, cu un ritm debordant de 6 la mie, că oricum nu eram refăcut şi contează mai mult cadenţa. În rest mai puţin înot şi doar cu citybike-ul la serviciu. Şi la mijlocul Walking Month, în care alerg cam de un semimaraton zilnic, ce trebuie să fac? Să alerg bine la Maraton Piatra Craiului! Hai să fim serioşi, eu sunt om obişnuit totuşi…
Top

 

Concursul meu
Ce contează mai mult, rezultatul personal sau echipa? Am ales echipa. Am alergat şi în zilele dinainte de MPC. Cum e să folosesc beţe de tracking la un maraton, nu la ultra? Bună ocazie! Când cred că mă vor ajuta cel mai mult, la început sau la sfârşit? La sfârşit, pe urcarea Diana! Aş fi fost foarte mulţumit să-mi bat timpii de anii trecuţi de pe Diana, şi acolo n-am urcat rău, va trebui să-mi dau sufletul acum.

Coborâre de pe Diana – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Start şi început acceptabil. Atât că încetul cu încetul mă topesc. Ştiu alături de cine ar trebui să alerg şi nu e cazul acum. Nici nu are rost să mă uit la ceas. În mod normal ar trebui să-l ajung pe Sorin până la Şaua Funduri. 2h25min a durat urcarea, mai mult cu peste 10min faţă de anii trecuţi. Poate fără beţe era şi mai rău. Apoi a urmat coborârea, mai greu cu beţele mele dintr-o bucată. Şi după 3h mă lasă acumulatorul la ceas. Pentru mine contează, n-am să mai ştiu ce fac la Diana. În spatele meu e Szenasi. Cei din faţă dispăruseră, alergam practic singuri de o bună bucată de vreme. Am văzut în poze că tot în urma mea a fost, încă din Şaua Funduri. N-a vrut să treacă în faţă, îi convenea ritmul meu. Şi dacă tot alergam împreună l-am întrebat cât mai avem şi cât a trecut: 15km şi 3h47min. Adică mai avem încă vreo 2-3km până la Plaiul Foii şi ne apropiem de 4h? Şi terminăm în 6 ore dacă mergem în ritmul ăsta? Rezultatul a fost că m-am mobilizat. S-au tot adăugat minute întârziere pe coborârea mai tehnică, nu prea mergeau picioarele şi simţeam că alunec. În continuare însă am mers bine, peste ritmul din anii trecuţi. M-am oprit minimul necesar la Plaiul Foii. Abia pe urcarea Diana l-am ajuns pe Sorin şi am încheiat în 5h34min, cel mai slab rezultat al meu, dar am făcut la paşi! 🙂 Peste 42.000! Iar pe întreaga zi mi-am bătut recordurile zilnice – am depăşit 63.000 de paşi. De mai multe ori am parcurs distanţa din centru la cabana Gura Râului unde eram cazat cu Nicu.
Update: locul 17 categorie, 88+2 general. Mulţumesc Adrian Chihaia pentru ritmul de pe coborârea de la Diana până la Zărneşti!.

La finish, un sprint, că doar e concurs – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate
Cei trei ani, comparativ – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate
Cei trei ani, comparativ, se termina acumulatorul la km 19 – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Top

 

Să vrei să fii primul
Am trecut şi eu pe urcarea Diana pe lângă băiatul care a avut probleme. Toată lumea întreba cu ce poate să ajute. Erau mulţi care erau în jurul lui. Am recunoscut-o pe Florina. Îmi pare rău că a trebuit să vină salvamontul să-l coboare. Respect pentru Adi Vălean şi toţi cei care l-au ajutat. Pur şi simplu se întâmplă. A fost printre primii, şi-a dorit foarte mult un podium pentru că e capabil de asta. A arătat la 2×2 Race, unde a fost printre primii la echipe. Nu ai cum să fii primul dacă nu lupţi până la epuizare. Pentru că şi ceilalţi fac la fel. Povestea lui Pălici spusă pe scurt de Luci Clinciu e un exemplu. Vrei să fii primul? Aşteaptă-te să cazi de sus! Va veni dăţile următoare şi va fi şi primul. Are de la cine să înveţe… în familie. Cine-i bun nu renunţă şi nu se descurajează. Poate fiecare dintre noi a avut cândva o întrebare la care a trebuit să răspundă: vrei să fii om obişnuit sau nu? Şi întrebarea asta nu ţi-o pui după 40 de ani, că Maria Magdalena a fost doar una. 🙂 Partea fun e că ambele variante sunt bune, nicio cale nu-i uşoară, important e să rămâi om.

Să ne revedem cu bucurie în următorii ani!

La festivitatea de premiere, abia am aşteptat tortul – From Maraton Piatra Craiului la a 10-a ediţie şi despre continuitate

Şi câteva linkuri la pozele fotografilor – le mulţumesc:
Oana Grigore – MPC2015 – Plaiu Foii 2, MPC – Plaiu Foii 1, MPC – Plaiu Foii 3, Start şi Botorog
Cristian Constantinescu
Andrei Popescu
Feel Good Team
Viorel Micu
Ivanov Octavian – Botorog in sus, De la Diana pana-n Zarnesti
Viorica Cristea
Fodor Corina Maria – Saua Funduri
George Soare

Jul 272015
 

După Marathon 7500 de la sfârşitul săptămânii precedente a venit rândul competiţiilor Clujul Pedalează. Doar joi m-am înscris, neştiind dacă are rost să mă înscriu la ambele probe – trail runningul de sâmbătă şi MTB-ul de duminică. Avusesem ceva probleme la un picior după ultratrail, alergasem cam chinuit vreo 10km la un antrenament miercuri, dar … hotărăsc că se poate: consider că sunt la antrenament, alerg mai încet la început şi dacă nu mă doare nimic …

Reuşesc cu întreaga familie să ne deplasăm la Muntele Băişorii, copiii având şi ei proba lor – MTB – sâmbătă, o dată cu proba de trail running la care particip eu. Mă bucur că le place MTB-ul şi sper să le placă în continuare, cu şi fără rezultate de podium. Deja apar diferenţieri în special la băieţi – se vede cine se antrenează sistematic şi cine merge de fun. Andreea a încheiat pe locul 2 la fete 12-13 ani, iar Tudor pe locul 7 la băieţi 9-11 ani.

va incepe cursa de copii – MTB – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii
Tudor, la finish – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii
locul 2 categorie – Andreea – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii

Trail running – Traseul de alergare la adulţi era similar cu cel de MTB din ziua următoare. Aşa a fost şi la Maratonul Făgetului (traseul scurt). Aveam de parcurs 24km pe un traseu solicitant, cu 900m diferenţă de nivel, cu coborâri destul de tehnice, specifice MTB-ului. Nu eram aşa de mulţi alergători, am văzut pe clasamente că 61, şi ne cunoşteam în mare parte între noi. La început am pornit în regim de antrenament, aşa cum planificasem. Era şi zăpuşeală, startul a fost la ora 11. Dacă eram ok, aveam să încerc să-l prind din urmă pe Csegedi Imre din Mureş, de la categoria mea. Cu el mereu îmi măsor forţele în ultima vreme, atât la alergare, cât şi la MTB, cum se spune avem şi noi luptele noastre sportive.

start trail running – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii
From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii

Primii km de urcare pe lângă Buscat, până la Şesu Cald au creat deja distanţe mari între concurenţi, primii totuşi cred că au alergat în grup mai compact. Eram şi eu pe undeva, abia vedeam pe cel din faţă, dar n-aveam probleme şi am început să alerg mai repede. A urmat coborârea de Crucea Crencii, la PA, unde am recuperat poziţii şi am reuşit să-l prind pe Imre. De acum urma distracţia. Ştiam că el n-are viteză aşa de mare, dar la urcări suntem tot pe acolo. Cred că toţi cei de MTB pot trece cu uşurinţă la alergare de trail şi au ritm la urcările mai abrupte, dar au probleme de viteză la plat şi coborâri pentru că nu pot întinde bine picioarele. Era deja km 10. M-am străduit să mă depărtez dar n-a fost semnificativ. S-a scos urcarea de Valea Boului, traseul era mai scurt cu vreo 3km. Urcarea respectivă a fost spălată de apa pârâului care si-a făcut albie pe drum din cauza aluviunilor care au blocat făgaşul normal, asta până s-au îndepărtat “barajele”. Am fost cu vreo două săptămâni pe acolo cu soră-mea şi cu George, am reuşit să urc cu MTB-ul aproape tot, dar eram convins că cel puţin jumătate din concurenţi nu vor putea face acest lucru şi străbaterea doar a acelei porţiuni, la o viteză bună de 2km/h, va dura aproximativ o oră. Pe “bucla mică” de aproximativ 7km, care traversa Valea Tisei, nici nu avea sens să-mi pun problema unde-i Imre. Cum era o coborâre puţin mai de viteză, cum întindeam pasul.

locul 1 la 40-49 trail running – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii
From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii

Iar la PA Crucea Crencii, iar urma urcare – dealul Boinic pe la căsuţele Zăpodie. Sus în deal îmi arunc o privire în spate – la 2-3 minute era Imre. În faţă, departe, văzusem parcă pe Ionuţ Golban. Din fuga noastră unul după altul, ne apropiasem de unii din faţă şi depăşisem câţiva concurenţi. Din coborârea spre Valea Vadului nu l-am mai văzut pe Imre şi am început să mă apropiu de Ionuţ. N-am reuşit să-l prind, mă văzuse şi el, am ajuns la 20 secunde de el, tot în 2h22minute. Am încheiat cu bine cursa, locul 1 la categoria 40-49 ani, şi al 13-lea la general, la diferenţă mare de câştigătoul Bogya Gergely – 1h47minute.

MTB – Duminică a urmat MTB-ul. A fost mult mai multă lume la start. După căldura din ziua precedentă, când de exemplu Andrea Bugja a încheiat cu insolaţie proba, întrebând-o de sănătate şi cei de la Ambulanţă, aveam de-a face cu ploi torenţiale de vară, cu tunete şi fulgere. Primul semn a fost înainte de start, când mă gândeam că dacă mai continuă ploaia probabil se va amâna puţin concursul. În orice caz mi-am pus foiţa de ploaie. Ca şi la Maratonul Făgetului, eram curios să văd cu cât timp înainte termin la MTB faţă de alergare.

N-am eu aşa avânt iniţial, nu reuşesc să mă desprind de înghesuială şi ca urmare pe prima urcare prin pădure, după ce traversăm pârtia veche, trebuie să fac push bike şi să încerc să alerg depăşind concurenţi. Trec de Buscat. E ud pe jos dar nimic periculos. Am făcut deja cunoştinţă cu bălţile, mai şi stropesc pe alţii – cred că le-a trecut supărarea după aversele de ploaie de pe parcurs. Am văzut pe Strava că am fost cu ceva mai bun ca anul trecut şi pe coborârea spre Crucea Crencii, ceea ce m-a mirat puţin – acum era mai alunecos traseul. După ce am trecut de PA a început să picure. De pe la traversarea de Valea Tisei a început să plouă serios. Nu m-am obosit să-mi iau foiţa pe mine, spre dealul Boinic se vedea totuşi cerul mai luminos, iar la spate nu-mi era frig. Cobor iar la PA, am ceva probleme cu vizibilitatea din cauza ploii torenţiale. Aproape 30minute mi-a luat să fac bucla mică PA-PA. Singurul meu scop a devenit să scap cât mai repede de urcarea pe Boinic.

După atâta trecut prin bălţi şi pâraie, uneori apa trecând de butuc, dupa punctul de hidratare de sus, dinainte de coborârea spre Valea Vadului am început să am probleme cu lanţul – chain suck. M-am oprit de vreo trei ori şi apoi n-am mai avut ce face – decât să rup lanţul mai bine merg doar pe foaia mai mare şi alerg unde nu pot urca. În plus parcă am intrat în trafic: până la Valea Vadului  mă urmăream cu unul – doi concurenţi, dar din vale s-a aglomerat traseul. Am tot depăşit femei, bărbaţi cu rucsaci. Iniţial am crezut că sunt la cicloturism şi apoi am văzut că au numere. M-am tot gândit care-i motivul: ori iar am greşit eu traseul, ori au şuntat ei undeva, ori am mers groaznic de prost, să zicem că aveam scuze după concursul precedent şi Marathon 7500. Eram aşa cu capsa pusă din cauza lanţului, aş fi avut nevoie de ulei dar am uitat să-mi pun (în orice caz mă felicitasem că n-am ales tura lungă), că m-am cam deprimat, mi-am spus că poate ar trebui să renunţ la MTB dacă doar aşa târziu am ajuns … pe cei din urmă. 🙂 Am încheiat în 1h48minute (aproximativ timpul primului la alergare 🙂 ), nu ştiu încă locul în categorie şi la general. La finish am aflat motivul real: la PA Crucea Crencii, din cauza ploii, la un moment dat concurenţii au fost îndrumaţi direct pe urcarea de Boinic, nemaifăcând “bucla mică” de Valea Tisei. Şi cei de la tura lungă au fost opriţi după încheierea turei scurte, preventiv.

Aici trebuie spus că decizia organizatorului de a scurta cursa, la sugestia Salvamontului, nu trebuie comentată. A fost periculos cu fulgerele şi trăznetele din jur, şi chiar dacă adrenalina m-a făcut să continui cursa prin ploaie, n-aş putea spune că am făcut bine. Am un prieten care acum câţiva ani a fost atins de fulger (a fulgerat aproape de el) la Maraton Apuseni, tot în zonă  – era voluntar. I-a trebuit ceva vreme să-şi revină. Ce se putea face era să se noteze la PA Crucea Crencii toţi cei care n-au făcut bucla, dar îmi închipui ce nebunie a fost cu ploaia. Când am trecut din nou pe acolo abia-i vedeam. Cine doreşte însă să ştie cum stă în realitate cu timpul (pentru aceeaşi lungime de traseu 18km sau 24km), faţă de cei din jur, ca idee: pe bucla mică eu am făcut cam 30min, aproximativ 27% din timpul total. Tot un exemplu, Marius Ţîrle, câştigătorul la 30-39 ani a avut timp final 1h31min, iar bucla a făcut-o în 24-25 min, deci tot cam 27% din timpul total.

strava flyby – From Imprezzio Global Trail Running si MTB Marathon – Muntele Baisorii

link strava flyby

A fost un weekend super pentru mine, a avut de toate. Îi felicit pentru efort pe organizatori, mai ales că au avut şi alte probleme înainte de cursă. Îi felicit de asemenea pe toţi concurenţii, pe fotografi şi pe voluntari, şi de la trail running, şi de la MTB. În fiecare zi a fost o provocare a vremii: sâmbătă caniculă, iar duminică ploaie torenţială. Salut Salvamontul, pe cei de la Ambulanţă şi pe toţi cei care au fost de o parte şi de alta a baricadei şi nu i-am menţionat. Încep totuşi să cred că Cipcigan de la Salvamont aduce ploaia şi furtuna oriunde merge 🙂 A fost şi la 2×2 şi la 7500 anul trecut, nu? Am să-i fac cunoştinţă cu Cozmin Ardelean, să formeze echipa “The Rain Man”.

Mulţumesc în mod deosebit fetelor de pe podium şi aproape la 40+, traseu scurt! 🙂 Soră-mea a făcut bucla scurtă şi ca timp a fost după ele şi doamnele i-au dat ei locul 1. Mulţumesc Dana Marie, toată stima pentru ele şi din partea Simonei! Suntem o familie, plăcerea de a străbate în alergare şi cu MTB-ul potecile e o parte importantă din viaţa noastră, dar … şi să fii printre primii e fain. 🙂

Acum iar înot, că vine Traversarea Tarniţei şi triatlonul de acolo. Oare tot aşa va fi cu vremea?

May 012015
 


De câţiva ani Clujul găzduieşte în aprilie, la interval de 1-2 săptămâni, două concursuri mari: un maraton de alergare pe asfalt prin Cluj, cu startul la Cluj Arena – Maratonul Internaţional Cluj organizat de Runners Club Cluj şi Maratonul Făgetului la MTB organizat de Clujul Pedalează. Amândouă concursurile au crescut mult, Maratonul Internaţional Cluj ajungând în acest an să aducă la start la toate probele în total aproximativ 3500 participanţi, iar Maratonul Făgetului la MTB să depăşeasca 1000 concurenţi la toate probele – mai precis 1002 participanţi – 59 la proba de copii, 721 la Race şi 222 la Maraton.

coborare Peana – From BT MTB Marathon Clujul Pedaleaza

Tot de la începuturi am participat la ambele concursuri, şi până în acest an cam şchiopătam după proba de maraton de alergare şi nu-mi reveneam într-o săptămână. Ultimele două sezoane totuşi nu m-am mai înscris la proba lungă de MTB Maraton, începusem să alerg mai repede şi ştiam că voi încerca să forţez rezultate mai bune, ceea ce însemna un fel de navigare cu frâna trasă la MTB. Anul trecut am reuşit pentru prima şi singura dată să cobor sub 1h30min în prima jumătate a maratonului de alergare (un semimaraton neoficial) – ceea ce mi-am şi propus (cei mai buni alergători de trail la categoria mea aveau toţi rezultate bine sub 1h30min la semi asfalt şi am vrut să-mi dovedesc că şi eu pot) şi la sfârşit am terminat în 3h06min şi câteva secunde (n-am putut rezista cu încheieturile să termin sub 3h). Anul acesta am fost cu câteva secunde mai bun ca anul trecut, dar am alergat mai constant şi ca urmare n-am rămas cu sechele.

finish trail running – From BT Trail Running Clujul Pedaleaza si concursul de MTB copii

M-am bucurat când am văzut că se organizează sâmbătă proba de trail pe acelaşi traseu scurt  de 27km pe care urma să se desfăşoare duminica proba de MTB. Evident că m-am înscris de la început, chiar dacă nu-mi era clar că voi putea participa măcar la una din probe. În fond şi la antrenament, chiar şi anul trecut, traseul de MTB de Race (scurt)  l-am parcurs atât în alergare cât şi pe MTB, creând segmente pe Strava pentru ambele sporturi. De data aceasta, pe un traseu care îmi place mult oricum îl parcurg, doream să văd cum sunt mai rapid: trailrunning sau MTB. Un concurs la ambele probe e concludent, chiar dacă MTB-ul e în zi consecutivă alergării şi e clar că voi fi mai obosit.

Câteva sublinieri despre concursurile din acest an – Făget – Clujul Pedalează:
– traseele mi-au plăcut, traseul lung chiar mi s-a părut mult mai interesant, fără monotonii, comparativ cu cel din anii trecuţi; l-am parcurs de câteva ori la antrenamente; şi traseul scurt, la cei “doar” 27km, nu era uşor şi … era în mare parte nou
– e drept că “Golgota” s-a “mutat” mai la vale, dar de câştigat va câştiga tot cel mai bun 🙂
– traseul de copii a fost de asemenea solicitant şi a fost bună mutarea lui în pădure; 2 kilometri cu urcare grea pentru copii şi o coborâre de viteză, cu câteva curbe strânse la final care au modificat puţin clasamentele; îmi pare rău doar că n-am putut să-mi încurajez copiii, fiind la proba de trail-running, dar poate a fost mai bine aşa pentru ei 🙂
– s-au străduit mult toate părţile implicate să se realizeze transmisiunea în direct la TVR – pe TVR Cluj, TVR 3 şi pe internet – TVR Plus – acum este şi pe youtube

linkul pe TVRPlus – http://www.tvrplus.ro//editie-dincolo-de-sport-328648#
– s-a meritat transmisiunea şi sper că această premieră şi colaborare să fie continuată
– mă bucur că traseele Clujul Pedalează ajung să fie cunoscute şi alergătorilor – concursul de trail-running a fost încă o premieră pentru Clujul Pedalează; era şi păcat ca în special traseele scurte să nu fie folosite decât de MTB-işti, în fond curăţarea lor şi marcarea făcând din aceste trasee o reală plăcere pentru alergat; şi traseul de anul trecut de exemplu – zona Cetatea Fetei – e deosebit şi potrivit pentru alergare şi a rămas … puţin cunoscut alergătorilor
– sunt foarte mulţumit şi mândru că am participat la acest eveniment; n-am participat la organizare aşa că pot fi considerat nepărtinitor 🙂

Acum despre curse…

Cursa de copii – MTB 2km prin pădure – start pe categorii. A fost start festiv la Polus şi copiii au avut de parcurs aproximativ 2km până la startul tehnic din pădure.

start copii 9-11 ani – From BT Trail Running Clujul Pedaleaza si concursul de MTB copii
finish Andreea – From BT Trail Running Clujul Pedaleaza si concursul de MTB copii
finish Tudor – From BT Trail Running Clujul Pedaleaza si concursul de MTB copii

A fost concurenţă mare la unele categorii, prin mare să se înţeleagă mai ales calitatea concurenţilor. Cu mulţi ne cunoaştem, ne-am antrenat, am concurat de câţiva ani. Felicitări la toţi şi ce să-i faci, doar un podium este, acestea-s regulile. 🙂 Andreea a terminat pe locul 1 la fete 12-13 ani, iar Tudor al  7-lea din 22 concurenţi la băieţi 9-11 ani. Mare luptă în special la primele 2 locuri de la 9-11 ani, diferenţa a făcut-o o căzătură la ultimele curbe.

podium fete 12-13 ani – From BT Trail Running Clujul Pedaleaza si concursul de MTB copii

Trail – runningul prin Făget pe traseul de MTB tura scurtă a adus la start la prima ediţie 106 concurenţi. Startul festiv a fost ca şi pentru copii la Polus, iar cel tehnic tot din zona de start tehnic copii din pădure – de aceea timpii au fost diferiţi pe ceasul nostru faţă de cel al organizatorilor.

pe traseu – From BT Trail Running Clujul Pedaleaza si concursul de MTB copii
From BT Trail Running Clujul Pedaleaza si concursul de MTB copii
premiere 40-49 ani – From BT Trail Running Clujul Pedaleaza si concursul de MTB copii

Mi-am pornit încălzirea şi mi-am dat seama că va fi o zi grea pentru mine: tipic pentru oboseală, nu puteam ţine un ritm alert la alergarea cu genunchii sus decât cu multă voinţă. S-a dat startul. Abia mă puteam ţine după cei din faţă la “încălzirea” până la pădure, un ritm de 4.20 la mie m-a terminat la început. În primii 8-10km mă tot întrebam oare cum voi fi ziua următoare, la MTB. Am avut noroc că m-am putut ţine cu … privirea de o fată, de care încetul cu încetul m-am apropiat şi am reuşit s-o ajung pe urcarea grea dinainte de PA2 Peana (PA1 pentru MTB). Mare lucru să ştii traseul, să ştii ce te aşteaptă! N-a alergat rău,  la rândul ei a redus diferenţa faţă de un grupuleţ din faţă, ceea ce mi-a dat o motivaţie suplimentară. Începeam să intru într-un ritm mai acceptabil şi aşa, pâş-pâş, am recuperat poziţii de la cei care slăbiseră ritmul şi am încheiat pe locul 14 la general şi 2 la categoria 40-49 ani, după Istvan Szokolszky. 27km nu-i uşor pentru cei obişnuiţi cu distanţe până la semimaraton. În plus a fost şi foarte cald – îmi segmentasem traseul în minte după porţiunile de pădure şi m-am oprit la PA-uri. Timpul a fost mai important – 2h12min de la startul tehnic, 2h21min pe ceas de la Polus. Cu aceşti timpi urma să mă lupt mâine la proba de MTB! 🙂

Proba de MTB de duminică am tratat-o ca pe una festivă. Mi-am luat şi tricoul câştigat anul trecut – locul 1 la categoria 40+ în clasamentul Cluj Bike Challenge (după 3 etape Făget, Muntele Băişorii şi Gilău) – traseul scurt. E drept că acum mă comportam pe traseul scurt ca şi cum eram la traseul lung – folosind accelerările bruşte doar unde n-aveam încotro ca să pot urca porţiunile mai abrupte, dar tot restul a mers bine. Plasându-mă din timp mai în faţă am evitat baia de mulţime chiar dacă, as usual, am fost depăşit de mulţi pe cei 2 km până la pădure. Practic ambuteiaje care să mă ţină secunde şi minute preţioase n-au fost, cei care au putut au dispărut din faţa mea, iar ceilalţi … Ştiind aproximativ programul de transmisie m-am chinuit ceva până la PA1, doar mă voi putea vedea la TV. 🙂 Nu m-au prins nici la final pentru că startul la proba scurtă s-a dat la 3 minute după 11.30 – intrarea în emisie – şi eu n-am reuşit să termin sub 1h30min – transmisia se încheia la ora 13.00. Mi-au lipsit la PA1 o mână de minute, ghinionul meu fiind că fix atunci ajungeau la finish de la tura lungă Blazso, Szalay (ambii din Ungaria) şi Logigan.

spre PA1 – From BT MTB Marathon Clujul Pedaleaza
From BT MTB Marathon Clujul Pedaleaza

Ca de obicei am început să ajung concurenţi înainte de PA1, iar la coborârea de Peana am şi depăşit. Sus, înainte de coborârea abruptă, am încetinit puternic, erau 3 concurenţi în faţă. Varianta prin stânga a ocupat-o de-a curmezişul unul, altul s-a cam oprit într-un copac, iar al treilea a reuşit să treacă, dar destul de încet. Înainte de drumul de Sălicea am ajuns-o pe Meli – prima fată de la traseul scurt. Mult au progresat fetele, şi ea şi Suzi! Dar e clar că nu-s în apele mele cu urcările: dau o comandă şi ea ajunge la picioare după supervizări care durează exasperant de mult. Mai pot ajunge pe unii din faţă doar pe coborâri, aşa că trec la treabă că urmează o porţiune frumoasă până în Valea Gârbaului. Stau după Radu Ilea (nu colegul meu) la porţiunea cu pietre, că era prea riscant să trec. Mă simte în spate şi mă lasă să trec ceva mai încolo – mulţumesc! Până la urmă tot în faţa mea termină – am avut şi un mic acroş la final cu un alt prieten – Marian – ce să-i faci – viteza şi schimbările neaşteptate de direcţie.

Cum a început tărăşenia? Mă ajunge Marian pe Golgota. Era tot julit – probabil una din căzăturile spectaculoase de pe Peana. Dar era bine, era mai tare, trece în faţă şi urmează coborârea finală. Mă ţin cât pot de el, depăşeşte el, trec şi eu. Ajungem în dreptul caselor în construcţie – drum lat cu pământ de minim 10m lăţime. Trag tare că poate reuşesc să-l depăşesc, sunt cam la 10-15m în spate, în dreapta lui. Şi o mică modificare – probabil ca să se evite surprizele – căzături de oboseală sau neatenţie, traseul urma firesc drumul şi n-o cotea brusc la dreapta pe lângă o casă ca până acum. Îmi lungesc gâtul, era bandă ce continua, accelerez. Dar Marian nu… el vede o fată. Pe dreapta. Pune frână. Deja eram cu ochii cât cepele. Şi trage dreapta să vorbească cu fata. Asta da surpriză. Ceasul rău. Urlet de la mine, trag şi mai în dreapta, dar era fata şi-s limitat. Reacţionează şi el urgent, dar… Scuze pentru cuvinte, nu ştiu exact ce am spus, a fost instant, din suflet. 🙂 Ştiu însă că nu m-am răbdat să închei că nu mă mir că a căzut înainte dacă schimbă aşa direcţia… Probabil încă una din căzăturile spectaculoase cu final fericit. Toţi trei bine, biţele la fel. Trec pe lângă noi cei doi pe care ne zbătuserăm să-i depăşim. Şi eu rămân iar fără dop la ghidon, al câtelea? Nu mai iau altă pereche, că m-am plictisit. Şi finish.

Şi stau să mă gândesc retrospectiv şi-mi dau seama că anul trecut am căzut la 2 curse din cele 3 maratoane organizate de Clujul Pedalează, de fiecare dată am zburat metri, că mi-am şi jurat că nu mai merg la curse scurte, mai bine hoinăresc la lungi. La Băişoara pe coborârea de Valea Vadului, spre final – vina mea – un şanţ nevăzut – “viteză neadaptată la condiţiile de drum”, noroc că era iarbă – am zburat peste bicicletă şi am tras un feieş la vale, eu care nu ştiu să mă arunc în cap în piscină – şi apoi am pierdut timpul căutând gps-ul, revenind după cursă. Mi-a trecut veselă pe lângă cap bicicleta pe roţi. La Gilău am fost luat în balon – pe neaşteptate venind din spate cineva, pe coborârea abruptă de la despărţirea de trasee. Acolo chiar am avut noroc cu un perete de pământ, iar în zbor am apucat să-mi fac un remember al vieţii. Şi încă mestecam, mă luase şi de la masă!

imediat se traverseaza drumul de Salicea – From BT MTB Marathon Clujul Pedaleaza

În fine, un traseu pe care l-am parcurs integral pe bicicletă, care este mult mai obositor la alergare. Am ocupat un să zicem onorabil locul 12 la categorie din 120 concurenţi şi 77/721 la general. Timpul a fost de departe mai bun ca la alergare – 1h32min faţă de 2h21.

Le mulţumesc organizatorilor, colegilor, voluntarilor, fotografilor, prietenilor şi concurenţilor pentru atmosfera din cele două zile de concurs!