Jan 162017
 

 

Înainte de revelion m-am gândit să merg din nou la Bukovel în Ucraina. Am fost în anul 2010 şi ce am scris, concluziile de atunci, sunt valabile şi astăzi.
“Cam atat am priceput eu din excursia asta. Pana la urma tot durata drumului din Romania mi se pare deranjanta. N-au fost povesti ce am citit pe forumuri, imi pare rau ca nu stau mai aproape de granita. In orice caz, anul viitor ma duc din nou, in mod sigur voi vedea schimbari pozitive. Ma mai gandesc daca sa ma duc cu familia, copiii sunt inca mici. Pentru 2-3 zile e mai avantajos de mers in cursul saptamanii. Daca as avea o saptamana la dispozitie, momentan tot in Austria m-as duce.”

Am ţinut seama de concluzia de acum câţiva ani, am stat 3 nopţi în timpul săptămânii, ne-am întors vineri. Eu am schiat 3 ore şi vineri.

 

IMG_20161227_165247.jpgIMG_20161227_163454.jpg

IMG_20161227_172512.jpg IMG_20161227_164656.jpg IMG_20161227_105235.jpg IMG_20161227_172112.jpg IMG_20161228_162440.jpg IMG_20161228_214230.jpg IMG_20161228_130924.jpg IMG_20161229_162016.jpg IMG_20161230_110409.jpg IMG_20161230_111127.jpg IMG_20161230_112749.jpg

IMG_20161230_112816.jpg

Concluziile updatate:
1. Tot drumul prin ţara noastră dragă a fost cu probleme mai mari, deşi arată mai bine decât anii trecuţi. Atunci cum era în Ucraina pe H09 aşa era şi în România. Acum e mai bine cu ceva la noi, dar tot în ţară mi-am îndoit genţile de pe partea stângă la maşină, dând într-o groapă pe Dealul Ştefăniţei la întoarcere (traseul meu a fost pe la Salva și nu am trecut prin Moisei).
M-am întors pe unde am şi mers, ca să evit drumurile noi prin altă parte dar degeaba. Noaptea e altfel. Ştiam zona şi am alergat câteva sute de metri până în pasul Şetref unde acum s-a reînnoit hanul (Ţentea) să cer ajutor. Cricul mi se stricase când am încercat să ridic maşina să pun măcar roata de rezervă. Fiind dezumflate ambele roţi sarcina a fost prea mare. Acum ştiu instrucţiunile, curba de sarcină e practic logaritmică, poate ridica de la 900kg în sus doar de la o anumită înălţime.
Am întrebat la recepţie dacă nu ştiu un bărbat cu un cric şi un ciocan în mână. Recepţionera mi-a arătat în sală. M-am prins, m-au ajutat trei localnici, le mulţumesc foarte mult. Erau din Săcel, nu aveau nimic la ei dar au adus. I-am întrebat pe ai mei dacă mai ştiu cum îi cheamă şi au spus “Nu”. Aşa să le fie numele. 🙂 Doi au ridicat maşina să nu-şi strice cricul şi după permutări de roţi şi îndreptări am putut circula. Ştiau de groapă, de fapt erau două, probabil sunt acolo din moşi-strămoşi.
2. S-a terminat în principiu de construit, garajele imense sunt gata. S-a făcut încă un drum de acces, care acum e cel principal, mult mai lat. Instalaţiile de cablu funcţionează, sunt acum 56km de pârtii (s-au extins şi pe alţi versanţi), există nocturnă pe mai multe piste şi se dă stingerea la 19.30. Tunurile de zăpadă sunt moderne, nu mai există acele balşoi mecanisma care te duceau cu gândul la tunuri de război adaptate.  Şi zăpadă chiar este, n-ai zice că altitudinea maximă e sub 1400m. Tot Carpaţi sunt!
3. “Tradiţia” de la graniţă a rămas. Din păcate tot se stă la trecere – am stat 1 oră la dus şi 2 ore jumătate la întors. Incredibil! Şi nu era coadă mare.
4. Mâncarea a fost foarte bună şi n-a fost scumpă, am fost mai mereu la restaurantul de la pensiune. Dar… gusturile nu se discută. Dacă cereţi legume marinate s-ar putea să vă aducă murături. Dacă vă schimbaţi locurile la masă – s-ar putea să primiţi mâncarea prietenului. Nu mâncaţi până nu întrebaţi ce e. 🙂
5. Chiar dacă pensiunea e mai la distanţă, există acum maxi-taxiuri care pot fi chemate, cel mai bine e să vă adresaţi la recepţia cazării. La fel pentru ski-pass, tot la recepţie, unde am stat eu puteam plăti cu cardul. Te scapă de bătaia de cap cu cumpăratul ski-pass-ului înainte de ora 9 pentru a beneficia de tariful redus (de fapt cel de copii). În general e bine să vă informaţi la recepţie, scăpaţi de probleme mai ieftin şi cu efort mai mic. Sunt pensiuni unde se ştie limba română, noi am şi primit un meniu în română tipărit ad-hoc, de trebuia chelnerul să se ducă să-şi traducă ca nu înţelegea el. 🙂
6. De data aceasta am fost cu familia, n-au fost probleme.
7. E bine să mai citiţi ce mai apare pe forumul skivirus.

E totuşi altă lume. Să fiţi zen! 🙂

Mar 282015
 

la start – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
traseul pe zile – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
echipa TusnadMarathon – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Mă atrag tot mai mult competiţiile pe echipe şi pe mai multe zile, am rămas plăcut impresionat de Bike 4 Mountains organizat de CarpathianMan unde am făcut echipă cu Dan Lupşa şi am avut 4 zile consecutive de MTB prin Iezer-Papusa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi. Anul trecut chiar am excelat cu echipele. am fost de asemenea alături de Adi Cosma la Marathon 7500 şi alături de Sorin Hosu la 2×2 Race. Şi a venit propunerea lui Mihai Pantiş să mergem în Ungaria la un supermaraton (adică mai multe maratoane pe parcursul a 4 zile) şi să facem echipă. Ca să zic aşa, eu mă pregătesc de IronMan-ul de la Oradea şi de TDS-ul de la UTMB, ele sunt concursurile principale din acest an, dar ca un amator îmi permit şi alte concursuri de anduranţă pe parcurs, că doar nu depinde viaţa mea de rezultate şi nici sponsorii nu au de gând să stea la uşa mea. Aşa că … mă uit sumar pe sportsplanner şi văd liber între 19 şi 22 martie, mă gândesc că încă o dată se adevereşte că viaţa îţi rezervă multe surprize (nu aş fi crezut că primul concurs din străinătate va fi pentru mine unul de alergare) şi zic DA. Am uitat că Luci Clinciu nu-şi pune concursurile în calendar, că Postăvaru Night e tot atunci. Asta e, eu nu mă răzgândesc, sănătate să fie că ajung şi acolo!

despre concurs – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
rezultate echipe – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Şi uite-aşa mă pomenesc că merg la Spuri Balaton Szupermaraton şi că alături de Mihai de fapt fac echipă de ştafetă şi cu Hadnagy Jozsef, că Horaţiu Morar, organizatorul de la Maraton Internaţional Cluj, participă şi el dar individual (întreaga distanţă) şi că ne vom împărţi timpul şi ne vom ajuta între noi pe întreg parcursul concursului. Foarte fain, am început să ne facem planuri, să ne împărţim frăţeşte distanţele ţinând cont de performanţele noastre.

a doua zi, eu la stafeta 3, a fost şi probă de semimaraton separat – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Ce este în fond acest supermaraton? Este unul din multiplele concursuri organizate de BSI, fiind turul Balatonului are o lungime de aproximativ 194km, împărţită pe parcursul a 4 zile. În luna mai ştiu că acelaşi tur este de forma unui ultramaraton şi sunt şi români care participă. În fine, concursul nostru fiind pe mai multe zile este gândit mai special, adresându-se unei largi categorii de alergători: are şi probă individuală, şi pe echipe de 2, 3 şi 4 concurenţi. Ce mi s-a părut interesant e că în paralel s-au ţinut şi concursuri pe câte o zi, cu clasamente separate, că se putea participa şi pe weekend în 2 zile (jumătate din distanţa totală), tot cu clasament separat, că sâmbătă s-a organizat probă de maraton , că vineri ultima bucată din etapă fiind de lungimea unui semimaraton s-a făcut şi concurs de semi, practic ajungându-se la o mulţime de competiţii ţinute în acel să-i zicem sfârşit de săptămână. Pe parcursul celor 4 zile m-am întâlnit pe traseu cu o mulţime de concurenţi cu numere de toate culorile, dar m-am obişnuit să caut printre ei numerele albastre cu cinci cifre – numerele de echipe de 3 şi 4 cu care concuram.

din pozele de la organizatori, am să văd cât costă – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Mare noroc cu Hadnagy, coechipierul şi noul nostru prieten. Toată stima, ne-a ajutat foarte mult, am şi făcut o adevărată echipă. Pentru că e organizator la Tusnad Maraton ne-am luat numele TusnadMarathon la echipă şi sper să aibă succes cu concursul. 🙂

Începutul

Napi szakaszok:

– csütörtök: Siófok – Fonyód 48,2 km (15,8 + 16,1 + 16,3)
– péntek: Fonyód – Szigliget 52,9 km (16,1 + 15,6 + 21,2)
– szombat: Badacsony – Balatonfüred 43,6 km (13,5 + 17 + 13,1)
– vasárnap: Balatonfüred – Siófok VÁLTOZÁS! 49,5 km (14,5 + 20 + 15)

Ăsta e citat de pe site-ul concursului cu zilele şi distanţele de parcurs. Grea limbă maghiara, bine că n-am fost singur! Un singur cuvânt mi-am adăugat în vocabularul meu ultrascurt, din care fac parte bineînţeles expresii care nu-şi au locul aici: Hajra! Cu ceva accente ştiţi voi pe unde, dacă ştiţi. Ţin minte cuvântul – l-am mai auzit şi la MTB – iar aici când nu alergam în treimea mea de etapă îl strigam la toţi concurenţii pe care-i vedeam până venea Mihai, Jozsef sau Horaţiu pe care-i întâmpinam cu bidoane, geluri, apă sau ce mai doreau. Nu-i uşor nici ca însoţitor, trebuie să te orientezi rapid, să estimezi pe unde-ţi sunt coechipierii, iar lucrurile devin şi mai complicate când e ritm diferit: Horaţiu alergând individual nu-şi putea permite schimbări de viteză, încerca să fie constant la un pace de 4.50 iar noi de la echipă ne scoteam sufletul pe distanţele mai scurte. Era evident că prioritatea era el, noi puteam supravieţui şi fără bidon că doar erau şi puncte de alimentare. În fine, am condus un BMW XDrive seria 5! Mda, n-am încălcat regulile de circulaţie, deci se poate şi aşa. Era permisă însoţirea şi cu bicicletele, m-ar fi tentat aspectul dacă nu erau atâtea complicaţii legate de cazare şi asigurarea alimentării practic la două echipe.

From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
Jozsef – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
Horaţiu – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
toti ne-am ajutat cum am putut mai bine – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

S-a alergat numai pe piste de biciclete, care erau complet separate de şosea, aşa că ştiu pentru ce voi rezerva timp când mai trec cu familia prin zonă.

Prima zi a fost pentru noi şi o testare. Adică eu cel puţin aşa am considerat, să vedem care cum stăm în echipă. Distanţele erau cam egale şi urma ca cel mai bun să alerge distanţele mai lungi în zilele următoare. Fair! Cu Mihai vorbisem deja şi împărţeala era în principiu clară, dar nu se ştie niciodată. În orice caz eu m-am străduit să fiu în formă, am tras tare la Alba-Iulia dar nu cu determinarea de altădată, de frică să nu mă accidentez, să nu fac vreo întindere. Mihai, la fel, nu s-a omorât, e drept că nu mă aşteptam să alerge costumat în halul ăla 🙂 .

poză de la Alba-Iulia City Race – Mihai în acţiune – From Alba-Iulia City Race 2015

Pe scurt, am alergat primul schimb cu 4.17 pace, Mihai schimbul 2 cu 4.37 şi Jozsef schimbul 3 cu 5.07. Toţi ne-am străduit. Am terminat etapa 1 pe locul 15 la echipe de 3 şi 4 la categoria oldies but goldies. Am ţinut neaparat să încerc 4.17 pentru că aşa ar trebui să alerg 42km la Maratonul de la Cluj dacă doresc să-l termin în 3h. Nu ştiu dacă-s în stare anul acesta, dar…

ziua 4, timpii – Jozsef sch1 16,2km , eu sch 2 19,2km şi Mihai sch 3 15km – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
medalii de finisher – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria
lebede şi linişte – From Spuri Balaton Szupermaraton – Ungaria

Împărţeala s-a făcut, în umătoarele zile am alergat distanţele mai lungi iar Mihai pe cele de pe locul 2 ca lungime. N-am mai reuşit să alerg cu 4.17, dar am fost constant sub 4.30 şi a fost şi diferenţă de nivel (da, Ungaria nu e chiar ca o farfurie, poţi face şi concursuri tari de XCO prin unele zone, de ex lângă Budapesta). Mihai a progresat la viteză (ce mult contează o echipă), în ultima etapă alergând ultimul cu o medie de 4.17 a reuşit să treacă de echipa 3Man care era în faţa noastră în clasamentul general şi aşa am terminat cu timpul total de 15h02min pe locul 13/86 la echipe de 3 şi 4, cu vreo 30sec în faţa echipei 3Man! E drept că l-a stimulat cineva pe parcurs, şoptindu-i câte ceva. 🙂 La general echipe am fost pe locul 18/121. Jozsef iar a alergat bine pentru condiţia lui, cu noi şi-a bătut recordurile, alergând cu pace sub 5.10 deşi în anii precedenţi reuşise cel mult 5.20. Horaţiu şi-a îndeplinit planul, a scos sub 16h timp total, încheind pe locul 7 la categorie la individual. A avut el luptele lui cu nişte spanioli care i-au dat fix imboldul de care avea nevoie ca să treacă peste unele momente mai grele.

Mă bucur că am putut participa la Spuri Balaton cu astfel de coechipieri, a fost şi un test util pentru maratonul ce vine. Le mulţumesc pentru încredere şi pentru efort!

Şi acum despre alte evenimente la care am participat în 2015 – doar câteva cuvinte.

Hoia Run Friends Contest – 25 ianuarie

Un concurs între prieteni, în care rolul principal l-a avut Radu&friends la organizare. Traseul a fost prin Hoia. Bun vinul cald din termos! A fost un test sa vedem cum stăm (cum alergăm 🙂 )la început de an.

From Hoia Run Friends Contest

Austria – Nauders – 1 februarie

Cu prietenii şi familiile, am facut şi ski tură şi am ajuns pe la 2800m.

From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders
From Austria – Nauders

Runsilvania Night Race – 14 februarie

Concursul s-a ţinut la Borşa în Maramureş, eu am participat la proba de ski tură – a fost primul meu concurs de acest gen. Am încheiat pe locul 2 la categorie dar n-au fost mulţi concurenţi. A fost şi un remember pentru mine, la Borşa am învăţat să schiez în studenţie. Mi se spunea kamikaze. M-au “citit” bine, eu mereu încerc să-mi înfrânez instinctele de acest gen 🙂

From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura
From Runsilvania Night Race – ski tura

Crosul Divelor la Cluj – 7 martie

Au participat şi Andreea cu Diana, a fost frumos să vezi atâtea prinţese şi zâne. Am alergat şi eu doar ca măsură de siguranţă, că nu era voie cu bicicleta prin parcul Iuliu Haţieganu. Concursul a fost organizat de Runners Club Cluj. Andreea a terminat pe locul 21 la proba de 2km şi a luat şi ea un premiu, de cea mai tânără divă. Am făcut multe poze la premiere şi proba de 2km, dacă doriţi le pot pune pe wetransfer.

From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj
From Crosul Divelor la Cluj

Alba-Iulia City Race – 14 martie

Un concurs care mi-a plăcut încă de anul trecut. Am venit şi de data aceasta deşi nu eram convins că e bine să fac efort mare înainte de supermaratonul de la Balaton. Am venit cu familia, copiii au participat şi ei la proba lor. A fost multă lume, o atmosferă faină. Am încheiat cu un rezultat mai slab ca anul trecut, 1h47min, pe locul 68 la general şi 19 la categoria 35-50 de ani. Am făcut poze la proba de copii, dacă doriţi le pot pune pe wetransfer.

From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015
From Alba-Iulia City Race 2015

No, cam atât.

Jan 212013
 
Am ajuns să fac AMR-ul până vin zilele de schi – grea viaţa asta. Măcar ştiu că şi dacă nu pot schia într-un an de multe ori, mă apropiu de mulţumire cu o săptămână în Austria.

spre Konigsleitenspitze – Konigsleiten – Zillertal Arena
Zillertal Arena
De data aceasta baza am stabilit-o la Neukirchen am Grosvenediger, unde am inchiriat o cabană. Am fost un număr record de prieteni – 26, din care 14 copii. Veselă atmosfera, nu aveam griji că se plictiseau copiii seara, iar dimineaţa făceam pregătirile ca la bandă rulantă, că altfel nu aveam şanse să ajungem pe ora 9 la pârtii.
Practic am fost împărţiţi în două grupe mari – unii şi-au stabilit destinaţia Wildkogel Arena, iar alţii – inclusiv familia mea – Zillertal Arena – un domeniu mai întins de schi, dar mai depărtat de casă.
Cele mai multe zile – 5 – le-am petrecut în Zillertal Arena, un domeniu suficient de mare să nu te plictiseşti şi – mai important – cu trei zone de acces şi schi, fiecare cu particularităţile ei de climă şi altitudine, ceea ce ne permitea să jonglăm cu schiatul încât să fie în condiţii optime. Accesul nostru la pârtii il faceam pe la Konigsleiten, o zonă de schi unde puteai să-ţi petreci ziua urcând numai cu telecabinele – cu vârf de 2315m. Aici mi-a plăcut cel mai mult, nefiind nici multă lume, iar zăpada era foarte bună. Într-o singură zi, cu vreme mai rece şi cu vânt mai puternic am mutat copiii la Gerlos, care are zona principală de schi pe la 2000m. Normal că am făcut rondul cam pe toate pârtiile, ajungând şi în zona Zell – zonă de schi mult mai populată şi dominată de varful Ubergangsjoch de 2500m.
prin filtrul de plexi glas al telecabinei Gipfelbahn – Konigsleiten
pe drumul inapoi din zona Zell

 

 

la Arena Stadl – Zell
pe lunga partie de intoarcere din Zell spre Gerlos Platten
Deşi prima parte a zilei aveam alături pe fetiţă, care e mai mare şi putea “ţine pasul” o oră – două, tot am reuşit să figurez în “clasamente”. E deja o modă să oferi posibilitatea schiorilor, cu ajutorul skipass-ului, să vadă ce au schiat în zilele respective şi … să se facă clasamente pe diferite criterii. Nu e specifică schiului, acum monitorizarea performanţelor (accesibilă şi amatorilor) e tot mai populară. Eu am ceas cu GPS şi am făcut şi comparaţii între ce se indica pe skiline şi ce îmi arăta mai precis aparatul.


Am avut şi o zi interesantă în Wildkogel Arena (intra în skipass-ul nostru şi această zonă), în vizită la prietenii noştri care schiau acolo. Am avut avantajul că la capitolul orientare ne-au ajutat ei, dar am profitat de ocazie şi să urc cu Lusu pe vârful Wildkogel, dacă tot sunt cu schiuri de tură.

Wildkogel Arena

 

Ce e deosebit la Wildkogel Arena, care e dedicată familiilor şi e un domeniu mai mic, e că are piste de sănii, una dintre ele – pista 14 albastră – poate cea mai lungă din Austria – 14km. E şi luminată până la 10 noaptea, aşa că am profitat – la ideea lui Luşu, să facem … schi de tură nocturn – cu plecarea şi urcarea din Neukirchen – aproximativ 10km şi coborârea pe pista iluminată.

Am pornit în schi-touring după ce am schiat toată ziua în Wildkogel – seara pe la ora 18.20, urcând pe pista 6 albastră. După spusele unor femei mai in etate întâlnite de Luşu trebuia să facem cam 2h30min. La sfârşit ne-am cam gândit că altă dată să avem grijă pe cine întrebăm, mi-e şi frică să mă gândesc ce ar fi spus nişte bărbaţi în floarea vârstei. Nouă ne-au trebuit cam 3 ore urmând pista 6, pista 2 roşie până am ajuns să coborâm cu adevărat pe 14. Am coborât în 35minute, întâlnind în cale şi ratracuri, ajungând în Bramberg la ora 21.55. În Austria nici noaptea nu eşti singur pe pârtii, am avut surpriza ca la locul de start, până să ne echipăm, să înceapă urcarea mai întâi un bărbat, apoi două femei, iar după noi să mai plece încă 3 bărbaţi. Evident, bărbaţii au trecut cu uşurinţă de noi, iar pe femei le-am … admirat doar din spate. Nu mai spun câţi am întâlnit care coborau, că nu puteai face o anumită pauză că te şi pomeneai cu frontale pe tine. N-am nimerit o vreme strălucită – era în schimbare – iar sus chiar ne puneam problema dacă să continuăm sau nu – ningea şi viscolea. Femeile chiar s-au întors, iar noi ne-am îmbrăcat cu tot ce aveam – îmi părea chiar rău că nu aveam casca de schi – îmi era părul cu ţurţuri. S-a făcut şi ceaţă, iar cabanele din vârfuri se îndepărtau pe măsură ce înaintam. La cum bătea vântul am avut norocul să se împrăştie şi norii şi chiar pe coborâre să avem vizibilitate bună.

din activitatile mele pe luna ianuarie

Doar prima parte am putut-o monitoriza, ceasul meu fiind cu acumulatorii descărcaţi.

Acum, dintre întâmplări care n-au legătură cu schiul.

În primul rând am reuşit să-mi pierd mobilul pe pârtie marţi, să anunţ miercuri la Konigsleiten, iar apoi să-l regăsesc vineri la Gerlos (unde-l şi pierdusem). Ei n-au o bază de date comună, aşa că e bine să anunţi la toate capetele de domeniu. În orice caz, mulţumesc găsitorului, eu am avut încredere şi nu am blocat nici cartela.

Dintre întâmplările – şicanele – obişnuite la noi şi care culmea au fost cu români…

La Wildkogel, mă grăbesc să ajung la pârtie, aşa că iau sucurile şi plec să plătesc la restaurantul cu autoservire; la casă două doamne plătesc; pe suport la casă o tavă cu alimente, nu se ştie a cui; când termină de plătit femeile, nefiind nimeni în preajmă, trec să plătesc şi eu, doar n-o să aştept după o tavă fără stăpân; introduc codul pin şi apare un nene mormăind: “da, că n-ai putut aştepta puţin”; aş fi înţeles şi-n germană, dar cuvintele erau sigur în română; abia m-am abţinut să nu răspund şi asta pentru că nu-mi venea în minte nici un răspuns decent, ci numai înjurături; nu mai comentez.

Pe centura Budapestei opresc la o benzinărie, alimentez, curăţ numerele şi parbrizul (am prins o vreme destul de grea şi aveam o zăpadă de 1cm pe număr şi faruri). Apoi parchez între două dubiţe, ca să eliberez pompa şi să mai mâncăm ceva rapid. Nici nu apuc bine să muşc din sandwich că bate cineva la geam şi ceva de genul “alo, şefu'” se aude. “Nu aţi putea să facem schimb de acumulatori, că al nostru e descărcat pentru că alternatorul e defect? Bănuiesc că tot pe la Borş treceţi, mergem împreună. Suntem cu dubiţa de alături.” Mi-au trecut o mulţime de gânduri prin minte, variante, soluţii, cauze, ce înseamnă să scoţi un acumulator la o maşină mai modernă, nu la una din anii ’80, eram după 700km de drum şi mai aveam cam 400km, dar periodic îmi trecea întrebarea dacă eu aş fi avut tupeul să cer aşa ceva la un prieten, nu la un străin. Am spus NU şi m-am grăbit să plec. Numere de BH…

Important e să rămai în minte cu ce e frumos.

Mar 052012
 
Weekend de martie, o luna in care mereu am avut probleme de vreme. Nici acum nu putea fi altfel. Nu m-am uitat pe site-urile de specialitate, ca doar nu mergeam singur si ma hotarasem in ultim moment pentru aceasta excursie.
Cu schiurile de tura in Suhard… Nu mai fusesem niciodata pe acolo. Datorita lui Lusu am inceput si eu febra pregatirilor, stiind ca nu ma duc cu oricine: am fost in total opt, in afara de noi doi fiind d-l Dinu si Marlene – organizatori, Dragos si Mihaita, Alina si Marian, toti din CAR Universitar. Am cam avut ghinion cu pregatirile, nici n-am reusit sa pozez desi am carat aparatul foto cu mine. Ce era esential totusi n-am “ratacit”. In sfarsit, ma bucur ca au pozat partenerii de “cod galben”. Pozele ce urmeaza si un scurt filmulet ilustrativ pentru viscolul care ne-a insotit aproape doua zile sunt meritul  lui Dragos, iar traseul urmat dupa gps este meritul organizatorilor.

traseul urmat, poza Dragos Roncu – ca si cele ce urmeaza

Vineri a fost ziua sosirii. Totul a fost aranjat – drum pana-n Ciocanesti cu masinile, sofer cu dubita (are si pensiune) care ne-a dus pana la Cazarmi (n-a putut urca pana-n pasul Rotunda), singurul meu merit a fost ca mi-am carat picioarele pana la cabana  Croitor – primul nostru loc de popas. Am ajuns noaptea tarziu, era trecut de ora 11, asa ca n-am avut timp de povesti.
Sambata stiam ca urmeaza un traseu greu, fiind si “dotati” cu rucsaci mari si corturi. Am inceput direct cu urcare, ca altfel nu se poate. Ne intram incetul cu incetul in ritm, facem cu schimbul la trena mai ales pe portiunile cu zapada mare, dar apar si primele probleme. Vremea se inrautateste, incep sa jeneze claparii. Nici nu mai stiu daca pe varful Cociorbii sau mai aproape de Omu, Marian se simte tot mai rau – am vazut de dimineata ca era cam palid si fara chef de vorba. Cel mai greu e sa renunti si sa stii si cand fara sa incurci pe nimeni. Toata stima si pentru Alina ca l-a insotit, singur cred ca era riscant si daca stiai drumul sau aveai urme. Deja ningea, era ceata si sus ne astepta o surpriza si mai mare: vantul, anuntat de fapt de meteorologi.
Filmuletul de la Dragos, linkul sub cadrul capturat din filmulet:

linkul la “vreme”
Dragos ne tine sub observatie

“Poarta” Diecilor – poza din padurea strabatuta cu greu

Am trecut de varfurile Omu si Pietrele Rosii, vesnic fiind de ales intre doua rele: ori vant rece care sa te dea jos de pe picioare daca urmai culmea (de cateva ori fiind la un pas de prabusire), ori urmai o linie pe sub varfuri si culmi, dar cu mers ca pe sarma sa nu aluneci la vale. Alternau portiuni inghetate, batute de vant, cu portiuni cu zapada mai afanata. In orice caz trebuia sa ne miscam tot timpul si m-am felicitat ca mi-am luat casca, nu simteam asa vantul, chiar mi-am scos obturatoarele ca sa nu transpir la cap.

Utile GPS-urile, nu stiu ce ne faceam fara ele. Imi incarcasem si eu de pe alpinet trasee din zona, e bine ca-l aveam si eu ca rezerva, dar traseul mai exact era la Marlene, verificat de ei mai demult. Eu aveam o varianta mai de vara, mai riscanta. Oare oamenii pana acum 10-20 de ani statea doar la gura sobei in astfel de conditii? Sau aveau o experienta deosebita si mergeau numai pe trasee de nenumarate ori strabatute de ei?
Am cateva date luate de pe GPS-ul meu – fara inregistrarea de vineri, cu sosirea la cabana Croitoru (vreo 4-5 km):

Am ajuns cu bine la lacul Icoana, tinta noastra programata. Pana sa-si puna corturile “vecinii” nostri de drum, impreuna cu Lusu, mari domni, am inceput sa cautam o stana mai apropiata. Cortul nostru nu avea “veranda”, aveam o folie in plus, dar preferam un loc mai adapostit. Cautarea noastra a fost incununata succes – am gasit o stana – parfum nu alta: nu mirosea asa tare incat sa ma intepe in urechi. Ne-am pus cortul pe un prici si ne-am bucurat de un spatiu suficient de mare, dotat si cu masuta. Soba era fireste luata, sa nu tenteze pribegii.

stana primitoare – poza Lusu
poza cu corturile “vecinilor”

La cate lucruri in plus am carat pot pune si o sticla de jumatate pe jumatate plina de … cola. Va recomand numai pentru ca ingheata aproape ultima. A trecut prin faza de frape si a ajuns suficient de solida ca sa devina o povara, dar bolovan n-a ajuns ca sana sau apa. Sana cu miere si nuci a fost surpriza placuta, n-am avut probleme cu ea. A fost asa de frig si-n stana ca taiam salata de icre cu cutitul. Nu-mi dau seama cam ce temperatura era, Dragos spunea ca in jur de -15 grade C. Pot spune ca era frig si dupa faptul ca a trebuit sa schimb bateriile alcaline nou-noute la gps pe traseu, iar in mod normal acestea trebuiau sa ma tina chiar si zile intregi.
Duminica a inceput cu senin pana ne-am strans corturile. Macar au iesit cateva poze … de la Dragos, evident:

Inainte de varful Faraoane am cotit-o la stanga spre manastirea “Sfanta Cruce” si tot coborare pana la Ciocanesti. O zi scurta, gandita de la inceput asa – mai ales in eventualitatea ca nu ajungeam de sambata la lacul Icoana, dar si noi eram mai obositi. Mai bine in siguranta, decat surprize pe traseul spre Vatra Dornei.
Pe cand trasee de schi de tura pe la noi, pe langa localitatile mai favorizate de zapada, ca-n Austria?

discutie cu Lusu: urci un pic, treci cativa munti si ajungi lejer  in Vatra Dornei
schi de tura in Ciocanesti

Sa aveti vreme buna saptamana urmatoare in tabara din Rotunda!

Jan 192012
 

Dupa cautari, planificari, apoi iar cautari … am ajuns la concluzia ca mai bine facem o ierarhie cu cazarile si rezervam cat putem de repede. De ce? Pentru ca suntem peste 20 doritori, iar pana ne intelegem – destinatia dorita e ocupata. Vreo doua saptamani am tot studiat ofertele, am facut destul de minutios studii despre domeniile schiabile, cu avantaje si dezavantaje, preturi etc si … rezultatul a fost ca acum am scrise multe despre … locatii din viitor, daca ma ajuta soarta.

poze pe picasa, o parte de la Lusu

Si asa am ajuns la Kramsach – in Tirol. De fapt, un pic langa – in Moosen. Si configuratia prietenilor cu care mi-am petrecut vacanta s-a schimbat partial si … am fost cu totii 11 adulti si 12 copii, cu program nonstop de dimineata de la 7 pana seara la cat am rezistat.

Inneralpbach
Alpbachtal
o parte din prieteni

Telegrafiez cate ceva despre zilele petrecute acolo: desteptarea adultilor la 7 sau pe aproape, baut cafea, facut mancare, sandwichuri, ceai, plecat care incotro la schi – cu masini sau bus, schiat in stilul romanesc pana la sfarsitul programului, cu lupte de incadrare in timp sa prindem ultima urcare de ora 16.15 (o data am luat teapa ca au pus husele pe cititoarele de skipass-uri la ora 16.14), unii dintre noi am fost inscrisi la scoli de schi sau snowboard – si copii si adulti, retur “acasa”, iar mancare, urmata in unele zile de mers la bazin – in Worgl, apoi program de voie – cu jocuri de moara, sah etc pentru copii si testari de bauturi pentru adulti.
Din impartasirile copilului care a fost la scoala de snowboard, nu cele tehnice – ca nu ma pricep: a avut un instructor tanar, austriac, de prin partile locului, care vara e taietor de lemne (da, in Austria sunt fermieri, e patria laptelui, a ciocolatei, nu trebuie sa ai facultate ca sa poti avea o ferma, sa poti construi o cabana pentru cazare, sa poti trai decent) si care era putin cam traznit – cum posibil e sa fie adolescentii de azi. A invatat cateva cuvinte in romaneste, strigand dupa elevi ceva de genul: “vino odata, ca te bat”. Stia si versurile la “Dragostea din tei”! Adultii au avut parte de mai multi antrenori, probabil ca erau considerati fara speranta si in fiecare zi altcineva isi incerca fortele cu ei. Au terminat cu un antrenor batran, plictisit, la care cuvintele de despartire au fost ca cei doi prieteni n-are sens sa se prezinte la concursul de final de serie.
Unde am schiat? Cel mai aproape a fost domeniul Alpbachtal – 54 km de partii cu tot cu partiutele din Kramsach si Reith im Albachtal. A fost mult mai ieftin skipass-ul aici decat in Zillertal, in parte si pentru ca la copiii sub 14 ani era gratuit, daca parintii isi luau skipass pe minim 5 zile. Toata lumea a schiat in Alpbachtal, cu o exceptie … eu.

Alpbachtal

In ziua a patra am fost in Hochzillertal, iar in ziua a saptea, dupa terminarea impachetarii de plecare, in Mayrhofen – cu familia.
Am avut noroc de vreme acceptabila, in doua zile chiar superba. Cand era ceata ne mutam pe zonele de partii mai vizibile, ce mi-a placut in Alpbachtal a fost ca partiile continuau pana jos, de unde porneau telecabinele, si astfel cand era vreme mai urata schiam jos, urcand repede cu telecabinele. E un avantaj fatza de Mayrhofen de exemplu, unde telecabinele te duc sus si de acolo mai toate “lifturile” sunt telescaune si teleschiuri. In ziua cand am schiat in Mayrhofen era cam frig pentru copiii mei destul de mici si au stat destul de mult prin “hutte”. E drept ca si acolo exista posibilitatea de coborare pana la baza, dar numai pentru cei mai avansati, fiind doar “skiweg”-uri.

Hochzillertal
Hochzillertal

Sub aspectul acesta mi-a placut mai mult Hochzillertal-ul (cam aglomerat), acesta fiind unit de Hochfugen – unde nu era deloc inghesuiala si urcarile le puteai face cu telecabinele.
Am facut si putin schi de tura, fortat de fiecare data. In a doua zi drumul a fost blocat spre Alpbach, cazand probabil un stalp de inalta tensiune, oprindu-se curentul electric pe toata valea, iar noi ne-am oprit la Reith, unde am putut schia vreo trei ore pe o partie deservita de un teleschi cu generator. Ca sa nu ma plictisesc, am urcat pe schiuri pana in varful partiei mari, care are si iluminare. Mi-a luat cam 40 de minute de urcat continuu. In alta zi, in zona de sus din Alpbachtal era ceata apropiata de ce se numeste “whiteout”, iar cand am ajuns la telescaun, acesta era oprit. Decat sa ma intorc pe piei (tot timpul le aveam la mine), am preferat sa continui coborarea pe skiweg-ul de acolo (care si acela era oficial inchis, dar m-au lasat sa cobor – era ora 15). Multi nebuni pe lumea asta: nu va spun pe unde coborau unii prin zapada afanata, de la ce inaltimi sareau! Evident, mai am multe de invatat in materie de schi. Dupa ce m-am uitat la acei schiori care chiuiau de placere, am ajuns jos deprimat complet, convins ca habar n-am sa schiez pe pulver si nici n-am vreo sansa in viata asta sa recuperez ceva.
Alte lucruri care m-au atras… In Zillertal skipass-ul iti permitea sa vezi, pe baza seriei, cat ai schiat si pe unde – pe internet. Am fost destul de fraier sa nu-mi notez seria cand am schiat in Hochzillertal – cand am fost singur si am schiat cam 80km (track gps), cu tot cu urcari, dar pentru Mayrhofen, chiar daca am schiat putin, am putut sa-mi astampar curiozitatea, plus ca am vazut si ce au schiat copiii si sotia.

de pe internet pe baza seriei de skipass – skiline-ul din Mayrhofen – ziua a 7-a
acelasi lucru pe baza trackului GPS
trackul GPS din ziua a 6-a Alpbachtal
trackul GPS din ziua a 4-a Hochzillertal

Am fost pe partiile negre mai renumite (de ex Eberharter in Hochzillertal), dar Harakiri din Mayrhofen era inchisa, raschetata si cu tunurile pornite.
In sfarsit, pot trage concluzia ca am nimerit bine cu Alpbachtal-ul: un domeniu destul de mare sa nu te plictisesti, mai discret, cu posibilitati de schi de tura (au pe site si trasee “oficiale” cu trackuri gps), cu posibilitati si pentru schi pe zapada nebatuta, fara riscuri de avalanse. Nu-s munti asa inalti – pana la 2200m, iar cu zapada stau bine.
Pe cand in Romania ceva similar? Si sa nu ne plangem de zapada, munti de altitudine mica. In Bukovel (Carpatii ucraineni) altitudinea maxima e 1350m! Si au 50km de partii numai pe acel domeniu! Bine ca muntii Rodnei sunt “protejati” de astfel de investitii! Iar in Alba vor sa niveleze muntii, sa nu coste asa mult autostrazile… De austrieci ce sa mai spun, ei isi protejeaza oamenii, construiesc domenii schiabile, drumuri. Noi am stat in casa unor fermieri, iar o cladire mai departe era ferma, de unde cumparam zilnic lapte proaspat.
Acum, pentru acasa, intram iar in ritmul zilnic de biciclit si sah.

Mar 122011
 
Tocmai ce-am vazut cateva poze deosebite cu Clujul – dau si linkul – si comentam de genul ca n-am vazut cu asa ochi niciodata Clujul si ca n-am sa ma mut de aici. Tot asa, pentru clujeni Baisoara e o locatie asa de obisnuita incat ar deveni anosta daca nu ar exista … zapada. Ca si intre indragostiti, e suficienta o privire, si aceea rara, pentru ca totul in jur sa devina altfel. Acum pot spune: ce frumoasa e Baisoara (Muntele Baisorii) si o sa raman cu impresia asta pana anul viitor la urmatoarea zapada.
De Martisor a nins. O minune pentru “fulgii pe schiuri” aflati in tabara. Nu-i ca-n Austria, dar e Baisoara noastra. A functionat si teleschiul, la comanda. Toata partia era a noastra. Simteam cum schiurile mangaie zapada si in sfarsit am simtit plutirea pe marea de zapada, ca un dans in levitatie.
Cateva poze pe picasa si filmulete de la schi si carnaval:

Aferim, Ahmet!

Feb 212011
 
Afara zapada, in casa patratele si studiu. Cand esti inauntru vrei afara, iar cand iti bate vantul pe obraz parca te mustra parinteste ca prea esti liber si huzuresti. In sfarsit, de ce nu le poti avea pe toate?
La sfarsit de ianuarie am participat la o tabara de schi la Baisoara cu baietelul. Deja pot spune ca-i o traditie. Cu schimbari ca de obicei in bine (nu ma refer la partie) si copii de un entuziasm debordant (in momentele cand sunt lasati liberi). Cateva poze pe picasa:

Micul leu de vorba cu Ahmet (instructorul de schi)

La sfarsit, o scurta vizita la inaugurarea noii partii si a telescaunului (in sfarsit se inventeaza asa ceva si-n zona noastra) de pe Buscat (Muntele Baisorii):

Dupa o pauza fortata dedicata serviciului, nu mai rezist si plec la Toplita la schi, chiar si pentru o zi. Scurta partia Magherus, dar in sfarsit zapada fara sa-mi creeze emotii pentru schiuri. Nici nu mai stiu cate ture am facut. Mai greu a fost la inceput, cand aveam tendinta sa ma tot opresc, sa nu ma grabesc, pe stilul Baisoara, pana mi-a intrat in cap ca am abonament pe o zi si nu trebuie sa-mi fac calcule financiare. Pentru cateva zile cu familia e o destinatie de luat in seama, mai ales pentru aceia care au un buget limitat. Bun forumul skivirus, ca de obicei.

https://picasaweb.google.com/vezentan/SchiLaToplita#

Intoarcerea in tromba seara, doar ma asteapta un concurs de sah cu fetita pentru weekend: al doilea al ei, Cupa Danone pentru juniori – editia a 4-a. Greu concurs, pentru ca sahul e un sport epuizant. Iar daca la mijloc intervin si ambitiile parintilor, atunci e ca un razboi adevarat. Ca sa-l caracterizez, i-as da titlul “Ingeri si demoni”, ca tot e la moda Dan Brown. E evident cine sunt ingerii si e pacat sa sufere pentru ca se gaseste cineva pentru care nu conteaza decat rezultatul. Felicitari organizatorilor ca sunt printre putinii care fac ceva pentru sah in Cluj si le doresc multa intelepciune parintilor (valabil si pentru mine).
Am pus cateva poze pe picasa si filmulet pe youtube:


Iar e luni…
Dec 302010
 
Planuri, planuri si iar planuri. Reusesc dupa multi ani sa plec de Craciun de acasa – la Straja la schi. Speram sa prindem vreme buna si, mai ales, sa putem schia in conditii acceptabile, pe zapada. Pentru .ro ne inarmam ca de obicei cu muult calm si detasare. Ne ajuta foarte mult in acest scop si spiritul Craciunului.
Ne-am cazat impreuna cu familia unor prieteni la cabana Rustic, o cabana mica si linistita, dar calda si primitoare. Merita sa-i dau un link, chiar daca nu are site-ul propriu. Toata stima pentru gazde, cabanierul are multe de povestit (pacat ca n-are un blog, dar poate prin cele ce scriu ii dau o idee), iar sotia cu fetele sunt discrete si amabile.

colind la gazde

Am avut un pic de ghinion cu zapada, tocmai se inmuiase vremea si am avut parte de petece de pamant pe partia Constantinescu (celelalte practic nu erau de folosit), prilej de zgarieturi pe schiuri (le-am si dat la reparat), dar pentru copii nu a contat, au putut schia dupa puterile lor. Un aspect pozitiv e totusi ca exista cartele (nu se mai dau bilete decat la partia de incepatori de pe Platoul Soarelui), cu ceva reduceri daca iei puncte mai multe, dar au si minusul ca nu dau abonamente pe zile la un pret acceptabil, mai ales pentru familiile cu copii. Asa, daca vrei sa schiezi pe saturate, platesti mai mult ca-n Austria in conditii incomparabil mai slabe.

In noaptea de Craciun am plecat la colindat cu toti copiii (ai nostri si ai prietenilor), incepand colindul cu gazdele (copiilor le-a adus Mosul cate ceva), trecand apoi si pe la salvamontisti si terminand la un cafe-bar unde au primit ca rasplata ciocolata calda, suc sau ceai. Primitori oamenii, iar cel mai placut m-au surprins salvamontistii care ne-au intors vizita si ne-au colindat la cabana unde eram cazati. Noi cu flautul, ei cu acordeonul.

Mosul a ajuns si la Straja
la cabana Salvamont
Cafe-bar
salvamontisti, jandarmi, copii – toti canta cate ceva

In ferestrele mele libere am pornit si un pic hai-hui cu schiurile de tura, sa “vad” ce mai e in jur. Am coborat de exemplu pe partia intermediara pana la baza partiei Lupului si apoi, incetuc, povestind cu Lili – cainele care m-a insotit de fiecare data cand ma vedea pe schiuri pe pozitie de urcare (dovada ca e obisnuita sa tina companie probabil gazdei in preumblarile ei) – am urcat pe partia Canal pana pe varful Mutu, pe o ceata buna de ratacit. S-ar fi putut schia pe Canal daca nu era viscolita zapada pe traseul de teleschi. N-am avut mari peripetii, doar Lili a avut ceva emotii cu cainii din zona, incurcandu-ma din cand in cand la urcat. E important sa vorbesti tare, asa tii cainii la distanta… in general. Aici n-a fost nevoie de alte masuri. Mie-mi era frica de ratacire, asa ca am luat aminte la orice amanunt mai deosebit pe care-l puteam vedea in orbecaiala mea. Lili tot cu mine, dar fara sa ma traga de pantaloni sa ma aduca pe directia buna. Tinta mea a devenit sa nimeresc teleschiul de pe partia Mutu, ca sa ma intorc la cabana. Mi-am rememorat mica schema cu partiile, m-am gandit ca-s pe acelasi versant al muntelui si … m-am intors pe o linie de nivel mai joasa. Surpriza: teleschi la prova. Surpriza placuta: nu seamana cu cel de la canal si vad ulterior si scrisul Mutu. Mi-a adus si mie Mosul ceva daca am fost cuminte si n-am insistat prea mult pe “drumul” ratacirii! In sfarsit am gandit cat de cat la timp. Cred ca imbatranesc.

O aventura mai pentru copii – o plimbare pana la cabana unde vara se organizeaza tabere pentru cei de varsta lor, in padure. Calauza a fost gazda. Frumos din partea ei ca si-a rapit din timp pentru noi.

exploratorii, in frunte cu calauzele noastre – Lili si cabanierul 
o mica lene de inceput a’ la fiu-meu
primul indiciu despre cabana
cabana copiilor si lista de invataminte
incheiem cu sarituri de pe prispa in zapada
alte poze  si pe picasa

In ultimele doua zile a nins, partia a devenit tot mai buna, dar a aparut si inghesuiala – doar vine Anul Nou. Un An Nou Fericit si cititorilor, eu sper sa trec pragul anului ce vine la Vladeasa.

Mar 302010
 

Dupa aceasta tura mi-am luat la revedere de la schiuri pentru o vreme. Asta e, un pic e mai mult decat nimic.

Am avut vreme asa cum s-a prognozat, mai nimeresc si ei o data in an. Duminica dimineata a fost zapada si-n cer si pe pamant, nu s-a vazut la coborarea din saua Gargalau mai nimic, aveai senzatia ca-n jurul tau e doar prapastie. Noroc cu GPS-ul d-lui Mititeanu, ca altfel cred ca montam cortul la cativa zeci de metri departare de fostul loc si asteptam … schimbarea.

Am pornit impreuna cu doi prieteni doar vineri seara, cu gandul sa ne intalnim cu trupa mai mare a CAR Universitar plecata dis de dimineata spre saua Gargalau. Am lasat masina la manastirea din pasul Prislop si am pornit-o care pe schiuri, care pe rachete, pe o luna aproape plina – spre tinta. N-am reusit sa ajungem pana la miezul noptii decat la o stana lasata deschisa unde am innoptat. Ne-am bucurat de conditii mai mult decat acceptabile, iar cel mai important e ca ne-a scapat de montarea si demontarea de cort dimineata. Probabil ca tot asa au apreciat si niste polonezi care au trecut pe acolo inainte si au lasat cuvinte de multumire pentru proprietar. Si uite-asa, pe la 6 am inceput urcarea Muscetei. Bine ca nu ne-am ambitionat sa facem asta noaptea! A fost inghetat varful, am urcat cu mare grija ultimii metri. Am reusit sa ajungem la corturi, ne-am lasat rucsacii mari si … fuga dupa cei mai harnici. Ne-au asteptat langa varful Galatului si de aici … astept sa dau un link la povestitori mai profesionisti.

Pana atunci, cateva poze:

From Ski tura in Rodnei din Pasul Prislop spre saua Gargalau

Acum si linkul, de pe blogul CAR Universitar:

Textul a fost scris de Ana Ignatean si Alex Prigoana.
Mar 192010
 

Cu aceste randuri vreau doar sa marchez o premiera: sotia mea pe schiuri de tura… si nu s-a descurcat rau. Asa ca am avut ceva emotii, dar a meritat. La ce desfasurare de forte a fost, nu m-am mirat sa apara relatari frumoase.

Prima dintre ele e cea a Alinei:

http://bandarosie.blogspot.com/2010/03/tabara-de-initiere-in-ture-de-iarna-13.html

Spre galerie poze

Sorry, cineva a sters continuarea. Macar pe blogul Banda Rosie a ramas istorisirea.