Aug 272020
 

Ce fac oamenii când li se ia jucăria? Cum care jucărie? Concursurile în special din weekenduri… Da, știu, ar fi putut să sape în grădină, să planteze un pom, să salveze omenirea. Dar nu, ei se mai întâlnesc la câte o vorbă, mai la o bere, mai la croșetat… Și de obicei în astfel de situații apar idei năstrușnice, cu cât mai irealizabile cu atât par mai bune, mai fezabile.

Noroc că vine dimineața și pui o frână, dar să nu uităm că vine iar seara. Și tot așa, până iese la iveală o provocare mai realistă. Acum, mecanismul acesta nu-i sigur că s-a aplicat aici, ca să spun așa eu am băut bere solo. Meritul meu e că în brainstormingul meu singuratic am decis să mă alipesc dorinței prietenilor mei de la Rupicapra Team – Szenasi Zoltan, Katona Alpar, Csongor Vagasi de a face un fel de triatlon în mai multe zile. Și tot meritul meu e că m-am gândit că trebuie să existe un mecanism în spate care să te împingă la nebunii, că nu doar noi avem idei crețe în această perioadă.

Am mai scris și pe FB despre provocare, o repet aici. Evident am ținut o ședință relaxată miercuri, s-a prezentat planul mai în detaliu, s-a intrat în amănunte ce țin de logistică… Aveam mașină de însoțire – mulțumim lui Arpad care ne-a însoțit cu fiul său în acest periplu.
Până la această ședință nu știam decât că mergem cu bicicletele în Făgăraș vreo 200km, parcurgem acolo creasta dar nu toată și ne întoarcem tot cu bicicleta 200km, evident pe alt traseu și tot așa de clar era că ambele trasee nu vor fi pe drumuri naționale decât când nu vom avea încotro. Mie mi se părea suficient de amănunțit atât. 🙂
Cu cazarea, așa cum probabil știe lumea care s-a străduit să-și găsească loc pentru concediu, a fost mai greu – am găsit până la urmă o căsuță în Poiana Neamțului unde urma să dormim în cele două nopți după bike 1 și run. Urma așadar să mai alocăm timp și pentru transport pentru că ideea de bază a fost că de unde ajungem cu bicicleta să plecăm în alergare și de unde ajungem cu alergarea să continuăm cu bicicleta spre casă.

Ziua1 – vineri 21 august – înot 4km. Ca să fie ca la Ironman, unde proba de înot e 3,8km. Fiecare face proba când și unde poate și dacă poate.
Ziua2 – sâmbătă 22 august – bicicletă de la Aiton – județul Cluj (am pus Aitonul pe harta României, cred că Zoli e mândru) la Poiana Neamțului, lângă Avrig, la poalele Făgărașului.
Traseul în mare: Aiton – Tureni – Săndulești – Buru – Râmetea – Poiana Aiudului – Aiud – Rădești – Blaj – Soroștin – Mândra – Ocna Sibiului – Sibiu – Tălmaciu – Avrig – Poiana Nemțului.
Aproximativ 220km cu o diferență de nivel absolut ciudată dată de Alltrails și Trace de Trail, chiar și Garmin Connect – peste 4000m. În schimb aplicația Komoot dădea superoptimista calculație de 1500m diferență de nivel. Adevărul a fost la mijloc, am făcut niște exchibiții cu aducere la altitudinea hărții și până la urmă au reieșit vrei 2400m.
Ziua3 – duminică 23 august – alergare de la Poiana Neamțului până pe Valea Sâmbetei, de unde poate mașina să ne recupereze.
Traseul în mare: Poiana Neamțului – cab. Bârcaciu – vf Scara și apoi pe bandă roșie în principiu – vf Șerbota – Custura Sărății – vf Negoiu – Strunga Dracului sau cea a Doamnei ( am ales-o pe cea din urmă) – lacul Călțun – vf Laița – iezerul Caprei – vf Mircii – vf Viștea Mare – vf Moldoveanu – vf Slăninei (sau coborâre din Fereastra Mică a Sâmbetei) – cabana Valea Sâmbetei și pe vale în jos
Aproximativ 48km cu 4500m+, de astă dată pe bune – toate aplicațiile au fost “pe acolo”.
Ziua4 – luni 24 august – bicicletă de la Stațiunea Climaterică Sâmbăta la Aiton.
Traseul în mare: Stațiunea Climaterică Sâmbăta – Sâmbăta de Sus – Cincșor – Cincu – Merghindeal – Agnita – Pelișor – Moșna – Mediaș – Blăjel – pe lângă Târnăveni – Vama Seacă – Ocna Mureș – Unirea – Moldovenești – Săndulești – Aiton
Pe la 206km cu 2000m+ diferență de nivel, rezonabil.

No, acum sper că e destul de clar ce am dorit, iar la întrebarea “de ce” am răspuns în primele rânduri.

Acum, să trec la partea frumoasă, drumul până la finish. Cum am văzut eu aventura am descris pe scurt (sper!, ăsta e gândul de început) mai jos.

Ziua1 – înotul în Tarnița.

Acum, pe bune: în toată țara e greu să te antrenezi la piscine. Lumea care poate înoată de 2-3 ori pe săptămână în ape deschise. Să nu vă imaginați că acest lucru nu afectează sănătatea oamenilor, mai ales a celor care practică intensiv acest sport care e considerat de unii cel mai complet. Și vai de copiii noștri! La bun simț e că un om sănătos, cu obiceiuri sănătoase, se îmbolnăvește mai greu și în principiu face forme mai ușoare la boli.

Eu am tot lăsat deoparte înotul în speranța remedierii cât mai rapide a situației. Până la urmă, cu dead-lineul provocării aproape, am reușit să înot în Tarnița de două ori câte doi kilometri, doar să-mi aduc aminte cum e, cum stau cu neoprenul și rapid mi-am adus aminte cum e să faci julituri la gât și să te doară mușchii umerilor pentru că nu ești antrenat și nu ești suficient de tehnic să faci mișcarea mâinilor corect.

Vineri, ziua cu cei 4km. N-am vrut să fac dus-întors câte doi kilometri, mi se părea plictisitor și deprimant, am văzut că pot ajunge la o peninsulă unde de multe ori am stat cu cortul și de acolo mă pot întoarce în alergare ușoară înapoi la mașină.
Zis și făcut, am mers cu mașina în zona de finish, am ascuns o pungă cu papuci și haine, m-am întors la start și gata. Măcar nu aveam limită de timp ca la concursurile de tip Ironman.

Cum am ieșit din micul golf de start cum parcă înotam pe loc, aveam curent contrar. S-au mai adăugat și trecerile prin zone cu apă neobișnuit de rece unde strănutam periodic, m-am cam chinuit. Cu răbdarea stau bine, a fost singurul atu’. Am avut grijă să nu forțez, să nu solicit umerii, iar rezultatul s-a văzut: 2h19min pentru cei 4km. Am ajuns lihnit de foame la mal, mi-am recuperat lucrurile și am pornit copăcel spre mașină.

Mi-a plăcut că nu am întâlnit în lac decât oameni cu ambarcațiuni cu vâsle. Am fost atât de aiurit că mi-am lăsat punga cu lucrurile de la start și abia înainte de Florești mi-am făcut un recensământ al înotului și mi-am adus aminte de ea. A fost o oră în plus pierdută în trafic.

Ziua2 – bicicletă Aiton – Poiana Neamțului.

Conform planului urma să plecăm din Aiton la ora 6, în consecință cu Csonghi și cu Alpar ne-am pornit mai devreme de acasă.
Am avut noroc de vreme bună, poate puțin prea caldă, iar de mișcat ne-am mișcat binișor, deși am făcut destul de multe pauze. Spre sfârșit ne-au cam durut tălpile și posterioarele, normal la așa distanță.
13h30min a fost durata totală pentru cei 222km cu 1839m diferență de nivel (10h21min de mișcare).
Eu m-am ambiționat să ajung fix la cabana Poiana Neamțului de unde urma să alergăm ziua următoare, așa că am avut parte de 4km la dus și tot atât la întors de drum forestier, o plăcere pentru cursieră.
Nu mi-am pus probleme însă, “pe vremea mea” nu erau MTB-uri și am fost de multe ori cu bicicleta – cursieră pe baieuri în tot felul de locuri, inclusiv în Padiș. Atunci mi se părea firesc să car bicicleta, să cos baierurile. Și atunci m-am învățat să nu pun bagaje mari pe suportul de bicicletă, că e mai bine în spate. Și tot de atunci am reținut că o cursieră nu e atât de sensibilă pe cât pare, dar ajută mult cum “te dai” cu ea în zonele improprii.

Momentele de menționat din prima zi? Cred că toți ne-am protejat să fim rezonabil de fresh pentru ziua de trail.
Am avut parte de o “scurtătură” de la Meșcreac la Crăciunelu de Jos, de la km 77 la km 89 unde am circulat pe drum de pământ direct peste câmpuri. Am avut fenomenala viteză medie de 7,7km/h, dar am evitat folosirea mai lungă a drumului național de la Aiud. De întrebat am întrebat localnicii cum e drumul: 2km de drum de pământ. Au trecut vreo 4km și mai întâlnim un țăran – știm deja, numai 2km de pământ urmează.
Cred că de aici ne-a rămas întipărită în minte întrebarea “cât mai e până la Luduș” și răspunsul “2km”. De aici încolo, indiferent dacă eram la trail sau la bike, când eram mai obosiți și fără chef ne reveneam de îndată când cineva punea întrebarea și ceilalți spuneau răspunsul.
Al doilea moment de menționat, să nu se spună că nu am avut probleme tehnice, a făcut pană Alpar și am constatat că de fapt era aproape explodat cauciucul față. Am avut de schimb în mașina lui Arpad un cauciuc de tour ride mai cramponat și s-a rezolvat problema.

Practic ziua1 a fost îndeplinită 100%, am avut vreme de stat la terasă la bere și supă. Pe la 19.30 sosisem și eu din scurta escapadă de făcut o poză la cabana Poiana Neamțului.

Ziua3 – trail de la Poiana Neamțului până pe Valea Viștei Mari la cabana Viștea Mare

Greu de sculat să pornim pe ora 5 de la Poiana Neamțului! Totuși o tură de 200km cu cursiera e solicitantă, mai ales dacă mai mult ai ținut-o pe trainer și “ocupația” de bază în ultima vreme e alergarea. Am mai întârziat puțin cu repararea bețelor de tracking ale lui Csonghi, așa că de pornit am pornit efectiv la ora 5.26. Au fost porțiuni mai tehnice, în special Custura Sărății, care ne-au întârziat mult și timpul a început să ne preseze destul de repede. Pauzele au contat mult în economia turei, ca să mă exprim în limbaj de lemn.

Încă înainte de Negoiu ne puneam problema că poate nu reușim să ajungem pe Valea Sâmbetei. În grup de patru câți eram deplasarea era mai înceată, fiecare avea problemele lui, fiecare dorea să fotografieze ceva, de preferință altceva decât ceilalți. 🙂 A fost de-a dreptul poetic până la un moment dat.

Lume am început să întâlnim mai multă de la Negoiu, până atunci doar corturi răzlețe, drumeți liniștiți în mici grupuri.

Ne-am întâlnit cu Hajnal, cu prietena. Să nu-l recunosc, avea plete, eu eram obișnuit să-l văd tuns scurt și cu echipament de alergare, nu cu rucsac mare și cort. Am stat puțin de vorbă despre Apuseni Ultra Race înainte de a ajunge la lacul Capra unde ne aștepta Arpad cu cola și pachetele noastre pentru restul drumului.

Alpar avea unele probleme și a preferat să se oprească la lacul Capra, să nu ne întârzie. Se gândea că așa are posibilitatea să se recupereze mai bine pentru ziua următoare. În schimb de aici ne-a însoțit Peti, salvamontist și montainbiker, ce știa de aventura noastră. Urcase Transfăgărășanul cu bicicleta dimineață ca să se întâlnească cu noi. Așadar, nu era nici el chiar fresh.

În noua formație, presați de timp, ne-am mișcat mai repede și cu pauze mai mici. Doar la ora 14.30 ajunsesem la lacul Capra, la km25, jumătatea drumului, trecuseră aproximativ 9h.

Turiștii se întorceau, nu erau așa de mulți cum am văzut în pozele ce circulă pe internet. Noi apelam destul de des la întrebarea cu Ludușul, de s-a pus în temă cu asta și Peti.

La ora 19 deja eram întorși pe Viștea de pe Moldoveanu unde ne aștepta liniștit Zoli. I se părea că nu e ok să continuăm spre Sămbăta, mai bine coborâm direct pe Valea Viștei, să nu ne prindă noaptea.
Ne-am uitat pe hartă, am măsurat, eu am fost pentru continuare după plan. Ieșeau 12km pe Valea Viștei până să avem șansa să ne întâlnim cu mașina, în condițiile în care nu știam cum e pe acolo, n-am mai fost și putea fi potecă doar din amintiri și greu de străbătut, fără viteză.
În favoarea continuării planului era vremea bună, e drept că mai erau 5km de creastă dar totul era clar, mai mult de 400m+ diferență de nivel nu mai aveam și tot 12km erau, dar până aproape la Stațiunea Climaterică Sâmbăta. Iar cu mașina sigur se putea ajunge mai sus, poate trebuie să facem doar spre 9-10km de traseu clasic, umblat.

În final am hotărât să nu ne despărțim, Peti nici nu avea frontală, și am continuat pe Valea Viștei Mari. În condiții mai dure nu-s pe principiul votului majoritar, nici nu am adus în discuție asta. Nici cu veto-ul nu-s de acord. În schimb, consider că fiecare știe ce poate și cum se simte mai bine decât ceilalți, așadar pentru decizie trebuie să cântărești și acest lucru, să te gândești la celălalt de lângă tine, la faptul că suntem o echipă și efortul mai mare uneori e să rămâi o echipă. Provocarea era menită să ne unească, să fim împreună în situațiile mai dificile, de aici a început totul, altfel era o competiție obișnuită care pe care.

Eu m-am ales cel puțin cu străbaterea unei văi prin care n-am mai fost, mai sălbatică, cu o singură turmă de oi și un refugiu pe parcurs. Pârâiașele spălau de multe ori poteca care mergea sinuos la vale. Ne-a ajuns destul de repede umbra și noaptea, dar am coborât în siguranță la ai noștri – Arpad, băiatul lui și Alpar. Ei ne așteptau la cabana Viștea Mare.

Am parcurs 51,5km cu 4200m+ diferență de nivel în 16h50min, din care mers efectiv 11h50min. Adică pe la ora 22.30 abia am ajuns la mașină, am avut de mers apoi cu ea la cazare și cred că pe la ora 1 noaptea ne-am culcat.

A fost mai greu decât m-am așteptat, trebuia să fie provocare, să-și merite numele! N-a fost cine știe ce schimbare de plan, poate a fost chiar mai greu pe Valea Viștei Mari, consider că am făcut împreună ce a fost mai bine pentru toți. Urma o nouă zi, întoarcerea, trebuia să ne odihnim bine, nu conta ora de finish, doar mergeam acasă. Am decis să ne trezim numai la 7 și la 8.30 cel târziu să plecăm cu mașina spre Viștișoara sau Viștea de Sus, unde ducea asfaltul. Noile destinații, apropiate de Sâmbăta de Sus, erau în concordanță cu circuitul pe care doream să-l facem conform ideii de bază enunțate mai la început.

Ziua4 – întoarcerea pe biciclete de la Viștea Mare la Aiton

Am urmat planul, de la Viștea Mare am ajuns la Sâmbăta de Sus și apoi de acolo traseul a fost în mare cel stabilit. Eram din nou în formația noastră de patru, Alpar se simțea bine.
Am trecut prin sate săsești, cu bisericile lor fortificate și cu casele cu ziduri plasate nu imediat lângă șosea, ci cu spațiu verde în față.
Am trecut și prin punctul marcat ca fiind “centrul țării”.
La Dealu Frumos am băut o bere iar la Mediaș am făcut o pauză mai mare, dictată și de o ploaie puternică. Aici Csonghi s-a decis să-și pună bicicleta pe mașină și să ne ajute ca parte din echipa de suport. Avea probleme în special cu tălpile de la atâta pedalat. Pentru noi a fost un mare ajutor în continuare, era greu pentru Arpad să fie și cu șofatul, și cu cumparăturile, și cu opririle noastre, unele nu conform înțelegerilor noastre prealabile.

No, de la Mediaș a urmat Blăjel și apoi… schimbare de traseu. Părea mai rapid pe la Jidvei, dar trackul inițial încărcat pe ceas mergea până aproape de Târnăveni și apoi o lua pe la Herepea, Șilea și Fărău la Ocna Mureș. Am fi putut avea și acolo surprize cu drumurile noastre județene, ce pot spune sigur că pe la Jidvei am avut. Drumul județean 107V pe la Sânmiclăuș și Alecuș e un fel de drum forestier, aproximativ 13km.
După câteva sute de metri în care ne-am dat seama că nu sunt șanse de mai bine, am chemat mașina de suport, nici nu știu dacă apucaseră să ajungă departe. Eu am continuat pe bicicletă, eram în fond cel mai ușor dintre noi, cu șanse mai mici să-mi prăpădesc cauciucurile sau gențile de bicicletă. Pe când pedalam mă gândeam că de fapt foarte greu aș fi încăput în mașină, am fi fost șase. Am ajuns la șosea mai repede ca mașina, care era cu garda mai joasă și trebuia să aibă grijă la balans. O oră a trecut, viteza medie 13km/h, doar de vreo 2-3 ori mi-au scăpat printre dinți mici cuvinte de omagiu adresate drumului și celui care l-a lăsat așa.

Restul a decurs liniștit, am mers cursiv, traseul în final a fost:
Viștea de Sus – Sâmbăta de Sus – Cincșor – Cincu – Merghindeal – Agnita – Pelișor – Moșna – Mediaș – Blăjel – Bazna – Cetatea de Baltă – Jidvei – Sânmiclăuș – Alecuș – Ocna Mureș – Unirea – Turda – Săndulești – Aiton

Traseul a măsurat 197km cu 1600m+ diferență de nivel, în aproape 12h din care 9h15min timp de mișcare. Pe la ora 22 am ajuns în Aiton, mulțumiți că am încheiat cu bine aproape tot ce ne-am propus. Cred că și mai mulțumiți am fost pentru că n-a fost ușor, acum avem încă un weekend de ținut minte pentru o viață.

Mulțumesc Csonghi, Alpar, Zoli, Arpad, Peti pentru tură, mulțumesc de asemenea băiatului lui Arpad că ne-a ajutat și sunt curios despre ce impresie i-am făcut noi, adulții, cu toții. Dar parcă mi-e frică să-l întreb. 🙂

Pentru mine e posibil să urmeze Apuseni Ultra Race 180k, sper să ne recuperăm cu toții cât mai repede.

Pentru cine e curios, pun trackurile de pe Strava mai jos.
Ziua 1 – Rupicapra Tri Challenge – inot 4km Tarnita
Inapoi la start de la finish inot cu punga cu costum neopren in mana

Ziua 2 – Rupicapra Tri Challenge – Aiton – Poiana Neamtului

Ziua 3 – Rupicapra Tri Challenge – Poiana Neamtului – cabana Vistea Mare – mica schimbare de plan

La shopping in Avrig
Ziua 4 – Rupicapra Tri Challenge – Vistea de Sus – Aiton

PS: Mulțumesc și pentru poze, unele sunt făcute de coechipierii mei!

Sep 032019
 

 

Anul acesta “călindarul” meu de timp liber n-a conținut multe concursuri, în schimb unele au fost grele: Istria 100 mile, UltraBug Fundu Moldovei, CarpathiaTrails, Marathon 7500 și Mureș 24h ștafetă. E anul în care m-am atașat de RupiCapra Team, o echipă cu oameni faini, mulți fiindu-mi prieteni de mai multă vreme și, deloc de neglijat, cu preocupări comune.

Mi-era dor de concursuri mai “normale”, clasice și mai ales să mai variez sporturile. Prin ce am trecut în ultimele săptămâni enumăr mai jos, cu cele mai “proaspete” în față.  Am avut pentru fiecare motive să le aleg, pe lângă cele ce țin de încadrarea între competițiile mele … majore. De acum voi face pauză, pentru că urmează Apuseni Ultra Race –  176km în 20 – 22 septembrie.

1. Háromszék Triathlon – 31 august.
2. Transilvania Bike Trails Race – 17 august.
3. Hit the Egg – Oușoru Challenge – 10 august.

1. Háromszék Triathlon – 31 august.

Anul acesta nu s-a mai ținut Ultra Trail Făgăraș a lui Luci Clinciu, din seria CarpathianMan. Acolo aveam deja înțelegere să fac echipă cu prietenul meu de la RupiCapra Team – Csaba Papp. N-a fost să fie, e al doilea concurs pe echipe, primul fiind Marathon 7500, în care înțelegerea pică din motive independente de noi.

Mi-am aruncat ochii pe Sportsplanner, unde știam că pot găsi competiții din mai multe sporturi, și am dorit să fie un triatlon. În același weekend a fost și Hargita Trail Running, mulți de la RupiCapra au mers acolo, dar eu deja eram chitit să particip măcar la un triatlon și în acest an. Și am găsit Háromszék Triathlon, aflat la ediția cu numărul 28!

M-am bucurat, deși amintirile mele nu erau tocmai vesele de la ultimele participări, din motive ce țineau de turiști, nu de organizare.  Ce am scris în 2010 și 2011 se poate citi la acele linkuri. În primul rând am fost impresionat de longevitatea concursului. Apoi, e bine de știut că “Háromszék” înseamnă “Trei Scaune”, cu referire directă la Ținutul cu același nume care a fost județ în perioada interbelică. În contextul în care orașul Sfântu Gheorghe a fost reședință de județ, nu-i de mirare că în amintirea acelor vremuri istorice de vârf oamenii locului au dat această denumire triatlonului. Și pot spune că oamenii acestui oraș liniștit (m-am cazat acolo) au obiceiuri pe care te aștepți să le vezi mai degrabă în orașele mari, mai legate de trendurile moderne: umblă mult cu bicicletele, nu contează că sunt de oraș sau mai specializate, aleargă zilnic.

în 2010 a fost primul triatlon (atunci a fost “pe asfalt”) după mai bine de 9 ani de la ultimul triatlon la care mai participasem la Baia-Mare. Deci nu degeaba i-am spus în titlu “Return to innocence”, la perioada când eram mai tânăr. Acum, în 2019, am văzut că iar au început să organizeze triatlon lângă Baia-Mare, e drept că la alt lac. După 18 ani! 🙂
În 2011 a fost triatlonul de tip offroad, prin rezervația Mestecănișul de la Reci. Lacul unde s-a înotat a fost Reci și ce nu mi-a plăcut atunci a fost comportamentul oamenilor din camping, care făceau foc de tip tabără lângă corturi, puneau muzică tare până dimineața pe la ora 3.30 și, nu în ultimul rând, lipsa de reacție a celor din jur care au preferat să tacă, să-și mute corturile, în loc să-și spună păsul la scandalagii. Bine că eu am fost și sunt o forță a naturii!

Ce pot să le spun organizatorilor de acum e că mai am și port tricoul alb din acel an (2011) și că n-au făcut rău că au schimbat locația. Să nu uit încă o amintire ce mă leagă de Alpinsport, clubul organizator. Poate unii din cei de acum de la acest club nici nu știu… 🙂 Au organizat maraton de MTB, la o ediție cu startul la Șugaș Băi (a fost cred că prima dată când am vizitat stațiunea). Tot în 2011 a fost, am participat la proba lungă de 80km, linkul aici. Am prins vreme de iarnă, și atunci am fost avertizați că sunt urși.

Anul acesta triatlonul s-a ținut mai aproape de Sfântu Gheorghe, cu înotul la lacul Valea Crișului, de acolo proba de bicicletă offroad până la Șugaș Băi unde era și finishul, tritlonul încheindu-se cu o buclă de alergare. M-am documentat pe grabă și am scăpat esențialul. Am fost atât de marcat de nopțile nedormite de acum 8 ani că m-am cazat la Sfantu Gheorghe, la distanță de “lumea dezlănțuită”. A fost bine, doar că ipoteza a fost greșită: când m-am gândit la Háromszék Triathlon am presupus implicit că lacul Valea Crișului … e cel de la Reci (uitasem denumirea). Am găsit amănunte ca: lacul Valea Crișului e cu situația juridică neclară, ceva de genul revendicat. A urmat o epopee pentru mine în ziua premergătoare concursului, nu recunoșteam locul, n-am știut cum să ajung la intrarea oficială la lac cu mașina, Am dat o tură în jurul lui, noroc că am SUV, și m-am întors busumflat să-mi iau pachetul de înscriere. Acolo mi-a picat fisa… și am regretat că n-am citit mai întâi ce scrisesem pe blog înainte.

Dar, despre concursul de acum…
Cum am început, am și sfârșit: aerian la documentare, rătăcitor, deconectat, la concurs. Cei 1500m de înot i-am făcut în 54min, record negativ, printre ultimii 3 din concurs. 🙂 Am parcurs vreo 1750m, , ceea ce pentru un înotător “bun” ca mine e o lovitură, să spun că m-am rătăcit? Au fost două ture pe lac, la a doua m-au fluierat oamenii de pe barcă să mă întrebe dacă chiar vreau să ajung la mal acolo. Mi-am scos ochelarii, parcă am intrat în altă lume, geamandura era în altă direcție, și așa am continuat să înot, fără ochelari. Când am ieșit din apă deja startul la copii fusese dat, nu era nevoie să mă uit la ceas ca să știu că trecuse cam o oră de la start.

Ce a urmat – o cursă de recuperare fără șanse de izbândă. La MTB, 1h42min, un traseu frumos, cu urcări care mă avantajau față de triatloniștii clasici, și cu porțiuni tehnice de coborâre, dar mie nu-mi ajungeau 30km să intru în grupul de mijloc al triatloniștilor, nu-s chiar atât de bun. Când am văzut că prind din urmă concurenți aflați la mare distanțâ unii de alții am știut că e prea mare ecartul de timp pierdut la înot.  Singura mea grijă a devenit să nu mă descurajez și să “las pedala”, să rămână cursa provocatoare ca și cum m-aș lupta pentru podium la categorie.

Abia după alergarea de 6,2km cu 220m diferență de nivel (35min pentru mine) am văzut la rezultate că am reușit să mă lipesc de grupul de mijloc.
Final: locul 23 general, 6 categoria 50-54 de ani, 3h15min timpul.
Mi-a plăcut concursul și m-a ambiționat iar … să progresez la înot. E bine să ai scopuri în viață, chiar dacă ceea ce poți ajunge să fie tot mai des sub ceea ce nu poți.

E un sport complex triatlonul, din păcate nu e multă lume angrenată la acest “multisport”. Cum nu particip așa des la astfel de concursuri, de pe margine se vede mai bine. Sunt doar câteva centre mai puternice de triatlon în țară și puțini copii continuă să facă performanță și după 20 de ani. Iar situația de aici nu e singulară. Un sport însă practicat din tinerețe se ține minte toată viața, iar odata cu revenirea minții la cap, la 30 – 40 de ani, îți revin și obiceiurile sănătoase cu avantajul că ai știință de ceea ce faci.

Top

2.  Transilvania Bike Trails Race – 17 august.

Unde să te duci cu familia, dacă tu vrei MTB, poate și copiii (care nu-s prea hotărâți), și e important să fie și ceva nou, interesant, de vacanță și relaxare și pentru omul obișnuit? Am ales cursa de la Saschiz, iar cele scrise mai jos sunt pe baza relatărilor mele la momentul potrivit de pe FB.

Bineînțeles că am început minivacanța cu o excursie scurtă prin Saschiz și am ajuns și la Cetate.

La concursul de MTB Transilvania Bike Trails, tura lungă la care am participat a trecut prin multe localități pitorești “de pe colinele Transilvaniei”. Așa că în duminica de după concurs am fost să vizităm și cu alți ochi Viscri, unde si prințul Charles de Wales are o casă săsească – singurul ei indiciu e că sunt însemnele heraldice deasupra porții (se pot închiria camerele!).

Sinuos a fost traseul de MTB care m-a purtat de la Saschiz prin Mesendorf, Viscri, Bunești și Criț. Mai trebuie să vin pe aici, e prea puțin cât am stat. Cel mai bine e de vizitat pe bicicletă sau în drumeție, e mai în ton cu zona.

Frumos a fost evenimentul întins pe mai multe zile, unde concursul în sine e doar un motiv să adune laolaltă vizitatorii pe doua roți! Felicitări pentru organizare, aș fi vrut cu familia să particip și la turele zilnice (asta era intenția, am venit de joi și am stat la camping în Saschiz, cum spune Timy – pe terenul de fotbal) dar nu s-a putut acum. Dar la proiecțiile de filme am fost, printre care și cea cu expediția lui Zsolt Torók pe Pumori. Dumnezeu să-l ierte, mare alpinist și om, în ziua următoare am aflat de dispariția lui în Făgăraș!

Andreea a participat la cursa scurtă, am înscris-o la fața locului, a tot insistat deși anul acesta n-a mers cu MTB-ul deloc. Locul 4 pentru ea la feminin open, sper să-i revină plăcerea pedalării.

Pentru mine a fost o mică revenire la concursurile de MTB după câțiva ani lipsă. Am auzit lucruri frumoase despre acest concurs, plus că din punct de vedere tehnic era mai potrivit pentru mine, pentru început, să capăt curaj.

Am încheiat pe locul 2 la categoria 50-59 de ani, locul 60 general, 4h32min pentru 78km de cursă. M-am străduit, dar am simțit lipsa antrenamentelor de MTB, eram cam țeapăn cel puțin la început, plus că viteza mea de reacție e cam … să zicem adecvată vârstei, deși … unii cum pot? M-am tot intersectat cu Suzi, de pe la km25, ea fiind am impresia mai mult de fun acum pe traseu. Și în condițiile acestea m-am chinuit să mă țin după ea și Manuela până simțeam că vin cârceii. Noroc că se mai opreau și o luam de la capăt. Până nu s-au mai oprit.
Pe Fabian l-am ajuns in zona KOM de la Strava, nu știam că este concurs separat și pentru KOM. Oricum n-am accelerat niciun pic, nu era cazul, eram mulțumit să pot păstra un ritm cât mai constant până la finish. Se pare că el avea un timp de bătut, așa că m-a lăsat în urmă și nu ne-am mai văzut.
Am vrut să parcurg tura culturală de vineri, cu întoarcerea pe ultimii km din pădure de la tura lungă, pe la Cetatea Saschiz. N-a fost să fie, mi-ar fi prins foarte bine. Ultimii km din concurs am tot luat-o pe delături, nu văd bine marcajul roz, noroc cu trackul de pe ceas că puteam reveni. Cum era și soare, prin pădure luminile și umbrele mă bruiau complet, iar la o schimbare bruscă de direcție când am văzut într-un tarziu marcajul mi-a sărit și lanțul. În fine, mi-am adus aminte de serialul acela cu RObotzi – Mo si Foca –S01.Ep2.Defect , vedeam fix ca acolo “p… roz cu luminițe”. M-am bucurat când mi-a spus “starostele” de la premiere că arăt cam tânăr pentru vârsta asta, sper să-mi poată spune la fel măcar într-unul din anii urmatori.

Merită să vă uitați pentru inspirație pe site-ul TBT Race la turele culturale sau altceva ce vă interesează, în cazul când veniți prin zonă. Spor la pedalat sau alergat sau ce vă mai place să faceți! Mulțumesc pentru pozele de la premiere, Radu Cristi, de astă dată ne-am vazut la MTB!  

Top

3. Hit the Egg – Oușoru Challenge – 10 august.

În sfârșit o alergare normală de maraton trail, un concurs pe categorii de vârstă la care particip! Primul clasic după 50 de ani, până acum toată vara numai de “avioane” am avut parte!

Hit the Egg a fost un concurs pe un traseu reprezentativ pentru Țara Dornelor. Sunt convins că e foarte pitoresc, cu o zi înainte am urcat puțin să văd în liniște la ce să mă aștept. Și am vizitat Vatra Dornei, eram cazat la campingul din apropiere. Vatra Dornei – stațiune și oraș, e o alăturare de nou și vechi, de cladiri impresionante ca design, din păcate doar unele renovate. Chiar la o scurtă vizită observi contrastele nou-vechi, sărac-bogat, tânăr-bătrân, liniște-agitație, sclipici-sobrietate. Se încadrează ca stațiune în ceea ce au ajuns și celelalte vechi și renumite.

Dar în timpul cursei a fost vorba doar de “power, more power”, vorba (singura) unei melodii de antrenament indoor la bike. N-a fost un traseu tehnic în mare parte, dar a fost greu. Așa că am zis “pas” la orice mă putea distrage și, premeditat, mi-am luat bețele … că tot au vrut organizatorii să mai adauge diferență de nivel și a ajuns la 2070m conform ceasului (44,5km) – s-a urcat de două ori pe Oușoru.

E și greu să privești în jur când circuli cu 160bpm puls mediu și 180bpm maxim. Probabil a contat căldura, că rezultatul meu n-a fost spectaculos – 5h27min.

La final, locul 6 general și 1 la categoria unde sunt “new entry” 50-59

Mulțumesc organizatorilor pentru tot, începând cu înscrierea, mulțumesc voluntarilor de la PA-uri și PC-uri – pe căldura asta am fost nevoit să … nu ratez nimic. Și mulțumesc pentru poze!

 

Top

Aug 222018
 


Endurace Triathlon Beliș 2018

Stau acum într-un bungalow în Kanegra – Croația și în pauza de prânz mă grăbesc să scriu despre ultimul concurs la care am participat – Endurace Triathlon Beliș.

La Beliș am participat la half. Cel mai mare stres al meu era proba de înot și asta pentru că în regulament era scris inițial un timp limită de o oră pentru înot 1,9km + tranziția T1 la bicicletă. Așa că în ultimele două săptămâni, după triatlonul de la Cluj, am fost de câteva ori la Tarnița să înot și m-am gândit cum să-mi optimizez timpul la T1. La triatlonul de la Cluj scosesem 39min la înot 1,5km și cam 5min mi-a luat T1.

Chiar dacă regulamentul s-a ajustat la 1h30min primul termen limită, eu am decis să mă comport ca și cum ar fi fost vorba de 1h. Eram însă mai relaxat.

Și a venit startul, cu foarte mulți prieteni în jur. Cea mai mare parte din ei erau însă la triatlonul olimpic și luau startul la 15min după mine. Un prim obiectiv al meu era să trag cum pot mai bine și să nu fiu ajuns de primii de la triatlon, să nu-i încurc. Nici n-am înotat foarte aproape de balize. Traseul era comun primii 750m, apoi noi, de la half, mai continuam 200m până să ne întoarcem. Am văzut însă că pe ultimii 50 sau 100m au venit tare câțiva înotători, se pare că nu am fost suficient de rapid deși matematic… Pe primele sute de metri am avut cam 2min21sec media pe 100m, pentru standardele mele m-am comportat foarte bine, probabil n-au fost 15min între starturi.

Pentru mine înotul a fost ok, o apă prea bună, chiar spre caldă, mai caldă ca la Tarnița. Cu ceva peste 52min am fost însă ultimul ieșit dintre băieți și după mine au mai fost doar trei fete. Adăugând timpul T1 de 4min17sec (tranziția a fost și destul de lung concepută pentru toți), m-am încadrat în ora mea limită.

A urmat proba de bike, unde în prima tură mi-am stabilit reperele, adaptate la cât de în formă mă simțeam: o fată care mi se părea că merge foarte bine – Koter Adel și doi băieți pe care speram să-i pot ajunge la alergare – Aurelian Cotuna și Fabian Karoly. A, și merită să pomenesc pe fata de la echipe half cu tricou cu bufniță, inițial și ea era reper până mi-am dat seama că nu-i din cursa mea, adică … merge mai bine ca mine. 🙂 În rest, pe cine cunoșteam și pe cine nu, mi se păreau rachete față de mine, i-am mai salutat din mers. Repere pe teren am găsit porțiunea îngustată cu lemne pe margine și începuturile urcărilor/coborârilor de pe traseu, calculând apoi cât timp îmi lua sa ajung la punctele de întoarcere. Simplu și distractiv! 🙂 Ehe, dacă eram mai antrenat la bike! Acum, fiind traseu de asfalt pentru cursieră n-am mai putut masca volumul mai scăzut de antrenament la bike așa cum am reușit la offroadul de la Tarnița.

39807917_10156377389711125_1528843675444969472_o.jpg

39805010_10156377389801125_4684755897602277376_o.jpg

39750265_10156377387566125_1578912918123053056_o.jpg

Cu reperele mele n-am stat prea strălucit. Fabian la început părea că se depărtează și pe ultima tură am recuperat și am trecut pe la lemne cam la același interval de timp. Era la categoria mea și ca să-l ajung singura șansă îmi râmânea alergarea, dar era greu. Măcar 1 minut /două dacă ciupeam! De Adel m-am apropiat dar n-am prins-o din urmă, iar Aurelian mergea mai încet dar era departe.

A venit alergarea, unde la început a trebuit să intru în tufe să mă … liniștesc. A fost antrenantă, m-am străduit să nu las ritmul, atât cât puteam după celelalte două probe. Am văzut că Fabian nu se simte prea bine, Aurelian era cam transpirat, singura Adel era “like as new”. Foarte greu m-am apropiat de ea și am ajuns-o pe ultima tură la PA-ul de la capăt, iar de acolo era mai mult coborâre. Speram să-i prind din urmă pe Fabian și chiar pe Aurelian, dar n-a fost să fie. Au văzut că mă apropiasem și au găsit resurse. Adel la rândul ei m-a reajuns aproape de final, am și schimbat câteva vorbe, i-am spus că am doi prieteni în față și … mai sper. Am și văzut pe cineva în față, am sprintat și atât.

Am încheiat pe locul 19 general cu timpul de 5h37min26sec, la 46sec de cel din față pe care-l văzusem la final, la 1min16sec de Fabian (locul 17 general) și 3min20sec de Aurelian (locul 16 general). Mi-a plăcut traseul, chiar dacă asfaltul era nițel zguduitor pentru cursieră (mi-a și sărit un bidonaș și l-am recuperat după ce s-a terminat concursul).

Triatlonul pe Garmin Connect:

Mulțumesc organizatorilor pentru condiții, voluntarilor pentru suport și concurenților și prietenilor că m-au motivat.
Faine poze, am pus câteva. Se vede că a fost vreme bună, mulți concurenți și o apă care parcă te chema să te răcorești.
Aș mai fi stat și ziua următoare să înot, chiar dacă în afara concursurilor de înot, dar aveam program. Sper ca data viitoare să fiu mai bun. Acum ies în largul mării să mai exersez înotul. 🙂

Jul 302018
 


Îmbarcarea – Triatlon Cluj

În sfârşit un triatlon anul acesta! După atâta alergare simţeam nevoia unei evadări. La Tarniţa apa e foarte bună pentru înot dacă ai costum de neopren, se poate însă şi cu costum clasic. M-am înscris la Triatlon Cluj destul de târziu, la limită înainte de epuizarea locurilor disponibile.

E a treia participare a mea, cu o pauză anul trecut, fără să pun la socoteală prima ediţie la care s-a înotat în lacul format la barajul Floreşti. Atunci, în 2014, a fost apa foarte rece, cei care au considerat că e prea mare disconfort (inclusiv eu) nu au înotat şi au aşteptat pe margine până ultimul înotător a ieşit din apă ca să poată continua cu proba de bike. Era cineva care abia de câteva luni învăţase să înoate, aşa că încurajările noastre n-au părut să aibă vreun efect. 🙂 Urmarea a fost că triatlonul de la Cluj a fost mutat la Tarniţa, unde şi dealurile din jur permiteau un traseu de MTB mai deosebit, şi aşa a rămas până acum.
Pentru că anul acesta nu m-am antrenat deloc la înot n-am fost atât de imprudent să mă înscriu şi la Traversarea Tarniţei, realitatea mi-a dat dreptate – la cât de lent am fost nu cred că mă încadram în timpii limită.

Şi a venit ziua startului. Sâmbătă la Cluj turna cu găleata la ora 7 dimineaţa şi, în timp ce mă pregăteam, nu m-am putut abţine şi am căutat pe FB evenimentul, să văd dacă organizatorii nu anulează concursul. Nu era atât problema cu înotul, cât cu traseul de bike care şi-n mod normal nu e uscat. La Tarniţa e un microclimat, iar rezultatul e că plouă des. Nicio ştire de ultimă oră însă, s-a oprit şi ploaia şi m-am prezentat la coada lacului.

Mulţi prieteni, cunoscuţi, cu mulţi dintre ei nu m-am întâlnit în ultima vreme, fiind angrenat în alergare pe distanţe lungi. Aşa că, printre multe salutări, am început să-mi pun lucrurile în ordine, mai grijuliu ca de obicei, unele amănunte uitându-le.

A fost fain, abia am aşteptat să intru în apă, să închei cu proba de înot. Ca să mă exprim mai exact, să scap de proba de înot. N-a fost greu, dar am ieşit printre ultimii din apă. Unde sunt vremurile acelea când 39min la 1500m nu erau chiar de … top 5 de la coadă? 🙂 Nici nu m-am uitat în spate, n-avea rost. În fond la standurile de biciclete era cam pustiu, n-a fost greu să-mi văd MTB-ul. Am mai pierdut 5 minute şi la T1, că nici cu echiparea nu am fost rapid.

bike.jpg

Urma însă proba de MTB unde eram sigur că voi recupera mult faţă de triatloniştii obişnuiţi, pentru că traseul era mai greu ca de obicei în urma ploilor. M-am înarmat cu răbdare, cu atenţie la momentul şi locul depăşirilor. Asta e, eu mi-am creat problemele cu înotul meu performant. M-am simţit excelent pe traseu, cu atâtea noroaie şi bălţi. Acasă mi-am spălat de câteva ori tricoul şi apoi l-am pus în maşina de spălat, nu cred să mai arate însă ca înainte. Pe coborârea în valea Someşului Cald m-a prins ca şi pe alţii o răpăială puternică, a trebuit să încetinesc puţin, se formaseră pâraie şi trebuia să am grijă pe unde trec, să evit locurile cu posibile obstacole ascunse. 1h43min mi-a luat proba, m-au încurajat şi organizatorii, recuperasem multe poziţii şi urma proba de alergare unde trebuia să fiu chiar mai bun.

La alergare însă nu eram antrenat pentru viteză şi asta s-a simţit. Pulsul tot pe la 160bpm a fost, dar cred că 30bpm au fost doar agitaţie browniană. Am mai recuperat puţine poziţii, în fond deja ajunsesem în preajma concurenţilor mai puternici. 45min pentru 9km a fost timpul meu, n-a fost rău, alergarea ca şi MTB-ul au fost off-road cu diferenţă de nivel.

Cu timpul de 3h13min46sec m-am clasat pe locul 24 la general şi 1 la categorie. Rachetele însă au fost departe, primul timp a fost de 2h29min.

Triatlonul de la Cluj mi-a retrezit plăcerea concursurilor de triatlon, mai am câteva zile la dispoziţie să mă decid dacă particip şi la Beliş. Apoi urmează UTMB, ţinta mea principală din acest an.

Mulţumesc mult prietenilor, organizatorilor, voluntarilor pentru companie, pentru încurajări. A fost o atmosferă veselă, mai toţi arătam la finish ca după o bătălie în noroi. Mulţumesc pentru poze, sper să ne vedem cât de curând la Beliş!

 

Aug 022016
 


A fost al treilea weekend plin consecutiv, după Marathon 7500 şi Geiger MTB Challenge . Evident, musai să merg la Tarniţa, e ca scopul vieţii: îmi place, am fost şi anul trecut, e plin de prieteni, sunt concursuri de suflet pentru organizatori şi acest lucru îl simt şi concurenţii.

Abia apuc să-mi revin cât de cât de la o săptămână la alta şi-mi dau seama de asta foarte simplu: alerg de recuperare pe trasee uzuale şi, pe lângă timpi mediocri, văd că am o cadenţă undeva pe la 82-84 în loc de 88. Deja ştiu că 82 înseamnă pentru mine că-s rupt. 🙂 Vineri am ajuns la 87-88 dar cu viteză sub medie, adică un fel de “apt condiţionat” din fişele medicale, în traducere liberă bun de concurs dar fără rezultate spectaculoase, de fun. Cam aşa am participat la ironmanul de la Oradea după Bike 4 Mountains, unde am scos un timp cu o oră şi jumătate mai slab decât înainte cu un an. Lucrul pozitiv acum a fost că atât traversarea cât şi triatlonul nu sunt concursuri atât de lungi ca durată ca precedentele, fiecare pe la 3 ore.

Start Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

La Traversarea Tarniţei am participat “ca de obicei” (adică a doua oară) la proba de 6500m – practic cam 7km. Am mers mai slab cu mult ca anul trecut deşi sunt mai antrenat (3h06min faţă de 2h36min), dar am înţeles că aproape toată lumea a avut timpi mai slabi – a fost un curent contrar, dându-se drumul la baraj după ploi. Este un sistem de baraje pe Someşul Cald, iar în Tarniţa ajunge să se verse lacul Beliş. În orice caz eu am înotat mai tot timpul pe mijlocul lacului, iar la stilul liber încă nu pot să-mi apreciez viteza şi nici cum înot faţă de cei din jur, mai trebuie să exersez. Am încheiat al 5-lea de la coadă (locul 69 din 74 finisheri), au fost şi 5 DNF-uri. M-am simţit bine, n-am avut probleme, iar apa mi-a plăcut şi e foarte bună pentru înot. Se poate înota şi fără costum de neopren, am fost aşa înainte cu o săptămână, totul e să te mişti continuu şi … să înoţi mai puţin de 6km. 🙂 Cei care au înotat fără costum la concurs ori sunt foarte buni, ori … există şi cazuri. 🙂 Felicitări concurenţilor, bravo la cei peste 60 de ani, poate am să ajung şi eu la timpii lor şi atunci voi putea spune că am peste 2 decenii de experienţă în stilul liber. 🙂 Teoretic era timp limită la final de 3h, aşa că apreciez că am primit medalia de finisher deşi nu m-am încadrat în timp.  E de fapt în spiritul mișcării pentru sănătate.

La final Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016
Poza de grup Traversarea Tarnitei 6k5. Mulțumesc pentru poze! From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

A urmat Triatlonul de la Cluj. Fiind un weekend tot pe fugă, normal că aveam de trecut şi alte probe: după traversare am fost la o zi de naştere, iar triatlonul era musai să-l termin cât de repede, fără evenimente, să pot ajunge la serviciu. Ştiam că anul trecut am încheiat în 2h50min, dar la înot nu a fost distanţa de 1,5km ci doar 950m. Dacă ceva nu mergea bine trebuia să abandonez.

M-am bucurat că am putut veni cu întreaga familie, în sfârşit veniseră “din cele 4 zări” şi copiii. În plus m-am urcat pe ponton şi cu soţia, care la rândul ei participa la concurs – la partea de înot – Traversarea Tarniţei 1,5km – prima dată. Mai ceva vreme a mai fost ea la concursuri de triatlon, două dacă nu mă înşeală memoria, dar era firesc să aibă emoţii. A avut costumul meu de neopren – apa era ceva mai rece la capătul lacului (locul de finish din ziua precedentă). A terminat cu bine, i-a plăcut şi cred că anul viitor vom veni din nou cu toţii.

De data aceasta pontoanele mobile ne-au transportat până s-a făcut distanţa de 1,5km, Loţi a avut grijă de asta cu ceasul cu gps în faţă. Am trecut de locul de start de anul trecut în uralele mulţimii de înotători – unii dintre ei au găsit o metodă inedită de protest – sărind în apă de pe pontoane. Încetul cu încetul trebuie însă să acceptăm realitatea – lumea începe să fie condusă de roboţi şi ceasuri şi nu este nimic uman în deciziile lor – contează doar cifrele. Ne afundăm încetul cu încetul în lumea lui Matrix şi nu avem scăpare nici în lumea virtuală, invadată momentan de pokemoni. Am încercat să pun la îndoială precizia lor, aveam tot interesul – înotul e încă proba mea cea mai slabă, plus că eram presat de timp şi pontonele se mişcau ca melcul – dar era evident o conspiraţie bine pusă la punct: toate ceasurile indicau la fel, indiferent de firmă.

Şi START!
Trecuse de ora 11 şi 10 când mă uitasem ultima oară la ceas şi eram cam panicat că nu apuc să fac alergarea. Am înotat primii 200-300m craul şi am trecut la bras. La bras ştiu sigur în cât timp maxim termin – 40min, ştiu că momentan sunt ceva mai bun decât la liber când înot fără costum de neopren. Trebuia să fi făcut la fel şi la ironman, unde am avut probleme cu apa şi cu orientarea. Am înotat binişor, m-am apropiat de cei din faţa mea şi am început şi să depăşesc: 35min a durat proba de înot, am progresat şi la bras fără să-l practic la bazin. 🙂
La bike am mers bine, am scos al 5-lea timp la general individual – 1h38min, mai bine ca anul trecut cu 5min. A fost însă greu, ca întotdeauna când ai de depăşit o mulţime de concurenţi după ce ieşi din apă în a doua jumătate. După scripte am trecut de peste 50 concurenţi, incluzând şi pe cei de la ştafete. Am şi tras o trântă, ceva banal, o derapare, trecând prin noroaie şi fiind cu privirea aţintită la cel din faţă. Nu apucasem ziua precedentă să schimb cauciucurile, având program, iar cele de pe bike (de race, fără protecţie la pană) a trebuit să le umflu mai tare să nu fac snake-bite. Aşa am circulat şi la Geiger, a trebuit să fiu mai cu grijă la coborâri, iar la drum cu pietre m-a cam omorât şaua, trebuind să mă dau jos o dată “să mai schimb poziţia”. Şi atunci ca şi acum a contat mai mult să închei cu bine, iar trânta m-a făcut o dată în plus să fiu mai atent.
Mi-a plăcut cum merg fetele, au tras la maxim. Pe Gyongyi (echipa de ștafetă DNF Racing Girls care a încheiat prima la feminin, și alături de care voi fi în echipă de 4 – și cu cei doi Dani, Jecan și Lupșa – la Propark Adventure) am ajuns-o cam cu 1km înainte de capătul urcării şi s-a ambiţionat să urce pe bike. Nu departe erau şi celelalte. Din păcate doar aproape sus l-am ajuns pe Claudiu Lele, am povestit cu el şi aşa am aflat că e tot la categoria mea, aproape “new entry” – adică în termeni de NBA (în primul an eşti rookie) – un sophomore. La coborâre a stat după mine iar la şosea a reuşit să câştige poate jumătate de minut. Ce mult contează să înoți bine! Pe Alin Reus (partea de înot de la echipa Ștafeta TVA – câștigătoare la general ștafete, Alin concurând și individual), care încheiase înotul în timp foarte bun – 20 min, doar înainte de PA-ul din vârf l-am ajuns. A progresat la bike.

Spre finiș cu Tudor – mulțumesc pentru poza – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

Am fost rapid la tranziție și am ieșit înaintea lui Claudiu la alergare. M-au încurajat copiii și Diana, pe ea am întrebat-o cât e ora – ora 14 fără 25min. Eram la limită cu timpul, dar puteam face alergarea. Claudiu era destul de aproape în spate, păstrând distanța, dar nu puteam alerga mai repede mai ales la vale. Aveam parcă un limitator de viteză. La jumătatea distanței, la PA, eram încă în față. Nu alergam rău, pace-ul mediu mi-a ieșit sub 5 la mie, am mai depășit concurenți, am făcut alergarea cu un timp de 42min53sec, ușor mai bun ca anul trecut, dar nu mă puteam depărta de el și a fost doar o chestiune de timp până să dea “atacul”. Normal, pe coborâre, cu 2-3km înainte de finiș. Mă mai apropiam de el pe urcări, uneori mergea, dar atât. La final, pe ultimele sute de metri, a alergat alături de mine Tudor, încheind de mână cu el concursul. 🙂

Triatlon Cluj – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Cluj 2016

Am plecat pe grabă spre casă, am mâncat doar o felie de lebeniță și am băut un suc, dar “s-au aliniat astrele”: m-am încadrat în timp, am fost mulțumit de ritmul meu. Am încheiat pe locul 9/72 la general individual, cu 3h01min04sec, la aproximativ 40 secunde de Claudiu și 1 min de locul 7. Nici față de ștafete n-am mers rău – poziția 5. Am primit acum și diploma și medalia de locul 2 la categorie. Dacă le revendică cineva să-mi spună. 🙂 După calculele mele sunt pe 3 după Zsolt Langviser și Claudiu Lele.

Să ne vedem cu bine! Pentru mine urmează UTMB și Propark Adventure, până atunci iau pauză la competiții, să nu intervină iar limitatorul. Pentru UTMB am primit deja o propunere, să iau cu mine și mobilul fetei și să vânez pokemoni la înălțime – franțuzești, italieni și elvețieni. Am auzit că cei de pe versanții nordici sunt mai valoroși, fiind mai reci și mai greu de prins. Pentru “next level”!

Jun 302016
 


Au fost două concursuri pe care nu am vrut să le ratez, chiar dacă a trebuit să duc lupte grele şi în afara lor. 🙂 Fiecare din acestea au fost o combinaţie de provocare şi plăcere, dar fiecare în moduri diferite.

ziua 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
la finish X-Man – From X-Man Oradea proba full

Erau programate să fie la distanţă de 4 săptămâni unul după altul dar din cauza vremii Bike 4 Mountains a fost amânat cu 3 şi uite-aşa a apărut întrebarea: e bine să mergi la amândouă?  Pentru răspuns, primul meu gând m-a purtat la scena din “Cei trei muşchetari” cu lupta dintre D’Artagnan cu viitorii lui prieteni Athos, Porthos şi Aramis. Firesc, efortul meu principal va fi la primul concurs, care era şi pe echipe, iar triatlonul de tip ironman probabil va fi o umbră a celui de anul trecut, deşi pentru el m-am tot pregătit un an.
Căutând traducerea originală a textului din Alexandre Dumas pe internet şi recitind-o, am avut încă o dovadă clară a cât de mult pierd copiii de azi folosind pentru lecţii şi teme la şcoală doar rezumatele cărţilor pe care noi le citeam uneori pe ascuns noaptea, mascând lumina să nu ne vadă parinţii care credeau că dormim. Şi asta pentru că efectiv lectura te captiva, nu era o obligaţie. Ce pierd în primul rând? Farmecul scrierilor! Pentru ei scriitorii nu sunt decât o colecţie de procedee artistice şi de opinii ale cine ştie cărui critic sau băgător de seamă.

― Cum, ― făcu d’Artagnan, ― întîiul dumitale martor este domnul Porthos?
― Da. Ai ceva împotrivă?
― Nu, de loc.
― Iată şi pe cel de al doilea. Întorcîndu-se spre partea unde arăta Athos, d’Artagnan îl recunoscu pe Aramis.
― Cum, ― făcu el şi mai uimit decît întîia oară, ― cel de al doilea martor al dumitale e domnul Aramis?
― Domnul este cel cu care mă bat, răspunse Athos, arătîndu-l pe d’Artagnan cu mîna şi salutînd tot astfel.
― Şi eu tot cu el mă bat, adăugă Porthos.
― Dar abia la ora unu, lămuri d’Artagnan.
― Şi eu tot cu domnul mă bat, spuse şi Aramis apropiindu-se de ei.
― Da, dar abia la ora două, se amestecă d’Artagnan, cu acelaşi glas liniştit.
― Şi acum, fiindcă v-aţi strîns toţi laolaltă, ― începu d’Artagnan, ― îngăduiţi-mi, domnilor, să vă cer mai întîi iertare. La auzul cuvîntului “iertare”‘, un nor trecu pe fruntea lui Athos, un surîs semeţ juca pe buzele lui Porthos şi un semn de împotrivire fu răspunsul lui Aramis.
― Nu mă înţelegeţi domnilor, ― urmă d’Artagnan ridicîndu-şi capul luminat în clipa aceea de soarele ce-i aurea trăsăturile fine şi îndrăzneţe, ― vă cer iertare dacă s-ar întîmpla să nu-mi pot plăti datoria faţă de toţi trei, căci domnul Athos are dreptul să mă ucidă cel dintîi, ceea ce răpeşte din valoarea poliţei dumitale, domnule Porthos, şi ceea ce-o face aproape egală cu zero, pe-a dumitale, domnule Aramis. De aceea, domnilor, vă cer încă o dată, iertare, dar numai pentru asta, şi acum, în gardă.”
No, cam aşa şi cu rezultatele mele la cele două concursuri la interval de mai puţin de o săptămână… 🙂 Şi urmează Swimathonul de la Cluj, unde înot câteva minute pentru tinerii de la Centrul Daniel, adică relaxare.

1. Bike 4 Mountains – 17 – 20 iun
2. X-Man Romania – 25 iun
 1.

Bike 4 Mountains
E declarat concurs, dar mai întâi de toate este plăcerea de a pedala în munţi prin locuri în care cu greu şi puţini ajung. Ai de parcurs trasee în 4 munţi – Iezer-Păpuşa, Leaota, Piatra Craiului şi Bucegi, trasee pe care un turist obişnuit cu hărţile montane avute la dispoziţie cu greu şi le putea creiona. În plus a intervenit şi munca de a face ciclabili kilometri de poteci, uneori fără să fie la bază nici măcar urme de animale. Toate acestea s-au întâmplat pentru că oameni care şi-au petrecut viaţa prin acei munţi au dorit să împărtăşească lumea lor şi cu alţii care ştiu să aprecieze ce văd. Mă bucur că mă număr printre cei din urmă. Ne-au povestit organizatorii de numeroasele zile petrecute la amenajare şi m-am convins de acest lucru în concurs.
Merită citit articolul lui Horaţiu Câmpian de pe freerider.ro , descrie foarte bine traseele şi atmosfera de acolo. La câteva zile au apărut pe site şi cuvintele câştigătorilor – Timy Păcurar şi Kelemen Arpad.
Eu am avut în plus bucuria de a trăi un fel de remember when I was young, participând alături de sora mea Simona în echipa Vezentanii. Au fost echipe tari la toate categoriile, iar la general misiunea câştigătorilor n-a fost deloc uşoară. La mixt, unde eram direct interesaţi, au fost la start 13 echipe şi pot spune că au fost foarte bune. Au fost răsturnări de situaţie pe podium zilnic, s-au întâmplat accidentări, probleme tehnice, căderi fizice care au decis câştigătorii abia la sfârşitul ultimei etape.
Acum, în postura nouă de “iepure” am putut înţelege cu adevărat şi stările trăite acum doi ani de Dan Lupşa, coechipierul meu de atunci şi am apreciat foarte mult efortul Simonei de acum. Mulţumesc! Poate va scrie şi ea aici câteva cuvinte, aşa cum a făcut Dan acum doi ani.
Ca la orice concurs serios ne-am studiat adversarii, pe mulţi dintre ei îi ştiam şi le ştiam posibilităţile. Mi-am dat seama că multe din fete sunt apropiate de nivelul meu şi pot fi chiar mai bune. Oricât de mult mi-aş fi dorit, oricum le întorceam, nu ne puteam considera decât outsideri, mai ales că Simona n-a avut prea mult timp să se antreneze. Concluzia a fost de genul – să fim bucuroşi dacă terminăm pe locul 5, dar sperăm şi la mai bine. Ne bazăm pe constanţă, sperăm să mergem din zi în zi mai bine.
start etapa 1 Iezer-Papusa – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa 1 Iezer-Păpuşa a fost mai deosebită ca acum doi ani. A avut înainte de coborârea finală de 6km o zonă de neutralizare traseu de 15km. A fost etapa în care s-a conturat pregătirea fiecărei echipe, ne-am putut da seama în realitate cum stăm.
Am încheiat pe locul 6 dar cu specificaţia că echipa Andreei Dan (care era în faţa noastră) a avut probleme tehnice ireparabile şi practic de acolo Andreea a continuat concursul singură pentru a fi finisher. Nu mă aşteptasem ca Hoinarii să termine primii la 10 minute de restul, nu mă aşteptasem ca Patricia să fie aşa bună şi să termine pe locul 3. În fine, de fapt oricât mă uitam la alţii, cel mai important era să mergem noi bine. Mă aşteptasem ca fetele tinere să fie primele. Mi se părea că locul 1 era deja adjudecat de Hoinari care erau peste ceilalţi ca pregătire, tot ce trebuiau să facă era să nu forţeze, eventual să aibă o pierdere controlată dacă urma o zi mai proastă.
profilele etapelor – From Bike 4 Mountains 2016
numar de concurs – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a doua Leaota avea la început o urcare grea de peste 17km şi peste 1000m diferenţă de nivel. Va fi greu pentru noi să progresăm pe coborâre. Nu aveam alt atu totuşi.
A fost cred etapa care a contat cel mai mult, care a afectat cele mai multe echipe. Echipa NoMad Merida CST3 cu Suzi a avut o cădere fizică, Hoinarii au avut primele probleme tehnice, de la Mountain Riders Tibi se accidentase la mână şi erau cam dezamăgiţi, iar noi cu atâtea probleme în jur am terminat abia pe 7! A fost etapa în care Giant Team a Patriciei a terminat prima la peste 18min de următorii – echipa Formula Prima a lui Emese Fodor. Emese cu Joe Indianul aveau să fie de fapt una din puţinele echipe care a mers ceas, constant, etapă de etapă, progresând în clasament încet şi sigur. Noi deja aveam probleme cu Siculus Alpin Club a lui Karacsony Kinga, care clar erau mai buni pe urcări, iar etapele următoare se încheiau pe urcare. La general am rămas pe locul 6. Deja şansele noastre de “mai bine” de locul 5 erau mai degrabă vise.
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 3 Piatra-Craiului – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a treia Piatra Craiului n-a început prea bine. 29’er pentru Simona, dar cauciucurile ne-au jucat festa. Numai de întârzieri din motive tehnice nu aveam nevoie, conform devizei “noi nu putem avea luxul să greşim”. Ca multă lume, am avut şi noi probleme cu noroiul de la început. S-a adunat pe schimbătorul faţă noroi cu carul şi pur şi simplu ne-am oprit că nu mai putea coborî pe foaie mică. Cunosc tipul de schimbător, era clar că intrase ceva acolo şi se blocase. Jumătate din bidonul Simonei şi aproape tot al meu s-a dus pe curăţare până am scos pietricica. Am crezut că toţi au trecut de noi, am aflat pe urmă la Hoinarii au avut probleme şi ei. Am pierdut câteva minute care au contat. Pe pârâu a trebuit să trec în faţa echipei BikeExpert Racing Team a Ralucăi Cătană tocmai ca să-i grăbesc şi să încerc să-i ajung pe Siculus, sperând ca Simona să nu aibă probleme. I-am ajuns din urmă pe când să scape de pârâu pe Siculus şi măcar ştiam că nu-s la mare distanţă. Cu 20km înainte de final, pe coborâre, la PA-ul dinainte de Prapăstiile Zărneştilor i-am şi depăşit dar degeaba: tot au terminat cu aproape 15min înaintea noastră, urcând în clasament în faţa noastră.
Partea bună a fost că pe vreo două porţiuni de coborâre în viteză Simona a fost mai rapidă ca mine, iar partea proastă a fost că, deşi am rămas pe 6 la general, echipa NoMad Merida CST4 a Doinei s-a apropiat la 6 minute de noi.
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
Etapa a patra şi ultima din Bucegi e cea care-mi place cel mai mult. Aş spune că mi se potriveşte dacă nu ar fi porţiunea finală de 6km de urcare pe asfalt în Cheile Grădiştei. Aveam să încercăm să ne menţinem cât putem în faţa Doinei până la porţiunea de push-bike, iar de acolo consideram că cel puţin în spate nu vom mai avea probleme. Nu ştiu cât m-au crezut pe cei de la Siculus când le-am spus că nu ne luptăm cu ei, că cele 9 minute avans ale lor sunt prea mult pentru noi având în vedere finalul în urcare.
finish etapa 4 Bucegi – From Bike 4 Mountains 2016
clasament final mixt – From Bike 4 Mountains 2016
Cert e că pentru prima dată am împins din cand în când pe Simona, că la push-bike am ajuns în faţa Doinei şi aproape de Siculus, că la PA-ul de la baza urcării finale i-am văzut pe Siculus care s-au grăbit să ridice ancora şi să plece. Am pierdut incă aproximativ 3 minute faţă de Siculus pe acea urcare şi în final ne-am clasat pe locul 5, cu timpul total 20h21min44s, la peste  o oră de locul 3. Hoinarii abandonaseră.
Podiumul a fost Giant Team, Formula Prima şi Mountain Riders. Dacă e vorba de părere de rău e că puteam fi noi pe locul 4. 🙂 Atât, că oricum şi locul 5 nu ni s-a datorat doar meritelor noastre ci şi conjuncturii. În rest, foarte mult ne-au plăcut traseele, nu ştiu dacă mai rabd 2 ani până să parcurg ceva asemănător. E altceva MTB-ul faţă de alergare. Voi mai căuta vreun concurs care măcar pentru o zi să-mi aducă aminte de 4 Munţi.
Foarte frumos concurs, deosebit şi greu! S-a văzut la premiere că lumea nu prea mai avea putere să spună multe. Acum doi ani echipele de pe podium au spus fiecare câteva cuvinte despre cursă. Impresiile lor pozitive “de acasă” sunt însă împărtăşite şi vor rămâne scrise, am şi citit câteva.

Top

 2.

ultimele pregatiri inainte de start – From X-Man Oradea proba full
X-Man Oradea – proba full
Urma pentru mine în 5 zile ironmanul de la Oradea. Speram să mă pot recupera, având în vedere că n-am tras la maxim. Am promis că dacă nu mă simt bine abandonez şi că nu forţez. N-a fost greu să mă ţin de promisiune. 🙂 De fapt problema principală a fost capul, care judeca dar nu mai avea hotărârea de a aplica o decizie şi o amâna la infinit.
A fost alt fel de concurs. De această dată n-a mai fost la mijloc farmecul unor peisaje, provocarea unor coborâri, drămuirea unui efort ca să rezişti 4 zile, monitorizarea coechipierului ca să ştii cum să mergi, ci a fost vorba de un efort extraordinar care parcă începe cu o joacă – proba de înot. Ai un termen limită de 2h20min pentru 3,8km de înot în 8 ture, dar parcă nici nu contează, ieşi răcorit din apă, oricât de caldă e tot nu simţi zăpuşeala de afară.
Dar toate se adună. Aici parcă încurajările contează mai mult, iar problema e că nu-ţi dai seama cât eşti de sfârşit sau proaspăt decât după ce începi proba de alergare, poate la câţiva kilometri.
Pe mine proba de înot m-a “liniştit” complet. N-am reuşit să mă adaptez la apă, n-am fost în stare să iau decizia de a-mi da jos ochelarii deşi nu vedeam cu ei balizele (înainte cu o zi am dat o tură fără ochelari, că-i uitasem, n-am avut aşa probleme dar tot am făcut vreo 500m), cred că mai mult m-am agitat stânga-dreapta decât am înotat. Aveam gesturile de la baba-oarba, n-am reuşit să înot relaxat decât spre sfârşit când m-am hotărât să nu mă mai uit decât la mal chiar dacă urma să fac apoi o ajustare de zeci de metri spre balize. 2h05min08sec a durat proba mea de înot, am ieşit printre ultimii (poziţia 71).
From X-Man Oradea proba full
Bicicleta, 180km, iar n-a mers ok. M-am trezit de la început cu o durere uşoară de cap de care nu izbuteam să scap. Era şi tot mai cald. Eram dispus să fac un anumit efort şi acel efort însemna 26km/h media, nu 30 sau mai mult. Abia după 60km, după ce am renunţat să mai iau la schimb bidoane cu izotonic şi am trecut pe apă, stropindu-mă regulat, am început să-mi revin, să intru într-un echilibru. Erau peste 38 grade şi schimbam bidoanele la fiecare trecere pe la biserica din Cetariu, deci de 2 ori pe fiecare tură din cele 5 care rămăseseră din cele 7. Şi nici n-am mai fost depăşit, avioanele deja trecuseră. Timpul cumulat la bike cu cele 2 tranziţii şi prima tură de alergare a fost de 7h16min42sec (al 43-lea timp).
selfie cu prieteni in timpul alergarii – From X-Man Oradea proba full
From X-Man Oradea proba full
La alergare a fost în sfârşit acceptabil, nici n-am alergat rău, 4h40min (al 29-lea timp). Am fost mulţumit că nu m-am simţit aşa sfârşit ca anul trecut, dar şi timpul meu total a fost mult mai slab, cu peste 1h30min (14h02min12sec, poziţia 42 la general şi 11 la categorie).
Mulţumesc încă o dată pentru sprijinul celor din jur, pentru umorul comentariilor, pentru gheaţă… Adaug ce-am scris şi pe FB.
O doamna (eram in stadiul de memory erase de alergat in nestire fara ganduri si nici nu stiu cine era) statea la tasnitoare. Cand i-am spus ca mai am peste 20 de ture nu s-a descurajat. 🙂
Dupa finish m-am dus la PA-ul cu gheata sa mananc ceva si sa-mi revin. Din experienta, dupa efort mare, la cateva minute ma simt mai slabit si trebuie sa mananc si sa beau ce pot pana atunci si abia apoi sa ma relaxez. Si in orice caz nu-mi place sa vorbesc, e un efort suplimentar. Asa ca mi-am lasat tot ce tineam in maini, inclusiv medalia si panglica de finisher la standul de bici.
Masaj, prima data cand mi se face, langa PA, multumesc! Apoi tot la PA ma pomenesc luat in primire de Marmota (care terminase de ceva vreme) si de voluntari: mi-au dat rosii sarate, gheata, tot ce am vrut. M-au pus sa ma asez pe blocurile de gheata si dupa cateva minute, Marmota: ar trebui sa te ridici si sa pleci, ca altfel n-o sa mai poti umbla. Eu: am terminat! M: Si de ce nu spui asa? Eu, in gluma: am constatat ca e mai bine sa te duci la PA-uri ca si concurent, nu ca si finisher… 🙂
Să ne vedem cu bine şi sănătoşi şi dacă se poate la concursuri mai normale! O vreme…
Multumesc pentru poze fotografilor!

Top

Aug 052015
 

multumesc pentru poze – From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Sunt locuri unde îmi place să merg ori de câte ori am ocazia, iar Lacul Tarniţa este unul din ele: mă simt de-al locului, am emoţii de fiecare dată ca la o revedere după mulţi ani. Mi-am ţinut ziua de naştere acolo, am cules afine şi gălbiori… e locul unde înotam vara (până acum un an eram pasăre rară la un bazin de înot).
In 2011 am participat la proba de 1500m si atunci am scris ca renunt la bras (in 42minute am inotat distanta). De la vorbă la faptă au trecut ceva ani. Ce am mai scris atunci: Dar pana atunci pot spune ce-mi doresc: un triatlon la Cluj. Targu-Mures sa fie in fatza noastra? Oradea are Iron Man! Oameni capabili sa organizeze asa ceva sunt, m-am convins. O mica Antanta intre Orca – inot, Clujul Pedaleaza – MTB, ciclism si CAR Universitar – alergare? Ca prieteni de pe la aceste cluburi au fost acum. Si mai sunt cluburi in Cluj care sper sa nu se supere ca nu le-am pomenit.
Abia am aşteptat să vină Traversarea Tarniţei şi triatlonul, şi pentru fiecare aveam motivaţiile mele. Traversarea Tarniţei era o provocare în sine, de mulţi ani doream să particip dar nu aveam voie pentru că nu ştiam să înot decât bras. Pentru cei 6,5km de înot cu timp limită 3 ore, cea mai lungă distanţă pe care urma să o parcurg la înot, era clar că trebuia să merg la bazin, să mă antrenez constant şi cu cineva care să mă îndrume, adică tot ce n-am fost în stare singur şi nu mă atrăgea. La triatlon era în schimb plăcerea de a concura alături de prieteni, în special de la categorie, cu care mereu mă întâlnesc la concursuri şi-n ultima vreme pierd constant lupta. Dar am răbdare, mai progresez şi eu, problema e că şi ei 🙂 Măcar la înot mă lupt acum cu aceleaşi arme – înot crawl şi mai pot progresa, iar de anul viitor sper să am şi alt MTB.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Traversarea Tarniţei e un concurs pentru înotători … mai puţin amatori.  Trecut prin multe concursuri de tot felul, pot spune că la cele de înot este proporţia cea mai mare de concurenţi, peste 50%, care ştiu înota bine şi foarte bine, au în background înotul de performanţă sau polo-ul. Foarte puţini “rătăciţi”, şi mai puţini din cei la care li s-a pus pata să înveţe să înoate, unii la peste 40 de ani. E un sport frumos înotul, un sport la care coordonarea contează cel mai mult, un sport în care corpul trebuie să-ţi fie relaxat şi totodată forţa să o aplici fără crispări, cumva total opus faţă de alergare şi MTB. Eu mai am de învăţat, aşa că stresul meu cel mai mare urma să fie să nu mă ridice din apă la jumătatea distanţei sau înainte de finish, şi dacă se poate să nu fiu chiar ultimul.

Am luat startul aproape 90 de concurenţi, foarte mulţi faţă de anii trecuţi. La start s-au aliniat şi avioane, numesc aşa pe toţi cei care au terminat proba sub 1h50min. Mai e câte unul de wikipedia, vedeţi Ştefan Gherghel, mai sunt de la Clubul Orca care sunt şi organizatori şi au înotători foarte buni. Timpul lui Gherghel – primul la finish – 1h20min, record. Eu am parcurs 7km, bănuiesc că şi el a înotat mai mult de 6,5km, deci viteza lui medie a fost de peste 5km/h! Adică a înotat în ritm de mers susţinut, fără costum de neopren la fel ca şi cel de pe locul 2. Mai remarc pe fraţii Demeny, pe cei de la categoria mea – Cosmaţchi, Bruno şi Vaum şi, normal, pe Adrian Toma, care a insistat să termine după mine într-un mod original: a parcurs de două ori distanţa de 6,5km, partea cu concursul fiind a doua tură. El a vrut să fie ultra.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Eu am înotat bine, peste aşteptările mele: 2h36min, locul 77 din 85 finisheri. Nu m-am oprit, n-am mâncat nimic, n-am simţit nevoia. M-am autodepăşit, am înotat mai bine ca la IronMan. A fost prima dată când am înotat 3km într-o oră (primii trei). Am avut probleme la un umăr (o recidivă) de pe la km6 şi ca urmare ultimul kilometru l-am parcurs în 27min, cu un ultim puseu de viteză la finish, de impresie artistică. Eram îngrijorat că n-o să pot participa la triatlonul din ziua următoare şi am tot schimbat mişcarea mâinii pe care abia o mai puteam scoate din apă.

M-am simţit foarte bine la final, cu atâţia prieteni în jur. Am câştigat şi la tombolă, am fost singurul care a câştigat de două ori fără să fiu strigat. 🙂 Asta pentru că au câştigat Adi Toma şi Vaum care mi-au făcut cadou palmare şi un bidon. Mulţumesc! Mai mulţumesc organizatorilor şi pentru ochelarii de înot din pachetul de start, am să-i dau la fiică-mea.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Şi a urmat Triatlonul de la Tarniţa.  Toată stima pentru … aceeaşi organizatori, ştiu că mulţi dintre ei ar fi dorit să participe şi ei la concursurile din weekend dar cineva trebuia să fie şi voluntar. Am mai povestit cu ei, festivalul Untold le-a cam rărit rândurile 🙂 .

Triatlonul s-a desfăşurat la coada lacului Tarniţa, cu proba de MTB – o buclă de 30 km ce conţinea urcarea de Lăpuşteşti dinspre valea Râşca. Din lista de start eu aveam treabă cu Vaum şi Szokolszky Istvan, măcar să încerc să-i stresez. 🙂 Mi-am dat silinţa: am făcut tot posibilul să-mi revin cu umărul, mi-am pregătit bicicleta şi n-am mai luat pe MTB nici pompă, nici cameră, nimic. Am schimbat cauciucurile, ştiam că vor fi multe bălţi şi am constatat că plăcuţele de frână erau terminate după concursul pe ploaie de la Băişoara. N-am avut ce face şi mi-am pus altele pe faţă mai puţin uzate şi m-am chinuit o jumătate de oră să le reglez. Şi aşa mi-am dat seama – compatibil nu înseamnă identic: problema era lamela elastică, am schimbat câteva până s-a potrivit. În ziua următoare deja porneam cu un dezavantaj – coborârea de Lăpuşteşti va fi mai lentă.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Şi gata de start… alături şi de Adi Cosma, coechipierul meu de la Marathon 7500, şi de Langviser Zsolt – viitorul coechipier de la 2×2. Sper să mă comport onorabil. Suntem duşi cu pontonul mobil pe Tarniţa la vale şi se dă startul. Înot binişor, deja e standard la mine 3km/h – termin în ceva peste 20min înotul (dovadă că distanţa reală a fost de 1km), dar pierd cam 4min cu tranziţia. Uitasem că am cipul pe picior şi am pierdut vremea când am dat jos costumul de neopren. M-am uitat apoi la rezultate, Vaum a fost printre primii, a ieşit din apă cu tot cu tranziţie în ceva peste 16min, dar Istvan nu era departe de mine.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

La MTB m-am străduit să recuperez, dar Vaum a fost prea bun. Pe Istvan cred că l-am depăşit la un moment dat şi apoi a revenit. E greu când ai în faţă mulţi concurenţi, cred că am depăşit peste 30. Am mai aşteptat cu răbdare la unele bălţi după unii, dar mi-am şi dat în petec o dată, când am agăţat uşor pe cineva când a schimbat brusc direcţia – scuze. Pe urcarea de Lăpuşteşti am avut emoţii: iar avea tendinţa lanţul să se se blocheze la angrenaj. Păţisem săptămâna trecută “chain suck” la Maraton Băişoara de a trebuit să alerg pe urcările mai abrupte din Valea Vadului iar acum numai gândul că poate va trebui să mă dau jos de pe MTB mi-a stârnit o avalanşă de înjurături. M-am liniştit cât de repede am putut şi am început să urc cât am putut de rotund, fără forţări, fără ridicat din şa. Am reuşit şi m-am bucurat că n-am avut pană ca Marin Marie, Zsolt sau alţii. A urmat coborârea, foarte prudentă. La început, aşa cum m-am aşteptat, frâna faţă se comporta ciudat, aşa că la viraje am mai scos piciorul din spd. Ca timp pe coborâre abia am scos cu 1min30sec mai bine ca acum o lună, când am coborât cu băiatul meu Tudor (fusesem în recunoaştere traseu). Am scos al 5-lea timp la individual şi al 10-lea dacă pun şi pe cei de la ştafete. Am recuperat puţin faţă de Istvan.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

A urmat alergarea, iar aici am văzut că eram prea departe de Vaum. Pe Istvan se pare că l-am mobilizat, a alergat foarte bine şi s-a distanţat suplimentar cu vreo 4 minute faţă de mine. Am fost al 5-lea timp la alergare individual şi al 9-lea cu tot cu cei de la ştafete şi am încheiat în 2h51min, pe locul 7 individual şi 11 total, pe locul 3 la categorie.

From Traversarea Tarnitei si Triatlon Tarnita

Mulţumesc la toţi pentru atmosferă, pentru încurajări, m-am simţit ca acasă. Mulţumesc Clubului Moving pentru voucher, am să-l folosesc. Cu MTB-ul m-am lămurit, luni primul lucru pe care l-am făcut a fost să cumpăr plăcuţe de frână şi lanţ. N-am făcut atâţia kilometri în acest an ca altădată, dar se pare că mai contează mult şi cum îi faci.

Jul 072015
 


Anul acesta este un an mai deosebit, un an al schimbărilor. Am fost la multe concursuri de tot felul până acum, dar ca să zic aşa eram în ritmul meu normal.

panglica de finisher – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Câteva repere mai deosebite:
1. Spuri Balaton Szupermarathon – turul Balatonului – 195km – în echipa de ştafetă Tuşnad Marathon cu Mihai Pantiş şi Hadnagy Jozsef  – a fost primul meu concurs peste hotare. Un plus a fost şi că am alergat în echipă (mie-mi place tot mai mult să merg la concursuri în echipă). Cum am mai spus, nu mi-ar fi dat prin cap până acum că primul meu concurs în afara ţării va fi de alergare, am tot căutat concursuri de MTB în Croaţia unde m-am dus în ultimii ani la mare. Le mulţumesc coechipierilor încă o dată pentru companie.
2. Propark Adventure Race – concurs de tip adventure – echipa Iezerele Cindrelului cu Cristina şi Ady Beleanu, Cristina Trancă – un concurs în care m-am înscris pe ultima sută de metri – le mulţumesc pentru încredere coechipierilor. A fost primul meu concurs de tip adventure, a fost foarte fain şi instructiv şi sper să mai particip şi în alte ediţii. Până una-alta am pus ochii şi pe un concurs din august din Cehia, dar poate la anul… 🙂
3. X-Man Oradea – concurs de tip IronMan – triatlon – 3,8km înot, 180km bicicletă asfalt, 42km alergare prin parc. Este concursul despre care voi spune câteva cuvinte în continuare, este primul meu concurs de Ironman. Ştiu că Diana l-a confundat cu un concurs ţinut tot a Oradea – Ironbike, la care am participat mai demult 🙂 Este concursul care a constituit motivaţia mea să învăţ să înot stilul liber. La acest concurs am avut parte şi de alte premiere: primul concurs cu cursiera din “epoca contemporană” (am mai fost la concursuri de triatlon mai demult, cu altă cursieră) – mi-am cumpărat în sfârşit cursieră după mai bine de 20 de ani, primul concurs în care am folosit aerobare, pe care le-am cumpărat cu 2 zile înainte de concurs şi nu le-am putut proba din pricina vremii, primul concurs la care am înotat stilul liber, pe care am început să-l învăţ din toamna anului trecut. Până atunci tot ce ştiam era brasul, m-am mai chinuit să înot crawl dar oboseam foarte repede şi înotam dezamăgitor de încet faţă de bras. Aş fi vrut să-mi probez înainte înotul la alt concurs mai normal, dar n-am avut cum, aşa că direct 3,8km. Mulţumesc încă o dată lui Loţi că m-a învăţat să înot crawl – în sfârşit eram la acelaşi stil cu ceilalţi competitori ai mei de la categoria de vârstă. Mai am evident de lucrat la viteză, dar am şi eu limitările mele şi-mi trebuie timp. Ceea ce m-a determinat cel mai mult să fac cursuri de înot a fost însă dorinţa ca ai mei să înveţe şi ei, nu mai puteam amâna, nu doream să înveţe la 46 de ani. Şi tot la capitolul premiere intră şi folosirea costumului de neopren, luat cu două luni înainte. Am apucat să-l probez de două ori la Tarniţa. Şi trisuitul, iar pentru prima oară… oare va fi suficient bazonul lui la aşa distanţă? La atâtea premiere mă şi mir că am terminat cursa.
Ce urmează:
4. Marathon 7500 – concurs de ultratrail – +90km cu 7500m diferenţă de nivel – în echipa Regi şi Pioni cu Adi Cosma, la fel ca anul trecut. Sper să terminăm cu bine, pentru mine e şi o repetiţie pentru UTMB – proba TDS.
5. Traversarea Tarniţei – 6,5km înot şi triatlonul de la Tarniţa din ziua următoare. Acum m-am decis să mă înscriu, sper să închei cu bine traversarea, în timpul limită de 3h. Am făcut ceva teste, nu-s chiar ageamiu, e cea mai lungă distanţă pe care o voi înota. Înainte de Ironman n-aş fi crezut că voi avea tupeul să mă înscriu.
6. TDS (Sur les Traces des Ducs de Savoie) – ultratrail 120km cu 7500m diferenţă de nivel. Un concurs mare, cu înscriere pe bază de puncte de calificare, cu tragere la sorţi. Ar fi cel mai greu ultratrail pentru mine, aşa că îmi voi lua concediu şi voi merge cu familia să mă şi susţină. 🙂
7. Open…

From X-Man Oradea – Ironman Romania
bicicletele aşteaptă în tranziţie – From X-Man Oradea – Ironman Romania
X-Man – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Şi acum despre punctul 3… Eu funcţíonez pe bază de motivaţie. Aşa că mi-am găsit IronMan-ul de la Oradea. E accesibil şi ca distanţă de casă, şi ca preţ la înscriere. Ironman-urile certificate au nişte scoruri! În plus îl cunoşteam pe organizator – foarte serios şi trecut prin multe concursuri. Mai întâi m-am înscris şi apoi am început să lucrez la realizarea planului 🙂 : nu trebuia decât să învăţ să înot crawl, să-mi cumpăr cursieră şi costum de neopren. Cu aşa ţintă e clar că m-am mobilizat. Şi mi-am fixat şi timpi: ideal 1h30min la înot, dar tot ce era sub 2h era bonus, 6h la bicicletă, tot aşa – ce era sub era bonus, să consider bonus tot ce era sub 8h după primele două probe – înot şi bicicletă, să alerg ideal 3h30min, maxim 4h; ca timp final să mă încadrez între 11h şi 12h, să fiu cu atât mai mulţumit cu cât eram mai aproape de 11h30min. Mi-am ales şi nişte iepuri buni de la categoria mea, pe care-i ştiam de la concursuri: Vaum Waldemar şi Szikszai Bruno. Dacă reuşeam să recuperez la alergare ce pierdeam la înot în special, dacă nu pierdeam decât puţin sau eram în ritm cu ei la bicicletă, consideram că m-am autodepăşit.

am fost acolo – From X-Man Oradea – Ironman Romania
locul 3 categorie, români – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Ce am reuşit? Partea bună e că am încheiat pe locul 17 din 73 participanţi la individual, locul 3 în clasamentul pe ţară al FRTRI la categoria 40-50 ani (am fost locul 4 la categorie – a fost şi un ungur). Timpul meu a fost de 12h28min, ce m-a tras în jos a fost fix unde am crezut că voi fi mai tare şi voi face diferenţa – alergarea. Am făcut diferenţa, dar spre negativ… Am avut 1h48min la înot, 6h11min la bicicletă (6h2min fără tranziţii) şi 4h28min la alergare. Am primit şi un premiu de la Club Moving Cluj unde mă antrenez – mulţumesc, am dat luna de acces gratuit la un bun prieten din copilărie!

Am fost şi în calitate de invitat la TVR Cluj (unde şi lucrez 🙂 ) la emisiunea Bună Dimineaţa Transilvania şi am spus câte ceva despre concurs, mulţumesc Irinei! Am vrut ca informaţiile să fie exacte “nu ca la TV” 🙂 , cum aşa s-a nimerit să fiu de serviciu de dimineaţă am făcut un pas în plus – din regie în platou. N-am avut timp să pregătesc câteva imagini.

Ce a mers bine şi ce nu? Până când a fost bine şi ce am greşit? Că ceva sigur am greşit…

From X-Man Oradea – Ironman Romania

Înotul: lacul Săldăbagiu de Munte, 8 ture, am fost foarte mulţumit. Puteam să fiu ceva mai rapid, dar mi-am dat seama pe urmă, la Tarniţa. În orice caz am terminat fresh. Am înotat mai mult de 3,8km, cam 4,5km. Balizele mai depărtate nu le vedeam şi am luat repere greşite – concurenţi din jur, care nu înotau prea drept şi mă mai şi ciocneam. Apoi mi-am luat ca repere grupuri de înotători de la … orizont. La bras înainte nu aveam astfel de probleme de orientare, dar şi atunci trebuia să evit înotătorii de crawl care îmi tăiau calea în viteză înotând în direcţii numai de ei ştiute.
Am terminat proba puţin înainte de Cojan Gabriel, cred că mai erau de sosit vreo 17 concurenţi. Nu ştiam cât de în faţă sunt Vaum şi Bruno, nu ştiam cât durează o tură din cele 7 de la bicicletă, nu eram sigur dacă ei au o tură sau două în faţa mea.

From X-Man Oradea – Ironman Romania
From X-Man Oradea – Ironman Romania

Bicicleta: 7 ture între Săldăbagiu şi Cauaceu, în parametri, n-am forţat – ştiam că nu e un traseu uşor, că nu-i plat. Am început cu o oprire, la tufe. Foarte important, aveam să văd pe propria piele la alergare ce înseamnă să neglijezi. Nici n-am ajuns bine pe bucla de bike şi Vaum a trecut de mine. S-a tot dus, nu m-am străduit să mă ţin de el, era important să intru în ritm normal. Cojan era cam în ritm cu mine. La tura 5 l-am ajuns pe Vaum, m-am mirat, ceva nu era în regulă cu el. Tot nu eram în stare să-mi dau seama dacă are o tură sau două în faţă, eram prea concentrat să ţin ritmul, am vrut să-l întreb dar fix la depăşire a mai fost cineva de care a trebuit să trec. Atât aveam în cap, să continui şi timpul va ţine cu mine. Am fost în continuare relativ constant, singura observaţie e că la penultima tură, a şasea, am constatat că nu mai aveam nimic de mâncat, nici gel. Avusesem două batoane, le terminasem şi m-am mirat că n-am găsit cutiuţa cu polen rezervă, se pare că n-a încăput. Eram cu trisuit de triatlon, nu avea buzunare ca o bluză normală de bike… da, trisuitul era la categoria utilizare prima dată. A trebuit să mă opresc la PA şi să mănânc biscuiţi. Nu era suficient, dar a fost mai bine. Nu l-am mai văzut pe Vaum, eram speriat că deja terminase bike-ul. De Bruno ce să mai spun, l-am văzut doar o dată şi mergea foarte bine. Pot spune că la bike am recuperat multe poziţii la general, a fost singura probă în care am fost clar peste medie, al 13-lea dintre finisheri. Abia am aşteptat să ajung la tranziţie şi să mănânc ceva.

din când în când mă simţeam bine – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Alergarea: 38 ture în parcul Brătianu din Oradea. Mi-am făcut alergarea grea, am încheiat cu un timp dezastru – 4h28min, mai slab şi ca timpul de la primul meu maraton. Dacă o iau însă statistic, n-am fost chiar slab – al 19-lea timp. E clar însă că n-am mers bine, că eram epuizat. Noroc cu încurajările de pe parcurs, mulţumesc pentru ele. Şi Istvan a văzut că nu-s chiar ok şi mi-a mai pasat câte o bomboană energizantă. Îi mulţumesc şi lui Istvan Etele Demeter de la PA, la Sebi şi soţiei lui pentru poze şi încurajări (o latură a parcului a fost acoperită de ei), la toţi cei de pe margine, la concurenţi – Viorica Henry (de la ştafeta de fete, care m-a tot outlappat şi la ultima tură m-a ajuns şi ca timp, propunându-mi să terminăm împreună), Alexandra Vlad, Adrian Toma, şi la familie.

la finish – From X-Man Oradea – Ironman Romania
mulţumesc Viorica! – From X-Man Oradea – Ironman Romania

N-am început rău, cu pace de 5.40/km. Mâncasem în tranziţie jumătate de baton, mi-am luat cu mine încă unul şi aşteptam cu răbdare să-mi dau drumul la picioare. Putea dura 5km, poate 10, depinde de cât de obosit eram. Pentru prima dată la un triatlon nu aveam problemele specifice tranziţiei, nu alergam ca raţa după bike. Foarte bine mi-au prins aerobarele şi schimbările de poziţie. Nu aveam probleme cu picioarele, nu aveam crampe. Am outlappat pe Bruno, nu alerga prea bine, în condiţiile în care nici eu nu străluceam. Am început să mă ambiţionez. Nu-l vedeam pe Vaum, nu înţelegeam de ce. Apoi mi-am dat seama că au abandonat amândoi şi probabil că m-am relaxat. Cam de pe la tura 4 am început să am probleme, mă uitam la boscheţi. Era o toaletă publică şi m-am gândit că-i cu plată (la noi în Parcul Mare se plăteşte) şi tot îmi făceam planuri să las batonul gaj etc. Noroc că m-a ajuns Adrian Toma şi mi-a spus că-i free. N-am mai aşteptat invitaţii. Era deja km10 şi am sperat că va fi mai bine. Chiar a fost, vreo 3km. Apoi iar… m-am supărat … pe mine şi n-am mai mers. Doar nu mai aveam mult, vreo 20 şi ceva de km! Dar nici n-am mai putut coborî sub 6min/km. Pentru cele 3-4 minute pe care le pierdeam … m-am trezit epuizat de foame la final, cu batoane la mine. Ca şi leneşul care moare de foame cu traista plină. Pur şi simplu n-am simţit senzaţia de foame şi nici nu m-am gândit că nu-i normal să petrec 12h30min cu 2,5 batoane. Parcă eram mai deştept mai demult – în armată umblam în marşuri cu pâine şi slănină în buzunar, plus o pastă de dinţi pentru fumători (era mentolată, nu ca pasta Cristal), iar apa din bidon o puteam da la colegii din pluton că nu-i duceam aşa lipsa. După finish, după “vizita oficială”, simţeam că leşin de foame. În sfârşit corpul îmi dădea semnalele corecte. Mi-am revenit după ce am mâncat pâine cu brânză şi iaurt. E frustrant să te opreşti într-o cursă intensă, în care totul e alergabil, totul e ciclabil, tentaţia e mare să continui, dar la curse lungi îţi dai peste cap tot organismul dacă nu-l asculţi – un exemplu cazul meu.

noi 🙂 – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Alergarea am încheiat-o cu sprint ca să nu mă depăşească Andrei Zamfir – nu-l cunoşteam, dar auzeam cum “Dragonul” îl încuraja – nu era mult în spate şi se apropia – avea altă viteză. Ştiam că “Marmota” Cojan Gabriel terminase, alergase aşa de bine că recuperase ce pierduse la bike faţă de mine şi-n plus eu mai aveam atunci 4 ture.

podium categorie FRTRI – From X-Man Oradea – Ironman Romania

Mă bucur că am participat alături de atâta lume deosebită. Felicitări pentru concurs, pentru atmosferă! Pentru mine urmează Marathon 7500.

Aug 082013
 


Mereu amintiri şi mereu mai bun! Să văd până când îmi permit să-mi doresc asta…
Triatlonul de la Reci a fost ultima etapă, a cincea, din Bioeel Triathlon Grand Prix Exterra 2013 . E un triatlon cu tradiţie – acum a fost ediţia a XXII-a. La cum merg treburile în ţara asta o aşa longevitate e de Cartea Recordurilor. Pentru mine a fost a doua oară când m-am prezentat la Reci, precedenta ediţie a fost în 2010, când triatlonul a fost pe asfalt. Am şi acum poze de atunci şi pun una mai jos:

From Triatlon Reci “Cupa Haromszek”

Şi acum îmi amintesc de acel concurs, cu căldura înăbuşitoare de dinaintea ploii ce a urmat. Ultimii km de alergare i-am făcut practic la pas şi de aceea în acest an “m-am hidratat” pe traseu uneori “just in case”.

În acest an mi-am propus să fiu cât mai în faţă în clasamentul la categorie şi-n orice caz să nu fiu în afara top ten. În fond, chiar dacă am lipsit la prima etapă, doream să obţin un punctaj la general care să mă aşeze confortabil în primii zece la categorie şi să mă motiveze la anul să progresez la înot încât şansa  la podium să nu fie o himeră.

După patru ani mari şi laţi am ajuns cu un prieten acolo şi pot spune că am recunoscut locurile – totul a rămas aproape neschimbat. Nu pot spune că e un lucru bun şi e păcat că nu se pot face minime modificări de confort încât să te poţi simţi ca-n staţiune; când spun de confort nu mă refer la “perna” mea, fiind obişnuit să dorm în cort. Zona e frumoasă, faptul că triatlonul e acum offroad mi-a permis să văd şi mestecănişul şi nu pot decât să fiu de acord cu descrierea de pe site-ul natura2000 “Mestecănişul de la Reci este un depozit nisipos de vârstă pleistocenă care pe alocuri are bălţi şi mici lacuri parţial colmatate, cu o floră şi faună diversă, rare pentru România. În prezent situl este puternic antropizat, cenozele de mesteacăn au fost aproape total defrişate şi în locul lor s-a plantat Pinus silvestris. Cenozele ierboase de pajişti au fost puternic modificate prin păşunat.”

From Haromszek Triatlon – Reci
From Haromszek Triatlon – Reci
la recunoastere traseu cu Alpar – From Haromszek Triatlon – Reci

Ca şi la Bezid, când am fost înconjurat de pescari şi n-am putut dormi de poveştile lor cu armată, istorie, politică – ceva din ciclul “ce bărbat am fost odată” (femeile spun “ce bărbat aveam odată”) spuse cu voce tare până târziu în noapte, şi aici la ora 3.30 încă eram treaz şi până la ora 7 când pusesem ceasul să sune nu mai era mult; aşa-i când nu ţin cont de promisiunea pe care mi-am făcut-o la Bezid că nu voi sta aproape de vecini cu alt program ca al meu. La început am avut meciuri cu nişte vecini care au făcut un foc mare pe pământ – foc stins cu scandal de la un pădurar, urmat cu foc ca de tabără de astă dată într-un suport de grătar din dotarea campingului. După fumul de rigoare au sărit scântei la zeci de metri şi mi-a fost teamă că-mi găuresc cortul. Firesc, am luat atitudine şi am fost făcut … scandalagiu. Şi acum stau şi mă mir de ţara asta, unde oamenii “cei mai destepţi cedează”, “întorc şi celălalt obraz” şi se lasă călcaţi în picioare. Mă refer la alţi vecini care n-au comentat nimic, mutându-şi 4 (patru!) corturi mai încolo de frica focului! Nu degeaba am ajuns pe ultimul loc în Europa şi asta pentru că nu mai este altă poziţie după “ultimul”.  “Cei mai deştepti” pleacă din ţară, nu? S-au conformat piromanii şi i-am lăsat în pace cu certurile lor interminabile “intrafamily”, nu de alta dar a apărut o altă provocare: o maşină plantată, nu parcată, cu uşile deschise şi muzica la maxim. Evident, maşină de firmă, ceva curier cu număr de SB. Să le spun şefilor lor pe unde … dorm angajaţii?  Totul “am crezut că a fost fun” cum zicea partenerul din melodia lui Pink şi de înţeles până pe la 10 noaptea, era şi mai multă lume la care-i plăcea muzica, dar… m-am răbdat până la 2.30 noaptea, când şi dacă-i nuntă volumul se reduce. Ce să spun, practic doar o mană de oameni răstigniţi pe jos mai rămăseseră care s-au chinuit să se ridice în picioare la vederea frontalei mele. Am povestit numai despre numerele obişnuite 112, despre “Cutiuţa muzicală” pe care am s-o pun la maxim când mă trezesc, nu înainte de a asculta de la ei aberaţii despre proprietatea privată şi dreptul de a face orice. Mi-am adus aminte şi de replica altui om, “iubitor de animale”, care mi-a spus că pe drumurile forestiere te pot muşca câinii că e voie – nu se aplică legile cu drumul public şi n-am voie să ameninţ cu o piatră câinele care sare la mine. În fine, după atâţia ani de plecat capul pentru că numai unii ştiu acele zicale, sunt convins că pe termen lung pasivitatea naşte monştri. Se creează un tăvălug pe care nu mai ai cum să-l opreşti, iar votul democratic creat ca o reacţie de stabilizare devine exact opusul şi accelerează prăbuşirea.

From Haromszek Triatlon – Reci
From Haromszek Triatlon – Reci

N-am putut decât să fiu bucuros că s-a luminat de ziuă şi coşmarurile mele zăceau adormite care pe unde, poziţie în care le-am găsit şi la terminarea triatlonului. M-am străduit să mă concentrez la ce urmează dar eram cam fără vlagă şi încărcat de pesimism. Mare lucru sportul şi bravo pentru oamenii care-l practică şi-l încurajează şi spijină! Îţi schimbă starea de spirit, te simţi OM! Chiar dacă la înot am ieşit practic în ultimii zece, înotând sub posibilităţile mele, deja eram mai bine şi cu chef de luptă… sportivă. N-am mai recuperat ca la Sfânta Ana aşa mult la MTB, fiind şi un traseu rapid şi practic pe plat, la alergare n-am spart gura târgului dar nici nu a fost distanţă mare, şi am reuşit să-mi îndeplinesc ţelul: locul 7 la categorie, la maxim 4 minute de locul 4, cu un timp de 2h29min. La general am strâns 28 de puncte – locul 6 la categorie. Primii 5 chiar sunt mai buni ca mine … momentan, dar mai sunt ani. L-am remarcat pe Vaum, şi cred că nu numai eu, care după primul triatlon s-a antrenat, la al doilea deja progresase enorm la înot (mă gândesc că a făcut polo la viaţa lui :)) dar încă la alergare eram mai bun, iar acum a fost mai bun la toate capitolele, încheind pe locul 2.

Poza cu invingatorii circuitului de triatlon offroad From Haromszek Triatlon – Reci
Multumesc pentru poze Cornelia Stroe From Haromszek Triatlon – Reci

Felicitări organizatorilor, inclusiv celor care au creat circuitul de triatlon offroad. Am reuşit o dată să vin şi cu fetiţa la un minitriatlon, anul viitor sper să-mi mobilizez toată familia. Încercaţi totuşi să vă “străduiţi” mai mult cu site-ul, cu listele de participanţi, că-i păcat să nu vină lumea din cauza asta minoră. Cu alpinsport.ro am mai avut contact şi la MTB în 2011 şi site-ul a fost ok. Momentan rezultatele sunt doar pe site-ul firmei de cronometrare . Mulţumesc pentru poze, pentru încurajări, a fost frumos printre oameni … de-ai mei.

Jul 142013
 


Fiind vară rămân consecvent triatloanelor în speranţa că acestea mă vor motiva, aşa cum m-au motivat concursurile de MTB, să devin mai bun la înot (în special mai rapid). În fond copiii mei vin puternic din urmă şi săptămâna asta de exemplu am constatat cu satisfacţie că fiică-mea, care abia a învăţat să respire şi încă nu execută corect mişcările la stilul liber, înoată ca şi mine de repede la liber. Şi aşa ajung la vorba soţiei care m-a văzut ieşind printre ultimii de la înot, că-i păcat şi nu-i normal să fiu aşa bun la bici şi alergare faţă de înot.

La triatlonul Sfânta Ana (face parte din campionatul naţional de triatlon exterra) am ajuns vineri târziu, pe la ora 23.30, la punctul de înscriere de la Băile Tuşnad. Mi-am luat pachetul şi le mulţumesc organizatorilor că au rămas până atunci la înscriere şi mai ales că mi-au găsit o cazare ad-hoc la pensiunea Casa Verde de care am fost foarte mulţumit. Eu am fost pregătit să stau cu cortul, cu familia, dar la aşa oră nu-i prea plăcut să instalezi măgăoaie de cort într-un loc necunoscut, sub ameninţarea vizitelor ursuleţilor.

From Saint Ana Lake Exterra Triathlon
From Saint Ana Lake Exterra Triathlon
From Saint Ana Lake Exterra Triathlon

A fost primul minitriatlon la care a participat fetiţa şi s-a comportat bine. Proba de înot a fost de încurajare a copiilor – nu a fost exterminatoare – doar 50m, dar pentru mulţi copii mici a fost greu şi aşa. La final am aşteptat reacţiile fetiţei –  cea mai grea probă i s-a părut alergarea, normal. Pozele făcute sunt mai mult de la proba copiilor, eu participând la triatlonul adulţilor.

From Saint Ana Lake Exterra Triathlon
From Saint Ana Lake Exterra Triathlon
From Saint Ana Lake Exterra Triathlon

Despre triatlonul meu spune mai mult rezultatul – locul 6 la categoria 40-49, cam la 15 secunde de locul 5 (care a fost puţin mai bun ca mine la alergare, la aproximativ 2 minute de locul 4 Vaum – cu care mă înfrunt şi la concursurile de MTB şi 4 minute de podium. La general am terminat pe locul 24 (din aproximativ 200 concurenţi) şi practic e cel mai bun rezultat al meu la triatlon de când m-am … reapucat. De data aceasta am luptat cât am putut de bine, mi-am îndeplinit baremul de prima treime la categorie şi am reuşit să depăşesc şi câteva din reperele mele de neatins până acum. Îi mulţumesc lui Răzvan Morariu pentru ritmul impus pe la mijlocul cursei de MTB, cursă care a fost pe placul meu – cu multe urcări grele şi coborâri spre mediu tehnic, fără porţiuni care să mă îmbie s-o iau pe jos. Începutul pe şosea cu urcare lungă m-a ajutat mult să depăşesc mulţi concurenţi care altfel puteau crea probleme şi implicit întârzieri pe poteci. Alergarea a fost ca la munte, şi cu urcări şi coborâri mai puternice, m-a ajuns locul 5 Răzvan Ilie şi apoi am tot făcut schimb de trenă, eu fiind uşor mai bun la coborâri şi la poteci. Finalul fiind fără probleme deosebite, “a apăsat o dată pe pedală” şi s-a distanţat şi apoi nu l-am mai putut ajunge. Concluzia e firească, dacă vreau mai mult atunci trebuie să înot mai rapid, să câştig măcar 2 minute la 1km.

From Saint Ana Lake Exterra Triathlon

A trebuit să plec repede de la lac, având treabă ziua următoare. Lacul Sfânta Ana merită oricum o vizită turistică mai prelungită şi sper să nu mă apuce anul viitor până mai trec pe acolo.

Dimineaţa de duminică am petrecut-o la etapa a 2-a Clujul Pedalează în Hoia, copiii concurând la probele lor tipice. Spre surprinderea mea am apucat şi eu să particip la avansaţi, deşi după program, şi din cauza faptului că înainte a avut loc crosul Hoia, în gând renunţasem. Am făcut poze dar când am auzit strigarea de început de cursă am lăsat totul baltă şi am pornit la start. Trebuia să mai mănânc ceva, dar oricum eram puţin afectat după triatlonul precedent. Am pornit lent, aşteptând să-mi revin pe parcurs, ceea ce s-a şi întâmplat …parţial. Coborârea mai tehnică am făcut-o tot pe lângă – şi pentru că n-am apucat să mai fac repetiţii pe traseu, dar şi din principiu – când mă simt mai obosit risc mai puţin ca de obicei – nu de puţine ori am văzut la concursuri concurenţi care spre sfârşit de maratoane cădeau total aiurea în porţiuni care nu spuneau mare lucru şi asta nu putea avea altă cauză decât oboseala. La urcările mai brutale uneori reuşeam, alteori nu, n-am fost chiar în apele mele.  În fine, copiii au fost pe podium, eu nici vorbă. Mi-a plăcut atmosfera, deja la concursurile din Cluj pot spune că mai toţi ne cunoaştem, şi a fost fain şi faptul că au fost două tipuri de concursuri – XCO MTB şi alergare – cros în acelaşi loc, întâlnind prieteni … şi de-o parte şi de alta şi poate pe viitor … de aceeaşi. Bravo Clujul Pedalează şi bravo Runners Club!

From Etapa a II-a Clujul Pedaleaza – concurs copii
From Etapa a II-a Clujul Pedaleaza – concurs copii
From Etapa a II-a Clujul Pedaleaza – concurs copii
From Etapa a II-a Clujul Pedaleaza – concurs copii

Se mişcă ţara asta şi-n direcţie bună, să fim mai optimişti!