Aug 172017
 

Memorial Kos Karoly

Memorialul Kos Karoly – tura de drumeţie 55km

Weekend fără concurs, asta era în plan. Doar urmează 2×2 Race şi ultra Via Maria Therezia. Şi m-am ţinut de hotărâre, dar în modul meu: am participat la o tură memorială, lângă Cluj. Am spus şi înainte, cu ocazia turei memoriale Jokai Mor, că mi se pare o idee faină să organizezi ture din care să mai şi înveţi câte ceva, să ai timp să şi socializezi – mai mult ca la un concurs obişnuit unde eşti tu şi rezultatul. Tura a fost pentru oricine –  un alt aspect important – fiind organizată pe mai multe distanţe şi pentru MTB şi pentru drumeţie/alergare. De data aceasta am ales alergarea, pe traseul cel mai lung – 55km.

IMG_20170812_065004.jpgIMG_20170812_065030.jpg

Startul – Biserica cu Cocoş – Cluj

În cazul de acum, m-am apucat iar de citit. Evident, despre Kos Karoly, un mare arhitect, cunoscut pentru interesul lui în special pentru ţinutul Călatei (pe wiki apar mai multe amănunte), pentru interesul conservării tradiţiei arhitectonice transilvane. Călata este un afluent al Someşului Mic, o zonă din preajma Clujului. Aici, arhitectul a construit biserici, clădiri reprezentative, devenite monumente istorice. A avut un aport şi la construirea Grădinii Botanice din Budapesta. Un alt amănunt – biserica din Feiurdeni a fost construită tot pe baza planului lui, iar acel plan de fapt a fost elaborat de el ca propunere la construirea Catedralei Ortodoxe din Cluj! După cum se vede n-a fost aleasă propunerea lui, a ieşit de această dată pe locul 2, dar ideea nu s-a risipit. Şi, părerea mea strict de om obişnuit, îmi plac construcţiile lui, acoperişurile parcă din poveşti.

IMG_20170812_082325.jpgIMG_20170812_125825.jpgIMG_20170812_125845.jpg

De pe traseu – vârful Batori şi vârful Riszeg

Aşa cum îi stă bine unei ture memoriale, s-au atins obiective construite de Kos Karoly. Startul la turele lungi de MTB şi drumeţie s-a dat de la Biserica cu Cocoş din Cluj, la care a fost arhitect. Finişul a fost la Stana, în Sălaj, practic dincolo de Huedin. La Stana “veche” sunt clădiri de vacanţă construite în acelaşi stil, din ce am auzit o parte de un arhitect – Muller. La Stana este şi casa unde a locuit şi creat Kos Karoly, cu un nume care suna ciudat în română – Casa Ciorii – Varjuvar. E impresionantă, se poate vizita doar la exterior… Kos Karoly n-a mai fost acolo după ce a avut loc un episod nefast după război.
Traseul a trecut pe lângă Parcul Etnografic Transilvan din Hoia, urmând în principiu culmile dealurilor. După ce am urcat vârful Batori, am trecut porţiunea de autostradă nouă “Neterminata” – ca să iau denumirea după o simfonie celebră, apoi am făcut popas la biserica din Dumbrava. Ca repere au fost traversările de şosele – varianta de legătură Căpuşul Mare – Zalău, şoseaua de Leghia, stâlpii de telefonie de pe dealul Riszeg. Până la “Neterminata” am mai fost, dar restul a fost nou pentru mine. M-am bucurat că am avut ocazia să văd împrejurimile Clujului altfel, să-mi aduc aminte cu un zâmbet de exprimarea unui coleg “frumos ţărişorul meu”.

IMG_20170812_111240.jpgIMG_20170812_111341.jpgIMG_20170812_111208.jpgIMG_20170812_111324.jpgIMG_20170812_111347.jpg

Biserica din Dumbrava

A fost o tură grea, de 55km, cu startul la ora aproximativă 6.30, un ultra ca antrenament de ultra. Am fost împreună cu un prieten, Csaba, căruia îi mulţumesc de companie. Am alergat destul de intens, a fost foarte cald, ar fi fost mult mai greu fără acele puncte de control de pe parcurs unde ni s-au pus şi etichetele cu timpul realizat. La final, la vila Szentmirei, am fost serviţi cu o mămăligă bună cu brânză şi slănină. 6h42min ne-a luat “drumeţia”, în faţa noastră doar doi biciclişti au terminat, dovadă că nu s-a grăbit nimeni.

IMG_20170812_142318.jpgIMG_20170812_142155.jpgIMG_20170812_142138.jpgIMG_20170812_142650.jpgIMG_20170812_142635.jpgIMG_20170812_142607.jpg

Finişul – Stana

După ce am băut şi o bere normal că am privit altfel perspectiva de a ne întoarce tot în alergare. În mod obişnuit, ca orice om normal, ar fi trebuit să alegem mersul cu trenul, aveam şi orele la care treceau trenurile prin halta nouă Stana, n-ar fi durat mai mult de o oră. Dar noi am luat-o înapoi, pe “Lungul drum spre casa – dupa concurs – Stana – Cluj”, pe un traseu pe care am încercat să-l facem cât mai scurt şi cu o diferenţă de nivel cât mai mică. Ne-a luat 8h pentru cei 46km, a fost mult mai greu decât la dus, am avut noroc că la Dumbrava încă am putut găsi apă. Punctele de control în principiu nu mai erau valabile, era un interval orar în care trebuia să ajungi. În rest, am rămas fără apă cam ultimii 10-15km şi n-am mai alergat deloc. L-am încetinit astfel pe Csaba, dar n-am vrut să risc accidentare pe fondul epuizării. Ne-a prins şi noaptea, dar eram pregătit – aveam frontală. Înainte de a coborî de pe deal spre strada Donath am întâlnit doi îndrăgostiţi (ştiam eu că găsesc pe cineva pe acolo 🙂 ) şi au fost bineînţeles săritori şi ne-au dat apă. Ultimii 2-3km doar un gând mai aveam – să ajung la nonstopul de la capăt Grigorescu.

IMG_20170813_081844.jpgtraseu Kos Karoly.jpgIMG_20170813_081706.jpgIMG_20170813_081649.jpg

Amănunte…
Linkuri la strava – trasee – dus şi întors
https://www.relive.cc/view/g13513635448
https://www.relive.cc/view/g13513641180
Foarte fain traseul, greu însă să te încumeţi singur şi fără punctele de alimentare trebuie să-l gândeşti cu treceri prin sate. Mulţumesc organizatorilor – clubul EKE, oamenilor de la punctele de control, a fost o sâmbătă deosebită. Poate data următoare merg cu MTB-ul, deşi nici aşa nu-i uşor, ei au tot făcut pene.

IMG_20170812_154809.jpgIMG_20170812_154836.jpg

Pe întoarcere

May 142017
 




A început o perioadă de tranziţie de la competiţiile mai importante din primăvară la cele din vară. Cum orientarea mea este în special spre concursurile pe echipe, spre cele de anduranţă – ultratrail şi dacă există şi de aventură, minusurile au ajuns să fie antrenamentele de MTB şi viteza la alergare, pentru competiţiile de scurtă durată dar intensive, inclusiv triatlon. Cu mare plăcere m-am urcat din nou pe MTB, fără mari pretenţii la rezultate bune, şi s-a văzut asta la Maraton Făget şi NapoCup XCO. Dar important e să-ţi placă, restul vine de la sine. Şi, ca să nu lâncezesc, am început să bifez evenimentele din zonă, chiar dacă nu pentru aspectul competiţional. În final însă preponderent tot spre trail mă voi îndrepta, pentru că mă aşteaptă Maraton Apuseni, Propark Adventure, Marathon 7500, UTF şi probabil Geiger MTB.

Aşa am ales să particip la o tură de tradiţie – Jokai Mor, pe unul din traseele de la Cluj-Napoca la Râmetea, la care puteai alege MTB sau alergare, trasee mai uşoare sau mai grele, mai scurte sau mai lungi. Am continuat cu o vizită la noul Complex Sportiv Gheorgheni – Cluj unde m-am distrat puţin la Ziua Orientării pentru toţi şi, chiar astăzi, am participat la Campionatul Naţional de Duatlon de la Cluj.

Dar, să le iau pe rând …

1. Tura memorială Jokai Mor  – am ales MTB pe unul din traseele dificile
2. Ziua Orientării pentru Toţi – popularizarea orientării
3. Campionatul Naţional de Duatlon – duatlon

 1.
Tura memorială Jokai Mor – 06 mai – este practic o excursie organizată de clubul EKE, în care nu contează vreun clasament final. Primeşti o hârtie cu puncte de reper (control) pe care trebuie să le atingi, unde sunt oameni, la câteva chiar poţi să mănânci. Cel mai important e să te simţi bine, sunt persoane care vin an de an să socializeze, să sărbătorească anduranţa şi sănătatea prin mişcare. Ca să nu fie monoton, în fiecare an poţi alege alt traseu, traseul îl poţi parcurge pe jos sau cu bicicleta, te poţi înţelege cu prietenii să-l parcurgeţi împreună. E o idee super, nu tot “hammering” în regim de concurs şi apoi fuga acasă că ai treabă.

18300970_1519911414709987_702916887056147439_n.jpg 18268609_1366773560026103_7628256605801710441_n.jpg

Normal că imediat ce am auzit de la Suni de tura aceasta mi-am zis că mi se potriveşte, dar tot nu m-am putut acomoda cu ideea de excursie, aşa că împreună cu prietenul Zsolt am pus la cale un traseu în regim mai alert, traseul N, considerat şi dintre cele mai dificile şi lungi. Am ales deci MTB, că de alergare gen ultra deja eram sătul.

IMG_20170507_164400.jpg IMG_20170507_164412.jpg IMG_20170507_164245.jpg IMG_20170507_164342.jpg

Ca la orice excursie care se respectă, ora de plecare nu-i fixă, iar noi am ales să plecăm mai târzior, pe la 8, în fond dacă ne grăbeam prea tare poate voluntarii de la posturi nici nu apucau să ajungă la timp. Ruta aleasă a fost Cluj – BR – Adrenalin Park – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii dinspre Petreştii de Jos – Curmătura (mai sus de Petreştii de Sus, unde este mănăstirea) – Moldoveneşti – Piatra Secuiului – Colţeşti – Râmetea.

Nu m-am putut dezminţi, iar la Curmătura am luat-o niţel greşit – aşa, cale de-o oră convertită în peste 6km cu peste 200m diferenţă de nivel în plus. Dar a fost fain! Am avut parte de o coborâre pe banda roşie (potecă destul de abruptă şi cu ceva provocări pe parcurs) până la Buru pe care am continuat s-o facem deşi deja ne-am prins că am greşit – era păcat s-o ratăm. La Buru am luat-o înapoi în sus pe triunghi roşu spre “boscheţii” unde trebuia să obţinem “ştampila”. Ar fi fost ok urcarea dacă nu era plin de copaci doborâţi de la iarna târzie care a afectat puternic şi pădurile din Făget. Aşa, sătui să tot descălecăm, cu câteva sute de metri înainte de PC am parcat bicicletele şi am continuat pe jos. De alte evenimente mai deosebite ne-am ferit, la final am avut peste 90km cu 2100m diferenţă de nivel, parcurşi în aproape 9 ore.

Foarte de treabă oamenii de la punctele de alimentare din sate, ce mi-a plăcut mai mult a fost pâinea cu unsoare şi ceapă, dar nu m-am putut abţine să gust din tot felul de dulceţuri. Mi-am zis: uite un eveniment la noi care nu-i concurs, dar la care participă activ comunitatea!

IMG_20170506_204354.jpg IMG_20170507_134804.jpg IMG_20170507_122526.jpg IMG_20170507_134711.jpg

Şi un alt aspect, şi mai important: a fost plin de copii, unii mici, familii! Au participat şi ei. Au fost şi ai mei, practic la Râmetea mi s-a întregit familia. Explicaţia? Au fost stabilite trasee şi pentru cei mai mici, majoritatea au plecat din Moldoveneşti până la Râmetea, maxim 12km, excursie în grup de o zi, pe jos. Şi au avut ce vedea, chiar dacă la Cheile Turzii n-au ajuns. Au urcat la Piatra Secuiului, au coborât pe partea mai abruptă până la Râmetea.

Faină zi, e drept că a fost nelipsitul noroi, dar ce mai contează? Faini oameni, le mulţumesc pentru tot. E tot mai greu să mobilizez copiii, dar dacă astfel de excursii n-ar fi o excepţie mi-ar fi mai uşor.
Ziua următoare m-am întors tot pe MTB, pe la Măgura Ierii, aproape de Borzeşti, n-a fost uşor: noroaie, poteci neumblate şi veşnicile crengi rupte. De la Deleni, să mai exersez şi eu cu MTB-ul, am luat-o direct pe ogoare şi mirişti. Dacă eşti perseverent îţi reuşeşte, chiar dacă ce vrei e o prostie!

Top

 2.
Ziua Orientării pentru toţi – 13 mai – e destinată în special copiilor. Eu aşa o interpretez, acest aspect e cel mai important – popularizarea orientării în rândul lor. De fapt, toate cele 3 evenimente despre care vorbesc acum sunt pentru viitorul nostru.
– La Jokai Mor cel mai fain a fost că au putut merge şi copii, care doar împreună se pot mobiliza să parcurgă trasee care altfel ar fi epuizante şi ar fi făcute în chinuri, cu rezultatul fix opus: îndepărtarea de mişcarea în aer liber.
– La Ziua Orientării s-a dat ciocolată la toţi cei mici, la cei mai mărişori a fost premiere (tot ciocolată, dar şi medalii), dar ei deja văd altfel orientarea – merg singuri pe trasee. Şi adulţii au fost premiaţi, inclusiv eu, dar fiecare dintre noi ştim că de fapt suntem a 5-a roată la căruţă. Meritul nostru este că aducem copiii. Eu tot m-am dus, cu Diana, deşi copiii erau plecaţi. Am mai stat de poveşti şi, ca să mă mai obosesc şi eu, m-am apucat să alerg la repere ca la intervale. Doar urma duatlonul, trebuia să văd cum mă simt dacă forţez. Mare greşeală, era gata să mă accidentez şi … toate mă dureau. Grea zi avea să urmeze!
Dar să-mi continui ideea…
– La CN Duatlon, chiar dacă e declarat campionat naţional şi există age groups pentru amatori, cu diplome şi medalii, de fapt principala ţintă sunt tot copiii. Acolo contează cu adevărat competiţia, se uită antrenorii dacă ce au muncit peste iarnă a dat rezultate… În acest context e superfluu să dai o prea mare importanţă rezultatelor la adulţi. Da, e ok să te compari, să lupţi, să te bucuri pentru rezultat. Dar să fii conştient că prin participarea ta de fapt ai sprijinit derularea unui eveniment care altfel ar ieşi în pierdere puternică financiară, că astfel ai dat un semn clar că eşti de acord ca astfel de evenimente sunt pozitive, iar dacă poţi să-ţi aduci şi copiii… Dar lumea, conştient sau nu, a înţeles. Au venit copii, cu antrenori, cu părinţi, de peste tot din ţară. Au venit şi sportivi deja consacraţi, să se măsoare între ei. Dar n-au venit în număr mare adulţi doar ca să obţină titluri la age-groups, nu de la distanţă mare. E fain că s-a organizat la Cluj campionatul naţional. Altădată s-a organizat la Bucureşti. Poate data viitoare se organizează la Târgu-Mureş sau Iaşi. Şi ce-i dacă anul acesta campionul naţional e de la Oradea, anul trecut a fost din Bucureşti şi anul viitor… Mai am şi eu o şansă la locul 3. 🙂

IMG_20170513_130000.jpg IMG_20170513_130112.jpg IMG_20170513_130025.jpg IMG_20170513_115450.jpg

Ziua orientării pentru toţi s-a desfăşurat la Complexul Sportiv Gheorgheni. E prima dată când ajung acolo, aşa că am mai atins un obiectiv. Sper să se construiască ceva asemănător în fiecare cartier, începând cu Mănăşturul. 🙂

În rest, se ştie – oameni inimoşi la orientare. Tot încerc să îndrept copiii spre acest sport în natură, vreme au până la bătrâneţe.

Top

 3.
Campionatul Naţional de Duatlon – 14 mai – Cluj, lângă Parcul Iuliu Haţieganu. A fost interesant de urmărit evoluţia la copii. Unii sunt chiar foarte buni! Au venit şi ai mei, deşi practică alte sporturi. Lumea e mică, se cunosc şi ei cu alţii de la MTB, înot etc. Andreea a ţinut să vină neaparat deşi era foarte obosită, sosise la 2 noaptea de la Braşov, de la campionatele naţionale de fotbal. E campioană naţională cu echipa şcolii! Ce să-i faci, dacă a vrut fotbal… Şi când mă gândesc că o vreme a fost la balet. 🙂
În orice caz, eu sunt păţit, aşa că ziua precedentă am tot montat roţi şi cauciucuri la bicicletele noastre mai de doamne-ajută. Şi maşina de găurit am folosit, să lărgesc la genţi găurile pentru valvele de maşină. Că aşa aveam camerele pentru slickuri. Până la urmă tot va trebui să cumpăr alte biciclete.

IMG_20170514_143416.jpg

18493910_1261357960628463_174402099_o.jpg

S-au străduit ai mei, eu sunt foarte mulţumit! Aşa cum am spus mai sus, ca a 5-a roată la căruţă, am avut şi eu lupta mea în primul rând cu mine însumi. La final am terminat pe locul 42 la general (1h10min32sec pentru 5km alergare + 20km bike + 2,5km alergare), 3 la categoria 45-49 ani, am resimţit lipsa antrenamentelor specifice de viteză şi s-a văzut că anul acesta am kilometri mai puţin pe bike, iar cursiera … e prima dată când o folosesc în acest sezon. Ce să-i faci – ploile şi alergarea. Mai degrabă invers.

Urmează pentru mine (noi) un fel de concurs de MTB (fără marcaj) şi Maraton Apuseni.

Top

May 012017
 



În jurul 100 Miles of Istria s-au selectat de la sine câteva competiții care  mi s-au părut interesante și provocatoare în același timp. Am să scriu câteva cuvinte, în locul mâncării micilor de 1 Mai, sperând ca poate – poate se va îndrepta vremea.

1. Cupa Busola de Aur – orientare – medie și lungă distanță
2. Brașov Marathon – trailrunning – proba de maraton
3. NapoCup XCO – MTB – amatori
4. Maratonul Făgetului – MTB – proba lungă

 1.
Cupa Busola de Aur  – aprilie 1 și 2 – s-a desfășurat lângă Sălicea, nu departe de Cluj, mai precis – Poiana Bivolilor, cu câteva zile înainte de competiția din Istria. Faină denumire! Și cred că nu-i departe de ce a fost mai demult acolo, sunt câteva mici lacuri/bălți care au putut fi raiul acelor animale. N-o știam, deși mai alerg sau merg cu MTB-ul pe acolo.

IMG_20170402_133231.jpg IMG_20170401_125621.jpg IMG_20170401_125655.jpg IMG_20170401_125937.jpg rezultat oficial cu split.jpg 17492744_10211902837271359_8694367680582868519_o.jpg 17545238_10211894456341841_2566253120481124663_o.jpg

Acum sunt eternele oi, ca să fiu la modă – cele din Miorița varianta modernă – cântate de Iuliana în Lupii la Vocea Rusiei și totodată cele care au scufundat o navă spion rusă (“…râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este”.

Mereu reușesc să mă surprindă orientariștii cu ceva. Pentru mine e o disciplină mai nouă și e foarte greu acum să trec de nivelul de începător.
Am depășit totuși faza de alergare fără cap, când parcurgeam un semimaraton fără să găsesc toate reperele, în condițiile în care descrierea probei conținea lungimea optimă de 4-5km.
Au fost două zile, în prima medie distanță și în a doua proba de lungă distanță. Mi-a plăcut, a fost o competiție veselă și cu mulți copii. A fost soare, în sfârșit cald, au venit concurenți din toată țara. Eu sunt mulțumit de rezultatul obținut, mai am însă perioade în care mă ia valul vitezei și mă chinui să înțeleg pe hartă unde puii mei am ajuns. Măcar știu să iau reset și să mă întorc.
Am încheiat pe locul 7 la categoria M45, undeva la mijlocul clasamentului.

Top

 2.
Brașov Marathon – 22 aprilie – a urmat Istriei, am trecut de la căldura surprinzătoare din Croația la zăpada Bucegilor. A fost prima dată când am participat aici, m-a tentat și pentru că deschide șirul de competiții din Circuitul Carpaților. Pun mai jos ce am scris pe FB, e relevant.

AW110_003807.jpg 18121367_10212125744283895_512637714629809401_o.jpg AW110_003809.jpg AW110_004019.jpg 3.jpg AW110_003921.jpg Diploma Brasov Marathon 2017.jpg

A fost un concurs cu un traseu frumos pe o vreme insorita – cu multa zapada.

Au fost 31,5km, traseul de maraton fiind scurtat din cauza condițiilor, cred că a fost bine așa și într-adevăr timpii finali n-au fost mult diferiți față de anul trecut când a fost uscat. Nu s-a urcat până pe vârful Postăvaru, ci doar până la cabana cu același nume, dar eu n-am simțit lipsa.  Oricum anul acesta am urcat o dată cu schiurile la Postăvaru Night.

M-am cam chinuit eu să pășesc pe urme, n-am avut cine știe ce viteză. Spre sfârșit traseul a fost mai alergabil în stil “clasic”, trecând înainte pe acolo cei de la semimaraton și mai topindu-se și zăpada. M-am străduit să ma țin de Vio, apoi de fata care a încheiat pe locul 1, și tot așa. Până la urmă am încheiat în 4h33min47sec, pe locul 32 general și 4 categorie, la aproximativ 1 minut de locul 3.
Am tot avut cârcei, se mutau de pe un picior pe celălalt ca purecii. Treceau imediat ce luam o gură de izotonic, așa de repede de parcă era efect placebo. Se vede că m-am antrenat mai mult pentru ultra anul acesta și mi-e greu să alerg tare.

Mă bucur că am fost cu aproape toată familia și Tudor a participat și el la proba de copii.

Multumesc pentru poze!
Mai jos cateva linkuri:
Poze – album 1
Poze – album de pe FB
Rezultate oficiale
Pagina de pe FB a organizatorilor
Activitatea mea pe Strava
Cei care și-au pus activitățile pe Strava – apar pe flyby

Top

 2.
NapoCup XCO – 29 aprilie – a însemnat un început destul de brutal de sezon competițional la MTB. Pentru Istria a trebuit să fac volum la alergare, vremea a fost mai mereu dificilă pentru MTB și șosea, mie nu-mi place să merg la sală, îmi place să fiu afară în timpul liber chiar dacă acest lucru înseamnă un rezultat mai slab la o competiție. Efectul cumulat l-am simțit și înainte, și în timpul cursei.

18196072_10155316434099886_2079602013_o.jpg IMG_20170424_113712-EFFECTS.jpg traseul meu XCO.jpg

M-am străduit să mă antrenez pe traseul de XCO aproape în fiecare zi în ultima săptămână, am reușit și să vin o dată cu Andreea. La copii mi-a făcut plăcere să ajut și eu puțin la marcare în incinta Muzeului Satului (Etnografic), care a fost gazda concursului și anul trecut. Lipsa de km pe MTB mi-a scăzut și nivelul de încredere în capacitățile mele tehnice, am avut nevoie de 2 zile ca să pot trece porțiunea de rock-garden (am încercat pe stânga, apoi pe centru – am sărit ceva și mi-am atins foaia mare față și am ajuns la concluzia că mai bine pentru mine e “dreapta – stânga – stânga”), coborârea mai lungă și cât de cât abruptă n-o puteam face decât în două etape, cu oprire pe la mijloc, jumpul de la sfârșitul pădurii încă nu exista. Eram și cu cauciucuri de noroi Maxxis Beaver și nu aveam de gând să le schimb pentru că le consideram bune pentru ziua următoare la maraton.
M-am plasat cam printre ultimii concurenți, nu aveam gânduri mărețe, puteam urca peste tot dar mergeau greu picioarele. La start mi-a spus prietenul meu de la aceeași categorie Augustin, care acum a ajuns să fie mai bun, că s-a făcut “chicken line” și la rock garden. Doar atât a trebuit, mi-am setat mintea să folosesc căile mai ușoare și m-am ținut de hotărâre chiar dacă tentații au fost, mai ales după ce prietenii mei mai făceau ca găina când treceam pe acolo. 🙂 Prima dată era să ratez intrarea pe ocolire, aveam ceva viteză. La a doua coborâre mai abruptă am avut surpriza să văd plasați în colțul “meu” de aterizare de la mijloc pe tinerii care erau pregătiți să acorde ajutor în caz de accidentări așa că n-am avut ce face și am reușit să cobor pe linia pe care-mi era teamă la antrenamente.
Am fost într-adevăr lent pe urcări și n-am reușit să închei decât 3 ture din cele 4, am fost depășit spre sfârșitul turei 3 de primii concurenți mai buni. Pentru mine a fost suficient de tehnic și de greu traseul, sper să mă motiveze în continuare să fiu mai mult în șea în săptămânile ce vin. Locul 9 la categorie pentru mine, 1h14min13sec pentru 12,2km și 728m diferență de nivel.
Copiii au participat și ei la concursurile lor, Andreea a mers bine și încheiat prima (nu era greu, fiind singura la categorie, la vârsta ei deja fetele se pare că se orientează spre alte preocupări), Tudor sper să capete din nou drag de MTB.
A fost grea așteptarea copiilor până la premiere, m-am străduit să-i duc pe traseu în punctele cheie, să vadă și ei pe profesioniști și nivelul lor.

Top

 2.
Maratonul Făgetului – 30 aprilie – era proba la care speram să mă comport onorabil. După XCO însă mi-am dat seama că trebuie să fiu extrem de calculat să pot rezista la proba lungă, mai ales că se anunța vreme ploioasă. A plouat peste noapte și, chiar dacă n-am apucat anul acesta să mă duc deloc pe porțiunile noi de pe traseul lung, știam că va fi noroi. M-am pregătit ca de război, mi-am luat și un rucsăcel (la competiții cred că e prima dată când port). Practic m-am pregătit de posibil 6h, speram să mă încadrez în 5h, aveam în plan opriri la curățat angrenaj cu periuța de dinți etc. Bani am uitat să iau, se pare că am nevoie de listă. 🙂

18193269_1713976638629131_4823931696829291205_o.jpg traseul meu.jpg Trasee.jpg

Am mers rezonabil spre încet până la Peana, primul PA. Cauciucurile și-au făcut rolul, în afară de ambuteiajele clasice de început prin pădure n-am avut probleme. Fiind traseul mai greu ca de obicei, au început să se creeze distanțe mai mari între concurenți, diferențierile au apărut mai rapid și mai evident. Sus era o ceață ușoară, vizibilitate mai scăzută. Îmi pusesem gps-ul de drumeție (încă o excepție pentru mine) în modul “course” dar nu eram pe pagina cu harta. La Peana n-am oprit, m-am chinuit să mă țin după cei din față. La un moment dat am auzit bipăit de “out of course”, m-am uitat în jur, mi-a fost teamă să nu intru pe traseu de întoarcere, pe acolo erau relativ mici distanțele dintre traseul de dus și ultima buclă de întors. Până să trec pe hartă deja am dat iar de marcaj și dus am fost după cei din față. Nu mi-am pus prea mult problema de rătăcire, am aflat la punctul PA de lângă lacul Micești că s-a scurtat traseul. Am văzut pe urmă pe Strava că am făcut cu aproximativ 2km și 100m diferență de nivel mai puțin decât alții, dar n-am fost singurul. Mi-au ieșit 38km, 1000m diferență de nivel în 2h37min.

Când m-am văzut înapoi la PA Peana și mi-am dat seama că nu mai e mult, nu se mai merge pe Măgura, am început să mă agit și să cresc ritmul. Mi-am luat și gelurile și batoanele desfăcute, că n-avea sens să le arunc la finish.

Coborârea pe Valea Gârbăului n-a mai fost cea cu pietre, dar provocarea a fost noroiul. M-am descurcat binișor, cauciucurile țineau nu ca la alții care mergeau sanie. S-a mai și căzut, un băiat s-a lovit destul de rău, sper să se facă sănătos cât mai repede. Sunt rideri care s-au oprit să dea prim ajutor, să ia legătura cu salvamontiștii, chiar dacă erau în frunte și la cum îi știu eu erau de podium. Cinste lor, într-adevăr contează prioritățile. Dintre ei îl știu mai bine pe Dan Mitru, erau mai mulți de la Garage Racing dar și de la alte echipe. Am dat doar un nume, dar toată stima la cei de acolo. Îmi aduc aminte de episodul nefast de anul trecut de lângă Oradea, atunci nu s-a putut face nimic…

Top

A început în sfârșit sezonul la MTB pentru mine. Să ne vedem la competiții sănătoși, cu bună dispoziție!

Mar 272017
 
Crosul Divelor

Imagine de la Crosul Divelor

Luna martie e o veritabila perioadă de tranziție. Încetul cu încetul rămâne în urmă schiatul, nu că l-aș practica intensiv, dar sper să răsară MTB-ul, iar cu alergarea continui pentru că sunt câteva concursuri importante pentru mine curând.

Dintre evenimentele lunii martie la care am participat ca și competitor sau însoțitor (vine vremea) enumăr:
1. Cupa Primăverii la orientare – 05 martie – orientare
2. Crosul Divelor – 11 martie – galerie la concursul fetelor
3. Primavera Trail Race – 18 martie – alergare maraton
4. Postăvaru Night – 25 martie – ski tură de data aceasta

N-aș vrea să enumăr ce concursuri am “ratat”, ceea ce contează e că n-am stat între 4 pereți la sfârșiturile de săptămânâ și am avut parte de o atmosferă plină de viață și optimism.

 1.
Cupa Primăverii la orientare a fost ca un antrenament, desfășurat în zona izvorului Bilașcu – Făget. Am prins ceva noroi, mi-a și rămas un papuc înnămolit, scoțându-l apoi cu greu. Nu i-am făcut poză, n-aveam echilibru să stau într-un picior.

IMG_20170305_132607.jpg IMG_20170305_132508.jpg IMG_20170305_133520.jpg IMG_20170305_135651.jpg IMG_20170305_132543.jpg IMG_20170305_135714.jpg

A fost ceva nou pentru mine, în sensul că startul a fost grupat (în bloc). Primul reper a fost obligatoriu același la toți de la o categorie, iar apoi fiecare putea să-și aleagă succesiunea atingerii punctelor după cum credea că e mai bine. Important era să nu ratezi niciun punct, altfel nu figurai în clasament.

Evident că ordinea atingerii punctelor am stabilit-o pe baza a 2 criterii: să nu necesite multe întoarceri – traseu cât mai scurt și să nu tot urc și cobor, să nu fac prea multă diferență de nivel.

pe strava.jpg

De la început mi-am dorit să fie antrenament, să exersez, nu rezultat. Dacă doream rezultat alergam ca din pușcă după Suni de exemplu, stăteam lipit de el, dar la viteza lui sigur nu apucam să fac orientare, să judec singur traseul. Așa că l-am privit cum se duce, ca și pe alții, și mi-am îndreptat ochii de melc pe hartă. Cam după 3 repere s-au stabilit ritmurile și pozițiile la cei din jur, așa că era timpul să nu mai vorbesc de unul singur: am început să alerg alături de Attila Manases. Ne știam de la concursurile de MTB. Avusesem același traseu până la acel moment și am continuat împreună, consultându-ne. A fost interesant și sigur am făcut bine ca am mers împreună, dovadă și rezultatul: 6,4km parcurși în loc de 5,1km optim, un timp de 1h09min pentru cele 18 repere și bonus… locul 7 /14 la categorie. Îi mulțumesc, sper că l-am ajutat și eu cu câte ceva! La așa traseu, în general încheiam pe ultimul/penultimul loc și într-un timp ce se apropia de 2h. Mare lucru e să rămâi calm și să nu te repezi fără să te gândești suficient în căutarea reperelor!

Top

 2.
Crosul Divelor a fost sărbătoarea fetelor alergărețe, un concurs în care fiecare s-a “gătit” cum a vrut. Concursul a fost organizat de Runners Club Cluj, ca de obicei, în parcul Iuliu Hațieganu.

17192589_1485280411491851_740897542005270214_o.jpg 17159239_1417117061694094_5642500952720687952_o.jpg rezultate crsoul divelor 2017.jpg IMG_20170311_100337.jpg IMG_20170311_105858.jpg 1S0A9891.jpg IMG_20170311_113907.jpg

Am venit cu Andreea, am făcut o mică încălzire alături de ea și apoi am făcut poze ca atâția alții. Veselă lumea, frumoase competitoarele. S-a acordat tot ca de obicei premiul pentru cel mai trăznit costum (a câștigat din nou Agresiva – Andrea pe numele ei 🙂 ), nu pot descrie înfățișarea ei fără să mă umplu de ciocolată.
Andreea mea a fost foarte motivată de latura competițională a probei de 2km și a încheiat pe locul 3 din peste 300 participante. Normal că am fost mândru de ea. 🙂

Top

 3.
Primavera Trail Race a fost un concurs la care am participat la proba de maraton – 45km cu peste 2200m diferență de nivel. Istvan a ales o zonă de concurs deosebită –  Șuncuiuș, cu un traseu care a trecut și prin Cheile Crișului Repede.

Pe mine mă leagă de acea zonă amintiri plăcute. În studenție am practicat speologia, am fost și membru al Clubului Speologic condus de Iosif Viehmann. Atunci, prin anii ’90, se făceau multe excursii la Șuncuiuș, fiind o zonă carstică. Cea mai lungă peșteră din România se află aici – Peștera Vântului. Mergeam cu trenul, dormeam pe unde apucam, preferam în poduri la case. Ploua des (și acum a plouat în timpul concursului) dar nu ne deranja, doar mai tot timpul stăteam în peșteră. E drept că atunci îi compătimeam pe turiștii plouați sau toropiți de arșiță care se adăposteau pe sub copaci, pe când noi stăteam la rece și întuneric. În final tot turist am ajuns și eu, mai apoi cu concursurile, prea dragă îmi era lumina zilei. 🙂
Atunci fiecare speolog mai răsărit căuta o peșteră/aven la Șuncuiuș de care să-și lege numele. Era ca un pionierat, ca o obsesie. Dealurile/munții de acolo erau ca un ciur, dacă nu erai atent picai într-o groapă. Problema e că groapa trebuia să aibă anumite dimensiuni ca să devină peșteră. Iar unii căutători erau și specialiști în declararea unor găuri ca fiind cu potențial… și după curentul de aer care se simțea la buza lor. Se mai și săpa dacă era cazul. Se întrebau sătenii pe unde-și aruncau animalele moarte etc. 🙂 Erau primitori, ne primeau în gazdă și se bucurau dacă primeau în schimb becuri sau unele alimente pe care prietenii mei de atunci nu uitau să le aducă.
Țin minte că de câteva ori ne-am cazat la cineva pe un deal. Avea o fată frumoasă, nu chiar de măritat. Dar pretendenți avea deja, de pe dealurile învecinate. Nu știu cu ce se dădea pe buze, dar erau de un roșu sângeriu. 🙂 Și tatăl lui mai enumera din pretențiile lui. Ce legătură are cu mine? Păi acolo am dat cu plugul pentru prima oară! Și probabil ultima, pot spune acum… dacă n-o să fie vreo probă la Propark Adventure sau alt concurs. Era dintre pretențiile lui, să știe bărbatul să dea o brazdă cu plugul tras de cal. Cum cei din jur nu se înghesuiau, am rămas doar eu în față. Am tras o brazdă, nu prea dreaptă, pe dealul unde dorea să are. Calul puternic, plugul bine ascuțit, dar contează în principal omul. Ca de obicei, la orice muncă. Trebuie să se priceapă, să nu se lase prea tare că intră plugul prea adânc și suferă calul, plus că brazda nu va ieși la adâncime constantă, ci parcă în valuri. Dacă se lasă prea puțin doar mângâie pământul și sămânța o mănâncă păsările. Dacă nu ține ferm brazda iese în zig-zag. Concluzia despre brazda mea a fost că n-a fost un model prea reușit dar am potențial și pot dacă vreau să mai trag una, cât de cât paralelă, că le-a îndrepta el p-ormă. Nu m-au lăsat prietenii, au dorit să-și arate și ei priceperea. 🙂

17388902_1917271721865433_7408285979745308346_o.jpg 17434556_1917262928532979_7781787827862306119_o.jpg 17434668_432779697055660_7633478403984527050_o.jpg 17492738_432785100388453_3826585416715366396_o.jpg

Revenind la concurs, cu amintirile parcă mai vii ca niciodată, am tot dorit să ajung la Șuncuiuș la nenumăratele recunoașteri de traseu organizate de Istvan. N-am ajuns, am avut program. Dar de antrenat tot m-am antrenat, doar urmează Istria 100 mile. Am fost până în Cheile Turzii, am fost prin Făget pe trasee de MTB… Fiind și etapă în campionatul Ungariei au venit concurenți buni de acolo și cu atât mai mult apreciez rezultatul lui Silip – locul 2 la categorie și, normal, al lui Sove – locul 1 general și al fetelor – Vio și Cristina, primele la general fete.
Ținta mea nu a fost prea ridicată, m-am dus cu papucii mei de ultra și cu bețele, ca o avanpremieră la concursul de la Istria. Urma să nu trag prea tare și doar ultima buclă să mă testez la maxim, să văd la sfârșit cum mă simt. Atâta că ultima buclă a fost foarte udă, trecând prin apă de multe ori.
M-am pornit alături de Lazăr Sângeorzan și cum la început eram cam în urmă prima urcare a fost lentă, cu înghesuială. Lazăr s-a strecurat mai bine și nu l-am mai văzut multă vreme. Așa că la PA-uri întrebam de el. Aveam acum motivație să mă mișc mai cu talent. Abia la intrarea în bucla 2 mi s-a spus că are vreo 5 minute în față și de asemenea dintre fete Cristina e hăt departe. De Vio n-am întrebat, că n-avea sens, bănuiam că între ele e o luptă și după “hăt departe” nu mai știu ce să urmeze. Ploua și în bucla a doua porțiunea comună de la traseu  nu mai semăna la alergat cu ce a fost la prima trecere. Nu m-am obosit să-mi iau pe mine foița de ploaie și am rămas cu cea de vânt. În schimb am rugat pe unul din voluntari să-mi scoată șapca, prea îmi tot dădeau cu tifla localnicii “vezi dacă nu ți-ai luat căciulă, acum ce te faci, plouă”. L-am prins din urmă pe Lazăr și apoi am alergat împreună o bună bucată din traseu, până la trecerile de apă din bucla 3. Mulțumesc pentru companie! Acolo m-am dus în față, doream să-mi respect planul inițial. Am reajuns un grup de alergători maghiari cu care până atunci am avut un ritm asemănător, l-am întâlnit apoi pe Geza și la coborâre n-am reușit să prind pata galbenă pe care o văzusem la un moment dat cu serpentine mai jos – era Cristina, a terminat cam cu 2 minute în fața mea. Rezultatul final – 5h50min, locul 9 categorie și 22 general. Am aflat pe urmă că Adi Toma s-a motivat și el să vină mai repede, ținându-mă sub supraveghere 🙂 , doar împreună vom alerga la Marathon 7500.

Top

 4.
Postăvaru Night a fost pentru mine de astă dată un concurs de ski alpinism. Anul trecut am participat la alergare, terminând în 37min urcarea până la vârful Postăvaru. Acum am vrut să văd cum e cu schiurile, la fel am procedat și la Parângul Night. În definitiv pentru mine Postăvaru Night probabil este ultima ocazie în din acest an să port schiuri în picioare. Aproape 45minute a durat cursa mea, un timp nu prea strălucit pentru efortul pe care l-am făcut, dar eu sunt mulțumit. N-a fost frig, nu știu cum s-a prezentat vremea ziua următoare la proba de sprint, n-am putut rămâne. În schimb am dansat și eu puțin mai finuț, în clăpari, în cabana Julius Romer, unde s-a făcut de chef până la premiere.

IMG_20170327_134440.jpg
traseu.jpg
17505394_1221486301303674_4020134295906443222_o.jpg

 Acum, că s-a încheiat episodul iarnă, aștept activ ultra-trailul de la Istria, sper să fie bine cu toate că e abia început de sezon. Pe weekend mă orientez din nou la Cupa Busola de Aur.

Să ne vedem cu bine!

Top

Jan 162017
 

 

Am început noul an în stilul clasic, cu Revelionul petrecut la Rogojel. Şi tot standard ianuarie e dedicat schiului de tură (anul acesta e multă zăpadă, în sfârşit) şi alergărilor de lângă Cluj.

 

Faget Winter Race 2-001.JPGDiploma Faget Winter Race 2017-001.jpg

Diploma Faget Winter Race 2017 (1)-001.jpg Faget Winter Race 1-001.JPG

De data aceasta Făget Winter Race chiar are numele asortat condiţiilor meteo. Am participat pentru a doua oară la acest concurs la proba de semimaraton. M-am străduit şi mai mult de locul 4 la categorie şi 13 la general n-am putut obţine. Am alergat la maxim, cu un puls mediu de 168bpm. De acum voi considera rezultat foarte bun orice loc la categorie de la 4 la 9. 🙂 Anul trecut am avut câteva aterizări pe lângă podium.

Am fost de două ori la recunoaştere traseu şi acest lucru cred că m-a ajutat, am ştiut ce mă aşteaptă. N-a fost uşor.

Să fie un an frumos şi să fim sănătoşi!

Nov 122016
 

Din cloud in cloud

Din cloud in cloud

N-a trecut o lună de la Walking Month şi deja s-au strâns o mulţime de evenimente simpatice, aşa ca de sfârşit de an. Asta deşi mi-am propus să o las mai uşurel cu concursurile, să nu exagerez şi să-mi dispară plăcerea de a face sport.

Eram destul de obosit după luna de “mers” în care doar activităţile înregistrate cu gps-ul sumau peste 1000km (făcusem 2.176.000 paşi, cei mai mulţi paşi la individual) şi mi-am scos sportsplanner-ul din cap. Era timpul să mai şi repar ceva prin casă, să nu dea ai mei anunţ de tipul “caut instalator”.

Dar, pas cu pas şi pe scurt că… titlul e cam lung şi am încă restanţe.

14556589_688166891349774_2043622008059521791_o.jpg 14707018_688160148017115_430056904021257118_o.jpg 14700861_1088811637884499_6527095002495874353_o.jpg 14691202_688163651350098_2636153989726369130_o.jpg 14706925_688164871349976_6620832667095517599_o.jpg 14803341_1639139209712421_1633172272_o.jpg 14712976_1088835694548760_3858062833364491083_o.jpg 14615790_1088835587882104_8376680891087444819_o.jpg 14708037_1088836391215357_2431027868524763019_o.jpg 14800341_1639139193045756_1290566407_o.jpg 14714954_1088834967882166_4876891485071490979_o.jpg 14608666_688163454683451_2474887139467807897_o.jpg

Făget Tour semimaraton – 22 octombrie – a fost un concurs la care n-am lipsit în ultimii ani. Traseul l-am tot bătut la alergările mele, dar acum eram cu “nu” în braţe. Doar cu eforturi mari puteam alerga sub 6 la mie şi nu m-am înscris cum fac eu de obicei cât mai din timp ci abia vineri seara când mersesem să ridic kiturile de concurs la copiii mei, că aşa a dorit “soarta”. De altfel de fiecare dată în ultima lună m-am înscris pe ultima sută de metri. Mulţumesc Cristi Lazăr, am participat cu numărul lui de concurs. Şi uite-aşa am ratat premiera de a nu participa la un concurs la care participă ai mei. 🙂

Am început letargic şi practic până la Casele Miceşti (trecusem de jumătatea traseului) nu m-am ambiţionat prea tare, simţeam că nu prea se înghesuie corpul să tragă. Mai şi ploua. Mă bucuram măcar că alerg împreună cu prietenii. Ce m-a stimulat a fost Zsolt Langviser care a trecut de mine şi cumva am reuşit să mă ţin măcar cu privirea de el. Ce a pus capac a fost Adi Toma, pozaşul nostru, care printre încurajări a strecurat un “pe undeva locul 30”. Şi brusc parcă mi s-a ridicat un văl cenuşiu de pe cap. Am schimbat ritmul şi am încheiat pe locul 17 la general, 4 la categorie – 1h56min. Am prins la sfârşit un grup mai mare de alergători. Pun şi câteva poze, iniţial am fost pe podium pe locul 3 la categorie dar se strecurase o greşeală. A fost apoi concursul de family şi am alergat alături de Andreea. A fost prima fată, bravo ei!

14889989_594912037382996_934688167043435069_o.jpg 14856209_594765470730986_5536684797592230217_o.jpg 14884712_10205505555798032_1999920626722378122_o.jpg 14918965_556458254560656_8206721385848606891_o.jpg 14884578_556459027893912_2347492766809696235_o.jpg 14890313_556457794560702_3593540878801071466_o.jpg 14859819_556457751227373_519811469242489147_o.jpg 10623324_556457227894092_8526041205326694690_o.jpg 14633628_556456801227468_8292606608736382540_o.jpg 14890477_556456494560832_1564621893215138941_o.jpg 14856073_556456111227537_7820489767513228110_o.jpg

Toamna târziu cu bicicletele prin Trascău, Aiudeana ediția a 3-a – 30 octombrie – a fost efectiv o tură de MTB cu prietenii. Era tura prea lungă pentru copiii mei – eu am făcut aproximativ 56km şi ca urmare am mers singur la Aiud.

Ne-am strâns o mulţime, ca la un concurs de renume . 🙂 E fain că există plăcerea asta de a face cicloturism la atâţia oameni! A fost super, m-am relaxat şi am avut parte şi de un traseu interesant care te purta până aproape de Râmeţi. Dacă doreai puteai să mergi mai tare, să-ţi satisfaci şi propriile provocări de a urca mai în forţă sau de a coborî în viteză pe porţiunile mai tehnice. Eu am luat-o ceva mai în faţă mai ales dacă vedeam că vine coborâre – aveam probleme cu frânele.

E o idee, mai ales la cei mai umblaţi, să pună eventuri pe facebook pentru trasee pe care le ştiu bine din zona lor. Sigur ne vom strânge iar zeci sau sute de doritori. Fiind fiecare cu ritmul lui, se poate veni şi cu familia. De altfel cei de la Clubul de Cicloturism Napoca asta fac săptămânal, merg (cu bicicleta sau pe jos) pe dealurile de lângă Cluj, dar anunţurile se dau la grup pe mail. Şi merg şi cei mici. Sunt totuşi avantaje la FB-ul ăsta, nu e doar pentru cei “spălaţi pe creier”. Şi la FB e valabilă zicala “omul sfinţeşte locul”.

Mulţumesc pentru companie! Am zâmbit când i-am auzit pe nişte vânători întâlniţi pe un deal vorbind despre noi, cicliştii, că suntem mulţi! A apărut şi cineva cu ATV-ul şi le-a spus panicat că mai venim o grămadă şi că, deşi e o vreme de rahat de credeau că nu va fi nimeni nebun să umble pe acolo, sunt în grupul nostru nu numai tineri nechibzuiţi ci şi din ăia bătrâni.

Au urmat pentru mine concursurile de orientare care-mi plac tot mai mult. Cred că încetul cu încetul încep să înţeleg şi să mă bazez tot mai puţin pe noroc. Încă nu se vede la rezultat. 🙂

DSC01506.JPG DSC01508.JPG

Cupa Toamnei – 5 noiembrie – a fost un concurs de medie distanţă ţinut în zona Caselor Miceşti, până la Peana. Iar e o zonă prin care trec des, dar la orientare e ca şi cum ai avea alţi ochi. Mi s-a mai sugerat (adică mi s-a spus verde în faţă, că poate pricep şi eu) că ar fi bine să mă înscriu la open până capăt experienţă. Acolo e altfel, la categorii e cel mai greu, openul şi openul tehnic e mai de începători, pentru cei care nu practică consecvent orientarea. Eu însă … tot cu categoria mă duc, şi la vârsta mea concurenţii sunt şi în putere şi orientarea e cea mai mică problemă a lor. Îmi place. Chiar dacă de exemplu acum mi-au trebuit 70min să găsesc primul reper! M-am întors de 4 ori la start. A patra oară nu mai era nimeni acolo, toţi luaseră startul şi organizatorii strânseseră şi panglicile, şi “cucul” de start, tot! Chiar nu rămăsese nimic, că m-am uitat.

Ce am greşit? Am interpretat greşit culoarea de desiş, mă aşteptam să ies din pădure. Aşa că am trecut cu brio în viteză de zona cu reperul şi în loc de 400-500m am făcut, cu atâtea întoarceri, vreo 5km. Alţii au terminat în timpul ăsta!

Am găsit 4 repere şi apoi a trebuit să fug la finiş (am săltat 4). Aveam program, timpul meu era limitat. A durat 2h10min distracţia mea. Clar nu-mi prieşte să fiu stresat de timp, să am program după orientare. Nu mă pot concentra, e a doua oară când păţesc asta anul acesta. Dar măcar am învăţat să renunţ, sper că la timp să nu stea organizatorii după mine.

15000718_1271523659584144_9209459493340270317_o.jpg 14991299_1271460242923819_4993346501829076996_o.jpg 14947756_1318464904854640_8287726283847365500_n.jpg 14991127_1271462496256927_6285632958195829073_o.jpg 15025430_1271462552923588_2283525999271912212_o.jpg 14939562_1271497436253433_7964914392110503620_o.jpg 15000695_1271501986252978_7997966700559267962_o.jpg 14976551_1271501242919719_8961210471113198330_o.jpg 15016187_10211328910521420_642811424306429783_o.jpg

Cupa Berii la orientare – 6 noiembrie – e concursul de sfârşit de an la orientare. Vorba vine – concurs! De regulament nu mai zic nimic, că am tot spus. Include bere. E a 4-a oară când particip, e primul concurs prin care am intrat în contact cu orientarea sportivă. După experienţa din ziua precedentă, acum aproape că am fluierat. Eram antrenat şi la băut bere după Walking Month. 🙂 Am fost împreună cu Diana şi cu Tudor, am avut probleme mai degrabă să nu ne pierdem unii de alţii.

Ne-am simţit bine, deja efectele oboselii mi s-au mai estompat. Mulţumesc orientariştilor!

Şi a venit rândul şahului. Că eu mă ocup şi cu şahul. Mai puţin cu performanţa personală, am renunţat la ea demult. Doream prea mult să stau pe afară. Contactul cu lumea şahului de performanţă de la noi încă îl ţin. Aşa că pot spune acum, cu termeni moderni, că mă tot mut din cloud în cloud: alergare, MTB, înot, orientare, şah.

15039469_691189214373690_7524467369408623039_o.jpg 14976919_691189327707012_8545482875159029189_o.jpg 15002377_691186054374006_2842819148976987095_o.jpg 15000688_10210540506853950_9022853302489097976_o.jpg

Simultanul de şah – 12 noiembrie, azi când scriu – cu marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu la care am participat la una din cele 29-30 de mese a fost la invitaţia prietenului meu Alin Toma, cel care concepe emisiunea de şah de pe TVR Cluj – Regi şi Pioni.

Despre Andrei se pot spune multe, e în wiki şi nu degeaba. 🙂 Are elo actual 2607 (şah clasic), a participat la 7 olimpiade pentru România, a fost campion naţional, e între primii jucători români ever… Momentan e în echipa Franţei, a antrenat naţionala de juniori a lor şi doreşte să revină la noi. A venit la Cluj, ieri am avut înregistrări la noi la studio şi azi … tocmai ce-am pierdut partida şi am plecat pe grabă la serviciu, că lucrez şi-n weekend uneori.

Mă bucur că am jucat cu el, nu oricine … de nivelul meu are acest noroc. Nu valoarea partidei în sine contează. În fond, eu am elo-ul actual 1817 (ceva de genul categoria I). Imensă diferenţă. Nu aveam nimic acum 2 ani, s-a şters trecutul meu, moştenirea mea din secolul precedent. M-am apucat atunci pentru o lună- două de şah de competiţie ca ultimă încercare să menţin copiii la şah. Am jucat strictul necesar de număr de partide ca să figurez şi eu cu ceva în listele CIV şi ELO. N-am reuşit să-i stimulez, dar nu consider că a fost o înfrângere. 🙂

Am mai jucat o singură dată la un simultan. Aşa cum e uşor de înţeles, demult. Cu Elisabeta Polihroniade. Tot la Cluj. Atunci a contat altfel pentru mine, eram copil. Şi de aceea acum mi-a plăcut când am văzut că alături de mine la simultan se înfruntau cu Andrei în imensa majoritate copii. Unii mai mici ca mine atunci… Şi m-am mai bucurat că au trecut pe la sală şi copiii mei să mă vadă. Se închide cumva cercul vieţii? Las’ că deschid altul.

Să spun desfăşurarea? Ca la un concurs de MTB sau alergare? 🙂
În primul rând îi mulţumesc lui Andrei pentru joc. Apoi la Alin pentru propunere. Aş fi dat locul meu oricând la unul din copiii mei sau la alţii dacă erau în sală doritori. Pentru că pentru ei contează mai mult pe plan personal. M-am pregătit şi eu cum am putut. Ieri. Am studiat câteva din partidele lui cu albul, am jucat câteva partide de blitz pe internet să-mi alung emoţiile, să intru cât de cât în atmosfera de şah. Nu am mai jucat de un an. Atât că mă aşteptam să înceapă cu e4 la toate mesele, ca şi Judith Polgar în august. Da, a fost şi ea la Cluj, când au fost zilele maghiare. Eu atunci am fost la UTMB că altfel m-aş fi bucurat să o văd jucând, ca spectator. Şi ea, şi Andrei, sunt ca din altă lume. E lumea celor care au talent dar şi muncesc enorm. Enorm nu înseamnă ca la serviciu 8 ore pe zi. În primul rând înseamnă să nu-şi fure singuri căciula. Intens, cu toată energia de care sunt capabili. Vrea cineva să aparţină de acea lume, indiferent de domeniu? Măcar să ajungă să-şi pună astfel de întrebare?

A trecut Alin pe la mine, m-a încurajat şi el. Ca celălalt Toma de la alergare. 🙂 Mi-a spus “hai că poate scoţi o remiză şi o vom prezenta de 10 ori la emisiunile noastre”. I-am spus că e prea târziu, joc Benoni. Mai puteam încerca să virez spre Tarrasch, deşi deja făcusem 3 mutări. Sau Slavă. Am rămas pe Benoni şi acolo a dori remiză e ca şi cum ai ridica steagul alb în timp ce ai și tupeul să tragi în inamic. Am jucat pasiv, m-au încurcat propriile piese, s-a văzut că n-am ştiut ce să fac, dar nu din lipsă de idei. Mai ţineam minte doar ideile şi n-am fost consecvent. Şi problema cea mai mare e că-i mai bun ca mine. 🙂

A, și să nu uit! Mi-am pornit ceasul pe modul indoor cu puls. Vreo 3 ore a durat simultanul pentru mine. L-am și oprit de 2 ori. 🙂

puls la simultan

Puls la simultan. Oare unde am greșit?

Succes Aline în proiectul vostru şi să revii cu bine la noi, Andrei!

Anul viitor? Anul acesta încă nu s-a încheiat! Pentru cine e interesat, se desfășoară la New-York meciul pentru titlul mondial la șah Carlsen – Karjakin. La liber și cu comentarii live este de exemplu site-ul chess24.com.

Oct 252016
 


Walking Month este o iniţiativă frumoasă sub forma unui concurs prin care organizatorul Betfair a reuşit să coopteze participanţii să-şi schimbe obiceiurile zilnice, să meargă şi să alerge, să facă mişcare, cu un scop nobil: strângerea de fonduri pentru un grup de copii cu deficienţe locomotorii. Deviza a fost “PĂȘIM PENTRU CA EI SĂ POATĂ PĂȘI!”

11221930_10210298911374214_4520818295948944645_o

echipa UltraRunners 2016

Eu zic că a fost un concurs reuşit la fel ca şi cel de anul trecut, când s-au strâns fonduri pentru Spitalul de Copii Cluj. Ce am scris atunci este semnificativ şi acum şi acea experienţă mi-a folosit – Walking Month prin ochii echipei UltraRunners.
Anul acesta au fost mult mai mulţi participanţi – 1444 grupaţi în 362 echipe de câte 4 persoane şi au fost concurenţi şi din alte părţi ale ţării.

Pentru că pe parcursul lunii de mers 12 septembrie – 11 octombrie am tot scris şi discutat, ca şi anul trecut fac un rezumat şi sistematizez puţin cele văzute şi trăite de mine şi prietenii alături de care am concurat. Rămân valabile sublinierile că aspectul competiţional a fost auxiliar şi că a fost concurs pe echipe.

14691885_10210298873933278_2640057919613542046_o.jpgprimele clasate.jpg

Rezultatul nostru. Echipa UltraRunners a încheiat în acest an pe locul 2 cu 6.801.535 paşi. Anul trecut câştigasem cu 3.569.000 paşi (am fi fost pe poziţia 4 în acest an) iar eu abia trecusem de un milion de paşi. La individual am fost pe locul 1 cu 2.176.357 paşi (pe GPS 1098km în 30 zile – doar partea de alergare-jogging).
S-au făcut enorm de mulţi paşi, în special primele 4 echipe.
Anul trecut am avut iniţiativa unui gentlemen agreement prin care doream să limitez numărul maxim de paşi făcuţi individual la 45.000/zi ca să evit nebunia ultimelor zile şi consideram roboţi pe cei care făceau mai mult de 250.000/zi la echipă. Sunt semnificative linkurile la capitolele de atunci. Și da, omul poate fi încă peste roboți.
Concursul a fost pe echipe de 4 persoane şi de aceea a trebuit să “funcţioneze” toţi, de la masa 1 la masa 4. Ca la şahul în echipă. N-am fost echilibraţi şi asta s-a văzut la final unde în câteva zile am pierdut avantajul chiar dacă am avut şi rezerve la maxim. Eu le-am botezat “vieţi”, ca la jocuri.
N-am reuşit să ne detaşăm decisiv în ultima săptămână oricât de mari eforturi am făcut eu şi practic am pierdut un avantaj de 293.000 paşi avut după ce lumea sigur a pus pe ziua de joi (pentru că era voie să amâni punerea de paşi pe site-ul organizatorilor, practic doar duminică seara la ora 23.59 ştiai sigur că s-au pus paşii pe joi – 3 zile în urmă). Luni seara deja pierdusem 50.000 din paşii avans (pe vineri) iar marţi seara când efectiv nu mai aveai ce face nimic, fiind ultima zi în care contau paşii făcuţi, mai pierdusem 140.000 paşi, diferenţa reducându-se la 110.000 paşi (se pusese sigur pe sâmbătă). Era clar pentru mine că sunt şanse minime să câştigăm, una din echipele adverse făcând peste 400.000 paşi/zi de weekend iar, în contrast, noi nu am reuşit să ne mobilizăm să facem minim 300.000 paşi/zi de vineri până marţi cum estimasem că este necesar pentru siguranţă. N-am mai avut cum să obligăm echipele adverse la un gentlemen agreement pentru că n-am mai reuşit să-i … forţăm ca anul trecut pe Mihai.
Din punctul meu de vedere numărul meu de paşi înseamnă mai degrabă un eşec pentru că a indicat lipsa de echilibru în cadrul echipei şi pentru că n-am reuşit să ne asigurăm un ritm mai liniştit la final. Doream să câştigăm dar nu oricum, ci cu paşi cât mai puţini. Am fost aproape să pierdem şi locul 2 la echipe.

clasament individual 1.JPGclasament echipe 1.JPG

contributia membrilor echipei 1.JPG

clasament total.JPG

Motivul de bază: nu toţi ai mei au avut timp liber suficient, pe parcursul unei luni se pot şi s-au întâmplat multe. Anul acesta echipa noastră a fost formată din coechipierii vechi Andrei Sovereşan şi Ianco Slovak, alături de care a fost Antoniu Radoni în locul lui Radu Kis. Le mulţumesc pentru efortul uriaş şi mă bucur că paşii noştri n-au fost doar pentru sănătatea noastră.
Felicitări tuturor celor implicaţi şi sper că obiceiurile bune să se păstreze. Walking Month a însemnat şi petrecerea în folosul comunităţii a timpului nostru liber.
Şi evident că mulţumesc foarte mult familiei care mi-a înţeles efortul şi m-a sprijit. “Muma lui Ştefan cel Mare” din poezia lui Dimitrie Bolintineanu a fost un model pentru echipa care mă întâmpina acasă. 🙂

Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
– “Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta… Turcii mă-nconjor…
Vântul suflă rece… Rănile mă dor!”
Tânăra domniţă la fereastră sare.
– “Ce faci tu, copilă?” zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
– “Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”

Şi acum încă câte ceva din … epopeea Walking Month.
Mai întâi un link – un clip de 3 min – merită văzut – Try something new for 30 days – Matt Cutts – Ted-Ed. Evident, l-am văzut la 12 noaptea, când ajungeam acasă ca să urmăresc ce fac echipele adverse. Şi m-am uitat înainte la durată, am bănuit că este şi generic final şi pot să-l salt. De la Ianco l-am primit. E un mod de a privi şi Walking Month, e ceea ce practic şi noi am făcut, cei din faţă în clasamente, mai mult sau mai puţin intenţionat.

my 30 day challenges.JPG

Sugestii.
Iniţial, aşa cum am spus anul trecut, nu dorisem să mai particip la concurs, doar să fac o donaţie. Asta pentru că şi anul trecut a fost greu şi anticipam că acum, cu probabilitatea mare să existe echipe echilibrate şi hotărâte, Walking Month poate uşor deveni un al doilea serviciu pentru cei ambiţioşi. Şi ca urmare n-am fost tocmai pregătit – dorisem ca din timp să fac câteva propuneri de modificare a regulamentului, să nu fie “din mers”, să mobilizeze şi mai bine concurenţii şi să nu fie excese. Sunt convins că idei bune şi mai bune a avut multă lume, eu doar m-am simţit dator să … fac conversaţie. 🙂 Şi m-am şi produs, în grabă.

Pentru stimularea participanţilor, două sugestii:
1. Să fie un clasament şi pentru echipele care au în componenţă cel puţin o fată. Premiile pot fi simbolice. Ar stimula echipele mixte sau de fete care altfel s-ar putea descuraja. Ca sa faci paşi iţi trebuie timp. Dacă n-ai aşa mult timp alergi. Consider că femeile au un timp mai limitat decât bărbaţii datorită obligaţiilor.
(argument considerat misogin şi ca urmare motivant de cineva 🙂 )
2. Din motive de sănătate se încurajează oamenii să meargă zilnic, să facă mişcare cel putin jumătate de oră etc. La unele concursuri se practică tombolele pentru ca şi oamenii din pluton să obţină o recompensă pentru efort. Mai sunt şi raţiuni practice, nu insist. Ideea ar fi o tombolă la care să participe doar echipele care au trecut un prag de număr de paşi, de ex 4×10.000 paşi, adică 40.000paşi/echipă. Pot fi scoase din tragerea la sorţi echipele de podium sau care au câştigat deja ceva.
Când e vorba de “concurs” de caritate, consider că regulile nu trebuie să fie atât de stricte, e şi de fun. Adică poţi să mai faci ajustări pe parcurs.
Şi propunerile de final:
Din statistica generală reiese că în medie participanţii (peste 1400 anul acesta) au făcut 11000 paşi/zi. Dar aceeaşi statistică arată că spre sfârşit, în afară de echipele care erau în vârf şi erau interesate de latura competiţională, auxiliară, marea majoritate a slăbit ritmul.
Ca urmare, dacă se doreşte ca numărul total de paşi să crească să spunem spre 15.000 paşi/zi/participant, un mod ar putea fi:
1. să se stabilească un plafon maxim să spunem de 15k paşi care să se ia în considerare pe zi la fiecare participant; brăţările permit setarea de goal-uri până la 30k paşi; tot ce e în plus se poate contoriza individual dar să nu conteze în clasamentul pe echipe
2. dacă se poate clasament individual e foarte bine, vor fi participanţi care sunt stimulaţi de acest lucru, să se facă separat
3. ţinta e să fie zeci de echipe care să întrunească punctajul maxim de 15×4=60k pe zi, echipe echilibrate; dacă ţinta e mai accesibilă mai degrabă motivezi mulţi oameni

4. premierea la echipe să fie simbolică, se poate face în Parcul Mare sau Babeş
5. Se poate face şi o tombolă la care să participe toţi cei care au avut zilnic minim 10-15k paşi.
Aşa vom vedea mulţi oameni pe afară, va fi multă voie bună, ne putem întâlni cu prietenii prin parcuri şi să vânăm împreună comori, pokemoni sau bere (să nu exagerăm). Şi hainele cu goretex şi papucii cu talpă vibram în sfârşit ne vor folosi în oraş, să nu fie o înghesuială aşa mare de maşini în zilele când picură puţin pe drum.
Ca să parafrazez ce a spus Matt în clip – (a scrie o novelă de zeci de mii de cuvinte într-o lună nu te face novelist bun, dar când te intâlneşti cu un scriitor poţi spune că eşti autor de novele) – la sfârşitul Walking Month dacă ai făcut 15k paşi zilnic poţi spune că eşti … un om sănătos. Iar dacă şi cu echipa eşti pe locul 1, înseamnă că aţi petrecut mult timp împreună şi multe clipe faine, de care să vă aduceţi aminte.
În contrast, acum am fost tot pe fugă, am făcut poze la prima enigmă de la Treasure Hunt şi m-am uitat la ele la 12 noaptea ca să găsesc parola, că n-au ghicit-o coechipierii până atunci – nu au avut timp nici ei.
IMG_20161019_143549.jpgIMG_20161014_093626.jpg

Din cele spuse pe diverse căi…
În primul rând m-am gândit că pentru a câştiga trebuie să aduc ceva nou, să surprind concurenţa. În această categorie au intrat planul zilnic de paşi pe intervale orare pe care am încercat să-l “împrumut” şi la ai mei, o organizare foarte bună a timpului, zilele libere luate. Am încercat să stimulăm un fel de competiţie şi între noi, în fiecare zi cine făcea cei mai mulţi paşi dintre noi primea câte o bere. A fost un premiu mai mult simbolic, n-am apucat decât o dată să ne întâlnim pentru asta. Distribuţia a fost 18 beri pentru mine, 7 pentru Sove şi 5 pentru Ianco. Normal că le vom împărţi frăţeşte.
Nu aş spune că am fost cel mai bun, dar am avut cei mai mulţi paşi. De neimaginat pentru mine. A fost un efort foarte mare. Am început cu un anumit ritm, având în vedere faptul că am participat şi anul trecut şi am câştigat cu o medie undeva la 30.000 de paşi de persoană. Anul acesta am început cu 26.000, iar după ce am văzut cât are concurenţa am mărit ritmul. Noi suntem un grup care mergem la alergări mai lungi, la maratoane, la ultramaratoane, ne ştiam între noi, ştiam care ne este ritmul şi totul a mers aşa, ca un tăvălug…
Mai întâi erau prieteni din echipe adverse, în special … Mihai, speriaţi de cât de mulţi paşi fac Vio şi Adi Toma (echipa V.A.M.A.) la Tor des Geants (330km cu 24000+ diferenţă de nivel) pe care urmau să-i facă în prima săptămână de Walking Month. Degeaba am făcut calcule, am arătat că efortul lor nu e “răsplătit” în paşi aşa cum ar fi trebuit, că vor ieşi în pierdere… făceau paşi mulţi. Vedeam pe Mihai şi Cipri cât fac pe Garmin Connect. Ei mă vedeau pe mine. Surpriza mea pentru ei era că jucam atunci doar la masa a 3-a. Şi nu aveam interesul să fac paşi mulţi, să nu-i speriu. Tandemul nostru Andrei și Ianco mergea tot așa ca ei și eu și cu Antoniu speram să fim mai buni ca și coechipierele lor. Şi aşa mi se părea că 100.000 paşi zilnic în total pentru ei doi e mult. Şi se pare că nu eram singurii care se uitau la activităţile echipei “Catching Shooting Stars” (au încheiat pe locul 4)… Şi am trecut pe privat tot şi la fel i-am rugat şi pe ei. Apoi au apărut clasamentele parţiale pe echipe şi am mai avut un secret: eram deja în urmă cu o zi la afişare. Asta ne-a salvat cel puţin un loc în clasament la final şi ne-a permis să ne “ascundem” în spatele primilor de atunci – echipa “Toboşarii” (locul 3 final). Am trecut pe primul loc doar când am considerat că avem puterea şi rezervele să ne menţinem, în ultima săptămână. Atât că mobilizarea echipei V.A.M.A., motivaţia lor în ultimele 4 zile a fost exemplară. Bravo lor!

Pe locul 1 a încheiat echipa V.A.M.A (6.950.535 paşi), cu Viorica Henry ,Adrian Toma Ionufurcurent , Adi Cosma si Misu Popa  – de la iniţialele lor a venit şi numele echipei. Practic trei dintre ei erau ultramaratonişti.
Pe locul 3 a fost echipa Toboşarii (6.737.478 paşi) – acum am înţeles că au motivaţia necesară şi să înveţe să bată la tobe, bine că nu toţi stau în Cluj. Au fost buni, cu ei ne-am tot luptat cel putin 2 săptămâni – Adrian Tap ,Rusu Adrian, Claudiu Gorgan si Bogdan Morutan .
Pe locul 4 Catching Shooting Stars (6.062.755 paşi) – eternii rivali dacă se poate spune aşa după doi ani de concurenţă 🙂 – cu Mihai Pantis, Ciprian Cioba,Holhos Iulia si Odette din Bucureşti.

Calcule
Am depăşit două milioane de paşi, care înseamnă în medie 72000 paşi/zi (aproximativ 72km, peste 8h, din care 40-50km alergare-jogging pentru că nu aveam cum să rezist la aşa ritm o lună de zile). În prima săptămână nu cred că am avut media de 40000 paşi/zi şi eram penultimul din echipă, iar în ultimele două săptămâni au fost zile în care depăşeam 12-14h şi 100.000 paşi. Pentru mine timpul alocat a contat şi nu distanţa parcursă zilnic. Omul e obişnuit să măsoare cu pasul distanţe (asta e şi ce m-au întrebat repetat reporterii şi aveam dificultăţi de … conversie), dar aici mai degrabă unitatea de măsură a fost cea de timp. Locul 1 individual a venit … natural, fără să mă zbat intenţionat pentru asta. Şi a fost o surpriză pentru mine mai ales că am văzut că sunt primul deși nu eram la zi cu pașii încărcați pe site. Se pare că am avut cel mai mult timp liber.
Mie îmi ieşeau cam 7.500 de paşi pe oră la mers şi 10.000 de paşi pe oră dacă alergam. Economiseam timp dacă alergam. Dar nu puteam alerga atât de mult continuu. Am alergat câte 10, 20 de kilometri de două, trei ori pe zi. La sfârşit am alergat cam 70 de kilometri pe zi, dar pe bucăţi, nu mai mult de 20 km/ bucată. Alergare uşoară, iar în rest am mers… Și pur și simplu n-am mai mers deloc nici cu bicicleta, nici la înot, iar cu mașina doar de câteva ori.

de pe Strava: strava septembrie WM.jpg

strava octombrie WM 1097v8 km total.jpg strava october distance challenge.jpg strava october distance challenge 1.jpg

Final de epopee. Şi de ce atâta efort?
Arhimede a spus “Daţi-mi un punct de sprijin şi voi răsturna Pământul.” Cred că pentru oameni găsirea unei motivații e esențială ca să atingă un scop. E drept că puteam da la sapă mult în acest timp… iar s-a irosit un talent.
Am putut pentru că m-a ajutat familia şi pentru că mi-am organizat foarte bine timpul şi ştiam ce vreau să fac, în funcţie de serviciu şi alte activităţi obligatorii. E incredibil cât timp poţi avea zilnic dacă te organizezi şi ştii ce vrei. Cum am tot spus, mai demult ziceam că n-am timp şi eram singur, “fără obligaţii”. Mi-am dat seama că n-a fost aşa după primul copil, când iar mă plângeam de lipsă de timp. Apoi, după al doilea… nu mă mai plâng 🙂
Ştiam dimineaţa câţi paşi urmează să fac, în orice moment cam câţi paşi ar trebui să am (aveam un plan pe intervale orare). Evident că astfel puteam estima şi câţi paşi pot face ai mei într-o zi dacă ştiam câţi paşi au la un moment dat în timpul zilei … şi de multe ori intram în depresie pentru că aproximam ritmul la care să mă aştept de la echipele adverse. 🙂 Urmăream cât puteam ce faceau echipele, ştiam dacă unii dintre ei merg la concursuri şi unde etc. A fost interesant şi am anticipat corect echipa care are sansele cele mai mari să ne depăşească, deşi veneau din urmă şi ca urmare nu ştiam câţi paşi fac zilnic – luam cazul cel mai defavorabil. Asta pentru că nu se ştia complet clasamentul echipelor şi nici cel individual, nu se ştia componenţa echipelor. Abia după o săptămână de la start am ştiut diferenţa de paşi faţă de următoarea echipă (putea fi în faţă sau în spate), iar abia cu cateva zile înainte de final am ştiut diferenţa de paşi la individual. Lumea celor “anormali” e mică însă şi cu mici înţelegeri între echipe şi punctual între oameni am aflat multe (schimb reciproc de informaţii).

Uman, nu? Anul acesta primele 4 echipe ar trebui botezate ROBOŢII, vorba lui Mihai (sau Cipri?). 🙂

Ce a apărut în media:

Radio Cluj – Campania Walking Month la final

Transilvania Reporter – Competitia Walking Month si-a premiat castigatorii – concurentii au parcurs distanta de la Pamant la Luna intr-o singura luna

Stirile ProTv – Mobilizare fara precedent la Walking Month – peste 130.000 de lei stransi pentru terapia a 17 copii care nu pot umbla

Şi, în încheiere, cum am primit noi parola de la The Museum – Joc de evadare in Cluj Napoca The Museum , punctul penultim de la Treasure Hunt.
Treasure Hunt, pentru cei care nu ştiu, a fost un concurs în concurs, un fel de joc tip geocaching, dar în care trebuie să descoperi destinaţiile intermediare şi să găseşti parolele ca să treci mai departe. A durat câteva zile şi te-a plimbat prin Cluj, numai bine să mai faci câţiva paşi. În plus, ai putut cunoaşte Clujul mai altfel şi … dacă ştiai partenerii competiţiei locaţiile cel puţin nu erau greu de găsit.

treasure hunt.JPGproba1.jpg

14536800_868730463263172_1815463998_o.jpg IMG_20161003_190302.jpg proba2.jpg proba3.jpg proba 4 treasure hunt etapa museum.jpg proba 5 lets coffee.jpg

În primul rând e meritul lui Sove că a găsit locul, The Museum. Trec peste faptul că în general explicaţiile lui erau mai credibile dacă spunea direct că a fost la biserică şi acolo s-a luminat. 🙂

Era un cod de 4 cifre care trebuia dezlegat, iar el mi-a spus primele 3.
Metodei mele de a primi parola i-am spus
Oul Gordian,
în româna modernă – metoda brute-force.

M-am dus acolo. Mă aşteptam să văd o cutie care nu se putea deschide decât introducând codul corect. Găsesc o poartă la un gang şi un interfon. Numeric. Cu diez şi încă un buton suplimentar, de deschidere. N-am vreme, că trebuie să fac paşi. Apăs diez, sună. Apăs pe deschidere, nu se deschide. De fapt nici nu ştiu sigur ce am apăsat mai întâi, am butonat la foc automat. Vine omul ca la un client obişnuit. Deschide poarta, ploua.
-A, cu Walking Month sunteţi? Păi trebuie să ghiciţi codul şi să formaţi numărul la interfon şi să se deschidă poarta.
-Ştiu primele 3 cifre 879.
-E bine, staţi aici şi ghiciţi al patrulea.
Mă uit puţin, e greu, trebuie să stau liniştit şi am un singur fix – trebuie să fac paşi.
-Domnule, pot încerca de mai multe ori?
-Da, de oricâte ori doriţi.
Spun la plezneală…
-Bine, a patra cifră e 4.
-Nu e bine. Mai gândiţi-vă.
-Şi vreţi să mai încerc de 9 ori?!
De fapt omul mic şi negru care e în stare să apese toată noaptea la taste e pepsi faţă de mine. Norocul lor că ştiam primele 3 cifre…
-Nu e nevoie, a patra cifră e 5.
-Mulţumesc, am să mă gândesc de ce e 5 când am vreme.
Am primit parola pentru punctul final şi hârtia semitransparentă pe care o puteau primi doar primii 100 oameni care găseau cifrul. Eram a 8-a persoană care a “ghicit”.
Nici acum nu ştiu de ce a patra cifra e 5. Dar acum în sfârşit voi putea sta să mă gândesc. Promit.

Mulţumesc pentru cafeaua de final, am luat suplimentar şi un ceai. Reperul final a fost Let’s Coffee .

May 312016
 

poză Louise Tănasă – From Maraton Apuseni – un obicei

1. Maraton Apuseni – 25 mai
2. Ziua Mondială a Orientării – 11 mai
3. MTB Kids Race Gherla – 15 mai
4. Zilele Clujului – Campionatul judeţean de Orientare pe MTB şi alergare – 22 mai

 1.
Încetul cu încetul Maraton Apuseni msg systems devine pentru mine un obicei, unul din cele bune. Îmi place să alerg pe acolo, îmi place indiferent de vreme. Adică fix cum îmi spunea un prieten alergător care a trecut pe lângă mine cu puţin înainte de a ajunge prima dată La Răscruce – se vede că-mi place iarba verde de acasă. Şi am alergat bine pentru posibilităţile mele – 5h06min54sec, locul 15-16 la general, 4 la categorie, la 39 secunde de podium.

poză Marlene Mititeanu – From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
poză Marian Poară – From Maraton Apuseni – un obicei

Cum e pe ploaie? În zonele mai abrupte ca în munţii înalţi – nu vezi mai nimic. Mi-a prins bine şi mie alergarea pe traseul de maraton cu două săptămâni înainte, împreună cu Vio şi Adrian. Ce am filmat e mai jos, traseul l-am parcurs în 7h30min.

From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei
From Maraton Apuseni – un obicei

Dar mai bine să fac o retrospectivă a probei family, pentru că despre probele celor mari au cine scrie şi am tot scris şi eu.

Cum arată astăzi traseul de family? Am filmat tot cu două săptămâni înainte, după parcurgerea traseului de maraton. Pe soare arată mai vesel, dar în Staţiunea Muntele Băişorii cred că zilnic plouă măcar o oră. 🙂


E o probă serioasă de peste 3km, cu peste 150m diferenţă de nivel, care reprezintă în mic dificultăţile şi particularităţile traseelor celor mari.

Prima ediţie a fost în 2012.
În 2011 când, cum se mai spune, “o mână de oameni entuziaşti” a dorit ca un club mare din Cluj – CAR Universitar – să aibă şi el un concurs de suflet într-o zonă reprezentativă Apusenilor, deja planurile mele de vacanţă cu familia erau făcute. De atunci însă dorinţa mea era să existe şi un concurs pentru familii, adică pentru cei care de multe ori stau şi aşteaptă pasionatul de alergare să încheie concursul. Participasem de câteva ori la probele de family la MTB şi eram bucuros că aşa am reuşit să-mi atrag copiii spre una din preocupările mele de bază din timpul liber.

Un filmuleţ din 2012:

Atunci au fost 16 familii, unele cu câte 2 copii.
Dacă e curios cineva, mai există un blog creat pentru family, ce cuprinde perioada 2012-2014, cu amănunte, trasee, rezultate.

From Maraton Apuseni – un obicei

Din 2013 am reuşit să vin cu întreaga familie şi să participăm cu toţii la proba family. Am participat şi eu. Pot spune că acum copiii mei se bucură să alerge la Maraton Apuseni sau cu alte ocazii şi aşteaptă cu nerăbdare fiecare ediţie.

În 2013 ce a fost nou – crosul voluntarilor, pe traseul de family. Eu am alergat şi la acest cros, că tot aveam chef de mişcare. Două lucruri mai ţin minte şi acum: că prietenii voluntari, veniţi unii de la punctele de alimentare de pe traseele mari, s-au plâns că e un traseu greu şi că unii s-au rătăcit, ceea ce nu s-a întâmplat cu familiile de la proba din ziua precedentă. 🙂

2014 a continuat în ritm obişnuit, cu familia la family, cu deosebirea pentru mine – am participat la proba de maraton.

2015 a fost anul în care s-a introdus proba de cros – prietenii din CAR încercând astfel să atragă pe toată lumea la alergare, indiferent de gradul de antrenament. S-au definitivat şi traseele.

2016 este primul an în care traseele nu s-au mai modificat şi s-a intrat într-o linie dreaptă ce sper să continue ca o tradiţie, ca un concurs de referinţă şi de suflet la care oamenii să vină de fiecare dată cu bucurie, un concurs care să marcheze venirea verii aşa cum suntem obişnuiţi să vedem apariţia căpşunilor şi cireşelor. 🙂 Să fie “Hoinari prin trecut” un prilej de aducere aminte a lucrurilor frumoase din trecut, şi din jur, dar şi din interiorul nostru.
Ai mei au reuşit un loc 3 (4 general) şi un loc 4 (6 sau 7 general) la categorie prin Tudor, respectiv Andreea. Ei deja sunt la 10+ şi au concurat la aceeaşi categorie. De anul viitor probabil se va face categorie separată la familiile cu fete.
Ce se mai poate face? Pentru cei care pot şi nu ţin neaparat să prindă finishul, dar … fiecare e liber să se întoarcă când doreşte – o excursie dus-întors la Scariţa-Belioara, cu unul-doi oameni ca ghizi. Pe traseu sigur se vor întâlni cu alergători. Traseul să fie cel mai scurt, cruce albastră – 9km la dus, cel folosit la drumeţii. Se poate urmări traseul pe aplicatia pe mobil pdf-maps, unde există gratis şi trackul de maraton şi semimaraton.

From Maraton Apuseni – un obicei

Şi pentru că luna mai e mereu o lună plină de activităţi, prezint mai jos trei mai interesante.

Top

 2.
Ziua Mondială a Orientării – 11 mai

Am fost cu Tudor în Parcul Mare din Cluj.

From Ziua Mondiala a Orientarii
From Ziua Mondiala a Orientarii
From Ziua Mondiala a Orientarii

Top

 3.
MTB Kids Race Gherla – 15 mai

Un concurs frumos pentru copii, cu organizatori sufletişti, la care am fost cu toată familia. Andreea a reuşit un loc 1 la categorie şi 4 la general.

From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla
From MTB Kid Race Gherla

Top

 4.
Zilele Clujului – Campionatul judeţean de Orientare pe MTB şi alergare – 22 mai

Prima dată la MTBO, e altfel ca la alergare. La primul reper mi-au trebuit 63minute să-l găsesc. Ce să-i faci – euforia startului. Am fost cu Tudor, el a alergat pe traseul lui şi a câştigat la categorie. Am pus mai jos poze, şi cu timpii lui, şi cu ai mei. El a fost mai rapid ca ai lui pe toate tronsoanele.

După concurs am fost tot cu el şi cu Diana la marcare traseu Maraton Apuseni family.

From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare
From Campionatul judeţean MTBO şi alergare

Să ne vedem cu bine şi să încercăm să fim copii din când în când!

Top

Apr 252016
 

From Napo Cup XCO si Faget MTB Marathon

Fiecare om îşi cară în spate sacul lui cu cartofi. Începe să-l simtă după 20 de ani. Cu fiecare an strânge tot mai mulţi cartofi, şi nu toţi oamenii adună la fel. Prin tot ceea ce fac, unii reuşesc să-şi mai arunce din greutate iar alţii nu. Scapi de greutăţi doar ştim noi când, că n-ai cum să încapi altfel acolo. Asta-i povara vieţii.

Cum am ajuns la cugetarea asta deşteaptă? De la lanţ se trage. Nu de la lanţul amintirilor, nu de la lănţişorul de păpădii de care spunea Dan Karpov – prezentatorul de la emisiunile în direct de pe TVR Cluj şi TVR3, când a vorbit cu Andreea, ci de la lanţul de bicicletă – al meu şi al lui Tudor. Mă gândeam că fără să ştiu am cărat cu mine pe bicicletă câţiva din acei cartofi, în condiţii de concurs. Dacă e să contorizez numărul de km, pot pune sigur 4km antrenament vineri, 12km XCO-ul de sâmbătă şi 70km maratonul de duminică. Am constatat că la noul meu MTB am cheiţă de lanţ şi l-am dat jos împreună cu Tudor, că singur n-am reuşit. Am vrut să-l curăţ mai bine. Şi am pus lanţul pe un traseu greşit, zalele frecând acel limitator de la patina de schimbător. Cum se spune, metal pe metal. Nu mi-am dat seama, deşi auzeam un zgomot mai ciudat. Nu-l mai întreb pe Tudor când m-a ajutat, dacă a fost înainte de Probikers Oradea, unde am mai făcut 80km, vorba cugetării “ştii şi la ce te ajută că ştii”. Ideea e că se poate. Se poate circula şi aşa dacă-i patina mai lungă. Şi am scos personal best pe multe segmente de Strava. Abia după ce am curăţat bicicleta la finishul de maraton şi am uns liniştit lanţul am văzut. Şi scriind acum şi citind de 100 de ori poate am să ţin minte.

IMG_20160425_121728ok.jpg

 Incă puţin şi puteam spune ca-n bancul cu baba ştirbă: eu n-am nicio problemă.

Şi dacă am pomenit de transmisiunile live, pun mai jos linkurile. După XCO am fost şi eu cu copiii invitat să am spus câteva cuvinte, inclusiv despre concurs – min 33.21. Mulţumesc de invitaţie! 🙂



Cum trebuie să mă adaptez, să fiu în ton cu generaţia copy-paste, pun mai jos ce am scris pe FB cu unele mici completări.

Despre Napo Cup XCO, cursa de amatori pentru mine (UCI C2 pentru profesionişti) şi concursurile de copii.

13015686_1074746872582915_5416659678027962490_n.jpg

Ca să respectăm istoria, a mai fost un Napo Cup C2 XCO la Cluj, în Făget, izvorul Elisabeta. Anul trecut, 2015 . Şi au mai fost în 2011 şi 2012.
În 2011 n-am putut participa, eram după maratonul de alergare puţin accidentat şi în plus traseul era prea tehnic pentru mine. Dar a participat Tudor 🙂 Nu mă mai mir acum că el face coborârea de pe Peana pe roţi de 24inch, acea coborâre pe care mereu prind ambuteiaj la concursuri. Şi nu e singurul copil de 10 ani care poate. E cel mai mic din poza de mai jos.

DSC_0636.jpg

În 2012 cam aşa coboram. Mereu am fost bun la mers pe lângă bicicletă, păcat că nu este concurs.

531082_333155396742129_100001430140071_916295_1174450745_n.jpg

Ca rezultate, Andreea a încheiat pe locul 1 la fete, sau aşa cum îi place ei să spună – al 8-lea băiat (apropo la ce spun despre mine de genul a x-a fată). A mers bine, dar tot mai are probleme cu schimbarea de viteze de la fostul meu MTB aşa că şi-a scris pe o hârtie ca să-şi repete şi … avea scris pe dosul mâinilor cu marker – pe stânga G şi pe dreapta U. Nu vine de la gelurile GU, ci de la Greu şi Uşor, când schimbă cu vitezele la foi, respectiv pinioane. Degeaba îi explicam cu mic şi mare… va învăţa ea la fizică despre roţi şi transmisii.

IMG_20160423_185935.jpg

La Tudor – i-a căzut lanţul (iar despre lanţ, dar pentru el e prima dată) şi până să-l ajute cineva a pierdut aproape o tura din cele două – mulţumesc de ajutor necunoscutului la care a apelat. A încheiat cu bine, pe locul 8 la categoria lui.

Eu am încheiat cele 3 ture in 59min şi ceva, pe locul 7 la categorie, iar cu fiecare tură am mers mai repede. A fost fain, parcă puţin mai obosit decât la antrenamentul din ziua precedentă.

13048166_10154726147004186_7846936902718903148_o.jpg13048117_10154726103129186_2195774299806848289_o (1).jpg

13041309_1162464157126638_4107467848754164684_o.jpg


– recunoaştere traseu cu copiii – vineri
Duminică a fost Maratonul de MTB Făget, alături de Făget Trail Running. Foarte mulţi concurenţi, la toate categoriile.
Am avut de ales intre MTB şi alergare. Mi-era dor de traseul lung de MTB, aşa că pentru mine au fost 70km cu 2002m diferenţă de nivel.

Am mers bine, sunt mulţumit. Multe Personal Best pe segmentele Strava. M-am simţit ok, în limitele obişnuite. 4h23min timpul meu oficial însă, abia locul 15 la categorie. Am avut o pană la trecerea de pârâu de la PA Miceşti şi mi-au trebuit … 20min să-i dau de capăt. Enorm!

Eram în spate la Beata Piringer, care mă ajunsese înainte de coborârea frumoasă pe o văioagă spre Miceşti. Se rătăcise puţin şi cred că a fost atunci în grup cu Zsolt Langviser, care pornise în faţa mea şi mă depăşise cu câţiva km înainte, pe urcarea spre BR. Am vrut să mă ţin de ea, eram un mic grup de 2-3 persoane. La vale m-am străduit să nu fac vreo neghiobie şi după ce o dată era să iau nişte bolovani, am păstrat o distanţă de siguranţă. După pârâu urma urcare şi poate am trecut prea repede prin el şi am făcut “snake bite”.

În fine, vreau să dau roata spate jos şi nu nimeresc clapeta. 🙂 Bicicleta fiind nouă, n-am sesizat că nu se poate demonta roata decât cu imbus. La Probikers săptămâna trecută am avut trusa, că doar eram la primul concurs cu noul MTB. Acum mi-am zis că nu-mi trebuie. Ghinion! Şi am tot întrebat concurenţii dacă n-au imbusuri, nu aveau sau nu înţelegeau, că doar era concurs internaţional. Şi a venit ajutorul. Mulţumesc foarte mult şi sper ca trusa a ajuns cu bine la tine! Altfel trebuia să peticesc camera fără să dau jos roata. Am lăsat trusa la organizatori, n-am mai ţinut minte numărul, eram prea agitat. 82 poate? Daca n-a ajuns, dă-mi de veste, rezolvăm! Vorba aceea – “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!” Cu aceasta ocazie mi-am uns şi lanţul, să mă liniştesc.

Altfel eram aproape de estimarea puterilor mele – 4h in conditii perfecte, cum am spus şi-n interviu. A plouat niţel, m-am grăbit să scap de porţiunea de la liziera pădurii până la Sălişte, şi nu m-a deranjat terenul, chiar dacă am avut cauciucuri obişnuite – singurele de altfel, doar la 26 am zeci. Doar câteva poziţii am reuşit să mai recuperez. Mare lucru flyby de la Strava! 🙂 Poate mă ajută să-mi găsesc omul care m-a ajutat.

Aşa că nici vorbă sa prind startul la trail, provocarea şi motivaţia mea 🙂 Şi mi-am readus aminte de ce nu mă înghesui să particip la curse mai scurte – de la Peana când s-au reîntâlnit traseele tot slalom am făcut. Ajunsesem acolo când tocmai treceau primii de la tura scurtă 40+, adică de-ai mei. La lung e boierie, ai treabă doar cu traseul şi poţi să te ţii de un ritm propriu.

Foarte multe curse în aceste 2 zile la Cluj organizate de Clujul Pedaleaza, cred ca a fost teribil de greu de acoperit.

Mulţumesc pentru încurajări pe tot parcursul weekendului! Am mers cât am putut de bine. Mulţumesc evident şi pentru poze. Au fost voluntari şi de la alergare, se ajută între ele cluburile de MTB şi alergare din Cluj, mă bucur! O lume frumoasă!

 

Apr 122016
 


A VI-a ediţie de Maraton Internaţional Cluj a însemnat şi a VI-a ediţie pentru mine ca participant la proba de maraton. La fiecare ediţie am scris câte ceva şi acum, uitându-mă retrospectiv, îmi aduc aminte şi îmi dau seama ce mult a progresat concursul.
Anul acesta a fost schimbat traseul, acesta punând acum în valoare mai bine Clujul medieval, fiind mai interesant pentru cine a avut puterea să se mai uite şi-n jur. De la prima ediţie, când traseul ajungea în cartierul Gheorgheni, trecând pe lângă Iulius Mall şi întorcându-se pe fosta stradă Pata, traseul n-a mai fost schimbat. De fiecare dată la sfârşit de concurs mai fugeam încă aproximativ 200m ca să am exact distanţa de maraton (probabil sunt expert la tăiat curbe, mă înclin ca la MTB). Acum n-a mai fost cazul, ceasul mi-a bipăit de maraton înainte de a trece podul Garibaldi.

12977016_803223209821742_9073607827041569947_o.jpg

De la finish copii 9-11 ani

Maratonul de la Cluj a fost primul meu maraton la care am participat, aşa m-am hotărât să-mi fac timp şi anii următori să mă antrenez şi la alergare, nu numai la MTB. Mi-a plăcut atmosfera şi este singurul maraton de şosea la care particip anual. În rest … trail.
Progresia mea: 2011 – 4h22min52sec (poziţia 67/88 concurenţi, au fost şi 10 concurente), 2012 – 3h38min, 2013 – 3h25min, 2014 – 3h06min23sec, 2015 – 3h06min09sec – PB şi acum 3h10min50sec (poziţia 34 la general, 29 masculin din 484 concurenţi din care 71 fete). E pentru prima dată când nu mi-am îmbunătăţit timpul şi, ca să zic aşa, am scăpat de presiunea rezultatului. Creşterea amplorii maratonului reiese însă şi mai clar dacă se iau în calcul celelalte probe: copii, crosul BT 5km, probele tehnice de 10km, ştafetă 4x10k şi semimaraton.

poza3.JPG

2.jpg

Clasament maraton, parţial

Cum eram acum 6 ani? Păi speram să mă încadrez în cele 5h30min limită, aşa am scris!
“Sub deviza “Liber sa fii tanar” (si, poate, viitor titlu de emisiune) m-am inscris in ultima clipa la proba de maraton a “Maratonului International Cluj“, un concurs despre care nu pot decat sa ma bucur ca s-a pripasit pe meleagurile noastre.

Mari semne de indoiala am avut cu privire la capacitatea de a termina cursa … in timpul regulamentar de 5h30min. Asa ca mi-am stabilit ca tinta 5h si sa-mi pun ambitia in miscare ca sa alerg cam jumatate din distanta si m-am antrenat cum am putut. Mi-am stabilit un traseu – cam 11km – urcare pe asfalt pe drumul Sf. Ioan si intoarcere prin padure. Am reusit doar de trei ori sa parcurg traseul intr-o luna: prima data am alergat cam 60% din distanta cu chinuri in cam 1h20min, apoi impreuna cu sotia (ea pe bicicleta), am alergat integral, am si asteptat-o (!) si mi-a trebuit cam 1h5min cu pauze cu tot  – m-am intalnit pe traseu cu Ioana Mica (locul 4 la fete la acest maraton – felicitari) si cu Adi Dohotaru, iar a treia oara m-a prins noaptea si armata dezorganizata de caini – noroc ca li-i frica prin padure. Timpul nu mai conteaza, prin padure n-am reusit sa alerg decat sporadic si in zig-zag ca sa vad diferentele de luminozitate de pe traseu. In sfarsit, la limita pregatirea mea, pentru a-mi forma o idee despre cum si cat pot alerga.”

Cum văd acum proba de maraton? M-am lămurit că pentru a obţine un timp de sub 3h la maraton, adică un pace mediu de 4min15sec/km, la capacităţile mele trebuie să mă antrenez mult mai particularizat, să trec în plan secund MTB-ul, ultratrailul, triatlonul usw. Nu se poate, dar asta nu înseamnă că de fiecare dată în următoarele ediţii nu voi încerca imposibilul.

5925994346053632wv6576012010717184.jpg

6371503418376192wv6576012010717184.jpg 1933481_1380542058626401_7971735417996052227_o.jpg 5666498730262528wv6576012010717184.jpg

Poze maraton, mulţumesc fotografilor

Anul acesta măcar am făcut pauză de antrenament cu două zile înainte de concurs. După start am ajuns în spatele lui Papp Csaba, prietenul meu de la CAR Universitar Cluj şi imediat am ştiut ce am de făcut: să mă ţin de el cât pot. Ştiam că şi el are ţinta de 3h, ne întâlnisem prin Parcul Mare cu ceva vreme înainte. Deja după primii câţiva km situaţia alergătorilor s-a clarificat, iar pe cine ajungeam sau ne ajungea îi atenţionam că noi mergem pentru 3h. 🙂 Partea de semimaraton am ajuns s-o alergăm în grup, cu Sztranyiczki Gabor, Csaba, Sebastian Butcovan, Mihai Ungur şi eu agăţat cum puteam de ritmul respectiv. Mai erau în zona noastră Florin Simion, Bartha Balint care însă s-a tot dus. A fost fain, motivant şi greu. Eram prea sus faţă de resursele mele să pot duce întreg maratonul la acel ritm. La jumătatea cursei eram la 1h30min, deci în grafic, dar încetul cu încetul am rămas în urmă. La tura 3 am pierdut 3minute, în loc de 45min/10km ajungând în 48min, iar apoi pe ultima tură 7minute, depăşindu-mă Florin Simion. În tura 3 mi-am dat seama că mi-am pierdut batoanele, iar în tura 4 mă rodea foamea şi pastilele dextro nu mă ajutau. Măcar să le fi avut la mine pentru efect psihologic. Alergam ca leşinat, nu mă mai ajuta nici muzica de pe margine, nici încurajările. Dar, spre deosebire de anii trecuţi, am încheiat fără nicio problemă fizică la picioare, doar cu nişte dureri musculare rezonabile când apăsam cu mâinile.
Din toţi să zicem “din grupul nostru” doar Balint (el nici nu ştia că l-am inclus în grupul virtual) a încheiat sub 3h, dar el a avut un ritm mai alert încă de la început. Pentru mine e clar că pentru a obţine un timp de 3h trebuie să pot susţine pentru semi un pace măcar de 4min10sec fără să-mi dau sufletul, urmând ca oricum să scad acel ritm până la final. Pentru acele sutimi în minus însă trebuie să sacrific prea mult. Dar … never say never.

Le mulţumesc pentru companie partenerilor de drum, m-am simţit ca într-o echipă, ca într-un pluton la bike. Atâta că n-am putut duce trena … nici la alergare. 🙂 Mulţumesc pentru încurajări spectatorilor de pe margine, concurenţilor care-şi rupeau din forţele lor să mă strige, au fost şi copii de la şcoli – foarte frumos! I-am remarcat pe cei de pe podul Garibaldi şi evident pe cei de la Parcul Mare – Liceul Eminescu – am acolo prieteni. 🙂 Abia aşteptam să ajung pe strada Napoca pentru că acolo cânta o orchestră live, îmi şi stabilisem involuntar ca repere de distanţă locurile cu muzică nu kilometrii parcurşi. Chiar a fost o atmosferă de sărbătoare în Cluj! Parcă-parcă aduce a Viena, că tot a fost maraton şi acolo.

Mie mi-a convenit organizarea nouă a starturilor.

Poze de la concurs pe facebook

Poze de la concursul de copii pe facebook

 

DSC_0191.JPG

DSC_0001ok.jpg

Premiere copii

În primul rând a contat startul la copii care a fost cu o zi înainte. Doar pe Andreea am putut-o aduce anul acesta, Tudor fiind plecat. Sunt foarte bucuros de rezultatul ei – locul 3 la fete 11-13 ani, 6 la general din foarte mulţi copii, cu atât mai mult cu cât a arătat o voinţă extraordinară să încheie pe podium. Practic cu 200m înainte de finish era cam a 5-a fată, mă pregăteam s-o felicit că a alergat bine, având de luptat cu fete care fac atletism şi se antrenează pentru alergare. Se vedea din avion după ţinuta de alergare şi mişcarea picioarelor. Dar pe ultimii 20m a găsit forţa să depăşească, să încheie podiumul, aşezându-se apoi pe jos epuizată. Eu am măcar datoria să-i ofer posibilitatea să vadă cum e la atletism, încă o zonă necunoscută la nivel profesionist pentru mine. Am făcut şi poze.

12967889_1380531575294116_2507473823800800793_o.jpg12976992_1380533011960639_2314735013237592345_o.jpg

Crosul BT

În ziua următoare concursurile au început cu proba de fun – Crosul BT – 5km. Am putut să fiu alături şi să le văd pe Diana şi Andreea. Impresionant ce multă lume a venit să alerge cei 5km doar pentru a face mişcare, de plăcere, pentru a începe ziua alături de mulţi prieteni!
A început apoi maratonul, proba de ştafetă, am avut parte de încurajări şi de la familie, concursul meu s-a încheiat nu solitar, ci alături de mulţi concurenţi de la semimaraton.

O mulţime de poze s-au făcut şi anul acesta, mulţumesc! Trebuie să-mi schimb politica de tag la FB, să nu stresez prietenii cu aceeaşi informaţie. 🙂
Să ne vedem cu bine la MTB, că acum asta urmează pentru mine.