Dec 092018
 
Cupa Mosului

Cupa Moșului – am pus această poză cu prietenul Kurta Aladar pentru că merită

Pe o vreme plângăcioasă am participat la Cupa Mosului – concurs de orientare unde în centrul atenției au fost copiii.

Înainte de start am făcut o scurtă alergare cu prietenii în cadrul evenimentului Alergăm pentru Gizi . Să fie sănătate și totul să se încheie cu bine!

După proba mea de orientare cu 5,6km parcurși în 55min – locul 7 la categorie – (în specificații traseul categoriei M45 “la optim” era de 3,5km cu 130m diferență de nivel), am participat împreună cu Cristian Manea la un eveniment personal intitulat ad-hoc – “În căutarea lui Bugja Andrea” . Evident că ne-am luat cu poveștile, dar am și demarcat ceva ca sa avem scuze. Andrea sosise între timp. 

Mulțumim pentru organizare, a fost fain ca de obicei.
48058879_10217114862768739_3092609416441102336_o_10217114862728738.jpg47684942_10217114861448706_1304746867648626688_o_10217114861328703.jpg 48168948_10217114862928743_8608930802853478400_o_10217114862848741.jpg 48264346_10217114861608710_3513876005154455552_o_10217114861528708.jpg 48370636_10217114862688737_594126481072848896_o_10217114862568734.jpg 48255898_10217114863688762_760589981717626880_o_10217114863488757.jpg

 

 
Dec 092018
 
Centenar
Centenar

Ce a însemnat Centenarul pentru mine? Ca să fie deosebit, să îmi rămână amintiri plăcute, m-am gândit să particip alături de prieteni de la diferite activităţi de timp liber – la evenimente care marchează 1 Decembrie.
E tot o “unire în cuget şi simţiri”.

1. O sută de kilometri cât un veac de unire – 30 noiembrie
2. Cluj EcoTrail Ultramaraton – 01 decembrie
3. Cluj Winter Race – 02 decembrie

1. O sută de kilometri cât un veac de unire
În 30 noiembrie am parcurs cu prieteni ciclişti cei 100 de km ce despart Cluj-Napoca de Alba-Iulia. Manifestaţia a fost organizată de Clujul Pedaleaza .
Între timp am şi filmat, vlog cum se zice. O ştire a apărut la TVR Cluj şi o bucăţică a fost şi de la mine. Ce nu a apărut am pus într-un material pe youtube, inclusiv interviurile scurte de la prietenii mei Elena Nicolae şi Marin Marie.

47218717_10217070290574462_7112314874075545600_o_10217070290454459.jpg 47286800_10217070292454509_2826330480700293120_o_10217070292374507.jpg 47391932_10217070291014473_5796215965481959424_o_10217070290734466.jpg 47420105_10217070291454484_5035980743768014848_o_10217070291374482.jpg 47290692_10217070286534361_1877126395998502912_o_10217070286414358.jpg 47251034_10217070286814368_4811662916954619904_o_10217070286734366.jpg 47436219_10217070289934446_7248642453220098048_o_10217070289894445.jpg 47320918_10217070289574437_333861212511010816_o_10217070289494435.jpg 47210532_10217070288374407_972160805157994496_o_10217070288254404.jpg 47462768_10217070286654364_4822166676088815616_o_10217070286574362.jpg 47284429_10217070288134401_560328339743571968_o_10217070288014398.jpg 47386358_10217070287214378_3260984289201750016_o_10217070287054374.jpg 47378609_10217070287494385_7285315976369799168_o_10217070287454384.jpg 47075495_10217070293254529_3905232518927876096_o_10217070293174527.jpg

 

 

Am pornit mai mulţi, am ajuns ceva mai puţini, apreciez efortul tuturor, dar a fost niţel o cursă contra cronometru pentru că trebuia să ajungem la ora 14 la Alba-Iulia şi trenul de întoarcere era la ora 16. Ok, nu ne puteam baza ca trenul intarzie… 🙂

Provocarea a fost frigul, pe la -12grd C, iar pe bicicletă senzaţiile sunt şi mai “plăcute”. Noroc cu punctele de alimentare gândite din 20 în 20 de km. 

Știrea difuzată pe TVR Cluj – pe canalul youtube RegisiPioni

Interviurile și ce am filmat – pe canalul meu youtube

Ne-am oprit la Mirăslău, chiar la drumul naţional. Nu cred că ştiaţi că există 2 monumente şi puţini dintre noi ne-am oprit acolo până acum, deşi am trecut de zeci de ori cu maşina. Un monument este cel care marchează luptele de la Mirăslău pe vremea lui Mihai Viteazu, iar celălalt luptele din al doilea război mondial.

La final, la Alba-Iulia, deja lumea era în sărbătoare şi cu greu am încăput printre cai, căruţe, soldaţi şi, evident, public.

Mulţumesc pentru companie prietenilor, unii au venit de la Târgu-Mureş, alţii s-au lipit de noi la Turda, a fost fain şi de-a dreptul romantic înapoi cu trenul. 🙂 

Top

2. Cluj Ecotrail Ultramaraton

De data aceasta am ales să fiu alături de prietenii alergători (şi nu numai) la un concurs organizat de Sport Management Events . 

Dacă e sărbătoare, să fie şi o bucurie. Pentru mine aşa a fost, deşi nu mi-a fost chiar uşor.

47230054_10217070475899095_6407976194997747712_o_10217070475819093.jpg 47367539_10217070475419083_2131366800401629184_o_10217070475339081.jpg 47218704_10217070474779067_7862836224090701824_o_10217070474659064.jpg 47318140_10217070476579112_2594041091506307072_o_10217070476499110.jpg 47214248_10217070474539061_1241528071492730880_o_10217070474379057.jpg 47370946_10217070476979122_2955774691853205504_o_10217070476819118.jpg

Ca de obicei, frig, suntem mai puţin obişnuiţi acum, ne-a luat ca din oală. În trei zile temperaturile au scăzut de la pozitiv la minus 10-12. Dar ce mai contează, acum 100 de ani a fost zăpadă şi erau vremuri mult mai grele.

Un concurs frumos, pe poteci, drumuri pietruite şi de ţară, parţial prin păduri, de la startul de la noile terenuri sportive şi de agrement pentru public din capăt cartier Gheorgheni, traseul trecând prin Borhanci, Feleacu, livada Palacsai. Ne-am învârtit suficient cât să fie 50km. Sper să nu se construiască în zona Palacsai acum, că terenurile au revenit la proprietarii de drept – felecanii. 

Mulţumesc Adi Cosma pentru tovărăşia pe parcurs, m-am ţinut cu greu de tine. O mare parte din traseu am alergat şi alături de Botezan Mihaela Maria , am fost un trio care ne-am descurcat binişor cu marcajele şi ne-am stimulat reciproc. 

Am vrut să închei în primii 10, ştiam sigur că cel puţin 6 concurenţi sunt în faţa mea, şi am reuşit să mă mobilizez şi mai mult la final. Finish-ul a fost la sprint, unde m-am luptat cu Előd Szőcs şi am fost despărţiţi de sutimi de secundă. Nu m-aş mira să facă şi schi fond, că a reuşit să-şi împingă piciorul înaintea mea. 🙂

În orice caz, locul 10 pentru mine, 4h52min, cu un finish tineresc.

Mulţumesc pentru poze!

Top

3. Cluj Winter Race

Am încheiat zilele Centenarului cu un concurs de MTB/cyclocross – Cluj Winter Race , organizat în principal de Vlad Sabău. Au mai fost ediţii, atunci cu zăpadă. Acum a fost chiar cald după standardele din zilele precedente.

Am făcut aşadar o incursiune în lumea ciclistilor mai “înrăiţi”, pasionaţi de concursuri de MTB şi în extrasezon de … revelaţia cyclocross. Eu am rămas totuşi la MTB.

A fost fun, într-adevăr concurenţa mea la MTB nu a fost chiar ca şi la proba de cyclocross, dar a fost spre binele meu. 🙂

47262113_10217070694824568_743395123097763840_o_10217070694704565.jpg 47495902_10217071058233653_2714660167068155904_o_10217071058153651.jpg 47681985_10217070699704690_2697716224732692480_o_10217070699544686.jpg 47222069_10217070695624588_3836983018988240896_o_10217070695584587.jpg 47250470_10217070695784592_2482739706974961664_o_10217070695744591.jpg 47317613_10217070692544511_3302124574044323840_o_10217070692384507.jpg 47574002_10217071057553636_7526001657260277760_o_10217071057433633.jpg 47245431_10217071057513635_5991611473934155776_o_10217071057353631.jpg 47491571_10217071057273629_448718482071093248_o_10217071057233628.jpg

Nu prea mai am încredere în tehnica mea de la MTB, mai puţin am fost în ultima vreme prin păduri, aşa că am ales sistematic variantele safe, ruşinoase dar sănătoase – alergare “pe langă” bicicletă în porţiunile pe care le-am considerat mai riscante.

Concursul a constat în bucle în fostul poligon de pe Valea Gârbăului, câte apucai să faci pe durata unei ore. Aveai de urcat scări până într-o clădire părăsită, mai erau porţiuni mai tehnice cum se văd în poze, suficient cât să-ţi tot rupă ritmul şi să te obosească cât pentru un maraton. 

M-am străduit ceva, iniţial credeam că am ceva şanse în competiţia mea cu prietenul Fabian Karoly Pal , dar azi a fost mult mai bun. Pentru mine n-au fost decât 6 ture (14,5km), dar important e că mi-a revenit dorinţa să “mă dau” pe biţă. Am încheiat în primii 15 (că 15 am fost cu toţii la MTB 🙂 ),
mai precis pe locul 8. 

Ce a fost foarte interesant pentru mine – urmărirea competiţiei de cyclocross şi în special a luptei dintre Eszti Bereczki şi Suzi Hilbert. Felicitări pentru spiritul de luptă!
Am ales şi o poză cu Tymy Pacurar , în amintirea maratonului alergat de noi la Alba-Iulia, tot de 1 decembrie acum câţiva ani. După aceea pasiunea lui s-a stabilit la MTB. 

Frumoase poze, concludente despre cum a fost pe traseu, mulţumesc! 

Astfel am reunit şi eu pasiunile mele de timp liber cu ocazia Unirii.

Top

Nov 102018
 


Walking Month - pășim pentru campioni

Walking Month – pășim pentru campioni

Ca în fiecare an, am participat şi acum în echipajul clasic “UltraRunners” la Walking Month – ediţia a IV-a. Componenţa noastră a fost deci Andrei Sovereşan, Ianko Slovak, Antoniu Radoni şi subsemnatul. Acum organizatorii (şi implicit concurenţii) au ales să sprijine prin acest eveniment caritabil Centrul Lamont. Până să scriu eu acum, Jocurile Paralimpice s-au şi desfăşurat şi sportivii noştri au obţinut rezultate frumoase.  Mă bucur că fost şi noi o părticică din acest angrenaj. Pozele de mai jos sunt mai elocvente decât cuvintele mele.

Lamont.jpg 2018-11-10 09_30_06-Campionii de suflet a României - Walking Month 2018 – Google Chrome.jpg

O parte din sportivii paralimpici prezenţi la premierea noastră şi obiectivul Walking Month din acest an

Cum a fost pentru noi partea competiţională? Fără să insist prea mult, practic am ţinut cont de câteva linii directoare, cu observaţiile de rigoare:
1. Nu avem un obiectiv stabilit, fiecare face efort şi implicit paşi câţi vrea.
Observaţia este că ştim din experienţa anilor trecuţi că în timpul concursului, oricât de nepăsători încercăm să fim, n-o să reuşim să rămânem detaşaţi, cel puţin o parte dintre noi.  Suntem genul competitiv, nu are sens să ne amăgim. Ca urmare n-am mai făcut ca anul trecut, să am zile întregi cu câteva sute de paşi, uneori să uit să port ceasul. M-am străduit să fiu mai constant de la început, cu o limită minimă de 35.000 paşi/zi. Limita mi-am stabilit-o pe baza experienţei din anii trecuţi şi a fost doar în cazul meu, coechipierii mei făceau paşi “la liber”, cum am stabilit.
2. Avem idee despre componenţa echipelor concurente cel puţin despre cele care e probabil să ajungă la vârf. Personal, nu credeam să apară mari surprize, chiar dacă numărul de concurenţi a crescut şi evenimentul s-a extins. Aşa că tot la vechii mei prieteni şi adversari de moment am apelat ca să ne … tachinăm reciproc, dar constructiv.
3. În cursul lunii ştiam că vom participa la concursuri de alergare importante, iar faptul că ultima zi Walking Month e duminică ne avantaja. Chiar dacă intrăm mai lent în competiţie, vom avea salturi mari din când în când. Pentru mine de exemplu situaţia a stat în felul următor: am fost voluntar la Apuseni Ultra Race 170km, ca închizător pe traseul Arieşeni – Răchiţele, care trecea prin Padiş şi Vlădeasa – aproximativ 100km; am participat la Pirin Ultra 161km în Bulgaria. Concursul cu start-finish-ul în staţiunea de schi Bansko a avut loc chiar în ultimul weekend Walking Month, eu am încheiat sâmbătă, iar duminică am făcut o excursie cât un maraton pe vârfurile mai importante din Pirin – Vihren şi Kutelo.
4. Trecem când e cazul la categoria profesionişti, fără să ne punem multe întrebări. Walking Month şi în acest an a avut regula ca dacă o echipă în 3 zile consecutive depăşeşte 100.000 de paşi trece automat la profesionişti.
Anul trecut puţine echipe au fost la profesionişti, noi ne-am străduit să rămânem la amatori (atunci am încheiat pe locul 1 la amatori). Acum chiar din prima săptămână am devenit “profesionişti”, nu cred să fi trecut 5 zile. Aşa s-a întâmplat… Logica era că, şi fără să ne facem planuri mari de la început (cu atât mai mult), măcar să nu ne reducem posibilitatea de a ajunge la vârf prin limitarea numărului de paşi când chiar puteam face mulţi. Astfel, speram că vom reuşi să ţinem pasul cu echipele bune, dar care sunt … nehotărâte.
Am prevăzut că majoritatea echipelor îşi vor rezerva dreptul de a trece “când vor ele” la profesionişti şi am sperat că vor lua decizia cât mai târziu, în ultima săptămână. Eu le-am spus “nehotărâţii”, şi cred că multe echipe puteau să fie în faţa noastră dacă nu erau “cu picioarele în două luntri”.

Rezultatul nostru: locul 1 la Profesionişti, Andrei a fost locul 2 la individual şi eu locul 3.  Doar 11 echipe la Profesionişti! 580 echipe la Amatori, cu o concurenţă acerbă! Pozele de mai jos sunt edificatoare. Noi am fost pe locul 2 la general, echipa de Amatori FightyCrown a fost cu 499.163 paşi în faţa noastră. Le mulţumim că au rămas la Amatori, toată stima pentru efort. Locul 1 la individual a fost Livia Szigyarto, o mare ambiţioasă. Felicitări, Andrei n-a fost mult în spatele ei.

WM Ultrarunners.jpg Clasament pro.jpg Clasament amatori p1.jpg Clasament amatori p2.jpg

Pun mai jos şi situaţia mea la individual:

WM individual loc 3.png WM pasi 1.png WM pasi 2.png WM pasi 3.png

Mulţumesc mult coechipierilor pentru cooperarea la această ediţie! De anul viitor voi încerca să mă implic în alt mod la Walking Month. E un concurs caritabil care şi-a arătat beneficiile în comunitate şi sigur va fi sprijinit de noi să continue. Succes organizatorilor şi felicitări participanţilor pentru implicare!

În timpul premierii am fost intervievat de colegii mei de la Ştiri, câteva cuvinte apar şi în clipul de mai jos.

O descriere mai de ansamblu a ceea ce a însemnat Walking Month în acest an poate fi văzută în emisiunea “Actual Regional” de pe TVR Cluj, difuzată în 16 octombrie, unde a fost invitat Doru Şupeală – coordonatorul proiectului Walking Month.

Jul 022018
 



Luna iunie din acest an a fost mai deosebită faţă de anii trecuţi. Cresc copiii, brusc sfârşitul de an şcolar devine mai important ca şi cel calendaristic. Deşi eram înscris la maratonul Roşia Montană … mi-am zis că mai sunt ani. Am ales Get fit with Garmin , un concurs “3 în 1”, unde am putut participa cu toată familia… sau cel puţin aşa a fost planul iniţial. În plus m-am bucurat să văd că sunt implicaţi în eveniment prieteni de la CAR Universitar Cluj şi Clujul Pedalează. E fain să existe colaborare între firme şi cluburi, mai ales din acelaşi oraş, nu este prima dată când văd acest lucru – e normal.

Am făcut înscrieri la foc automat la cele trei probe competiţionale (au mai fost ateliere de yoga, body fit şi nutriţie): alergare cu obstacole şi MTB pentru mine, alergare cu obstacole family pentru perechile Tudor şi Diana, Andreea şi cu mine. Nu mă întrebaţi pe ce criterii s-au făcut perechile, nu eu am hotărât, am o vagă impresie că există un algoritm la mijloc – o înţelegere între copii.

M-am bucurat să fiu considerat “ambasador sportiv al probei Family din cadrul Get Fit with Garmin 2018”, am şi scris câteva cuvinte motivaţionale (ok, nu pot să spun doar “câteva”, au mai “plivit” şi ei) – un link .

Desfăşurarea competiţiei

Cumva m-am simţit ca D’Artagnan când a trebuit să confirme că i-a provocat la duel pe cei trei muşchetari … pe rând: particip la toate probele, dacă rezist (fără haştag) de la una la alta. Între timp Andreea a considerat că proba ei de obstacole – Capacitatea – a fost destul de epuizantă şi mi-a dat astfel un răgaz mai mare între alergare şi MTB, pe care l-am petrecut ca spectator la family.

start obstacole.jpgcauciucuri.jpg

folie1.jpg

A fost prima oară când am participat la o probă de alergare cu obstacole. Ştiam la ce pot să mă aştept, noroc că acest concurs a fost mai mult de popularizare, de iniţiere. Am avut de făcut două ture în jurul hotelului Belvedere, solicitante fizic, cu urcări şi coborâri bruşte ce includeau trepte. Partea de obstacole a fost reprezentată, în ordine, de o echilibristică pe banci cum vezi în sălile de sport, de sărit printre cauciucuri de maşină, de un topogan cu apă – folie întinsă pe pământ udată cu apă – mai am şi acum urme şi, la sfârşit, am sărit garduri. Primii concurenţi au dispărut rapid din peisaj, că pur şi simplu am uitat de ei. Mi-am adus aminte de ei abia după ce am văzut clasamentul 🙂 . A fost un loc 9 pentru mine, rezonabil.

family.jpg

A urmat deci proba family – o tură pe acelaşi traseu, reprezentanţii familiei mele au rămas doar Tudor şi Diana. Foarte bine a mers Tudor – locul 1 la categoria lui şi 4 la general.

bike.jpgbike1.jpg

A venit apoi ploaia, numai bine că urma MTB-ul. Traseul însă nu a apucat să se îmbibe prea tare cu apă şi să devină periculos. S-a putut da startul cu o uşoară întârziere. Simpatică şi proba aceasta – 5 ture, dar obstacolele au fost înlăturate şi porţiunea cu topoganul scoasă. M-am simţit bine, iar după ambuteiajul de la început am mers tot mai bine. Din păcate m-a depăşit Vlad Sabău şi am fost nevoit să mă opresc după 4 ture din cele 5, pe când să-l înhaţ pe Călin Drule. 🙂 Parcă mai uşor e fără obstacole, am încheiat pe locul 7, la câteva secunde de Călin.

La final

Dacă tot a fost vorba despre familie şi sport, nu pot să nu menţionez că la MTB şi family a participat şi sora mea. La MTB a fost prima (ar fi trebuit să particip cu ea la 4 Munţi ca acum 2 ani – echipa Vezentanii – dar s-a amânat concursul), iar la family pe locul 3 la categoria celor mici. Bravo lor!
Mulţumesc pentru poze, pentru atmosferă. Mă bucur că am rămas la Cluj. Mulţumesc organizatorilor că m-au ales ambasador la family la acest concurs, sper că nu i-am dezamăgit.

Nov 082017
 

CupaBerii si Aiudeana

CupaBerii și Aiudeana

A mai trecut un an, 2017, cu multe concursuri frumoase și urmează ca de obicei căderea frunzelor – pregătirea de iernat. Am ajuns să mă saturez de atâta alergat și MTB la concursuri și nu vreau să am probleme anul ce vine și din persoană activă să ajung să fac orice pas cu mașina ca atâția alții. Datorită oboselii acumulate n-am mai participat anul acesta la Făget Tour și la November Run, simțeam că nu mă pot desprinde de spiritul competițional chiar dacă pornesc de la început cu hotărârea că alerg de relaxare. În fapt așa s-a întâmplat la Maraton Piatra Craiului, la Walking Month, concursuri la care am început fără obiective, fără țintă, ca să mă pomenesc la sfârșit trăgând de mine la maxim.

Deja mi-a intrat în reflex să particip la Cupa Berii la orientare – încheierea de sezon competițional cu distracție pentru orientariștii mai ales din Cluj și la ture de cicloturism cum e Toamna târziu prin Trascău – Aiudeana. Cele câteva poze sunt suficient de elocvente ca să nu mai fie nevoie să scriu prea multe.

 

DSCN0372.JPG

DSCN0411.JPG

DSCN0433.JPG

DSCN0391.JPG

Cupa Berii la orientare este la a 5-a ediție pentru mine. În 2013 m-am “lansat” în lumea orientării participând la Cupa Berii, invitat fiind de Suni. Să văd adică alergarea și cu alți ochi… A fost fain și de atunci am început să particip și la concursuri de orientare “pe bune”, nu numai ca o distracție, chiar dacă rezultatele mele au fost cel mult mediocre. Merită însă cunoscută și orientarea, e utilă, mi-a și folosit chiar dacă la stadiul de a ști ajungi mai “pe nesimțite”, nu-i ca la sporturile mai mult fizice. Îmi dau seama, privind în urmă și privind la începători, că am avansat.

Și anul acesta am fost în echipă cu Diana, iar Tudor a participat la “Cupa Sucului de mere”. A fost așa de bine încât a trebuit am încheiat concursul de două ori: prima dată mi-a spus Yana că ceva nu-i în regulă cu punctele și după ce m-am uitat pe hartă mi-am dat seama că am uitat de ultimul reper. 🙂

23331080_10213897265170810_4593532127536595036_o.jpgtraseu.jpg

DSCN0443.JPG

23215480_10213897262290738_2445658868383328204_o.jpg

23270531_10213897246890353_6348214179759014851_o.jpg

DSCN0505.JPG

DSCN0484.JPG

DSCN0477.JPG

DSCN0472.JPG

DSCN0469.JPG

23215598_10213897262970755_9206722730017373563_o.jpg

DSCN0467.JPG

DSCN0456.JPG

DSCN0446.JPG

DSCN0453.JPG

DSCN0452.JPG

DSCN0501.JPG

DSCN0498.JPG

DSCN0503.JPG

Toamna târziu prin Trascău – Aiudeana – Aiud – Livezile – Olteni – Rameti – Vladesti – Geomal – Garbova de Sus – Aiud – tura MTB 55km – a fost la a 4-a ediție. E a doua oară când particip, e o tură faină, cu mulți prieteni și cu mulți pasionați de bicicletă dar pe care nu-i întâlnesc la concursuri. E o bună ocazie pentru a mai schimba o vorbă, de a vedea cum cade frunza, de a veni cu familia, traseul putând fi scurtat dacă e cazul.

Pentru că mergi cu MTB-ul normal că depinde mai mult de vreme și tura din acest an s-a amânat cu o săptămână. S-a și plecat mai devreme din Aiud, să fie excursie pe lumină pentru cât mai mulți. Mi-am luat și haine mai groase, a fost mai rece dimineața și ceață pe dealuri. A durat ceva până s-a ridicat și a meritat așteptarea: parcă ai ajuns în altă lume.

Ca și anul trecut participanții au plecat fiecare în ritmul dorit. Au fost puncte de regrupare, dar nu erau obligatorii. Cine avea trackul putea merge înainte, putea merge în ce ritm dorea. Pentru mine a fost o excursie ceva mai rapidă, cu popasuri și la magazinele din sat. De fapt, un singur magazin a fost deschis – la Râmeți, doar era duminică și oamenii merg la biserică.

Mă duc să alerg acum de relaxare prin Făget, poate ne vedem la Cupa Toamnei la Orientare.

 

Oct 222017
 

Walking Month editia a III-a

Walking Month editia a III-a

Walking Month la a 3-a ediție a însemnat pentru mine a 3-a participare în echipa UltraRunners.

După experiența edițiilor anterioare și, mai ales, după epopeea de anul trecut, când am încheiat pe locul 2 cu echipa dar cu cei mai mulți pași dintre toți competitorii – 2.176.000 (72000 pași/zi media), am hotărât că în acest an voi participa doar de plăcere, făcând cel mai important lucru – efectiv să particip, contribuind astfel în acest fel și eu cu o părticică la strângerea de fonduri pentru BeardMobil – vehicul pentru cei ce nu pot umbla. Am luat și un tricou cu WM, să am și o amintire.
S-a văzut la sfârșit că s-a putut chiar achiziționa al doilea vehicul, sper ca ele să circule nu numai un an sau doi, mă bazez pe … clujeni. 🙂

masina.jpg

BeardMobilul – ideea BeardBrothers, sprijinul Betfair prin WalkingMonth, meritul și al participanților

total pasi wm.png

Pașii de anul acesta

Am refuzat astfel propunerea lui Adi Rusu (mulțumesc) de a face parte din echipa lui (Skywalkers, care a și încheiat pe locul 1 la profesioniști, la mare distanță de restul echipelor), nedorind să-i încurc în planurile lor. Eu aveam printre altele o provocare, pe care am considerat-o cu risc mare – Pirin Ultra în Bulgaria, la două săptămâni după startul Walking Month și nu doream să ajung obosit acolo. Și uite-așa, împreună cu Andrei Sovereșan, Slovak Ianco și Antoniu Radoni am format din nou echipa UltraRunners. Să arătăm că Walking Month merită să continue și din postura de “oameni simpli, în anonimat”.

clasament p1.JPG clasament p2.JPG clasament p3.JPG

Clasamentul final Walking Month editia a III-a

Cum am ajuns totuși să încheiem primii la amatori, pe locul 2 general după echipa Skywalkers am să descriu în continuare…

Regulamentul – un fel de treasure hunt pentru mine în fiecare an: caut puncte slabe, lucruri care să mă ajute, să nu le știe ceilalți dacă se poate, să fiu cu un pas înaintea competitorilor, să am eventual monedă de schimb în obținerea de informații.

Din punct de vedere competițional Walking Month e o provocare an de an și ca regulament. Mereu se schimbă, se aduc îmbunătățiri, și e nevoie de exemplu pentru că exagerările din anii trecuți trebuiau cumva frânate, controlate. Ce să-i faci, există Sisifi (și eu printre ei) care-s în stare să facă și 100.000 pași zilnic. Și nu o zi… Și nu e sănătos. Îmi dau seama și eu, dar alergarea am impresia că e ca un drog, iar dacă ești și puțin … deosebit, rețeta e gata.
Pe lângă acest lucru care de fapt vizează doar câțiva oameni, mai trebuia făcut ceva să se stimuleze plutonul echipelor de mijloc și, dacă se poate, să aibă o șansă și femeile să ajungă pe podium. Eu vreau să zic că anul acesta s-au îndeplinit obiectivele, iar femeile au fost pe prim plan. Ele de fapt nu aveau nevoie de condiții speciale, a contat doar să vrea cu adevărat. 🙂 Livia Szigyarto a încheiat prima la amatori, în top trei echipe atât la amatori cât și la profesioniști au fost și femei, ba parcă dacă nu mă înșală memoria vizuală, au fost și echipe integral feminine. Sunt activități unde femeile sunt în general mult mai bune decât bărbații: orice ține de constanță, răbdare, timp îndelungat.
Echipa câștigătoare a încheiat cu puțin peste 4mil de pași, mult sub norma de anul trecut de aproape 7mil. Peste 3 mil pași au făcut doar 7 echipe. Așa că partea cu categoriile de Profesioniști și Amatori e o reușită, chiar dacă după mine se puteau numi și Sisifi și Lebede sau ce vă mai aduce imaginația. Ce idee mi-a mai venit (variațiune din ce am spus și anul trecut) – premiile să fie date prin tragere la sorți atât la individual cât și la echipe – să intre cele mai bune 10 rezultate. Cu asta chiar cred că e cam gata cu vârfurile.

Anul acesta s-au hotărât să se axeze pe aplicațiile pe mobil la citirea pașilor. Găselnița – să citească indicațiile din aplicația Google Fit. Fain ca idee, din păcate aplicația GF e cam, să zicem așa, beta. Multe promisiuni de integrare, inclusiv cu Garmin, dar încă nefuncționale. În plus, as always, versiunile pentru Android sunt și mai imprevizibile. Am studiat puțin problema, am citit regulamentul, m-am jucat cu brățara MiFit până mi-au sărit capacele și le-am și scris câteva observații, în data de 8 septembrie. Am punctat că există posibilitatea ca unele echipe de amatori să treacă pragul de 100k pași două zile la rând și a treia să fie cuminți. Am venit și eu cu sugestia să se lase și introducerea manuală, că precis va fi o avalanșă de cereri de corecturi de la concurenți. Cam asta am scris:

08 sept WM.jpg regulament.jpg

Din ce am scris la organizatori și partea din regulament pe care se pare că unele echipe nu o știau sau nu au interpretat-o corect

Nu pot să nu pomenesc acum de discuțiile ulterioare (la o săptămână după încheierea concursului!) prin care unii au dovedit că n-au citit regulamentul cu atenție și s-au simțit nedreptățiți că n-au fost pe podium. 🙂 Așa nu poți câștiga niciodată, prima cerință la o problemă e să citești corect ipoteza, că altfel sigur nu ajungi la rezultat. Adică … au câștigat, dar alt concurs!

Și acum etapele concursului (11 septembrie – 10 octombrie), așa cum le-am văzut eu…

Dolce far niente (11 septembrie – vineri 29 septembrie)

Toți din echipă ne-am văzut de viața noastră vreme de 3 săptămâni. Hotărâsem doar să participăm și atât. Am avut zile cu 2k pași, într-o zi mi-am uitat brățara acasă, oricum n-o purtam tot timpul, majoritatea zilelor am avut sub 10k… Mai și alergam, dar puțin, pregătindu-mă de Pirin Ultra. Într-adevăr ultra-ul acesta, chiar scurtat din cauza vremii, a mai aranjat puțin pașii mei: 136k într-o zi (vineri 21 sep) și 51k în a doua(sâmbătă 22 sep). Nu țin minte să fi vorbit cu ai mei, să-i avertizez că dacă facem peste 100k duminică suntem profesioniști. 🙂 Chiar dolce far niente, starea taurului Ferdinand din desene animate – “he smell flowers”.

sep 26 mifit.png

Așa am început Walking Month

my 30 day challenges.JPG

Să nu uităm de fapt ce poate fi o motivație la Walking Month, despre care am scris anul trecut 

Vineri 29 septembrie, momentul de cumpănă, AMR 11 zile

Mi-am adus aminte de WM. Pe la prânz mă hotărăsc să vorbesc cu Mihai Pantiș și echipa lui, să-i întreb de sănătate. Era ultima zi în care mai puteam eventual mișca să obținem un rezultat demn de UltraRunners la Walking Month. Doream să mă liniștesc, să scot cuiul din cap. Pentru mine urma Maraton Piatra Craiului peste o săptămână, în mod normal dacă doream un rezultat bun acolo trebuia să alerg cât mai puțin înainte.
Și îi iau așa la bășcău cu întrebare de genul “Bre, ce vă mai face WM? Sau n-are sens să vă întreb, amatorilor!” Și continui cu “Vreau să știu care-i atmosfera în straturile superioare, dacă sunteți pe acolo.”
Le spun că am 400k pași și echipa 1200k. N-am nimic de pierdut, în ei pot avea încredere, le arăt astfel și că dacă cumva sunt în luptă cu echipele din jur, nu suntem noi aceia, suntem pe nicăieri. Și ei, evident, știu că nu-i mint. Informație contra informație. Nu consider că le-am dat prea mult pentru nimic.
Aflu că sunt primii, cu 2000k. Se gândesc că precis ceilalți au pași ascunși, n-au pus tot. Dar eu fac rapid niște calcule. Și cam așa am încheiat: “Păi nu stați tulburător față de anul trecut. Aveti o medie de 27k/om/zi. Anul trecut s-a câștigat cu 56k/om/zi media! Unde sunt nebunii de altădată? … Deci abia depășiți pe zi norma de amator. Mobilizați-vă!” 🙂

29 sept discutie cu echipa Rusu ok.JPG

Și uite-așa în loc să mă liniștească, discuția asta mă pune pe gânduri! Și tot weekendul m-am gândit WM sau MPC? Cum sunt om practic, le-am spus la ai mei că avem șanse la podium dacă tragem tare, dar încă nu le pot spune matematic cât ar trebui să facem zilnic. Adică… cât de mult. Și nu sunt hotărât nici eu. Dar măcar să ne obosim să punem pașii zilnic, să știu cum stăm. Și să facem pași! M-am apucat cu îndoială și eu să alerg, mi-era clar că trebuia să ajung la o medie de peste 30k zilnic ca să avem șanse. Și asta însemna că trebuie să recuperez. Vineri am făcut 35k pași, sâmbătă 51k (am avut concurs de MTB care m-a și obosit și nici n-am făcut pași) și duminică 41k. Cu greu, nu eram obișnuit. Ca echipă n-am depășit 100k zilnic, dar începuse mobilizarea.
Acum mi-a venit ideea să denumesc zilele în care nu aveam voie să facem mai mult de 100k pași zile pe roșu. Interzise! Și m-am mai uitat o dată la regulament, să fiu sigur că am înțeles bine. Da, tot a treia zi pe roșu, dacă doream să rămânem amatori.

Luni 02 octombrie, decizia, AMR 8 zile

Mă interesa doar cum stau primii și ce văd ei. Erau intangibili Mihai și echipa, dar restul nu. Asta dacă nu au pași ascunși și nu accelerează. Cam mulți de dacă. Dar poate totuși un podium…
Și vorbesc cu prietenul Adi Cosma din echipa care credeam eu că sunt primii la amatori. Și poate erau atunci, dar din anumite motive au ales să nu tragă la final. Cu Adi, fiind concurență, n-am vorbit decât la modul general despre WM. El credea că este un clasament separat la amatori și separat la profesioniști. L-a indus în eroare faptul că scria în aplicația WM “amatori” pe aceeași pagină cu numărul de pași. El vedea o echipă la sute de k în față, precis era a lui Pantiș! Dar regula celor 3 zile putea să facă credibilă și că-i echipă de amatori. Și-i spun direct că doar dacă trece la profesioniști îl pot ajuta. Și de fapt ne-am sunat pentru că urma să mergem împreună la MPC. Dar aflu ceva important: se pot adăuga activități în aplicația Google Fit (GF), versiunea web. Dar acei pași nu apar instant în aplicația WM, uneori doar la câteva ore. Și faptul că se pot adăuga și apoi șterge pași, la care se adaugă pașii pe care îi pune aplicația GF când mergi cu mobilul face ca să nu știi precis niciodată cât au adversarii: mereu se modifică pașii la echipe și individual în timpul zilei. Mulțumesc! Eu însă trebuie să privesc mai global, cine e în jurul nostru chiar nu mă interesează, doar trebuie să trec în straturile superioare mai rarefiate unde câțiva k pași nu contează! Pfui! Eu studiasem GF înainte de concurs, dar atunci mă interesase doar cum reușește să facă sincronizările.
Și îmi dau seama că nu încalc regulamentul dacă pun și apoi scot acele activități. Și la final oricum pun manual pașii făcuți, nu las “loteria” GF să intervină. Practic însă cu versiunea web am stat și o oră și nu s-au pus în WM pașii. Și descopăr că dacă pun activități în aplicația GF pe mobil, pașii apar instantaneu în WM!
Și uite-așa, cu instrumentele “viitorului” în mână, mă decid: WM, la MPC sunt ultramulțumit că voi fi CarpathianMan dacă termin cu bine! Oricum va fi diferență de minute, maxim 20, față de cum sunt la optim, și asta nu-mi aduce podium la MPC, unde sunt la categoria mea alergători de top ten la general! Iar voi ateriza pe lângă podium, nici măcar nu pot adeveri ce-mi spune Silip – “abonat la locul 4”!
Știi și la ce te ajută că știi? – pentru mine e o întrebare celebră și înțeleaptă. Unde am auzit-o? La “Știrile de sâmbăta asta” de pe TVR Cluj, demult – emisiune de divertisment. Chiar era faină emisiunea, cu mult umor.
Și chiar așa, la ce ajută că știu:
1. Clasamentul e comun, atât la individual cât și la echipe.
2. Din aplicația GF pe mobil se pot pune activități temporar (deci număr de pași) care ajung în aplicația WM. Există niște limite la număr de pași pe oră.
3.  Când mergi cu mobilul aplicația GF pune activități/pași/miscellaneous care apar imediat în aplicația WM dacă ești conectat la internet.
4. În aplicația WM, cam incomodă pentru a vedea câți pași fac cei din echipă, poți tăia din grafic coechipieri, astfel să rămână câte unul, să vezi mai ușor cât a făcut.
5. De ani trecuți: 10k pași o oră de alergare, 7500 pași mers pe oră.

Screenshot_2017-10-05-05-50-32.png Screenshot_2017-10-09-00-17-42.png

Din lucrurile mai puțin știute

Măsuri luate:
1. Pașii de pe Garmin Connect trecuți în mod privat. Doar o activitate pe zi de alergare înregistrată cu ceasul. Setat ceasul să pot vedea dintr-o apăsare de buton numărul de pași.
2. Tabel în care am trecut numărul de pași obținuți prin simulare. Am văzut astfel cât aveau cei din față. Dar asta numai după câteva zile am făcut, eram prea departe ca să conteze 100k – 300k pași adăugați.
3. Evitam să umblu sau să alerg cu mobilul. Mă încurcau activitățile puse de GF, nu aveam plajă mare de simulare și pierdeam vremea cu intervale orare. Măcar eu să nu creez o linie în plus în tabelul cu ce văd în față.
4. Mulți pași. Cel mai important. Fără pași degeaba calcule. Nu eram în stare momentan nici cu simulare să văd vârfurile. Așa că, după cum am procedat anul trecut – tot pe jos – serviciu, orice. Și trezit devreme… oricum mă trezesc devreme.
5. La toate lucrurile legate de WM mă gândeam când alergam sau mergeam. Nu aveam timp de stat și scris.
6. Plan de pași, deja știam de anul trecut cât trebuie să am la o anumită oră ca să îmi îndeplinesc norma sau la câți pași pot ajunge la sfârșitul zilei.

simulare.jpg

Tabel cu simulare

Miercuri 4 octombrie, prima estimare, AMR 6 zile

În sfârșit am putut să fac o estimare cu numărul de pași pe care trebuie să-i facem zilnic ca să putem avea șanse la podium. N-aveam ce face, am pus zile pe roșu miercuri, vineri și luni. N-am putut avea mai puține, ce să-i faci dacă încerci să îngrași porcul în Ajun! Oricând puteam renunța la amatori, dar câtă vreme aveam șanse la locul 1…
Reieșea deci că avem șanse la locul 1 la amatori! La individual era însă un haloimăs! Eram încă înconjurat de o mulțime de oameni, dar eram la vârful lor, și apoi începeau “greii”. Totuși era clar că numai la amatori aveam șanse la podium. La profesioniști nici pe Pantiș nu aveam șanse să-l ajung. Doar dacă mă înțelegeam cu el să nu facă pași! 🙂 Dar ce să-i ofer în schimb? 🙂 Și oricum doar locul 1 se premiază, restul podiumului e pentru “glorie”, așa, între noi.

estimare 4 oct.jpg

Estimare 4 octombrie

Ce trebuia să facem? Simplu! 220k zilnic în zilele normale, cât mai aproape de 100k în zilele pe roșu. Ca să am motivație să fac pași mulți pentru mine a contat și să lupt pentru individual. Aveam cei mai mulți pași din echipă, doar unul dintre noi putea avea șanse la podium. Și trebuia sprijinit! Mi-am calculat că am șanse cu 70k zilnic. Pentru mine nu existau zile roșii! În zilele roșii ai mei aveau limitare de număr de pași.

Joi 5 octombrie, prima situație la individual și echipe, AMR 5 zile

În sfârșit am avut “puterea” necesară să ajung spre vârf să văd adversarii. La individual nu m-a interesat prea mult, n-aveam vreme de pierdut: pașii de simulare au fost mari, după distanțele dintre echipe.

situatie 05 oct ok.jpg

Situație 5 octombrie

Sâmbătă 7 octombrie, ziua MPC, AMR 3 zile

Totul conform planului… oare? Eu mă străduiesc: până să înceapă concursul deja aveam 10k pași, deci echivalentul unei ore de alergare. Eram obosit, mi-a fost greu la început la MPC. A fost vreme urâtă și-n acele condiții după concurs am mai făcut 40k pași, alergând prin ploaie. A fost prima zi în afară de cea de la ultra când am atins 100k pași.
Duminică în schimb abia am reușit 70k pași, nu s-a văzut că e zi fără restricții. Am ratat și “Treasure Hunt”, eu fiind pe drum încă, nici poveste să ajung pe la ora 12 în Cluj… unul din regretele mele. Poate totuși povestește cineva cum a fost! Sove și-a făcut timp… Nimic n-a “transpirat” până acum. 🙂
Nu am găsit niciun motiv plauzibil să trecem la profesioniști, mai aveam echipe în față dar nu departe, așa că luni am făcut ca echipă maxim 100k.

situatie 08 oct.jpg

Situație echipe 8 octombrie

Marți 10 octombrie, ultima zi – ziua liberă, ziua exceselor

Lucrând în unele weekenduri obțin zile libere. Un as pentru mine la concursul WM. Și l-am folosit. A fost greu. Am făcut 150k pași, mai mult ca la ultra. Dar la ultra am folosit bețe, practic am făcut mai mulți pași dar nu au fost contorizați. Doream să reușesc între 120k și 140k. Consideram că doar de la 140k am șanse la locul 1, asta dacă n-am ghinionul ca să fie un amator sus între primii profesioniști. Când pe la prânz mi-a spus Sove că el nu reușește să facă cât și-a propus, el având prezentare la “Arcul Carpaților” (felicitări încă o dată), am știut că e musai 140k și din punctul de vedere al echipei.

Nu poți obține ceva fără plan. Mai ales dacă e timp limitat. Ca să ajung la 150k planul a fost de … 160k. Simplu: de la miezul nopții la miezul nopții – o oră alergare, jumătate oră odihnă. Ies 16 ore alergare cu 8 ore pauză. Rezonabil. Plus că în pauză nu există să nu faci măcar 500 de pași. Și totuși… eram foarte obosit. M-am trezit abia după ora 3 și apoi mai mereu eram în urma planului cu 15k-20k pași. M-am ambiționat însă spre seară. Am alergat pe ceas peste 90km în 9 etape, dar au fost perioade în care n-am folosit gps ca să nu se descarce și pentru că îmi făceam mersul de recuperare.

Screenshot_2017-10-13-06-08-30.png Screenshot_2017-10-13-06-08-18.png Screenshot_2017-10-13-06-07-52.png Screenshot_2017-10-13-06-06-03.png

Din graficele de final din aplicația Walking Month

Final

Am încheiat la echipe pe locul 1 la amatori cu 3262k pași, practic pe locul 2 general după echipa Skywalkers. Mulțumesc alor mei pentru colaborarea fructuoasă cu piticii mei. În 4 octombrie dădusem estimare pentru echipa noastră la amatori de 3180k (o valoare acoperitoare pe care am depășit-o) și pentru adversari 3000k (după noi echipa Tarahumara a avut 3152k, au accelerat la final).

La individual n-am reușit s-o ajung pe Livia, protejată fiind și de Mihai. 🙂 Omul despre care nu știam nimic aflat în fața lui Mihai. Din ce știu, Mihai ne separa în clasament, eu având 1288k pași și ea cu 69k mai mulți. Asta e, încă o zi sau să nu fi plouat la Zărnești. Dar mai bine așa! Felicitări Livia! Așa da! A arătat că a vrut cu adevărat, s-a luptat și n-a fost ajunsă de “fărașul” Ultrarunners!

premiu si tricou.JPG

Deja sunt amintiri

Am făcut cumva și tot am ajuns să fac pași mulți la Walking Month. Dar efortul mare măcar n-a fost o lună ci ceva mai mult de o săptămână. Ce m-a determinat să-mi schimb atitudinea a fost informația că anul acesta e leneveală. Și atunci am vrut ca aceia care câștigă să nu obțină un premiu prea ușor. Cum se spune, apreciezi mai mult un lucru obținut mai greu. După anul trecut să se treacă în extrema cealaltă? Nu! 🙂 Dacă lupta între echipe era publică poate era mai fun. Dar nu era dorința mea să agit spiritele, ba din contră.

Felicitări Betfair pentru Walking Month! Mai ales pentru că e un concurs caritabil cu succes, dar și pentru partea competițională, cu regulile mereu surprinzătoare. Ce ne rezervă “Treasure Hunt Rules” anul viitor? Abia aștept! De fun!

Aug 172017
 

Memorial Kos Karoly

Memorialul Kos Karoly – tura de drumeţie 55km

Weekend fără concurs, asta era în plan. Doar urmează 2×2 Race şi ultra Via Maria Therezia. Şi m-am ţinut de hotărâre, dar în modul meu: am participat la o tură memorială, lângă Cluj. Am spus şi înainte, cu ocazia turei memoriale Jokai Mor, că mi se pare o idee faină să organizezi ture din care să mai şi înveţi câte ceva, să ai timp să şi socializezi – mai mult ca la un concurs obişnuit unde eşti tu şi rezultatul. Tura a fost pentru oricine –  un alt aspect important – fiind organizată pe mai multe distanţe şi pentru MTB şi pentru drumeţie/alergare. De data aceasta am ales alergarea, pe traseul cel mai lung – 55km.

IMG_20170812_065004.jpgIMG_20170812_065030.jpg

Startul – Biserica cu Cocoş – Cluj

În cazul de acum, m-am apucat iar de citit. Evident, despre Kos Karoly, un mare arhitect, cunoscut pentru interesul lui în special pentru ţinutul Călatei (pe wiki apar mai multe amănunte), pentru interesul conservării tradiţiei arhitectonice transilvane. Călata este un afluent al Someşului Mic, o zonă din preajma Clujului. Aici, arhitectul a construit biserici, clădiri reprezentative, devenite monumente istorice. A avut un aport şi la construirea Grădinii Botanice din Budapesta. Un alt amănunt – biserica din Feiurdeni a fost construită tot pe baza planului lui, iar acel plan de fapt a fost elaborat de el ca propunere la construirea Catedralei Ortodoxe din Cluj! După cum se vede n-a fost aleasă propunerea lui, a ieşit de această dată pe locul 2, dar ideea nu s-a risipit. Şi, părerea mea strict de om obişnuit, îmi plac construcţiile lui, acoperişurile parcă din poveşti.

IMG_20170812_082325.jpgIMG_20170812_125825.jpgIMG_20170812_125845.jpg

De pe traseu – vârful Batori şi vârful Riszeg

Aşa cum îi stă bine unei ture memoriale, s-au atins obiective construite de Kos Karoly. Startul la turele lungi de MTB şi drumeţie s-a dat de la Biserica cu Cocoş din Cluj, la care a fost arhitect. Finişul a fost la Stana, în Sălaj, practic dincolo de Huedin. La Stana “veche” sunt clădiri de vacanţă construite în acelaşi stil, din ce am auzit o parte de un arhitect – Muller. La Stana este şi casa unde a locuit şi creat Kos Karoly, cu un nume care suna ciudat în română – Casa Ciorii – Varjuvar. E impresionantă, se poate vizita doar la exterior… Kos Karoly n-a mai fost acolo după ce a avut loc un episod nefast după război.
Traseul a trecut pe lângă Parcul Etnografic Transilvan din Hoia, urmând în principiu culmile dealurilor. După ce am urcat vârful Batori, am trecut porţiunea de autostradă nouă “Neterminata” – ca să iau denumirea după o simfonie celebră, apoi am făcut popas la biserica din Dumbrava. Ca repere au fost traversările de şosele – varianta de legătură Căpuşul Mare – Zalău, şoseaua de Leghia, stâlpii de telefonie de pe dealul Riszeg. Până la “Neterminata” am mai fost, dar restul a fost nou pentru mine. M-am bucurat că am avut ocazia să văd împrejurimile Clujului altfel, să-mi aduc aminte cu un zâmbet de exprimarea unui coleg “frumos ţărişorul meu”.

IMG_20170812_111240.jpgIMG_20170812_111341.jpgIMG_20170812_111208.jpgIMG_20170812_111324.jpgIMG_20170812_111347.jpg

Biserica din Dumbrava

A fost o tură grea, de 55km, cu startul la ora aproximativă 6.30, un ultra ca antrenament de ultra. Am fost împreună cu un prieten, Csaba, căruia îi mulţumesc de companie. Am alergat destul de intens, a fost foarte cald, ar fi fost mult mai greu fără acele puncte de control de pe parcurs unde ni s-au pus şi etichetele cu timpul realizat. La final, la vila Szentmirei, am fost serviţi cu o mămăligă bună cu brânză şi slănină. 6h42min ne-a luat “drumeţia”, în faţa noastră doar doi biciclişti au terminat, dovadă că nu s-a grăbit nimeni.

IMG_20170812_142318.jpgIMG_20170812_142155.jpgIMG_20170812_142138.jpgIMG_20170812_142650.jpgIMG_20170812_142635.jpgIMG_20170812_142607.jpg

Finişul – Stana

După ce am băut şi o bere normal că am privit altfel perspectiva de a ne întoarce tot în alergare. În mod obişnuit, ca orice om normal, ar fi trebuit să alegem mersul cu trenul, aveam şi orele la care treceau trenurile prin halta nouă Stana, n-ar fi durat mai mult de o oră. Dar noi am luat-o înapoi, pe “Lungul drum spre casa – dupa concurs – Stana – Cluj”, pe un traseu pe care am încercat să-l facem cât mai scurt şi cu o diferenţă de nivel cât mai mică. Ne-a luat 8h pentru cei 46km, a fost mult mai greu decât la dus, am avut noroc că la Dumbrava încă am putut găsi apă. Punctele de control în principiu nu mai erau valabile, era un interval orar în care trebuia să ajungi. În rest, am rămas fără apă cam ultimii 10-15km şi n-am mai alergat deloc. L-am încetinit astfel pe Csaba, dar n-am vrut să risc accidentare pe fondul epuizării. Ne-a prins şi noaptea, dar eram pregătit – aveam frontală. Înainte de a coborî de pe deal spre strada Donath am întâlnit doi îndrăgostiţi (ştiam eu că găsesc pe cineva pe acolo 🙂 ) şi au fost bineînţeles săritori şi ne-au dat apă. Ultimii 2-3km doar un gând mai aveam – să ajung la nonstopul de la capăt Grigorescu.

IMG_20170813_081844.jpgtraseu Kos Karoly.jpgIMG_20170813_081706.jpgIMG_20170813_081649.jpg

Amănunte…
Linkuri la strava – trasee – dus şi întors
https://www.relive.cc/view/g13513635448
https://www.relive.cc/view/g13513641180
Foarte fain traseul, greu însă să te încumeţi singur şi fără punctele de alimentare trebuie să-l gândeşti cu treceri prin sate. Mulţumesc organizatorilor – clubul EKE, oamenilor de la punctele de control, a fost o sâmbătă deosebită. Poate data următoare merg cu MTB-ul, deşi nici aşa nu-i uşor, ei au tot făcut pene.

IMG_20170812_154809.jpgIMG_20170812_154836.jpg

Pe întoarcere

May 142017
 




A început o perioadă de tranziţie de la competiţiile mai importante din primăvară la cele din vară. Cum orientarea mea este în special spre concursurile pe echipe, spre cele de anduranţă – ultratrail şi dacă există şi de aventură, minusurile au ajuns să fie antrenamentele de MTB şi viteza la alergare, pentru competiţiile de scurtă durată dar intensive, inclusiv triatlon. Cu mare plăcere m-am urcat din nou pe MTB, fără mari pretenţii la rezultate bune, şi s-a văzut asta la Maraton Făget şi NapoCup XCO. Dar important e să-ţi placă, restul vine de la sine. Şi, ca să nu lâncezesc, am început să bifez evenimentele din zonă, chiar dacă nu pentru aspectul competiţional. În final însă preponderent tot spre trail mă voi îndrepta, pentru că mă aşteaptă Maraton Apuseni, Propark Adventure, Marathon 7500, UTF şi probabil Geiger MTB.

Aşa am ales să particip la o tură de tradiţie – Jokai Mor, pe unul din traseele de la Cluj-Napoca la Râmetea, la care puteai alege MTB sau alergare, trasee mai uşoare sau mai grele, mai scurte sau mai lungi. Am continuat cu o vizită la noul Complex Sportiv Gheorgheni – Cluj unde m-am distrat puţin la Ziua Orientării pentru toţi şi, chiar astăzi, am participat la Campionatul Naţional de Duatlon de la Cluj.

Dar, să le iau pe rând …

1. Tura memorială Jokai Mor  – am ales MTB pe unul din traseele dificile
2. Ziua Orientării pentru Toţi – popularizarea orientării
3. Campionatul Naţional de Duatlon – duatlon

 1.
Tura memorială Jokai Mor – 06 mai – este practic o excursie organizată de clubul EKE, în care nu contează vreun clasament final. Primeşti o hârtie cu puncte de reper (control) pe care trebuie să le atingi, unde sunt oameni, la câteva chiar poţi să mănânci. Cel mai important e să te simţi bine, sunt persoane care vin an de an să socializeze, să sărbătorească anduranţa şi sănătatea prin mişcare. Ca să nu fie monoton, în fiecare an poţi alege alt traseu, traseul îl poţi parcurge pe jos sau cu bicicleta, te poţi înţelege cu prietenii să-l parcurgeţi împreună. E o idee super, nu tot “hammering” în regim de concurs şi apoi fuga acasă că ai treabă.

18300970_1519911414709987_702916887056147439_n.jpg 18268609_1366773560026103_7628256605801710441_n.jpg

Normal că imediat ce am auzit de la Suni de tura aceasta mi-am zis că mi se potriveşte, dar tot nu m-am putut acomoda cu ideea de excursie, aşa că împreună cu prietenul Zsolt am pus la cale un traseu în regim mai alert, traseul N, considerat şi dintre cele mai dificile şi lungi. Am ales deci MTB, că de alergare gen ultra deja eram sătul.

IMG_20170507_164400.jpg IMG_20170507_164412.jpg IMG_20170507_164245.jpg IMG_20170507_164342.jpg

Ca la orice excursie care se respectă, ora de plecare nu-i fixă, iar noi am ales să plecăm mai târzior, pe la 8, în fond dacă ne grăbeam prea tare poate voluntarii de la posturi nici nu apucau să ajungă la timp. Ruta aleasă a fost Cluj – BR – Adrenalin Park – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii dinspre Petreştii de Jos – Curmătura (mai sus de Petreştii de Sus, unde este mănăstirea) – Moldoveneşti – Piatra Secuiului – Colţeşti – Râmetea.

Nu m-am putut dezminţi, iar la Curmătura am luat-o niţel greşit – aşa, cale de-o oră convertită în peste 6km cu peste 200m diferenţă de nivel în plus. Dar a fost fain! Am avut parte de o coborâre pe banda roşie (potecă destul de abruptă şi cu ceva provocări pe parcurs) până la Buru pe care am continuat s-o facem deşi deja ne-am prins că am greşit – era păcat s-o ratăm. La Buru am luat-o înapoi în sus pe triunghi roşu spre “boscheţii” unde trebuia să obţinem “ştampila”. Ar fi fost ok urcarea dacă nu era plin de copaci doborâţi de la iarna târzie care a afectat puternic şi pădurile din Făget. Aşa, sătui să tot descălecăm, cu câteva sute de metri înainte de PC am parcat bicicletele şi am continuat pe jos. De alte evenimente mai deosebite ne-am ferit, la final am avut peste 90km cu 2100m diferenţă de nivel, parcurşi în aproape 9 ore.

Foarte de treabă oamenii de la punctele de alimentare din sate, ce mi-a plăcut mai mult a fost pâinea cu unsoare şi ceapă, dar nu m-am putut abţine să gust din tot felul de dulceţuri. Mi-am zis: uite un eveniment la noi care nu-i concurs, dar la care participă activ comunitatea!

IMG_20170506_204354.jpg IMG_20170507_134804.jpg IMG_20170507_122526.jpg IMG_20170507_134711.jpg

Şi un alt aspect, şi mai important: a fost plin de copii, unii mici, familii! Au participat şi ei. Au fost şi ai mei, practic la Râmetea mi s-a întregit familia. Explicaţia? Au fost stabilite trasee şi pentru cei mai mici, majoritatea au plecat din Moldoveneşti până la Râmetea, maxim 12km, excursie în grup de o zi, pe jos. Şi au avut ce vedea, chiar dacă la Cheile Turzii n-au ajuns. Au urcat la Piatra Secuiului, au coborât pe partea mai abruptă până la Râmetea.

Faină zi, e drept că a fost nelipsitul noroi, dar ce mai contează? Faini oameni, le mulţumesc pentru tot. E tot mai greu să mobilizez copiii, dar dacă astfel de excursii n-ar fi o excepţie mi-ar fi mai uşor.
Ziua următoare m-am întors tot pe MTB, pe la Măgura Ierii, aproape de Borzeşti, n-a fost uşor: noroaie, poteci neumblate şi veşnicile crengi rupte. De la Deleni, să mai exersez şi eu cu MTB-ul, am luat-o direct pe ogoare şi mirişti. Dacă eşti perseverent îţi reuşeşte, chiar dacă ce vrei e o prostie!

Top

 2.
Ziua Orientării pentru toţi – 13 mai – e destinată în special copiilor. Eu aşa o interpretez, acest aspect e cel mai important – popularizarea orientării în rândul lor. De fapt, toate cele 3 evenimente despre care vorbesc acum sunt pentru viitorul nostru.
– La Jokai Mor cel mai fain a fost că au putut merge şi copii, care doar împreună se pot mobiliza să parcurgă trasee care altfel ar fi epuizante şi ar fi făcute în chinuri, cu rezultatul fix opus: îndepărtarea de mişcarea în aer liber.
– La Ziua Orientării s-a dat ciocolată la toţi cei mici, la cei mai mărişori a fost premiere (tot ciocolată, dar şi medalii), dar ei deja văd altfel orientarea – merg singuri pe trasee. Şi adulţii au fost premiaţi, inclusiv eu, dar fiecare dintre noi ştim că de fapt suntem a 5-a roată la căruţă. Meritul nostru este că aducem copiii. Eu tot m-am dus, cu Diana, deşi copiii erau plecaţi. Am mai stat de poveşti şi, ca să mă mai obosesc şi eu, m-am apucat să alerg la repere ca la intervale. Doar urma duatlonul, trebuia să văd cum mă simt dacă forţez. Mare greşeală, era gata să mă accidentez şi … toate mă dureau. Grea zi avea să urmeze!
Dar să-mi continui ideea…
– La CN Duatlon, chiar dacă e declarat campionat naţional şi există age groups pentru amatori, cu diplome şi medalii, de fapt principala ţintă sunt tot copiii. Acolo contează cu adevărat competiţia, se uită antrenorii dacă ce au muncit peste iarnă a dat rezultate… În acest context e superfluu să dai o prea mare importanţă rezultatelor la adulţi. Da, e ok să te compari, să lupţi, să te bucuri pentru rezultat. Dar să fii conştient că prin participarea ta de fapt ai sprijinit derularea unui eveniment care altfel ar ieşi în pierdere puternică financiară, că astfel ai dat un semn clar că eşti de acord ca astfel de evenimente sunt pozitive, iar dacă poţi să-ţi aduci şi copiii… Dar lumea, conştient sau nu, a înţeles. Au venit copii, cu antrenori, cu părinţi, de peste tot din ţară. Au venit şi sportivi deja consacraţi, să se măsoare între ei. Dar n-au venit în număr mare adulţi doar ca să obţină titluri la age-groups, nu de la distanţă mare. E fain că s-a organizat la Cluj campionatul naţional. Altădată s-a organizat la Bucureşti. Poate data viitoare se organizează la Târgu-Mureş sau Iaşi. Şi ce-i dacă anul acesta campionul naţional e de la Oradea, anul trecut a fost din Bucureşti şi anul viitor… Mai am şi eu o şansă la locul 3. 🙂

IMG_20170513_130000.jpg IMG_20170513_130112.jpg IMG_20170513_130025.jpg IMG_20170513_115450.jpg

Ziua orientării pentru toţi s-a desfăşurat la Complexul Sportiv Gheorgheni. E prima dată când ajung acolo, aşa că am mai atins un obiectiv. Sper să se construiască ceva asemănător în fiecare cartier, începând cu Mănăşturul. 🙂

În rest, se ştie – oameni inimoşi la orientare. Tot încerc să îndrept copiii spre acest sport în natură, vreme au până la bătrâneţe.

Top

 3.
Campionatul Naţional de Duatlon – 14 mai – Cluj, lângă Parcul Iuliu Haţieganu. A fost interesant de urmărit evoluţia la copii. Unii sunt chiar foarte buni! Au venit şi ai mei, deşi practică alte sporturi. Lumea e mică, se cunosc şi ei cu alţii de la MTB, înot etc. Andreea a ţinut să vină neaparat deşi era foarte obosită, sosise la 2 noaptea de la Braşov, de la campionatele naţionale de fotbal. E campioană naţională cu echipa şcolii! Ce să-i faci, dacă a vrut fotbal… Şi când mă gândesc că o vreme a fost la balet. 🙂
În orice caz, eu sunt păţit, aşa că ziua precedentă am tot montat roţi şi cauciucuri la bicicletele noastre mai de doamne-ajută. Şi maşina de găurit am folosit, să lărgesc la genţi găurile pentru valvele de maşină. Că aşa aveam camerele pentru slickuri. Până la urmă tot va trebui să cumpăr alte biciclete.

IMG_20170514_143416.jpg

18493910_1261357960628463_174402099_o.jpg

S-au străduit ai mei, eu sunt foarte mulţumit! Aşa cum am spus mai sus, ca a 5-a roată la căruţă, am avut şi eu lupta mea în primul rând cu mine însumi. La final am terminat pe locul 42 la general (1h10min32sec pentru 5km alergare + 20km bike + 2,5km alergare), 3 la categoria 45-49 ani, am resimţit lipsa antrenamentelor specifice de viteză şi s-a văzut că anul acesta am kilometri mai puţin pe bike, iar cursiera … e prima dată când o folosesc în acest sezon. Ce să-i faci – ploile şi alergarea. Mai degrabă invers.

Urmează pentru mine (noi) un fel de concurs de MTB (fără marcaj) şi Maraton Apuseni.

Top

May 012017
 



În jurul 100 Miles of Istria s-au selectat de la sine câteva competiții care  mi s-au părut interesante și provocatoare în același timp. Am să scriu câteva cuvinte, în locul mâncării micilor de 1 Mai, sperând ca poate – poate se va îndrepta vremea.

1. Cupa Busola de Aur – orientare – medie și lungă distanță
2. Brașov Marathon – trailrunning – proba de maraton
3. NapoCup XCO – MTB – amatori
4. Maratonul Făgetului – MTB – proba lungă

 1.
Cupa Busola de Aur  – aprilie 1 și 2 – s-a desfășurat lângă Sălicea, nu departe de Cluj, mai precis – Poiana Bivolilor, cu câteva zile înainte de competiția din Istria. Faină denumire! Și cred că nu-i departe de ce a fost mai demult acolo, sunt câteva mici lacuri/bălți care au putut fi raiul acelor animale. N-o știam, deși mai alerg sau merg cu MTB-ul pe acolo.

IMG_20170402_133231.jpg IMG_20170401_125621.jpg IMG_20170401_125655.jpg IMG_20170401_125937.jpg rezultat oficial cu split.jpg 17492744_10211902837271359_8694367680582868519_o.jpg 17545238_10211894456341841_2566253120481124663_o.jpg

Acum sunt eternele oi, ca să fiu la modă – cele din Miorița varianta modernă – cântate de Iuliana în Lupii la Vocea Rusiei și totodată cele care au scufundat o navă spion rusă (“…râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este”.

Mereu reușesc să mă surprindă orientariștii cu ceva. Pentru mine e o disciplină mai nouă și e foarte greu acum să trec de nivelul de începător.
Am depășit totuși faza de alergare fără cap, când parcurgeam un semimaraton fără să găsesc toate reperele, în condițiile în care descrierea probei conținea lungimea optimă de 4-5km.
Au fost două zile, în prima medie distanță și în a doua proba de lungă distanță. Mi-a plăcut, a fost o competiție veselă și cu mulți copii. A fost soare, în sfârșit cald, au venit concurenți din toată țara. Eu sunt mulțumit de rezultatul obținut, mai am însă perioade în care mă ia valul vitezei și mă chinui să înțeleg pe hartă unde puii mei am ajuns. Măcar știu să iau reset și să mă întorc.
Am încheiat pe locul 7 la categoria M45, undeva la mijlocul clasamentului.

Top

 2.
Brașov Marathon – 22 aprilie – a urmat Istriei, am trecut de la căldura surprinzătoare din Croația la zăpada Bucegilor. A fost prima dată când am participat aici, m-a tentat și pentru că deschide șirul de competiții din Circuitul Carpaților. Pun mai jos ce am scris pe FB, e relevant.

AW110_003807.jpg 18121367_10212125744283895_512637714629809401_o.jpg AW110_003809.jpg AW110_004019.jpg 3.jpg AW110_003921.jpg Diploma Brasov Marathon 2017.jpg

A fost un concurs cu un traseu frumos pe o vreme insorita – cu multa zapada.

Au fost 31,5km, traseul de maraton fiind scurtat din cauza condițiilor, cred că a fost bine așa și într-adevăr timpii finali n-au fost mult diferiți față de anul trecut când a fost uscat. Nu s-a urcat până pe vârful Postăvaru, ci doar până la cabana cu același nume, dar eu n-am simțit lipsa.  Oricum anul acesta am urcat o dată cu schiurile la Postăvaru Night.

M-am cam chinuit eu să pășesc pe urme, n-am avut cine știe ce viteză. Spre sfârșit traseul a fost mai alergabil în stil “clasic”, trecând înainte pe acolo cei de la semimaraton și mai topindu-se și zăpada. M-am străduit să ma țin de Vio, apoi de fata care a încheiat pe locul 1, și tot așa. Până la urmă am încheiat în 4h33min47sec, pe locul 32 general și 4 categorie, la aproximativ 1 minut de locul 3.
Am tot avut cârcei, se mutau de pe un picior pe celălalt ca purecii. Treceau imediat ce luam o gură de izotonic, așa de repede de parcă era efect placebo. Se vede că m-am antrenat mai mult pentru ultra anul acesta și mi-e greu să alerg tare.

Mă bucur că am fost cu aproape toată familia și Tudor a participat și el la proba de copii.

Multumesc pentru poze!
Mai jos cateva linkuri:
Poze – album 1
Poze – album de pe FB
Rezultate oficiale
Pagina de pe FB a organizatorilor
Activitatea mea pe Strava
Cei care și-au pus activitățile pe Strava – apar pe flyby

Top

 2.
NapoCup XCO – 29 aprilie – a însemnat un început destul de brutal de sezon competițional la MTB. Pentru Istria a trebuit să fac volum la alergare, vremea a fost mai mereu dificilă pentru MTB și șosea, mie nu-mi place să merg la sală, îmi place să fiu afară în timpul liber chiar dacă acest lucru înseamnă un rezultat mai slab la o competiție. Efectul cumulat l-am simțit și înainte, și în timpul cursei.

18196072_10155316434099886_2079602013_o.jpg IMG_20170424_113712-EFFECTS.jpg traseul meu XCO.jpg

M-am străduit să mă antrenez pe traseul de XCO aproape în fiecare zi în ultima săptămână, am reușit și să vin o dată cu Andreea. La copii mi-a făcut plăcere să ajut și eu puțin la marcare în incinta Muzeului Satului (Etnografic), care a fost gazda concursului și anul trecut. Lipsa de km pe MTB mi-a scăzut și nivelul de încredere în capacitățile mele tehnice, am avut nevoie de 2 zile ca să pot trece porțiunea de rock-garden (am încercat pe stânga, apoi pe centru – am sărit ceva și mi-am atins foaia mare față și am ajuns la concluzia că mai bine pentru mine e “dreapta – stânga – stânga”), coborârea mai lungă și cât de cât abruptă n-o puteam face decât în două etape, cu oprire pe la mijloc, jumpul de la sfârșitul pădurii încă nu exista. Eram și cu cauciucuri de noroi Maxxis Beaver și nu aveam de gând să le schimb pentru că le consideram bune pentru ziua următoare la maraton.
M-am plasat cam printre ultimii concurenți, nu aveam gânduri mărețe, puteam urca peste tot dar mergeau greu picioarele. La start mi-a spus prietenul meu de la aceeași categorie Augustin, care acum a ajuns să fie mai bun, că s-a făcut “chicken line” și la rock garden. Doar atât a trebuit, mi-am setat mintea să folosesc căile mai ușoare și m-am ținut de hotărâre chiar dacă tentații au fost, mai ales după ce prietenii mei mai făceau ca găina când treceam pe acolo. 🙂 Prima dată era să ratez intrarea pe ocolire, aveam ceva viteză. La a doua coborâre mai abruptă am avut surpriza să văd plasați în colțul “meu” de aterizare de la mijloc pe tinerii care erau pregătiți să acorde ajutor în caz de accidentări așa că n-am avut ce face și am reușit să cobor pe linia pe care-mi era teamă la antrenamente.
Am fost într-adevăr lent pe urcări și n-am reușit să închei decât 3 ture din cele 4, am fost depășit spre sfârșitul turei 3 de primii concurenți mai buni. Pentru mine a fost suficient de tehnic și de greu traseul, sper să mă motiveze în continuare să fiu mai mult în șea în săptămânile ce vin. Locul 9 la categorie pentru mine, 1h14min13sec pentru 12,2km și 728m diferență de nivel.
Copiii au participat și ei la concursurile lor, Andreea a mers bine și încheiat prima (nu era greu, fiind singura la categorie, la vârsta ei deja fetele se pare că se orientează spre alte preocupări), Tudor sper să capete din nou drag de MTB.
A fost grea așteptarea copiilor până la premiere, m-am străduit să-i duc pe traseu în punctele cheie, să vadă și ei pe profesioniști și nivelul lor.

Top

 2.
Maratonul Făgetului – 30 aprilie – era proba la care speram să mă comport onorabil. După XCO însă mi-am dat seama că trebuie să fiu extrem de calculat să pot rezista la proba lungă, mai ales că se anunța vreme ploioasă. A plouat peste noapte și, chiar dacă n-am apucat anul acesta să mă duc deloc pe porțiunile noi de pe traseul lung, știam că va fi noroi. M-am pregătit ca de război, mi-am luat și un rucsăcel (la competiții cred că e prima dată când port). Practic m-am pregătit de posibil 6h, speram să mă încadrez în 5h, aveam în plan opriri la curățat angrenaj cu periuța de dinți etc. Bani am uitat să iau, se pare că am nevoie de listă. 🙂

18193269_1713976638629131_4823931696829291205_o.jpg traseul meu.jpg Trasee.jpg

Am mers rezonabil spre încet până la Peana, primul PA. Cauciucurile și-au făcut rolul, în afară de ambuteiajele clasice de început prin pădure n-am avut probleme. Fiind traseul mai greu ca de obicei, au început să se creeze distanțe mai mari între concurenți, diferențierile au apărut mai rapid și mai evident. Sus era o ceață ușoară, vizibilitate mai scăzută. Îmi pusesem gps-ul de drumeție (încă o excepție pentru mine) în modul “course” dar nu eram pe pagina cu harta. La Peana n-am oprit, m-am chinuit să mă țin după cei din față. La un moment dat am auzit bipăit de “out of course”, m-am uitat în jur, mi-a fost teamă să nu intru pe traseu de întoarcere, pe acolo erau relativ mici distanțele dintre traseul de dus și ultima buclă de întors. Până să trec pe hartă deja am dat iar de marcaj și dus am fost după cei din față. Nu mi-am pus prea mult problema de rătăcire, am aflat la punctul PA de lângă lacul Micești că s-a scurtat traseul. Am văzut pe urmă pe Strava că am făcut cu aproximativ 2km și 100m diferență de nivel mai puțin decât alții, dar n-am fost singurul. Mi-au ieșit 38km, 1000m diferență de nivel în 2h37min.

Când m-am văzut înapoi la PA Peana și mi-am dat seama că nu mai e mult, nu se mai merge pe Măgura, am început să mă agit și să cresc ritmul. Mi-am luat și gelurile și batoanele desfăcute, că n-avea sens să le arunc la finish.

Coborârea pe Valea Gârbăului n-a mai fost cea cu pietre, dar provocarea a fost noroiul. M-am descurcat binișor, cauciucurile țineau nu ca la alții care mergeau sanie. S-a mai și căzut, un băiat s-a lovit destul de rău, sper să se facă sănătos cât mai repede. Sunt rideri care s-au oprit să dea prim ajutor, să ia legătura cu salvamontiștii, chiar dacă erau în frunte și la cum îi știu eu erau de podium. Cinste lor, într-adevăr contează prioritățile. Dintre ei îl știu mai bine pe Dan Mitru, erau mai mulți de la Garage Racing dar și de la alte echipe. Am dat doar un nume, dar toată stima la cei de acolo. Îmi aduc aminte de episodul nefast de anul trecut de lângă Oradea, atunci nu s-a putut face nimic…

Top

A început în sfârșit sezonul la MTB pentru mine. Să ne vedem la competiții sănătoși, cu bună dispoziție!

Mar 272017
 

Crosul Divelor

Imagine de la Crosul Divelor

Luna martie e o veritabila perioadă de tranziție. Încetul cu încetul rămâne în urmă schiatul, nu că l-aș practica intensiv, dar sper să răsară MTB-ul, iar cu alergarea continui pentru că sunt câteva concursuri importante pentru mine curând.

Dintre evenimentele lunii martie la care am participat ca și competitor sau însoțitor (vine vremea) enumăr:
1. Cupa Primăverii la orientare – 05 martie – orientare
2. Crosul Divelor – 11 martie – galerie la concursul fetelor
3. Primavera Trail Race – 18 martie – alergare maraton
4. Postăvaru Night – 25 martie – ski tură de data aceasta

N-aș vrea să enumăr ce concursuri am “ratat”, ceea ce contează e că n-am stat între 4 pereți la sfârșiturile de săptămânâ și am avut parte de o atmosferă plină de viață și optimism.

 1.
Cupa Primăverii la orientare a fost ca un antrenament, desfășurat în zona izvorului Bilașcu – Făget. Am prins ceva noroi, mi-a și rămas un papuc înnămolit, scoțându-l apoi cu greu. Nu i-am făcut poză, n-aveam echilibru să stau într-un picior.

IMG_20170305_132607.jpg IMG_20170305_132508.jpg IMG_20170305_133520.jpg IMG_20170305_135651.jpg IMG_20170305_132543.jpg IMG_20170305_135714.jpg

A fost ceva nou pentru mine, în sensul că startul a fost grupat (în bloc). Primul reper a fost obligatoriu același la toți de la o categorie, iar apoi fiecare putea să-și aleagă succesiunea atingerii punctelor după cum credea că e mai bine. Important era să nu ratezi niciun punct, altfel nu figurai în clasament.

Evident că ordinea atingerii punctelor am stabilit-o pe baza a 2 criterii: să nu necesite multe întoarceri – traseu cât mai scurt și să nu tot urc și cobor, să nu fac prea multă diferență de nivel.

pe strava.jpg

De la început mi-am dorit să fie antrenament, să exersez, nu rezultat. Dacă doream rezultat alergam ca din pușcă după Suni de exemplu, stăteam lipit de el, dar la viteza lui sigur nu apucam să fac orientare, să judec singur traseul. Așa că l-am privit cum se duce, ca și pe alții, și mi-am îndreptat ochii de melc pe hartă. Cam după 3 repere s-au stabilit ritmurile și pozițiile la cei din jur, așa că era timpul să nu mai vorbesc de unul singur: am început să alerg alături de Attila Manases. Ne știam de la concursurile de MTB. Avusesem același traseu până la acel moment și am continuat împreună, consultându-ne. A fost interesant și sigur am făcut bine ca am mers împreună, dovadă și rezultatul: 6,4km parcurși în loc de 5,1km optim, un timp de 1h09min pentru cele 18 repere și bonus… locul 7 /14 la categorie. Îi mulțumesc, sper că l-am ajutat și eu cu câte ceva! La așa traseu, în general încheiam pe ultimul/penultimul loc și într-un timp ce se apropia de 2h. Mare lucru e să rămâi calm și să nu te repezi fără să te gândești suficient în căutarea reperelor!

Top

 2.
Crosul Divelor a fost sărbătoarea fetelor alergărețe, un concurs în care fiecare s-a “gătit” cum a vrut. Concursul a fost organizat de Runners Club Cluj, ca de obicei, în parcul Iuliu Hațieganu.

17192589_1485280411491851_740897542005270214_o.jpg 17159239_1417117061694094_5642500952720687952_o.jpg rezultate crsoul divelor 2017.jpg IMG_20170311_100337.jpg IMG_20170311_105858.jpg 1S0A9891.jpg IMG_20170311_113907.jpg

Am venit cu Andreea, am făcut o mică încălzire alături de ea și apoi am făcut poze ca atâția alții. Veselă lumea, frumoase competitoarele. S-a acordat tot ca de obicei premiul pentru cel mai trăznit costum (a câștigat din nou Agresiva – Andrea pe numele ei 🙂 ), nu pot descrie înfățișarea ei fără să mă umplu de ciocolată.
Andreea mea a fost foarte motivată de latura competițională a probei de 2km și a încheiat pe locul 3 din peste 300 participante. Normal că am fost mândru de ea. 🙂

Top

 3.
Primavera Trail Race a fost un concurs la care am participat la proba de maraton – 45km cu peste 2200m diferență de nivel. Istvan a ales o zonă de concurs deosebită –  Șuncuiuș, cu un traseu care a trecut și prin Cheile Crișului Repede.

Pe mine mă leagă de acea zonă amintiri plăcute. În studenție am practicat speologia, am fost și membru al Clubului Speologic condus de Iosif Viehmann. Atunci, prin anii ’90, se făceau multe excursii la Șuncuiuș, fiind o zonă carstică. Cea mai lungă peșteră din România se află aici – Peștera Vântului. Mergeam cu trenul, dormeam pe unde apucam, preferam în poduri la case. Ploua des (și acum a plouat în timpul concursului) dar nu ne deranja, doar mai tot timpul stăteam în peșteră. E drept că atunci îi compătimeam pe turiștii plouați sau toropiți de arșiță care se adăposteau pe sub copaci, pe când noi stăteam la rece și întuneric. În final tot turist am ajuns și eu, mai apoi cu concursurile, prea dragă îmi era lumina zilei. 🙂
Atunci fiecare speolog mai răsărit căuta o peșteră/aven la Șuncuiuș de care să-și lege numele. Era ca un pionierat, ca o obsesie. Dealurile/munții de acolo erau ca un ciur, dacă nu erai atent picai într-o groapă. Problema e că groapa trebuia să aibă anumite dimensiuni ca să devină peșteră. Iar unii căutători erau și specialiști în declararea unor găuri ca fiind cu potențial… și după curentul de aer care se simțea la buza lor. Se mai și săpa dacă era cazul. Se întrebau sătenii pe unde-și aruncau animalele moarte etc. 🙂 Erau primitori, ne primeau în gazdă și se bucurau dacă primeau în schimb becuri sau unele alimente pe care prietenii mei de atunci nu uitau să le aducă.
Țin minte că de câteva ori ne-am cazat la cineva pe un deal. Avea o fată frumoasă, nu chiar de măritat. Dar pretendenți avea deja, de pe dealurile învecinate. Nu știu cu ce se dădea pe buze, dar erau de un roșu sângeriu. 🙂 Și tatăl lui mai enumera din pretențiile lui. Ce legătură are cu mine? Păi acolo am dat cu plugul pentru prima oară! Și probabil ultima, pot spune acum… dacă n-o să fie vreo probă la Propark Adventure sau alt concurs. Era dintre pretențiile lui, să știe bărbatul să dea o brazdă cu plugul tras de cal. Cum cei din jur nu se înghesuiau, am rămas doar eu în față. Am tras o brazdă, nu prea dreaptă, pe dealul unde dorea să are. Calul puternic, plugul bine ascuțit, dar contează în principal omul. Ca de obicei, la orice muncă. Trebuie să se priceapă, să nu se lase prea tare că intră plugul prea adânc și suferă calul, plus că brazda nu va ieși la adâncime constantă, ci parcă în valuri. Dacă se lasă prea puțin doar mângâie pământul și sămânța o mănâncă păsările. Dacă nu ține ferm brazda iese în zig-zag. Concluzia despre brazda mea a fost că n-a fost un model prea reușit dar am potențial și pot dacă vreau să mai trag una, cât de cât paralelă, că le-a îndrepta el p-ormă. Nu m-au lăsat prietenii, au dorit să-și arate și ei priceperea. 🙂

17388902_1917271721865433_7408285979745308346_o.jpg 17434556_1917262928532979_7781787827862306119_o.jpg 17434668_432779697055660_7633478403984527050_o.jpg 17492738_432785100388453_3826585416715366396_o.jpg

Revenind la concurs, cu amintirile parcă mai vii ca niciodată, am tot dorit să ajung la Șuncuiuș la nenumăratele recunoașteri de traseu organizate de Istvan. N-am ajuns, am avut program. Dar de antrenat tot m-am antrenat, doar urmează Istria 100 mile. Am fost până în Cheile Turzii, am fost prin Făget pe trasee de MTB… Fiind și etapă în campionatul Ungariei au venit concurenți buni de acolo și cu atât mai mult apreciez rezultatul lui Silip – locul 2 la categorie și, normal, al lui Sove – locul 1 general și al fetelor – Vio și Cristina, primele la general fete.
Ținta mea nu a fost prea ridicată, m-am dus cu papucii mei de ultra și cu bețele, ca o avanpremieră la concursul de la Istria. Urma să nu trag prea tare și doar ultima buclă să mă testez la maxim, să văd la sfârșit cum mă simt. Atâta că ultima buclă a fost foarte udă, trecând prin apă de multe ori.
M-am pornit alături de Lazăr Sângeorzan și cum la început eram cam în urmă prima urcare a fost lentă, cu înghesuială. Lazăr s-a strecurat mai bine și nu l-am mai văzut multă vreme. Așa că la PA-uri întrebam de el. Aveam acum motivație să mă mișc mai cu talent. Abia la intrarea în bucla 2 mi s-a spus că are vreo 5 minute în față și de asemenea dintre fete Cristina e hăt departe. De Vio n-am întrebat, că n-avea sens, bănuiam că între ele e o luptă și după “hăt departe” nu mai știu ce să urmeze. Ploua și în bucla a doua porțiunea comună de la traseu  nu mai semăna la alergat cu ce a fost la prima trecere. Nu m-am obosit să-mi iau pe mine foița de ploaie și am rămas cu cea de vânt. În schimb am rugat pe unul din voluntari să-mi scoată șapca, prea îmi tot dădeau cu tifla localnicii “vezi dacă nu ți-ai luat căciulă, acum ce te faci, plouă”. L-am prins din urmă pe Lazăr și apoi am alergat împreună o bună bucată din traseu, până la trecerile de apă din bucla 3. Mulțumesc pentru companie! Acolo m-am dus în față, doream să-mi respect planul inițial. Am reajuns un grup de alergători maghiari cu care până atunci am avut un ritm asemănător, l-am întâlnit apoi pe Geza și la coborâre n-am reușit să prind pata galbenă pe care o văzusem la un moment dat cu serpentine mai jos – era Cristina, a terminat cam cu 2 minute în fața mea. Rezultatul final – 5h50min, locul 9 categorie și 22 general. Am aflat pe urmă că Adi Toma s-a motivat și el să vină mai repede, ținându-mă sub supraveghere 🙂 , doar împreună vom alerga la Marathon 7500.

Top

 4.
Postăvaru Night a fost pentru mine de astă dată un concurs de ski alpinism. Anul trecut am participat la alergare, terminând în 37min urcarea până la vârful Postăvaru. Acum am vrut să văd cum e cu schiurile, la fel am procedat și la Parângul Night. În definitiv pentru mine Postăvaru Night probabil este ultima ocazie în din acest an să port schiuri în picioare. Aproape 45minute a durat cursa mea, un timp nu prea strălucit pentru efortul pe care l-am făcut, dar eu sunt mulțumit. N-a fost frig, nu știu cum s-a prezentat vremea ziua următoare la proba de sprint, n-am putut rămâne. În schimb am dansat și eu puțin mai finuț, în clăpari, în cabana Julius Romer, unde s-a făcut de chef până la premiere.

IMG_20170327_134440.jpg
traseu.jpg
17505394_1221486301303674_4020134295906443222_o.jpg

 Acum, că s-a încheiat episodul iarnă, aștept activ ultra-trailul de la Istria, sper să fie bine cu toate că e abia început de sezon. Pe weekend mă orientez din nou la Cupa Busola de Aur.

Să ne vedem cu bine!

Top