May 102016
 

From Cu familia la EcoMarathon

A doua oară la EcoMarathon reuşesc provocarea de a veni cu întreaga familie. E tot mai greu, deja copiii sunt mari şi au programul lor.
E o perioadă frumoasă a anului la munte când vezi şi verde viu şi albul zăpezii şi ca urmare poţi avea şi mici surprize cu vremea. Nici acum n-a fost excepţie, a fost când cald şi soare, când ploaie şi chiar ninsoare pe traseu – eu am prins pe bucla 3 la Poiana Guţanu. Dacă mă uit în urmă nici acum doi ani când am mai fost vremea n-a fost stabilă – a şi plouat mărunt.

Ne-am făcut un plan şi am reuşit să ne ţinem de el. Am merge mai des acolo dacă n-ar fi aşa greu de ajuns pe drumurile noastre. Pe primul loc în program au fost concursurile noastre – al meu şi cel de copii. Apoi urma să facem puţină drumeţie şi ne-a ajutat foarte mult revista primită în kit cu traseele ecoturistice. Urma să încheiem cu o vizită la Castelul Bran.

EcoMarathon – proba de maraton

Aveam de bătut un timp de 4h39min obţinut acum doi ani. N-am reuşit decât 4h51min54sec – locul 53 la general şi 13 la categorie, a contat mult o oboseală venită probabil din convalescenţa prelungită după o viroză. La un moment dat nu mai ştiam dacă îmi curge nasul sau plouă, cred că a fost combinaţie. Am pornit greu (am văzut că şi acum doi ani nu eram prea vesel), am aşteptat cu răbdare să-mi intru în ritm. Destul de târziu, după ce deja începusem coborârea la prima buclă, am ajuns-o pe Vio care alerga foarte bine. 1h25min33sec a fost timpul meu, al 80-lea timp la general între maratonişti.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-DR21_cWcvLU/VzFnAc8BR3I/AAAAAAAAgHk/whQRNn6jyAkxcAWx1T6zm9uxNzKXUSE8wCHM/s144-o/7.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916212624148338″ caption=”” type=”image” alt=”7.jpg” image_size=”2048×1362″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-3fModLTyf9E/VzFnAfpclvI/AAAAAAAAgHk/XUgob8JyREYXN1e2xS-N1IPnEeX_qfYxgCHM/s144-o/6.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916213351552754″ caption=”” type=”image” alt=”6.jpg” image_size=”1086×729″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-NjpVHzyCT1U/VzFm_9nq8mI/AAAAAAAAgHk/0V0rlLF2UzoIzR6knYTHCi1jA6sj9hxxgCHM/s144-o/1.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916204217299554″ caption=”” type=”image” alt=”1.jpg” image_size=”800×496″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-SjVxlUun0zU/VzFnAvar7CI/AAAAAAAAgHk/GwATT9p5RH4aZGigktJVs0APNBFiCxn3ACHM/s144-o/rezultat%2Becomarathon%2B2016.png” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916217584610338″ caption=”rezultat ecomarathon 2016.png” type=”image” alt=”rezultat ecomarathon 2016.png” image_size=”575×372″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-8W-ebBXzDtU/VzFnAKH7DII/AAAAAAAAgHk/SeHOAVK7kvAzk8nKw9mmCC5cAAvSKHVfQCHM/s144-o/2.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916207573798018″ caption=”” type=”image” alt=”2.jpg” image_size=”4912×7360″ ]

Am decis să nu-mi iau beţele, eram ok cu papucii, deşi nu-mi luasem cei cramponaţi pentru noroi. M-a depăşit Luci Clinciu, care iar cred că a pornit ultimul când şi-a adus aminte că are concurs. Mulţumesc de încurajare, m-a ambiţionat. Pe coborâri căutam porţiunile de iarbă şi mă agăţam de copaci, frânând la limita de alunecare. La bucla a doua chiar ploua mai tare aşa că mi-am pus pe cap şapca cu cozoroc şi vrând-nevrând am început să mă motivez şi mai mult să termin cursa mai repede că se îngroaşă gluma. Am început să ajung concurenţi, dar “cei ai mei” încă nu apăreau. 1h48min14sec pe bucla a doua, al 70-lea timp.
Şi a început bucla 3. A fost mai veselă. Când a început să şi ningă îmi făceam un recensământ în minte cu ce aveam în rucsac şi ce aveam pe mine. Eram în tricou, aveam însă încălzitoare pentru mâini pe care le ţineam suflecate şi mai aveam o pereche de mănuşi de bicicletă în rucsac. Rucsăcelul îmi ţinea de cald la spate, aşa că atâta vreme cât alergam eram în echilibru termic. Mă durea la bască – foarte mult contează un cap acoperit – îţi păcăleşte organismul, nu arată adevărata faţă a vremii potrivnice. Mai rămânea să mă alimentez cu atenţie sporită, să nu rămân fără energie. Am prins din urmă grupuleţe şi în sfârşit am început să văd pe cei cu care eram obişnuit să-mi măsor forţele. Am trecut de Ionuţ Golban, Vlad Pop, l-am depăşit şi pe Lazăr Sângeorzan. Eram deja pe ultima coborâre şi la o bifurcaţie am luat-o puţin greşit, suficient să treacă din nou în faţă Lazăr. Am încheiat în spatele lui la câteva secunde, cu un timp pe buclă de 1h38min07sec, al 31-lea timp. M-am bucurat să văd că am reuşit cumva să nu pierd prea mult timp faţă de Luci – sub 2min.

EcoMarathon – proba de copii

La ora 16 a început proba de copii 10-13 ani. La ea am asistat, luând startul şi copiii mei. Ce ambiţie la toţi copiii! A fost un start fulminant! Şi finishul a fost tare. Traseul lor a urcat pe asfalt până la bisericuţă şi apoi pe poteca cu noroi pe care am coborât la bucla 2 s-a reajuns la start. Au alunecat ai mei la vale, ce să-i faci, n-aveau papuci de trail. Important e că le-a plăcut şi au alergat binişor. Am făcut un mic filmuleţ cu cursa lor care spune multe despre atmosfera de acolo.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-nBV06WsYiiI/VzFnAKeLT5I/AAAAAAAAgHk/uS6W_mDB170as3jc3gXsO-ydUDSu20KFwCHM/s144-o/5.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916207667138450″ caption=”” type=”image” alt=”5.jpg” image_size=”800×548″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Wtutq4oIuBA/VzFm_we66FI/AAAAAAAAgHk/pBb_tBus0H89UzlFZz8oZTzRSqy2kxHYwCHM/s144-o/3.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916200690935890″ caption=”” type=”image” alt=”3.jpg” image_size=”1280×720″ ]

Rezumat

Aşa cum mă aşteptam a fost un concurs frumos într-o zonă deosebită, toţi ai mei au fost încântaţi.. A meritat să vin din nou, mi-am reîmprospătat amintirile. Foarte frumoase medaliile (şi cele de la copii – ai mei colecţionează), bufful şi tricoul. Am acum şi şapcă de schimb.
Vremea a fost schimbătoare dar n-a fost dezastru, doar puţin incomodă. Cine a alergat n-a avut de suferit, iar cei care mergeau mai încet era clar că oricum trebuiau să-şi ia la ei un echipament suplimentar. Majoritatea am avut peste 4h de concurs greu, cu peste 2200m diferenţă de nivel. Nu-i nevoie să fie privit ca un ultratrail (apropo de discuţia de pe traseu referitoare la 2×2, care aşa trebuie considerat), dar nici nu poate fi tratat ca un maraton de şosea. Ce este specific şi cred că a ajutat pe multă lume să-şi revizuiască echipamentul în timpul cursei – cele 3 bucle – care permiteau măcar 2 răzgândiri. 🙂

Plimbare prin Andole

Următoarea etapă din plan a fost o drumeţie prin jur. Am ales traseul omuleţ albastru, fiind cel mai scurt – cam 8km (noi am făcut mai mult de 9km). Pentru ai mei era nou totul, aşa că era important să aibă timp şi să privească. Faină revista cu traseele, fain că au trecut şi amănunte. Traseul urca pe la bisericuţă (era o variantă ca traseul de copii să fie parcurs invers – era mai uşor la coborâre), trecea pe la “Casa inspectorului Tişcă”, o lua pe o linie de nivel la poiana Andolia iar la Pădurea Magistratului o cotea înapoi. De la Complexul Grădiştei 2 (unde sper să ajung curând – e punct de plecare în 2 zile la Bike 4Mountains ), ne-am întors pe la biserica Adormirea Maicii Domnului înapoi la Moieciu de Sus. Practic traseul înconjoară vârful Andolia.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-fdVaWn64rQI/VzFnICLINrI/AAAAAAAAgHw/js6C05rDtHIxPoEAXwWbBItjZvnqq4iSACHM/s144-o/4.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916342878713522″ caption=”” type=”image” alt=”4.jpg” image_size=”4608×2592″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ziiDbiNX9zA/VzFnIHBTW2I/AAAAAAAAgHw/XiwZHJkTgL8q5I5fOpgp38N4umgB_0LbQCHM/s144-o/5.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916344179678050″ caption=”DCIM\100MEDIA” type=”image” alt=”5.jpg” image_size=”4608×2592″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-tbZmGfLC-Hw/VzFnH7A9U3I/AAAAAAAAgHw/bJPGjObMOHYPe86aZbEXLPvZzOZWwG6bACHM/s144-o/3.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916340957008754″ caption=”DCIM\100MEDIA” type=”image” alt=”3.jpg” image_size=”4608×2592″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-GoaGs2c_gCs/VzFnI0LtnfI/AAAAAAAAgHw/Lqd1bsJRdkIfYV1TqFdy-5m2iMHWJBPsACHM/s144-o/9.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916356302937586″ caption=”” type=”image” alt=”9.jpg” image_size=”4208×2368″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ew89vRC2DbQ/VzFnIpiad9I/AAAAAAAAgHw/_d__DsoFKJ0PaNG4BO_ewrPKogZzAg1kwCHM/s144-o/7.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282916197486913793#6282916353445361618″ caption=”DCIM\100MEDIA” type=”image” alt=”7.jpg” image_size=”4608×2592″ ]

Dacă tot aveam camera sport la mine, am făcut o scurtă filmare şi pe traseu.

Castelul Bran

Ultima etapă a excursiei noastre a fost vizitarea castelului. Trecând peste bazarul specific care văd că nu lipseşte nici aici, nici la Bâlea Lac, nici la alte obiective turistice, castelul şi prezentarea lui a reuşit să te introducă puţin în atmosfera de atunci. Chiar şi fără ghid (am tras totuşi cu urechea la ce mai spunea unul), citind şi aducându-mi aminte din ce am învăţat, mi-am putut închipui trecerea anilor peste acest castel. Nu mi s-a părut că oamenii au evoluat prea mult ca nivel de civilizaţie.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-reFkuZDjUS8/VzFn2fG2e7I/AAAAAAAAgJM/D8Ml5jp8-mcaXsbIqJhgUDxKVaJHzTaHQCHM/s144-o/IMG_20160508_160022.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917140919385010″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_160022.jpg” image_size=”2368×4208″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-pDTfDagGit0/VzFn35q-r2I/AAAAAAAAgJM/jQQG70jQDKwTG2Z32jvrrZQp5CFuQROfgCHM/s144-o/IMG_20160508_162306.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917165230108514″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_162306.jpg” image_size=”4208×2368″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-sZE_HNsOEP0/VzFn4C6F-2I/AAAAAAAAgJM/LgezWVHFS9IyH60aZZACkNXuqFo5Gu3awCHM/s144-o/IMG_20160508_162345.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917167709420386″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_162345.jpg” image_size=”2368×4208″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-wrTkDhZboAo/VzFn3qD1LUI/AAAAAAAAgJM/MDDSjwzDQzwhIWMXa05A_pC40y1C0QJHwCHM/s144-o/IMG_20160508_162114.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917161039375682″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_162114.jpg” image_size=”4208×2368″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-lhvSIs2brrQ/VzFn3UwKnfI/AAAAAAAAgJM/qH3Q54gxwJM_1HdTdWEIIJjqxXdsbCAFQCHM/s144-o/IMG_20160508_161825.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917155319750130″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_161825.jpg” image_size=”2368×4208″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ilLutqt3ZKI/VzFn3au1TvI/AAAAAAAAgJM/hJkh4Z2o5EYAfOGtBgN2WBm0e7TLQcnswCHM/s144-o/IMG_20160508_161955.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917156924772082″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_161955.jpg” image_size=”4208×2368″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-51_OSPgxQ0I/VzFn3AYEdtI/AAAAAAAAgJM/nFZlxpHuAXAEXDaNsqAaUVTdVfBV5HC9wCHM/s144-o/IMG_20160508_161731.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917149849974482″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_161731.jpg” image_size=”4208×2368″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-zyf9mypB8y0/VzFn29_XJAI/AAAAAAAAgJM/CkHn6Fg8rzkx3ix1MpyuGNWck7K1_VpVACHM/s144-o/IMG_20160508_161342.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917149209469954″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_161342.jpg” image_size=”4208×2368″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-3t-FDriK1bw/VzFn4IB0U_I/AAAAAAAAgJM/tyyOiXl57bAJ4he55TmeKlHnP-a-M3L8wCHM/s144-o/IMG_20160508_165929.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6282917137679637041#6282917169083995122″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20160508_165929.jpg” image_size=”4208×2368″ ]

Mulţumesc pentru poze fotografilor, mulţumesc pentru încurajări mai ales copiilor!

Dinu şi Marlene Mititeanu

 

Jun 272013
 


Iar s-a apucat sa plouă, noroc ca am fost harnic si ceva tot am facut dimineata. Acum am timp sa scriu puţin despre zilele petrecute în Lopar – o mică staţiune de pe insula Rab.

Am fost pentru a doua oară acolo şi ne-am cazat în acelaşi loc, într-un apartament al unui … băştinaş (acum văd că n-am avut timp nici atunci să scriu mare lucru, aşa că în ferestrele de ploaie tratez câte o zi din cele 10). Dacă tot am fost mulţumiţi atunci, de ce nu? Rezervarea ne-am făcut-o printr-o agenţie locală, că localnicii mai greu o duc cu limbile străine şi mai ales cu internetul. N-am vrut să folosesc roamingul de date şi am avut acces la internet doar de la punctele de info tourist şi cum mai toată ziua eram plecat nu am avut dispoziţia necesară să … pierd timpul ca şi acasă. Singurul punct negativ e comisionul plătit pentru avansul cerut, cam 9+25eur – depunere-ridicare din conturi.

Câteva linkuri utile:

Am folosit o hartă turistică luată acum 2 ani din oraşul medieval Rab de la punctul turistic, hartă pe care am găsit-o doar acolo şi e foarte utilă pentru cei care doresc să facă turism, hiking, plimbări cu bicicleta. Am să fac câteva poze cu ea, să vedeţi ce înseamnă hartă turistică, în care punctele de interes sunt amplificate la maxim ca să atragă turiştii. Dacă există o buburuză pe insulă apăi fiţi siguri că pun denumirea în latină, spun originile, cât trăieşte, fac un panou cu ea… ce mai, nu ca la noi care avem un rai şi nu-l ştim aprecia, doar blestema.
Acum doi ani am fost cu bicicletele întreaga familie, de astă dată doar eu – era păcat să nu o aduc, cu atâtea poteci neexplorate.

Day one – 9-10 iunie – drumul

Faţă de acum doi ani pot spune că sunt semne ale unei uşoare regresii economice şi-n Ungaria, şi-n Croaţia. Nu cine ştie ce, dar de exemplu până acum nu s-au apucat să asfalteze autostrăzile în plin sezon, probabil că întreţinerea o făceau mai devreme. Dacă la ei scârţâie câte ceva, nu-i semn bun pentru noi şi nu trebuie să ne bucurăm în stilul pur românesc – să moară şi capra vecinului. Mai bine s-o ducă mai abitir ca a noastră, că poate se mai lipeşte ceva şi de noi! De ce să te superi că face găuri şi dărâmă ziduri prin apartament toată ziua vecinul ce tocmai s-a mutat? Te poţi alege cu o bere şi …  la cât stau eu pe acasă! Măcar ei au autostrăzi! Făcute în Croaţia de Bechtel! Şi am trecut prin multe tuneluri şi viaducte, unde restricţia de viteză e 100km/h! Cred că cel mai lung tunel prin care am trecut anul acesta avea 5,6km.
După vreo 14-16 ore şi peste 1000km de drum parcurs noaptea am terminat călătoria cu un bac din Jablanac spre Misnjak (pe insula Rab), urmat de 25km de şosea şi somn până a doua zi dimineaţa (care nu era în program).

 

poze mai multe pe picasa  Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1
From Croatia – insula Rab – Lopar – day 1

Day two – 11 iunie – Lopar – Kameniak cu bicicleta

Opt zile am umblat cateva ore zilnic cu bicicleta pe insulă şi în ultima am făcut o alergare de rămas bun. Traseele sunt şi pe Strava, nu sunt de mare ajutor pentru că fiecare conţin măcar o doză de rătăciri, căutări geocachuri, iar pe unde am umblat de multe ori unde nici oile nu pătrundeau – ele oricum erau limitate în mişcare, fiind îngrădite de proprietari pe parcele cu gard de … pietre. Am cărat de multe ori bicicleta în spate, am sărit garduri de pietre, am fost pe plaje, n-am ţinut seama că un traseu e pentru bicicletă sau de drumeţie, fiind cu MTB. La final pot spune că am ajuns obosit acasă, cu cauciucul faţă uzat bine de pietrele ca şmirghelul şi cu papucii de MTB care rezistaseră aproape doi ani la concursuri de MTB – cu crampoanele rupte şi lipite. Dar … a fost fain.

Pun mai jos două poze cu hărţile folosite, cea turistică cu insula Rab a fost nelipsită din rucsacul meu şi am cumpărat-o acum doi ani de la info turistic din oraşul Rab, în altă parte n-am găsit-o. Mai multe poze găsiţi pe picasa.

 

From Croatia – insula Rab – Lopar – harti turistice
From Croatia – insula Rab – Lopar – harti turistice

Prima zi de preumblări cu MTB a însemnat un traseu de 30km şi 3h30min durată. Am hotărât să merg în primele zile pe toată insula Rab cu excepţia Lopar, pe care-l cunoşteam mai bine de acum doi ani. Am parcurs Lopar-GeoparkKruna-Mundanije-Kamenjak, urcând la vârful Kamenjak – cel mai înalt de pe insulă – pe trail, nu pe traseul de bicicletă. La întoarcere am observat multe grupuri de biciclişti şi pedeştri care urcau pe vârf pentru panoramă.

vedere spre campingul San Marino Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
continentul şi insula Goli (Goli Otok – fostă închisoare croată, acum e obiectiv turistic) Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
am găsit un geocache pe care-l căutasem şi acum doi ani   Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
aşa se marchează traseele la ei, la intersecţii, în rest  mai rar pe copaci dar şi atunci doar cu un punct, nu zeci de modele Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
oraşul medieval Rab – de pe urcarea spre Kamenjak Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
balamale Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
urcarea spre Kamenjak pe trail de drumeţie – mai greu pe ea Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak
vin turistii pe vârf Croatia – insula Rab – Lopar – day 2 – Lopar – Kameniak

Days 3-9 12-18 iunie şi întoarcerea în 20 iunie

Ca de obicei am probleme cu timpul, aşa că dau doar linkuri la pozele pe picasa si postez câteva. Am explorat întreaga insulă, în ziua a 10-a am am dat o tură alergând pe traseul de bicicletă care face rondul peninsulei Lopar, iar în ziua 11 am plecat spre casă înnoptând la Balaton – campingul Napsugar.

Ziua 3 – 12 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 3 – Lopar – Kamenjak altfel

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 3 – Lopar – Kamenjak altfel

Ziua 4 – 13 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 4 – Lopar spre Supetarska Draga altfel

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 4 – Lopar spre Supetarska Draga altfel

Ziua 5 – 14 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 5 – Lopar – golf Misnjak KT6 KT5 Barbat

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 5 – Lopar – golf Misnjak KT6 KT5 Barbat

Ziua 6 – 15 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 6 – Lopar – Supetarska Draga insMaman Kampor Palit

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 6 – Lopar – Supetarska Draga insMaman Kampor Palit

Ziua 7 – 16 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 7 – Lopar – Dundo Kalifront Suha Punta Frkanj Eufemija

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 7 – Lopar – Dundo Kalifront Suha Punta Frkanj Eufemija

Ziua 8 – 17 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 8 – Lopar – explorare NW campZidine Ciganka Sturic

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 8 – Lopar – explorare NW campZidine Ciganka Sturic

Ziua 9 – 18 iunie – Croatia – insula Rab – Lopar – day 9 – Lopar – explorare SE golf Dubac Podsilo Saramic FKK Sahara FKK SanMarino

From Croatia – insula Rab – Lopar – day 9 – Lopar – explorareSEgolfDubacPodsiloSaramicFKKSahara SanMarino

Ziua 11 – 20 iunie – Ungaria – Balaton – Napsugar

From Ungaria – Balaton – Napsugar
Jun 052013
 


Intru în concediu şi n-am de gând să stau prea mult pe acasă.

Pentru început am plecat la Oradea la concursul de XCO Paleu – etapa a doua din XCO Oradea Series. Aşa s-a nimerit să fie şi ziua mea, aşa cum anul trecut a fost maratonul MMM de la Mediaş care anul acesta a luat o pauză.
Am fost şi la prima etapă – Doja XCO unde am prins o vreme ploioasă şi mult noroi. Mi-a plăcut concursul şi de atunci m-am gândit să fac tot posibilul să particip la toate cele 3 etape (a treia fiind XCO Betfia prin august).

From Paleu XCO Oradea Series et2

Prăpăstioşi sunt oamenii! Cum văd că plouă o perioadă mai mare de o săptămână, cum caută o explicaţie dacă se poate inexplicabilă: a plouat în nu ştiu care zi de sărbătoare, gata, plouă 40 de zile. Dacă nu găsesc sărbatoare în calendarul ortodox (unde aproape în fiecare zi din an este un eveniment), nu-i nimic, se găsesc alte calendare, alte rituri – la maghiari, mayaşi, incaşi etc. In orice caz, precis a fost o sărbătoare în care nu trebuia să plouă! Nu poţi să-i contrazici, am prins ploaie şi la Oradea, şi zilele următoare la Muntele Băişorii.

From Paleu XCO Oradea Series et2

Traseul din pădurea Paleu a fost interesant, fără a fi prea tehnic. A avut porţiuni sinuoase prin pădure unde nu se putea depăşi, coborâri în linie dreaptă unde puteai atinge viteze mărişoare şi câteva urcări scurte dar puternice. Am luat startul mai mulţi clujeni, dar au fost concurenţi şi din Timişoara şi alte localităţi. La veterani am avut şi eu lupta mea cu Sorin şi de data aceasta – o excepţie – am terminat în faţa lui.

Cu Sorin pe urme From Paleu XCO Oradea Series et2

N-am pornit strălucit, dar deja sunt obişnuit cu asta: nu am start puternic sau, altfel spus, ceilalţi sunt mai buni. Imediat la intrarea în pădure iar a trebuit să stau la coadă, răbdător, după unii care parcă se sperie şi trag frâna cum văd un copac. Evident alţii din spate presează, nu văd ce-i în faţă, vor să treacă de mine. Am spus că nu-i las, dar degeaba, cineva cum a găsit o fereastră liberă cum a ţâşnit şi s-a înfipt în cel din faţa mea, blocând de tot circulaţia. Eu m-am ales cu ceva zgârieturi pe faţă, de puţin o creangă a ratat un ochi, şi am reuşit să trec. În fine, după prima tură totul s-a mai potolit, fiecare şi-a găsit locul după putinţe şi voinţe.

La final From Paleu XCO Oradea Series et2

M-am străduit mult să mai depăşesc din concurenţi şi să fiu pe podium. Abia la a treia tură (din cinci câte aveam de făcut) am reuşit să-l ajung pe Sorin care apoi, cel puţin până la mijlocul turei patru, s-a tot ţinut de mine. Am tot accelerat unde am putut, rupând ritmul, şi până la urmă am reuşit să mă distanţez. Am procedat, păstrând proporţiile, ca în formula 1, înainte de unele curbe am încetinit intenţionat ca să nu aibă timp cei din spate să depăşească pe porţiunile drepte. Am aflat la sfârşit că el e pe 29-er şi nu s-a adaptat încă cu MTB-ul. În fond, eu abia dupa doi ani m-am obişnuit cu bicicleta mea, putând acum să folosesc din avantajele ei. În tura cinci a plouat torenţial, s-a schimbat cu totul terenul şi efectiv nu mai puteam să urc în picioare că patinam, nu puteam coborî repede că imediat îmi fugea spatele şi după ce era să mă întorc cu 180  de grade a trebuit să mă mulţumesc cu un ritm mai prudent. După ce depăşisem cu greu pe un concurent de la altă categorie, de data aceasta n-am mai avut ce face şi s-a distanţat. Abia pe urcarea de final l-am văzut şi am reuşit să ma apropiu la vreo 20 de metri. Aproape cu trei  minute am fost mai lent în tura finală pe ploaie.
Mulţumesc pentru efort organizatorilor şi voluntarilor şi mulţumesc pentru pozele făcute şi lui Ovidiu, care ca de obicei pe unde merge face poze la toţi pe care-i cunoaşte.

Premiere veterani From Paleu XCO Oradea Series et2

Şi acum despre Maraton Apuseni, un concurs de alergare prin Apuseni organizat de iubitorii de munte din CAR Universitar. E un concurs care în fiecare an îşi modifică puţin traseul, făcându-l şi mai interesant. Am fost şi eu curios să văd noile modificări, ştiind că de data aceasta ei doresc ca traseul de maraton să înconjoare rezervaţia Scăriţa-Belioara. Cred că şi numai numele cătunelor şi a locurilor prin care trece vă va atrage: Staţiunea Muntele Băişorii – La Plopiş – Buscat – Izvorul Găbrienii – Poiana Buhuia – Şesu Cald – Colţul Rotund – vf Pietrele Mărunte – Stăuina Runcanilor – Crucea Crencii – Bocşeşti – Săgagea – Dealul Răfăileştilor – La Răscruce – La Lăpşor – Rezervaţia Scăriţa Belioara – Ştiolne – Zăpodie – dealul Boinic – Valea Vadului şi înapoi la staţiune.

La Plopis From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
spre Pietrele Marunte From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Vreme de intors From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Pe traseul de family From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family
Ploaia face totul viu From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

În prima zi m-am pornit pe ploaie cu MTB  şi n-am ajuns decât la Pietrele Mărunte. Eram deja ciuciulete, cu toate că aveam şi poncho şi fâş. A trebuit să mă întorc şi, când a stat ploaia ( a se înţelege că nu mai ploua cu găleata) am pornit într-o nouă prospecţie la traseul de family. Ideea este că nu-s chiar mulţumit cu urcarea de anul trecut pe drumul auto de Buscat şi am căutat alte variante nu prea lungi. Posibilităţi sunt multe şi de aceea e aşa complicat. Ceva variante sunt pe un site. O nouă variantă ar fi ca urcarea să fie pe drumul folosit de schiori care trece pe la mijlocul pârtiei vechi.

Un iepure – atat am reusit sa ma apropii From Muntele Baisorii – 3 iun – poze proba family

Dar să revin la traseul mare. În ziua următoare m-am pornit iar, evident tot pe ploaie. Nu m-am grăbit pentru că ştiam că trebuie să rezist mai multe ore. M-am bucurat că sunt cu bicicleta, nu pentru că sunt mai rapid, că nu eram, dar măcar nu mă udam aşa tare şi nu mă noroiam. Cu tot cu distanţa de la şi spre hotelul din staţiune am parcurs 47km în peste 10 ore (peste 2500m diferenţă de nivel). Sună a provocare, nu? În orice caz eu m-am bucurat că n-am reuşit ziua precedentă, că mă prindea noaptea.

Scarita Belioara From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
poarta simbolica de acces From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
in sfarsit fara poncho From Muntele Baisorii 4 iun

Până la Săgagea m-a plouat nonstop, dar acceptabil. Eram leoarcă la picioare, dar măcar papucii mei de MTB erau suficient de cramponaţi ca să n-am probleme la mers pe jos. Am făcut multe poze şi am bâjbâit de câteva ori cu gps-ul în mână. La Răscruce am lăsat bicicleta pentru că era o povară s-o car  prin rezervaţie. Erau porţiuni unde m-aş fi putut duce pe ea în condiţii normale, dar cu ploile acum alunecai şi n-aveai nici o siguranţă: nu ştiai ce e sub covorul de frunze – pietre sau crengi, pe single- trailuri era şi mai greu cu smocurile de iarbă. În plus eram singur şi nu vroiam să risc. Spectaculos traseu, dar foarte solicitant. N-aveam cum să fug pe acolo în condiţiile în care eram, dar şi aşa, umbând, n-a fost uşor. Să se pregătească maratoniştii la un Hercules cu aspecte de Piatra Craiului. Şi dacă e de ploaie, să aibă musai măcar o foiţă şi ceva pe cap, că nu vor termina în grabă. E drept că eu, în nemernicia mea, am parcurs traseul ce înconjoară rezervaţia în sens invers (nu m-a lovit soarele în cap), dar chiar nu contează. O parte din poze le-am cam ratat, dar tot sunt semnificative.
Baftă la concurs, peisajele sunt superbe!

From Muntele Baisorii 4 iun
de pe poteci From Muntele Baisorii 4 iun
un triunghi albastru interminabil From Muntele Baisorii 4 iun
From Muntele Baisorii 4 iun
From Muntele Baisorii 4 iun

Cu schiurile prin Suhard de la Rotunda la Ciocanesti

 Ciocanesti, Drumetie, Localitati si zone, Munti, Pasul Rotunda, Ski, Suhard  Comments Off on Cu schiurile prin Suhard de la Rotunda la Ciocanesti
Mar 052012
 
Weekend de martie, o luna in care mereu am avut probleme de vreme. Nici acum nu putea fi altfel. Nu m-am uitat pe site-urile de specialitate, ca doar nu mergeam singur si ma hotarasem in ultim moment pentru aceasta excursie.
Cu schiurile de tura in Suhard… Nu mai fusesem niciodata pe acolo. Datorita lui Lusu am inceput si eu febra pregatirilor, stiind ca nu ma duc cu oricine: am fost in total opt, in afara de noi doi fiind d-l Dinu si Marlene – organizatori, Dragos si Mihaita, Alina si Marian, toti din CAR Universitar. Am cam avut ghinion cu pregatirile, nici n-am reusit sa pozez desi am carat aparatul foto cu mine. Ce era esential totusi n-am “ratacit”. In sfarsit, ma bucur ca au pozat partenerii de “cod galben”. Pozele ce urmeaza si un scurt filmulet ilustrativ pentru viscolul care ne-a insotit aproape doua zile sunt meritul  lui Dragos, iar traseul urmat dupa gps este meritul organizatorilor.

traseul urmat, poza Dragos Roncu – ca si cele ce urmeaza

Vineri a fost ziua sosirii. Totul a fost aranjat – drum pana-n Ciocanesti cu masinile, sofer cu dubita (are si pensiune) care ne-a dus pana la Cazarmi (n-a putut urca pana-n pasul Rotunda), singurul meu merit a fost ca mi-am carat picioarele pana la cabana  Croitor – primul nostru loc de popas. Am ajuns noaptea tarziu, era trecut de ora 11, asa ca n-am avut timp de povesti.
Sambata stiam ca urmeaza un traseu greu, fiind si “dotati” cu rucsaci mari si corturi. Am inceput direct cu urcare, ca altfel nu se poate. Ne intram incetul cu incetul in ritm, facem cu schimbul la trena mai ales pe portiunile cu zapada mare, dar apar si primele probleme. Vremea se inrautateste, incep sa jeneze claparii. Nici nu mai stiu daca pe varful Cociorbii sau mai aproape de Omu, Marian se simte tot mai rau – am vazut de dimineata ca era cam palid si fara chef de vorba. Cel mai greu e sa renunti si sa stii si cand fara sa incurci pe nimeni. Toata stima si pentru Alina ca l-a insotit, singur cred ca era riscant si daca stiai drumul sau aveai urme. Deja ningea, era ceata si sus ne astepta o surpriza si mai mare: vantul, anuntat de fapt de meteorologi.
Filmuletul de la Dragos, linkul sub cadrul capturat din filmulet:

linkul la “vreme”
Dragos ne tine sub observatie

“Poarta” Diecilor – poza din padurea strabatuta cu greu

Am trecut de varfurile Omu si Pietrele Rosii, vesnic fiind de ales intre doua rele: ori vant rece care sa te dea jos de pe picioare daca urmai culmea (de cateva ori fiind la un pas de prabusire), ori urmai o linie pe sub varfuri si culmi, dar cu mers ca pe sarma sa nu aluneci la vale. Alternau portiuni inghetate, batute de vant, cu portiuni cu zapada mai afanata. In orice caz trebuia sa ne miscam tot timpul si m-am felicitat ca mi-am luat casca, nu simteam asa vantul, chiar mi-am scos obturatoarele ca sa nu transpir la cap.

Utile GPS-urile, nu stiu ce ne faceam fara ele. Imi incarcasem si eu de pe alpinet trasee din zona, e bine ca-l aveam si eu ca rezerva, dar traseul mai exact era la Marlene, verificat de ei mai demult. Eu aveam o varianta mai de vara, mai riscanta. Oare oamenii pana acum 10-20 de ani statea doar la gura sobei in astfel de conditii? Sau aveau o experienta deosebita si mergeau numai pe trasee de nenumarate ori strabatute de ei?
Am cateva date luate de pe GPS-ul meu – fara inregistrarea de vineri, cu sosirea la cabana Croitoru (vreo 4-5 km):

Am ajuns cu bine la lacul Icoana, tinta noastra programata. Pana sa-si puna corturile “vecinii” nostri de drum, impreuna cu Lusu, mari domni, am inceput sa cautam o stana mai apropiata. Cortul nostru nu avea “veranda”, aveam o folie in plus, dar preferam un loc mai adapostit. Cautarea noastra a fost incununata succes – am gasit o stana – parfum nu alta: nu mirosea asa tare incat sa ma intepe in urechi. Ne-am pus cortul pe un prici si ne-am bucurat de un spatiu suficient de mare, dotat si cu masuta. Soba era fireste luata, sa nu tenteze pribegii.

stana primitoare – poza Lusu
poza cu corturile “vecinilor”

La cate lucruri in plus am carat pot pune si o sticla de jumatate pe jumatate plina de … cola. Va recomand numai pentru ca ingheata aproape ultima. A trecut prin faza de frape si a ajuns suficient de solida ca sa devina o povara, dar bolovan n-a ajuns ca sana sau apa. Sana cu miere si nuci a fost surpriza placuta, n-am avut probleme cu ea. A fost asa de frig si-n stana ca taiam salata de icre cu cutitul. Nu-mi dau seama cam ce temperatura era, Dragos spunea ca in jur de -15 grade C. Pot spune ca era frig si dupa faptul ca a trebuit sa schimb bateriile alcaline nou-noute la gps pe traseu, iar in mod normal acestea trebuiau sa ma tina chiar si zile intregi.
Duminica a inceput cu senin pana ne-am strans corturile. Macar au iesit cateva poze … de la Dragos, evident:

Inainte de varful Faraoane am cotit-o la stanga spre manastirea “Sfanta Cruce” si tot coborare pana la Ciocanesti. O zi scurta, gandita de la inceput asa – mai ales in eventualitatea ca nu ajungeam de sambata la lacul Icoana, dar si noi eram mai obositi. Mai bine in siguranta, decat surprize pe traseul spre Vatra Dornei.
Pe cand trasee de schi de tura pe la noi, pe langa localitatile mai favorizate de zapada, ca-n Austria?

discutie cu Lusu: urci un pic, treci cativa munti si ajungi lejer  in Vatra Dornei
schi de tura in Ciocanesti

Sa aveti vreme buna saptamana urmatoare in tabara din Rotunda!

Jul 162011
 
Vara, cald, lumea in vacanta, numai unii pedepsiti sa stinga lumina. Noroc ca nu-s singurul care simte asa si bine ca prietenii imi seamana. Vrea Lusu sa mearga la munte? Vrea in Rodnei? Nu-i timp decat o zi? Si nu in weekend? Nici o problema! Dar trebuie totusi sa ma si motiveze cumva: vrea sa faca creasta Rodnei pe banda rosie, estimativ 60km de mers, de la pasul Rotunda la pasul Setref. Si uite ce-a iesit:


Hike route 1113236 – powered by Wandermap

In primul rand am luptat ceva pentru eliberare, dar am reusit sa impacam apele. Miercuri dimineata am avut si un alt eveniment – la rugamintea unei colege de la radio am participat ca biciclist la un test in oras: Radio Cluj – experiment trafic. Am iesit castigator fara sa caut asta si acest lucru este un punct mare in plus pentru varianta deplasarii pe bicicleta in oras. Si nu era ora de varf!
In sfarsit, plecarea: nu reusim sa luam trenul de 15.30, asa ca alegem mersul cu masina pana in Salva, de unde om vedea noi cum ne descurcam mai departe. Ca sa-i tin minte, colegii de la serviciu ma ingreuneaza cu un acumulator de UPS pe care-l car fara sa vreau pana la masina. Noroc ca bagajul meu nu a fost finalizat si a mai trebuit sa tai salamul si sa fac sandwichuri, ca altfel ma pomeneam cu caramida pe munte. Asa a facut si acumulatorul un drum de Salva si la intoarcere l-am innecat in untul care se topise peste el.
De la Salva tren privat! Ca sa vezi unde a ajuns tara asta! Cu 6lei am mers la Rodna cu un tren care astepta CFR-ul sa-i lase clientii in Salva. Pentru CFR nu era rentabila ruta… Din Rodna – prima ocazie – un camion. Ne lasa in Sant (asa-i zice la localitate) si de acolo, cu un noroc extraordinar (e drept ca si Lusu a luat cred vreo zece autostopisti pe drum) am dat de un IMS cu treaba la o stana de langa Rotunda.

poza cu mobilul pe un drum anevoios, Lusu sofer

Nici cu planificare nu iesea asa bine. La introducere, soferul a zis ceva de genul: Va urcati? Vedeti ca io-s cam beat! Ne-am uitat la el sa vedem daca glumeste si ce sa facem… In Valea Mare, dupa o oprire pentru shopping – o bere la 2litri pentru ciobani, ne-a intrebat cu seriozitate daca nu stim sa conducem, ca el s-a mai rasturnat o data cu o saptamana inainte. Stim, cum sa nu, orice numai nu cu el la volan pe serpentinele care urmau. Cum Lusu avea experienta Luaz-ului – o masina de teren ucrainiana foarte simpatica cu care am amintiri deosebite, s-a urcat la volan si da-i sa marga. Am constatat ca berea i-a facut bine omului nostru, si-a mai revenit. Ma si imbia sa beau si, exasperat ca nu-s prea dornic, mi-a spus: ma, fa-te macar ca bei! Ok, am luat petul si l-am tinut la mine pana si-a adus aminte din nou de el. Pe drumul spre stana, aflata cam la 2km de pasul Rotunda, pe un drum lateral, a trebuit sa ne oprim. De ce? Simplu, omul nostru nu putea sa creada ca noi suntem mai in varsta  ca el (mai ales Lusu). Am scos buletinul prietenului si i l-am aratat. A fost testul adevarului, dupa asta n-a mai avut decat o nelamurire: unde-s femeile? Asa singuri pe munte? Om fi pe invers… La chestia asta nu mai era concludent buletinul…
Si asa, din poveste in poveste, ajungem in pas si dam de o prima stana – de oi. Acolo, omul nost’ ii stie pe toti.  Vin la el cu sticla de tarie (prefacuta – cum zic ei – adica indoita cu apa si zahar, au ei motivele lor :)) dar – surpriza: hop si un paharel. Nu vor nicicum sa-i dea sticla. Stau si ma gandesc: da’ bine-l cunosc! Urmeaza momente vesele care se termina cu un test cred ca foarte provocator: i se da sticla si aceasta se inapoiaza la ciobani fara sa sufere prea mult.
In sfarsit la destinatie: stana de vaci. Aici am ramas peste noapte, ne-au primit oamenii. Toata cinstea pentru ei si pentru soferul care ne-a adus! Apropo, soferul s-a intors atunci, n-a ramas peste noapte. Doamne ajuta! Seful stanei ne-a omenit cu urda si cu tarie – noi am avut acces si la cea pura, dar n-am profitat. Conditii bune – geamuri termopan, generator electric, toaleta… Sa incepem sa ne obisnuim cu asa ceva la stani? In orice caz, serios seful asta si foarte autoritar, iar lucrurile importante le tinea sub lacat.
La 4.30 desteptarea! N-am stat mult pe ganduri, aveam drum lung inainte. La ora 5 ajungem in pasul Rotunda.

in pas

Calcam pe roua. Parca umblam cu papuci gauriti. Se vede varful Rosu.

Are Lusu grafic de timp cu repere pe parcurs. A sapat el pe harti si la fiecare timp gasit inmultea cu 0,6. Adica noi suntem mai zmei, ca avem bagaje mici. Si cu constanta asta lusutiana ne dadea ca ajungem noaptea pe la 11 la destinatie. Cred si eu ca era stresat. Nu ne opream decat cate putin, ca nu apucam nici sa ma uit cum trebuie pe GPS. Am vrut sa experimentez si transmiterea live pe facebook cu un programel pe mobil, dar m-a lasat acumulatorul dupa 4 ore (asa-i daca n-am luat caramida colegilor 🙂 in rucsac).  Cred ca numai Lusu a fost fericit, a scapat de un stres. De la lacul Lala incolo m-am bazat numai pe tabachera lui.

lacul Lala, ora 7.30, urcam pe Ineut

Ajungem pe la altitudinea de 2204m, pana la urma va fi maximul atins. Nu vom avea timp de atins varfuri si de altfel, nu acesta era scopul.

Ineul – urmeaza poze de la Lusu
pe creasta inierbata

Am suferit ceva de sete, s-a incalzit si n-au fost decat putine izvoare pe parcurs pana la Gargalau. Am avut sana cu diferite nuante la mine si mi-a prins bine: n-a mai fost nevoie sa mananc, am impuscat 2 iepuri deodata. Dar tot mi-a fost dor de apa. Drumeti ioc. Nimeni pana in zona Pietrosului. Am cautat in saua Gargalau locul de campare unde am stat iarna cu prietenii din CAR Universitar si l-am identificat. Ne-am adus aminte si de stana – cabana bine amenajata unde am dormit tot in acea excursie. Ce periculoasa ni s-a parut atunci urcarea si mai ales coborarea in pasul Prislop. Si ce vreme am prins la intoarcere, ca te puteai rataci si cu GPS-ul!
Imediat dupa aceea ne-am incarcat si cu apa, aproape de poteca “principala”. Suntem in treimea a doua a parcursului si e plin de lacuri si izvoare. Se mai vad si petece de zapada razlete.

se vede Pietrosul Rodnei

Intalnim perechi si perechi. Facem “schimb” de poze.

Sunt lasat in sfarsit sa citesc cateva randuri dintr-o carte.

“La Carti”

Dupa ce “depasim” Pietrosul, avem parte de un drum nesfarsit de tara. Imi faceam sperante ca ajungem la trenul de ora 20 in Dealul Stefanitei. Dar, varful Batrana se lasa cu greu ocolit, poate suntem si noi mai obositi.

Muntii mareti raman in spate si pe noi ne asteapta dealuri molcome. Mergem si nu se mai termina. Ne gandim ca portiunea asta e buna de bicicleta.

Urmeaza socurile: drumul devine plin de noroi de la exploatari, dealurile nu mai sunt linistite. Reusim sa ne abatem de la traseu de cateva ori, inaintam cu greu tot pe marginile santurilor lutoase. GPS-ul meu, care-mi arata doar distanta la destinatie (nu aveam nici un track incarcat), imi arata parca de ore intregi tot 4,5km la destinatie. Asa e de fapt drumul: ocoleste. Si urca si apoi iar coboara. Banda rosie uneori e foarte vizibila si marcajul des, alteori mergem la instinct. Bine ca nu ne-a prins noaptea, ca sigur nu ne descurcam nici sub lumina reflectoarelor.
Ne-am schimbat parerea: pe aici n-o sa ne mai vedeti curand, cu toate ca Lusu a gasit doua hribe uriase fara efort.

 

Am ajuns in pasul Setref chiar inainte de asfintit. Tren ioc pana dimineata, asa ca stam iar la ocazie. Vin masini parca numai din sens opus. Si totusi sunt de treaba oamenii si avem norocul de o dacie cardanica cu remorca pe care o capusam. Aflam ca la Reghin inca se fac viori, ca paltinul e la mare pret, ca instrumentele pot ajunge la o valoare de cateva mii de euro. Stim acum ca pentru un contrabas trebuie un trunchi de 70cm raza, adica paltin secular. Si ca mai exista. Si nu-i usor nici in domeniul asta, iar noi o ducem chiar bine, haladuim prin munti si paduri nu ca asta ne e meseria. Exista teste pentru lemn si cate si mai cate: ce ignorant sunt… Am inca o confirmare.
Si acum Salva-rea noastra, la masina. Acasa la 1 noaptea. Back to work!
PS: Cateva informatii de pe GPS: 13h55 mers efectiv cu 4,2km/h, 2h34min pauzele, viteza medie per ansamblu 3,6km/h; la 4.40 am plecat din pasul Rotunda si la 21.10 am ajuns in pasul Setref (inserarea oficiala s-a facut la 21.15); 59,08km parcursi, 2749m diferenta de nivel, altitudinea maxima atinsa 2204m, dar wandermapul a avut grija sa mai reteze din colturi; cam 1,5km au fost de la stana la pasul Rotunda, deci in plus fatza de traseul banda rosie.

May 272011
 
Muntii Cernei – parcursi altfel. Ultima vizita – anul trecut, a fost cu ocazia Maratonului de MTB de la Garana. Acum, clubul Altenative TM a organizat o noua editie de maraton de alergare mai sus de Baile Herculane, cu punct de start Motel Dumbrava. Cum dupa o anumita varsta vad ca tot marchez inceputuri, m-am inscris acum la primul meu maraton montan de alergare si am ales Hercules – fiind unul dintre maratoanele de varf de la noi. Pozele sunt si pe picasa.

La premiere – nu puteam sa nu observ si … TVR Timisoara – dar doar pe afis
Inscrierea imi place s-o fac din timp, si aceasta m-a “prins” inainte de Maratonul International Cluj – primul meu maraton de sosea – 4 aprilie, cand inca nu stiam “oficial” ce inseamna o alergare pe distanta lunga. Deviza mea – “Liber sa fii tanar”, cu care m-am inscris si de aceasta data. Acum, dupa ce am parafat “Mica Intelegere” din aprilie cu CAR Universitar (pentru alergari) si CCN (pentru MTB) – triatlonul va necesita o anexa la protocol, as fi putut sa modific la cluburi si sa scriu CAR Universitar, dar n-am vrut sa deranjez organizatorii, stiind ca orice modificare pe lista creeaza probleme si … sunt destui clienti potentiali in randul carora nu vreau sa ma numar. Intr-un fel imi pare rau, mai ales ca am fost 8 CAR-isti participanti la probele de maraton si semimaraton si acest numar ne permitea o clasare pe cluburi mai sus, poate chiar pe locul 2, dupa RoClub Maraton.
de pe traseu, toate pozele sunt facute de participanti si organizatori si le multumesc pe aceasta cale
In sfarsit, sa ma concentrez pe maratonul propriu-zis. Pentru el m-am pregatit … pe bicicleta. Am participat, dupa problemele cu un genunchi care au urmat maratonului de la Cluj, doar la concursuri de bicicleta: Primavara pe doua roti – maraton MTB 60km Targu-Mures, Cupa FRCT cross-country – tot la Targu-Mures, Maraton Preluca – 90km, Clujul Pedaleaza – etapa Colina – cross-country. Am evitat alergarile ca sa am timp sa-mi refac suspensiile, lucru care a tinut cam 25 km la Hercules. Tot e bine, dar problemele, desi nu asa grave, m-au impiedicat la propriu sa alerg la vale in viteza. E drept ca si-n specificatiile papucilor mei de alergare scrie o juma de ora de alergat pe saptamana pe teren usor denivelat! La Hercules au fost cam 44,5km si 2300m diferenta pozitiva de nivel, pe care i-am parcurs in 6h29min45sec. Acum sunt cu trimiterea la ortoped in buzunar dar nu stiu cum sa-i spun: stiti, cu mersul e ok, daca trebuie sa urc – zbor, la bicicleta n-am probleme de nici o culoare, dar dupa 20km de alergare incepe sa ma doara un ligament lateral de la un genunchi de nu pot fugi la vale decat cu pasi mici. Poate o sa-mi dea la randul lui o trimitere sa ma uit in oglinda si, daca nu are efect, imi da alta la psiholog. In fond, e frustrant sa fii depasit pe coborare de peste 10 concurenti si apoi sa te chinui sa recuperezi!
M-am bucurat foarte mult de intampinarea CAR-istilor la biserica Dobraia, dupa prima urcare mai puternica. Au fost 22! Si nu i-am pus la socoteala pe participantii efectivi la maraton. In orice caz, a fost o incurajare buna care m-a motivat pe portiunea urmatoare mai de plat. L-am depasit pe Lucian Clinciu – m-am mirat atunci foarte tare, ne-am incurajat reciproc, dar am rezistat sa nu-i pun cateva intrebari. Apoi am aflat, cu totul intamplator, ca Lucian era dupa 9 zile de alergat pe munte (nu stiu sigur de unde a pornit – poate din Bucegi), iar Hercules Maraton a fost finalul. Daca nu alerga pe munte si-l vedeau oamenii poate se gaseau dintre ei care sa-l urmeze 🙂 (ma gandesc la Forrest Gump). Lasand gluma la o parte, alergarea lui face parte dintr-un proiect si, atat cat il cunosc, sigur nu este un moft.
vremea in schimbare – am prins doua rapaieli pe traseu
Dupa Bogaltin, la portiunea mai lunga de alergare pe linie de nivel pe poteca cu jnepenis au inceput problemele pentru mine. Aici m-a prins si prima ploicica. Nu puteam alerga numai intermitent pentru ca de cate ori erau tufele pe partea dreapta nu puteam sa le evit din fuga. Pe cand ajunsesem pe d-l Constantinescu – un alergator in etate si care in conditii de sosea cred ca ma mananca cu fulgi cu tot! Si uite asa tricoul lui galben s-a tot departat si au inceput sa ma depaseasca concurentii. Pe Elena o stiu de la MTB, asa ca nu puteam sa n-o pomenesc. A urmat o coborare puternica si lenta pentru mine, unde am si renuntat sa mai contorizez vitezistii.
Au urmat, normal, si urcarile, care m-au ajutat sa ma redresez. Din punctul acesta de vedere, e mult mai bine ca un maraton de sosea: e interesant – nu trebuie sa fii ca un metronom, locuri deosebite, mai putin solicitant pentru picioare desi timpul de parcurgere e mai mare. 
Plouand a aparut si noroiul. Am prins aripi cand am vazut o pata galbena prin padure. L-am ajuns pe Constantinescu! Se pare ca nu ma misc asa rau. A terminat pe locul 3 la categoria lui de varsta. E coborare, e noroi, dar e spre final. Merita sa mai intind un pic picioarele. Depasesc! Un singur baiat ma depaseste chiar pe coborarea finala. A terminat in fatza mea cam la un minut. Am crezut ca pica un bolovan si m-am tras disperat la o parte! Asa de tare s-a prabusit pe langa mine la vale! Si nici eu nu alergam chiar incet, eram la limita durerii. Inainte de d-l bolovan, la ultimul punct de alimentare m-a intampinat … Ioana Mica. N-a putut participa din motive de sanatate. Sper sa se faca cat mai repede bine.
Si uite-asa, ca ma tot intreaba oamenii la ce ma gandesc pe parcurs, nu m-am plictisit, iar finalul m-a surprins placut. 
sprintul de final
Am terminat pe locul 54 la masculin din 141, locul 12 din 27 la categoria mea de varsta. Ca sa spun asa, e ok.
Foarte buna organizarea, chiar m-am gandit ca daca stiam renuntam la camelbag. Poate data urmatoare… Felicitari la toti cei implicati, iar Hercules a fost un exemplu de urmat pentru Maraton Apuseni!
Duminica am avut in sfarsit parte si de o repriza de drumetie clasica cu prietenii din CAR Universitar si am putut schimba mai multe vorbe cu ei. Am vizitat Crovurile, iar povestea excursiei e frumos relatata pe blogul clubului.
Traseele urmate: maraton si Crovuri.
Maraton:


Crovuri:

Urmeaza Medias MTB Maraton. Cu el se incheie un an de cand m-am apucat de concursurile de MTB! Numai din motive obiective pot lipsi!

Colinde si ski la Straja

 Drumetie, Localitati si zone, Munti, Ski, Straja, Valcan  Comments Off on Colinde si ski la Straja
Dec 302010
 
Planuri, planuri si iar planuri. Reusesc dupa multi ani sa plec de Craciun de acasa – la Straja la schi. Speram sa prindem vreme buna si, mai ales, sa putem schia in conditii acceptabile, pe zapada. Pentru .ro ne inarmam ca de obicei cu muult calm si detasare. Ne ajuta foarte mult in acest scop si spiritul Craciunului.
Ne-am cazat impreuna cu familia unor prieteni la cabana Rustic, o cabana mica si linistita, dar calda si primitoare. Merita sa-i dau un link, chiar daca nu are site-ul propriu. Toata stima pentru gazde, cabanierul are multe de povestit (pacat ca n-are un blog, dar poate prin cele ce scriu ii dau o idee), iar sotia cu fetele sunt discrete si amabile.

colind la gazde

Am avut un pic de ghinion cu zapada, tocmai se inmuiase vremea si am avut parte de petece de pamant pe partia Constantinescu (celelalte practic nu erau de folosit), prilej de zgarieturi pe schiuri (le-am si dat la reparat), dar pentru copii nu a contat, au putut schia dupa puterile lor. Un aspect pozitiv e totusi ca exista cartele (nu se mai dau bilete decat la partia de incepatori de pe Platoul Soarelui), cu ceva reduceri daca iei puncte mai multe, dar au si minusul ca nu dau abonamente pe zile la un pret acceptabil, mai ales pentru familiile cu copii. Asa, daca vrei sa schiezi pe saturate, platesti mai mult ca-n Austria in conditii incomparabil mai slabe.

In noaptea de Craciun am plecat la colindat cu toti copiii (ai nostri si ai prietenilor), incepand colindul cu gazdele (copiilor le-a adus Mosul cate ceva), trecand apoi si pe la salvamontisti si terminand la un cafe-bar unde au primit ca rasplata ciocolata calda, suc sau ceai. Primitori oamenii, iar cel mai placut m-au surprins salvamontistii care ne-au intors vizita si ne-au colindat la cabana unde eram cazati. Noi cu flautul, ei cu acordeonul.

Mosul a ajuns si la Straja
la cabana Salvamont
Cafe-bar
salvamontisti, jandarmi, copii – toti canta cate ceva

In ferestrele mele libere am pornit si un pic hai-hui cu schiurile de tura, sa “vad” ce mai e in jur. Am coborat de exemplu pe partia intermediara pana la baza partiei Lupului si apoi, incetuc, povestind cu Lili – cainele care m-a insotit de fiecare data cand ma vedea pe schiuri pe pozitie de urcare (dovada ca e obisnuita sa tina companie probabil gazdei in preumblarile ei) – am urcat pe partia Canal pana pe varful Mutu, pe o ceata buna de ratacit. S-ar fi putut schia pe Canal daca nu era viscolita zapada pe traseul de teleschi. N-am avut mari peripetii, doar Lili a avut ceva emotii cu cainii din zona, incurcandu-ma din cand in cand la urcat. E important sa vorbesti tare, asa tii cainii la distanta… in general. Aici n-a fost nevoie de alte masuri. Mie-mi era frica de ratacire, asa ca am luat aminte la orice amanunt mai deosebit pe care-l puteam vedea in orbecaiala mea. Lili tot cu mine, dar fara sa ma traga de pantaloni sa ma aduca pe directia buna. Tinta mea a devenit sa nimeresc teleschiul de pe partia Mutu, ca sa ma intorc la cabana. Mi-am rememorat mica schema cu partiile, m-am gandit ca-s pe acelasi versant al muntelui si … m-am intors pe o linie de nivel mai joasa. Surpriza: teleschi la prova. Surpriza placuta: nu seamana cu cel de la canal si vad ulterior si scrisul Mutu. Mi-a adus si mie Mosul ceva daca am fost cuminte si n-am insistat prea mult pe “drumul” ratacirii! In sfarsit am gandit cat de cat la timp. Cred ca imbatranesc.

O aventura mai pentru copii – o plimbare pana la cabana unde vara se organizeaza tabere pentru cei de varsta lor, in padure. Calauza a fost gazda. Frumos din partea ei ca si-a rapit din timp pentru noi.

exploratorii, in frunte cu calauzele noastre – Lili si cabanierul 
o mica lene de inceput a’ la fiu-meu
primul indiciu despre cabana
cabana copiilor si lista de invataminte
incheiem cu sarituri de pe prispa in zapada
alte poze  si pe picasa

In ultimele doua zile a nins, partia a devenit tot mai buna, dar a aparut si inghesuiala – doar vine Anul Nou. Un An Nou Fericit si cititorilor, eu sper sa trec pragul anului ce vine la Vladeasa.

Mamaliga de Rogojel cu zapada proaspata si intaritor de ceai

 Drumetie, Localitati si zone, Munti, Rogojel, Vladeasa  Comments Off on Mamaliga de Rogojel cu zapada proaspata si intaritor de ceai
Dec 192010
 
Frumos inceput de iarna! Zapada de Craciun, cum doreste orice copil si nu numai. Cu intreg familionul am plecat la casuta din povesti a lui Lusu, la Rogojel. Scopul – tot ce tine de zapada: pentru Lusu pregatirea de Revelion unde va avea musafiri, copiii nu cunosc inca termenul dar sunt previzibili in joaca lor, Diana e dedicata lor, iar eu doresc sa schiez iarna asta prima data.
Sambata, dupa vizita lui Mos Craciun la aikido, ne-am despartit de Cluj cu nerabdare si bucurie. Nici o problema cu drumul, nu e nevoie de lanturi. Nu facem multi pureci la casuta, fiecare stie ce are de facut. Eu n-am in gand decat mersul pe schiuri. Ma pornesc dupa ora 16 spre cabana Vladeasa, sunt cam -10 grade, soarele este ascuns si vantul bate destul de tare sa viscoleasca zapada.
Pozele sunt si pe picasa: http://picasaweb.google.com/vezentan/MamaligaDeRogojeluCuZapadaProaspataSiIntaritorDeCeai#

in drum spre cabana Vladeasa
imi fac o poza, aparatul ma surprinde marsaluind in spate

Sus la cabana n-am vreme de zabovit, doar de un ceai.

tablou: cana de ceai cu pahar de sticla

Putina lume inca, sunt intrebat daca-i buna zapada pentru schiuri, eu zic ca-i buna pentru urcare. Raman cu ghimpele ca la coborare s-ar putea sa am probleme, ca poate era mai bine sa fi folosit la primul arat schiurile “de Romania”. Pe de alta parte, doar sunt schiuri de tura si trebuie sa arate ca atare. Si acum asa arata… Doua – trei piedici puse de un dusman nevazut m-au imprastiat cat sa-mi mai tempereze din entuziasm, schiurile ramanand lipite de pamant.
Bajbaind dupa casuta, doar noaptea toate pisicile sunt negre, ma ajuta in recunosterea ei copiii cu strigatele lor.

Ce bine e la gura sobei! Am timp sa schimb o curelusa rupta la parazapezi, care astepta tocmai aceste clipe de odihna, iar apoi il mai ajut si pe Lusu la reparatii. Nu-i usor sa traiesti la munte si e o stiinta intreaga sa poti avea conditii de trai mai moderne daca mergi doar cand si cand la o cabana: ingheata si crapa instalatiile.
In sfarsit, la masa.

Mirosul care te adoarme

Cum fetita mai are energie, o adormim cu o partida de sah.

Pe la mijlocul partidei incep sa joc numai eu impotriva lui Lusu, asa ca abia asteptam sa se termine.
Dimineata, programul de reparatii si imbunatatiri continua si ajungem la concluzia ca ce-i vechi rezista mai bine la inghet. Resemnati, ne pregatim pentru plecare, eu trebuind sa ajung la serviciu dupa-masa. Copiii, doar cu stresul ca mai au doar doua ore de sanius si constructii din zapada. La cat de agitati erau sa nu piarda nici o clipa, cred ca si acum notiunea de timp si diviziunile lui raman o necunoscuta pentru ei.

franare cu capul; trebuia sa-i fi luat si casca
nu pot sa cred: la Tudor nu reusesc sa-i fac nici o poza in pozitie normala pe “sanie”
un exemplu de succes

Cu bocceluta la desenat la Cetatea Lita

 Cetatea Lita, Cluj, Drumetie, Liteni, Localitati si zone  Comments Off on Cu bocceluta la desenat la Cetatea Lita
Nov 022010
 
Dupa o zi de plimbare in zona Belioara a fost randul unei mici excursii cu familia la Cetatea Lita… o premiera pentru toti, inclusiv pentru mine. Nu stiu cum s-a facut, dar n-am fost niciodata la aceasta cetate, desi prin zona am fost nu o data.
Ne-am luat fiecare bagajul de tura si am plecat la drum. In Liteni am parcat unde altundeva decat langa o bodega, iar apoi am inceput urcusul prin dreapta varfului Piatra Mare. Nevazand cetatea, am urcat si pe varf, pe langa antene (pana si acolo este aer conditionat pentru aparatura, si nu orice firma), doar cetatea trebuia sa fie dupa el. In sfarsit m-am linistit vazand zidurile cetatii si am ajuns acolo pe o scurtatura prin paduricea de dupa varf, bine-nteles nu inainte ca la pauzele de odihna copiii sa-si scoata din tolba caietelul si sa deseneze. Ca sa nu intepenesc pe acolo le-am propus sa deseneze cetatea.
Nu puteau sa lipseasca pe traseu nici oile, asa cum in drum spre varful Omu din Bucegi nu exista sa nu te intalnesti cu cate o masina, de preferinta Trabant. Intoarcerea am facut-o ocolind varful pe partea opusa (ca un circuit), cu mentiunea ca am avut o mica incursiune peste deal, fara carare, din dorinta de a “corecta” un drum – spre Sacel – foarte lejer de altfel, dar cam lung pentru picioarele noastre. Pe culmi exista cararui, singura problema o reprezinta tufele cu ghimpi.
Cateva poze mai jos, altele pe picasa
http://picasaweb.google.com/vezentan/CuBoccelutaLaDesenatLaCetateaLita#