Un pic de timp liber…

In primul rand am luptat ceva pentru eliberare, dar am reusit sa impacam apele. Miercuri dimineata am avut si un alt eveniment – la rugamintea unei colege de la radio am participat ca biciclist la un test in oras: Radio Cluj – experiment trafic. Am iesit castigator fara sa caut asta si acest lucru este un punct mare in plus pentru varianta deplasarii pe bicicleta in oras. Si nu era ora de varf!
In sfarsit, plecarea: nu reusim sa luam trenul de 15.30, asa ca alegem mersul cu masina pana in Salva, de unde om vedea noi cum ne descurcam mai departe. Ca sa-i tin minte, colegii de la serviciu ma ingreuneaza cu un acumulator de UPS pe care-l car fara sa vreau pana la masina. Noroc ca bagajul meu nu a fost finalizat si a mai trebuit sa tai salamul si sa fac sandwichuri, ca altfel ma pomeneam cu caramida pe munte. Asa a facut si acumulatorul un drum de Salva si la intoarcere l-am innecat in untul care se topise peste el.
De la Salva tren privat! Ca sa vezi unde a ajuns tara asta! Cu 6lei am mers la Rodna cu un tren care astepta CFR-ul sa-i lase clientii in Salva. Pentru CFR nu era rentabila ruta… Din Rodna – prima ocazie – un camion. Ne lasa in Sant (asa-i zice la localitate) si de acolo, cu un noroc extraordinar (e drept ca si Lusu a luat cred vreo zece autostopisti pe drum) am dat de un IMS cu treaba la o stana de langa Rotunda.

poza cu mobilul pe un drum anevoios, Lusu sofer

Nici cu planificare nu iesea asa bine. La introducere, soferul a zis ceva de genul: Va urcati? Vedeti ca io-s cam beat! Ne-am uitat la el sa vedem daca glumeste si ce sa facem… In Valea Mare, dupa o oprire pentru shopping – o bere la 2litri pentru ciobani, ne-a intrebat cu seriozitate daca nu stim sa conducem, ca el s-a mai rasturnat o data cu o saptamana inainte. Stim, cum sa nu, orice numai nu cu el la volan pe serpentinele care urmau. Cum Lusu avea experienta Luaz-ului – o masina de teren ucrainiana foarte simpatica cu care am amintiri deosebite, s-a urcat la volan si da-i sa marga. Am constatat ca berea i-a facut bine omului nostru, si-a mai revenit. Ma si imbia sa beau si, exasperat ca nu-s prea dornic, mi-a spus: ma, fa-te macar ca bei! Ok, am luat petul si l-am tinut la mine pana si-a adus aminte din nou de el. Pe drumul spre stana, aflata cam la 2km de pasul Rotunda, pe un drum lateral, a trebuit sa ne oprim. De ce? Simplu, omul nostru nu putea sa creada ca noi suntem mai in varsta  ca el (mai ales Lusu). Am scos buletinul prietenului si i l-am aratat. A fost testul adevarului, dupa asta n-a mai avut decat o nelamurire: unde-s femeile? Asa singuri pe munte? Om fi pe invers… La chestia asta nu mai era concludent buletinul…
Si asa, din poveste in poveste, ajungem in pas si dam de o prima stana – de oi. Acolo, omul nost’ ii stie pe toti.  Vin la el cu sticla de tarie (prefacuta – cum zic ei – adica indoita cu apa si zahar, au ei motivele lor :)) dar – surpriza: hop si un paharel. Nu vor nicicum sa-i dea sticla. Stau si ma gandesc: da’ bine-l cunosc! Urmeaza momente vesele care se termina cu un test cred ca foarte provocator: i se da sticla si aceasta se inapoiaza la ciobani fara sa sufere prea mult.
In sfarsit la destinatie: stana de vaci. Aici am ramas peste noapte, ne-au primit oamenii. Toata cinstea pentru ei si pentru soferul care ne-a adus! Apropo, soferul s-a intors atunci, n-a ramas peste noapte. Doamne ajuta! Seful stanei ne-a omenit cu urda si cu tarie – noi am avut acces si la cea pura, dar n-am profitat. Conditii bune – geamuri termopan, generator electric, toaleta… Sa incepem sa ne obisnuim cu asa ceva la stani? In orice caz, serios seful asta si foarte autoritar, iar lucrurile importante le tinea sub lacat.
La 4.30 desteptarea! N-am stat mult pe ganduri, aveam drum lung inainte. La ora 5 ajungem in pasul Rotunda.

in pas

Calcam pe roua. Parca umblam cu papuci gauriti. Se vede varful Rosu.

Are Lusu grafic de timp cu repere pe parcurs. A sapat el pe harti si la fiecare timp gasit inmultea cu 0,6. Adica noi suntem mai zmei, ca avem bagaje mici. Si cu constanta asta lusutiana ne dadea ca ajungem noaptea pe la 11 la destinatie. Cred si eu ca era stresat. Nu ne opream decat cate putin, ca nu apucam nici sa ma uit cum trebuie pe GPS. Am vrut sa experimentez si transmiterea live pe facebook cu un programel pe mobil, dar m-a lasat acumulatorul dupa 4 ore (asa-i daca n-am luat caramida colegilor 🙂 in rucsac).  Cred ca numai Lusu a fost fericit, a scapat de un stres. De la lacul Lala incolo m-am bazat numai pe tabachera lui.

lacul Lala, ora 7.30, urcam pe Ineut

Ajungem pe la altitudinea de 2204m, pana la urma va fi maximul atins. Nu vom avea timp de atins varfuri si de altfel, nu acesta era scopul.

Ineul – urmeaza poze de la Lusu

pe creasta inierbata

Am suferit ceva de sete, s-a incalzit si n-au fost decat putine izvoare pe parcurs pana la Gargalau. Am avut sana cu diferite nuante la mine si mi-a prins bine: n-a mai fost nevoie sa mananc, am impuscat 2 iepuri deodata. Dar tot mi-a fost dor de apa. Drumeti ioc. Nimeni pana in zona Pietrosului. Am cautat in saua Gargalau locul de campare unde am stat iarna cu prietenii din CAR Universitar si l-am identificat. Ne-am adus aminte si de stana – cabana bine amenajata unde am dormit tot in acea excursie. Ce periculoasa ni s-a parut atunci urcarea si mai ales coborarea in pasul Prislop. Si ce vreme am prins la intoarcere, ca te puteai rataci si cu GPS-ul!
Imediat dupa aceea ne-am incarcat si cu apa, aproape de poteca “principala”. Suntem in treimea a doua a parcursului si e plin de lacuri si izvoare. Se mai vad si petece de zapada razlete.

se vede Pietrosul Rodnei

Intalnim perechi si perechi. Facem “schimb” de poze.

Sunt lasat in sfarsit sa citesc cateva randuri dintr-o carte.

“La Carti”

Dupa ce “depasim” Pietrosul, avem parte de un drum nesfarsit de tara. Imi faceam sperante ca ajungem la trenul de ora 20 in Dealul Stefanitei. Dar, varful Batrana se lasa cu greu ocolit, poate suntem si noi mai obositi.

Muntii mareti raman in spate si pe noi ne asteapta dealuri molcome. Mergem si nu se mai termina. Ne gandim ca portiunea asta e buna de bicicleta.

Urmeaza socurile: drumul devine plin de noroi de la exploatari, dealurile nu mai sunt linistite. Reusim sa ne abatem de la traseu de cateva ori, inaintam cu greu tot pe marginile santurilor lutoase. GPS-ul meu, care-mi arata doar distanta la destinatie (nu aveam nici un track incarcat), imi arata parca de ore intregi tot 4,5km la destinatie. Asa e de fapt drumul: ocoleste. Si urca si apoi iar coboara. Banda rosie uneori e foarte vizibila si marcajul des, alteori mergem la instinct. Bine ca nu ne-a prins noaptea, ca sigur nu ne descurcam nici sub lumina reflectoarelor.
Ne-am schimbat parerea: pe aici n-o sa ne mai vedeti curand, cu toate ca Lusu a gasit doua hribe uriase fara efort.

Am ajuns in pasul Setref chiar inainte de asfintit. Tren ioc pana dimineata, asa ca stam iar la ocazie. Vin masini parca numai din sens opus. Si totusi sunt de treaba oamenii si avem norocul de o dacie cardanica cu remorca pe care o capusam. Aflam ca la Reghin inca se fac viori, ca paltinul e la mare pret, ca instrumentele pot ajunge la o valoare de cateva mii de euro. Stim acum ca pentru un contrabas trebuie un trunchi de 70cm raza, adica paltin secular. Si ca mai exista. Si nu-i usor nici in domeniul asta, iar noi o ducem chiar bine, haladuim prin munti si paduri nu ca asta ne e meseria. Exista teste pentru lemn si cate si mai cate: ce ignorant sunt… Am inca o confirmare.
Si acum Salva-rea noastra, la masina. Acasa la 1 noaptea. Back to work!
PS: Cateva informatii de pe GPS: 13h55 mers efectiv cu 4,2km/h, 2h34min pauzele, viteza medie per ansamblu 3,6km/h; la 4.40 am plecat din pasul Rotunda si la 21.10 am ajuns in pasul Setref (inserarea oficiala s-a facut la 21.15); 59,08km parcursi, 2749m diferenta de nivel, altitudinea maxima atinsa 2204m, dar wandermapul a avut grija sa mai reteze din colturi; cam 1,5km au fost de la stana la pasul Rotunda, deci in plus fatza de traseul banda rosie.