Feb 042024
 

Luna octombrie a fost foarte simplă: voluntar la Făget Ride şi în rest activităţi de toamnă – perioada recoltei. Sigur, la mine rezultatul a fost 0 la recoltă, dar am mimat bine.

Să nu uit să amintesc de Walking Month, un concurs caritabil care se întinde în fiecare an pe durata unei luni: luna mersului pe jos.
Concursul a început în 11 septembrie, am ales să concurez doar la individual şi fără să am pretenţii de a ajunge pe podium.
Am încheiat pe locul 100 la Superwalkers (adică cei care totuşi au avut ceva pretenţii să facă mulţi paşi), cu 739.125 paşi. Conform statisticii am făcut cu 74% mai puţini paşi ca anul trecut.
A fost al 9-lea sezon, am participat la toate până acum.

Apoi a venit în sfârşit şi altceva decât alergarea, MTB-ul: un concurs de orientare.

Cupa Vinci orientare – 18 noiembrie – loc 7 categoria M45
Povestea de pe FB
Astazi, pe o vreme buna daca e sa compar cu ce a fost spre seara (vedeti poza cu zapada), am participat la Cupa Vinci – orientare.

Demult n-am mai participat la concursuri de orientare, asa ca acum a trebuit sa-mi “calibrez” “busola”: la primul punct am ajuns dupa mai bine de 30min, un inceput furtunos care mi-a dat linistea necesara, cea necompetitiva. 🙂
Felicitari tuturor ce s-au incumetat sa participe, organizatorilor si voluntarilor! Trebuie spus ca aceasta cupa, ce incepe sa devina traditie, are ca trasator principal un elev, din familie de orientaristi. Adica, asa cum plantezi un pom cand esti tanar, sa creasca alaturi de tine si sa ramana semnul trecerii tale, concursul acesta il va insoti poate toata viata pe copilul devenit adolescent.
Ma bucur si de aparitia unui nou club de orientare la Cluj – Watch Out . A fost plin de copii de la ei la acest concurs.
Si distanta reala parcursa de mine:

La capitolul drumeţii am bifat una de grup cu prietenii la Râmetea, una pe trei zile în Retezat cu cazare la cabana Genţiana, împreună cu Tudor şi una pe Muntele Mare la refugiul CAR.

De 1 decembrie am participat la Cluj Ecotrail. Despre acest concurs am scris pe blog, în sfârşit am ieşit ca povestitor din perioada de hibernare.
http://www.unpicdetimpliber.ro/2023/12/cluj-ecotrail-ultramarathon.html

Alergare de Moş Crăciun prin oraş 22 decembrie
A fost o activitate iniţiată de mine pentru CAR Cluj, am şi scris pe blogul CAR despre ea.
Activitatea: https://carcluj.ro/activitati/alergare-de-mos-craciun-prin-oras

Pe blog: https://carcluj.ro/blog/alergare-de-mos-craciun-prin-oras
Ataşez şi aici textul de pe blog.

Evenimentul organizat de CAR în seara de 22 decembrie a strâns la “start” 17 alergători, echipaţi fiecare cu căciuli şi haine de Moş, cu steluţe, luminiţe aprinse şi cu mult chef de alergare şi socializare.

La Casino, în Parcul Mare, era deja organizat un Târg de Crăciun, cu multe mese pline de cadouri numai bune de pus sub brad. Târgul a fost unul organizat în scop caritabil, creatorii iconiţelor fiind şi copii de la şcoli, banii urmând să fie donaţi Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”. Am încercat să ajutăm şi noi cu câte ceva…
După ce am facut pozele de rigoare în faţa Cazinoului, ne-am pregătit pungile cu bomboane pe care urma să le dăruim copiilor întâlniţi pe aleile oraşului (şi părinţilor acestora). Ne-am bucurat şi noi de alergare, de spiritul Crăciunului, deşi se simţea că un vânt rece pune stăpânire încet, încet, peste oraş.
Mai întâi am vizitat zona centrală plină de oameni şi lumină, apoi am trecut podul peste Someş şi am urcat pe scările care duc pe Cetăţuie. A urmat şedinţa foto şi pozele de rigoare la Crucea Eroilor Neamului, cu oraşul luminat de sărbătoare. Am continuat apoi prin Gruia şi Cartierul Grigorescu, până la maşini.

Tombola de final a fost cu happy-end (dar şi cu obligaţii – n-au ce face, trebuie să se antreneze) pentru doi dintre alergători, înscrierile gratuite la cele două evenimente din 2024 fiind oferite de Msg Maraton Apuseni şi CugiRace – le mulţumim organizatorilor acestor evenimente.
După alergare, ţinând cont şi de frigul de afară, ne-am refugiat la un club pentru socializare la un pahar de vin fiert şi cipsuri proaspete.

Am fost şapte alergători din cadrul CAR Filiala Cluj, acum pregătim tombola surpriză pentru ei, cu produse potrivite pentru munte oferite de clubul nostru (Moşul CAR) pentru sprijinirea departamentului de alergare – mulţumim!
Ne-am întâlnit, am alergat împreună, ne-am distrat şi vom găsi, mai mult ca sigur, un nou motiv pentru o alergare sub egida CAR Filiala Cluj. Vă aşteptăm în noul an la alergările noastre!

 

Feb 032024
 
FagarasAdventure

 

 

Un “shorts” pe baza filmării organizatorilor, le mulţumesc pentru tot!

Acum, la jumătate de an de la Făgăraş Adventure, conştientizez parcă mai tare ce a însemnat şi înseamnă pentru mine câştigarea concursului de aventură (45h25min), considerat cel mai greu concurs din ţară pentru nişte amatori, atât ca efort susţinut pe durata mare de până la 50 de ore, cât şi ca folosire a tot ce înseamnă complexitatea unui om, cu bagaj intelectual, cunoştinţe acumulate, imaginaţie etc. Iar doza de şansă, de “all in one” trebuie extinsă pentru că e vorba de concurs pe echipe.
Ce pot să spun, sunt mândru că soarta ne-a ales. 🙂 Felicitări încă o dată participanţilor, îndeosebi tinerei echipe Grind Piatra Craiului Jr.!

Concursul a avut loc în perioada 7-9 iulie 2023, la sub o săptămână de Carpathia Trails proba de 102km pe care am încheiat-o pe loc 2 la categorie şi 8 la open (18h48min).

Luna iulie s-a încheiat cu veşnicele mele explorari, în căutarea de drumuri şi poteci, de data aceasta pentru MTB Odyssey.

Dar, să ataşez doar o mică parte din postările mele pe Facebook referitoare la aceste evenimente. Pentru Făgăraş Adventure, pentru popularizarea lui, m-am străduit să scriu despre toate probele prin care am trecut, care ne-au întrebuinţat în multiple feluri.

Despre Făgăraş Adventure.

Sigur, sunt extrem de bucuros pentru locul 1 la Făgăraș Adventure, multumesc in primul rand prietenilor – coechipieri Oana Marina , Adrian Brîndușan si Radu Botezan pentru tot ceea ce a insemnat acest concurs, inca dinainte de desfasurarea lui. In mod clar combinatia artist – avocat – spirit liber si “cel ce nu face nimic” a avut succes, oricat de dificile ar fi fost unele momente de pe parcurs.
Multumesc pentru sprijin fostilor coechipieri Vasile Cipcigan , Bagonya Oszkar , prietenului meu Marcel Giurgea , multumesc pentru like-uri la postarile cu echipa Cheile Turzii tuturor.
O editie grea, acum as spune ca cea mai grea cel putin pentru mine, dar poate sunt sub influenta oboselii.
Probe interesante, numai bine sa stim cat de multe nu stim despre natura si lumea frumoasa din jur. “Codurile acelea de bare” ce reprezentau culorile penajului pasarilor au fost distractive, ma simteam ca un copil ce invata alfabetul, nu mai spun de identificarea si corespondenta plantelor medicinale cu organele pe care le trateaza, la care daca le stiai dinainte erai castigat, altfel memoria in regim de efort si oboseala este dintre primele sacrificate.
Am fost pana pe la CP7 cel putin la 2h30min in urma echipelor Creasta Cocosului si Muntii Fagaras. Stiu ca am si cronometrat.
Ceea ce ne-a ajutat sa trecem in fata a fost traseul spre PC10A Valea Lotrioarei, cu improvizatia spre PC11 Boita doar ceea ce a iesit in evidenta. In mod sigur echipele din fata au trecut prin portiuni foarte dificile, acea parte de care beneficiem in fiecare an cel putin in doua segmente de cursa. Adica am avut si noroc.
Am fost impresionat de echipa Grind Piatra Craiului jr, care continua traditia parintilor. Ei au folosit o alta strategie, cand au mers au stiut sa mearga, cand au facut pauze au stat sa se odihneasca cat este necesar, ceea ce denota acea liniste si stapanire de sine necesara la un concurs pe mai multe zile si… potentialul din anii urmatori.
Sunt evident bucuros, cum sigur sunt si coechipierii mei, acestea sunt primele cuvinte pe care le scriu mai coerent dupa concurs.
Felicitari tuturor! Pana la urma n-a fost o vreme atat de rea, dar ca exemplu au fost echipe care au prins pe urcare ploaie spre PC7 Saua Apa Cumpanita, nu vreau sa stiu cum le-a fost.
Multumim organizatorilor pentru inca o editie reusita, cu zgarieturi la caiac 🙂 unde in sfarsit am ajuns pe lacul Scoreiu, locul unde mai demult era proba de inot la triatlonul Transfagarasan. Felicitari inca o data tuturor participantilor! Si multumesc evident si voluntarilor, acei oameni fara de care toate evenimentele nu pot avea loc, au avut o munca imensa care isi are rasplatirea doar in interiorul lor.

Despre Carpathia Trails (1 iulie 2023).

Sa stiti cand mai dati mana cu mine ca sambata am pus mana pe o vulpe. Sigur, stiu, e ca la rozatoare, nu stii ce primesti. Dar eram obosit, era miezul noptii si tocmai incheiasem 102km cu vreo 5900m dif nivel la Carpathia Trails Si, pe una din mesele cu fursecuri si alte mancaruri, tot se urca o vulpe superba. Cu hâş-hâş n-a tinut decat la inceput, apoi s-a adaptat urgent. Nici cu lumina frontalei n-am pus-o la respect.
Asa ca, incet, dupa ce mi-am revenit, reusind sa inghit o bucatica de banana si o singura pasta pe care am pus tot parmezanul ce era acolo, timp in care vulpea cred ca s-a umflat pana la crapare de fursecuri, m-am schimbat si in sfarsit m-am ridicat cu succes si, sub lumina frontalei, i-am sters o palma pe umarul drept. A sarit ca arsa si cat am fost acolo n-am mai vazut-o.
La cum eram de parfumat de la toate prostiile mancate pe traseu, oricat s-ar spala tot nu scapa de mirosul meu, asa ca am facut-o clar de rusine in comunitatea ei din Cheile Gradistei. Cine-a mai auzit de-o vulpe atinsa de om?
Postarea nu se refera doar la rezultatul meu la concurs, un loc doi la categorie si 9 la open, ci si la Făgăraș Adventure , un concurs de anduranta si aventura ce incepe vineri, cu timp limita de 50h. Unde vom interactiona cu animalele cel putin la nivel teoretic.
Pot spune ca participarea la Carpathia Trails a fost si ca un ultim sunet de sirena de avertizare ca vine UTMB cu 170km si 10.000m dif nivel si daca nu iau masuri urgent va fi problematica chiar incheierea cursei.
Carpathia Trails cursa de 102km e o cursa 3 in 1, adica organizatorii au inlantuit practic traseele din cele trei zile de concurs din anii precedenti: Piatra Craiului, Bucegi si Leaota. Da, acele dealuri imense de la sfarsit (cineva a numarat 12 urcari) pe care speram sa nu le prind pe inserat erau Leaota. Stiti, Fagarasul nu e departe, animalele sunt tot aceleasi si vor fi voluntari din Piatra Craiului la Fagaras Adventure, ceea ce e un indiciu, ca la un concurs de aventura nu se stie unde ajungi.
A fost foarte greu pentru mine, m-am tot conservat pe coborari, am mancat impreuna cu Adrian Surubaru zapada pe Omu din Bucegi, dand la o parte pamantul de deasupra, era foarte cald si sute de turisti doar in acea zona. Foarte faini organizatorii, o multime dintre ei fiind din elita alergatorilor de la noi si da, erau la punctele de alimentare Milea (cel mai mult am vorbit cu el, multumesc), Balan, Alexandra, surorile David, Dani Florea, evident ca l-am recunoscut pe Adi Bostan de la punctul cu Dinu Turcanu. Pacat ca echipa Vulcanii Noroiosi nu participa la aventura in acest an. Cu Alex Petrut m-am intalnit cum cobora de la Omu, evident nu s-a rabdat sa-mi bage fitilul ca Stefania Buzincu e in fata. Da, stiam, si nu e o noutate ca incheie in fata mea, e chiar dovada normalitatii. 🙂
Frumos concurs, am intalnit multi prieteni pe care altfel e greu sa-i intalnesc datorita distantei, stiu ca a fost in paralel Rodnei Sky Race unde iar a fost vreme buna si stiu ca au participat si … organizat majoritatea prietenilor mei alergatori.
Ca orice viteaz, la inceput m-am gandit ca 16 ore de cursa e pretabil, mi-am dat seama dupa coborarea de La Om ca nu-i asa si mi-am tot ajustat dorintele. Am incheiat cu “daca reusesc sa nu pornesc frontala” si apoi cu maxim o ora pe intuneric. Am avut si ceva probleme tehnice cu ceasul ce m-a lasat cand era plin de lume in jur, pe la Pestera, am si bajbait in zona Padina, reusind sa-mi regrupez mintea si concentrarea dupa vreo 20min pierdute.
Dar sa continui acum pe linia interactiunilor om – animal, una dintre ele fiind si cea cu vulpea. Adevarul e ca in ultima vreme mereu ma intalnesc cu vietati, pe unele ca nici nu le mai pun la socoteala, au inceput sa fie o obisnuinta: caprioare, veverite, arici, iepuri. Stiu si locuri pe unde ele trec adesea in padurea Fagetul Clujului pe unde ma antrenez de obicei. In Cheile Turzii ma duc mai rar, dar acolo legatura cu Trascaul e mai puternica, iar daca am vazut pui de urs in Faget pe inserate… poate sa scrie orice la fauna obisnuita de acolo.
Pur si simplu animalele salbatice au inceput sa se inghesuie spre asezarile oamenilor. Si sa obtina mancare mai usor de la locurile de picnic de exemplu, de la livezile parasite – o multime langa Cluj.
La Carpathia Trails spre noapte un baiat din fata mea s-a intalnit cu ursul. Unul mare, fata in fata pe carare. Cel mai destept a cedat si a fugit in vale – era de fapt si cel mai puternic. Inca o dovada ca evitarea conflictelor inutile e practica obisnuita la animale. L-am tot auzit cum striga prin padure, asa am stiut ca nu mai poate alerga. Eu fac altfel, strigatul imi conturba gandurile. Asa ca vorbesc cu voce tare. Se mai uita cu mila cate un ciupercar la mine, asa ca nu spun chiar orice. Si oricum, la cum miroseam, un urs m-ar fi simtit de la sute de metri. Cica are mirosul de 2000 de ori mai bun ca oamenii.
Ce animale am mai vazut in “excursia” mea in Meridionali? Mai nimic, multumita miilor de turisti de pe creste. Locul cheie e Leaota, cu padurile ei, si acolo doar niste arici mai spre sat si seara. Si o alerta de urs, dar cica spre Dambovicioara, vorbea femeia aia la mine-n rucsac fara oprire in toate limbile… Asa ca n-am avut conflicte.
Daca doriti mai multe amanunte despre urs, ca tot ii vedem tot mai des, va dau din linkurile primite si un link dintr-un ziar local, cu explicatiile unui ecolog.
Si, multumita prietenului meu Ovidiu Brindusan , un mare iubitor si cunoscator de natura, pun mai jos poze de langa Cluj, din Faget. Literalmente langa Cluj, din gradina lui. Are si caine, dar e batran si sta ca babele la intersectie de drumuri alaturi de alt caine si tot povesteste cu cine-l baga in seama.
Viata e frumoasa doar impreuna! 🙂
Feb 032024
 
retrospectiva mai iun

 

 

 

Sunt multe activităţi în aceste două luni care gravitează în jurul unor evenimente deosebite.
Sunt o mulţime de explorări pe Muntele Mare în principal pentru stabilirea de trasee pentru Maraton Apuseni. De fiecare dată am avut în minte să apreciez potecile umblate şi ca MTB-ist, pentru evenimentul următor din septembrie – MTB Odyssey.
Am fost şi voluntar la Maraton Apuseni lângă PA1 Refugiul CAR, am şi marcat bucla de ultra împreună cu prietenii şi separat. Am făcut şi recunoaşteri de trasee la momentul potrivit.
Toate acestea nu au fost făcute cu un ritm de competiţie şi, spre deosebire de mulţi alţi ani, abia în iunie am participat la primul concurs, un ultra de 60km, la Şiria, Medieval Trail Race, încheiat cu locul 4 la open şi 2 la categorie, 7h21min.

Şi… a început nebunia Fagaras Adventure, cu pregatiri pentru probele speciale de pe parcurs. Adica am dat de exemplu o tura pe unul din circuitele Cheilor Turzii cu scopul de a poza si filma fauna, flora, comuniunea om-natura sub mai multe forme.
De ce Cheile Turzii? Pentru că aşa se numeşte echipa noastră, formată din Oana Marina, Radu Botezan, Adrian Brânduşan şi subsemnatul.

În fapt în tot anul 2023 au fost cateva evenimente mari pentru mine, pe mai multe criterii:
Turul Balatonului – o saptamana cicloturism
Medieval Trail Race 60km – pregatire UTMB
Carpathia Trails ultra 110km – pregatire UTMB
Fagaras Adventure – am fost castigator cu echipa pentru prima data (am mai fost pe podium), pentru mine a fost realizarea anului, probabil am fost cel mai in varsta participant (in mod sigur ca si castigator)
UTMB 170km.

Dar să adaug câteva trackuri, ca idee.

Explorare Muntele Mare, intre Sagagea si Pietrele Marunte, Buscat, Buscat – Pietrele Marunte, zona partiilor.
https://www.strava.com/activities/9022067688
https://www.strava.com/activities/9037301785
https://www.strava.com/activities/9046872526
https://www.strava.com/activities/9092982510

Recunoaşteri trasee pe bucla de ultra, pe semimaraton.
https://www.strava.com/activities/9065965896
https://www.strava.com/activities/9092980700

Ca voluntar Maraton Apuseni – marcare ultra
https://www.strava.com/activities/9117919277
https://www.strava.com/activities/9117916703
https://www.strava.com/activities/9140238785
https://www.strava.com/activities/9140235865

Ca voluntar Maraton Apuseni zona PA1 Refugiu
https://www.strava.com/activities/9154701370
https://www.strava.com/activities/9152699887
https://www.strava.com/activities/9154711025
https://www.strava.com/activities/9154702827

Explorare cu scopul principal cursa MTB Odyssey
Buscat – Valea Podurilor – Valea Iara – saua Prislop – Muntele Mare – Creasta Stancoasa – Pietrele Marunte – jos partie
saua Prislop – Piatra Grosilor – culmea Grindeu Vartopeni – v Vartopen – v Podurilor
https://www.strava.com/activities/9326539622
https://www.strava.com/activities/9333184447

La Şiria, primul concurs din an, 60km, 7h21min
https://www.strava.com/activities/9238611977/overview

Circuit Cheile Turzii, pe care le reprezentam ca echipa (Cheile Turzii)
https://www.strava.com/activities/9355486847

Feb 032024
 
Balaton 2023

Mă tot uit la ce a fost anul trecut, ce am scris… Cum de n-am avut timp să scriu pe blog, în fapt mereu eram prea obosit sau aveam ceva considerat mai important de făcut.
Dar mă bucur că oglinda vârfului aisbergului ce este pe facebook este suficient de interesantă ca să recitesc cu plăcere ce a fost.

Cea mai importantă activitate a lunii aprilie 2023 a fost activitatea CAR organizată de Luşu în Ungaria, generic spus Turul Balatonului cu bicicleta, dar în acea săptămână în primele două zile am fost în jurul “lacului” Tisza, alegere datorată vremii ploioase. Am pozat, am filmat, o parte din imagini au ajuns reel-uri, dar nici de ele n-am avut vreme să mă ocup, concretizându-se doar primele două zile.
E drept, am scris pe blogul CAR cum a fost, voi ataşa şi aici textul.

O altă referinţă, chiar dacă nu am pomenit-o în retrospectiva pe luna martie, este legată de emisiunea de şah care va împlini în 2024 în iunie 20 de ani – Regi şi Pioni.
Din luna martie a început în mod consecvent să prezinte emisiunile Mircea Ţălu, în locul lui Alin Toma.
Mircea este unul din foştii elevi prezenţi la emisiune (prima dată în 2011).
Marchez această lună, a predării de ştafetă, după aproape 19 de ani de colaborare cu Alin, care ne va ajuta în continuare.
http://www.regisipioni.ro/
https://www.youtube.com/regisipioni

Să precizez tot pentru această lună că am renunţat la alergările săptămânale de grup de joi seara (conform Strava au fost doar două, în 2 februarie şi în 2 martie), ca activităţi consecvente în cadrul CAR. Urma să mă adaptez la evenimentele sportive ce urmau, inclusiv recunoaşteri de trasee pentru Maraton Apuseni, explorări pe Muntele Mare.

Ce am mai făcut deosebit? Drumeţiile-alergare prin zăpadă pe Muntele Mare, pentru noile trasee Maraton Apuseni, căutând legături pe baza vizitelor din anii precedenţi pentru diverse concursuri de MTB şi alergare
https://www.strava.com/activities/8944862171
https://www.strava.com/activities/8979212055

Am umblat pe ruta Buscat – Muntele Mare – Şesu Lupşanului – Dealu Cânepiştilor – Creasta Stâncoasă, am explorat în zona Şesu Lupşanului si a văilor Lupşa, Poşaga, Creţoaia.
Linkul la întregul album (am pus doar câteva poze din zecile făcute):

 

Turul Balatonului, versiunea de pe blogul CAR.
E timpul pentru o poveste. Nu lunga, mi-a precizat Lușu.
Așa că nu vorbesc despre vreme și coduri – secolul codurilor, pentru digitalizare mai ușoară. Fac un efort și nu scriu despre ce ar fi trebuit făcut, potrivit tradițiilor, în Săptămâna Patimilor. Cum se spune, puneți mâna și citiți.
Am fost unsprezece și am rămas unsprezece. Asta apropo la paralela lui Lușu, cu ”10 negri mititei”, după ce ploile au început să ne împrăștie dorințele. Oare cum s-o mai intitula acum romanul? Da, am fost o trupă dinamică și ”elastică”. Ne-am grupat după cum am considerat mai bine pentru fiecare, făcând în principiu două grupuri, fiecare cu obiectivele și traseele lui.
Și am făcut turul Balatonului, unii integral, în trei zile, iar alții au ales vizitarea mai amănunțită a unor obiective, cu ture în jurul unor orașe.

Date fiind ploile ce se anunțau în jurul Balatonului, două zile am rămas în Tiszafüred și am parcurs trasee în jurul ”lacului” Tisza – lac de acumulare pe râul cu același nume. Ca urmare, pentru turul Balatonului au rămas doar trei zile întregi, devenind o provocare, date fiind și ploile zilnice, liniștite dar deranjante pentru bicicletă. Partea mai negativă a fost că grupa turului Balaton și-a permis doar escapade mai scurte și mai puține pentru vizitare, a trebuit să aleagă cu atenție pauzele. Sub acest aspect a fost mai câștigată grupa turiștilor pe bike în orașe. Dar…
Cum am văzut scris pe un panou informativ la una din cetățile vizitate, parte dintr-un lanț de obiective turistice, în descrierea Muzeului Helikon (Festetics) din Keszthely se spune că trebuie alocată o zi. În concluzie, cu toții cred că am rămas cu dorința de a revizita Balaton și împrejurimile, pentru a ”vindeca rănile deschise” de lipsa de timp.
Și pun o întrebare: ce fel de turist sunteți? Ce vă interesează? Printre noi am avut pe cineva interesat de vinurile de soi și ne-am abătut regulat la astfel de magazine unde se puteau face și degustări.

Balatonul e locul de vacanță al ungurilor, așa a fost demult. De aceea e înconjurat de castele, locuri de pescuit, case de vacanță, aquaparcuri, este chiar și teren de golf. Se organizează o mulțime de evenimente. Doar că, la fel ca stațiunile nostre de la Marea Neagră, are ”viață” patru luni pe an, iar la vizita noastră abia se deschideau localurile. Nu a fost așa acum câțiva ani. Țin minte și am și scris că am participat la Spuri Balaton Szupermarathon, adică turul Balatonului în alergare în trei zile, în preajma zilei de 15 aprilie. Și sunt atâtea altele, în diverse formate. Nu mai vorbesc de alte probe ca înotul. Supermaratonul nu se mai ține, motive economice, criză energetică.
În ziua întâi am avut după-amiaza la dispoziție să facem un tur al lacului mare Tisza, adică spre avalul râului. Am pornit cu toții dar am înconjurat lacul trecând barajul doar trei, restul făcând dus-întors. Au fost 66km, greu de făcut pe lumină pornind abia la ora 16. Încă din prima zi au început grupările și tradiția de a încheia pe întuneric. A fost și prilej de a verifica echipamentul, n-au fost surprize.

Ziua 2. Pentru că Balatonul era tot sub ocupația ploilor, am decis să mai rămânem o zi la Tisa și am făcut o tură a lacului mic, spre amonte. Am trecut râul cu bacul la Ároktő, cel gândit inițial, la Tiszadorogma, fiind sezonier și nefuncțional. Au ajuns ploile și aici și, combinat cu lungimea de traseu care a devenit de 70km, cu planul de a înnopta la Zamardi la Balaton, s-a ajuns la planul B stabilit ”ad locum”. Cei rămași ”acasă” au venit cu mașina la ”cules” de bicicliști.

Ziua 3. Suntem la Zamardi, de unde vom începe marele tur al Balatonului. Foarte hotărâtă Bianca să încheie turul, contrar vremii potrivnice. Așa că nici nu se putea un avocat mai bun pentru a ne motiva pe toți să facem ce ne-am propus, dar cu modificări: acea împărțire pe două grupuri mari, flexibile ca și componență. A fost un avantaj mare faptul că am avut practic mașini de însoțire care să ne aștepte la finalul zilei cu bagajele noastre cu de toate. Am și avut de dus pe bicicletă greutate mai mică. Noaptea am petrecut-o la Heviz, o stațiune cunoscută pentru băile termale, o mică deviere de la traseu din Keszthely.
Dacă grupul ”turist” a avut timp pentru plimbare prin Heviz, prin pădurea de lângă, grupul ”tur” a avut de parcurs 80km pe ploaie ușoară cu scurte opriri. Timpul l-a petrecut pozând pe digurile din Balaton, iar traseul spre cazare a trecut prin pădure pe lângă lacul termal. A fost încurajator să vedem câțiva alergători și bicicliști pe traseu, nu eram singurii. Trebuie spus că, separat de pista de bicicletă, ori de câte ori doriți puteți să vă abateți pe aleile amenajate la malul lacului în stațiuni. Pentru că în trecerile anterioare pe la Balaton am fost impresionat de Kesthely, am propus să-i alocăm vizitării câteva minute în plus ziua următoare.

Ziua 4. Trebuie să ajungem la Balatonakali, 68km. Am avut timp ”să dăm o tură” prin Keszthely, prin curtea palatului-muzeu Festetics. Sunt câteva mici muzee în Keszthely, unele mai puțin obișnuite: Erotikus Panoptikum, Baba Puppe. Da, limba germană e mai folosită ca limbă străină în această zonă. De aici grupul ”tur” și-a mai permis o singură deviere mai mare, la cetatea de la Szigliget. După o mică gustare mexicană la o terasă de la drum, am urcat la cetate și am văzut un local cu degustări de vinuri. Așa că am lăsat …vizita în cetate pentru data următoare, când vom avea mai mult timp.
Ziua 5, 79km până la Siofok. Prilej de a vizita cu toții peninsula aflată vizavi de Zamardi, capătul călătoriei noastre. Peninsula se remarcă prin înălțimile ei, cu stânci și abrupturi. Nu am intrat in Sajkod, cunoscut și pentru plaja sa, dar am urcat cu toate bagajele noastre până la turnul de observație și de acolo am trecut pe lângă abația de la Tihany și ne-am oprit la un restaurant. În sfârșit altceva decât langoșe și gustări. Aici ne-am despărțit, grupul ”tur” fiind strâns cu timpul. Vremea a devenit frumoasă.

Ziua 6, 12km până la Zamardi. Special au fost lăsați acești kilometri pentru ziua plecării, să nu ne lenevim și să ne facem ziua 5 mai rezonabilă.

Rămas bun Balaton, să ne revedem cu bine!

Pentru conformitate, linkurile la trasee pe Strava, activitate şi blog pe CAR:
https://carcluj.ro/activitati/inconjurul-lacului-balaton-pe-bicicleta
https://carcluj.ro/blog/inconjurul-lacului-balaton-pe-bicicleta
https://www.strava.com/activities/8885865027
https://www.strava.com/activities/8889386569
https://www.strava.com/activities/8889539785
https://www.strava.com/activities/8896334857
https://www.strava.com/activities/8905347742
https://www.strava.com/activities/8911697183
https://www.strava.com/activities/8911699357

Jan 242024
 

Ce fel de om am fost în 2023? Ce am făcut? Ce îmi propusesem? Ce e în spatele activităţilor?
E bine să scrii, lumea acum nu prea mai scrie, prefera bifările şi grilele. Ori când scrii îţi clarifici gândurile, trebuie să te informezi, să nu greşeşti, sunt multe de spus… Şi apreciezi mai bine scrisul altora.
Să fie şi o componentă utilă, voi ataşa şi trackurile de pe Strava să vă inspire.
Pentru mine în luna ianuarie a fost o drumeţie la Piatra Craivii şi două ture cu schiurile, una pe Muntele Mare şi una pe Valea Anieşului din Rodnei.
Mai întâi un link la albumul acestei postări, cu mai multe poze selectate:

IAN 02 2023 Excursie la Piatra Craivii – drumeţie
Plecarea a fost din Craiva Veche, pe lângă prieteni am reuşit să-i ataşez pe Diana şi Tudor. Să rememorez…

Piatra Craivii – un “bolovan” cum spune un prieten în glumă, aflat în munţii Trascău la 1088m altitudine. Se văd în jur munţii înalţi din depărtare ce împrejmuiesc podişul transilvan.

S-au descoperit acolo ruinele unei cetăţi dacice – Apoulon, un nume ce seamănă cu Apulum (Alba-Iulia). Noi am avut punctul de plecare la Craiva Veche, o aşezare practic părăsită, cu cimitir vechi în care am identificat una din ultimele cruci prin anul 1988, lângă turla unei biserici ce se va prăbuşi curând.

Nu pot lipsi legendele la un astfel de loc, un link https://ziarulunirea.ro/povestea-cetatii-apoulon-de-la…/ unde este şi un video cu Piatra Craivii filmată cu o dronă.

https://www.strava.com/activities/8327156705


IAN 22 2023 Pe Muntele Mare cu Tudor – ski tură
A fost o tură pe Muntele Mare pornită de la cabana militară, cu urcare pe la pârtia veche şi pe Buscat. Am ajuns pe noapte la Refugiul CAR, înnoptând acolo. A fost o ocazie să-l am alături pe Tudor în condiţii de refugiu, unul însă bine întreţinut pe un munte accesibil şi nu departe de civilizaţie.

https://www.strava.com/activities/8434839353

IAN 29 2023 Munţii Rodnei – Valea Anieşului – Vf Păltinişului – Vf Saca – Poarta lui Beneş spre Vf. Corongişu – ski tură
A fost o tură de o zi în Munţii Rodnei cu acces din Valea Anieşului, cu Cristi, Iulia şi Tudor.

Am urcat pe la vârful Păltinişului, pe lângă Poiana cu narcise, vârful Saca şi Poarta lui Beneş cu ţinta vârful Corongişu la care n-am reuşit însă să ajungem. Oricum ne-a prins noaptea pe întoarcere.

Înaintea noastră trecuseră dinspre Valea Vinului drumeţi cu rachete de zăpadă, le-am multumit pentru urmele lăsate pe când se întorceau.

Ne-a mai învăţat Cristi despre urmele de animale iarna, am văzut una de urs, în rest de mistreţ, vulpe, iepure şi veveriţă.

În rest, n-a fost să fie soare cum am fi dorit în zona mai înaltă, aşa că ne-am stabilit un reper de timp pentru a începe întoarcerea în siguranţă şi am privit pe un panou de la un loc cu panoramă ceea ce ar fi trebuit să vedem, de exemplu vârful Laptelui. Mda, amuzant, mai bine se vedea la calculator stând confortabil pe un fotoliu… Dar corpurile şi minţile noastre ne-au mulţumit.

https://www.strava.com/activities/8473724071
https://www.strava.com/activities/8474793384

 

Feb 172022
 
Via Apuseni ski tura

Zilele acestea, duminică şi luni 13 şi 14 februarie am participat la provocarea intitulată de Maco “Via Apuseni” la ski de tură.

 


Introducere.
Cu situaţia din ultimii doi ani tot mai mult oamenii obişnuiţi cu activităţile în aer liber, activi în general, au căutat să-şi menţină tonusul şi obiceiurile bune respectând condiţionările. Una din alternative au fost aşa numitele provocări, indiferent dacă au fost virtuale, realizate individual sau în grupuri mici, în timp limitat. De-a lungul timpului eu am mai organizat mici provocări motivaţionale sub formă de concurs încă dinainte de aceşti ani – se găsesc la categoria concursurile mele. Aceste provocări au devenit ţinte de pregătire pentru mine, obiective care nu depindeau aşa de mult de exterior. Cu clubul Rupicapra am participat de exemplu la două provocări mari pentru mine, organizate exemplar de prietenii mei care mi-au fost coechipieri atunci. Au fost inclusiv şedinţe cu prezentări, video-uri. Am avut echipă de suport din membrii clubului. Ei le numesc challenge-uri, aşadar capitolul/pilonul clubului intitulat Rupicapra Challenge.
În anul 2020 a fost un triatlon de timp IronMan ce a implicat înot în Tarniţa 3,8km (eu acolo am înotat, singur, fiecare a făcut cum şi când a putut), urmat în ziua următoare de bike cu echipa de la Aiton (lângă Cluj-Napoca) la Poiana Neamţului, în ziua a 3-a  alergare de acolo pe creasta Făgăraşului la Valea Viştei Mari (modificare faţă de planul iniţial în care destinaţia a fost Valea Sâmbetei – adică ne-am adaptat la condiţiile de moment), iar ziua a 4-a a fost întoarcerea la Aiton. Am scris aici.

În anul 2021 a fost provocarea 10K Vertical la ski de tură. Implica urcarea a 10.000m diferenţă de nivel în 24h cu schiurile de tură, adică tot sus-jos. La alegerea şi prospecţia locului de desfăşurare stabilit la Straja am contribuit şi eu, plecând cu fiul meu la Straja pentru schi de tură şi explorat, dar cu ţinta această provocare. Evenimentul în sine n-a fost uşor, am fost nevoiţi să părăsim pârtia la 11 noaptea pentru că aşa erau restricţiile atunci, în martie, aşadar am împărţit cele 24h pe două zile, a doua zi începând la 6 dimineaţa. Mie îmi mai trebuiau două-trei ore să-mi închei diferenţa de nivel. Au mai apărut şi alte mici surprize, ca de exemplu un concurs de schi pentru copii de care nu ştiam deşi se vorbise cu salvamontul, cu patroni din zonă. Am fost nevoiţi să folosim doar o parte din pârtie în cea de-a doua zi. A fost fain, am avut invitaţi, inclusiv din alte cluburi. Am scris aici.
În anul 2022 prietenii din Rupicapra au planuri, evident. Implică mult timp însă pentru mine, un salariat obişnuit.

În acest context m-am bucurat foarte mult când am aflat că Maco caută coechipieri pentru Via Apuseni la ski de tură. Practic, această tură pe care o consider acum că merită parcursă şi-n anii următori, fiind nici prea-prea, nici foarte-foarte fizic vorbind şi cu peisaje deosebite cu lungi porţiuni neumblate iarna, a însemnat în principiu parcurgerea traseului Bandă Roşie de la parcarea Buscat, trecând peste Muntele Mare, pe la Balomireasa şi cabana Petreasa (nu departe de Muntele Frânturile unde a avut loc accidentul aviatic din Apuseni), cu o deviere la Podina – Poiana Horea. Se putea ca destinaţia/startul să fie Pasul Ursoaia – poate de anul viitor.
Pentru logistică, era nevoie de formarea unei noi echipe care să plece în sens invers, de la Podina la Buscat, să ne intersectăm pe parcurs şi să facem schimb de chei de la maşini.
Ca şi distanţă totală erau 46km pentru două zile.

Împreună cu Adi Cosma avem de gând la sfârşit de februarie să realizăm provocarea de 65km, tot cu schiurile de tură, pornind de la Avrămeşti (Arieşeni) peste vârful Cucurbăta Mare (Bihor), urmat de Padiş şi trecând, peste vârful Vlădeasa, să ajungem la cabana Vlădeasa. Aşa că această experienţă mi-a prins foarte bine ca să-mi pot evalua forţele, necesarul, cu alte cuvinte să gândim în termeni realişti pasul următor.

Clubul CAR Filiala Cluj şi provocările? Sigur! Au an de an realizări deosebite, doar că… nu sunt conştientizate sub această denumire şi atunci, cumva, se pierd. Refugiul CAR de pe Muntele Mare a fost construit anul trecut şi deja se foloseşte, inclusiv noi am făcut-o în această tură. A fost o provocare, nu? De anul trecut am observat că au devenit mult mai atenţi la partea de a valorifica trecutul, de a-l memora nu doar prin postări ale membrilor, clubului pe diverse canale media. Firesc, va fi o arhivă, activităţile structurate vor putea fi folosite în anii ce urmează. E un club mare cu peste 300 de membri, site-ul începe să reflecte pasiunile acestora.

Rezumat.

Echipa 1. Maco, Nuţu şi Gabi Oargă, echipaţi cu rucsaci mari şi saci de dormit dar fără corturi au parcurs ruta:
Buscat – Refugiul CAR Muntele Mare – 7km, înnoptare refugiu, sâmbătă
Refugiu – Cabana Petreasa – 31km, înnoptare cabană, duminică (au ajuns pe la ora 20.50 acolo, peste două ore mergând în noapte)
Cabana Petreasa – cabana Podina la maşină – 8km, luni
Echipa 2. Luşu, Ovidiu Motioc, eu, echipaţi cu rucsac mare şi corturi, cu ruta parcursă pe sens invers
cabana Podina (Poiana Horea) – cătunul La Nedei – 19km, înnoptare la cort, duminică (pe la ora 17 ne-am oprit, pe lumină)
Cătun – vârful Piatra Groşilor – 14km – despărţire, eu trebuie neaparat să fiu marţi în Cluj dar pentru Luşu şi Ovidiu era păcat să piardă o zi superbă pe munte
Vf. Piatra Groşilor – Buscat- 12km, eu, luni (am ajuns la ora 17.50, pe lumină)
Vf. Piatra Groşilor – Refugiul CAR – 5km, Luşu cu Ovidiu, înnoptare, luni
Refugiul CAR – Buscat maşină – 7km, Luşu cu Ovidiu, marţi

OBS: Ne-am întâlnit cu toţii aproape de Cantonul Steaua – 16km de Podina, duminică,
Fiind două echipe avem povestiri şi trăiri diferite. Dacă sunt ei de acord, pot ataşa aici versiunile lor. Un fel de drept la replică. 🙂

Ziua I

Noaptea

Ziua a II-a

Desfăşurarea.
Nu am scris prea mult, mi s-a părut foarte important contextul, dovadă ponderea introducerii.

Ce am scris pe FB, cu mici modificări.

A fost o tură mai de ultim moment. Iniţiativa lui Maco, cred că el a denumit-o Via Apuseni… Cu skiurile de tură aproximativ 46km din zona Şaua Ursoaia – Petreasa (nu departe de locul accidentului aviatic de acum câţiva ani), trecând apoi pe la Balomireasa – Muntele Mare – Buscat.
Am prins o vreme super frumoasă, zăpadă bună pentru tură, cu lungi porţiuni neumblate.

Pentru că s-au strâns patru oameni pentru sensul Buscat – cab. Petreasa şi era mai greu cu recuperarea maşinilor, s-a mai dat sfoară în ţară şi … m-am hotărât. Versiunea finală: Lusu cu mine şi cu Ovidiu (doar sâmbătă seara am aflat că vine şi el, deci clar a fost tură ad-hoc pentru unii) am pornit pe sensul spre Buscat dar cu rucsaci grei cu corturi, iar Maco cu Nuţu şi Gabi ceva mai suplu echipaţi dinspre Buscat.

Fiecare grup avea planuri diferite, condiţionate şi de echipare. Grupul cu mine urma petrecem noaptea în cort pe cât se poate de aproape de mijlocul traseului, iar grupul Maco a pornit cu o zi înainte, înnoptând la refugiul CAR de pe Muntele Mare şi apoi la cabana Petreasa.

N-a fost de mirare că ne-am întâlnit pe când mergeam spre … start cu domnul Dinu şi cu Marlene. Ei sunt în fiecare săptămână pe munte. Evident, una din întrebările lor a fost unde înnoptăm, tura fiind programată pe două zile. Balomireasa era aproximativ la jumătatea traseului, dar răspunsul meu în glumă a fost că … lângă ceva căsuţe. Adică oriunde, fiind munţi domoli şi puţin înalţi nu trece jumătate de oră fără să vezi construcţii umane. Pentru că eram cu cortul, nu ştiam cât de bine putem merge cu rucsaci mari, aveam destul de urcat… erau multe necunoscute.
Până la urmă duminica, în prima zi, am parcurs 19km ajungând până la cătunul La Nedei, cu cea mai mare parte din urcarea totală parcursă. Ne-am întâlnit cu grupul Maco cu puţin timp înainte, în Şaua Steaua, ei erau în mare criză de timp şi era clar că vor umbla şi noaptea. Şi noi eram întarziaţi, dar ni se cam… rupea.

Urmau aşadar 27km de parcurs pentru echipa noastră până la maşina din Buscat, cu avantajele că aveam sub 700m diferenţă de nivel pozitivă de făcut şi că deja aveam în zăpadă urmele prietenilor.

Fiind o vreme extraordinară Luşu şi Ovidiu s-au hotărât să înnopteze la refugiu iar eu, având mai puţin timp liber 🙂, am continuat până la final luni.

N-a fost uşor, turele acestea cu schiurile mai lungi de 20km te duc la limita dintre drumeţie şi concurs, o zonă gri unde celor obişnuiţi la stilul drumeţie le lipsesc timpul pentru poze şi conversaţiile, iar pe cei “autişti” care sunt mai obişnuiţi cu liniştea din timpul competiţiilor îi afectează întreruperile de ritm şi pauzele.

Mulţumesc pentru companie, demult n-am mai fost cu cortul pe munte iarna. Din poze reies câteva amănunte din instalarea corturilor şi pregătirile pentru noapte. Foarte răbdător Luşu cu amănuntele, cu supele din noapte din zăpada strânsă în pungi şi apoi topită, cu umplerea termosurilor cu ceai tot atunci etc. Mulţumesc lui Maco pentru recuperarea cu maşina de la Buscat, a apărut modificarea cu împărţirea echipei mele şi era nevoie să rămână o maşină la Buscat pentru ziua următoare.

Săptămâna următoare merg la Vlădeasa Winter Trail şi înainte, sâmbătă, organizez o excursie lângă Cluj cu geocaching. Sper să iasă bine.

Oct 162020
 

S-a încheiat a doua participare a mea la Apuseni Ultra Race (ediția a IV-a) cu un nou loc 1 la general.

OBS: Am pus ce am scris într-un fișier online, poate e mai ușor de citit.

Anul trecut am câștigat cu timpul de 28h41min, am avut probleme respiratorii la final pe ultimii 40km, adică din Măguri-Răcătău. Anul acesta am luat măsuri … drastice: un simplu buff în plus să-l pun pe gât și piept.
Având şi mai multă experienţă pe acest traseu, rezultatul s-a văzut: 25h53min (al doilea timp din cei patru ani de AUR, după 25h30min al lui Bartha Balint din 2018), tot locul 1 la open: am mers cu 2 ore mai bine pe ultimii 40km și cam cu 3h mai bine per total de la Beliș. La Răchițele – km93 eram în urmă față de timpul de anul trecut cu jumătate de oră.
Am avut pe ceas trackul real de anul trecut, modificat cu muchia Șoarecului în locul drumului Generalului (2-3km mai scurt traseul). Doar la ședința tehnică s-a anunțat că nu se trece peste Curcubăta Mică, adică nu se face ocolirea pe la eoliene.

“On a warm summer’s evening
On a train bound for nowhere
I met up with a gambler

He said, “Son, I’ve made a life
Out of readin’ people’s faces
And knowin’ what the cards were
By the way they held their eyes.
So if you don’t mind my sayin’
I can see you’re out of aces
For a taste of your whiskey
I’ll give you some advice.”

Said, “If you’re gonna play the game, boy,
You gotta learn to play it right.”
Kenny Rogers – The Gamblerhttps://youtu.be/7hx4gdlfamo

Cum a fost pentru mine? N-a fost simplu.
Am avut o evoluție de pe locurile 5-7 până pe locul 1 întinsă până la km116 Beliș, când i-am prins din urmă pe primii doi concurenți și prieteni – Claudiu Beletoiu și Karoly Csaki.

A fost o cursă cu trei viteze, mai bine spus cu trei niveluri de efort.
La început a fost „autobuzul”, în care am avut un ritm ca și cum nu știam dacă mai urmează să alerg 100km sau 200km. Am ținut acest ritm până la cabana Vlădeasa, când a urmat trecerea la nivelul următor.
De ce cabana Vlădeasa, locul startului cursei de 100km, și nu Răchițele care e al doilea punct de dropbag și pare un reper mai evident, începând asfaltul? Sunt mai multe motive, am să le enumăr la timpul potrivit.
La cabana Vlădeasa am trecut la un nivel de efort crescut, tot sub cel de maraton. La ritmul de maraton te străduieşti să urci orice în alergare, încă nu era cazul și probabil când voi dori …nu voi putea. Ritmul acum era mai susținut, cei din urmă putând să ma ajungă doar cu un cost care le putea afecta evoluția la final. Evident, speram să mă apropiu de podium, pe Florin, atunci locul 3, îl “citisem” că abia se ține de primii doi încă din Cetățile Rădesei când ne-am întâlnit, el fiind pe întoarcere buclă.
De la Beliș, după ce am ajuns pe locul unu, era evident că trebuie să dau tot ce pot, în limite rezonabile, să nu mă rup – nivelul trei de efort. Oricum dacă nu era Beliș ar fi fost Măguri-Răcătău, după planul inițial.

O cursă de 180km e lungă, ai timp să-ți tot revizuiești planurile, să studiezi forma adversarilor, să încerci să anticipezi ce vor şi ce urmează, să te adaptezi. Sunt aspecte care par minore, lucruri mărunte, dar pentru un om în modul “race” acestea contează foarte mult în luarea deciziilor. Contează foarte mult voința, să fii pregătit psihic pentru efortul ce vine, adică cel mai important e să ai mintea limpede și odihnită. La fel ca multe lucruri din viață, unii învață aceste lucruri, alții le au în instinct și le aplică fără să se gândească că este o știință în spate. Iar unii le teoretizeaza după ce văd că au efect… Orice slăbiciune ai, un adversar va căpăta un ascendent moral extraordinar dacă le identifică la tine și aproape sigur atunci devii victimă și ești ajuns până la final. La cursele lungi contează enorm moralul.

Dacă ar fi să clasific oamenii competitivi după stilul de participare la competiții, i-aș încadra în două categorii: gheparzi și lupi.
Gheparzii atacă fulgerător, pot ajunge la pulsuri astronomice, au prima șansă în special la cursele scurte. Dezavantajul lor e că pot ataca doar de maxim două – trei ori și apoi nu mai au energie. Gheparzii – animalele – nu atacă decât când sunt siguri că prind prada pentru că știu că dacă nu reușesc atunci a doua oară au mai puține șanse și apoi … ajung să mănânce “şoricei şi furnici”.

Lupii, pe de altă parte, sunt şi ei o forță, sunt prădători, dar nu sunt așa de puternici în raport cu o parte din victimele lor. Și atunci ei le aleargă, le obosesc, nu acționează decât arareori singuri. Aș spune că până când forțele se echilibrează. Abia apoi ei dau atacul. Eu categoric nu sunt din prima categorie, eu sunt nevoit să aștept, să am răbdare. Și să fiu foarte atent la acele mici semne, să le știu „citi”. Dar toate acestea nu valorează nimic dacă neglijezi forma proprie, dacă nu mai suntem capabili să aplicăm informațiile.
„You never count your money
When you’re sittin’ at the table”.
Unii dintre noi facem greșeala aceasta. Ca să dau un exemplu din șah, e același lucru cu a juca într-un turneu cu mai multe jocuri, după 3-4 etape te uiți la rezultate și-ți spui că ai putea ajunge pe locul 1 pentru că X e în urmă pierzând un joc. Și uiți esențialul: că trebuie să te concentrezi mai întâi să câștigi partidele tale şi apoi să faci scenarii.

“You got to know when to hold ’em,
Know when to fold ’em,
Know when to walk away,
And know when to run.
You never count your money
When you’re sittin’ at the table.
There’ll be time enough for countin’
When the dealing’s done.

Every gambler knows
That the secret to survivin’
Is knowin’ what to throw away
And knowin’ what to keep.
‘Cause every hand’s a winner,
And every hand’s a loser,
And the best that you can hope for
Is to die in your sleep.”

And somewhere in the darkness
The gambler he broke even
And in his final words
I found an ace that I could keep.”

Într-o cursă mereu e o luptă și cu tine însuți, dar și cu adversarii. Trebuie să-i cunoști ca potențial, să le știi punctele tari și slabe, să le compari cu ale tale. Orice mic avantaj contează. Funcționează și păcălirea propriei minți, dar și a adversarului. Dacă la tine “în casă” e totul în ordine te poți uita în jur, uneori un avantaj care doar e în mintea manipulată de tine poate constitui un suport moral ca o pompă de adrenalină.

Ca să fac un rezumat cu ce consider eu un om cu stil competitiv, evident la nivelul lui de a performa, am pus ca exemplu textul și muzica lui Kenny Rogers – The Gambler, mi se par elocvente. Textul categoric nu se referă doar la poker și tot așa pokerul nu este doar un simplu joc de noroc.

Poate nu vă plac versurile citate, poate nu vă place muzica country. Nu mai zic de manele… Cineva va considera acest lucru o vulnerabilitate. Spuneți că vă plac? E o slăbiciune… Când aveți de-a face cu competitivii, cu o minte competitivă, chiar dacă doar doresc să se încalțe, să mănânce mai repede ca voi, nicicum nu e bine ce faci, ce-ți place sau nu – undeva, ceva ai greșit. Dacă în realitate n-ai greșit și ești mai bun e super, vei câștiga, dar fii convins că nu va renunța.

Hai să pun și câteva melodii antrenante care sigur vă vor place. 😊
Rammstein – Du Hast https://youtu.be/W3q8Od5qJio
The Chemical Brothers – Horse Power https://youtu.be/M59NqwDQeW0
The HU – Wolf Totem https://youtu.be/jM8dCGIm6yc

Dintre slăbiciunile pe care le urmăresc la adversari la alergare, în ordinea în care îmi vin în minte, scriu mai jos. Sunt multe şi pentru că la o cursă lungă apar probleme de care în mod normal la celelalte nu te izbeşti. Evident, de cealaltă parte, încercați să le ascundeți. Și mai bine nu vorbiți…
1. Atitudinea la start și pe parcurs
E motivul pentru care ierbivorele în fața dușmanului nevăzut, prădătorului ascuns în iarbă, aleg să zburde vesele și sprinten, arătând că sunt sănătoase și pregătite de fugă. Mesajul e că dacă se iau prădătorii după ele, poate dau greș și „sfatul” lor e să aleagă altă victimă. Interesant nu? Ierbivorele nu aleg să nu mai meargă pe pășunile cu iarbă grasă unde știu că le pândesc dușmanii. Ba chiar își iau și puii cu ele. Instinctiv știu că din sutele câte sunt câteva vor cădea inevitabil victimă. Și acceptă acest lucru, poate pentru că altfel nu trec niciuna peste iarnă.
Ca să fac o paralelă cu viața noastră de acum, când vom renunța la …? Unii dintre noi vom fi victime… Nu vom mai duce niciodata copiii noștri pe „pășune”? Noi ca noi, dar timpul nu le rezolvă pe toate, în câțiva ani copiii devin adulți iar zilele acestea pot lăsa urme adânci în psihicul lor. Vor întreba poate, aşa cum unii dintre noi am întrebat la rândul nostru după ‘89, “voi ce-aţi făcut să fie mai bine?”. Viața merge înainte… 

2. Problemele pe “lanțul de transmisie”
Poate alergi ciudat, poate alergi altfel. Nu contează, nu e relevant. Câtă vreme ești în față ești mai bun ca urmăritorii și meriți respect pentru asta. Cineva se va uita însă la modificările din dinamica alergării tale. Și știe la ce să se uite. Unii la nivel instinctiv, cum am mai spus.

3. Flatulența.
Evident, tot ce scriu e comparativ cu starea în care ești tu. Dacă tu ești ok și cel de lângă tine deja are mici probleme digestive, e chestiune doar de timp să treacă pe alimentație mai solidă, să renunțe de exemplu la geluri și să încetinească. Eu știu că trebuie să iau măsuri când trec prin aşa ceva şi mă aştept ca şi alţii să facă la fel dacă au experienţă, altfel riscă să piardă şi mai mult timp.

4. Starea de nervozitate că nu mai apare PA-ul.
În mod normal punctele de alimentare sunt stații de sprijin, nu o destinație. Contează doar să “pontezi” trecerea pe la ele. Dacă ajungi să-ți dorești doar să ajungi la un anumit punct, cineva își va da seama… şi oricum înseamnă că eşti cam terminat şi corpul îţi cere o pauză. Eu încerc să tratez astfel de situații în mod activ, adică să umblu nu să stau. Știu că temporar am pierdut lupta cu oricine e în jurul meu, de nivelul meu.

5. Rămânerea mai mult timp la PA-uri. Ori e semn că ai o problemă ori nu te interesează timpul final. În orice caz după opririle îndelungate corpul începe să se relaxeze și se acutizează toate problemele pe care le-ai avut și apar altele de care nu știai. Percepția e ca și la ultimele intervale de la un antrenament, cu greu te mai repornești.

6. Orice schimbare de comportament.
De exemplu de la un stadiu de vorbărie non-stop la tăcere absolută, fără să fie efortul mai mare.

7. Privitul în spate. La MTB e și riscant, dar la alergare se mai poartă. Dacă vin din urmă abia aștept să văd asta la cineva, chiar dacă privirea e aruncată pe furiș. Nu-l mai consider un pericol și privesc mai departe.

8. Mai sunt. Sunt convins că pe baza experienței proprii mai puteți enumera.

Ce avantaje consider că le am, care sunt așii? Răbdarea și perseverența. Și asul mi-ar plăcea să fie imprevizibilitatea. Dezavantaje am destule…

Condiții inițiale.
Cunoșteam traseul, l-am mai parcurs, dar eram conștient că mai ales noaptea trebuia să fiu foarte atent să nu deviez ca anul trecut.
Nu eram la maxim de formă, sunt și acum în mijloc de Walking Month, o competiție umanitară în care contează numărul de pași zilnic, eram cam obosit și am făcut și mica greșeală să umblu cu papucii de drumeție. Am rezolvat cu leucoplast, speram să țină.
Ce era mai grav, eram într-o stare de oboseală cronică, parcă nu aveam voință şi am lăsat pe ultima clipă pregătirile.

Ce am putut face să-mi revin pe ultima sută de metri, în condițiile în care joi a trebuit să merg la serviciu de la ora 6 și n-am putut prinde autobuzul din Stațiunea Muntele Băișorii?
Am mers cu mașina spre Arieșeni și m-am oprit pentru limpezirea gândurilor la Câmpeni. Vizită cu pași pentru WM, stat la o terasă în centru lângă primărie. Da, peste tot se asfaltează și în jurul primăriei din Câmpeni e la fel, e pietriș tasat. Stând la bere aud “dom’ primar” în sus și-n jos. Mă așteptam să fie cel din pozele lipite, adică primarul actual. Dar nu, era un contracandidat pe care cunoscuții deja îl gratulau cu această titulatură! Deja începeam să mă simt mai bine, să mă relaxez… Apoi am urcat și pe la blocuri, am constatat că cel mai des văd fast-fooduri mici, că oamenii mai vorbesc pe la porți că ce-o făcut și ce n-o putut face săracu’… Plus mulți tineri în albastru care împărțeau afișe. Mi-am revenit, am ajuns la Arieșeni fresh și pregătit de concurs.
Mi-am adus aminte că pe vremuri mă relaxa mersul săptămânal pe Oser doar ca să observ oamenii cum negociază, cum discută, să văd minunile ce le vând. E tot o formă de meditație, cum se spune acum, doar că atunci nu se folosea termenul, eu o făceam la nivel instinctiv și abia de auzisem de yoga. Consider orice formă de meditație un mod de a te ajuta să te concentrezi mai bine în momentele importante, la concursuri. Te ajută înainte, după competiție, în timpul ei dacă ai probleme mari dar în orice caz nu “mirosind florile în furtună” câștigi, în concluzie poeziile cu ce bine și frumos a fost pe parcurs când am câștigat nu sunt de mine.

Pe adversari îi cunoșteam, aveam să aflu că nu vine Balint. Andrei Țale e mai bun ca mine, așa că pe el l-am scos din ecuație, dacă nu se întâmpla ceva n-aveam nicio șansă.
Și m-am uitat și pe clasamentul ITRA la cursele XXL. Acolo stăteam foarte bine, dacă la general abia eram pe locul 97 pe țară, la cursele lungi sunt încă pe locul 5! Cine sunt în față? Robert Hajnal, Alex Petruț, Bartha Balint și Cristian Manole. Bine, Hajnal e cu o clasă peste noi, e singurul cu peste 800 ITRA. E un ascendant moral să ştii că după calcule ar trebui să închei primul, nu? Îţi dă o linişte interioară, obligațiile le-am scos din minte. Gabor, pe care-l consideram principalul contracandidat după Țale, dar și Claudiu și Csaki erau după mine.

Startul – “Cei trei mușchetari”.

M-a sunat Gabor cu o lună înainte să ne planificăm concursul. Mulţumesc, s-a ocupat şi de cazare, m-a ajutat şi la transport. Propunerea lui a fost să mergem împreună. Noi ne-am înţeles extraordinar la Marathon 7500 anul trecut, locul 3 general, singura dată când am coborât sub 20h – mai precis 18h30min, suntem cam la acelaşi nivel. Doar că eu aveam o reţinere, amintindu-mi că la UTMB în 2016 nu ne-a mers prea bine. Şi am decis să mergem împreună cât putem, dar fiind o cursă individuală, fiecare se opreşte şi face ce doreşte, urmând să revină dacă poate. N-am fugit unul de celălalt în această perioadă, în partea de început a concursului.
Joi, în preziua concursului, mă sună şi Ionuţ Silinc. Mai întâi pentru că are o problemă: şi-a uitat beţele acasă. Eu eram deja plecat din Cluj, nu l-am putut ajuta. Nu mi-a venit în minte să-i spun să se intereseze de bețe de schi, că doar Stațiunea Muntele Băișorii e cunoscută mai ales pentru schi. Şi a venit şi el cu propunerea să alergăm împreună. Tot aşa, fiecare cât poate să se ţină.
Pe Ionuţ l-am cunoscut când a făcut parte din echipa “Cheile Turzii” la Propark Adventure în 2018, am încheiat atunci pe locul doi la general. E foarte tare, e cu cross-fit-ul şi cu Spartan race-urile. Face de toate doar că, vorba lui, e primul lui concurs de ultra de 180km şi vrea să vadă cum e, cu ţinta doar să-l încheie. No, cu asta m-a cam dat gata… iar faptul că a încheiat pe locul 2-3 împreună cu Gabor arată că dacă avea şi beţe…

Şi uite-aşa ne-am pomenit în formaţie de … trei muşchetari, individual dar împreună. Om vedea ce se mai întâmplă pe parcurs.

Etapa I. „Autobuzul” Arieşeni – cabana Vlădeasa.

Să explic ce este cu autobuzul. În marile tururi de ciclism, pe etape, – Turul Franţei, Italiei, Spaniei care apar pe la TV, ca să fie mai atractive, nu doar câştigătorii la general contează (all-arounderi, sportivi compleţi şi echilibraţi), s-au mai introdus pentru dinamism clasamente pentru sprinteri (mai mari, muşchiuloşi)– cei care adună mai multe puncte la sprinturi, termină primii etapele de plat, clasamentele pentru căţărători (mici şi uşori), pentru tineri etc. Ei bine, căţărătorii şi în special sprinterii au probleme să încheie în timp limită unele etape, tipic sprinterii la etapele montane rămân în urmă şi riscă să fie descalificaţi pentru că există timpi limită finali, trebuie să se încadreze într-o anumită marjă faţă de primii în clasamentul general. Dacă-s descalificaţi, gata cu planurile lor, doar finisherii după toate etapele contează în clasamentul respectiv al sprinterilor, cățărătorilor… Şi atunci există pentru ei aşa-numitul “autobuz”. Este ultimul pluton, care ajunge în timp util la finish în fiecare etapă. Dacă nu eşti în stare nici măcar să te ţii de el, mergi acasă.

Aşa şi aici la ultra. Problema principală cu lipsa de concursuri din acest an este că nu prea ştiai cum stai. Dacă mai pui la socoteală că mai ai unele probleme, eu cu degetele mici de la picioare, că nu eşti prea odihnit… atunci mai bine porneşti mai lent până te lămureşti că totul e în regulă. Dacă porneşti cum eşti obişnuit s-ar putea să fie peste posibilităţile tale în regim de anduranţă şi să pierzi mult mai mult la final.
Dacă luăm în considerare de exemplu cursa de anul acesta de la UltraBalaton – 220km în principiu șosea – turul lacului Balaton, a fost printre finisheri David Iancu, cu un timp de aproximativ 29 de ore. Felicitări pentru rezultat, dar putea sigur mult mai bine dacă nu se grăbea la început. Un pace de 6 la mie care lui i se părea chiar cam lent eu îl consider prea rapid în cazul lui. De ce? Pentru că a făcut prima sută de kilometri în aproximativ 10 ore și apoi restul de 120km în… 19 ore, începuse să aibă probleme de digestie după cele 10 ore. Din acest punct de vedere nu este o reușită.

Revenind la cursă, ca de obicei unii pornesc tare. Suntem cel puţin dublu ca număr de participanţi faţă de anul trecut. Faptul că anul acesta n-au fost decât câteva competiţii a făcut ca acele câteva care au rezistat să aibă o prezenţă numeroasă. Toată stima pentru organizatori şi voluntari, pentru fotografi. În astfel de condiţii e clar că motivaţiile lor nu pot fi decât de natură sufletească.
Am considerat că dacă la primul PA Poiana Stânișorii sunt aproape de Adi Crăciunescu şi Mihaela Bodnariu atunci sunt în parametrii normali. Nu contează că deja sunt în urmă cu 5 minute faţă de timpul de anul trecut, că am în faţă nici nu ştiu câţi concurenţi. Noi am rămas împreună, cei trei.
Urma urcarea spre Curcubăta Mare, nu mai ştiu sigur dacă trebuie să urc la eoliene sau nu, nu ascult de Gabor care o ia înainte şi mă abat spre Curcubăta Mică. Mă uit în urmă, doar Ionuţ e după mine, lipit, văd pe alţii care îl urmează pe Gabor. Ne întoarcem şi îl reajungem relativ repede pe Gabor, doar eram în regim de “autobuz”. Pun aici un (1), e un prim eveniment de cursă, în care am greșit puțin dar cel puţin mi-am dat seama că Gabor n-are nici cea mai mică intenţie să scape de noi cel puţin la început. În fond, la un moment dat va fi fiecare pentru el, asta dacă nu ajungem tot împreună până la ultimele PA-uri. Voi nota între paranteze evenimentele de referință de pe parcursul traseului.

Nimic deosebit până la PA4 Padiş. Pierdem timp constant faţă de anul trecut, s-a format un alt grup de trei muşchetari în faţă ce-l urmăreau pe Andrei Ţale care era detaşat şi fugea parcă în regim de maraton. Cei trei erau Florin, Claudiu şi Csaki. Până la Padiş, adică km41, aveau deja 25 min avans, am şi remarcat că parcă studiaseră timpii mei de anul trecut.
Noi alternam alergatul cu mersul, le-am spus la ai mei că m-am săturat să tot sar coţcă şi să schimb concomitent direcţia peste rădăcinile din zona Padiş, sunt prea bătrân pentru asta şi nu merită efortul. Zona îmbârligată nu-i aşa lungă, dacă vor mai repede să meargă. M-au lăsat în față…

La Padiş n-am stat mult, până la urmă n-am mâncat plăcintă cu brânză deşi eu sunt fan plăcinte, nu simţeam nevoia. Fratele geamăn al lui Csaki era acolo şi eram convins că-l informează ce facem, cât timp suntem în urmă etc. Mi s-a părut firesc, pentru mine a fost greu să alerg primul anul trecut încă de la cabana Vlădeasa fără să ştiu nimic despre cei din spate multă vreme. Eram curios cât timp se vor menţine cei trei împreună la acel ritm, nu putea fi confortabil pentru toți ori eu eram pleaznă.

În drum spre Cetăţile Rădesei, unde este bucla prin peşteră, îi vedem în sfârşit pe cei trei. Cronometrez timpul care ne ia până parcurgem circuitul, sunt 27minute (2). În peşteră îl văd cu surprindere pe Andrei, abandonase, avusese probleme. No, se schimbă puţin datele problemei, suntem pe locurile 4-6 şi se poate lupta pentru locul 1 (3). În plus, observasem că Florin nu arăta prea fresh şi deja avea probleme să se menţină în grup cu Csaki si Claudiu (4). Şi ne urma Adi Toma, şi încă singur! Nu era cu mai mult de 20 minute după noi, ştiam că avea probleme de la start dar se pare că momentan nu se vedeau (5). Cu el am fi avut de furcă pe măsură ce ne apropiam de finish. L-am luat în calcul, putea fi o surpriză.

Pfui, urma PA5 la Şaua Cumpănăţelu. Anul trecut era mai apropiat de Padiş şi au fost 18km până la PA-ul următor de la Nimăiasa. Acum… au fost cam 18km şi la PA nu aveau încă apă! Am luat apă doar la Nimăiasa, după încă 4 km. Pe mine nu m-a afectat problema, puţin pe Gabor. Şi, cum alergam şi mă gândeam, ştiind că la fel au păţit şi cei din faţă, am ajuns chiar să consider un avantaj lipsa apei (6).
Cei trei din fața noastră erau armonică, Csaki și Claudiu erau împreună dar Florin mereu îi ajungea din urmă la PA-uri. Cel puțin așa îmi imaginam după spusele voluntarilor care pomeneau de 2+1. Două lucruri se desprindeau: că Florin trăgea să se țină de ei și-l înțeleg – era locul 3 – și, mai important, ceilalți doi probabil stăteau cam multișor la PA-uri (7).Urmează cabana Vlădeasa de pe circuitul Vlădesei cu urcare pe vârf – a doua buclă de pe traseu, unde e un drum acum pietruit de la Pietrele Albe la cabană. Ionuţ nu mai e cu noi de la Nimăiasa, încă nu ne-a ajuns, a stat mai mult acolo. Am şi crezut că asta a fost istoria mersului împreună, în fond cabana Vlădeasa e la km 76 şi cei obişnuiţi cu distanţe până la maraton încep să lase ritmul (8).
Pe drum spre cabană ne face o poză Dan Tăuţan (iar ne întâlnim cu el) şi apoi … buf. Alergam la vale cu Gabor în paralel, pe marginea pe care alergam m-am împiedicat de o piatră mai răsărită, nu m-am putut redresa şi feieş pe pietriş. Noroc că aveam mănuşile – mânere de la Leki pe mâini că altfel cred că aventura mea se încheia acolo. N-am putut să scap fără julituri pentru că pe pietriş mi-au derapat şi mâinile (9). Pe scurt, un şoc din care mi-am revenit în câteva minute chinuindu-mă să alerg, lovituri la un genunchi şi ceva zgârieturi la podurile palmelor, eram plin de praf şi cred că atunci mi s-a și rupt papucul drept, s-a despicat lateral. Am acum acasă două perechi de papuci la fel, la ambele dreptul se poate arunca (10).
Apoi am simţit adrenalina, un şuvoi ca de şampanie care urcă spre cap năvalnic şi brusc mintea mi s-a limpezit cum nu ştiu s-o mai fi simţit aşa de multă vreme. Au urmat furnicături pe piele ca atunci când asculți o voce deosebită și gata, mi-am revenit. Eram “chrystal clear”, mai hotărât ca nicicând, alături de Gabor.
M-am spălat la ultimul pârâu înainte de cabană, i-am spus la Gabor că nu opresc pentru supă, i-am spus că anul trecut am ajuns la cabană la două minute după primul – Alexandru Ştirb, n-am stat, el s-a străduit să mă ajungă şi la Beliş, după ce a pierdut mai multe poziţii, a abandonat.

Etapa a II-a. Lupta pentru podium cabana Vlădeasa – Beliș

PA7 Cabana Vlădeasa a fost din start un punct de cotitură pentru mine, un punct de schimbare de ritm prevăzut dacă mă simțeam bine (11). S-au adunat multe aspecte care mi-au întărit convingerea că trebuie să accelerez. Cum zicea un clasic în viață (și probabil încă la pușcărie) “nu mă ridic din pat pentru 2000eur”, așa și eu, pentru 1-2 motive nu mă obosesc să schimb ceva, înseamnă că trebuie să fiu obosit tare să nu găsesc mai multe și la nevoie să nu-mi lucreze imaginația.
1. În primul rând eram pe locurile 4-5 cu Gabor.
2. Apoi faptul că primii trei chiar se distanțaseră în timp la peste 30min, cred că erau 37min. Ariana care era la PA la cabană ne-a și făcut observația că toți concurenții întâlniți (ea a fost la mai multe PA-uri, fiind cu coordonarea la organizare) numai asta întreabă, despre timpi și unde sunt ceilalți. Mie mi se părea normal…
3. Doream măcar să-l pot ajunge pe Florin, urma o urcare spre vârful Vlădeasa unde dacă nu te simțeai bine puteai pierde cel puțin 10 minute.
4. Și faptul că Gabor a oprit la supă (12) a creat ocazia să-l “întind” puțin dacă dorea să mă ajungă cu orice preț, cu atât mai mult cu cât mi se părea devreme să forțeze, cursa adevărată de abia începea. Până acolo practic mai mult eu am fost ghid cu ceasul meu, de acum încolo va fi nevoit să folosească gps-ul lui de drumeție care e mai incomod de manevrat în alergare. Am mai spus, fiecare amănunt contează.
5. Cel mai mult însă au contat cele 30 minute întârzierea față de timpul de anul trecut. Și nu pentru că doream să fiu mai bun, ci pentru că AUR are loc în septembrie și de pe la 19.30 în pădure practic este întuneric. Putea deveni un mare inconvenient să cobor de pe vârful Vlădeasa pe semiîntuneric în condițiile în care primii au coborât pe lumină. Știu zona, dar în fiecare an se mai schimbă câte ceva, anii trecuți nu era așa de bine marcat. Era deja ora 17.25, de la Răchițele oricum urma noaptea.

Și am mers mai tare la deal. Că de alergat nu alergam decât în porțiunile mai ușoare. Gabor era după mine, îl vedeam, maxim 5 minute, dar nu mă ajungea. Foarte bine că nu s-a solicitat prea tare, are și multă experiență. Avea vreme să mă tot ajungă dacă lăsam pasul. Știam că odată ajuns sus aveam avantaj până la drumul forestier – ultimii 7-10km până la Răchițele de unde însă el putea alerga mai tare.
La Răchițele a urmat “cireșul de pe tort” cum spun în glumă prietenii. Chiar nu mă așteptam să-i prind din urmă pe cei din față. Eram foarte concentrat la ce trebuie să fac, să nu uit de acumulator să-mi încarc ceasul, să-mi aduc aminte pe unde am luat-o greșit de câteva ori anul trecut… Aveam un mare stres legat de PA-uri, să nu le ratez. În fiecare an unele s-au modificat, iar noaptea trebuie atenție suplimentară. În plus, la Mărișel nu există să nu greșesc măcar câțiva zeci de metri la bifurcații de drumuri și chiar să fiu nevoit să sar garduri. Cum a spus și Cozmin, se construiește mult, se asfaltează… Fiecare minut va conta, nu mă simțeam așa de puternic să-mi permit irosirea de timp.
Cum am sosit eu, cum s-a dat adunarea (13). Csaki a apărut de undeva și au plecat. Nici nu știu dacă erau toți trei sau numai doi. Nu conta. I-am hâșâit cum se spune, aveam un mare avantaj moral. Trebuie că au făcut o pauză cam mare. Era 19.44, ora luată doar acum din clasamentul oficial, mi-am și pus frontala.
Andrei Țale era acolo, m-a ajutat și el cu sfaturi, mulțumesc. Eram pe modul autist, nu prea amabil, cred că mă mișcam ca un robot. Mi-am permis să mânânc în sfârșit ceva cald, o papară, știam că e ultima mâncare caldă (și prima), știam că va trebui să urc spre Dealul Botii mai încet din cauza asta și va trebui să am răbdare. Mulțumesc foarte mult fetelor, voluntarelor, multe de la RupiCapra: Adriana, Ildiko…

Înainte cu câteva minute să ies am avut parte de o surpriză plăcută dar și periculoasă: Gabor a intrat însoțit de Ionuț. Undeva pe coborâre de pe vârf Ionuț l-a ajuns și mai departe aveau să meargă împreună (14). Pentru mine ei erau deja cu cele mai mari șanse să mă ajungă, indiferent pe ce loc mă situam.
Am urcat pe Valea Răchițele, șosea, mai mergând, mai alergând și mi-am intrat în ritm. La PA Dealul Botii nu eram departe de Florin, dar nu-l vedeam oricât mă străduiam să deslușesc vreo mișcare de lumină. Până la urmă mi-am dat seama că mă uitam în direcție greșită, drumul fiind sinuos și înconjurat de pădure. Pe o pantă de 10% înainte de Bălcești l-am ajuns (15), ne-am urat baftă și am trecut mai departe. Florin mergea, trebuia să-și revină, altfel la pas i-ar fi luat multă vreme până la finish, fiind mai mult de 65km de parcurs. Eu făcusem anul trecut 8h30min pe ultimii 40km! În orice caz e remarcabilă ambiția cu care s-a agățat atâta vreme de primii doi, doar că probabil mai bine era să alerge în ritmul lui. A încheiat cu bine pe locul 6 la general.
Mi-am pus buff-ul la gât, deja simțeam rece și, în funcție de vânt, vale sau deal, continuu îl mișcam mai sus sau mai jos, nu doream să mai am problemele de respirație de anul trecut (16).
A urmat un episod interesant înainte cu puțin de PA11 Beliș, km116. Din sens opus a venit o mașină cu număr de Bihor, s-a oprit în dreptul meu și omul s-a dat jos, mi-a spus că în fața mea sunt la maxim 500m doi alergători și că nu-i mult până-i ajung. Și-a lăsat mașina baltă și a început să alerge alături de mine, povestindu-mi că mai demult a făcut și el atletism (17). Fain omul, dar mi-era greu să cred că în postură de șofer poți aprecia corect distanțele, când localnicii stând pe loc îți dau niște repere de timp și distanță de te apucă râsul dacă situația n-ar fi de plâns.
I-am mulțumit și la intersecția ce urma s-a întors.

Etapa a III-a. Păstrarea locului 1 Beliș – Stațiunea Muntele Băișorii

În câteva minute în care m-a apucat groaza că nu mai găsesc PA-ul am ajuns la PA Beliș. Aici Csaki și Claudiu stăteau de vorbă, Claudiu simțea nevoia să se îmbrace (18). Cred că așa cum eram eu surprins să-i văd așa au fost și ei, în mod normal ar fi fost Florin în locul meu. În orice caz era clară epuizarea lui Claudiu, pasa lui proastă prin care trecea. M-am grăbit să plec, având cu greu răbdare ca voluntara de acolo să pună stafide și arahide în farfurii, părându-mi interminabilă tragerea mănușilor de gumă peste mâini ca să mă poată servi.
Era clar un punct de cotitură la concurs, urma să fiu primul și primul impuls a fost să o iau la goană, fiind și convins că Florin nu va rezista perechii Gabor-Ionuț și că aceștia mă vor urmări cu perseverență. Ce trebuia să se întâmple sigur la Măguri-Răcătău, adică să trec la nivelul 3 de efort, era musai să se întâmple acum (19). Dar… n-am pornit atât de convins, fiind curios să văd dacă Csaki îl lasă în urmă pe Claudiu sau nu. Era o ocazie, poate unică: vrea sau nu locul 1? N-avea rost să fug mai tare alături de el, e mult mai puternic ca mine. Și n-a plecat… (20) Regretă acum sau nu… nu știu. Dacă va fi întrebat în mod sigur va spune că a făcut ceea ce trebuia să facă.
Ce aș fi făcut eu? Aș fi plecat, categoric. Fiecare cu ritmul lui, e cursă individuală. Poate după câțiva kilometri treceam eu printr-o cădere fizică și aș fi fost ajuns. Nu m-aș fi supărat dacă eram depășit. Nu era o situație de viață și de moarte. Am avut experiență în care ar fi fost mai bine să las temporar omul de lângă mine singur. Nu-i de povestit de ce și în ce context, fiecare om păstrează și secrete. Eu în general mă străduiesc să nu fiu prins în ofsaid a doua oară.
A urmat drumul la PA12 Mărișel, iar cu emoții că nu găsesc PA-ul, apoi au apărut săgeți indicatoare pe asfalt. Și obișnuitele sărituri peste garduri, greșisem “șinele”. Urcarea în zona de pârtie o făcusem cât mi-am putut-o permite de tare, doream să evit să fiu ajuns din urmă, speram ca să nu-și revină așa de repede Claudiu și să câștig ceva timp.
La Mărișel voluntarele erau agitate că din informațiile lor trebuie să sosească 6 oameni. No, mă gândeam, care 6?! Am luat-o la vale repede pe porțiunea nouă – muchia Șoarecului.
După experiența de anul trecut de la PA13 Măguri-Răcătău n-am făcut mulți pureci nici acolo. Un recovery, șosete nu mai aveam de schimb, papucii măcar nu mă strângeau, am luat în mână ce am apucat și gata. Doream să descurajez orice tentativă de a fi ajuns, eram sigur că cineva va întreba cât am stat (21).
Și am început să mă gândesc că e momentul să întreb cum stau, ce avans am. Nu era bine să forțez de frica să nu fiu ajuns din urmă. Mă gândisem de acasă pe cine aș putea întreba (22).
Urcarea la PA14 Dobrin, de aproximativ 10km cu 930m diferență de nivel, o făcusem anul trecut foarte lent. Acum aș fi vrut să mai cresc diferența de timp față de urmăritori, acasă am văzut că de fapt pe segmentul Strava pierdusem cam jumătate de minut față de Gabor și Ionuț. Eu am fost atunci mulțumit de cum am urcat, așa că cu atât mai mult apreciez efortul lor de a mă ajunge. Practic însă, în scriptele timpilor de la PA-uri, eu făcând pauze foarte scurte, am câștigat timp.
La Dobrin mă așteptau Lușu, Flaviu, Bianca, Mihaela… o mulțime de prieteni, știam că au și cola. Cola mi-am pus și în dropbag, să fiu sigur că am, am considerat-o mai importantă decât o pereche de papuci de schimb. Bine că mi-au ținut papucii până la final!
Lușu, ca de obicei, m-a întâmpinat afară, la drum. N-am oprit nici pentru apă, deși era pe terminate, găseam eu ceva pârâu și câteva ore voi rezista chiar dacă voi avea diaree pe urmă. Doream astfel să transmit un mesaj: dacă doriți să mă ajungeți va trebui să nu vă opriți! (23) Eu puteam să rezist cu ce aveam la mine, nu-mi trebuia nimic. Mă descurcam cu batoane și geluri, nu aveam probleme.
Per ansamblu, am mers bine de la Beliș la finish față de anul trecut, am câștigat peste 3h.
La câteva zeci de metri după despărțirea de Lușu, iar un incident. Latră câinii în jurul meu în neștire, merg la pas să nu-i agit mai tare. Nici nu-i văd, dar sunt aproape. Trec pe lângă un gard aflat în stânga, deja era ușoară ceață și nu vedeam la distanță, se aprinde o lumină, merg mai departe pe drumul de țară. Din spate se aude un motor de mașină de teren turat puternic ce vine în urma mea cu faza lungă. Mă dau la o parte, cine știe unde se grăbește. Oprește agresiv în paralel cu mine, merg mai departe. Iar accelerează și oprește, văd un om care se holbează la mine. No frate, o fi proprietarul de pe acolo, ce crede, că-i mănânc câinii? S-a lămurit și el că-s pașnic și s-a întors (24).
Primesc informația că sunt doi care mă urmează și n-au mai mult de 23 minute întârziere. Pentru că la Măguri-Răcătău tot cam atât era diferența, era limpede că trag tare. Am întrebat: bine, bine, dar cine? Am mai primit un telefon și erau Gabor și Ionuț, fix de cine mi-era mai frică. Acum chiar am luat-o la goană în noapte. Tocmai ce oprisem să iau apă de la un pârâu (25). După ceas mai erau 18km pentru mine și 23minute nu mi se păreau insurmontabili. Numai să vină coborârea…

La PA15 Tina, cam cu 20km înainte de final, știam că voi găsi pe Gyongyi și Cipri. Eram pe marcaj, ceața începea să fie tot mai persistentă, marcajul eram convins că tot Cipri l-a pus ca și anul trecut. Doream să-l întreb de ce la trecerea peste pod la Măguri-Răcătău nu s-a pus săgeată, că iar era s-o iau greșit. Pentru gps nu contează o eroare de până la 20m și nu e totuna să fii pe un mal sau altul al unui pârâu, poți pierde kilometri până să vezi greșeala.
La PA însă era liniște, pace, întuneric. Strig, nimic. Mă gândesc că poate sunt pe undeva plecați. Nu risc să intru să bat la ușă după episodul cu mașina de teren, cine știe ce balaur deranjez. Alerg mai departe. Al doilea PA fără oprire de alimentare, de această dată neprevăzut. (26).

În spate nu mă uit, nu vreau să mi se vadă frontala. Cum am mai spus, e un semn de slăbiciune să te întorci să te uiți la adversarii din spate.
Totul pare limpede cu privire la traseu, e marcat, mai greșesc câte un pic încadrările când sunt drumuri în paralel, pun la încărcat ceasul pentru a treia oară, nu l-am putut ține suficient înainte la acumulatorul portabil, au mai fost ceva provocări de orientare. Iar va trebui să mă bazez pe mobil. Nu mai văd marcaj, nu văd stâlpii, mă gândesc că din cauza ceții, aveam să aflu pe urmă că nu i-au ajuns panglicile la Cipri și că dimineața a marcat în continuare.
Urc pe Muntele Mare pe un drum clar și brusc mă pomenesc cu bila de la stația meteo de pe vârf în față! Am luat-o prea tare în dreapta. Nu-i vorbă, se putea ocoli vârful și pe sub stația meteo, prin dreapta, dar nu era conform trackului și scurtam. Mă întorc, o iau mai direct în stânga, mobilul parcă arată tot aiurea și sunt nevoit să iau ceasul, măcar imi arată deviația de la traseu – vreo 100m (27).
Parcă nu se mai termină cu revenirea pe traseu, e brumă peste tot și alerg tot prin șanțuri și smocuri de iarbă udă. Trec și pârâiașe, habar n-aveam de ele înainte. Au fost peste 5 minute pierdute, dar măcar m-am convins că nu e nimeni în spate, e o beznă totală.
Sus lângă vârf văd iar o mașină de teren cu farurile aprinse, no, acum deja e prea de tot, ce naiba am mai făcut? Nimic grav, era un fel de punct de control inopinat cred, ne-am salutat, am spus numărul și am mers mai departe. Cam dificil să stai acolo, chiar și cu mașina (28).
A urmat mai ales coborâre, fără niciun incident, n-am stat mult nici la PA La Mlaștini, ultimul, iar la finish am ajuns înainte de ora 8 dimineața, la timp să-i văd pe maratoniști cum pleacă cu autobuzul la startul din Măguri-Răcătău. După Dobrin îmi trecuse prin cap să încerc să dobor recordul lui Balint de 25h30min, dar mai întâi am avut dificultăți să-mi aduc aminte dacă timpul lui e și 30 minute sau și 50 minute – dovadă că nu eram chiar fresh, iar apoi m-am gândit că oricum, chiar dacă voi scoate un timp mai bun, acesta nu va rezista decât un an și în schimb poate “reușesc” să ajung distrus la final.
Gabor și Ionuț au încheiat împreună pe locurile 2-3 cu timpul de 26h40min, iar Csaki și Claudiu cu timpul de 28h57min (aproape de timpul meu de anul trecut).  Florin a depășit 30h, terminând în 31h22min. E prima ediție în care sunt mai mulți finisheri sub 30h, la precedentele 3 ediții doar învingătorii reușind acest lucru, chiar dacă pe parcurs timpii au fost strânși.
Cam atât cu povestea cursei, știam că va fi lungă și de la început n-am mai scris-o direct pe blog ci în editor word. Poate o și las așa, e mai citibilă, iar pe blog voi pune un link la fișier și câteva fragmente. Cine știe, poate va citi cineva și să nu-i pun piedici suplimentare.

Mulțumesc organizatorilor, voluntarilor și fotografilor pentru efort, știu că ați pus mult suflet și vreau să vă spun că a meritat tot efortul vostru, să nu aveți dubii. Sunt o mulțime de poze frumoase care reflectă și munca voastră. Mulțumesc spectatorilor pentru atmosfera de la final și premiere!
Așadar, fotografii și unde am identificat că au făcut poze:
Alex Szabo – start
Claudiu Szabo – ridicare numere, start, Cetățile Rădesei, premiere
Dan Tăuțan – peisaje, Cheile Galbenei, Pietrele Albe, premiere
Flaviu Negru – peisaje nocturne, Cheile Galbenei – lanțuri, vârful Vlădeasa
Inesa Cebanu – finish
Iulia Zaharie – vârful Curcubăta Mare
Voi posta pe facebook fotografiile, e păcat să nu se vadă și la mine pe perete, sigur nu toată lumea are răbdarea să se uite și să citească ce am scris, sunt alte scrieri, cărți care merită mai degrabă citite. Am să fac poze și la ce am primit ca premiu, mai ales la cărți, n-am avut vreme deloc până acum deși a trecut aproape o lună, am făcut un mare efort la Walking Month. Am ajuns la 64 kg de la 69 inițial, n-am mai fost așa de “ușor” de peste 10 ani.

Toată stima pentru efortul depus de concurenți, pentru mine ați fost greu de depășit și cred că ați progresat foarte mult.
Bravo Gabor și Ionuț, m-ați ajutat mult în prima jumătate de cursă, nu cred să fi avut stăpânirea și convingerea că-i pot ajunge pe cei din față fără voi. Ionuț, acum că ai încheiat primul ultra de 180km, propunerea mea este să faci un Ironman. Habar n-am cum stai cu înotul, dar părerea mea e că-i păcat să te limitezi la alergare, chiar dacă poți ajunge elită la ultra.
Csaki și Claudiu, chiar sunt curios dacă ați ținut cont de timpii mei de anul trecut și, mai ales, dacă la început ați făcut greșeala să forțați să vă țineți în plasa lui Andrei.
Păstrând proporțiile, îmi aduc aminte că la UTMB în 2019, când au participat o mulțime de vedete, inclusiv Killian și Walmsley, a fost rupere la început. Walmsley a alergat incredibil de tare, ceva gen 3.20, 3.40 pace mediu până la primul PA, apoi la al doilea, înainte de care era și urcare puternică, a avut media sub 4 la mie. S-au ținut de el și Killian, și alții, probabil la presiunea rangului pe care-l au și a spectatorilor care-i urmăreau. Walmsley însă s-a retras și toate s-au întors cu capul în jos. Au abandonat declarat prin accidentare și favorite, și favoriți, iar Killian … s-a oprit în urma efectelor unei mușcături de viespe dinaintea cursei.
Mulțumesc Florin pentru încurajare!
Pentru mine a fost o cursă în care a trebuit să-mi folosesc toată priceperea și puterea.

Sep 252019
 

Apuseni Ultra Race 170k (generic spus, practic este aproximativ 180k) este o cursă mai deosebită în peisajul curselor lungi “standard” de ultra. Spun standard pentru că oamenii mereu au lungit sau lăţit ca un aluat de pătură concursurile de ultra până concurenţii s-au subţiat de tot.

Am participat la mai multe competiţii de această lungime – UTMB (de 2 ori), Istria 100 mile (de 3 ori), Pirin Ultra 160k (de 2 ori) şi sunt câteva aspecte care diferenţiază Apuseni Ultra Race.
Ştiam de particularități de la început, anul trecut am fost chiar închizător la primele două tronsoane: Arieşeni – Padiş şi Padiş – Răchiţele, în total aproximativ 93km, să-i spun porțiunea mai sălbatică. Ca să ştiu la ce să mă aştept şi în ultima jumătate de cursă cu o săptămână înainte de concurs am fost în recunoaştere traseu cu MTB-ul: Răchiţele – Măguri Răcătău – Staţiunea Muntele Băişorii. După o studiere pe hartă, văzând că această a doua parte e mai mult pe drumuri asfaltate sau pietruite, m-am gândit că bicicleta se pretează mai bine chiar decât alergarea şi, în orice caz, voi face un efort mai mic şi voi fi mai rapid.
Aşa a fost, dar n-am reuşit să mă încadrez în planul A: mers cu maşina şi MTB de la Cluj la Răchiţele, parcurs traseul, întoarcere la Răchiţele pe MTB pe o variantă mai uşoară şi plecare acasă cu maşina, toate într-o zi. Destul de repede, după intrarea pe traseu unde am avut porţiuni de push bike şi carry bike, nu m-am mai luptat inutil, am preferat să fac poze şi am aplicat planul B, în care de la Staţiunea Muntele Băişorii m-am întors acasă la Cluj tot pe MTB şi abia ziua următoare am recuperat maşina de la Răchiţele mergând pe drumul naţional cu MTB-ul.

Prin Apuseni am drumeţit de multe ori, am fost şi cu MTB-ul şi mai demult cu cursiera, când nu exista MTB pe la noi. Faţă de secolul trecut acum traseele turistice sunt mult mai bine marcate. Dar, la un traseu care străbate munţii de-a curmezişul, sunt porţiuni de legătură să spunem mai puţin cunoscute pe care prietenul meu şi organizatorul Cozmin Ardelean a trebuit să le marcheze și încă destul de des. Cerinţa obligatorie pentru concurenți a fost de a avea track pe un dispozitiv gps şi, în plus, instalată aplicaţia Avenza cu harta cu traseul. Având în vedere frumuseţea traseului eu zic că se merită acest sacrificiu, al orientării pe traseu, lucru pe care nu l-am întâlnit la celelalte curse, care erau marcate integral foarte bine în afară de … Pirin Ultra din Bulgaria.

Un alt aspect mai deosebit este traseul puțin spus interesant, care trece prin (şi pe lângă) multe obiective de care sunt convins că aţi auzit şi au denumiri de poveste ca: vârful Curcubăta Mare (1849m, cel mai înalt din Apuseni), Piatra Grăitoare, Vârtop, Groapa Ruginoasă, Cheile Galbenei cu porţiuni de lanţuri, avenul Borţig, izbucurile specifice, Cetăţile Ponorului, Padiş – Vărăşoaia, Cetăţile Rădesei cu trecere prin peşteră, Piatra Tâlharului, Nimăiasa, vârful Vlădeasa (1836m), cascada Vălul Miresei. Toate acestea sunt în prima jumătate de traseu, sunt de vizitat mai înainte de a merge prin munţii din alte ţări, sunt ale noastre. Pentru că în special zona Padiş e împânzită de peşteri, avene, sunt multe marcaje care te pot deruta (de exemplu cele spre intrările la “balcoanele” Cetăţilor Ponorului) şi sunt motiv de rătăcire de pe traseu. Elod Szocs sunt convins că a luat-o greşit pe unul din marcaje, că la PA4 Padiş am fost surprins să văd că a sosit după mine.

Anul trecut ca închizător am putut să-mi mai arunc câte o privire de turist şi în jurul meu, dar e de alocat multe zile de concediu pentru a putea spune că ştii ceva despre aceşti munţi.

După ce până la Răchiţele ai avut parte de tot felul de provocări, acumulând inclusiv cea mai mare parte din diferenţa de nivel a concursului, jumătatea a doua pare uşoară. Nu e aşa, m-am convins după timpii lui Bartha Balint care a încheiat primul cursa anul trecut, i-am studiat trackul (inclusiv la modul flyby) de pe Strava. La MTB la recunoaşterea de traseu totuşi e altă senzaţia, dar nu e uşor nici acolo, mi-au trebuit vreo 9 ore de cicloturism pentru cei 88km să ajung la finish. Şi în această parte sunt locuri cunoscute, poate mai puţin pentru alergători cât pentru biciclişti şi triatlonişti: Dealul Botii, staţiunea Beliş – Fântânele – lac de acumulare, Mărişel, Măguri-Răcătău, vârful Piatra Groşilor, vârful Muntele Mare, finish-ul la Staţiunea Muntele Băişorii. Ce te macină încetul cu încetul la această porţiune sunt drumurile pietruite, netasate. Ştiu din experienţa de la Pirin că alergătorilor de trail nu le place nici asfaltul, nici aceste drumuri. Nici eu nu mă omor după aşa ceva, dar ceea ce îmi place la ele e că nu le place celorlalţi şi rabd cu mai mult stoicism prezenţa lor, îl consider un avantaj.

Sunt peisaje frumoase în această zonă, dar depinde cum nimereşti, zi sau noapte.

Cozmin a gândit bine traseul, startul la ora 6 dimineaţa din Arieşeni permite o logistică mai uşoară în porţiunile întortochiate, cu multe poteci, de la început, dar şi poţi aprecia locurile şi să te bucuri în suferinţă, adică nu doar să alergi să ajungi la finish. În principiu după Răchiţele drumurile nu ar trebui să creeze probleme de orientare, atâta că eu le-am parcurs noaptea şi în localităţi am mai luat-o greşit, mai ales în Mărişel şi Măguri-Răcătău. Şi acolo se construieşte mult, sunt “aproape” staţiuni turistice, la mică distanţă de Cluj, la Mărişel este şi pârtie de schi de mulţi ani.  

Ce mult am scris deja! Dar consider că merită, e ceea ce m-a convins să particip la această cursă “de casă”, un concurs încă cu puţini concurenţi, dar o premieră pentru România: este singurul concurs de 170km+ de la noi.

Prin concurs s-a mai dorit reprezentarea unor tradiţii ale locului şi s-a ales cea a mâncărurilor. Apăi eu n-am apucat să gust din toate că eram grăbit. Iarăşi noroc cu anul trecut… Au fost plăcinte la PA4 Padiş (primul punct de dropbag, km41), ciorbă la cabana Vlădeasa (PA7 km76), gulaş la Dobrin (PA14 km149) unde era prietenul meu Luşu cu familia, sarmale la finish în Staţiunea Muntele Băişorii. Asta clar n-am mai întâlnit pe la cursele lungi la care am participat.
Completare de la Cozmin: a mai fost omletă la Răchițele (PA9, km93, al doilea punct de dropbag) – îmi aduc aminte acum că am mâncat și eu – era Adriana Papp acolo, eu eram grăbit că în sfârșit eram primul și era momentul adevărului, apoi pilaful de orez și ficat de la Beliș (PA11, km116) și șnitețele cu cartofi la Mărișel (PA12, km127). La multe văd că am renunțat, dar nu poți să fii “și cu sacii în căruță și cu boii odihniți”, cum se spune.

Şi las la sfârşit, ca să iasă în evidenţă mai bine, prezenţa la punctele de alimentare, pe tot locul, nu mai vorbesc de finish, a multor prieteni sufletişti ca de obicei, nu toţi alergători, dar asta contează puţin. Sunt drumeţi, muntomani, salvamontişti, au în comun plăcerea de a sta în natură în timpul lor liber. Nu pot să-i enumăr pe toţi, am să pomenesc pe câte unul pe parcursul istorisirii cursei. La ei se adaugă ceilalţi voluntari şi organizatori la care le mulţumesc de asemenea pentru că au ales să-şi petreacă weekendul cu Apuseni Ultra Race, fotografii prezenţi în locuri cheie şi nu numai – poate mai puţin deosebite, dar au ştiut să ne facă să le privim prin ochii lor.

Citind încă o dată ca să corectez cele scrise, nu pot să nu mă gândesc, oare concursul acesta e numai pentru alergătorii clasici de ultra? Contează doar cine e pe podium și cine ajunge la finish, nu poate fi privit și altfel decât un concurs? Eu zic că unii concurenți, din cei care au fost și anii trecuți, vin și pentru altceva. Pot compara acest eveniment cu cele organizate de clubul Eke, cu turele memoriale de alergare/drumeție/MTB Kos Karoly, Jokai Mor și altele, în care sunt implicate și comunitățile din satele prin care trec traseele, tot cu mâncăruri tradiționale (dar mai mult pâine cu unsoare și ceapă, dulcețuri făcute în casă, ceaiuri), în care participanții vin pentru frumusețea locurilor și socializare, puțini merg la stilul competitiv. Și acolo sunt curse mai scurte, pentru cei mai puțin pregătiți de efort de anduranță, inclusiv pentru copii.

 Am fost invitat alături de Cipri Nedea la Radio Cluj să vorbim despre concursul acesta. Mulţumim!

Și clasamentul final cu câteva amănunte.

Pregătirea cursei.

Din cele spuse mai înainte primul lucru îndeplinit, și poate cel mai important, e cunoașterea traseului și a locurilor mai dificile. Și așa am avut probleme, pentru că noaptea se vede altfel, pentru că oboseala te afectează în multe moduri.

La partea cunoașterii adversarilor n-a fost așa de greu, n-am fost mulți, spre 30 de persoane. Dar, cum se spune, nu trebuie să fie mulți, e suficient să fie câțiva mai buni decât mine. Din cele văzute pe ITRA, cunoscându-i și pe unii concurenți, am ajuns la două concluzii: mă voi lupta în special cu Ciprian Nedea și cu Elod Szocs, apoi că niciunul din concurenții mai buni nu au mai participat la un ultra de 170km, concursurile lor netrecând de 120km. Cât de adevărate au fost observațiile s-a văzut, Cipri a terminat pe locul 2 și Elod pe 3. Dar am avut scăpări, de exemplu Alex Știrb, pe care nu-l știam așa de bine, care a fost aproape tot timpul primul până la cabana Vlădeasa de la km76.
Ca de obicei mi-am făcut o listă cu timpii de referinţă la PA-uri, bazându-mă și pe trackul Strava al lui Bartha Balint de anul trecut. L-am urmărit și în modul flyby, să văd unde i-a fost mai greu, de ce n-a reușit sub 24h, timpul lui final fiind 25h30min. Pentru mine oricum 25h30min pare de domeniul fantasticului, am ajuns la concluzia să trebuie să merg la optim pe un timp de 27h, în orice caz sub 30h, dar cel puțin să sper că obțin sub 29h, să fiu cu timp mai bun ca Andrei Țale, câștigătorul din primul an. Știam de la Lușu că Andrei a avut mari probleme la sfârșit din cauza frigului. La final a fost 28h41min pentru mine, singurul de anul acesta sub 30h, rezonabil.
Grosso modo, mi-am împărțit alimentarea după punctele de dropbag Padiș (km41), Răchițele (km93), Măguri-Răcătău (km137). Cu timpul prevăzut de 27h, mi-au ieșit pachete pentru 6h, 8h, 7h, respectiv 6h de cursă.
Am avut probleme cu potrivirea tuturor lucrurilor în dropbag, cam mic dacă vrei neaparat să-ți pui și o pereche de papuci de schimb. Eu mi-am pus totuși papuci în plus, nu i-am folosit, culmea nici șosetele nu le-am schimbat, dar la un așa traseu lung nu doream să rămân desculț pe undeva. Am ținut de asemenea să am la mine în plus o foiță de vânt, pe care eram convins că am s-o folosesc mai tot timpul pe traseu, mai degrabă decât foița de ploaie, am pus și o bluză mai groasă decât bluza cu mânecă lungă din rucsac. Știam cum e când bate vântul pe Vlădeasa sau Muntele Mare, ce frig poate să fie. N-au încăput mai multe din păcate.
Cam atât în mare, mergeam pe două obiective, în funcție de situație, pentru timp de 27h și pentru podium.

Desfășurarea cursei.

Dimineața la ora 6 s-a dat startul din Arieșeni, poate cu ușoară întârziere. Destul de tare s-a pornit pentru mine, poate și pentru că era frig. Primii mi s-au părut să fie Adi Crăciunescu și Mihaela Bodnariu. În orice caz s-a format un grup în față, eu mă străduiam doar să nu-i pierd din vedere, să nu trebuiască să fac efort de orientare, dar eram în ultima treime.

O primă surpriză a venit când am trecut de Cipri și am văzut că rămâne în urmă. Mă așteptam să fie printre primii, dar a pornit prudent, poate prea prudent. Cine știe ce planuri are? În orice caz, la un ultra la o distanță pe care n-o cunoști e mai sănătos să alergi la început mai încet decât prea tare. Și acest lucru dovedește însă că am un avantaj prin faptul că știu ritmul pe care-l pot duce, nu trebuie să tatonez.

La primul punct Stânișor, km8, cred că am ajuns pe locul 7. Începeam să-mi intru în ritm, era tot urcare. Cumva, spre vârful Curcubăta Mică, am bâlbâit-o puțin cu traseul împreună cu alții și a trebuit să scot mobilul cu harta Avenza. Adi Crăciunescu s-a depărtat, eu nu mai eram sigur că Cipri e în spatele meu.

Urc la Curcubăta Mare, alături era Luci Dincea. Mai schimbăm o vorbă, ajungem pe Adi, îl întrebăm dacă în fața celor doi pe care-i vedem în fața noastră mai sunt mulți. Ne spune că-s primii, mie nu-mi vine să cred. De pe vârf se vede până departe, nu văd pe nimeni, dacă totuși mai e cineva atunci e la nivelul lui Bartha Balint și n-am ce-i face.  

Vine vale, apoi tot sus-jos. Prind din urmă cred că pe Alex Știrb, unul din cei doi, și am confirmarea că sunt în primii trei, că Elod Szocs e în față. La PA2 Vârtop, km22, ajung puțin în spatele lui Elod. Eu oricum fac pauze foarte scurte, așa fac de obicei. Încerc astfel și să pun presiune pe ei, să nu stea cât doresc. Și văd că într-adevăr trag destul de tare să se depărteze de mine, iar să țin ritmul lor însemna să-mi ies bine din zona de confort. Îmi tot repet ce mi-am repetat de-a lungul întregii curse: dacă cu acest ritm am reușit chiar să-i ajung, de ce să alerg mai tare? Înseamnă că e suficient. Dacă se luptă între ei, foarte bine.

Vine PA3 intrarea în Cheile Galbenei, km31. Pe Elod nu-l mai vedeam demult, Alex nu era departe. În Chei brusc vedem pe Elod că se luptă să urce în dreapta pe un abrupt. Îl strigăm să coboare, că nu-i pe acolo traseul. Pe zona de lanțuri Alex se depărtează de mine, traversează Cheile foarte bine și nu-l mai văd destul de multă vreme, pe când era aproape sus la Avenul Borțig. Elod m-a ajuns și a rămas cuminte după mine pe urcarea spre aven. În Chei am fost tot pozat și ca de obicei Dan Tăuțan are zona lui favorită.

Vine porțiunea în care punctul galben de marcaj mai primește un punct albastru pentru Cetățile Ponorului. Elod fix în spatele meu parcă mă presează. Mă hotărăsc să-l las să treacă dacă dorește, că eu vreau să mănânc. Simțeam că merg prea tare. După câteva minute nu-l mai văd și un pic mă îngrijorez, oare nu alerg prea încet? Ajung la PA4 Padiș, km41, primul punct în care dropbag-ul mă așteaptă, “la plăcinte” cum mi-am notat pe hârtia cu PA-urile și timpii. De demult acolo sunt plăcinte, când treceam cu prietenii ne spuneam că mergem să facem o vizită la bătrâna cu plăcintele. Între timp bătrâna s-a tot schimbat, parcă a mai întinerit, dar pentru mine tot așa va fi, bătrâna cu plăcintele…

La Padiș văd pe Alex cum se pregătește de plecare. Va trebui să fiu rapid, să încerc să pun presiune la distanță pe el. Nicu Brandas, salvamontist, mă ajută să-mi pregătesc un recovery. Caută un pet pentru mine, din cauza volumului mic al dropbagului a trebuit să renunț la bidon. Plec în grabă, nu mănânc plăcintele. Asta e, am mâncat destul anul trecut. Pe Alex îl văd încă în față, merge pe ușoara urcare. În spate aud că sosește cineva. Cine să fie locul 4, să fie așa de aproape de noi? Mă întorc curios și-l văd pe Elod! Precis se rătăcise, acum abia am realizat că de fapt sunt pe locul 2.

Depășesc pe Alex și Cetățile Rădesei le trec primul, pe Alex nici măcar nu-l mai văd în spate. Iluzorie situație, curând mă ajunge și abia mă țin de el, eram ca o armonică: la drum întins se depărta, pe urcări îl ajungeam. Trecem nu departe unul de altul de PA5 Șaua Cumpănățelul, km51, unde ne aștepta Cozmin cu mașina, abia sosit acolo. Nici nu știu dacă am oprit să pun apă, atât de dornic eram să scurtez oprirea și pentru Alex. La PA6 Nimăiasa, km62, tot împreună cu Alex alergam.

Trecem de intersecția Pietrele Albe de unde pornea bucla de Vlădeasa și de aici n-am mai avut ce face, Alex s-a depărtat. Alerga prea bine pentru mine pentru zonele mai de plat. La PA7, cabana Vlădeasa, km 76, îl văd din nou. Mă uit acum pe timpii noștri, sosise totuși doar cu 2 minute în fața mea. Urma urcarea spre vârful Vlădeasa. Mi se oferă ciorbă, știți mai departe, trec peste. Îmi pune o fată apă în bidoane și dispar. Mai sus cu ceva mă uit să văd dacă Alex mă urmează, să știu cât de mult vrea locul 1. E în spatele meu la vreo 100m. Nu-i nimic, am să mă străduiesc să nu-i fie ușor în continuare. Ajung pe vârful Vlădeasa, mă uit în urmă, nimeni. Este o ultimă şa înainte de vârf, dar Alex nicăieri. Dar de aici urmează aproape numai coborâre până la Răchițele, timp să mă ajungă la ce viteză are este destul. Nu mai țin minte dacă este punct de control pe vârf, văd o mașină de teren, mă gândesc că o fi de la organizatori. Dau telefoane, dau mesaje, nimic. Ori eu, ori ei nu avem semnal. N-am ce face și cobor, vor vedea ei după track că n-am trișat. Aflu la PA8, km83, Pietrele Albe, unde e intersecția, că nu există punct de control și bine am făcut că am venit. Mă sună și Cozmin și lămurim definitiv aspectul. Întreb pe voluntarul de la PA8 când a sosit prima dată locul3, la ce timp față de mine.  E prima dată când aflu o informație despre concurenți (în afară de Alex care până atunci a fost tot cu mine), îmi spune 45min. Super!

Vine Răchițele, PA9, km 93 și al doilea punct de dropbag. Punctul se mutase la școala aflată la vreo 400m mai jos de Căminul Cultural de anul trecut. Știm motivul, se va ține la Cămin o nuntă. Ocolesc școala, nu mă prind că intrarea e pe ușa principală, trebuie să mă întorc și o văd pe Adriana Papp. Fain, e cu fetele la punct, cam singurele pe acolo, mă ajută fiecare cum pot. Atâta că sunt foarte grăbit, mă gândesc că dintr-o clipă în alta sosește Alex și, ca de obicei, vreau să-l oblig să stea puțin. Mai trebuie să am răbdare până pe la km 120, când gândeam că ceva trebuie să se întâmple cu unul din noi, dar din când în când mă ia valul. N-am mai fost niciodată primul la general la o competiție de acest gen. Până aici a mers totul bine, am ajuns pe lumină, era cam ora 19.20, eram chiar în grila de 25h! Și asta fără să o fac intenționat, așa a ieșit. E drept că Balint ajunsese cam cu 40min mai repede anul trecut și la final a scos un timp de peste 25h. 

Acum pentru prima dată am început să-mi doresc să știu când vine următorul concurent, să pot să-mi dozez efortul, să știu cât pot sta la PA-uri. Adriana nu știe sigur dacă are voie să-mi spună astfel de informație, eu mă gândesc că poate sunt singurul concurent din toată competiția care nu știe cum stau adversarii. Live-ul se pare că nu merge. În plus, îmi puneam întrebarea: ce e mai important, locul 1 sau timpul scos? Aleg timpul și alerg mai departe. N-am ce face, în continuare voi alege opriri scurte la PA-uri.

Trece PA10 Dealul Botii, km 102, vine PA11 Beliș, km 116. La Beliș, la Salvamont, sunt prieteni ca de obicei, obțin promisiunea că voi fi sunat sau primesc mesaj când pleacă al doilea concurent. Nici n-a fost nevoie să le spun numărul meu de telefon, îl aveau în agendă. Sunt aproape convins că al doilea e Cipri. Aflu în sfârșit că al doilea e la peste o oră de mine. După Răchițele, așa cum am spus, sunt lungi porțiuni de șosea și drumuri pietruite. Trebuie să am ceva viteză, să nu dau speranțe la urmăritori. 

Ajung la PA12 Mărișel, km 126, după ce am scăpat cu bine de urcarea de la Barajul Fântânele. Așa cum observasem cu o săptămână înainte, urcarea fusese curățată de prieteni de la MTB downhill, au pregătit-o pentru coborârile lor, li se părea potrivită. Nouă ne-au ușurat traseul, că nu mai erau tufe și pietrele mai rebele au fost înlăturate. Pe la Mărișel, înainte de PA, la capătul de telescaun, am făcut două rătăciri mai serioase, nu mai mult de 5min în total cred. N-am nimerit drumurile la intersecții, deja era noapte, a trebuit iar să scot mobilul cu harta Avenza, trackul de pe ceas mai mult mă încurca.

Urmează coborârea pe Drumul Generalului până la Măguri-Răcătau, PA13, km138, ultimul punct de dropbag. Până aici totul bine, mă străduiesc să nu forțez pe coborâre, e plin de pietre și e foarte lungă. Îmi tot repet că trebuie să mănânc peste 2-3km, să nu las coborârea să mă fure și să ajung leșinat în Măguri. Iau un gel și atât. Poate trebuia mai mult.

Din Măguri-Răcătau teoretic nu mai e mult, cam un maraton. Dar urmează o urcare grea la Dobrin, care și la MTB mi s-a părut interminabilă, cam de 900m diferență de nivel. Nu m-am uitat pe graficul meu de timp, dar văd că eram chiar bine: 20h07min, la aproape o oră peste timpul lui Balint, dar cu o oră mai repede decât estimarea medie pentru timpul final de 27h.
Pachetul meu pentru acea porțiune era pentru aproximativ 6h. Balint făcuse mai mult, eu sigur voi face și mai mult, 7-8 ore. Mă tot miram de ce mă întreabă lumea dacă doresc să scot sub 24h! Probabil arătam bine și aveam timp bun. Doar că de la Măguri-Răcătău sub 4h au scos doar maratoniștii care aveau startul de acolo, sub 6h nu știu dacă a scos cineva la proba de 100km.

Pornesc ca de obicei repejor spre Dobrin. Cum ies din Căminul din Măguri, cum mă izbește frigul. Sunt gata să mă întorc să mă îmbrac mai gros, dar îmi aduc aminte de Cozmin când spunea că nu avem voie, o dată ieșiți gata… Așa că sprijin bețele de un gard și iau tot ce am pe mine. Mă gândisem că pe Muntele Mare va fi frig noaptea și îmi luasem din dropbag bluza mai groasă, nu cea de dimineață de la start. Mi-am luat mănușile, simțeam că îngheț. N-am avut ce face și mi-am pus și suprapantalonii. Sus, peste tricou și bluză, mai aveam foița de vânt și cea de ploaie. Blindat așa am început să alerg cu capul în pământ, dornic să mă încălzesc. Trebuia doar să mă mișc și căldura corpului sigur va rămâne acolo, nu va trece de îmbrăcăminte.

Doar că iar am luat-o greșit… Pe track îmi apar vreo 4 minute îmbrăcatul și vreo 10 min rătăcirea. Numai bine că m-am băgat iar în priză. Dar încep problemele de altă natură, parcă în lanț. E pe la 2 noaptea, mă apucă picoteala. În mod normal n-ar trebui, rezist o noapte nedormită fără probleme în regim de concurs. Apar și niște frisoane, ba transpir, ba îmi revin. Mai hârâi, frigul îmi afectează căile respiratorii. De încălzit mă încălzisem, renunțasem la mănuși și glugi. Mă chinui să urc cam cu 4km/h (15min/km pace), mă gândesc că cine-o fi după mine nu poate câștiga mai mult de 2min/km, dacă urcă cu 5km/h. Și nu-s decât câțiva kilometri. Mă apucă foamea, mai și mestec. Asta e, cumva intru în echilibru. Și trec 2-3 kilometri chinuitori, mă pregătesc pentru alergare. Încerc “să-mi dau cheie” pe porțiunile de urcare mai ușoară. După câțiva pași simt însă că nu mai am aer. Merg din nou până îmi revin și iar încerc. Și tot așa, până simt că mă epuizez degeaba. Pur și simplu nu pot respira adânc, nu pot fugi. Mai greu a fost să realizez și să accept că de problema asta nu voi scăpa până la finish. 

Și cam gata cu timpii buni pentru mine, a contat doar să rămân pe primul loc. Mi-am propus să mă uit acasă la pulsul meu pe toată porţiunea aceasta, la încercările mele de a mă pune în alergare. Se vede că am încercat de zeci de ori, cel mai bine după cadență: ba pe roșu de la mers, ba alte culori.  

Lușu cu Miha mă așteptau la PA14 Dobrin, km149, la gulaș. Pe când eram aproape sus m-a sunat impacientat: ești bine, au trecut 3h! Sunt bine, dar nu pot alerga nicicum! N-am decât ușoară febră musculară dar nu pot respira cum trebuie! Mă lupt mai departe, sper ca mâncarea caldă să mă redreseze. Ajung în sfârșit, vreo 3h20min a durat porțiunea. O căsuță primitoare, țărănească, intimă. Cred că la toți concurenții le-a plăcut acolo. Mănânc gulașul, dar nu simt nici gust, nici miros, stomacul nu-mi spune nici că-i plin, nici că-i gol. Clar nu mă simt bine, doar când ești bolnav îți pierzi din simțuri. Nu mai iau o porție, consider că atât e de ajuns. Le mulțumesc și plec. 

Și cu îndărătnicie tot încerc să fug. Pe tot traseul până la finish. Știu și de la Lușu că Cipri e la aproape 2h de mine, dar dacă Cipri e mai fresh și poate fugi… Ajung la PA15, La Tină, km 155. Aici e Gyogyi, povestitoare, doar că nu are cu cine. Eu nu deschid gura mai mult decât e necesar. Îmi spune că Cipri Cioba e pe traseu și marchează spre Muntele Mare, am să mă întâlnesc cu el când se întoarce. Așa a și fost, ne-am văzut pe ocolirea Stației Meteo de pe Muntele Mare. Îl rog și pe el să mă anunțe dacă vine cineva și plec.

Greu am ajuns la PA16 La Mlaștini, km 168. Cozmin mă întâmpină din nou, spunându-mi că nu arăt prea vesel, ca să mă exprim decent. Înainte de finish mi-am dat bulendrele jos, am rămas doar în tricou, suprapantalonii însă i-am păstrat. Am putut să mai și alerg, se încălzise afară, erau peste 12 grade C. Timpul final a fost de 28h41min, mai bun cu peste 2h față de Cipri, sosit al doilea. 

Nu-i ușor să închei primul, iar dorința prea mare te poate distruge. Dar să fii primul e un prag peste care dacă treci o dată, cine știe… Păcat de finalul cam lent, cam 8h30min mi-a trebuit să parcurg maratonul de final cu 1600m diferență de nivel. Dar nici Cipri și Elod care au completat podiumul la general n-au mers mai bine, să spun așa, au fost câteva ceasuri rele în noaptea aceea. În sfârșit am putut mânca liniștit după finish, la final au fost sarmale. 

Foarte mulțumesc tuturor pentru cum m-au ajutat și m-au încurajat, sunteți grozavi! A fost un concurs pe care l-am trăit mai altfel ca altădată, tot concursul a fost altfel ca celelalte. Dacă îl recomand? Sigur, dar să aveți și dorința unui strop de aventură în voi! Și o să vedeți că veți prinde drag de aceste locuri, dacă n-ați mai fost.

Să ne vedem cu bine, momentan eu sunt angrenat în luna de mers, concursul anual și caritabil Walking Month, de data aceasta în echipă cu întreaga familie – “Veze family”.

Jun 032018
 

Între primele mele”keyframe-uri” de anul acesta Istria 100 mile, Salomon UltraTrail Hungary şi Bike 4 Mountains care urmează am continuat să aleg activităţi de timp liber mai deosebite, care mi-au plăcut anii precedenţi, dar pe linia povestită în Un început de an mai neobişnuit – din postură diferită de cea de concurent sau … participare la tură şi nu concurs.

Aşa pot încadra prezenţa la Tura memorială Jókai Mór – MTB şi Maraton Apuseni family.
La tura memorială am participat pentru a doua oară, şi acum tot la MTB şi tot împreună cu prietenul meu Zsolt L. Am considerat că trebuie să fac ceva şi în vederea concursului Bike 4 Mountains având în vedere că mai tot timpul m-am antrenat la alergare.
La Maraton Apuseni, deşi s-a introdus şi proba de ultra care mă tenta, era prea devreme după concursul din Ungaria ca să-mi revin la un nivel normal şi am ales să revin la family după mulţi ani, ultima dată participând ca şi concurent cu copiii în 2013, la a doua ediţie family. În rest, în 2012 am fost organizator (eu am introdus proba family la Maraton Apuseni, aflat la a doua ediţie) şi din 2014 am participat ca şi concurent la proba de maraton.

1. Tura memorială Jókai Mór – MTB – 12 mai
2. Evenimentul Maraton Apuseni family – 26 mai

 1.
Tura memorială Jókai Mór – MTB a fost şi în acest an un eveniment gândit pentru toată lumea, de la cei mici la cei mari, de la plimbăreţi sau cicloturişti la cei cu veleităţi sportive şi competitive. Au fost ture organizate pentru tracking/alergare şi pentru MTB cu distanţe şi dificultăţi diferite, de la 10k la 75km.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-j91mJVPaGyA/WxO_mI6_GjI/AAAAAAAA2t0/0oyacX9RHvQWLUITdn0MEzO_BONTP0qmQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0934.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799743959767602″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0934.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-2Kf8tOYP1gs/WxO_mKajshI/AAAAAAAA2t0/RyowHhOnUXIBj1CWQ4jaewwcOEs8_l3EQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0935.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799744360624658″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0935.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-rsCzijfx-Pg/WxO_mDCMF7I/AAAAAAAA2t0/JTpsSL-S1igjApDS5Z0FHm3YHg3HcC0rQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0936.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799742379366322″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0936.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-4DzxeiMxKGY/WxO_mI6ARBI/AAAAAAAA2t0/mr9PfhlxKI06OWbljngQpEcSeJ6KshAuACCoYBhgL/s144-o/DSCN0937.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799743955649554″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0937.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-zHsJXPJwBbk/WxO_mElF8cI/AAAAAAAA2t0/1tH4o2CIkZEUQPjdy56PKfQAx3o7NjZwACCoYBhgL/s144-o/DSCN0939.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799742794199490″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0939.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-PowTOHTjKYs/WxO_mAJOAyI/AAAAAAAA2t0/8MfB3aI0TH0INXgUJzwmTMEKAqiVZPdfQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0938.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799741603545890″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0938.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-3Om3PLduoEw/WxO_mAe1IEI/AAAAAAAA2tw/mnXy4zX4r8slxnlXhJDIJz18ZfBxCnT-wCCoYBhgL/s144-o/DSCN0949.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799741694189634″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0949.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Q7PlZQDAQA4/WxO_mIQsLxI/AAAAAAAA2tw/hV9Q5rB1wDwLuvZTQp6fUVtOymxnVNXAQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0943.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799743782366994″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0943.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-rZbQ6Gv5pmM/WxO_mILTKZI/AAAAAAAA2tw/mWmFE7IDrxQt23mm3mcgOF7ouzVgDdLLwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0948.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799743759755666″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0948.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Xv1LlIdd7qg/WxO_mN8LLVI/AAAAAAAA2tw/JFIUWuLd14UEpcOcDbhesvo9_VkgGexXACCoYBhgL/s144-o/DSCN0946.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799745306930514″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0946.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-fFzT1K4HuyE/WxO_mAybReI/AAAAAAAA2tw/OOv_4MR83qM2Jfp2Lqs2oFjYPVxt0t94QCCoYBhgL/s144-o/DSCN0945.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799741776381410″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0945.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-MC2FzX1ceZc/WxO_mEED6SI/AAAAAAAA2tw/Uf6rpRQ3y1wQlcpMB4kSavGt93bui8hZgCCoYBhgL/s144-o/DSCN0944.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799742655654178″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0944.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

Multă lume ca de obicei, mulţi copii, o atmosferă faină la care au contribuit foarte mult organizatorii şi voluntarii – mai ales gospodinele voluntare. Aşa a fost şi anul trecut. La turele organizate de EKE nu sunt puncte de alimentare cum sunt eu obişnuit la concursuri, cu izotonic, cu batoane, fructe etc, aici sunt produse de casă, “de la ţară”, în care intră zacusca, dulceţurile, magiunul peste care tronează sute de felii de pâine cu untură şi ceapă. Ca băutură principală e apa, dar cine doreşte mai poate servi ceai. Se poate completa “meniul” oricând cu ce cumperi la magazinele săteşti care sunt deschise sigur cu această ocazie. Marea majoritate participă cu prietenii, în grup, aşa că e un bun prilej de socializare, de distracţie. În glumă am pus şi eu o poză cu “apa de izvor” pe care am luat-o în cursa mea cu Zsolt.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-dpu0qKIURII/WxO_mEQOJxI/AAAAAAAA2t0/vq26aKKseoUJWwIWtYogZTABKtYpTsqyQCCoYBhgL/s144-o/DSCN0940.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799742706657042″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0940.JPG” image_size=”4618×3464″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-FHB9Yd2Rh0g/WxO_mLIjWvI/AAAAAAAA2tw/MNm3dUGM0RQmu9bfMVyyJ6k-QF3l5BSiACCoYBhgL/s144-o/DSCN0942.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799744553540338″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0942.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-vT85BSudGgI/WxO_mK7VL0I/AAAAAAAA2tw/Sr3YD2ZBRgo3ndlgalNM5b0s_zdREa3qwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0950.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799744498085698″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0950.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-QxoJB2zsydA/WxO_mMC-EUI/AAAAAAAA2tw/LBj5eNajnI8kd7SpN7THHJJpVegPIRhpwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0952.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799744798560578″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0952.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-15jly5YN354/WxPGZ_Z_L5I/AAAAAAAA2xY/FYEyzRUg0TYWCbniyF0EXKKmkEvUPIR8wCCoYBhgL/s144-o/DSCN0933.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562807231828406162″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0933.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

Noi am ales ca şi anul trecut (când ne rătăcisem) tot tura cea mai grea – traseul numit N, pe ruta Cluj – Adrenalin Park – BR – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii – Curmătura – Cheile Borzeştilor – Moldoveneşti – Pietroasa – Piatra Secuiului – Colteşti – Râmetea. Am apreciat că organizatorii au avut grijă să străbată traseele înainte, deşi erau multe variante propuse, iar în cazul Cheilor Borzeştilor au curăţat pe coborâre poteca. Traseul nostru de acum pe Strava

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-tpfjsHRrOTo/WxO_mOSkkoI/AAAAAAAA2tw/T0ZFhq0MOSwxMUGW_dRG-6r6vp1GCLxuwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0953.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799745400869506″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0953.JPG” image_size=”4618×3464″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-YAy_mkTRLPs/WxO_mKsaj9I/AAAAAAAA2tw/zz7JWwxLWH444Nr9rEHcq4NCRmNIh-jHwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0954.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799744435523538″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0954.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-2JxJoUZKOsc/WxO_mAbzYEI/AAAAAAAA2tw/mHyymWicZisCB8wpu-RhqtPDOq0JspaHwCCoYBhgL/s144-o/DSCN0955.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562799296245485873#6562799741681492034″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN0955.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

Pentru că ziua următoare, duminică, trebuia să fiu la serviciu n-am putut să stau mult la Râmetea şi am pornit încetişor spre casă pe un traseu mai uşor şi mai rapid.

Top

 2.
Evenimentul Maraton Apuseni family am avut ocazia să-l văd anul acesta mai de aproape şi de asemenea am putut aprecia mai bine munca depusă de colegii de la CAR Universitar în organizarea basecampului. Eu consider că acest maraton a ajuns să fie unul dintre cele mai bine organizate concursuri, nu numai din ţară. Bravo alor noştri, le mulţumesc şi din postura de participant. Sunt oameni care an de an vin ca voluntari la punctele de control, la basecamp, unii sunt “în anonimat”, nu-i ştiu decât prietenii şi organizatorii.

Anul acesta noutăţile mari cu care a venit Maraton Apuseni au fost proba de ultra şi înscrierea probelor de ultra şi maraton la ITRA. E o mare responsabilitate, un mare pas înainte din punct de vedere competiţional. Eu sper că participanţii la ultra au apreciat pozitiv traseul, e posibil să apară îmbunătăţiri de anul viitor, poate legate şi de încadrarea probei la 5 puncte ITRA, nu 4 ca acum. Asta ar însemna lungime mai mare şi diferenţă de nivel crescută. Momentan n-au apărut clasamentele la ITRA, dar nu e motiv de îngrijorare, nici la Salomon Ultra-Trail Hungary încă n-au apărut, deşi s-a desfăşurat cu o săptămână înainte.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-WMxfa7TYL3w/WxPEzRYgBSI/AAAAAAAA2vw/0eFYT8RM7Og97Q7Z2U16jUDi41Jk-k9KACCoYBhgL/s144-o/20180526_101341_HDR.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805467127481634″ caption=”” type=”image” alt=”20180526_101341_HDR.jpg” image_size=”4208×2368″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jfxO7szNzZY/WxPEofig9XI/AAAAAAAA2v4/0ZLRebHVHp0MdbUc0cSF23-4C4WH0AdGwCCoYBhgL/s144-o/DSCN1040.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805281949021554″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN1040.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-_6DdhK9FABE/WxPEoVYHLbI/AAAAAAAA2v4/Hm5EAfXBh3IcIGh-n3f50dinCEXIZ-jdQCCoYBhgL/s144-o/DSCN1039.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805279221034418″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN1039.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-zJaAHbP40SU/WxPEoQxtVfI/AAAAAAAA2v4/cB15MvSd5ycxE0gNhAeWG2AkFZ_rtC5SQCCoYBhgL/s144-o/DSCN1038.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805277986215410″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN1038.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Eja_BKuVlxM/WxPEocCEzRI/AAAAAAAA2v4/fF9Xba0R0bQV6j3lcMFdLAbwSPuVZR7CwCCoYBhgL/s144-o/DSCN1035.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805281007652114″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN1035.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-KmLNP89Q4a4/WxPEoZhb_pI/AAAAAAAA2vw/dnckFsJMQ181CV7x3TRlbF9ViJlmO4OgACCoYBhgL/s144-o/DSCN1042.JPG” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805280333889170″ caption=”” type=”image” alt=”DSCN1042.JPG” image_size=”4618×3464″ ]

Cum mă simt eu legat mai mult de proba family, rândurile următoare se vor adresa acestei probe.
Ca de obicei am fost să marchez traseul cu zile înainte, dar micile panouri cu imagini vesele au fost pregătite şi puse de voluntari. Traseul de family e unul dintre cele mai dificile pentru copii, având 3,2 km şi 150m diferenţă de nivel.

Ce am remarcat în mod deosebit este că proba family, mai precis evenimentul family, nu se limitează acum numai la concursul în sine. Copiii au putut să folosească hamacele, să se caţere pe un panou artificial, să participe la un treasure hunt în păduricea de lângă Skiland, au mai fost şi alte ateliere gândite pentru ei. Andreea mea s-a lăsat pictată şi a fost încurajată să ajute şi ea la pictarea micuţilor, având o înclinare artistică.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-cIibd0GW5mY/WxPEzTZIXgI/AAAAAAAA2vw/ivHBBPfCS048Vcxa_3ropQ9uJT8O-mr7QCCoYBhgL/s144-o/20180526_135827_HDR.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805467666996738″ caption=”” type=”image” alt=”20180526_135827_HDR.jpg” image_size=”2368×4208″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-FXez8yeO7P8/WxPEzcyEqPI/AAAAAAAA2vw/2lrRayU_x0QzUgvIbn_LgUAMTWhQHng3gCCoYBhgL/s144-o/20180526_140232_HDR.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805470187530482″ caption=”” type=”image” alt=”20180526_140232_HDR.jpg” image_size=”2368×4208″ ]

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-gJMlsFLZjqE/WxPEzd4bv0I/AAAAAAAA2vw/YlW9A5b0-qkNupX4ja-ZD95-xLauhv3xACCoYBhgL/s144-o/20180526_140254.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805470482644802″ caption=”” type=”image” alt=”20180526_140254.jpg” image_size=”2368×4208″ ]

Proba family transformată în evenimentul family am putut-o aprecia în transformarea ei pozitivă de-a lungul anilor. Am mai scris şi în 2016 despre evoluţie, mai există şi acum poze şi filmare de la prima ediţie – 2012 când au participat o mână de copii şi părinţi – site-ul de atunci mai există pe platforma blogspot,  cum sunt eu ordonat există şi clasamentele 🙂 ,  se vede creşterea evenimentului, acum participând aproape 300 de familii. Atunci am insistat ca toţi copiii să fie prezenţi pe şi lângă podium, în fond contează mai mult atitudinea, participarea, nu rezultatul. Pun o poză din 2012 cu startul de atunci drept mărturie… Încă nu am poză de la startul de anul acesta, pentru comparaţie.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-mmSLuT6CyxU/WxPEzcdML3I/AAAAAAAA2v4/JA0VKhO_abUdOELF8tbQjQk5nlRLa5hMgCCoYBhgL/s144-o/DSC_0001.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805470099943282″ caption=”la start – remember 2012″ type=”image” alt=”DSC_0001.jpg” image_size=”2000×1339″ ]

remember 2012

Copiii mei au participat în fiecare an şi acum s-au bucurat că îi pot însoţi. Cu atât mai fericit am fost eu că le-am fost alături. Nu mă puteam împărţi să fiu cu amândoi deodată, aşa că până sus la Plopiş am alergat cu Tudor (el având o concurenţă mai tare cu băieţii) şi apoi am continuat cu Andreea până la finish. Tudor a încheiat pe locul 5 la general şi tot  locul 5 la categorie, iar Andreea pe locul 1 la fete.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-5__OV_z1viA/WxPEzS2aB6I/AAAAAAAA2vw/im-ej6D9KIkyPi7fJ6hSggL6jkRPcnZhgCCoYBhgL/s144-o/MA%2Bfamily%2Bcu%2BTudor.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805467521353634″ caption=”MA family cu Tudor.jpg” type=”image” alt=”MA family cu Tudor.jpg” image_size=”1880×1250″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-4rmWM5XxJ7Q/WxPEzROxNpI/AAAAAAAA2vw/fE1njjmdCPoecpXqsuk4asLs4m6JWLEDACCoYBhgL/s144-o/33575955_10214433050394618_3158706240117276672_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6562804984984101649#6562805467086665362″ caption=”” type=”image” alt=”33575955_10214433050394618_3158706240117276672_o.jpg” image_size=”2048×1485″ ]

Foarte buni alergători sunt copiii, pun şi mult suflet, dau totul. Bravo lor! Traseul meu pe Strava

Să ne vedem cu bine, pentru mine urmează acum 4 Munţi, unde voi participa în echipă cu sora mea, ca şi acum 2 ani.

Top

Jul 312017
 

Circuitul Carpatilor

Circuitul Carpaților

Anul acesta este anul alergării. Trebuia să-mi fi dat seama de la început, din momentul când am hotărât să particip la 100 Miles of Istria, un ultra din Croaţia care a avut loc în aprilie – foarte devreme după ieşirea mea din hibernare. A fost şi o iarnă lungă, combinată cu vreme dificilă pentru bicicletă, astfel că foarte puţin m-am mişcat pe două roţi şi mai tot timpul am alergat. Şi, la urma urmei, de ce să mă tot opun? Mai sunt ani!

Şi uite-aşa, fără să am mult timp la dispoziţie, continui lanţul evenimentelor din ultimele luni la care am participat şi despre care n-am prea pomenit: Maraton Apuseni, Cozia Mountain Run, Rodnei SkyRace şi Cindrel în Alergare. Şi constat că am participat până acum la toate maratoanele şi skyrace-urile din Circuitul Carpaţilor, cu o excepţie – Bate Toaca. Despre Maraton Braşov am scris la timpul potrivit.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-x6Ko8lB1cWg/WX99tt83TDI/AAAAAAAAmMQ/9P85qERwijIJItw9VzsucjhlKVZUwqRHgCCoYBhgL/s144-o/IMG_20170527_162526.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011415800302642″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20170527_162526.jpg” image_size=”1536×2048″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-s8n-vdrNQtQ/WX99vehpMsI/AAAAAAAAmMc/Pw93bNLLAhog6u_zAcij-Hwtbzwa8mnJACCoYBhgL/s144-o/18699379_1443782322344656_8082951841687842722_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011446019338946″ caption=”” type=”image” alt=”18699379_1443782322344656_8082951841687842722_o.jpg” image_size=”1000×668″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-m8HrdT79K2I/WX990PJAm7I/AAAAAAAAmM4/D6FsOVsqca82b74rT9wCW2Hqai_-N97HQCCoYBhgL/s144-o/18738994_10208922653934810_8708207993171983286_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011527788829618″ caption=”” type=”image” alt=”18738994_10208922653934810_8708207993171983286_o.jpg” image_size=”2048×1207″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-mievYk04S1g/WX99zEPD89I/AAAAAAAAmM0/xTEHp1QKmzk3QZSmZuQ-SUD1iDT1IktfACCoYBhgL/s144-o/18814667_1448966825159539_6364554155222578398_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011507681555410″ caption=”” type=”image” alt=”18814667_1448966825159539_6364554155222578398_o.jpg” image_size=”1280×853″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-s8YAawuc4L4/WX99yX43yiI/AAAAAAAAmMw/3fdLCCc9HRAE5J4tkk-7-V9cOwUizZSpwCCoYBhgL/s144-o/18815048_1979918822229525_8733206348754254045_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011495777323554″ caption=”” type=”image” alt=”18815048_1979918822229525_8733206348754254045_o.jpg” image_size=”2048×1432″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-iIbywYBIWxc/WX99wnwjAcI/AAAAAAAAmMk/leCh5c4Nqk0uc-0QGhiuar9LwTt-4ER_wCCoYBhgL/s144-o/18672864_1443795529010002_8102729399022847903_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011465677636034″ caption=”” type=”image” alt=”18672864_1443795529010002_8102729399022847903_o.jpg” image_size=”1000×668″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-Ck51RA0vW4w/WX99xijggYI/AAAAAAAAmMs/6ca7-O97vl0APr5B1uPksuw7iG3asUPaACCoYBhgL/s144-o/18738771_1445331205523101_2025016083785671994_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011481460638082″ caption=”” type=”image” alt=”18738771_1445331205523101_2025016083785671994_o.jpg” image_size=”1925×1280″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-zcqK2j3ma1c/WX99xPOwmvI/AAAAAAAAmMo/vGOrHdacilc6SvGSaprUzDASka3sGZzqwCCoYBhgL/s144-o/18699545_1443802152342673_8727375270469061656_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011476273339122″ caption=”” type=”image” alt=”18699545_1443802152342673_8727375270469061656_o.jpg” image_size=”668×999″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-uZBae-zFsKA/WX99wBMGodI/AAAAAAAAmMg/S_E0dSRurgUP2n2SYF0eH8EUWvzxfYbcACCoYBhgL/s144-o/traseu.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011455324234194″ caption=”” type=”image” alt=”traseu.jpg” image_size=”1170×702″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-uKX42jKlY9Q/WX99ucRIiPI/AAAAAAAAmMU/yFvXrK_ZAyEwG5o73A_UaL92jyWHA8LPQCCoYBhgL/s144-o/IMG_20170528_103625.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011428233349362″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20170528_103625.jpg” image_size=”2048×1536″ ] [peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-NgEB_rAjywk/WX99u18U1aI/AAAAAAAAmMY/ykb_SD2lTuAbCHsBiFKHebY8WXgmsIasgCCoYBhgL/s144-o/IMG_20170528_120107.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449011404130500817#6449011435125396898″ caption=”” type=”image” alt=”IMG_20170528_120107.jpg” image_size=”2048×1536″ ]

Maraton Apuseni – 27 mai
Este un concurs de suflet, la care mă străduiesc să particip în fiecare an, mai ales că am şi un aport la cursa de family, la partea de traseu. Anul acesta, în plus, am făcut şi o tură de drumeţie duminică cu prieteni, participanţi la concurs, cu copii, cu cine a dorit, pe un traseu – combinaţie între trackul family şi cel de cros, cu punct de maximă altitudine vârful Buscat (de fapt capătul de sus al instalaţiei de telescaun).
Nu ştiu cât de bun am fost de ghid (linkul la câteva poze de pe FB), eram cam terminat de febră şi tuşeam, mi-a fost foarte greu să închei cu un timp rezonabil maratonul din ziua precedentă şi seara m-am dus direct în pat şi n-am stat la festivitate şi distracţia de după.
Ce a mai însemnat Maraton Apuseni? Am participat ca de obicei cu întreaga familie, dar copiii au fost însoțiți de un prieten la proba family pentru că Diana a alergat pentru prima dată un semimaraton! Și nu e din cele mai ușoare!
5h31min36sec, locul 32/242 general, 8 categorie
43,1km, 2343m diferenţă nivel

Maraton Apuseni a fost şi ultimul concurs înainte de Propark Adventure – 2 iunie (de ziua mea), unde am participat în echipa Cheile Turzii. Am reuşit să-mi revin şi a fost fain, multe provocări ca de fiecare dată. Anul acesta însă am încheiat pe podium, pe locul 2, după aproape 39ore de cursă. Despre Propark am scris.

A venit vacanţa, pe insula Pag – a doua oară când merg în Croaţia anul acesta. N-am ajuns la Bate Toaca, dar pot spune că în Ceahlău am umblat de m-am săturat şi ziua şi noaptea la Propark Adventure. Acolo toată partea de trail a însemnat Ceahlău, mai mult de un maraton.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-SdsO79UDSow/WX-AIe0ndqI/AAAAAAAAmNU/ftwty0GSHAMcM3PAPS-bWBLCcNSvAnJbACCoYBhgL/s144-o/19488954_1400115460034231_7322629428896186000_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449014062432079681#6449014074618902178″ caption=”” type=”image” alt=”19488954_1400115460034231_7322629428896186000_o.jpg” image_size=”2047×1368″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-zEqu6nF4zcg/WX-AJHTj5uI/AAAAAAAAmNY/e8nMANhEn5YRngZE7xPMmdEzlrhxJvUtwCCoYBhgL/s144-o/album1%2Bp3.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449014062432079681#6449014085486110434″ caption=”album1 p3.jpg” type=”image” alt=”album1 p3.jpg” image_size=”2047×1368″ ]

Cozia Mountain Run – 01 iul
A fost prima mea participare la acest concurs, într-o zonă prin care eram în general în trecere. A, bine, cu excepţia concursurilor de şah – de obicei naţionalele de copii şi juniori se ţin la Călimăneşti – Căciulata. Şi mănăstirea Cozia am vizitat-o cândva, dar la munte n-am ajuns până acum.
În principiu nu-mi pun probleme şi mă aştept la nişte standarde îndeplinite la concursurile care sunt sub umbrela unui/unor organizatori de încredere – în cazul de faţă Circuitul Carpaţilor aceasta înseamnă – înţelegerea unor organizatori ca să ofere un cadru de desfăşurare a unor concursuri spre binele tuturor participanţilor. Că aceste concursuri se desfăşoară prin Carpaţii noştri, formând un aşa zis circuit, deja e un bonus. Mie îmi dă ocazia să văd şi locuri noi – am umblat prin munţi dar sunt departe de a mă putea lăuda că nu mai au secrete pentru mine. Ca să pun punct, Cozia mi-a plăcut, e frumos Oltul de sus! Dar ce circulaţie este! Să stai în vale în aşa trafic… mai bine în sălbăticie.
3h46min11sec, locul 18/172 general, 7 categorie
28km, 1874m diferenţă nivel

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-ZQ44kSVyTz0/WX-GBPzbiDI/AAAAAAAAmOI/TB9QUfgL46QIe9Bk6J5Ik0xzPAb2JTkoQCCoYBhgL/s144-o/19875495_1450536918336409_5892559795482149502_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449020541111596305#6449020547398076466″ caption=”” type=”image” alt=”19875495_1450536918336409_5892559795482149502_n.jpg” image_size=”960×720″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-E8DzR1R287U/WX-GB9CEgGI/AAAAAAAAmOI/e1qp4VqyHA4DYboTQspPFkFFWjAL8UQDgCCoYBhgL/s144-o/19956077_241759876335724_8468910790359890331_o.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449020541111596305#6449020559539077218″ caption=”” type=”image” alt=”19956077_241759876335724_8468910790359890331_o.jpg” image_size=”1365×2048″ ]

Rodnei SkyRace – 08 iul
De data aceasta e un traseu cunoscut, prin munţi prin care am tot fost, i-am şi străbătut de la est la vest. Borşa are şi ea istoria ei pentru mine. Ţelul meu principal a fost cel pe care-l am de obicei înaintea unui concurs greu care urmează – să merg cât pot de bine dar fără să risc accidentări, fără să termin epuizat. Măcar de data aceasta am reuşit, n-am fost ca după Maraton Apuseni.
3h56min22sec, locul 20/83 general, 4 categorie
25km, 2046m diferenţă nivel

A urmat Marathon 7500 – 14-15 iulie unde am făcut echipă (Regi şi Pioni) cu Adi Toma. A ieşit bine şi am mai bifat un masiv montan des vizitat – Bucegi. Concursul contează în Circuitul Carpaţilor pe echipe, alături de Ultra Trail Făgăraş. Şi despre Marathon 7500 am scris.

[peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-jYLnx42cdXw/WX-IMFcNgYI/AAAAAAAAmOY/x02VLBGdbC4gYoYYZowQLNLlXZ7hUjhIQCCoYBhgL/s144-o/20431673_1476923155698889_3290883829265586080_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449022927473991953#6449022932618150274″ caption=”” type=”image” alt=”20431673_1476923155698889_3290883829265586080_n.jpg” image_size=”960×576″ ][peg-image src=”https://lh3.googleusercontent.com/-JoopHP6VKcs/WX-IMlRC3PI/AAAAAAAAmOc/lt189JuADJYD7RCzcL7qMYGjrtgm-zm_ACCoYBhgL/s144-o/20476297_1475019675889237_2440719631073528763_n.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/103481498978040293448/6449022927473991953#6449022941161250034″ caption=”” type=”image” alt=”20476297_1475019675889237_2440719631073528763_n.jpg” image_size=”960×540″ ]

Cindrel in Alergare – 29 iul
Abia m-am întors de la Păltiniş. În ultimii ani am fost la Păltiniş de câteva ori şi am trecut şi prin Cindrel, dar de fiecare dată l-am văzut cu ochi de MTB-er. Adică n-am prea apucat să mă uit în jur, erau prea multe lucruri care-mi acaparau atenţia: marcajele, pietrele, concurenţii, traseul în sine. Da, mai demult, în drumeţie … dar atunci iar era altfel, eram şi eu altfel. Acum era ocazia, doar nu-s Usain Bolt. Atâta că din 4 labe cum am urcat pe Cindrel nu se vede mare lucru, m-am “răzbunat” însă pe coborâre.
Am tras cât am putut până la final, mă gândeam că am şanse la podium la categorie. Pe urcarea de Cindrel eram mulţi la 40+, Luci Clinciu nu era mult în faţă, eu eram mereu alături de Grigoroae (îi mulţumesc pentru ritm), Sângeorzan şi cu Pepi aproape m-au ajuns… şi îl prinsesem din urmă pe Kokovics (sunt bun la 4×4 şi la cărat bicicleta). Ştiam că de Neguş şi de Codrea nu mă pot atinge, dar am uitat de Blajiu. Asta e, nu că aş fi putut mai bine. Abia am reuşit să o ajung pe Daniela Marin – foarte bine aleargă, dacă era şi motivată de concurenţă… Am avut în cursă puls mediu 161bpm, 175 maxim. M-am cam resimţit a doua zi.
Multă mâncare şi diversă la finish, foarte mulţumesc! Eram lihnit de foame, n-am mâncat mare lucru înainte de start, nu mă aşteptam să nu găsesc multe oferte la hotelurile apropiate. Cindrelul era ocupat cu taberele de copii, iar la Hohe Rinne mi s-a părut exagerat de scump micul dejun, mai ales că nu doream decât ceva anume. Adică eu mă pornisem să stau la cort, era prea mare diferenţa. 🙂
4h24min28sec, locul 17/153 general, 5 categorie
38,1km, 1700m diferenţă nivel

Mulțumesc pentru poze! Acum urmează Retezat Maraton – 05 aug. Ştiu că e cursă grea, dar premisele nu-s chiar favorabile: momentan calculul e că ajung pe la 2 noaptea la locul de start. dar ce contează – voi avea timp mai mult pe traseu pentru Retezat şi Peleaga.

Să ne vedem cu bine! Circuitul mă mai poartă şi prin Călimani şi Făgăraş.

PS: Poate “îmi trimit şi eu prin poştă flori de ziua mea”. Mai demult aşa se bârfea: când la ziua de naştere a unei fete venea un poştaş cu un buchet de flori de la “un admirator”, noi aşa … speram, că ea îşi trimitea singură buchetul ca să impresioneze. Acum, că tot nu reuşesc să fiu pe podium şi aterizez pe lângă, poate vorbesc cu organizatorii să mă cheme lângă podium şi să-mi dea ca premiu ceva ce-mi cumpăr eu. Ceva surprinzător, încă nu ştiu ce. Voi ce idee aveti? 🙂