Jun 082022
 

A doua oară la concursul de 8 etape în 9 zile Transylvania Legends? E o întrebare firească “de ce”, ținând cont că este un eveniment care se întinde pe o așa mare durată de timp, se parcurg aproximativ 650km și ești nevoit să alergi pentru aceasta câte un ultra zilnic, în medie de lungime de aproximativ 80km și … doar ai mai fost!

Așa este, am mai fost anul trecut, relatarea este aici. Până și povestitul unei astfel de experiențe e un ultra al scrisului. Am să încerc să fiu concis și totuși cei care citesc să rămână cu informații utile despre traseul Via Transilvanica de la mănăstirea Putna la Mediaș pentru că… e un traseu de viitor pentru cine dorește să cunoască România, se continuă până la Dunăre la Drobeta Turnu-Severin, fiind în lungime totală de 1400km.

Am fost a doua oară ca invitat, de altfel la fel ca Silip și Adi Costea, adică organizatorii s-au gândit la noi, podiumul de anul trecut. De această dată competiția s-a ținut în luna mai, nu în aprilie, între 13 și 21. Ca urmare a fost altă vreme, traseul (cu excepția a vreo 3-4km de traversare a Sighișoarei) a fost parcurs integral (punctul de sosire al etapei a fost și punctul de plecare din ziua următoare). Au fost și alte condiții de traseu, în majoritate a fost uscat, alergabil. A fost cald, de multe ori am suferit de sete. Mă așteptam astfel ca practic anul acesta să fie altfel simțit concursul, mai ales că lumea a revenit la normal, nemaifiind orașe cu cod roșu în care nu aveai voie să intri. Am văzut oameni veseli, mulți turiști îmbrăcați de vară, parcă altă țară ca anul trecut.

În sfârșit am avut ocazia să parcurg întregul traseu de 640km, cu etapele muntoase din Bucovina integrale. Evident, altfel m-am și resimțit pe parcurs, nu e totuna să începi cu etape de 80-90km care pentru mine au însemnat 13-14 ore zilnic sau cu 5-10 ore ca anul trecut.

Am încheiat pe locul 1 la open general, fiind singurul concurent cu traseul parcurs integral: 637km cu 15000m diferență de nivel, în 91h20min. Spre comparație, echipa “Feel Good Team” din Odorheiul Secuiesc formată din Bartha Balint, Szabi Takacs, Sandor Nagy și Kerekes Zoltan, care au parcurs alternativ etapele, a avut nevoie de doar 70h36min pentru a-l parcurge. Podiumul la individual a fost completat de Damian Minuț, Dinu Turcanu, Emil Bodea și Cornel Neagu.

Pun mai jos poze din călătoria din acest an, mulțumesc Victor Ștefan pentru ele. Și un mesaj al meu de dinainte de a începe evenimentul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre Via Transilvanica.
Nu e doar un traseu. E vorba de un proiect complex, există modele și în alte țări, adresat atât românilor cât și străinilor care vor să cunoască țara noastră așa cum este. Pentru noi, așa cum reiese din desenul fetei lui Ștefan, a fost “Aleargă-ți țara”.
Dacă scopul principal al călătoriei pe Via Transilvanica este să se vadă locurile, vizitarea turistică, să se observe cu adevărat diferențele dintre zone, atunci cel mai bine e să faceți drumeție. Adică așa cum face de exemplu d-nul Dinu Mititeanu cu Marlene, care când parcurg fragmente din Via Transilvanica fac drumeție câte 20km zilnic, stau la cort că așa doresc ei și au timp să vadă amănunte, să vorbească cu localnicii, să viziteze obiectivele cum sunt bisericile, să afle de tradiții și să ne povestească și nouă. Așa că prima recomandare și a mea este drumeția. Noi, ca alergători, am parcurs traseul așa cum citești într-o carte pe diagonală.
Dar să dau câteva “liniuțe” și eu, dar fără să fac accidente:
– citiți articolele despre Via Transilvanica de la d-nul Dinu, de exemplu  www.dinumititeanu.ro , cu poze
– există site Via Transilvanica, există și aplicație
– sunt trecute cazări, recomandări
– se pot cumpăra borne sculptate, mai sunt câteva pe cei 1400km de traseu, e 1000EUR una
– pentru sponsorizare, Tibi și ai lui au fost și merg și acum în SUA, data trecută au obținut 100.000USD într-o noapte; acum merg cu un film despre Terra Banatica
– anul acesta de aceea nu țin concursurile VMT, proba de ultra etc pentru că doresc să pună toate bornele
– față de anul trecut s-au îmbunătățit și marcajele, iar unele deja au fost vandalizate
– Via Transilvanica nu este o linie cât mai scurtă între Putna și Drobeta Turnu-Severin, ci trece prin locuri diverse, cu istorie și însemnătate pentru țară, așadar străbate Bucovina (manastirea Putna – Poiana Stampei), Ținutul de Sus (Poiana Stampei – Câmpu Cetății), Ținutul Secuiesc (Terra Sicolorum, Câmpu Cetății – Archita), Ținutul Săsesc (Terra Saxonum, Archita – Micășasa), Terra Dacica (Micășasa – Ulpia Traiana Sarmisegetuza), Terra Banatica (Ulpia Traiana Sarmisegetuza – Cruşovăţ) și Terra Romana (Cruşovăţ – Drobeta Turnu-Severin); nu se putea rata Sarmisegetuza, Alba-Iulia
– există caietul drumețului, se poate cumpăra, se pot pune ștampile în el pe măsură ce parcurgeți traseul; la nevoie să știți că la sediul Tășuleasa Social se află toate ștampilele; se pot cumpăra produse Via Transilvanica (modelul probabil a fost împrumutat și de organizatorii noștri, care ne-au oferit la start caietul Transylvania Legends)
– să știți că în general magazinele sătești sunt închise între orele 10 și 17
– sunt gazde care oferă reduceri pentru drumeții Via Transilvanica
– din obiceiuri, semnalate de d-nul Dinu: știati că de Paști porțile la fetele de maritat sunt impodobite cu flori si cu oua incondeiate (si hutulii incondeiau), cu cat erau mai frumoase, cu atat erau mai bogat impodobite (la secui); știați că modelul de împrumut gen case de ajutor reciproc exista la sași sub forma “Nachbarschaft”, vecinii de pe strada, din vecinatate, să se imprumute la evenimente deosebite ca nunți, înmormântări sau să se ajute la construirea unei case
– pentru bicicliști/MTB-isti, părerea mea e că se poate parcurge traseul dar pe porțiuni chiar trebuie să n-ai nicio problemă să faci push-bike; de aceea, mai ales în Bucovina (după Mediaș nu am fost), trebuie studiat foarte bine traseul și opinia mea e că anumite bucăți trebuie ocolite, că drumuri mai accesibile sigur se găsesc
– există unele porțiuni unde nu găsești apă
– da, ar fi frumos să existe o evidenţă a tuturor celor parcurg bucăţi din Via Transilvanica, atât la drumeţie cât şi la alergare şi MTB; poate şi cu clasamente dacă se găseşte o formă de competiţie care să se desfăşoare o dată sau de două ori pe an
– va fi un fel de covor de stele cu toţi cei care au donat/cumpărat/ajutat pentru crearea Via Transilvanica
– la varianta pe mobil a Via Transilvanica se văd sculpturile de pe fiecare bornă; bornele necumpărate sunt gri

 

 

Despre concurs
– ca noutăți, în acest an s-a permis să fii finisher la open general etape chiar dacă ai lipsit câteva etape
– au fost concursuri în paralel: semimaraton și maraton Tășuleasa (finish Tășuleasa Social lângă Piatra Fântânele), semimaratonul și maratonul Cetăților (finish-ul la Mediaș)
– s-au folosit rulote pentru voluntari și PA-uri
– au alergat și copii din școlile de pe Bârgaie, care ne-au însoțit pe lungimea unui semimaraton de la Tășuleasa
– ne-au întâmpinat la un PA elevi mai mari de liceu, implicați în întreținerea unei anumite bucăți din Via Transilvanica
– au mai fost evenimente pe parcurs, dar eu am fost pe trasee zi lumină cu mici excepții, deci nu pot spune că știu tot ce s-a întâmplat

Desfășurarea
Eu mi-am făcut temele, ce am scris eu într-un fișier excel pe mai multe foi e… prea mult pentru alt cititor decât mine. Voi prezenta doar ce am scris deja pe Facebook, cu câteva observații/ imagini întipărite în minte. În rest există tabelul comparativ cu anul trecut, respectiv cel de clasament.

“Zi de pauza dupa patru etape grele. Acum suntem la Campul Cetatii, vom intra in Tinutul Secuiesc dupa ce am strabatut Bucovina si Tinutul de Sus pe traseul Via Transilvanica.
Faţă de anul trecut de data aceasta s-au parcurs etapele în întregime, în luna mai sunt mai rezonabile condiţiile de traseu decât în aprilie când mai e zăpadă.
Momentan sunt pe locul 1 între cei care au participat la toate etapele şi încep să ma simt din ce in ce mai bine după ce la început eram la limita sa abandonez.
E foarte interesant să parcurgi tara pe jos, sunt diferente de la zona la zona si nu doar de relief.
In fiecare an va fi altfel, cu timpul cred ca se va asfalta mare parte din traseu si se va pierde din sălbăticie.
Sper să închei cu bine. Momentan suntem opt cei care am făcut măcar un segment din traseu zi de zi, din care doi integralişti Tase şi cu mine.”

Eu am început concursul în condiții nu prea bune de sănătate, o formă mai ușoară de toxiinfecție alimentară combinată și cu ceva dureri de spate de la lucrul în grădină (ocupația care mi-a cam luat din timpul de alergare zilnic). Nu era prea deranjant până când a trebuit să fac efort, să alerg la concurs. Prima etapă a fost un chin continuu, în care n-am avut pauză să mă simt bine. Pace-ul de 10min/km spune multe, chiar dacă am fost printre cei puțini care am parcurs întregul traseu. Aproape 14 ore a durat etapa pentru mine, adică pe la ora 22 am ajuns la finish-ul din Pasul Mestecăniș.

M-am gândit să abandonez, eram epuizat de efortul mai ales mental, dar după ce am mâncat m-am mai gândit și mi-am spus că, în definitiv, există și varianta să parcurg doar 20km până la primul PA și tot așa în zilele următoare.

Am început să iau antiinflamatoare, două în ziua următoare, iar încetul cu încetul mi-am revenit, din etapa a cincea deja eram ok. Normal că efortul inițial, faptul că am fost nevoit să stau atâta vreme pe traseu, m-au afectat pe termen lung la ritm, anul acesta fiind mai lent până spre sfârșit cu aproape 1min/km. Nu mai vorbesc de faptul că timpul dintre și așa puținele PA-uri a devenit mult mai mare, acel litru de lichid de la start a devenit insuficient, am fost nevoit să iau apă de pe traseu mereu de la izvoare sau fântâni, am început să studiez altfel traseele căutând magazinele, eventual pensiunile. Am cumpărat sucuri, bere fără alcool, orice avea gust diferit față de ce găseam la PA-uri, pentru că la atâtea zile e firesc să cauți diversitate și la alimentație. Și am purtat cu mine în plus peturile de sucuri umplute cu apă, bând din ele și stropindu-mă pe cap. Mulțumesc lui Sergiu pentru dușurile de la rulotă, la PA-uri!

Faptul că am încheiat pe primul loc e consecința faptului că au avut probleme fizice pe parcurs principalii concurenți, începând cu Tase.
Pelerinajul meu în alergare cu viteză mai mică mi-a dat ocazia să interacționez mai mult cu localnicii, cumva a compensat lipsa mea de la poveștile de seară de la cazări. La finishurile de etapă, mai ales la început, chiar dacă porneam cu intenții mari de a povesti cu prietenii, invariabil după ce luam masa ajungeam în pat.
Tot datorită vitezei mai mici am început să fiu mai atent la timpii limită, mai precis cel la primul PA. Viteza mea de croazieră era în medie de 7km/h (undeva între 8min-9min/km, un “pace” pe care-l folosesc pentru ultra fără mari provocări dar pe distanță de 140/170km), pe care o consideram confortabilă pentru starea mea și cu care evitam depășirirea timpului regulamentar.

Prima etapă din Bucovina a fost mai sălbatică, practic fără localități între cele mari unde erau și PA-urile. Probabil în satul Spărturi (nu l-am găsit pe google maps) am întrebat de izvor pe o localnică, mi-a spus că este mai sus, iar aproape de ieșirea din sat n-am avut ce face și am vorbit cu o bătrână care trebăluia la un coteț. Pentru că eram convins că izvorul nu-i aproape, am întrebat-o de apă “în plus”. Evident, nu avea dar mi-ar fi dat din ce avea. Am renunțat însă, știam ce înseamnă să cari apă cu găleata de departe.

Din etapa a doua am început să folosesc pet-urile de la sucuri pentru apă, mai ales că am constatat că de fapt eu aveam nevoie de mai multă apă decât luam eu din flask-uri. Cumva flask-urile mă descurajau să beau apă suficient, curgând mai greu. Cu peturile diferența e mare, chiar mă gândesc să renunț la flask-uri mai ales la cursele pe căldură.

Etapa a treia a fost cea în care am ajuns primul la general, Tase având probleme la glezne.
Am avut și surpriza întâlnirii unei vânzătoare mai puțin amabile, care practic a refuzat să mă servească, mimând că are ceva important de scris într-un caiet. Asta e, no drink.

În etapa a patra a venit să alerge și Adrian Costea. Foarte mulțumesc pentru înghețata adusă pentru toți, care ne-a așteptat la final. Fiind foarte ocupat, el n-a putut participa la concurs. Nu am avut nici concurența lui Silip, care avea planuri cu Transylvania 100k și a venit cu noi doar ca să parcurgă Bucovina pe segmentele pe care nu le-am alergat anul trecut.

După ziua de pauză, în etapa a cincea am intrat cu alergarea în Ținutul Secuiesc. Multe de menționat, pomenesc de satul Înlăceni despre care am aflat din cele citite la d-nul Dinu că este cunoscut ca și satul întortocheat, adică satul cu mai multe ulițe decât case. La Lupeni am mâncat la sarmale pentru tot anul. A fost prima etapă când am ajuns la finish după un timp rezonabil, de sub 9h (până atunci am avut tot peste 12h), iar pentru foamea mea a fost prea lungă așteptarea până la masa oficială. Așadar am comandat separat o porție de sarmale, iar cele “oficiale” au avut și ele locul rezervat.
Bună și afinata, am făcut cinste și eu, și organizatorii. Iar totul a culminat cu șampania oferită de câștigătorul de etapă, Bogdan, fiind ziua lui.

Așa cum în etapa a doua m-am întâlnit cu Mihaela Bodnariu, tot așa în etapa a șasea m-am întâlnit cu Adrian Crăciunescu, amândoi fiind din concurenții de anul trecut. A fost etapa în care Tase a considerat că nu mai are rost să se lupte cu accidentarea și a alergat doar până la PA1. A pierdut locul doi la open, dar cred că a câștigat mult mai mult fiind în compania voluntarilor, a organizatorilor și având ocazia să privească cu ochi mai liniștiți natura, oamenii și localitățile pitorești.

Etapa a șaptea din Ținutul Săsesc mi-a creat doar surpriza de a fi locul doi la etapă, eu crezând că sunt pe locul trei. Mă simțeam bine și a început să fie mai pregnant spiritul competitiv. Târziu, dar potrivit pentru ultima etapă din ziua următoare.

Una dintre etapele cele mai frumoase e ultima, cu încheierea la Mediaș. Asta dacă știi s-o alergi, fiind cu multe urcări și coborâri scurte dar puternice. Față de anul trecut când eram ușor accidentat, în acest an am putut să alerg cum am vrut eu. La ultimul PA, cu vreo 15km înainte de final, am întrebat dacă e cineva în față să-l pot ajunge, să mai am cu cine povesti. Au spus că nu, că sunt la peste 30min de mine. Și… pe ultima coborâre, cu câteva sute de metri înainte de finish am ajuns o alergătoare și un alergător. Nu am luptat la maxim, am preferat să ne bucurăm fiecare de finish-ul nostru.
Cătălin Stănescu, cu care încheiasem etapa anul trecut, de data aceasta a terminat mult în fața mea, pe locul doi la etapă.

Într-una din etape am mai avut o întâlnire mai deosebită la un magazin dintr-un sat mai izolat. În faţa magazinului o umbrelă de soare si două bănci. Stau un bătrân cu un pet de bere în faţă şi o femeie. Salut, intru şi cumpăr un suc. Nu mai ştiu – Timbark sau Fanta de protocale. Probabil Timbark. Timbark-ul e 2 lei, Fanta 4 lei. Mă aşez pe banca de lângă ei. Omul avea chef de vorbă. De unde vin? Unde merg? Ce e cu beţele acelea de undiţă la mine în spate? Eu eram lovit de căldură, cumpărasem suc să-mi revin, numai chef de discuţii nu aveam. Aşa că i-am răspuns că sunt beţe de alergare şi că sunt obosit, vin de departe şi e mult de povestit. Cumva lipsa mea de apetit verbal l-a agitat, aşa că imediat ce am terminat de băut m-am ridicat şi am intrat iar în magazin să las sticla. La ieşire o aud pe femeie apostrofându-l pe bătrân: lasă mă omul în pace!

Ca să zic aşa, pe traseul Via Transilvanica dacă e să fi atent la ceva, atunci e ca peste tot: mai întâi la oameni, apoi la câini. În pădure eşti cel mai în siguranţă. Da, urme de urs, alte animale sunt. Da, am văzut o ciută uriaşă, parcă mai înaltă ca un cal poate pentru că era mai zveltă şi cu picioarele mai lungi. Şi am mai văzut o vulpe. Dar alte animale nu, au avut ele grijă să nu mă panichez. În schimb întâlniri cu câini de stână au tot fost, dar o singură dată au fost mai agresivi chiar dacă ciobanul mulgea oile nu departe, fiind seară. În astfel de cazuri e uşor de identificat masculul alfa, el dă tonul şi trebuie ţinut la respect. Şi, încetul cu încetul să te retragi spre desişuri sau dacă este, spre pădure. Acolo ei nu intră, le e frică. Retragerea trebuie făcută mereu cu faţa la ei, chiar dacă la un moment dat îţi dau pace şi se depărtează. E de ajuns ca unul din ei să vadă că le întorci spatele şi te consideră mai slab şi te atacă din nou. O altă observaţie, citită de la d-nul Dinu şi probată, să târăşti beţele sau bota după tine când te depărtezi, asta evident dacă nu-s foarte agresivi, caz în care trebuie să stai cu faţa la ei. Bota mai groasă, cum au ciobanii, e sfântă. Tac, îşi lasă capul în jos şi pleacă. Beţele nu-s aşa impresionante, sunt subţiri.

Închei povestea cu cele scrise pe FB. A fost un eveniment cu de toate și l-am încheiat cu bine. La cât e de greu și mare acaparator de timp, cred că trebuie revenit la clasamentele pe echipe, care au avantajul socializării, al vitezei crescute și deci a timpului de recuperare mai mare și al evitării accidentărilor. Am pus poze semnificative, cu veselia de final a echipei Feel Good Team, molipsitoare.

“S-a incheiat Transylvania Legends , 8 etape in 9 zile pe traseul Via Transilvanica (official group) de la manastirea Putna la Medias.
De aceasta data traseul a fost integral parcurs, fără porţiuni scoase din motive de vreme, teren cu zăpadă, restricţii cu localităţi “pe rosu”.
Vremea a fost în general foarte bună, chiar foarte cald, schimbarea desfăşurării concursului din aprilie în luna mai a avut multe efecte pozitive. Traseul a fost alergabil, rareori cu noroi, lumea din jur era în ţinute de vară, erau foarte mulţi turişti în special în Odorheiul Secuiesc. Natura a fost veselă, plină de culori.
Două etape a avut Bucovina, au fost şi cele mai grele, nu numai pentru mine. Anul trecut etapele fuseseră scurtate spre jumătate, a fost astfel mai uşor. Acum, pentru că am avut şi probleme fizice iniţiale, mi-a fost mult mai greu, după prima etapă în care m-am chinuit non-stop am vrut să abandonez. O a doua zi la fel ar fi fost imposibil de încheiat. Cu antiinflamatorii a devenit mai suportabil şi cu trecerea timpului mi-a fost tot mai bine.
Bucuvina a fost mai sălbatică, fără izvoare care să ne salveze. Lipsa satelor ne-a împiedicat să folosim şi opţiunea cumpărării de la magazine. Ţin minte că într-un sătuc am întrebat pe o bătrână de apă, a spus că este izvor mai sus, apoi la capăt de sat negăsind nimic am întrebat pe alta dacă are apă… în plus. Trebăluind şi abia mişcându-se pe la un coteţ, pe faţa ei se citea dorinţa de a mă ajuta dar şi realitatea că i-ar fi fost greu să aducă apă apoi de la acel izvor nevăzut. Am plecat, pentru mine nu era chiar existenţială apa.
În Ţinutul de Sus, pe Bârgaie, natura deja era mai avansată şi apa n-a lipsit nici la picioare. Au trecut alte două etape prin zone mai accesibile şi populate, în care deja mi-am facut obiceiul să cumpăr lichide, orice nu găseam la punctele de alimentare. No cola… Aşa că de la Timbark (pe care ulterior îl ocoleam) la fanta de portocale, bere fără alcool, orice…
Am ajuns apoi, după ziua de pauză petrecută la Câmpu Cetăţii, pentru următoarele două etape în Ţinutul Secuiesc. Mi-a adus aminte de Maramureş, care mi-e mai familiar. Mi-au plăcut înfloriturile de la casele şi porţile lor, culorile vesele, motivele cu păsărele, porţile zvelte cu găurele în frontonul de sus pentru găzduirea înaripatelor. Toate inspirau tinereţe şi veselie.
Cursa s-a încheiat în Ţinutul Săsesc, la Mediaş. Satele tipice erau mici, cu program doar de seară la magazine, cu multe case în paragină dar şi cu unele aranjate la amănunt cu stilul păstrat. Impresionante clădirile vechi, cetăţile fortificate, bisericile. Cu totul altfel ca alături înainte. Diversitate…
Am încheiat concursul pe locul 1 la open între alergătorii care au parcurs mai multe etape. Nu atât rezultatul contează, cât faptul că am fost singurul care am parcurs întregul traseu şi nu m-am accidentat. Anul trecut încheiasem pe locul 3 şi rămăsesem cu o problemă la un picior.
Am facut un tabel comparativ între anul 2021 şi anul 2022, am fost mai lent acum. Dar a fost mai greu, primele 4 etape de exemplu au fost toate încheiate în peste 12h, făcând recuperarea dificilă.
Am fost destul de constant şi am fost pe podium la etape de câteva ori: locul 2 în etapele 4 şi 7, locul 3 în etapele 3 şi 6.
În 2021 au fost 545km parcurşi în 66h08min. Acum am avut 637km şi 91h20min petrecuţi pe traseu, cu 15000m diferenţă de nivel totală. A trebuit sa fiu mai atent la timpii limită şi m-am străduit să mă menţin la un ritm mediu de 7km/h, deci undeva între 8-9min/km “pace”.
Mulţumesc pentru tot voluntarilor, organizatorilor, lui Victor fotograful. Mai caut eu poze, efectiv în timpul concursului n-am avut disponibilitatea să mă uit prin media. Chiar dacă reuşeam să ajung înainte de ora 19 la finish, timpul zbura şi când ajungeam în cameră orice gând măreţ aveam adormea instant.
Mari felicitări concurenţilor, m-am simţit foarte bine! Să vă reveniţi cât mai repede! Sănătate Tase, eşti foarte bun, îmi place spiritul tău de luptător.
Foarte greu concursul la individual, să faci tot traseul e o echilibristică la limită între ritm, alimentaţie, recuperare şi o atenţie deosebită la orice semn de accidentare care e prioritar ambiţiilor de moment. Cine ştie cum ar fi fost la noroiul de anul trecut sau la o vreme mai dificilă.
Ca să zic aşa, mi-am completat puzzle-ul cu traseul Via Transilvanica pe prima jumătate, mai am de parcurs restul, până la Drobeta-Turnu Severin.”

Campionatul Naţional de MTB Mediaş Bike Marathon (MBM)

 Localitati si zone, Maraton MTB, Medias, Medias Bike Marathon  Comments Off on Campionatul Naţional de MTB Mediaş Bike Marathon (MBM)
Feb 122022
 
Campionatul Naţional de MTB Mediaş Bike Marathon (MBM)

Nu pot intra cum trebuie în anul 2022 fără să închei cu evenimentele din 2021. Acum despre 11 septembrie, ultimul concurs din 2021. După aceea (şi înainte) am făcut mult voluntariat, la AUR (Apuseni Ultra Race), MTB Odyssey, concursurile Rupicapra.

CN MTB Mediaş Bike Marathon (MBM)… pentru unii. Pentru mine 75km, tura lunga, 1800m dif nivel, 4h57min, loc 86 gen, 6 categ.
Se vede că n-am mai mers demult cu MTB la concursuri. Macar am bifat o competiţie de MTB anul acesta. În rest, explorări, concurs de aventură şi… alergări.

Dar nu acesta a fost scopul principal al prezenţei mele la Mediaş. Ci să văd comparativ cum simt traseul de la Mediaş (cu porţiuni cunoscute de mine de acum peste 10 ani şi… din aprilie – Transylvania Legends – aprox 600km alergare de la mănăstirea Putna la Mediaş pe traseul Via Transilvanica, acel T marcat şi acele borne de marcaj văzute şi acum) faţă de traseul de 50km cu 2000m+ de la MTB Odyssey Apuseni Race de la început de octombrie din Staţiunea Muntele Băişorii.

Altfel… total. Foarte fain aici, am văzut iar Biertan etc… dar şi la MTB Odyssey e fain. Şi greu. Acolo e fără pauze de plat: ori urci pe ultimele pinioane, ori cobori. Nothing between.
Am reîntâlnit prieteni, a fost un traseu cu multe poteci de viteză. Felicitări la toţi!

Tot ca istorie, am mai participat la competiţii de MTB la Mediaş. Mai precis – 3 ediţii de Maraton Medieval Mediaş, ultima în 2012.
Cam din acel an m-am profilat mai mult pe alergare. Pe viitor, cine ştie… Eu nu ştiu, poate alţii sunt mai informaţi. 🙂
Cum a fost la ediţiile precedente:
http://www.unpicdetimpliber.ro/…/maratonul-medieval-medias

May 222021
 

Nu știu de ce mi-a zburat gândul în clipa asta la epopeea lui Ghilgameș. Habar n-am, nu-i nicio legătură, așa se plimbă el… Nici nu am ajuns nemuritor, nici legendar, nici “Trotinetist”, nici “American”… Am să vă spun eu de unde vin cuvintele acestea. Dar clar a fost o epopee pentru mine, sau cum am mai numit-o – transhumanță de trail, circ ambulant… Dar denumite așa, cu duioșie. Alt cuvânt mai neobișnuit pentru mine, sigur nu l-am mai folosit niciodată pe blog.

Ce a fost Transylvania Legends? Cum le place să spună la organizatori: un proiect social. Unul dedicat copiilor de la Așezământul Sfântul Leontie din Rădăuți (e prima dată când am fost în acest oraș bucovinean), un loc unde o mulțime de copii sunt îngrijiți și sprijiniți să ajungă departe când vor fi mari. Din spusele lui Florin Alexandru, la început un copil a dorit un coș de baschet. Și apoi, pentru a face un bine, pentru a împlini un mic vis pentru unii dar mare pentru acel băiat, o mână de oameni inimoși au ajuns … să străbată jumătate de țară cu noi alături. Le mulțumesc, enumăr alături de Florin pe Florentina Paval – “profa de mate”, Adrian Paval, Ioan Coroiu, fotograful Victor Ștefan… Și mai sunt, în avalanșa întâmplărilor zilnice multe am uitat sau am scăpat, așadar … mai pot completa dacă îmi scrieți.

Pun mai jos o poză cu traseul parcurs (cu verde), comparativ cu cel inițial (cu albastru). E o parte din Via Transilvanica, un alt proiect pe cale de realizare al unor alți oameni cu inițiativă și idei mari pentru viitor: al celor de la Tășuleasa Social. Vor fi 1000km, de la Mănăstirea Putna la Drobeta Turnu-Severin.
Noi am parcurs traseul de la Mănăstirea Putna la Mediaș. Inițial planul era ca traseul să fie de 641km lungime și peste 19000m diferență de nivel, dar condiițiile meteo (Vatra Dornei), starea traseelor (Sadova), restricțiile (Lupeni din Harghita) au mai redus din parametri, cei care au parcurs tot traseul în cele 8 etape, între care și eu, am alergat 545km cu peste 15000m diferență de nivel. Am trecut prin toate cele 4 sezoane de-a lungul acestui drum, a fost … de poveste. Am încheiat pe locul 3 la open, după adversari prea buni pentru mine – Adrian Costea și Codrea Silip. Ce e de remarcat e că orice lucru mare, dacă-l abordezi pe bucăți mici, e accesibil și realizabil. Doar să vrei, să ai răbdare, să ai perseverență. Am fost 6 persoane cu toții care am parcurs traseul și niciunul dintre noi nu suntem avioane. Clasamentul stă mărturie, au mai fost Florin, Emil Bodea și Lucian Dincea. Iar cei care au participat la toate etapele dar nu s-au încadrat uneori în timpii intermediari au fost mai mulți, inclusiv femei. Bravo la toți, să nu uităm însă că au fost nume mari în alergarea montană de la noi care au putut participa doar la câteva etape și și-au demonstrat valoarea, iar rolul lor în cadrul proiectului probabil a fost mai mare prin notorietatea adusă: Robert Hajnal, Bartha Balint, Cătălin Șorecău, Sălăgean Ștefan, Szabolcs Takacs, Cristian Pop, Marius Iorga, Andrei Ailenei… Ei na, dacă de unii n-ați auzit, veți auzi.

Așadar, ce a fost Transylvania Legends? Am scris eu multe la interviul inițial din 7 aprilie. Pe scurt: un proiect cu trei părți: latura socială – donațiile pentru copiii de la Așezământ, latura explorativă – parcurgerea traseului Via Transilvanica și latura competițională – să mă lupt pentru primele locuri într-o competiție cu 8 etape de ultradistanță (a durat 9 zile, din 22 aprilie în 30 aprilie, ziua de pauză a fost după etapa a IV-a).

Pun mai jos linkul la interviu, publicat pe Facebook. M-au caracterizat într-un cuvânt – “Tacticianul”. Mulțumesc!
Textul este de asemenea atașat la sfârșitul postării, e mai ușor de citit – linkul .

M-am străduit ca răspunsurile să mă reprezinte cât mai bine, chiar să ajute. Cum a fost la final, ce a însemnat realitatea și cât a corespuns așteptărilor, dau mai jos linkul la interviul cu Florin.

În mod clar așteptările mele au fost depășite sub toate aspectele, am fost impresionat. Iar locul meu final este corect, nu am a mă plânge, dacă e să mă refer la partea competițională. Mi-am respectat statusul initial între concurenții care au ales să parcurgă toate etapele.
Tot la capitolul interviuri, pentru că anul acesta a început mai deosebit și pentru că are legătură cu alergarea, atașez și un “Runterview” cu Peter Grezer.

Am încheiat cu … introducerea. Am avut nevoie de un tabel să-mi trec observațiile, amintirile pentru cele 8 etape.

Cum a început totul? Cu o invitație a lui Florin, să particip la competiție. Să vă spun drept, câte ceva auzisem, mai ales că în iunie va fi un ultramaraton pe o porțiune din Via Transilvanica. Dar eram blocat între Istria 100 Mile din aprilie și Balaton Ultramaraton 220km din 15 mai. Și atunci mi-am scos din minte alte competiții. Și… nu știu cum, nu s-au mai ținut. Istria tocmai se amânase când m-a contactat Florin, iar cursa de la Balaton la fel, dar când am citit mailul acela deja eram în concurs la Transylvania Legends. Am fost onorat de invitație și m-am bucurat, chiar dacă eram conștient că traseul nu mă avantajează, era prea rapid, nu eram pregătit pentru așa ceva, nu mă puteam “îngrășa” în două-trei săptămâni. Eu mă pregătisem pentru 170km unde era nevoie de ritm mai scăzut dar susținut pentru mai mult de 24h odată. Dar era ceva nou, era o aventură! Și neaparat am dorit să parcurg toate cele 8 etape, să văd cele 4 ținuturi străbătute: Bucovina, Ținutul de Sus, Ținutul Secuiesc și Ținutul Săsesc.
Două săptămâni la o competiție nu e glumă. Am avut de tras să ajung la liman cu planurile mele de acasă, am fost tot pe fugă … fără să alerg mai deloc săptămânile rămase până la start. Și la fel sunt și acum, când scriu! E deja 22 mai, construiesc ceva și mă antrenez muncind fizic!

Pauză până mâine…

Afișez mai jos un tabel cu date tehnice despre traseu și rezultatele mele, pentru o vedere de ansamblu. Trebuie spus că din momentul intrării în regim de competiție nu mi-am mai făcut loc de alte gânduri, am încercat să obțin maximul și asta n-am putut obține decât lăsând tot altceva la o parte. M-am desprins abia la fluierul final, după ultima etapă și cred că s-a observat asta la un alt interviu, la cald, la o jumătate de oră după finishul celor 8 etape, unde în virtutea inerției am vorbit doar despre aspectul competițional.

EtapăLungime
inițial/real
Dif nivel
inițial/real
TimpLoc etapăLoc generalDif timp/loc etapă/loc gen
Adi Costea
Dif timp/loc etapă/loc gen
Silip
180,64km3356m-6min-6min
40km1465m4h39min4/3245-6 et, 5-6 general5-6 et, 5-6 gen
284,92km2537m+28min=22min+28min=22min
51km1423m6h15min6/2753-5 et, 2-3 gen3-5 et, 2-3 gen
3102,63km2312m0min=22min0min=22min
91km1905m10h04min2-4/2332-4 et, 1-2 gen2-4 et, 1-2 gen
480km2000+m+31min=53min+29min=51min
87km2600m10h56min6/2132 et, 1 gen3-4 et, 2 gen (+2min)
567,89km2032m+49min=1h42min+39min=1h30min
64km1767m7h26min7/2433-4 et, 1 gen6 et, 2 gen (+12min)
686,00km2000+m+44min=2h26min+45min=2h15min
68km1676m8h16min7/2034 et, 1 gen3 et, 2 gen (+11min)
780,00km1500+m+1h36min=4h02min+1h41min=3h56min
85km1991m10h16min6/1635 et, 1 gen3-4 et, 2 gen (+6min)
856,03km1787m+1h37min=5h39min+1h34min=5h30min
56km1646m7h35min17/393/645 et, 1 gen7 et, 2 gen (+9min)
Total timp:Adrian Costealoc1
60h28m
Codrea Siliploc2
60h37m
Vezeloc3
66h08min
Florin Alexandruloc4
73h27m
Emil Bodealoc5
84h52m
Lucian Dincealoc6
86h31min

Acum, mai pe larg despre etape, în parte și pe baza a ceea ce am mai scris pe facebook, dar nu înainte de a scrie un rezumat și câteva concluzii pentru cei care se ghidează după proverbul “vorba multă, sărăcia omului”.

Rezumat și concluzii:
A fost un concurs peste așteptările mele, eu eram pregătit pentru condiții mult mai dure, fiind conștient că uneori s-ar putea să nu am vreme, să nu pot efectiv să ajung în civilizație să-mi asigur mâncare suplimentară, să fac cumpărături, să scot bani…
N-am sperat ca zi de zi organizatorii să aibă grijă de noi ca și o cloșcă de puii ei.
Pentru că vorbesc în numele meu, mie nu mi-a lipsit nimic, am avut condiții și de cazare foarte bune, o singură dată am dormit la cort deși mă așteptam să fie chiar zilnic. La punctele de alimentare, ce-i drept – mai rare de cum eram obișnuit, am avut tot ce de obicei mănânc la concursurile de ultra (până la distanță de maraton nu prea mă înghesui să mă opresc, ci doar daca-mi trebuie lichide).
Am fost într-o companie faină, am mai făcut prieteni, am ajuns să fim uniți, să ne ajutăm – de la concurenți la voluntari, fotograf (da, doar unul, dar a făcut poze foarte frumoase și a acoperit traseul) și organizatori.
Ca traseu am avut parte de toate, inclusiv șosea. Locurile au fost pitorești, multe cunoscute și renumite, altele izolate și liniștite. Cred că fiecare dintre noi și-a găsit ceva să admire, să i se potrivească. Am trecut prin 4 anotimpuri, am avut parte și de noroi, și de zăpadă, de iarbă udă, și de ploaie și soare puternic. Ne-am adaptat și noi, concurenții, dar și organizatorii, am fost ca un organism viu care se deplasa dintr-un loc în altul. De aceea am spus la un moment dat că parcă suntem un circ ambulant care înveselim localitățile, sau cel puțin le mai scoatem din amorțeală, din rutină.
Am trecut prin locuri unde localnicii ne-au ajutat, ne-au încurajat, e un bun început pentru stilul de viață și de comportament pe care l-am întânit în concursurile mele din afara țării.
A ieșit totul bine și pentru că organizatorii au avut sfătuitori buni atât în timpul concursului cât și înainte, la pregătiri, și nu au considerat că le pică epoleții dacă țin cont de sugestii și sfaturi. Un rol important au avut Robert Hajnal, care a și participat la prima etapă și s-a deplasat apoi cu noi la sediul Tășuleasa Social de lângă Piatra Fântânele, Tibi Ușeriu.
Sper ca și copiii de la care a pornit toată aventura să aibă parte de un viitor frumos, să continue concursul care e un unicat la noi în țară.
Logistic a fost o mare provocare, sunt convins. Cheltuielile au fost mari, iar efortul cred că e foarte greu de contabilizat. Spre comparație, cine dorește se poate uita la concursuri pe etape care asigură de toate, pe model all inclusive. Pun două linkuri, nu are mare relevanță că sunt concursuri de MTB și nu de alergare: în Croația – 4 Islands (4 etape), la noi Carpathian MTB Epic (4 etape).
Sunt puține concursuri care se întind pe aproape două săptămâni, trebuie gândită din timp o participare la astfel de evenimente.
Pentru mine, din punct de vedere sportiv, a fost un rezultat care m-a mulțumit, locul 3 la final cu 66h08min pentru cei 545km e și tot ceea ce am putut spera la modul cum s-au desfășurat etapele. Puteam fi mai jos daca Andrei Ailenei participa la toate etapele (a lipsit doar la una), puteam fi și mai jos dacă alergătorii buni de la noi își alocau timp pentru toate etapele.
Am încercat să obțin mai mult, în prima etapă am terminat în fața lui Adi Costea care a câștigat concursul și în fața lui Silip (ceea ce la un maraton normal cum a fost prima etapă nu am reușit de mulți ani).
M-am resimțit în etapa a doua dar m-a și luat nițel pe nepregătite scurtarea din mers a traseului, lucru care se poate întâmpla oricând și la cursele mari internaționale.
Am apăsat din nou pe accelarație în etapa a treia care s-a dovedit a fi cea mai grea din concurs tocmai pentru că eu consideram că am șanse mai mari. A fost o etapă de referință în care am încheiat pe locul 2-4 alături de Adi și Silip, căzând “la pace” la finalul ei pe ultimii kilometri. Am obținut și eu un podium de etapă, singurul, fiind conștient că pe măsură ce trec etapele îmi va fi tot mai greu să fiu între primii, venind zilnic în concurs concurenți noi mai odihniți. M-am lămurit definitiv și care-mi vor fi adversarii în cele 8 etape și tot definitiv că, neputând să mă desprind, va trebui să stau la pândă, să aștept o greșeală și ca să pot profita va trebui pe cât posibil să mă mențin la sub o oră – o oră jumătate de Adi și Silip. În spatele meu Florin mă gândeam că nu-mi va crea probleme, el fiind implicat și-n organizare și ca urmare de multe ori era nevoit să încetinească vorbind la telefon.
În tabelul cu datele tehnnice se vede foarte bine evoluția mea, se vede că oboseala m-a afectat în timp mai mult și că în etapele 7 și 8 am pierdut ca timp față de primii doi mai mult ca dublul timpului din primele șase. Explicație e că m-am accidentat la un picior, probabil din cauza multiplelor alunecări pe iarba udă la vale, a noroiului, când papucii mei nu aveau aderență. Firesc, n-aveam de gând să spun concurenței de problemele mele, dar timpul petrecut pe traseu a fost un indicator care n-a mințit.
A fost fain, a fost incitant, în fiecare dimineață m-am sculat cu ușurință și cu dorința de a o lua de la capăt.
Felicitări la toți, am fost ca o echipă! Și sper să ne vedem cu bine anul viitor! Sunt încă în refacere, dar până atunci mai e vreme și clar voi renunța la Istria 100 mile pentru cele două săptămâni de viață mai sălbatică, cu surprize și lipsită de stereotip.

Desfășurarea…
Voi continua… zilele următoare. Viață faină să aveți, nu renunțați la provocări pentru ceea ce voi scrie de aici încolo.

Pregătiri.
Dacă e să fie aventură… atunci să nu ne încurcăm în amănunte! Sub acest dicton din momentul în care am fost contactat de Florin, cred că a fost vineri 2 aprilie, mi-am îndreptat toate forțele să-mi rezolv “neterminatele” și, așa cum am promis, în 7 aprilie am confirmat prezența mea la concurs, dată la care a apărut și interviul de la finalul postării.
Miercuri, 21 aprilie, m-am înființat la Rădăuți la Așezământul Sfântul Leontie, unde era întâlnirea, primirea pachetelor de start și unde urma să înnoptăm, fiind pregătit pentru cort. Referitor la cort, în glumă scriam în timp ce lucram în grădină că mă pregătesc specific dormind în condiții similare. Datorită restricțiilor de la noi și fiind nevoit să mă întorc până la ora 20 acasă, am decis ca în unele nopți să dorm în grădină, să nu pierd ore de lumină. Ce a urmat, se vede în poza de mai jos și eram doar la câțiva kilometri de Cluj. Nu vă speriați, cortul cu care am fost la concurs era cort de munte și era instalat în cortul de mare.

Cum am spus, nu m-am încurcat în amănunte. Am venit cu o mașină nepretențioasă la care singura pregătire a fost că mi-am pus suportul de bicicletă în ideea că dacă se găsește cineva s-o folosească măcar primele etape și să mi-o ducă cât mai aproape la finish, la Mediaș, nu-mi va fi greu să vin s-o recuperez venind cu bicicleta după ea. Până la urmă mașina a rămas la Așezământ și m-au dus organizatorii după ea sâmbătă, când s-au întors și ei.
Am dormit la Așezământ în condiții foarte bune, deja începuseră surprizele plăcute.

Etapa I.
Mănăstirea Putna – Vatra Moldoviței, locul 4 etapă, 4 general, 4h39min pentru 40km cu 1500m diferență de nivel

Deja, de pe drumul cu mașina, eram cu gura căscată a mirare, cum de era așa de curat și așa ordine dincolo de munți, în Bucovina. În loc de sărăcie, de sălbăticie, ardeleanul din mine a trebuit să recunoască: la Rădăuți și până acolo sunt gospodării frumoase, nu sunt gunoaie în văile apelor. Spre deosebire de stilul de la noi, din Ardeal, unde oamenii se simt falnici dacă au biserici mărețe, dar casele lor sunt de multe ori de doamne-ajută, în Bucovina bunăstarea oamenilor, casele lor, se reflectă în mănăstiri. Am mai fost în Moldova, am fost în vizită și la mănăstiri, dar n-am acordat atenție unor astfel de amănunte înainte.

Ce am scris pe FB atunci, am să pun între ghilimele și la fel va fi pentru etapele următoare. E pulsul la cald de atunci, are relevanță.
“Incredibil ce curat si ordine e in Bucovina. Apele sunt curate, n-am vazut deseuri, nici nu stiu unde le pun. Casele sunt mari si frumoase, de manastiri ce sa mai zic.

La ora 7 am luat startul la o scurtă alergare cu copiii în incinta Așezământului, să ne simțim aproape de ei, să ne vedem.
La ora 9 deja eram la mănăstirea Putna, duși cu autocarul la start.
Datorită informațiilor că pe traseu, în zona de munte de la Sadova, este zăpadă și de un metru, care ne-ar fi întârziat prea mult (în cel mai bun caz pierdeam 1h-1h30min pentru 3km), dat fiind și startul la ora 9, organizatorii ne-au spus de la început că vom avea de parcurs traseul de la Mănăstirea Putna la Vatra Moldoviței (40km) și nu până la Pasul Mestecăniș, trecând prin Sadova.
Așadar am avut un singur PA – la Sucevița, iar după final ne-au transportat la Pasul Mestecăniș la pensiunea Luceafărul, care avea și căsuțe. Eu am dormit într-o căsuță, era destul de frig afară, ploua și hainele/papucii nu s-au putut usca, nicio problema, aveam patru schimburi (cât pentru primele 4 etape până la ziua pauză).

Am alergat bine, mă simțeam eliberat după atâtea zile în care n-am reușit să-mi fac timp să alerg. Am terminat pe locul 4, după Hajnal, Ștefan Sălăgean și Bartha Balint. A fost singura etapă când am fost mai bun ca adversarii mei care au parcurs toate etapele integral – Adrian Costea și Codrea Silip. Ei au încheiat împreună, pe locurile 5-6, la 6 minute de mine. Timpul meu a fost 4h39min.

Evenimente etapa I
În primul rând, chiar dacă traseul nu impunea, fiind vorba de un maraton, eu mi-am făcut un dropbag, să fie. Și acel dropbag a fost luat din greșeală și a ajuns în camera lui Adi Crăciunescu, Mihaela și Eva Hochbauer. Chiar dacă am dat sfoară în țară, ei nu au auzit că îl caut și abia dimineață, înainte de etapa a II-a, mi l-au înapoiat. De ce era așa important pentru mine? Nu pentru papucii care erau în el, pentru alte amănunte, dar lăsasem bețele de trail și acelea chiar le consideram indispensabile pentru a rezista atâtea etape cu atât mai mult cu cât vremea și traseul erau imprevizibile. De exemplu pentru etapa a II-a spre Tășuleasa Social se anunța ninsoare și zăpadă în zona Vatra Dornei și se punea problema din nou să se scurteze traseul.
Apoi, îl trec la evenimente, dar e vorba de o primă modificare nu la traseu, ci privitoare la ora de start. Pentru că erau puncte intermediare cu timpi limită destul de duri dacă se are în vedere că unii dintre noi vor alerga toate etapele, la solicitarea alergătorilor mai lenți s-a schimbat startul de la ora 9 la ora 8. Foarte bine, am fost și eu pentru din solidaritate, deși modificarea afecta pe organizatori, trebuiau să urgenteze unele lucruri și… cum s-a văzut uneori și poate alergătorii au resimțit – masa de dimineață nu s-a putut lua în principiu decât de la ora 7, ori acest lucru nu era optim pentru un start in forță, prima oră de alergare putea fi mai lentă. Eu am rezolvat acest aspect mâncând pe la ora 6 (cum mai glumeam – slănina de acasă, adică mâncarea mai “grea”) și completând numai cu masa oficială.
Un alt aspect mai simpatic, alergătorii, inclusiv eu, am cam strâmbat din nas la scurtările de trasee, că “noi ne-am pregătit pentru altceva”. Asta la început, când eram cu forțe proaspete și gata să rupem norii. Apoi, vorba ceea, “după ce ești sătul nu mai vrei a mânca”, n-am mai auzit o vorbă în acest sens în ultimele etape. Mă gândeam că dacă primele etape erau complete, cu evidenta posibilitate ca încă de la început majoritatea dintre noi să nu putem parcurge toate etapele integral, multă lume n-ar fi ajuns la final. Estimam că poate am fi fost 4 persoane din lista celor cu ținta 8 etape care să se încadreze în timpii intermediari la fiecare etapă.

Primele concluzii.
Mă simt bine, pauza nu m-a afectat, doar că ritmul de maraton nu e de mine și voi fi nițel afectat ziua următoare. Nu-i nimic, bucuria alergării compensează.
Cum am fost tot ocupat, nu eram familiarizat cu anumite amănunte legate de înscriere. Am aflat că unii participau în echipă, urmând să alerge în principiu alternativ în etape, că te mai poți răzgândi și să participi la toate etapele chiar dacă la început figurai doar cu câteva, că poți participa simultan și la individual 8 etape și în echipă. Toate acestea însemnau incertitudine cu privire la adversarii mei pentru 8 etape, nu știam încă sigur cu cine concurez și ca urmare, cum să-mi dozez efortul.
Până la final au fost trei echipe mai importante: CSM Odorheiul Secuiesc (cu Bartha Balint, Szilard Gabos, Szabolcs Takacs, Biborka Fazakas) care a și câștigat la echipe, echipa cu Silip și Sălăgean (locul 2 final) și echipa Mihaela Bodnariu – Adrian Crăciunescu (o echipă “de familie”, locul 3 final).
Echipa din Odorhei s-a comportat profesionist, s-au ajutat și ne-au ajutat, au arătat a echipă adevărată. Se sfătuiau între ei. Gabos e tânăr și nu-l știam, după ce am alergat alături de el mult timp în etapa a 2-a am câștigat un prieten. În ultima etapă au alergat împreună toți, cum am făcut și noi, Rupicapra Team, la ultima tură de la Mureș 24h. Le mulțumesc în mod deosebit! Chiar de la început Balint mi-a împrumutat un cablu de încărcare pentru ceas, din cauza grabei îl uitasem acasă după ce încărcasem trackurile de etape, o scăpare care nu-mi e caracteristică. Apoi, pe lângă ajutorul, încurajările de pe parcursul etapelor, am avut parcă rezervată câte o bere la final de la ei.
Ca adversar principal îl consideram pe Adi Costea, era singurul pe care-l știam ca fiind foarte bun și rezistent și declarat pentru 8 etape. Silip s-a hotărât pe parcurs, eu deja îmi puneam întrebări despre el datorită flexibilității de la înscrieri.

Poate pentru mulți Adi Costea e o surpriză. E drept, fiind multivalent la sporturi, nu se obosește decât rar să vină la concursuri de alergare. Pentru că am pomenit de Mureș 24h (intenționat de altfel) vă invit să vă uitați și la clasamentul de la acel concurs, la individual alergare – Mures 24h 2019. A încheiat pe locul 3, după Daniel Antonaru (poate nici pe el nu-l știți la alergare trail) și Alex Petruț (pe el dacă nu-l știți sunteți varză la cunoașterea alergătorilor de ultra români dar care stau mai mult în străinătate) și înaintea lui Nenu Mariana (o femeie ambițioasă, aici nu aveți scuze dacă n-ați auzit de ea). E doar o referință acest concurs, cine dorește caută și altele.
Ce mai doresc să spun e că la Târgu-Mureș, de unde e și Costea, e un centru de triatlon mare, poate cel mai serios din țară. În orice caz de aici a pornit o inițiativă care a dus la un salt brusc în triatlonul de la noi – un om care a ajuns să conducă cu succes Federația de Triatlon – Peter Klosz – RIP. Și că la noi în țară te poți pomeni cu sportivi foarte buni de care n-a auzit nimeni, numai ce vezi că ajung pe podium chiar dacă nu te impresionează la început pentru că nu au echipament superperformant și nu fac parte dintr-un club de renume. Pe scurt, îți strică toate planurile un Ion pe care dacă-l întrebi cum a ajuns aici îți spune că a auzit că e un concurs în zonă. Și dacă-l întrebi ce-l recomandă, ce performanțe are, îți arată așa în zare niște dealuri pe care le-a cosit unde se văd turme de oi pe care le mulge zilnic. Bine, exagerez, dar înțelegeți ideea: noi suntem pe undeva, eu consider de exemplu că sunt un amator cu pretenții. Să nu cumva să înțelegeți că-l compar pe Adi cu Ion, atâta mai lipsește, după ce a mai fost taxat cu atâtea porecle. Ce să-i faci, undeva trebuie să fie un echilibru, nu le poți avea pe toate.

Etapa a-II-a.
Pasul Mestecăniș – Poiana Stampei, loc 6 in etapă, 5 general, 6h15min pt 51km cu 1400m+ dif nivel.

A fost o etapă cu ninsoare, zăpadă, practic iarnă. Am pornit mai lent, am auzit pe parcurs că se va scurta etapa pentru că nu sunt condiții bune de traseu spre Tășuleasa Social și la PA-ul de la Podul Ilvei nu pot ajunge mașinile organizatorilor. Deja în fața mea se formase un grup mai mărișor care se depărtase, eu am alergat împreună cu Gabos de la CSM Odorheiul Secuiesc până spre final.

PA-uri au fost la Vatra Dornei și Poiana Negrii. Până la urmă de la scurtarea la 62km s-a ajuns la cea de 51km și eu n-am mai putut face nimic, am încheiat la 28minute de Adi și Silip. Per total eram în spatele lor la 22min.

Am fost transportați apoi lângă Piatra Fântânele, la sediul Tășuleasa Social. Super condiții au fost acolo, mulțumesc, iar mâncarea, așa cum deja începusem să mă obișnuiesc, foarte bună și la discreție.

Au fost insa 51km, de la Pasul Mestecanis la Poiana Stampei. A nins aproape pe tot traseul, a fost alergare prin zapada. Pe parcurs s-a hotarat scurtarea etapei, era greu de ajuns la Tasuleasa si PA3 de la Lunca Ilvei nu era accesibil pentru masinile organizatorilor.
N-am facut poze pe traseu, m-am gandit ca am inca multa vreme pana la km80.

Evenimente etapa a II-a:
Am ratat PA2 Poiana Negrii. Trackul era diferit de marcaj pe coborâre, eu am luat-o pe track și Gaboș după mine. De altfel nici n-am observat că marcajul lipsește, probabil a fost o scurtă porțiune. Cert e că trecusem de un kilometru cât spusese Ioan Coroiu că mai este până la PA (ne întâlnisem cu el), am intrat în Poiana Negrii și am început să sun organizatorii și pe Balint (și pentru că era Gaboș cu mine). Abia la ieșire din Poiana Negrii am aflat de la Balint că trecusem, nu era însă o problemă, și cu vreo 3-4km înainte de finalul etapei am primit un nou telefon să mă anunțe că vor fi 51km.
S-a anunțat că premiul cel mare pentru finisherii celor 8 etape va fi o trotinetă electrică. Câștigătorul, conform regulamentului, era cel care încheie cursa cu cei mai mulți kilometri parcurși, iar în caz de egalitate va conta timpul total al fiecăruia.

Concluzii:
Partea cu scurtarea la 51km puțin m-a bulversat, dar sunt etape multe și totul depinde mai ales de mine.
Așa cum am mai spus, am câștigat un prieten, pe Gaboș. Și e cel mai mare câștig.
Pentru că la sfârșitul etapelor se anunțau podiumurile la etape, nu și la general, m-am gândit că dacă doresc un podium de etapă ar fi mai bine mai repede, cât sunt mai odihnit, să mă pot compara cu cei nou veniți.
Anunțarea trotinetei ca premiu am considerat-o un mare dezavantaj, un stimul pentru nehotărâți. Și cu atât mai mult trebuia să fac ceva să știu sigur cine dorește să meargă până la capăt și cine nu.
Urma una dintre etapele cele mai grele și lungi, cu noroi la început. În sfârșit ceva unde poate am ceva de spus, unde pot să-mi dau seama cum stau ca pregătire la distanțe lungi față de ceilalți. Știam că Silip nu mai alergase peste 80km la concursuri. Odată cu Tășuleasa am trecut din Bucovina cu munții ei în Ținutul de Sus, în Bârgaiele lui Ștefan Sălăgean.
Trebuia numai să mă simt bine, în tot răul este și un bine – etapa a doua poate m-a afectat mai puțin ca pe cei din față care au tras tare la final.

Etapa a III-a.
Tășuleasa Social – Șieuț, loc 2-4 in etapă, 3 general, 10h04min pt 95km cu 1900m+ dif nivel.

Chiar dacă primii pași au fost mai prudenți, am văzut că iar se formează un grup în față și… chiar mă simțeam bine. Era timpul să lămuresc necunoscutele. Și, după Szabolcs Takacs aflat la prima etapă, am trecut în față ori de câte ori ritmul mi se părea că se lasă și concurenții se apucă de povestit. Am vrut liniște, fiecare pentru el. Cine e să se rupă, să se rupă. Să știu cine merge pentru 8 etape.
Așa că am continuat metodic, am considerat că încep să am succes când Silip și Ștefan alergau la câțiva metri unul de altul. Ștefan era afectat de zilele precedente, când a alergat extraordinar, terminând de exemplu nu departe de Robert Hajnal în prima etapă.
A trecut PA1 Bistrița Bârgăului și am stat foarte puțin acolo, acum m-am străduit chiar mai mult ca de obicei. Eram un grup format din Adi, Silip, Ștefan și cu mine. Ailenei lipsea, avusese un eveniment. Urma urcare pe șosea, eu posibil să fi plecat mai repede decât ei de la PA cu 2 minute. Dar acele minute au însemnat aproximativ 15-20km în care am alergat singur, abia când a venit valea lipsa mea de antrenament de viteză s-a simțit și m-au ajuns.
Speram să tragă unul de altul, să forțeze până mă ajung, neștiind exact cât de în față sunt. Din păcate, socoteala aceasta nu mi-a ieșit, mașina lui Ștefan ne-a însoțit cu bune intenții de altfel, dar pentru mine era clar că nu pot avea secrete, că știau unde sunt, la cât timp în față. Mașina parca în fața mea și apoi și ei, dar și eu, puteam estima după cât de repede mă ajunge cam cât timp e între noi (ei știau evident mai exact). Era ca un buzdugan aruncat de zmei în față. Și gata prima evadare. Dar măcar am încercat.
La PA2 Petriș, trecând de 50km, Ștefan a început să rămână în urmă. Am plecat rapid, iar de data aceasta Adi și Silip nu m-au mai lăsat să-mi fac de cap. În 500m m-au ajuns și am alergat împreună. La ultimul PA – Jeica, a venit propunerea lui Silip să nu mai tragem unii de alții, că mai sunt zile. Și am încheiat împreună toți trei.
Ca glumă spuneam că, la cât sunt de obosit, de aceea au dorit să fie cu mine că eram singurul cu ceas cu track funcțional, la Silip se descarcase acumulatorul și Adi nu avea track și era într-o stare de disperare că mereu se rătăcea (aștepta sa primească unul din etapa următoare). Realitatea e că ne-am cam dat seama fiecare de punctele tari și slabe, traseul urma să fie pe poteci, prin pădure, am și luat-o greșit o dată cu toate că aveam track. Silip se dovedise foarte bun pe urcări, Adi pe coborâri, era mai înalt ca noi și avea un compas mare. Eu am dovedit ambiție, am fost motorul până atunci și … nu se știe. Cum se va termina tura? În urcare, în coborâre? Va fi potecă clară? Mai bine pace.
Am încheiat așadar etapa alături de Adi și Silip. Podium la etapa, locul 2.

Am înnoptat la pensiunea Maria din Șieuț, prima și singura noapte la cort. Silip și Adi plecaseră la Bistrița, Adi ca să ia și un ceas.

De la inceput am vazut ca ma simt bine si m-am gandit ca de data aceasta sa sparg gasca de alergatori buni din fata. In plus, dat fiind ca traseul se anunta cu noroi in primii 20km, erau bine de parcurs cat mai repede, cat noroiul e inghetat.
Dupa Szabi Takacs care era mai odihnit si nu aveam cum sa-l ajung, am incercat sa fiu mereu in fata, sa nu las ritmul de grup sa se aseze, sa se rupa oricine… chiar si eu. Sa ajung la km 40, 50, sa se termine si distantele obisnuite pentru care se antreneaza alergatorii.

Azi se doarme la cort. Scanteile din spatele cortului pozat sunt de la foc. Momentan ca muzica e Mike Oldfield. Se mai vede si o bere, nu stiu de care, nu-i important.


Evenimente etapa a III-a.
Am dormit la cort dar tot restul am avut asigurat la pensiune. Aveam sac de puf, n-am suferit de frig.
Era foc de tabără, organizatorii încercau să ne creeze și o atmosferă pe măsură cum e la sfârșit de zi în drumeții, cu povești, cântece… Dar la un concurs care nu s-a încheiat… mai greu să se mobilizeze concurenții, mai ales că etapa a fost grea și unii au avut nevoie și de 13h, adică au ajuns la pensiune la ora 21! A fost una din puținele etape în care o parte din concurenți nu s-au încadrat în timpul intermediar, în special ultimul de la Jeica. Nicio fată nu a trecut de Jeica. Eva ce a fost pe baricade la focul de tabără, restul ne cam lingeam rănile.
Apropo de dormitul la cort la concursuri, e cu dus și întors. Am avut experiențe mai puțin odihnitoare în special la triatloane. Îmi aduc aminte și acum de triatlonul de la Reci, unde am stat în camping, sau de triatlonul de la Bezid, unde am stat pe malul lacului, loc neamenajat. Ideea e că în principiu în locurile amenajate poți avea vecini care n-au nicio treabă cu concursul, iar dacă e și weekend e evident că vor face nopți lungi cu muzică la maxim. La Reci pur și simplu a venit cineva cu o furgonetă seara, a pus boxele la maxim și a deschis ușile. Nimeni din jur nimic, eu fiind cu familia am stat mai cuminte. Dar, ca o forță a naturii ce sunt, pe la două noaptea m-am dus și l-am luat la rost și apoi au sărit și alții. Pe la 4 dimineața a încetat, n-aveai ce-i face. La 7 a fost startul la concurs, am dormit o grămadă. Înotul a fost la 7 pentru a nu ocupa apa când oamenii vor să se scalde când se face mai cald. La Bezid în schimb am auzit toată noaptea povești pescărești și amintiri din armată din cortul vecin.
Dar aici eram doar noi între noi, eu am dormit binișor…

Concluzii.
A fost etapa decisivă pentru tot concursul, din punctul meu de vedere. Știam sigur că și Silip va parcurge 8 etape și faptul că n-am putut să mă desprind de ei, deși consideram că mai bine de atât nu pot, mi-a arătat că voi depinde de ei, de greșelile lor, pentru a reuși un loc care de fapt nu mi s-ar cuveni. Tot la 22min de ei am rămas după această etapă.
Am reușit însă să-l desprind pe Ștefan care a încheiat la peste o oră de noi. Asta a arătat și cât de volatil poate fi timpul, cât de mult contează să nu ai căderi, să fii constant. Și că o oră diferență se poate reduce la 0 oricând.
În sfârșit am fost pe podium la etapă. Singurul.

Etapa a IV-a.
Șieuț – Câmpu Cetății, loc 6 in etapă, 3 general, 10h56min pt 87km cu 2600m+ dif nivel.

E duminică, 25 aprilie. După această etapă urmează pauza de o zi. Oare cum vor fi Adi și Silip față de mine după etapa precedentă? Au fost buni, cel care s-a resimțit cel mai mult am fost eu. Adi avea și track și poate și de aceea a trecut pentru prima dată în fața lui Silip în clasament, terminând în fața lui cu 2 minute. În continuarea etapelor, pentru toți cei din jur, cred că cel mai interesant a fost să urmărească lupta dintre ei. Eu am pierdut în această etapă 29 minute față de Silip și 31 minute față de Adi. Podiumul începea să se contureze, eu aveam un loc 3 clar și încă speram ca prin minimizarea pierderilor să-mi păstrez șanse pentru un loc 2. În niciun caz nu mai puteam câștiga, era cu totul improbabil ca doi oameni cu experiența lor să facă un pas greșit.

Etapa a pornit din Șieuț, adică până la Monor unde ar fi trebuit să fie popasul în ziua dinainte am mers pe trackul din ziua precedentă. Evident, eu încărcasem trackul din ziua curentă, n-am vrut să risc să se blocheze ceasul prin schimbarea navigației de la un track la altul, așa că primii 10-12km i-am făcut “pe neve”, fără track, depinzând de marcaje și pe spiritul de observație al celor din jurul meu.

Începutul a fost bun, am fost în fața lui Adi, dar m-a ajuns când am luat-o greșit la o intersecție. Aici am fost nițel frustrat pentru că nu e prima dată când se întamplă la un concurs să nu am cu cine vorbi deși sunt cu concurenți în jur. Degeaba strig, întreb, gesticulez, nu mă aude și nu se uită nimeni, parcă aș fi într-un univers paralel. Și asta pentru că sunt concurenți care poartă căști și ascultă muzică. Nu zic că nu-i ajută la păstrarea ritmului, dar dacă traseul e cu probleme pot alerga mult și bine dar în direcție greșită. Dacă am un concurent în față, că aveam și mă luasem după el, văd că o ia greșit și strig la el degeaba, ce să fac? Intervale să-l ajung? Am așteptat puțin să văd ce fac cei din spate, să nu mă obosesc să scot telefonul să văd pe unde e trackul, nici cu ei n-am avut ce discuta. Până la Adi și Florin.
În prima etapă o luase greșit Balint, dar era destul de departe în fața mea, n-aveam cum să-l ajung fiind și urcare, și nu m-a auzit. L-am sunat, că-i știam numărul de la alte concursuri! A trecut ceva vreme până m-a ajuns și a încheiat etapa în fața mea.

Puncte de alimentare au fost la Brâncovenești (de unde dacă doriți puteți cumpăra schiuri second și echipament), Cașva și Brădățel.
Finishul etapei a fost la Hanul Pescăresc din Câmpu Cetății, o locație foarte faină unde am stat în căsuțe spațioase cu toate condițiile, ca la un hotel. Aici am rămas și ziua următoare.

Ce am scris atunci:
“Etapa a IV-a a fost mai greu, m-am resimtit dupa ziua precedenta. Locul 6 in etapa, din fata mea Silip si Costea au parcurs toate etapele.Traseul a fost frumos, valurit, cu urcari puternice uneori, trecand prin zone putin umblate. Sunt din ce in ce mai impresionat de traseul Via Transilvanica. Si am confirmarea ca e posibil ca o mana de oameni care pun suflet pot realiza un concurs de asa anvergura ca Transylvania Legends .
Azi e zi de pauza, de spalat si uscat echipament. Mai sunt 4 etape pana la Medias, care strabat Transilvania nu pe calea cea mai scurta, ci pe una pitoreasca.
Din intamplarile de etapa? Costea a mers foarte bine, m-a depasit o data la inceput, inainte de PA1. Apoi, pe cand credeam ca incep sa-mi revin si sa am ritm acceptabil, aud in spate tropot de pasi asa, de nicaieri. Era tot el cu doi alergatori, se ratacisera. Glumeam apoi spunand ca si-a luat un cal harnic dar nepriceput, adica un prieten care avea track dar nu l-a salvat de ratacire. Le-am spus ca macar sa stie care-i numele localitatii de finish.
In orice caz, au disparut la vale, trecand pe langa mine ca MIG-urile, si asa mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa de bine pe cum am crezut. 🙂
In rest, urme de urs, peisaje deosebite, pe unele coborari pe iarba uda era sa pic pe spate de nenumarate ori.Pozele doar cu apa si podul sunt ale mele, restul sunt de la concurenti.”

Evenimente etapa a IV-a.
În afară de episodul rătăcirii care doar m-a stresat puțin, a mai fost episodul amuzant când m-a ajuns din nou din urmă Adi, despre care am scris mai sus. Mai pot completa că vorbele lui Costea către cei din grupul lui au fost ceva de genul: “Măi, dacă-i mai văd spatele lui Veze o dată…”.

Concluzii.
Mă voi strădui să alerg cât mai bine în continuare, cursa e abia la jumătate, dar momentan oboseala m-a afectat mai mult ca pe primii doi. Ei sunt încă în stare să fie pe podium de etapă, eu nu. Plus că am febră musculară. Sunt la 51min de Silip, încă sub o oră, deci am șanse.

Etapa a V-a.
Câmpu Cetății – Lupeni, loc 7 in etapă, 3 general, 7h26min pt 64km cu 1700m+ dif nivel.

E marți, timpul să o luăm din nou din loc. A făcut bine sau rău pauza? În orice caz, e ordine în toate lucrurile mele. Traseul a fost nițel scurtat, la Lupeni sunt restricții și e mai bine să nu îl străbatem.
PA-uri au fost la Sovata, Praid și Atia. Foarte frumos și în Ținutul Secuiesc! Și am fost surprins să văd în parcul de lângă lacul Ursu de la Sovata purceluși de porc mistreț alergând printre băncuțe!

Cazarea a fost la un hotel, nu țin minte exact unde. Dar aici a fost episodul fain cu Adi – “Americanul”. Am să scriu mai jos, la evenimentele etapei.

“Eu zic ca am alergat bine. Atata ca primii au fost mai rapizi. 🙂 Loc 7 etapa, probabil.
Traseul de aproximativ 64km (n-am ochelari) a pornit de la Campu Cetatii si s-a incheiat in Lupeni (de Odorhei), fiind deja in Tinutul Secuiesc.
Am trecut prin Sovata, inconjurand lacul Ursu. Nu pot sa ma plang, vremea a fost perfecta, innorat, noroi placut, nu iarba uda pe care patinam acum doua zile si numai in zig-zag alergam la vale.
Am vazut doi purcelusi de mistret foarte faini, vargati, care mi-au taiat calea in parcul de la Sovata, m-am linistit cand m-am gandit ca mistreata sigur trecuse.
Fiind un traseu rapid, a fost fara poze, astept pe Victor fotograful sa la posteze.
Ce mai e de remarcat e ca pe la km52, intr-un mic satut a fost cineva cu un PA ad-hoc, ca s-a gandit ca avem nevoie si regulamentul nu interzice. Fain baiatul, am baut un pahar de cola si am luat doua pastile de dextro. Sigur nu era strain de sportul de performanta. Multumesc!
Incetul cu incetul lumea mai afla de noi si ne ajuta. Pentru normalitate!”

Evenimente etapa a V-a.
Doar lucruri faine au fost. Întâlnirea cu purcelușii și PA-ul ad-hoc al băiatului de la Înlăceni.
A, și să nu uit! A fost etapa alergată de Biborka de la echipa CSM Odorheiul Secuiesc! Ca să ne aducem aminte de asta, am tot văzut mici panouri de încurajare cu numele ei! Hajra! A încheiat etapa pe primul loc la fete, normal, și pe locul 5 per total, în fața lui Silip. De fapt, cu Silip a alergat cred mai tot traseul! Vedeți, deja chibițez!

Despre “Americanul”. La hotelul unde ne-am cazat era o recepționeră simpatică, un fel de factotum: adică și făcea cazări, și servea la bar, și tot de ea ne-am izbit când am luat masa seara și dimineața. Ei, și Adi, fiind băiat fain cu ochi albaștri, înalt etc, pe scurt idealul bărbătesc, normal că sensibilizează partea feminină și … știe și el asta foarte bine. Pentru că eram în secuime, normal că doamna vorbea maghiară, mai ales maghiară. Și Adi… cât putea, să atingă încă o coardă sensibilă. Doar e din Târgu-Mureș, acolo ar fi și păcat să nu știi să o rupi în maghiară. Problema lui era că nu avea lei ci … euro. Iar cititorul de carduri nu funcționa. De ce avea euro? Pentru o furcă! V-am spus că Adi e multivalent, umblă și cu bița. Așa, încă n-am spus tot contextul. Etapa aceasta în sfârșit a reușit să se distanțeze cât decât de Silip, mai adăugând 10min la diferența dintre ei. Și bănuiesc că și de aceea a dorit să facă cinste.
Ca să fie clar, sigur că a plătit, dar nu fix atunci. Doamna nu accepta… euro. Și de aici … cineva a pronunțat cuvântul – “Americanul”. Așa i-a rămas numele în continuare, până a mai primit o poreclă să-i atârne ca o tinichea “de coadă”: “Trotinetistul”. Da, oamenii sunt răi și invidioși în special pe cei buni. Așa că atunci când recepționera întreba de el, punctam: “Americanul?”. Și așa a ajuns să i se adreseze și ea.

Concluzii.
E prima etapă când închei la mai mult de jumătate de oră de adversarii mei, mai precis la 39min de Silip, și ca urmare bariera ultimă de 1h30min dintre mine și el a fost atinsă. Lucrurile sunt clare. Deja am trecut în regimul de chibițare a luptei dintre Silip și Adi, în această etapă Adi s-a distanțat cu încă 10min și diferența dintre ei a ajuns la 12min.

Ce mai e de spus? În această etapă o mare parte a Via Transilvanica a coincis cu Via Mariae. Eu tot căutasem înainte de concurs puncte comune/trasee comune între concursurile mele de MTB și alergare și traseul Via Transilvanica, în dorința de a avea măcar un avantaj moral față de concurență. Până acum n-a fost mare lucru, partea de la Sadova ar fi trecut pe la Fundu Moldovei unde am fost la ultra-ul tot pe etape – Ultrabug.

Precum vedeți, am început să fiu mai concis. Partea competițională s-a cam încheiat, încep să admir peisajul.

Etapa a VI-a.
Lupeni – Dârjiu, loc 7 in etapă, 3 general, 8h16min pt 68km cu 1600m+ dif nivel.

Au fost 2 PA-uri, la Odorheiul Secuiesc și Mărtiniș. Odorheiul Secuiesc l-am străbătut în parte pe o alee frumoasă folosită și ca pistă de bicicletă. Ca să ajungem la start am fost transportați câțiva kilometri, iar finishul la Dârjiu a fost o mică modificare față de planul inițial în care figura Archita ca destinație.

Cazarea la Dârjiu a fost la un localnic lângă biserica de unde am luat startul ziua următoare. Foarte bune condiții, mâncare, avea o curte mare unde am încăput cu toții, inclusiv soarele.

“Azi, miercuri, a fost etapa a VI-a de la Lupeni la Dârjiu, 68km. Un loc 7 pe etapa, raman pe locul 3 general la numar de kilometri parcursi si timp general, dupa Costea Adrian si Codrea Gheorghe Silip .
Dupa un inceput pe ploaie usoara, vremea s-a indreptat suficient sa fie optima pentru alergat. Traseul, chiar daca a avut pe alocuri noroi, a fost alergabil si banuiesc ca alergatorii care nu au avut de parcurs toate etapele au putut alerga tot. Frumos in secuime, traseul Via Transilvanica a traversat Odorheiul Secuiesc si … localitatea Daia. De ce? D’aia! 🙂
Va aduceti aminte de cormoranii unui fost ministru al agriculturii?
Un traseu linistit, pustiu, putine sate pe zeci de kilometri. Doar eu si natura, foarte putin am alergat alaturi de altii. Asta e, am un ritm unic. 🙂
Am trecut pe la statuia lui Isus, am remarcat inscriptiile diferite de pe pietrele care marcheaza traseul Via Transilvanica, uneori cu motive specifice zonei.
Sunt multumit de cum am mers, m-am straduit ca de obicei ca, oricat de slab am inceput, finishul – ultimii 20-30km, sa fie mai bun.
Ai mei, Silip cu Adrian, se tot lupta. Eu astept… activ. Nu pot face mai mult. Dar alergarea e chiar o placere, trag dar am si perioade de adormire, desprindere de concurs.Uneori ma gandesc ca suntem ca un circ ambulant care se deplaseaza de la o locatie la alta, cu catel si purcel. E drept, inca n-am adoptat caini si pisici de pe drum. 🙂Dar cred ca gazdele noastre s-au bucurat de … veselia noastra. 🙂
Mai sunt doua etape, incep sa ma simt ca la inceput, sa ma adaptez. Cam atat…”


Evenimente etapa a VI-a.
Surpriza a fost din partea lui Robike, un MTB-ist foarte bun și prieten bun cu Adi Costea. A venit la noi, la Dârjiu, special să-i facă masaj lui Adi, să-l ajute la recuperare în lupta lui cu Silip. Și atunci am mai încăput și eu, și alții – inclusiv Ailenei, pe mâinile lui. Și s-a priceput.
Ziua următoare n-am mai avut febră musculară, însă din păcate am constatat că am o problemă de inflamare în zona tibiei și, ca să mă protejez, va trebui să alerg mai lent, cu atenție să nu fac mișcări bruște în lateral. Adică brusc am devenit fan al asfaltului, al drumurilor fără provocări.

Concluzii.
Pierd tot mai mult timp raportat la primii, în această etapă 45min diferență față de Silip, 2h15min diferență totală. Silip a recuperat un minut față de Adi, așa că situația rămâne strânsă între ei, 11min.
Firește, n-am făcut tam-tam cu problema mea fizică, dar eram îngrijorat.

Etapa a VII-a.
Dârjiu – Sighișoara, loc 6 in etapă, 3 general, 10h16min pt 85km cu 1900m+ dif nivel.

Plecând de la Dârjiu, nu de la Archita, etapa urma să fie chiar monstruos de lungă dacă încheiam la Stejărenii, prelungindu-se cu porțiunea Dârjiu – Archita. Pur și simplu, alergând și mai încet, timpul trecea greu și la Sighișoara când am ajuns, aflând că nu e doar PA ci chiar finish de etapă nu mi-a părut rău. De acolo la Stejărenii urma o urcare lungă.

Așadar puncte de alimentare au fost: PA1 Archita, PA2 Saschiz și PA3 Săpârtoc.
Dacă la Archita a fost un PA cu stilul cu care ne-am obișnuit, la Saschiz am fost întâmpinat de produse tradiționale, am gustat și eu din băutura cu răbărbar, am mâncat prajituri… S-au alăturat la acel punct o comunitate de femei din Saschiz și ne-au ajutat. Mulțumim! Saschizul este una din localitățile care știe cum să arate ospitalitatea, nu degeaba acolo e și startul unei curse cunoscute de MTB – TBT (Transylvania Bike Trails) Race, care promovează turismul în zonă, traseul trecând pe la localități cunoscute din zonă. Noi am fost pe o porțiune din acel traseu, eu am participat la vreo două ediții, este marcaj specific.
A fost foarte cald, noroc cu cișmelele de la marginea drumului, multe funcționale. Și la Saschiz Ioan Coroiu mi-a turnat apă pe cap cu găleata.
Pentru cazare și start ne-au transportat la Stejărenii.

“Astazi a fost etapa a VII-a, penultima, de la Darjiu la Sighisoara, 85km cu 2000m dif. nivel.
Pentru mine a fost foarte greu, o caldura mare cu care nu am fost obisnuit. S-a mai strans si oboseala, toata stima la primii ca au facut fata la astfel de conditii.
Eu am tot vizitat cismelele, mi-am udat sapca si capul…
Si azi, din nou, am trecut prin satul Daia. Dar Daia ce tine de comuna Apold. Trebuie sa studiez aspectul, de ce s-a ales numele acesta.
10h16min, locul 6 in etapa, cam asta am realizat. La general tot pe 3 am ramas.
A fost o lupta dura pentru minute intre Adrian si Silip, Silip a mai redus din diferenta, e cam la 6 min de Adrian. Maine… o vor lua de la capat. Eu sunt simplu spectator alergator, chibitez pe la PA-uri dupa ce aflu diferentele intermediare dintre ei.
Multumesc lui Robike pentru masaj, mi-a prins bine chiar daca rezultatul cursei a fost mai slab. Multumesc ca de obicei prietenilor de la clubul din Odorheiu Secuiesc pentru sprijin, pentru bere. 🙂
Si multumesc organizatorilor, voluntarilor si fotografilor pentru efort.
Foarte fain traseul, de unde ieri au fost portiuni in comun cu Via Mariae astazi, fiind in Tinutul Sasesc, trecand pe la Saschiz am vazut marcaj de TBT Race de MTB. Si am si coborat pe o poteca amenajata pentru downhill, doar ca se vedea ca n-a fost intretinuta de ceva timp.”

Evenimente etapa a VII-a.
Căldură mare și la propriu, și la figurat. La partea de figurat mă refer la ajutorul localnicelor de la Saschiz și chiar la lupta dintre Silip și Adi. Silip chiar s-a străduit și a reușit să reducă la aproape jumătate diferența față de Adi, fiind acum la doar 6 minute de el.

Concluzii:
Greu și lung pentru mine. Noroc cu traseul fain. 1h41min pierdute față de Silip, cu toate acestea cei de după mine au încheiat la 1h30 diferență și am fost pe locul 6 în etapă. Fetele s-au oprit la Săpârtoc, nu s-au încadrat în timp. Iar Eva… a ales să viziteze localitățile săsești, m-am pomenit cu ea parcă chiar la biserica din Saschiz. Nu m-am putut abține să nu scap o înțepătură, mai ales că ea a fost una din vocile care a protestat la scurtările de traseu din etapele de început.

Etapa a VIII-a și ultima.
Stejărenii – Mediaș, loc 17 in etapă, 3 general, 07h35min pt 56km cu 1600m+ dif nivel.

Chiar fost un ultra în etape și la scris!
Traseul a trecut prin Criș, Mălâncrav (PA1), Noul Săsesc și Biertan (PA2) și a fost surprinzător de vălurit. O mare porțiune a fost pe traseu de MTB, curat și întortocheat, pe culme în pădure – traseul de MBM (Mediaș Bike Marathon).
Am alergat în partea finală cu Adrian Stănescu, mulțumesc de companie. El era la prima competiție de trail așa de lungă. Acum văd în clasament că figurează la 10min de mine, dar am terminat împreună.
A fost încă 1h34min adăgată între mine și Silip, în total 5h30min. E ceva diferență! Ultimele două etape au făcut mai mult decât să dubleze diferența de până atunci. Eu am rămas în statusul de refacere…
Silip nu a reușit să mai reducă din diferență, pierzând încă 3 minute, dar cele 9 minute de la final după atâtea zile și atâția kilometri au arătat intensitatea luptei lor. Bravo lor!
De aici vine și porecla adăugată lui Adi – “Trotinetistul”. Aștept o poză cu ea Adi!
Locul 1 Adrian Costea – 60h28min
Locul 2 Codrea Silip – 60h37min
Locul 3 Veze – 66h08min
Locul 4 Florin Alexandru – 73h27min
Când nu mai era mult până la final m-am întâlnit cu cineva în pădure. Am rămas surprins. Dar dacă a vrut discreție, așa să rămână.

În loc de concluziile și evenimentele de etapă, e de ajuns ce am scris atunci:

“S-a incheiat concursul Transylvania Legends .
Ultima etapa a fost de la Stejarenii de langa Sighisoara la Medias, trecand pe la impresionantul Biertan, cam 56km cu 1700m diferenta de nivel.
Daca in ziua precedenta traseul a mai coincis in zona Saschiz cu TBT Race, adica Transilvania Bike Trails de MTB, acum o mare parte de traseu, din zona Biertan la Medias, Via Transilvanica a urmarit o creasta sinuoasa in general prin padure de la MBM, adica Medias Bike Marathon. A fost un traseu superb curatat ca de MTB, tot un sus-jos. … Singurul regret e ca nu l-am putut alerga cum trebuie, sa-mi dau drumul la vale si din viteza sa ma joc încercând sa urc cat mai mult din panta ce urmeaza. Limitarile de la glezna unui picior mi-au facut kilometri interminabili, dar macar am putut vedea privelistile ce se deschideau printre ramurile copacilor.
La un moment dat am mers pe sensul invers maratonului, s-a sesizat foarte usor din pantele care deveneau mai abrupte si coborarile mai line.
Din ce stiu 8 persoane au reusit sa participe la toate etapele, din care 6 le-au parcurs integral. Lupta stransa dintre Codrea Gheorghe Silip si Costea Adrian s-a incheiat cu victoria muncita a lui Adrian, dupa vreo 545km au fost 9 min intre ei. Bravo la toti, in special lor si fetelor care au rezistat atatea etape!
Eu am fost pe 3 la general, aproximativ 66 ore am petrecut pe trasee, pe undeva la 5h30min de ei. In etapa 8 am fost pe locul 17, cu 7h39min pentru 56km, au venit multi oameni noi. Catalin Sorecau a castigat etapa, au fost multi buni, iar de la echipa CSM Odorheiul Secuiesc au participat toti care au parcurs etape in zilele precedente.
Daca merita sa mergeti pe Via Transilvanica? Sigur ca da! Alaturi de Via Maria este un traseu care strabate Romania, cu deosebirea ca daca Via Maria era conceput pentru pelerinaj, Transilvanica e mai modern, gandit special sa urmeze traseele cat mai pitoresti si cu istoric din tara, sa aiba si cursivitate.Merita sa veniti la concursul de ultra pe etape Transylvania Legends? Da! E gandit si pentru cei care nu fac toate etapele integral, alegand sa mai viziteze locurile. Pentru mine organizatorii au fost ca o echipa de sprijin in tot ce a insemnat logistica, m-au incurajat si m-au ajutat cat au putut de bine. S-au straduit sa fie bine pentru toti, au ales locatii unde ne-am putut odihni si cu mancare buna. Si s-au adaptat din mers si la conditiile de cursa si au tinut cont de problemele concurentilor. Multumesc!
Le multumesc la toti care au fost in jurul meu atatea zile, de la participanti la fotograf, organizatori si voluntari si de asemenea celor care m-au urmarit si sprijinit cu cuvinte frumoase, unele cu umor.
Eu atat am putut face, a fost distractiv, ca un joc real, un concediu “transhumantic”.
A durat cam mult scrisul, iar raman in urma! 🙂

Pozele selectat sunt puse în album.


NumeInterviul din 7 aprilie
IntroVezentan Laurențiu, este un om fain și plin de viață, un binecunoscut ultramaratonist care se alătură proiectului Transylvania Legends.
Deși a participat și încă continuă să participe la cele mai provocatoare maratoane și ultramaratoane atât din țară cât și din străinătate, Laurențiu (Veze) se consideră un alergător amator.
De ce? Spune că vrea să păstreze acest hobby ca unul practicat cu plăcere, în care se bucură de alergat, de frumusețea locurilor străbătute, de oamenii pe care îi întâlnește la aceste competiții, de sentimentul înălțător pe care alergarea în sine i le oferă. Acest lucru nu înseamnă însă că nu luptă să obţină maximul în condiţiile date, pregătirea avută.
Pasionat de șah și mountain bike, în toamna anului 2010 Laurențiu se hotărăște să participe la primul semimaraton din viața lui, Făget Tour de la Cluj. Experienţa lui în alergare mai cuprinsese câteva triatloane, dar alergarea nu era proba lui forte.
Un an mai târziu, în 2011 participă la prima ediţie a Maratonului Intenaţional Cluj – şosea şi apoi la Hercules Maraton, 45 km.
Iar de atunci, a continuat an de an să fie prezent și să termine cele mai cunoscute competiții de alergare.
Îi plac foarte mult concursurile pe echipe, de unde a învăţat multe mai ales din situaţiile critice. Ce trebuie remarcat este progresul său în timp care nu ţine cont de vârstă.

2016 – 38h58min loc 432 și 2018 – 32h16min loc 199 – Ultra-Trail du Mont-Blanc (UTMB) Franţa, 171 km
2014 – întrerupere concurs, 2015 – 24h52min loc 9 open, 2016, 2017, 2018 – 22h07min loc 2 open, 2019 – 18h33min loc 3 open, 1 master, prima dată sub 20h – Marathon 7500 – echipe, 90 km
2017 – 27h33min loc 44, 2018 – 25h42min loc 29, 2019 24h52min loc 32 – 100 Miles of Istria Croaţia, 170 km
2017 – 26h41min loc 5-6, traseu de rezervă, 2018 – 38h17min loc 4-5 – Pirin Ultra 160km Bulgaria
2019 – 28h41min loc 1, 2020 – 25h53min loc 1- Apuseni Ultra Race 180 km
2013, 2014, 2015, 2017, 2019 – 4h55min, prima dată sub 5h – Maraton Piatra Craiului
2015 – singurul abandon, 2016 – 49h28min loc 4, 2017 – 38h50min loc 2 – Propark Adventure – echipe
2011 – 4h22min, 2012 – 3h38min, 2013 – 3h25min, 2014 – 3h06min, 2015 – 3h06min, 2016 – 3h10min – Maraton Internaţional Cluj – şosea
2015 – 12h28min, 2016 – 14h02min X-Man (triatlon tip IronMan) Oradea
Martie 2021 – Rupicapra Challenge ski de tură – 10k Vertical, adică 10000 diferență pozitivă de nivel într-o cursă cu schiurile parcursă în 24h, cu un timp efectiv sub 20h

Lista este parțială, dar Veze, așa cum îl știm cu toții, este un ultraș îndrăgostit de munte și competiție. Conform clasamentului ITRA pe ţară, a ajuns pe locul 65 general şi 2 la cursele lungi XXL, după Robert Hajnal, cu un coeficient individual de 691.
Despre competiţii şi nu numai, scrie pe blogul http://www.unpicdetimpliber.ro/ . De anul trecut a început să facă alergări de grup săptămânale pe trail cu scopul iniţial de antrenament pentru Maraton Apuseni şi, deoarece a considerat că este nevoie de ele în aceste vremuri deosebite, le-a continuat http://sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro/ . Pasiunea din şah o continuă sub forma emisiunii săptămânale “Regi şi Pioni” de pe canalul regional TVR Cluj http://www.regisipioni.ro/ , numele „Regi şi Pioni” fiind folosit de altfel la unele competiţii pe echipe.
Este unul dintre cei mai buni tacticieni când vine vorba de Ultramaraton.
Iar pe 22 Aprilie 2021, va participa la cea mai spectaculoasă și provocatoare competiție din România – proiectul Transylvania Legends, proiect social dedicat copiilor de la Așezământul Sf. Leontie din Rădăuți.
Pentru Veze, această competiție realizată în scop social, nu este prima la care participă și în care se implică.
Din anul 2015, an de an, el a mai participat la Walking Month, o competiție sportivă caritabilă în care donațiile au mers către diverse cauze, de exemplu în 2020 “Masa pe roţi” către bătrânii singuri, în 2016 “Păşim pentru ca ei să poată păşi” către copiii cu deficiențe locomotorii aflați în grija Serviciului de Ajutor Maltez din România.
Transylv. Legends:De ce ai spus „DA” acestui proiect Laurențiu?
LaurențiuÎmi place foarte mult ţara asta şi ori de câte ori pot o explorez nu numai ca … relief. Ceea ce m-a atras în mod specific e că acest eveniment este multivalent: are ca scop principal proiectul social şi apoi lansarea/descoperirea traseului turistic Via Transilvanica pe noi tronsoane amenajate. La ora la care scriu ştiu că aţi cooptat ca alergători personalităţi şi aceasta mă onorează. Voi încerca să fac faţă onorabil provocării competiţionale, care este a III-a latură a evenimentului. Voi ţine însă cont de acest aspect.
TL:Ce te motivează Laurențiu să nu renunți la parcurgerea tuturor acestor competiții provocatoare? Cum reușești să-ți menții focusul atunci când simți că nu mai poți?
VL:Eu mereu mă pornesc greu când vreau să fac ceva pentru că ştiu că felul meu de a fi este să nu renunţ şi să nu mă mulţumesc cu puţin. Şi mai ales că nu-mi plac jumătăţile de măsură. Se vede poate şi în felul cum încep un concurs, nu sunt fanul începutului puternic şi sfârşitului lamentabil.
Aşadar, când iau o hotărâre sunt perseverent, aş zice că la aşa nivel încât sunt adus la limită şi tocmai acest fapt mă determină să mă gândesc mult înainte şi să găsesc suficiente motive de care să mă ancorez când am nevoie.
Când simt că nu mai pot… nu fac decât să-mi aduc aminte de ce am hotărât să mă implic. Ca şi cu deciziile din viaţă. Asta când am ajuns la limita limitelor. Acesta este pragul de sus. Zona obişnuită este când am puterea să privesc în jur, să mă pot gândi la rezultat, când îmi găsesc motivaţii ad-hoc, atunci în general mă ajut de concurenţă. Indiferent de rezultat, puteţi fi convins că eu am făcut efectiv tot ce-am putut, că m-am implicat sub toate aspectele.
TL:De ce alergi astfel de distanțe?
VL:Consider că alergările lungi pun la încercare un om obişnuit sub mai multe aspecte. Cu cât provocările sunt mai lungi cu atât aspectul fizic se estompează în defavoarea celui psihic. Concursurile lungi sunt o viaţă în altă viaţă. Se spune că dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat atunci trebuie să mergi cu el pe munte. De aceea îmi plac şi competiţiile pe echipe, am certitudinea că îmi câştig prietenii adevărate.
La stilul practic, eu alerg aproape zilnic mult, mă ajută să mă detaşez şi să-mi pun ordine în gânduri. Pentru mine nu e timp pierdut alergatul prin pădure. Eu sunt genul care mă gândesc la o problemă fără să am nevoie de hârtie şi pix, să mă uit la monitor. Dar asta înseamnă că nu pot alerga tare şi mi-e greu să mă antrenez pentru şosea.
În plus, consider că alergarea în regim de viteză mai scăzut e mai puţin invazivă ca alergarea “la roşu”. Pentru partea de cardio, de creştere a plusului, folosesc MTB sau indoor cycling.
TL:Câte etape vei alerga Laurențiu?
VL:Doresc să alerg toate etapele. Va fi greu, nu sunt obişnuit cu distanţele acestea care implică viteză de regim mai mare.
Ştiu că nu se ajunge la altitudini mari, maxim 1100m, ori acest lucru înseamnă că voi avea mult de interacţionat cu localnicii, voi străbate multe aşezări. Nici cu acest lucru nu sunt obişnuit, eu mă simt mai în siguranţă singur în pădure.
M-am uitat „par avion” la traseu, cu drumeţia, concursurile mele de alergare, MTB, aventură, am atins multe din zonele străbătute. Unele porţiuni mă aştept să fie dificile, diferenţa de nivel de pe hârtie nu se va simţi în realitate la fel.
TL:Ne spui ce tactică vei aborda Veze? :)))
VL:În parte reiese din ce am spus înainte. Voi tatona la început, mai ales că în condiţiile de acum e mai greu să-ţi dai seama de forma de moment. Înainte mă testam la concursuri.
Voi aştepta cu răbdare să mă motiveze şi concurenţii. Ştiu că mă pot baza pe ei! Mă voi agăţa de ei cu un elastic invizibil. Ştiu că elasticul se va rupe dacă încerc să mă prind de Robert, de Balint. Îmi ştiu locul şi voi încerca … cel puţin să mi-l păstrez.
Ştiu că nu e o cursă obişnuită, nu e aşa de simplu, chiar şi concurenţii vor avea scopuri diferite în funcţie de câte etape vor să alerge de exemplu.
Sunt multe de spus. Voi gândi şi specific în funcţie de cum mă voi simţi după fiecare etapă.
Şi… voi sacrifica la nevoie UltraBalaton 220km din 15 mai. E mai prioritară cursa aceasta.
TL:Cui ai mai recomanda o astfel de competiție cum este Transylvania Legends Laurențiu?
VL:E simplu! Doriţi să vă cunoaşteţi cu adevărat ţara, să vedeţi cum sunt şi trăiesc oamenii simpli? Doriţi să vedeţi diversitate, să aveţi parte de o ospitalitate de la cine nu vă aşteptaţi? Doriţi concomitent să faceţi şi o faptă bună? Să aveţi parte de autocunoaştere la alt nivel?
Pentru mine va fi ceva nou, şi asta cred că spune multe.
Sunt convins că fiecare îşi va găsi în această „transhumanţă” o parte care să-l mulţumească. Şi sigur vom avea parte de multe surprize.
TL:Mulțumim și ne vedem la start în scurtă vreme!
VL:Vă mulţumesc pentru oportunitate, de la început am simţit această cursă apropiată de suflet. Rămâne să descopăr de ce. Am acum subiect nou în alergările mele. Să ne vedem cu bine!
FinalVino și tu la linia de start pe 22 Aprilie alături de Laurențiu și mulți alți oameni pasionați de viață, alergare, susținerea cauzelor sociale și aventuri de neuitat!
Înscrie-te într-o călătorie incredibilă în care vei alerga cât jumătate de Românie și alătură-te legendelor care nu contenesc în a-și trăi visul clipă de clipă:
https://transylvania-legends.com
Transylvania Legends – Trăiește aventura!

Revenire din tabel

Sep 112012
 
Un pic de timp liber … sa scriu.

In ordine cronologica, mai intai despre Etapa 4 de MTB organizata de Clujul Pedaleaza – intitulata “TVR Cluj”, din motive lesne de inteles: partenerul principal media a fost TVR Cluj, au fost si la faţa locului vedete ale postului, s-a si filmat si sunt cateva materiale disponibile.

poze mai multe pe picasa

De aceasta data concursul a avut loc la izvorul Elisabeta, un traseu frumos ca de obicei si cu multe provocari la avansati si experti. Eu n-am avut curajul sa cobor pe o portiune abrupta, mi s-a parut prea lunga coborarea si n-am riscat, asa ca am folosit cu incredere chicken line-ul, chiar daca am pierdut cam 10-15 sec de tur.
– din ce a aparut pe TVR Cluj:

Am participat ca de obicei cu intreaga familie, fiecare la proba lui, plus proba family in componenta clasica acum: eu cu cel mic – Tudor, iar soţia cu Andreea.
N-am fost pe podium la family, am avut unele probleme pe parcurs, dezechilibrari, in care am pierdut secunde pretioase, dupa ce se parea ca un loc pe podium era facil. Proba family e practic un duatlon pentru parinti, iar de aceasta data, ca sa dea sanse mai mari si parintilor de sex feminin, s-a facut alergarea mult mai scurta. Foarte bine, scopul alergarii de fapt e departajarea la start, sa nu fie inghesuiala, nu este o proba in sine. Asa lupta a fost mult mai intensa, diferentele de timp la finish au fost de secunde si chiar mai putin. Bravo pentru familiile participante, ne vedem la urmatoarea provocare Clujul Pedaleaza!
In schimb, la probele pe categorii am avut mai mult succes, Tudor a reusit sa ocupe locul 3, pe acelasi traseu, de aceasta data a stiut cum sa abordeze lupta. Diana a terminat pe locul 1 la intelepte, iar eu pe un onorant loc 10 la avansati, in faţa unor prieteni care-n mod obisnuit sunt mai buni si la mare lupta cu Sorin Simu in faţa căruia am pierdut datorita chicken line-ului.

Cum deja mi s-a facut dor de o schimbare, mi-am pus in plan sa particip si la alt tip de competitii care sa nu implice MTB-ul.
Prima la indemana a fost tot la Cluj, tot organizata de Clujul Pedaleaza – Duatlonul Firmelor si al cluburilor “Profitabil”. S-a ţinut in centrul istoric al Clujului, in care mai mereu in weekenduri se ţin evenimente. Am participat din partea TVR Cluj atât individual – 2km alergare + 5km ciclism + 2km alergare, cât şi la echipe 4km alergare + 10km ciclism + 4km alergare, unde am făcut partea de alergare.
Desi ma bazam mai mult pe o clasare buna la individual, am reusit performanta sa fac 5 ture la bicicleta in loc de 4 cât trebuia şi astfel să ies din lupta pentru podium şi să ma clasez pe locul 10: se modificase numarul de ture iniţial şi n-am fost singurul care n-a auzit de “reducerea” la bicicletă. Îi mulţumesc colegului meu Robi pentru cursiera împrumutată, am fost clar mai rapid aşa.
La proba pe firme în schimb am reuşit un loc trei împreuna cu Cosmin care s-a luptat la maxim la proba de bicicletă. Îi multumesc pentru reprezentare – de la noi de la TVR nu găsisem partener disponibil.

mai multe poze pe picasa

A urmat in data de 8 septembrie Triatlonul de la Medias – înot în lacul Ighiş. N-am vrut să ratez ultima ocazie din acest an de a participa la un triatlon, la o distanţă rezonabilă faţă de casă. A fost prima ediţie de triatlon organizată de Ciclomed Medias, cel care se ocupa si de organizarea clasicului maraton de MTB. Puteti gasi amanunte despre participarile mele la Maratonul Medieval Medias pe blog.
Am încheiat pe locul 9 din 16 la categorie şi pe locul 34 din 58 la general, fără să pun la socoteala DNF.  

N-am mai fost la un triatlon de 2 ani, de la Reci, fiind mai mult axat pe competitiile de MTB. Nici n-am timp sa ma antrenez la înot, şi acum m-am bazat tot pe stilul meu bras, unde şi aşa neantrenat de mai bine de o luna tot am incheiat aproximativ 1,5km in 35 minute … n-am fost ultimul, am avut 10 persoane dupa mine. Tot îmi propun să exersez craul, dar …
Ca sa spun o progresie – am fost pe locul 47 dupa inot, al 36-lea la bicicleta si locul 39 în clasament după bicicletă, al 29-lea la alergare şi locul 34 final.
Aici este linkul la clasament, dupa mai multe criterii.
Am pierdut cel puţin 2 minute în plus la schimbul înot-bicicletă datorită tricoului care s-a rulat pe mine (fiind ud), dacă particip mai des la triatloane o sa-mi iau şi eu un costum de triatlon. Un alt impediment – traseul vălurit de la ciclism implica la fiecare tură (din 5) o urcare mai puternică de aproximativ 300m pe care eram nevoit s-o fac în picioare – schimbătorul faţă la cursieră nu funcţiona. Am fost tot cu bicicleta colegului meu, mulţumesc pentru ea, aveam şi opţiunea MTB-ului cu cauciucuri de şosea şi poate ca efort eram mai câştigat cu cel din urmă.
În sfârşit, cel mai important este că m-am simţit bine, că mi-am adus aminte că există şi triatlonul, în fond primele concursuri din viaţa mea (nu le pun pe cele de şah) la care am participat au fost triatloanele, pe vremea când nu existau MTB-urile.
Felicitări organizatorilor că au reuşit să facă un triatlon la Mediaş, că noi la Cluj nu suntem în stare! Sunt la prima ediţie de triatlon, aşa că minusurile trebuie înţelese cu atât mai mult cu cât au fost conştienţi de ele şi la şedinţa tehnică ne-au vorbit de ele.
Cum am stat cu maşina la malul lacului, înnoptând acolo, am apucat să testez apa în seara precedentă, să parcug cu MTB-ul traseul de alergare (ciclabil 100%), dar n-am apucat să parcurg traseul de bicicletă cu cursiera că poate renunţam la ea.
Aşa că lucruri de îmbunătăţit (normal că spun ce mă avantajează 🙂 ):
– să renunţe la şosea şi să facă probă offroad (nu pe acelaşi traseu ca alergarea), cu MTB (ştiu că triatloniştii clasici nu-s de acord, mai ales că au investit in biciclete)
– să găsească o soluţie de catering, acolo nefiind nici o posibilitate să mănânci ceva, ideal şi cu o seară înainte
– pachetele de înscriere să poată fi luate şi de la faţa locului.

mai multe poze pe picasa
lacul Ighiş
la domiciliu
în aşteptarea premierii
şefii la categoria mea
tombolă norocoasă
împachetarea de drum: acasă sau la maraton Tuşnad?
ordin de sus: ACASĂ!!!

Să ne vedem cu bine, cel mai probabil la Maros Maraton din 30 septembrie. Am fost în recunoaştere traseu race (50km), să văd mai ales porţiunea de coborâre de la Paltinu pe care n-am mai fost (la tura lungă nu este “în program”). Ce pot să spun despre traseu: uscat, plin de praf, s-a pus şi pietriş probabil în vederea asfaltării şi trebuia să am grijă să nu pierd aderenţa pe urcări (am fost cu Race King). E unul din cele mai solicitante trasee la race, cu urcări lungi şi grele. La sfarşit iar am reuşit să mă rătăcesc de la traseu, nefiind atent la gps, dar în concurs va fi altfel.

Maratonul Medieval Medias – cadou de ziua mea

 Localitati si zone, Maraton MTB, Maratonul Medieval Medias, Medias  Comments Off on Maratonul Medieval Medias – cadou de ziua mea
Jun 052012
 
montarea portii de start in seara precedenta

Dupa maratonul Alien Cycling Zalau, “terminat” cu reparatii capitale ce putea sa se profileze mai incurajator decat un maraton prin noroi ca acela de la Medias. Am mai fost in anii precedenti de doua ori: MMM 2011 si MMM 2010. De fiecare data a reprezentat ceva deosebit pentru mine maratonul de la Medias, in 2010 a fost primul maraton de MTB la care am participat (la race) – mi-am si gasit cu ce sa incep, iar in 2011 (proba elite) am avut nopti dormite pe tren si plimbare la Bucuresti, bicicleta asteptandu-ma la linia de start. Acum s-au gandit organizatorii la o zi optima pentru concurs si au ales sa-l faca de ziua mea. Buna alegere, pacat ca oamenii n-au stiut semnificatia zilei, ca veneau mai multi si fara frica de noroaie.

pe prima urcare dupa asfaltul de start – cel mai mic si pricajit – in cazul cand nu ma vedeti de padure – foto Florin Capalnean

Am venit pregatit la concurs pentru conditii din cele mai rele: dupa experienta Zalau mi-am pus si ureche de schimbator, periuta de dinti si carpa (efect psihologic), trusa mica imbusuri si surubelnite, plus dotarea standard. Am avut si cauciucuri pentru noroi, multumesc surorii mele: am pus piciorul jos doar de fraier de vreo 2-3 ori, plus opririle la PA-uri si mersul pe jos de cateva ori pe urcarea de final. Cum am mai spus, a plouat doar o singura data in noaptea precedenta: toata noaptea. In mod normal nu as fi considerat ca este o veste buna, mai ales la Mediasul cunoscut pentru lutul lui, dar eu am vazut partea buna: la Sugas Bai – maratonul Alpinsport – tot proba lunga ma astepta, a plouat pana noaptea tarziu si ma linistisem cand n-am mai auzit plescaitul picaturilor pe capota masinii (dormisem in masina); cand m-am trezit n-am mai vazut nimic pe geamuri si atunci am inteles de ce s-a oprit ploaia: se transformase in ninsoare si acoperise masina. Decat asa mai bine sa ploua! E chiar linistitor si aerul e curat.

dupa reunificarea traseelor de race si elite – foto Mihai Tanase

Am mai avut o premiera: a fost primul maraton cu noul meu echipament primit de la Clujul Pedaleaza. Urma sa-l fac terci, asa ca i-am mai aruncat o ultima privire melancolica inainte de inrolarea in plutonul de start.
A fost chiar o zi frumoasa, iar traseul in conditii neasteptat de bune. N-am avut nici o problema tehnica, totul a depins de mine. Stiam ca la categoria mea de varsta n-am sanse de podium, dar nu ma asteptam sa fim doar 4 concurenti. Evident, am fost pe locul 4, chiar daca am mers peste asteptarile mele. Am terminat in 5h16min, cu un timp putin spus net mai bun ca anul trecut: 7h45min. Diferenta au facut-o in ordine: starea traseului, oboseala acumulata in zilele precedente si bicicleta (am alta). La general am terminat pe locul 22 din 29 participanti (fara sa pun la socoteala fetele – doua – prima din ele fiind evident Emese), iar in faţa mea la peste 40 de ani au fost Maus, Levente si Robike, ca de obicei mai rapizi cu peste 40 de minute.
Mi-a fost teama ca nu ma incadrez in timp la punctul intermediar Bazna, dar am reusit gratie si portiunilor de sosea si drum de ţară sa termin toata cursa inainte de expirarea acelui timp.
Spalarea bicicletei pe parcurs n-a fost numai reclama, a fost un lucru bun – mi-am curatat angrenajul – iar la cursa lunga acel punct a fost cred la capatul cel mai indepartat de pe traseu, la mijlocul circuitului. Multumesc pentru promptitudine voluntarilor de pe traseu, de la PA-uri si multumesc pentru poze. Am primit si buff-ul de cuviinta, e cam negru dar numai bine ca e discret si-l pot folosi cu orice.
Sa ne vedem cu bine anul viitor – 2 iunie pica duminica. Puteti insa alege cu incredere si data de 1 iunie – Ziua Copilului. 

Jun 122011
 
Zi aniversara – pentru ca se implineste un an de cand am trecut la o alta opinie cu privire la participarile la concursurile de MTB: chiar daca trebuie sa repar, sa investesc in bicicleta, aceste lucruri sunt eclipsate de necesitatea unei vieti mai “sanatoase”. Cand esti tanar esti fara griji, dupa aceea trebuie sa te mai si gandesti la tine.
Update: N-am fost descalificat – multumesc pentru gest organizatorilor. Timpul oficial: 7h45min08, la 3h32min de primul concurent- Tudor Oprea. Locul 44 – ultimul din cei ce au terminat, locul 8 la categoria mea de varsta (ultimul, evident). La start, teoretic, au fost 90 de participanti la proba lunga.

printre evenimente

M-am inscris la proba lunga – cam 73km distanta cu mult timp inainte. Am zis ca particip oricum, numai caz de forta majora sa nu apara. Nu mi-am imaginat ca au sa fie atatea evenimente premergatoare, care sa ma dea peste cap in ziua concursului. Nici regulamentul nu l-am citit cu atentie, tineam doar minte ca am timp limita de 7 ore pentru intreaga cursa. E suficient sa spun doar ca am avut un drum de Bucuresti in ziua premergatoare si ca mi-am petrecut doua nopti pe tren. Echipamentul si bicicleta mi le-a dus la start un prieten – Bogdan – si-i multumesc ca m-a ajutat.
La 3 dimineata cand am ajuns in Medias (dupa intarziere de jumatate de ora in grafic pentru CFR), m-am pus pe dormit in masina la sora-mea, ca sa nu deranjez competitorii. Dimineata la 8 – desteptarea si cursa de contratimp pentru recuperarea lucrurilor si pregatirea de concurs. Am ajuns la “capat de coloana” la linia de start cu 3 minute inainte. Am beneficiat insa de schimbarea cauciucurilor (de noroi, primite de la Simona) – montaj George. Mi-au prins bine, mai ales ca eu am frane V-brake, improprii pentru pedalat prin noroaie.
Primii 20km i-am facut in timp rezonabil, dar apoi a aparut perioada de cadere fizica. Imi era somn, ma durea capul – semn ca faza cu lupta de tinut ochii deschisi s-a agravat. N-am avut ce face, am incercat sa pacalesc organismul si am mancat tot ce-am avut la mine. Mestecam tot timpul, iar la punctele de alimentare eram ca o termita. Am reusit sa-mi revin cat de cat, dar dupa ce am intrat iar pe tronsonul comun cu cel de 50km, a inceput sa scartaie si bicicleta. Noroiul si-a luat partea. Am oprit de cateva ori sa-mi spal angrenajul si sa-mi eliberez franele. Noroiul se intarea si ajungeam ca la drum in usoara urcare sa trebuiasca sa folosesc pinionul mare in spate, inaintand greu din cauza frecarilor.

multumesc lui Alin Costea pentru poza

In astfel de conditii am reusit sa ajung doar pe la ora 16.40 (startul a a fost la 10.30) la ultimul punct de alimentare de la “castel” – cam 15 – 20km inainte de finish. Dupa regulament, la toti cei care au depasit ora 16 li s-a luat cipul si pentru mine n-au facut exceptie. Daca nu era noroiul asa abundent, ma incadram in timp, dar tot era ca o provocare pentru mine acest reper (orice pana sau alt eveniment neplacut ma aducea la limita). In orice caz, nu-i tot una sa pui ca reper de timp intermediar ora 16 pentru cei de la cursa scurta (dupa 30km) cu a pune acelasi reper dupa aproape 60km pentru cei de la cursa lunga. Am incheiat cursa la ora 18.08, premierea atunci incepuse, dupa 7h37, din care 45 minute le-am petrecut alimentand si curatand. Chiar daca nu pare, m-am comportat mult mai bine ca anul trecut, cand am fost la proba scurta, atunci am avut o “pauza” de 1h in care a intrat furtuna de 40min.
Traseul parcurs (am avut gps la mine):


Bike route 1037086 – powered by Bikemap 

Ce scria pe GPS: 73,82km distanta, 1700m diferenta de nivel pozitiva, 9,2km/h media orara, incluzand pauzele.
Astept acum sa primesc rezultatele, banuiesc ca figurez la DSQ. Asta e, nu e prima oara cand mi se intampla –  am mai patit asa la Geiger Maraton – tot pe cursa lunga si tot pe conditii grele de parcurs. La pregatirea mea fizica si la potentialul meu, la care mai greu pot sa-mi aloc timpul necesar imbunatatirii, pot adauga pentru o performanta mai buna doar o bicicleta mai competitiva, care inseamna un alt tip de efort.
In concluzie, in sfarsit am priceput de ce-i spune Medieval la maratonul acesta: trece pe la castele si biserici vechi, dar pe drumuri noroioase de carute. Am acum un nou buff de la organizatori si o medalie si ma bucur ca am putut participa. Despre conditiile de concurs, altele decat noroiul, toate au fost la inaltime. Felicitari la toti cei implicati si am un cuvant de lauda suplimentar pentru cei de la cursa lunga care au fost capabili sa ajunga pana la ora 16 la castelanii incoruptibili.

poza facuta de fetita mea
Jun 202010
 

Sa ma duc, sa nu ma duc… pana acum, de fiecare data am ales varianta a doua. Dar, anul acesta s-a intamplat ceva, m-am trezit din somnul lung si obositor al vietii de zi cu zi si … am ales ales corect – am participat la Maratonul Medieval Medias.

Nu am avut timp sa fac poze pe drum, desi pozitia in clasament nu este justificativa in acest sens. In orice caz, aleg niste cifre pentru prestatia mea: locul 18 la categoria mea de varsta (proba de 50km), aprox 5h13min oficial si 4h10min pe computerul meu – mare diferenta, dar credibila dupa ce va spun cate ceva din desfasurare.

Si acum, la drum…

Pregatirile…

E primul meu maraton de MB, pana acum nu am fost decat la concursuri de triatlon – si acestea inainte de fenomenul de adormire care a tinut multi ani. La triatlon proba de ciclism e pe sosea, adica nesemnificativ ca experienta de concurs pentru cazul de fata. Dar ma bazez pe turele de MB pe munti si dealuri si pe aducerile aminte ca mai demult eram bun in special pe urcari… uscate.

La mine pregatirile au constat mai mult in observarea celorlalti competitori si concluziile lor: da – trebuie alte cauciucuri – e noroi lipicios, da – trebuie frane disc – cele cu saboti provoaca blocari de roti si nu mai spun cum se comporta la franari dupa aceea, da – trebuie antrenament – aici m-am straduit sa slabesc porcul cat mai din timp, dar o luna doua dupa ani de vacanta e putin, da – conteaza energizantele – eu sunt cam refractar in privinta lor asa ca am luat numai cat sa nu fiu acuzat ca n-am luat. Pe scurt, in urma interviurilor in special cu Simona – sora mea, care a terminat pe locul 4 la fete, a rezultat ca mi-ar trebui alta bicicleta, alta persoana care sa pedaleze. Nu pot sa o contrazic, cand am vazut avioanele care m-au depasit, ma refer la MIG-urile de la cursa de 80 km, in frunte cu tipu’ de pe unu ( cred ca o sa-i invat numele) care m-a depasit nu mult dupa ce am trecut de punctul comun de la reunificarea traseelor de 50 si 80 km si, bine-nteles de Eli, care m-a depasit la baza ultimei pante.

Cursa:

Inceput in forta. Chiar am fost printre ultimii. Noroc ca nu am obiceiul sa ma uit in urma.

Toti cu care am vorbit mi-au spus: nu te grabi la inceput, ca toti trag tare si oricum se creeaza ambuteiaje la prima urcare, mai ales ca-i noroi. Cred ca eu sunt singurul care m-am conformat. Dupa mine, doar recuperatorul cu motocicleta. E naspa sa auzi tot timpul o drujba langa tine pe o urcare atat de lenta. Toata urcarea am facut-o tarand bicicleta, deblocand rotile, in conditiile in care oricum mi-am desfacut franele, ca sa pot scapa de noroi mai usor. Pe langa fondul respectiv imi bipaia si mobilul – o data am raspuns iar dupa aceea l-am lasat sa tot bipaie. Probleme de servici care au trecut pe planul doi. De bipaitul asta n-am scapat tot concursul. La primul punct de control – alimentare am fost cam pe locul 340 din vreo 380 participanti. Normal ca nu am oprit, cum de altfel n-am oprit la nici un alt punct in afara de ultimul punct de alimentare de la biserica, inainte de ultima urcare… mi se golise bidonul.

Adica, m-am straduit ceva sa parcurg distanta si sa o ajung pe sora-mea. Ramane pe data viitoare.

Ca evolutie, de pe locul 340 dupa prima urcare, unde iti trebuia doar experienta la impins, am ajuns pe locul 130 pe la mijlocul traseului, si chiar pe locul 70 la oprirea mea inainte de ultima urcare (s-ar putea sa fie pozitia care sa tina cont doar de cei de la 50 km). In orice caz, se pare am depasit concurenti multi pe neve, adica banui ca erau opriti prin puncte de alimentare.

Ma simteam din ce in ce mai bine si pot spune ca o lauda, ca pe ultima urcare eram printre putinii pe bicicleta. Aici in sfarsit am facut cateva depasiri. Dar… tunetele deja se auzeau. Cand am ajuns sus in deal, aproape ca m-a dat o rafala jos. Am coborat din culme cativa metri inapoi in padure si m-am adapostit dupa un copac mai serios. S-a pornit apocalipsa. M-am ghemuit si m-am bucurat ca am avut casca. M-am straduit sa intru in ea cu totul dar nu mi-a reusit. S-a pornit o grindina destul de mare, deja ma ingrijoram pentru masina. Am vazut la stiri ca furtuna a tinut cam o ora la Medias si a doborat 22 de copaci. Ma mir ca doar atat, eu m-am ingrijorat pentru viata mea si m-am bucurat ca n-am ales proba de 80 de km. In orice caz, jos in oras am inteles ca grindina nu a fost cu boabe asa mari si au ramas localuri fara curent. Intre timp s-au strans vreo 20-30 de parteneri de chin la regruparea din varful dealului. Cand s-a mai lasat ploaia am coborat inghetati pe niste canale navigabile – fostele drumuri de tara. Apa de multe ori trecea de linia butucului la bicicleta. In oras – tipenie de om. Ne-am orientat dupa indicatoare si am fost dintre cei care am trecut prin locul de finish in sens invers, adica am ocolit centrul si am trecut linia  de start-finish pe sensul de start. Bun si asa, a fost valabil. Am terminat cam pe locul 130 la general, cu un grup mai mare.

Pe scurt: m-am simtit bine, am avut ceva emotii cu furtuna, bicicleta mi-am protejat-o, o mai pot folosi, masina   a fost ok, nu am avut ghinionul sa pice ceva pe ea. Pacat de urcari (in afara de ultima), unde cauciucurile mele au fost total nepotrivite. Diferenta de timp de peste o ora dintre contorul meu si cel oficial cred ca a fost data de timpul pe prima urcare cu rotile mai mereu blocate, oprirea mea scurta la ultimul punct de alimentare (max 5 min) si, normal, oprirea de ploaie. De apreciat organizarea, care a facut fata fara intarzieri majore la programul prezentat initial, chiar in conditiile meteo grele de la final.

PS: Am luat ceva pauza de scris pe blog intre lunile martie si iunie. N-am stat si n-am dormit, dar n-am participat la evenimente incadrabile aici. Poate totusi o sa fac o prezentare a alarmei mele pentru scuter- bicicleta cu apelare pe mobil, conceputa in intervalul de pauza de scris. Poate va folosi la cineva.