Feb 032020
 

1) Prima mea competiţie din anul 2020 a fost Făget Winter Race din 11 ianuarie.

Înainte cu câteva zile a nins în sfârşit mai serios şi astfel chiar s-a justificat numele concursului şi, mai important, a fost frumos şi provocator să alergi prin Făget.
Traseul a fost cel standard, cu mici modificări mai ales în zona finală, a campingului din zona Roata, unde sigur se va mai construi ceva.

Rezultatul meu: locul 11 general, cu 1h52min02sec şi locul 1 la categoria 50-59 ani, conform my-run.
Cum sunt de puţină vreme la noua categorie de vârstă, mă uit pentru comparaţie şi la mai tânăra, unde am fost găzduit 10 ani, cea de 40-49 de ani: onorabil, aş fi  fost pe locul 3 la categorie.

Mai adaug două observaţii.
Mai întâi că m-a impresionat modul în care aleargă Agnes Tuzson (prima la fete), abia la sfârşit am trecut în faţa ei cu câteva secunde. N-a dat semne de oboseală în timpul alergării şi a fost constantă.
Mai e de spus că traseul a fost foarte bine marcat.

Felicitări organizatorilor, concurenţilor, voluntarilor şi mulţumesc pentru poze!

2) La a doua competiţie din Făget – Făget Winter Trail din 25 ianuarie 2020, parte a “trunghiului” alături de Făget Winter Race şi Oradea City Trail, am participat ca voluntar împreună cu co-organizatorii şi prietenii mei de la Rupicapra.
Evident prieteni am şi la Runners Cluj, club care a sărbătorit 10 ani de existenţă cu această ocazie, fapt pentru care îi felicit pentru ce au făcut pentru comunitate şi le urez “Mulţi ani înainte!”.

Mi-a făcut plăcere să tot alerg pe potecile din Făget în săptămânile premergătoare concursului, atât în recunoaşteri organizate de traseu, cât şi ca ajutor în stabilirea unui traseu nou pe la “căsuţa de turtă dulce” cum îmi place să-i spun (sau căsuţa de lut pentru cei din jur).
E o caracteristică a acestui concurs, mereu a fost schimbat traseul (de altfel şi la Făget Tour din toamnă). E amprenta pe care o lasă mereu Zoli Bogya în dorinţa lui să arate că Făgetul e mai mult decât traseele clasice, că mereu ne poate oferi ceva nou, doar să ai ochi şi plăcere de explorare. Zona nouă trebuie respectată, e una din refugiile animalelor sălbatice, mai ales pentru căprioare, mistreţi şi iepuri.

Şi linkul la poze – pe facebook.

În ziua precedentă concursului am ajutat la marcare, iar la concurs am fost pe traseu în acea zonă nouă, am făcut câteva poze şi am încheiat cu demarcarea.

Ziua concursului s-a încheiat mai deosebit, cu o masă festivă la Roata, “revelionul” Rupicapra.

3) Următorul eveniment mai mare pentru mine va fi provocarea inventată de prietenii de la Rupicapra – Szenasi Zoltan, Csongor Vagasi si Katona Alparproiectul 10k Vertical.
Pe scurt, în 24 de ore ei doresc să urce 10.000m diferenţă de nivel pozitivă cu schiurile de tură.
Cel mai important din punctul meu de vedere e că şi-au găsit o motivaţie să se antreneze intens peste iarnă, că pentru aceasta folosesc un sport de iarnă – skiul de tură. Killian Journet a fost unul din cei care au inspirat proiectul, dar să nu uităm că în România mereu apar provocări suplimentare – în cazul de faţă găsirea unei pârtii mai lungi şi dacă se poate luminată noaptea. Carpaţii sunt Alpii României dar nu sunt ca Alpii.

Eu am o ţintă mai umană, dacă reuşesc 7500m în 24 de ore (ca la Marathon 7500) sau 8000m e super bine. Voi încerca să-i ambiţionez şi să ţin ritmul cu ei. Le doresc succes, sigur va fi o experienţă despre care voi pomeni în anii ce vin.

Pe de altă parte sunt curios cum vor influenţa antrenamentele cu skiurile de tură rezultatul meu de la Istria 100 mile din aprilie. La bun simţ mi se pare că mă vor ajuta.

Un an 2020 fain pentru toţi!  

Dec 222019
 


Acum scriu puţin despre trei dintre evenimentele şi concursurile de la sfârşitul anului.

1. Sportivul anului pentru RupiCapra Team.
2. Concursurile de orientare şi antrenamentele pe trasee fixe.
3. Cluj Ecotrail ultramaraton 50km.

1. Sportivul anului pentru RupiCapra Team.
Anul acesta, în care am aniversat jumătate de secol de … existenţă, a fost unul marcant, un an în care am scos câteva rezultate extraordinare pentru mine, cele mai bune şi chiar la mare distanţă de cele de anii trecuţi. Am să-mi amintesc mereu de locul 3 general împreună cu Gabor Sztranyiczki (tot membru Rupicapra Team) la Marathon 7500, cu un timp de 18h33min, incomparabil cu maximul meu în jur de 22h din anii trecuţi, şi de 4h55min – prima dată sub 5h – la Maraton Piatra Craiului, un maraton care sper că va dăinui chiar dacă va fi cu alt traseu, tocmai pentru a ne aduce aminte de prietenii pe care i-am pierdut şi care au alergat de atâtea ori cu plăcere pe acolo. Chiar fără o concurenţă numeroasă, un loc 1 la general rămâne un loc 1, cu 28h41min – al doilea timp de până acum în cei câţiva ani de existenţă ai concursului – la Apuseni Ultra Race 170km. Împreună în echipa Rupicapra boys am obţinut locul 1 la ştafetă la Mureş 24h

Probabil şi de aceea am fost votat sportivul anului al echipei RupiCapra. Nu pot decât să mă bucur, e o onoare pentru mine şi ştiu că voturile au vrut să fie de încurajare, nu s-au referit strict la valoarea mea sportivă. Mulţumesc! Felicitări celorlalţi premianţi – de la sportiva anului, la voluntarii anului, la cei implicaţi în latura socială a clubului! Cel mai mult contează că suntem ca o echipă, că oricare dintre nominalizaţi putea fi în locul premianţilor. Ca să fac o paralelă, la Vocea României anul acesta mi-a părut rău că finaliştii, toţi patru, n-au putut fi cu toţii locul 1. Foarte buni, în orice caz a fost un echilibru între ei, Jasmina de exemplu şi Elena au tot crescut astfel încât din outsidere chiar au ajuns să facă discutabilă supremaţia lui Dragoş, lupta lui părând iniţial să fie doar cu Andy. Şi ştiţi de fapt cine are şansele cele mai mari să ajungă cântăreaţă cunoscută şi m-a impresionat cu felul ei de a fi? Mi-au plăcut şi cuvintele ei spuse când a fost eliminată în semifinale, foarte mature şi respectuoase pentru vârsta ei de 16 ani. Poate unii dintre voi vor râde… Adriana Simionescu, fiica lui Adi Minune! A trecut prin schimbări majore inclusiv de vestimentaţie de-a lungul etapelor, de la un stil etnic la altul. Ştie că nu e de ajuns doar talentul şi ai ei ştiu şi mai bine. Cum spuneau juraţii, premiul final e mare dar contează ce faci după aceea, pentru a fi un artist de succes contează să atragi publicul. Pentru noi, de la RupiCapra, contează să facem ce facem cu plăcere şi în anii următori. Cursa pentru sportivul anului nu trebuie să fie ca finalul unui “sprint”, cum spun “corporatiştii”, ci să fie pentru o viaţă.

Top

2. Concursurile de orientare şi antrenamentele pe trasee fixe.
După Maraton Piatra Craiului am cam evitat concursurile, am alergat prin Făgetul … meu mai mult gândind şi observând decât în viteză. Şi am trecut astfel puţin şi în regim de orientare. În sfârşit mi-am făcut timp să văd ce-i cu reperele de orientare de pe unii copaci şi mi-am adus aminte că pe unul din site-urile de orientare sunt trecute aceste repere fixe pentru antrenament, existând şi diverse trasee de dificultate diferită (zona Dumbrava, aproape de Roata).
Dacă nu eşti pe grabă vezi mult mai multe. Mai mereu văd căprioare, de câteva ori vulpi şi iepuri, iepuri aşa de mari şi frumoşi că mă şi mir că-i atacă vulpile, nu sunt “construiţi” să fie animale de pradă. Cum treceam pe una din potecile vechi din “Râtul Popii”, prin pădure tânără plină de lăstarişuri, am auzit un zgomot, abia am apucat să văd o umbră neagră, dar mi-am dat seama ce e după mirosul înţepător şi pătrunzător: un porc mistreţ. Cum se spune, pădurea e vie şi la “botul” Clujului, mai ales dacă mergi mai altfel nu există să nu întâlneşti măcar o veveriţă, să stârneşti vreo potârniche, un fazan sau altă pasăre mai deosebită.

Mai întâi am participat la Cupa Vinci – 24 noiembrie – la orientare din Hoia. Cum încă nu apucasem să-mi rememorez şi să antrenez puţinul ce-l ştiu, am dat chix. Adică am pierdut timpul în căutarea unui reper găsit până la urmă într-un trunchi retezat de copac, apoi din dorinţa de a recupera am alergat prea repede faţă de capacitatea mea de înţelegere a traseului şi am pierdut şi mai mult timp, apoi am auzit că începe premierea, eram deja la al doilea reper la care nu mai găsisem decât … fulgii de hârtie, dovadă că deja se strângeau şi m-am retras cuminte la finish, cu “mp” adică missing points. Până la urmă acest “mp” m-a ajutat, în săptămânile următoare am început să exersez orientarea pe traseele acelea fixe.

A venit apoi Cupa Moşului la orientare din 7 decembrie, practic în zona Dumbrava – Făget unde m-am antrenat. Am mers foarte bine pentru mine şi am terminat pe locul 3 la categoria M50-55. Sub o oră am făcut la concursul de medie distanţă. Şi e prima dată când am obţinut un podium la orientare la categorie. Pentru cine nu ştie, la categorii e concurenţa mai puternică şi e lupta mai aprigă, nu la Open sau Open Tehnic. În general orientariştii sunt mândri şi nu se bagă în Open şi Open Tehnic (un fel de regulă nescrisă şi fac chiar invers – cine se simte în formă şi vrea provocări mai mari schimbă categoria cu una mai grea, adică mai “tânără” şi luptă pentru podium acolo), considerate probe unde intră începătorii sau cei mai fără experienţă, traseele fiind şi mai uşoare ca dificultate tehnică şi fizică. Practic am concurat cu orientarişti cu experienţă, noroc că au fost puţini, iar singurul meu avantaj putea fi cel mult pe partea fizică.

Top

3. Cluj Ecotrail ultramaraton 50km.
Închei cu Cluj EcoTrail ultra 50km, un concurs în zona estică – sud-estică a Clujului, o zonă populată, veşnic în construcţie şi mai puţin folosită, chiar evitată la concursurile de MTB şi alergare de lângă Cluj: colonia Sopor – pădurea Tufele Roşii – dealul Sângelui – pădurea Gheorghieni cu pârtia de schi – dealul Răşina – Borhanci – Feleacu – livada Palacsai.

Am fost în recunoaştere traseu, mai întâi cu MTB-ul pe primii 30km şi apoi, în altă zi, alergare pe ultimii 20km, plecând de fiecare dată din Mănăştur, adică din colţul opus al Clujului. Ştiam că sunt multe bucle, e o zonă greu de marcat şi plină de provocări organizatorice, iar fără marcaj consistent şi mulţi voluntari pe traseu era greu să alergi corect fără track încărcat pe un dispozitiv gps. Am recomandat şi recomand şi acum traseul ca bază de inspiraţie alergătorilor din zona Sopor – cartier Gheorgheni, Borhanci pentru că trece prin locuri mai puţin umblate, noi pentru mulţi şi sigur e mai puţin plictistor decât veşnicele drumuri prin livadă.

Vremea a fost frumoasă, chiar bună pentru alergat, spre deosebire de anul trecut. Totul a decurs cu bine până în momentul când “la vaci” – cum spun eu, că veşnic pe acolo pasc nişte vaci, pe la km30, majoritatea alergătorilor din faţa mea au scurtat o buclă. Şi de aici vin observaţiile mele, punctual, şi sper ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Nu e prima dată când se mai greşeşte un traseu, dar… acum sunt nişte particularităţi, sunt prea evidente erorile. În lumea alergătorilor suntem numai noi, organizatorii, voluntarii, apoi sponsorii etc. E o lume mică, mai uşor controlabilă şi nu putem pune vina pe politicieni şi alţii ca în viaţa de zi cu zi. Suntem noi cu noi şi putem să ne creăm lumea alergării mai aproape de cea dorită, de ideal.

1.Au fost anunţate puncte de control ascunse, tocmai pentru ca lumea să nu aibă tentaţia să scurteze traseul. Erau multe locuri unde puteai scurta, voit sau nu. La bucla scurtată a existat PC “ascuns”, adică nelocalizat pe hartă.

2. Decizia organizatorilor cu privire la alergătorii care au greşit traseul: nu s-a schimbat nimic în clasament, mai ales în primele zece locuri care erau premiate, deşi organizatorii au ştiut de problemă, au ştiut de la omul de la acel PC cine a trecut pe acolo. Au considerat că se bulversează clasamentul şi probabil a contat faptul că fiind marcarea deficitară alergătorii vizaţi puteau să replice că n-au văzut schimbarea de direcţie şi nu e vina lor.

3. Ca urmare se pot trage două concluzii: omul de la acel punct de control a fost inutil, putea fi folosit în altă parte, şi că din toată istoria aceasta au avut de pierdut doar cei care au parcurs corect traseul, restul – alergătorii care au greşit şi organizatorii n-au fost afectaţi cu nimic. Tocmai acest lucru m-a făcut să scriu.

4. Nu am fost consultat nici eu, nici Adrian Costea, cu privire la decizie. În mod sigur dacă eram întrebaţi, date fiind circumstanţele, nu eram pentru descalificare sau altă măsură dură, dar eram pentru penalizare în timp. Nu era greu de văzut cam în cât timp s-a parcurs acea buclă. Eu de exemplu am parcurs-o în 10 minute.

5. Conform clasamentului nemodificat, diferenţa dintre locul 3 (4h18min) şi locul 15 (al meu, 4h36min) era de 18 minute, deci acele 10 minute contau, intram probabil în primii 10 alergători. Adrian Costea era pe locul 3 la acel km30, iar apoi a ieşit din top ten şi nu a reuşit să ajungă decât pe locul 7 la final (4h25min).

6. La acel km30 eu vedeam în faţa mea vreo 5 alergători, 3 dintre ei se vedea că sunt dezorientaţi. Am strigat la toţi să vină pe unde merg eu. Unul sau doi sigur au venit după mine, dar nu cred că toţi. Eram la acel moment cu Adrian Cosma care a încheiat pe locul 22.

7. Din ce ştiu eu, la acel PC din primii 15 alergători au trecut doar primii doi – Cătălin Şorecău şi Ianco Slovak, apoi locul 3 în acel moment – Adrian Costea şi eu. Conform Strava, unde se vede eroarea, primii doi nu au fost afectaţi, ei fiind alergători din altă clasă ca noi, restul.

8. Strava spune multe, dacă te uiţi cu răbdare. După locul 18, niciun alergător n-a mai luat-o greşit pe acolo. Din acel moment eu am alergat singur 18km, doar în ultimii 2km reuşind să ajung din urmă 3 alergători. Şi eu l-am anunţat pe omul de la acel PC că se pare că e o problemă de marcare şi e posibil să se fi luat măsuri.

9. Strava spune că alergătorii care au greşit traseul n-au mai greşit practic nicăieri în altă parte, nici înainte, nici după aceea. Fără track încărcat pe ceas nu puteai să nu greşeşti, părerea mea e că traseul nu putea fi parcurs corect fără să ai track încărcat, iar dacă înainte ai fost la recunoaşteri traseu acest lucru te putea ajuta, dar trebuia să ai talent de orientarist să nu greşeşti.

10. Strava spune că din primii 15-18 alergători doar unul avea ceas mai dummy (fără posibilitatea de încărcare track – Forerunner 230), unul nu şi-a pus înregistrarea (nu are cont, e mai discret, îl cunosc), unul avea Polar mai deştept (Costea), în rest toţi aveau ceasuri deştepte, unele chiar ultimul răcnet (adică doi doar Fenix 3 “obsolete”, restul 935 – ca mine, 945, Fenix 5, 5X etc). Toţi ştim că dacă te abaţi de la traseul încărcat pe ceas cu peste 20m acesta te avertizează, n-ai cum să nu-ţi dai seama. Da, se poate ca nu toţi alergătorii să fi avut trackul încărcat pe ceas, dar câţiva tot l-au avut, că altfel se rătăceau în numeroase alte locuri. Traseul de ultra se intersecta cu restul traseelor, unele porţiuni trebuia să le parcurgi în sens invers faţă de alergătorii de la cursele scurte.

Mulţumesc pentru poze
Cam atât am avut de spus. Să fie scris pe răboj, să nu se poată spune ca în replicile celebre (pentru cei mai în vârstă): “Nu ştim, pe onoarea mea că nu ştim! D-asta l-am trimis pe Patraulea ca să se sesizeze miliţia şi să ne spună miliţia ce ne-a pus nouă acolo.” Ştiu, a fost 1 Decembrie, ziua Marii Uniri

Şi acum vine cu paşi grăbiţi sfârşitul de an. “Sărbători Fericite!”  “La mulţi ani!”

Top

Oct 182019
 

Walking Month e la a cincea ediție și eu am participat la fiecare dintre ele.
La precedentele patru, invariabil am ajuns într-o formă sau alta pe podium (cu echipa, individual), cu toate că în unele ediții nu mi-am propus de la început acest lucru și mi-am găsit motivația pe parcurs. De fiecare dată mi-am repetat că scopul principal al evenimentului nu este competiția, ci fapta caritabilă, că spiritul competiției constă în schimbarea unor obiceiuri (pe o perioadă) cu unele mai sănătoase, că orice exagerare nu e bună nici în sport pentru un om obișnuit. Dar…

Anul acesta mi-am propus să fac echipă cu ai mei, să fim echipa-familie. Să încerc să fim împreună mai mult timp, făcând pași împreună din când în când. Să văd cum și cât se implică fiecare într-o echipă. Ceva sper să le rămână amintire. De la început, așadar, scopul principal nu a fost competiția, cel puțin la echipe. Ai mei sunt foarte ocupați cu școala, cu serviciul, mai au și activități suplimentare, e foarte greu să meargă afară doar să facă pași. Și îmi închipui că multă lume de la concurs e în aceeași situație, încearcă să facă mișcare în timp ce trec de la o activitate la alta.

La începutul evenimentului Walking Month mi-a venit ideea să fac un concurs, să ofer o carte premiu la unul dintre cei care participă la sondajele mele săptămânale. Eu urma să prezint situația pașilor echipei “Veze family”, iar cine dorea putea să voteze că a făcut mai mulți pași ca echipa mea sau mai puțini. La momentul actual concursul meu s-a încheiat, competiția Walking Month de asemenea. Nu s-au anunțat rezultatele oficiale, eu sper să fiu în primii zece la individual, iar cu echipa între primele 40. Am început să scriu acum despre Walking Month ca să pot finaliza concursul meu, care se încheie cu o tombolă.

Concursul meu “Cartea Anatomia alergării” s-a desfășurat în paralel și în legătură cu Walking Month și am oferit premiu cartea Anatomia alergării scrisă de Joe Puleo și Patrick Milroy.
Am dorit să rămână câștigătorul cu ceva util. Ce am scris despre carte și despre regulament pe facebook prezint mai jos.

Pentru mobilizare, pentru ca “luna Walking Month” să fie mai deosebită – vedeți clipul Try something new for 30 days – Matt Cutts – Ted-Ed – am o întrebare pentru cine vrea să răspundă, nu numai de fun. Am creat pe Facebook pagina Veze (@unpicdetimpliber) ca să pot crea sondajele.
Și acum întrebarea… Aveți mai mulţi paşi cu echipa voastră sau mai puţini, comparativ cu echipa “Veze family”, la sfârșitul celei de-a X-a săptămâni?

În prima săptămână 16sep (luni) – 22sep (duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut 569.208 pași, media 81.315 pasi/zi/echipa sau media 20.328 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a doua săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 29sep(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 1.004.965 pași, media 71.783 pasi/zi/echipa sau media 17.945 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a treia săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 06oct(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 1.548.495 pași, media 73.737 pasi/zi/echipa sau media 18.434 pasi/zi/persoana.

La sfârșitul celei de-a patra săptămâni, deci perioada 16sep(luni) – 13oct(duminică inclusiv) echipa “Veze family” a făcut în total 2.112.887 pași, media 75.460 pasi/zi/echipa sau media 18.865 pasi/zi/persoana.

Așa am prezentat situația după fiecare săptămână Walking Month.

În ultimele două zile am făcut enorm de mulți pași, am să prezint situația la sfârșitul articolului. Conform clasamentului intermediar neoficial publicat de organizatori, la sfârșitul săptămânii cu numărul 2 am fost pe locul 41 din peste 700 echipe participante. Poziția 41 în clasament în acel moment, cu toate că numărul de pași pe persoană nu e spectaculos, e o dovadă clară că participanților le este foarte greu să se desprindă de munca lor de fiecare zi. Pentru mine e și mai îngrijorător, copiii mei care sunt elevi nu-și fac vreme pentru “afară”, ar trebui să fie foarte organizați pentru asta.

Regulamentul concursului.
Toți care participă la sondaje în cele 4 săptămâni vor fi înscriși la tombolă (random.org sau ceva asemănător – am ales până la urmă, în urma unor reviewuri tragerilasorti.ro) cu șanse mai mari dacă votează la mai multe sondaje.
De exemplu cineva care a votat de 3 ori în sondaje are șanse triple față de cineva care a participat la sondaje o singură dată. Tombola va avea loc după încheierea votării după săptămâna 4.

Despre carte.
Știu că poate părea la unii o carte din ciclul cărților “… for dummies”, dar mie mi se pare practică.
Pentru un om care n-a făcut sport de performanță, care n-a fost îndrumat de antrenori, mai mult ca sigur că exercițiile acestea explicate cu desene ajută.
Mai spun doar un lucru: cartea mi-a dat confirmarea că ceea ce făceam era corect și în mod sigur anul acesta unul din motivele (mai sunt vreo 2 sau 3) că mi-a mers mai bine ca altădată la concursuri a fost faptul că am făcut mai multe exerciții fizice la partea de mijloc și superioară a corpului. Nu arăt ca Schwarzenegger, dar nici nu asta era intenția. Am făcut doar exerciții câteva minute, dar zilnic. Și așa simțeam că crăp de plictiseală, ceva de genul cum stăteam la coadă la pâine pe vremea împușcatului. Și sper că n-am părut cam ageamiu la sală, doar am executat ce am văzut în pozele din carte.

Va urma tragerea la sorți, publicând înregistrarea pe youtube și pe acest blog pentru ca să fie totul limpede. Voi face teste pentru ca tragerea la sorți să fie live pe Facebook pe pagina Veze (@unpicdetimpliber) și apoi să o pot publica pe youtube. Aș vrea să fac înregistrarea cu mobilul, stil “mojo”, nu doar “capture screen”. Astfel voi putea filma și ora extragerii câștigătorului.

Anunț de pe acum – tragerea la sorți va fi duminică la ora 20. Sunt 30 de participanți, cu 48 de șanse (unii au votat la mai multe sondaje). Fiind sub 100 șanse, tragerea la sorți e gratuită pe tragerilasorti.ro .
Vă mulțumesc pentru implicare! 🙂

Cum a fost la Walking Month pentru mine.
Pe lângă concursul meu “Cartea Anatomia alergării” m-am ocupat și cu … alergatul și mersul. Am avut două concursuri importante în această perioadă, Apuseni Ultra Race și Maraton Piatra Craiului. Am scris despre ele, mi-e și acum greu să mă gândesc… dar la pași au influențat puternic situația mea.
Așa cum am spus în primele rânduri scrise, în ultima săptămână tot n-am putut să stau deoparte de evenimentul Walking Month – partea competițională. Am mai stat de vorbă cu prietenii și mi-am găsit motivația să ajung în primii 10 la individual. Sper că am reușit. În ultimele două zile mi-am luat liber și am alergat și mers luni de la 7 dimineața la ora 24, iar marți de la 5 la 23. Am și pus 7 alergări de vreo 10km pe Strava luni, dar apoi am renunțat să mai alerg așa distanțe mari, am preferat alternanța alergare – mers.
Începusem ziua de luni cu papuci de antrenament de trail, am simțit ceva dureri la un genunchi după vreo 10 ore, i-am schimbat cu alții – tot mai rău, și am ajuns la cei pe care-i folosesc la competițiile de ultra – Hoka Speedgoat 3. A fost mai bine, dar am renunțat la alergările consistente, iar marți mi-am mutat “cartierul” de alergare “aiurea prin oraș” la Baza Sportivă nouă din Gheorgheni, unde este pistă de alergare foarte bună și totul a mers șnur.

Situația finală a echipei și a mea la concursul Walking Month (nu și pozițiile, că nu sunt anunțate oficial): La sfârșitul concursului, deci perioada 16sep(luni) – 15oct(30 zile) echipa Veze family a făcut 2.454.297 pași, media 81809.9 pași/zi/echipa sau media 20452 pasi/zi/persoana. Eu am facut cîte 130k pași în fiecare din ultimele 2 zile. Numărul meu total de pași a fost 1.559.653, adică 63,5% din totalul echipei.

Update 1: Andreea Streșină a câștigat cartea. Felicitări, să-ți fie de folos! Rezultatul figurează și pe tragerilasorti.ro pentru 30 de zile. Pe facebook am pus clipurile cu tragerea la sorti, unul live si celălalt “capture screen” editat, cu sunet adăugat.

Update 2: Echipa “Veze family” a încheiat pe locul 24 din aproape 700 echipe. La individual nu știu unde m-am clasat, dar sper că în primii 10, mai precis pe locul 8. 

Update 3 (24 oct): La individual chiar am fost locul 8. Voi atașa print screenul.

 

Atașez câteva poze semnificative.

 

Feb 262019
 
FWR

Şi a fost primul meu concurs din 2019 – Făget Winter Race – 12 ianuarie.

Anul acesta chiar a fost o iarnă frumoasă, cu multă zăpadă, cum mai ţin minte că era în copilărie. Atâta că acum am altă vârstă, nu-mi dă vacanţă nimeni şi se mai ivesc diverse obligaţii. Abia am reuşit să ies cu schiurile la schi clasic la Băişoara cu băiatul şi la schi de tură, singur, hai-hui prin Făget. Sigur, a fost o ocazie unică să schiez în zăpadă mare la câţiva paşi de casă, dar şi să ma pregătesc pentru o tură mai serioasă cu prieteni în Cindrel. A, n-am mai reuşit să merg acolo, dar acesta e un amănunt.

Revenind, din toate planurile mele pe ianuarie şi februarie (care deja e pe trecute), a rămas bifat doar Făget Winter Race. Nu-mi pare rău, n-am stat degeaba, cât am avut timp am făcut bike indoor, treadmill şi puţin înot. O combinaţie acasă – săli de fitness (cu 7card) cu un element comun, aplicaţia Zwift care e acum la modă şi chiar e ceva mai deosebită şi interactivă. Cât m-a ţine obiceiul, nu ştiu, planul iniţial e până trece iarna. Care nu mai trece…

Aşa m-am hotărât abia acum să-mi trec pe răboj doar FWR, după disperarea că avalanşa de concursuri de iarnă nu a mai venit: de exemplu Parângul Night Challenge, Cupa Călimani la schi de tură, tot schi de tură – concurs la Vlădeasa mai ales pentru salvamontişti – printre organizatori şi Joe şi, nu în cele din urmă, Cupa Vlădeasa la schi de tură şi alergare – concurs organizat de prietenul meu Cozmin.

Cum a fost Făget Winter Race? Zăpadă multă! O cursă rapidă, de semimaraton, în care ca de obicei mi-am dat sufletul şi abia la sfârşit am mai recuperat din timpul pierdut la început, când cei din jur au pur şi simplu altă viteză ca mine.
M-am chinuit efectiv să-l ajung pe Aurelian Cotuna, pe când am ajuns în spatele lui am luat-o greşit cam 1 minut, suficient ca să rupem contactul de cei din faţă. Apoi m-am străduit să mă ţin de Adi Cosma, cu care practic am alergat mai toată cursa. Pe ultimii 3-4 kilometri am reuşit să mă încadrez într-un grup din faţă, din care pot spune că făceau parte şi Sove şi Ştefan Sălăgean … pe care însă nu i-am văzut decât la finish.
Am fost mulţumit, a fost fain, am încheiat pe locul 16 la general (Ingrid evident a fost mai rapidă) – timp 2h12min50sec.
La categoria de vârstă 45-54 fost pe podium, pe locul 3.

Să nu zic totuşi că n-am mai făcut nimic între timp: am fost voluntar pe traseu la Făget Winter Trail, organizat de Runners şi Rupicapra. Da, acum sunt membru şi la clubul Rupicapra, şi mă bucur că am alături oameni faini şi sportivi cu care de altfel am şi alergat în concursuri, inclusiv în echipă. A fost o adeziune firească, sper să-i pot ajuta puţin şi eu în proiectele lor.

La bună vedere pe coclauri!

Dec 092018
 
Cupa Mosului

Cupa Moșului – am pus această poză cu prietenul Kurta Aladar pentru că merită

Pe o vreme plângăcioasă am participat la Cupa Mosului – concurs de orientare unde în centrul atenției au fost copiii.

De data aceasta chiar a fost ultimul concurs de orientare din acest an, asta apropo de Cupa Berii la orientare. Cupa Berii este evenimentul care marchează sfârşitul de an la orientare, e un concurs de tradiţie … locală. Fireşte, nimeni nu se aşteaptă ca sfârşitul de an de orientare, … cel real, să fie chiar cel dat cu precizie matematică de Cupa Berii. Să revenim…

Înainte de start am făcut o scurtă alergare cu prietenii în cadrul evenimentului Alergăm pentru Gizi . Să fie sănătate și totul să se încheie cu bine!

După proba mea de orientare cu 5,6km parcurși în 55min – locul 7 la categorie – (în specificații traseul categoriei M45 “la optim” era de 3,5km cu 130m diferență de nivel), am participat împreună cu Cristian Manea la un eveniment personal intitulat ad-hoc – “În căutarea lui Bugja Andrea” . Evident că ne-am luat cu poveștile, dar am și demarcat ceva ca sa avem scuze. Andrea sosise între timp. 

Mulțumim pentru organizare, a fost fain ca de obicei.
48058879_10217114862768739_3092609416441102336_o_10217114862728738.jpg47684942_10217114861448706_1304746867648626688_o_10217114861328703.jpg 48168948_10217114862928743_8608930802853478400_o_10217114862848741.jpg 48264346_10217114861608710_3513876005154455552_o_10217114861528708.jpg 48370636_10217114862688737_594126481072848896_o_10217114862568734.jpg 48255898_10217114863688762_760589981717626880_o_10217114863488757.jpg

 

 
Dec 092018
 
Centenar
Centenar

Ce a însemnat Centenarul pentru mine? Ca să fie deosebit, să îmi rămână amintiri plăcute, m-am gândit să particip alături de prieteni de la diferite activităţi de timp liber – la evenimente care marchează 1 Decembrie.
E tot o “unire în cuget şi simţiri”.

1. O sută de kilometri cât un veac de unire – 30 noiembrie
2. Cluj EcoTrail Ultramaraton – 01 decembrie
3. Cluj Winter Race – 02 decembrie

1. O sută de kilometri cât un veac de unire
În 30 noiembrie am parcurs cu prieteni ciclişti cei 100 de km ce despart Cluj-Napoca de Alba-Iulia. Manifestaţia a fost organizată de Clujul Pedaleaza .
Între timp am şi filmat, vlog cum se zice. O ştire a apărut la TVR Cluj şi o bucăţică a fost şi de la mine. Ce nu a apărut am pus într-un material pe youtube, inclusiv interviurile scurte de la prietenii mei Elena Nicolae şi Marin Marie.

47218717_10217070290574462_7112314874075545600_o_10217070290454459.jpg 47286800_10217070292454509_2826330480700293120_o_10217070292374507.jpg 47391932_10217070291014473_5796215965481959424_o_10217070290734466.jpg 47420105_10217070291454484_5035980743768014848_o_10217070291374482.jpg 47290692_10217070286534361_1877126395998502912_o_10217070286414358.jpg 47251034_10217070286814368_4811662916954619904_o_10217070286734366.jpg 47436219_10217070289934446_7248642453220098048_o_10217070289894445.jpg 47320918_10217070289574437_333861212511010816_o_10217070289494435.jpg 47210532_10217070288374407_972160805157994496_o_10217070288254404.jpg 47462768_10217070286654364_4822166676088815616_o_10217070286574362.jpg 47284429_10217070288134401_560328339743571968_o_10217070288014398.jpg 47386358_10217070287214378_3260984289201750016_o_10217070287054374.jpg 47378609_10217070287494385_7285315976369799168_o_10217070287454384.jpg 47075495_10217070293254529_3905232518927876096_o_10217070293174527.jpg

 

 

Am pornit mai mulţi, am ajuns ceva mai puţini, apreciez efortul tuturor, dar a fost niţel o cursă contra cronometru pentru că trebuia să ajungem la ora 14 la Alba-Iulia şi trenul de întoarcere era la ora 16. Ok, nu ne puteam baza ca trenul intarzie… 🙂

Provocarea a fost frigul, pe la -12grd C, iar pe bicicletă senzaţiile sunt şi mai “plăcute”. Noroc cu punctele de alimentare gândite din 20 în 20 de km. 

Știrea difuzată pe TVR Cluj – pe canalul youtube RegisiPioni

Interviurile și ce am filmat – pe canalul meu youtube

Ne-am oprit la Mirăslău, chiar la drumul naţional. Nu cred că ştiaţi că există 2 monumente şi puţini dintre noi ne-am oprit acolo până acum, deşi am trecut de zeci de ori cu maşina. Un monument este cel care marchează luptele de la Mirăslău pe vremea lui Mihai Viteazu, iar celălalt luptele din al doilea război mondial.

La final, la Alba-Iulia, deja lumea era în sărbătoare şi cu greu am încăput printre cai, căruţe, soldaţi şi, evident, public.

Mulţumesc pentru companie prietenilor, unii au venit de la Târgu-Mureş, alţii s-au lipit de noi la Turda, a fost fain şi de-a dreptul romantic înapoi cu trenul. 🙂 

Top

2. Cluj Ecotrail Ultramaraton

De data aceasta am ales să fiu alături de prietenii alergători (şi nu numai) la un concurs organizat de Sport Management Events . 

Dacă e sărbătoare, să fie şi o bucurie. Pentru mine aşa a fost, deşi nu mi-a fost chiar uşor.

47230054_10217070475899095_6407976194997747712_o_10217070475819093.jpg 47367539_10217070475419083_2131366800401629184_o_10217070475339081.jpg 47218704_10217070474779067_7862836224090701824_o_10217070474659064.jpg 47318140_10217070476579112_2594041091506307072_o_10217070476499110.jpg 47214248_10217070474539061_1241528071492730880_o_10217070474379057.jpg 47370946_10217070476979122_2955774691853205504_o_10217070476819118.jpg

Ca de obicei, frig, suntem mai puţin obişnuiţi acum, ne-a luat ca din oală. În trei zile temperaturile au scăzut de la pozitiv la minus 10-12. Dar ce mai contează, acum 100 de ani a fost zăpadă şi erau vremuri mult mai grele.

Un concurs frumos, pe poteci, drumuri pietruite şi de ţară, parţial prin păduri, de la startul de la noile terenuri sportive şi de agrement pentru public din capăt cartier Gheorgheni, traseul trecând prin Borhanci, Feleacu, livada Palacsai. Ne-am învârtit suficient cât să fie 50km. Sper să nu se construiască în zona Palacsai acum, că terenurile au revenit la proprietarii de drept – felecanii. 

Mulţumesc Adi Cosma pentru tovărăşia pe parcurs, m-am ţinut cu greu de tine. O mare parte din traseu am alergat şi alături de Botezan Mihaela Maria , am fost un trio care ne-am descurcat binişor cu marcajele şi ne-am stimulat reciproc. 

Am vrut să închei în primii 10, ştiam sigur că cel puţin 6 concurenţi sunt în faţa mea, şi am reuşit să mă mobilizez şi mai mult la final. Finish-ul a fost la sprint, unde m-am luptat cu Előd Szőcs şi am fost despărţiţi de sutimi de secundă. Nu m-aş mira să facă şi schi fond, că a reuşit să-şi împingă piciorul înaintea mea. 🙂

În orice caz, locul 10 pentru mine, 4h52min, cu un finish tineresc.

Mulţumesc pentru poze!

Top

3. Cluj Winter Race

Am încheiat zilele Centenarului cu un concurs de MTB/cyclocross – Cluj Winter Race , organizat în principal de Vlad Sabău. Au mai fost ediţii, atunci cu zăpadă. Acum a fost chiar cald după standardele din zilele precedente.

Am făcut aşadar o incursiune în lumea ciclistilor mai “înrăiţi”, pasionaţi de concursuri de MTB şi în extrasezon de … revelaţia cyclocross. Eu am rămas totuşi la MTB.

A fost fun, într-adevăr concurenţa mea la MTB nu a fost chiar ca şi la proba de cyclocross, dar a fost spre binele meu. 🙂

47262113_10217070694824568_743395123097763840_o_10217070694704565.jpg 47495902_10217071058233653_2714660167068155904_o_10217071058153651.jpg 47681985_10217070699704690_2697716224732692480_o_10217070699544686.jpg 47222069_10217070695624588_3836983018988240896_o_10217070695584587.jpg 47250470_10217070695784592_2482739706974961664_o_10217070695744591.jpg 47317613_10217070692544511_3302124574044323840_o_10217070692384507.jpg 47574002_10217071057553636_7526001657260277760_o_10217071057433633.jpg 47245431_10217071057513635_5991611473934155776_o_10217071057353631.jpg 47491571_10217071057273629_448718482071093248_o_10217071057233628.jpg

Nu prea mai am încredere în tehnica mea de la MTB, mai puţin am fost în ultima vreme prin păduri, aşa că am ales sistematic variantele safe, ruşinoase dar sănătoase – alergare “pe langă” bicicletă în porţiunile pe care le-am considerat mai riscante.

Concursul a constat în bucle în fostul poligon de pe Valea Gârbăului, câte apucai să faci pe durata unei ore. Aveai de urcat scări până într-o clădire părăsită, mai erau porţiuni mai tehnice cum se văd în poze, suficient cât să-ţi tot rupă ritmul şi să te obosească cât pentru un maraton. 

M-am străduit ceva, iniţial credeam că am ceva şanse în competiţia mea cu prietenul Fabian Karoly Pal , dar azi a fost mult mai bun. Pentru mine n-au fost decât 6 ture (14,5km), dar important e că mi-a revenit dorinţa să “mă dau” pe biţă. Am încheiat în primii 15 (că 15 am fost cu toţii la MTB 🙂 ),
mai precis pe locul 8. 

Ce a fost foarte interesant pentru mine – urmărirea competiţiei de cyclocross şi în special a luptei dintre Eszti Bereczki şi Suzi Hilbert. Felicitări pentru spiritul de luptă!
Am ales şi o poză cu Tymy Pacurar , în amintirea maratonului alergat de noi la Alba-Iulia, tot de 1 decembrie acum câţiva ani. După aceea pasiunea lui s-a stabilit la MTB. 

Frumoase poze, concludente despre cum a fost pe traseu, mulţumesc! 

Astfel am reunit şi eu pasiunile mele de timp liber cu ocazia Unirii.

Top

Nov 102018
 


Walking Month - pășim pentru campioni

Walking Month – pășim pentru campioni

Ca în fiecare an, am participat şi acum în echipajul clasic “UltraRunners” la Walking Month – ediţia a IV-a. Componenţa noastră a fost deci Andrei Sovereşan, Ianko Slovak, Antoniu Radoni şi subsemnatul. Acum organizatorii (şi implicit concurenţii) au ales să sprijine prin acest eveniment caritabil Centrul Lamont. Până să scriu eu acum, Jocurile Paralimpice s-au şi desfăşurat şi sportivii noştri au obţinut rezultate frumoase.  Mă bucur că fost şi noi o părticică din acest angrenaj. Pozele de mai jos sunt mai elocvente decât cuvintele mele.

 

 

O parte din sportivii paralimpici prezenţi la premierea noastră şi obiectivul Walking Month din acest an

Cum a fost pentru noi partea competiţională? Fără să insist prea mult, practic am ţinut cont de câteva linii directoare, cu observaţiile de rigoare:
1. Nu avem un obiectiv stabilit, fiecare face efort şi implicit paşi câţi vrea.
Observaţia este că ştim din experienţa anilor trecuţi că în timpul concursului, oricât de nepăsători încercăm să fim, n-o să reuşim să rămânem detaşaţi, cel puţin o parte dintre noi.  Suntem genul competitiv, nu are sens să ne amăgim. Ca urmare n-am mai făcut ca anul trecut, să am zile întregi cu câteva sute de paşi, uneori să uit să port ceasul. M-am străduit să fiu mai constant de la început, cu o limită minimă de 35.000 paşi/zi. Limita mi-am stabilit-o pe baza experienţei din anii trecuţi şi a fost doar în cazul meu, coechipierii mei făceau paşi “la liber”, cum am stabilit.
2. Avem idee despre componenţa echipelor concurente cel puţin despre cele care e probabil să ajungă la vârf. Personal, nu credeam să apară mari surprize, chiar dacă numărul de concurenţi a crescut şi evenimentul s-a extins. Aşa că tot la vechii mei prieteni şi adversari de moment am apelat ca să ne … tachinăm reciproc, dar constructiv.
3. În cursul lunii ştiam că vom participa la concursuri de alergare importante, iar faptul că ultima zi Walking Month e duminică ne avantaja. Chiar dacă intrăm mai lent în competiţie, vom avea salturi mari din când în când. Pentru mine de exemplu situaţia a stat în felul următor: am fost voluntar la Apuseni Ultra Race 170km, ca închizător pe traseul Arieşeni – Răchiţele, care trecea prin Padiş şi Vlădeasa – aproximativ 100km; am participat la Pirin Ultra 161km în Bulgaria. Concursul cu start-finish-ul în staţiunea de schi Bansko a avut loc chiar în ultimul weekend Walking Month, eu am încheiat sâmbătă, iar duminică am făcut o excursie cât un maraton pe vârfurile mai importante din Pirin – Vihren şi Kutelo.
4. Trecem când e cazul la categoria profesionişti, fără să ne punem multe întrebări. Walking Month şi în acest an a avut regula ca dacă o echipă în 3 zile consecutive depăşeşte 100.000 de paşi trece automat la profesionişti.
Anul trecut puţine echipe au fost la profesionişti, noi ne-am străduit să rămânem la amatori (atunci am încheiat pe locul 1 la amatori). Acum chiar din prima săptămână am devenit “profesionişti”, nu cred să fi trecut 5 zile. Aşa s-a întâmplat… Logica era că, şi fără să ne facem planuri mari de la început (cu atât mai mult), măcar să nu ne reducem posibilitatea de a ajunge la vârf prin limitarea numărului de paşi când chiar puteam face mulţi. Astfel, speram că vom reuşi să ţinem pasul cu echipele bune, dar care sunt … nehotărâte.
Am prevăzut că majoritatea echipelor îşi vor rezerva dreptul de a trece “când vor ele” la profesionişti şi am sperat că vor lua decizia cât mai târziu, în ultima săptămână. Eu le-am spus “nehotărâţii”, şi cred că multe echipe puteau să fie în faţa noastră dacă nu erau “cu picioarele în două luntri”.

Rezultatul nostru: locul 1 la Profesionişti, Andrei a fost locul 2 la individual şi eu locul 3.  Doar 11 echipe la Profesionişti! 580 echipe la Amatori, cu o concurenţă acerbă! Pozele de mai jos sunt edificatoare. Noi am fost pe locul 2 la general, echipa de Amatori FightyCrown a fost cu 499.163 paşi în faţa noastră. Le mulţumim că au rămas la Amatori, toată stima pentru efort. Locul 1 la individual a fost Livia Szigyarto, o mare ambiţioasă. Felicitări, Andrei n-a fost mult în spatele ei.

 

 

Pun mai jos şi situaţia mea la individual:

 

 

Mulţumesc mult coechipierilor pentru cooperarea la această ediţie! De anul viitor voi încerca să mă implic în alt mod la Walking Month. E un concurs caritabil care şi-a arătat beneficiile în comunitate şi sigur va fi sprijinit de noi să continue. Succes organizatorilor şi felicitări participanţilor pentru implicare!

În timpul premierii am fost intervievat de colegii mei de la Ştiri, câteva cuvinte apar şi în clipul de mai jos.

O descriere mai de ansamblu a ceea ce a însemnat Walking Month în acest an poate fi văzută în emisiunea “Actual Regional” de pe TVR Cluj, difuzată în 16 octombrie, unde a fost invitat Doru Şupeală – coordonatorul proiectului Walking Month.

Jul 302018
 


Îmbarcarea – Triatlon Cluj

În sfârşit un triatlon anul acesta! După atâta alergare simţeam nevoia unei evadări. La Tarniţa apa e foarte bună pentru înot dacă ai costum de neopren, se poate însă şi cu costum clasic. M-am înscris la Triatlon Cluj destul de târziu, la limită înainte de epuizarea locurilor disponibile.

E a treia participare a mea, cu o pauză anul trecut, fără să pun la socoteală prima ediţie la care s-a înotat în lacul format la barajul Floreşti. Atunci, în 2014, a fost apa foarte rece, cei care au considerat că e prea mare disconfort (inclusiv eu) nu au înotat şi au aşteptat pe margine până ultimul înotător a ieşit din apă ca să poată continua cu proba de bike. Era cineva care abia de câteva luni învăţase să înoate, aşa că încurajările noastre n-au părut să aibă vreun efect. 🙂 Urmarea a fost că triatlonul de la Cluj a fost mutat la Tarniţa, unde şi dealurile din jur permiteau un traseu de MTB mai deosebit, şi aşa a rămas până acum.
Pentru că anul acesta nu m-am antrenat deloc la înot n-am fost atât de imprudent să mă înscriu şi la Traversarea Tarniţei, realitatea mi-a dat dreptate – la cât de lent am fost nu cred că mă încadram în timpii limită.

Şi a venit ziua startului. Sâmbătă la Cluj turna cu găleata la ora 7 dimineaţa şi, în timp ce mă pregăteam, nu m-am putut abţine şi am căutat pe FB evenimentul, să văd dacă organizatorii nu anulează concursul. Nu era atât problema cu înotul, cât cu traseul de bike care şi-n mod normal nu e uscat. La Tarniţa e un microclimat, iar rezultatul e că plouă des. Nicio ştire de ultimă oră însă, s-a oprit şi ploaia şi m-am prezentat la coada lacului.

Mulţi prieteni, cunoscuţi, cu mulţi dintre ei nu m-am întâlnit în ultima vreme, fiind angrenat în alergare pe distanţe lungi. Aşa că, printre multe salutări, am început să-mi pun lucrurile în ordine, mai grijuliu ca de obicei, unele amănunte uitându-le.

A fost fain, abia am aşteptat să intru în apă, să închei cu proba de înot. Ca să mă exprim mai exact, să scap de proba de înot. N-a fost greu, dar am ieşit printre ultimii din apă. Unde sunt vremurile acelea când 39min la 1500m nu erau chiar de … top 5 de la coadă? 🙂 Nici nu m-am uitat în spate, n-avea rost. În fond la standurile de biciclete era cam pustiu, n-a fost greu să-mi văd MTB-ul. Am mai pierdut 5 minute şi la T1, că nici cu echiparea nu am fost rapid.

bike.jpg

Urma însă proba de MTB unde eram sigur că voi recupera mult faţă de triatloniştii obişnuiţi, pentru că traseul era mai greu ca de obicei în urma ploilor. M-am înarmat cu răbdare, cu atenţie la momentul şi locul depăşirilor. Asta e, eu mi-am creat problemele cu înotul meu performant. M-am simţit excelent pe traseu, cu atâtea noroaie şi bălţi. Acasă mi-am spălat de câteva ori tricoul şi apoi l-am pus în maşina de spălat, nu cred să mai arate însă ca înainte. Pe coborârea în valea Someşului Cald m-a prins ca şi pe alţii o răpăială puternică, a trebuit să încetinesc puţin, se formaseră pâraie şi trebuia să am grijă pe unde trec, să evit locurile cu posibile obstacole ascunse. 1h43min mi-a luat proba, m-au încurajat şi organizatorii, recuperasem multe poziţii şi urma proba de alergare unde trebuia să fiu chiar mai bun.

La alergare însă nu eram antrenat pentru viteză şi asta s-a simţit. Pulsul tot pe la 160bpm a fost, dar cred că 30bpm au fost doar agitaţie browniană. Am mai recuperat puţine poziţii, în fond deja ajunsesem în preajma concurenţilor mai puternici. 45min pentru 9km a fost timpul meu, n-a fost rău, alergarea ca şi MTB-ul au fost off-road cu diferenţă de nivel.

Cu timpul de 3h13min46sec m-am clasat pe locul 24 la general şi 1 la categorie. Rachetele însă au fost departe, primul timp a fost de 2h29min.

Triatlonul de la Cluj mi-a retrezit plăcerea concursurilor de triatlon, mai am câteva zile la dispoziţie să mă decid dacă particip şi la Beliş. Apoi urmează UTMB, ţinta mea principală din acest an.

Mulţumesc mult prietenilor, organizatorilor, voluntarilor pentru companie, pentru încurajări. A fost o atmosferă veselă, mai toţi arătam la finish ca după o bătălie în noroi. Mulţumesc pentru poze, sper să ne vedem cât de curând la Beliş!

 

Jul 022018
 



Luna iunie din acest an a fost mai deosebită faţă de anii trecuţi. Cresc copiii, brusc sfârşitul de an şcolar devine mai important ca şi cel calendaristic. Deşi eram înscris la maratonul Roşia Montană … mi-am zis că mai sunt ani. Am ales Get fit with Garmin , un concurs “3 în 1”, unde am putut participa cu toată familia… sau cel puţin aşa a fost planul iniţial. În plus m-am bucurat să văd că sunt implicaţi în eveniment prieteni de la CAR Universitar Cluj şi Clujul Pedalează. E fain să existe colaborare între firme şi cluburi, mai ales din acelaşi oraş, nu este prima dată când văd acest lucru – e normal.

Am făcut înscrieri la foc automat la cele trei probe competiţionale (au mai fost ateliere de yoga, body fit şi nutriţie): alergare cu obstacole şi MTB pentru mine, alergare cu obstacole family pentru perechile Tudor şi Diana, Andreea şi cu mine. Nu mă întrebaţi pe ce criterii s-au făcut perechile, nu eu am hotărât, am o vagă impresie că există un algoritm la mijloc – o înţelegere între copii.

M-am bucurat să fiu considerat “ambasador sportiv al probei Family din cadrul Get Fit with Garmin 2018”, am şi scris câteva cuvinte motivaţionale (ok, nu pot să spun doar “câteva”, au mai “plivit” şi ei) – un link .

Desfăşurarea competiţiei

Cumva m-am simţit ca D’Artagnan când a trebuit să confirme că i-a provocat la duel pe cei trei muşchetari … pe rând: particip la toate probele, dacă rezist (fără haştag) de la una la alta. Între timp Andreea a considerat că proba ei de obstacole – Capacitatea – a fost destul de epuizantă şi mi-a dat astfel un răgaz mai mare între alergare şi MTB, pe care l-am petrecut ca spectator la family.

start obstacole.jpgcauciucuri.jpg

folie1.jpg

A fost prima oară când am participat la o probă de alergare cu obstacole. Ştiam la ce pot să mă aştept, noroc că acest concurs a fost mai mult de popularizare, de iniţiere. Am avut de făcut două ture în jurul hotelului Belvedere, solicitante fizic, cu urcări şi coborâri bruşte ce includeau trepte. Partea de obstacole a fost reprezentată, în ordine, de o echilibristică pe banci cum vezi în sălile de sport, de sărit printre cauciucuri de maşină, de un topogan cu apă – folie întinsă pe pământ udată cu apă – mai am şi acum urme şi, la sfârşit, am sărit garduri. Primii concurenţi au dispărut rapid din peisaj, că pur şi simplu am uitat de ei. Mi-am adus aminte de ei abia după ce am văzut clasamentul 🙂 . A fost un loc 9 pentru mine, rezonabil.

family.jpg

A urmat deci proba family – o tură pe acelaşi traseu, reprezentanţii familiei mele au rămas doar Tudor şi Diana. Foarte bine a mers Tudor – locul 1 la categoria lui şi 4 la general.

bike.jpgbike1.jpg

A venit apoi ploaia, numai bine că urma MTB-ul. Traseul însă nu a apucat să se îmbibe prea tare cu apă şi să devină periculos. S-a putut da startul cu o uşoară întârziere. Simpatică şi proba aceasta – 5 ture, dar obstacolele au fost înlăturate şi porţiunea cu topoganul scoasă. M-am simţit bine, iar după ambuteiajul de la început am mers tot mai bine. Din păcate m-a depăşit Vlad Sabău şi am fost nevoit să mă opresc după 4 ture din cele 5, pe când să-l înhaţ pe Călin Drule. 🙂 Parcă mai uşor e fără obstacole, am încheiat pe locul 7, la câteva secunde de Călin.

La final

Dacă tot a fost vorba despre familie şi sport, nu pot să nu menţionez că la MTB şi family a participat şi sora mea. La MTB a fost prima (ar fi trebuit să particip cu ea la 4 Munţi ca acum 2 ani – echipa Vezentanii – dar s-a amânat concursul), iar la family pe locul 3 la categoria celor mici. Bravo lor!
Mulţumesc pentru poze, pentru atmosferă. Mă bucur că am rămas la Cluj. Mulţumesc organizatorilor că m-au ales ambasador la family la acest concurs, sper că nu i-am dezamăgit.

Jun 032018
 

Între primele mele”keyframe-uri” de anul acesta Istria 100 mile, Salomon UltraTrail Hungary şi Bike 4 Mountains care urmează am continuat să aleg activităţi de timp liber mai deosebite, care mi-au plăcut anii precedenţi, dar pe linia povestită în Un început de an mai neobişnuit – din postură diferită de cea de concurent sau … participare la tură şi nu concurs.

Aşa pot încadra prezenţa la Tura memorială Jókai Mór – MTB şi Maraton Apuseni family.
La tura memorială am participat pentru a doua oară, şi acum tot la MTB şi tot împreună cu prietenul meu Zsolt L. Am considerat că trebuie să fac ceva şi în vederea concursului Bike 4 Mountains având în vedere că mai tot timpul m-am antrenat la alergare.
La Maraton Apuseni, deşi s-a introdus şi proba de ultra care mă tenta, era prea devreme după concursul din Ungaria ca să-mi revin la un nivel normal şi am ales să revin la family după mulţi ani, ultima dată participând ca şi concurent cu copiii în 2013, la a doua ediţie family. În rest, în 2012 am fost organizator (eu am introdus proba family la Maraton Apuseni, aflat la a doua ediţie) şi din 2014 am participat ca şi concurent la proba de maraton.

1. Tura memorială Jókai Mór – MTB – 12 mai
2. Evenimentul Maraton Apuseni family – 26 mai

 1.
Tura memorială Jókai Mór – MTB a fost şi în acest an un eveniment gândit pentru toată lumea, de la cei mici la cei mari, de la plimbăreţi sau cicloturişti la cei cu veleităţi sportive şi competitive. Au fost ture organizate pentru tracking/alergare şi pentru MTB cu distanţe şi dificultăţi diferite, de la 10k la 75km.

DSCN0934.JPG

DSCN0935.JPG

DSCN0936.JPG

DSCN0937.JPG

DSCN0939.JPG

DSCN0938.JPG

DSCN0949.JPG

DSCN0943.JPG

DSCN0948.JPG

DSCN0946.JPG

DSCN0945.JPG

DSCN0944.JPG

Multă lume ca de obicei, mulţi copii, o atmosferă faină la care au contribuit foarte mult organizatorii şi voluntarii – mai ales gospodinele voluntare. Aşa a fost şi anul trecut. La turele organizate de EKE nu sunt puncte de alimentare cum sunt eu obişnuit la concursuri, cu izotonic, cu batoane, fructe etc, aici sunt produse de casă, “de la ţară”, în care intră zacusca, dulceţurile, magiunul peste care tronează sute de felii de pâine cu untură şi ceapă. Ca băutură principală e apa, dar cine doreşte mai poate servi ceai. Se poate completa “meniul” oricând cu ce cumperi la magazinele săteşti care sunt deschise sigur cu această ocazie. Marea majoritate participă cu prietenii, în grup, aşa că e un bun prilej de socializare, de distracţie. În glumă am pus şi eu o poză cu “apa de izvor” pe care am luat-o în cursa mea cu Zsolt.

DSCN0940.JPGDSCN0942.JPG

DSCN0950.JPG

DSCN0952.JPG

DSCN0933.JPG

Noi am ales ca şi anul trecut (când ne rătăcisem) tot tura cea mai grea – traseul numit N, pe ruta Cluj – Adrenalin Park – BR – Tureni – Sănduleşti – intrare Cheile Turzii – Curmătura – Cheile Borzeştilor – Moldoveneşti – Pietroasa – Piatra Secuiului – Colteşti – Râmetea. Am apreciat că organizatorii au avut grijă să străbată traseele înainte, deşi erau multe variante propuse, iar în cazul Cheilor Borzeştilor au curăţat pe coborâre poteca. Traseul nostru de acum pe Strava

DSCN0953.JPGDSCN0954.JPG

DSCN0955.JPG

Pentru că ziua următoare, duminică, trebuia să fiu la serviciu n-am putut să stau mult la Râmetea şi am pornit încetişor spre casă pe un traseu mai uşor şi mai rapid.

Top

 2.
Evenimentul Maraton Apuseni family am avut ocazia să-l văd anul acesta mai de aproape şi de asemenea am putut aprecia mai bine munca depusă de colegii de la CAR Universitar în organizarea basecampului. Eu consider că acest maraton a ajuns să fie unul dintre cele mai bine organizate concursuri, nu numai din ţară. Bravo alor noştri, le mulţumesc şi din postura de participant. Sunt oameni care an de an vin ca voluntari la punctele de control, la basecamp, unii sunt “în anonimat”, nu-i ştiu decât prietenii şi organizatorii.

Anul acesta noutăţile mari cu care a venit Maraton Apuseni au fost proba de ultra şi înscrierea probelor de ultra şi maraton la ITRA. E o mare responsabilitate, un mare pas înainte din punct de vedere competiţional. Eu sper că participanţii la ultra au apreciat pozitiv traseul, e posibil să apară îmbunătăţiri de anul viitor, poate legate şi de încadrarea probei la 5 puncte ITRA, nu 4 ca acum. Asta ar însemna lungime mai mare şi diferenţă de nivel crescută. Momentan n-au apărut clasamentele la ITRA, dar nu e motiv de îngrijorare, nici la Salomon Ultra-Trail Hungary încă n-au apărut, deşi s-a desfăşurat cu o săptămână înainte.

20180526_101341_HDR.jpgDSCN1040.JPG

DSCN1039.JPG

DSCN1038.JPG

DSCN1035.JPG

DSCN1042.JPG

Cum mă simt eu legat mai mult de proba family, rândurile următoare se vor adresa acestei probe.
Ca de obicei am fost să marchez traseul cu zile înainte, dar micile panouri cu imagini vesele au fost pregătite şi puse de voluntari. Traseul de family e unul dintre cele mai dificile pentru copii, având 3,2 km şi 150m diferenţă de nivel.

Ce am remarcat în mod deosebit este că proba family, mai precis evenimentul family, nu se limitează acum numai la concursul în sine. Copiii au putut să folosească hamacele, să se caţere pe un panou artificial, să participe la un treasure hunt în păduricea de lângă Skiland, au mai fost şi alte ateliere gândite pentru ei. Andreea mea s-a lăsat pictată şi a fost încurajată să ajute şi ea la pictarea micuţilor, având o înclinare artistică.

20180526_135827_HDR.jpg20180526_140232_HDR.jpg

20180526_140254.jpg

Proba family transformată în evenimentul family am putut-o aprecia în transformarea ei pozitivă de-a lungul anilor. Am mai scris şi în 2016 despre evoluţie, mai există şi acum poze şi filmare de la prima ediţie – 2012 când au participat o mână de copii şi părinţi – site-ul de atunci mai există pe platforma blogspot,  cum sunt eu ordonat există şi clasamentele 🙂 ,  se vede creşterea evenimentului, acum participând aproape 300 de familii. Atunci am insistat ca toţi copiii să fie prezenţi pe şi lângă podium, în fond contează mai mult atitudinea, participarea, nu rezultatul. Pun o poză din 2012 cu startul de atunci drept mărturie… Încă nu am poză de la startul de anul acesta, pentru comparaţie.

DSC_0001.jpg

remember 2012

Copiii mei au participat în fiecare an şi acum s-au bucurat că îi pot însoţi. Cu atât mai fericit am fost eu că le-am fost alături. Nu mă puteam împărţi să fiu cu amândoi deodată, aşa că până sus la Plopiş am alergat cu Tudor (el având o concurenţă mai tare cu băieţii) şi apoi am continuat cu Andreea până la finish. Tudor a încheiat pe locul 5 la general şi tot  locul 5 la categorie, iar Andreea pe locul 1 la fete.

MA family cu Tudor.jpg33575955_10214433050394618_3158706240117276672_o.jpg

Foarte buni alergători sunt copiii, pun şi mult suflet, dau totul. Bravo lor! Traseul meu pe Strava

Să ne vedem cu bine, pentru mine urmează acum 4 Munţi, unde voi participa în echipă cu sora mea, ca şi acum 2 ani.

Top