Sep 252019
 

Apuseni Ultra Race 170k (generic spus, practic este aproximativ 180k) este o cursă mai deosebită în peisajul curselor lungi “standard” de ultra. Spun standard pentru că oamenii mereu au lungit sau lăţit ca un aluat de pătură concursurile de ultra până concurenţii s-au subţiat de tot.

Am participat la mai multe competiţii de această lungime – UTMB (de 2 ori), Istria 100 mile (de 3 ori), Pirin Ultra 160k (de 2 ori) şi sunt câteva aspecte care diferenţiază Apuseni Ultra Race.
Ştiam de particularități de la început, anul trecut am fost chiar închizător la primele două tronsoane: Arieşeni – Padiş şi Padiş – Răchiţele, în total aproximativ 93km, să-i spun porțiunea mai sălbatică. Ca să ştiu la ce să mă aştept şi în ultima jumătate de cursă cu o săptămână înainte de concurs am fost în recunoaştere traseu cu MTB-ul: Răchiţele – Măguri Răcătău – Staţiunea Muntele Băişorii. După o studiere pe hartă, văzând că această a doua parte e mai mult pe drumuri asfaltate sau pietruite, m-am gândit că bicicleta se pretează mai bine chiar decât alergarea şi, în orice caz, voi face un efort mai mic şi voi fi mai rapid.
Aşa a fost, dar n-am reuşit să mă încadrez în planul A: mers cu maşina şi MTB de la Cluj la Răchiţele, parcurs traseul, întoarcere la Răchiţele pe MTB pe o variantă mai uşoară şi plecare acasă cu maşina, toate într-o zi. Destul de repede, după intrarea pe traseu unde am avut porţiuni de push bike şi carry bike, nu m-am mai luptat inutil, am preferat să fac poze şi am aplicat planul B, în care de la Staţiunea Muntele Băişorii m-am întors acasă la Cluj tot pe MTB şi abia ziua următoare am recuperat maşina de la Răchiţele mergând pe drumul naţional cu MTB-ul.

Prin Apuseni am drumeţit de multe ori, am fost şi cu MTB-ul şi mai demult cu cursiera, când nu exista MTB pe la noi. Faţă de secolul trecut acum traseele turistice sunt mult mai bine marcate. Dar, la un traseu care străbate munţii de-a curmezişul, sunt porţiuni de legătură să spunem mai puţin cunoscute pe care prietenul meu şi organizatorul Cozmin Ardelean a trebuit să le marcheze și încă destul de des. Cerinţa obligatorie pentru concurenți a fost de a avea track pe un dispozitiv gps şi, în plus, instalată aplicaţia Avenza cu harta cu traseul. Având în vedere frumuseţea traseului eu zic că se merită acest sacrificiu, al orientării pe traseu, lucru pe care nu l-am întâlnit la celelalte curse, care erau marcate integral foarte bine în afară de … Pirin Ultra din Bulgaria.

Un alt aspect mai deosebit este traseul puțin spus interesant, care trece prin (şi pe lângă) multe obiective de care sunt convins că aţi auzit şi au denumiri de poveste ca: vârful Curcubăta Mare (1849m, cel mai înalt din Apuseni), Piatra Grăitoare, Vârtop, Groapa Ruginoasă, Cheile Galbenei cu porţiuni de lanţuri, avenul Borţig, izbucurile specifice, Cetăţile Ponorului, Padiş – Vărăşoaia, Cetăţile Rădesei cu trecere prin peşteră, Piatra Tâlharului, Nimăiasa, vârful Vlădeasa (1836m), cascada Vălul Miresei. Toate acestea sunt în prima jumătate de traseu, sunt de vizitat mai înainte de a merge prin munţii din alte ţări, sunt ale noastre. Pentru că în special zona Padiş e împânzită de peşteri, avene, sunt multe marcaje care te pot deruta (de exemplu cele spre intrările la “balcoanele” Cetăţilor Ponorului) şi sunt motiv de rătăcire de pe traseu. Elod Szocs sunt convins că a luat-o greşit pe unul din marcaje, că la PA4 Padiş am fost surprins să văd că a sosit după mine.

Anul trecut ca închizător am putut să-mi mai arunc câte o privire de turist şi în jurul meu, dar e de alocat multe zile de concediu pentru a putea spune că ştii ceva despre aceşti munţi.

După ce până la Răchiţele ai avut parte de tot felul de provocări, acumulând inclusiv cea mai mare parte din diferenţa de nivel a concursului, jumătatea a doua pare uşoară. Nu e aşa, m-am convins după timpii lui Bartha Balint care a încheiat primul cursa anul trecut, i-am studiat trackul (inclusiv la modul flyby) de pe Strava. La MTB la recunoaşterea de traseu totuşi e altă senzaţia, dar nu e uşor nici acolo, mi-au trebuit vreo 9 ore de cicloturism pentru cei 88km să ajung la finish. Şi în această parte sunt locuri cunoscute, poate mai puţin pentru alergători cât pentru biciclişti şi triatlonişti: Dealul Botii, staţiunea Beliş – Fântânele – lac de acumulare, Mărişel, Măguri-Răcătău, vârful Piatra Groşilor, vârful Muntele Mare, finish-ul la Staţiunea Muntele Băişorii. Ce te macină încetul cu încetul la această porţiune sunt drumurile pietruite, netasate. Ştiu din experienţa de la Pirin că alergătorilor de trail nu le place nici asfaltul, nici aceste drumuri. Nici eu nu mă omor după aşa ceva, dar ceea ce îmi place la ele e că nu le place celorlalţi şi rabd cu mai mult stoicism prezenţa lor, îl consider un avantaj.

Sunt peisaje frumoase în această zonă, dar depinde cum nimereşti, zi sau noapte.

Cozmin a gândit bine traseul, startul la ora 6 dimineaţa din Arieşeni permite o logistică mai uşoară în porţiunile întortochiate, cu multe poteci, de la început, dar şi poţi aprecia locurile şi să te bucuri în suferinţă, adică nu doar să alergi să ajungi la finish. În principiu după Răchiţele drumurile nu ar trebui să creeze probleme de orientare, atâta că eu le-am parcurs noaptea şi în localităţi am mai luat-o greşit, mai ales în Mărişel şi Măguri-Răcătău. Şi acolo se construieşte mult, sunt “aproape” staţiuni turistice, la mică distanţă de Cluj, la Mărişel este şi pârtie de schi de mulţi ani.  

Ce mult am scris deja! Dar consider că merită, e ceea ce m-a convins să particip la această cursă “de casă”, un concurs încă cu puţini concurenţi, dar o premieră pentru România: este singurul concurs de 170km+ de la noi.

Prin concurs s-a mai dorit reprezentarea unor tradiţii ale locului şi s-a ales cea a mâncărurilor. Apăi eu n-am apucat să gust din toate că eram grăbit. Iarăşi noroc cu anul trecut… Au fost plăcinte la PA4 Padiş (primul punct de dropbag, km41), ciorbă la cabana Vlădeasa (PA7 km76), gulaş la Dobrin (PA14 km149) unde era prietenul meu Luşu cu familia, sarmale la finish în Staţiunea Muntele Băişorii. Asta clar n-am mai întâlnit pe la cursele lungi la care am participat.
Completare de la Cozmin: a mai fost omletă la Răchițele (PA9, km93, al doilea punct de dropbag) – îmi aduc aminte acum că am mâncat și eu – era Adriana Papp acolo, eu eram grăbit că în sfârșit eram primul și era momentul adevărului, apoi pilaful de orez și ficat de la Beliș (PA11, km116) și șnitețele cu cartofi la Mărișel (PA12, km127). La multe văd că am renunțat, dar nu poți să fii “și cu sacii în căruță și cu boii odihniți”, cum se spune.

Şi las la sfârşit, ca să iasă în evidenţă mai bine, prezenţa la punctele de alimentare, pe tot locul, nu mai vorbesc de finish, a multor prieteni sufletişti ca de obicei, nu toţi alergători, dar asta contează puţin. Sunt drumeţi, muntomani, salvamontişti, au în comun plăcerea de a sta în natură în timpul lor liber. Nu pot să-i enumăr pe toţi, am să pomenesc pe câte unul pe parcursul istorisirii cursei. La ei se adaugă ceilalţi voluntari şi organizatori la care le mulţumesc de asemenea pentru că au ales să-şi petreacă weekendul cu Apuseni Ultra Race, fotografii prezenţi în locuri cheie şi nu numai – poate mai puţin deosebite, dar au ştiut să ne facă să le privim prin ochii lor.

Citind încă o dată ca să corectez cele scrise, nu pot să nu mă gândesc, oare concursul acesta e numai pentru alergătorii clasici de ultra? Contează doar cine e pe podium și cine ajunge la finish, nu poate fi privit și altfel decât un concurs? Eu zic că unii concurenți, din cei care au fost și anii trecuți, vin și pentru altceva. Pot compara acest eveniment cu cele organizate de clubul Eke, cu turele memoriale de alergare/drumeție/MTB Kos Karoly, Jokai Mor și altele, în care sunt implicate și comunitățile din satele prin care trec traseele, tot cu mâncăruri tradiționale (dar mai mult pâine cu unsoare și ceapă, dulcețuri făcute în casă, ceaiuri), în care participanții vin pentru frumusețea locurilor și socializare, puțini merg la stilul competitiv. Și acolo sunt curse mai scurte, pentru cei mai puțin pregătiți de efort de anduranță, inclusiv pentru copii.

 Am fost invitat alături de Cipri Nedea la Radio Cluj să vorbim despre concursul acesta. Mulţumim!

Și clasamentul final cu câteva amănunte.

Pregătirea cursei.

Din cele spuse mai înainte primul lucru îndeplinit, și poate cel mai important, e cunoașterea traseului și a locurilor mai dificile. Și așa am avut probleme, pentru că noaptea se vede altfel, pentru că oboseala te afectează în multe moduri.

La partea cunoașterii adversarilor n-a fost așa de greu, n-am fost mulți, spre 30 de persoane. Dar, cum se spune, nu trebuie să fie mulți, e suficient să fie câțiva mai buni decât mine. Din cele văzute pe ITRA, cunoscându-i și pe unii concurenți, am ajuns la două concluzii: mă voi lupta în special cu Ciprian Nedea și cu Elod Szocs, apoi că niciunul din concurenții mai buni nu au mai participat la un ultra de 170km, concursurile lor netrecând de 120km. Cât de adevărate au fost observațiile s-a văzut, Cipri a terminat pe locul 2 și Elod pe 3. Dar am avut scăpări, de exemplu Alex Știrb, pe care nu-l știam așa de bine, care a fost aproape tot timpul primul până la cabana Vlădeasa de la km76.
Ca de obicei mi-am făcut o listă cu timpii de referinţă la PA-uri, bazându-mă și pe trackul Strava al lui Bartha Balint de anul trecut. L-am urmărit și în modul flyby, să văd unde i-a fost mai greu, de ce n-a reușit sub 24h, timpul lui final fiind 25h30min. Pentru mine oricum 25h30min pare de domeniul fantasticului, am ajuns la concluzia să trebuie să merg la optim pe un timp de 27h, în orice caz sub 30h, dar cel puțin să sper că obțin sub 29h, să fiu cu timp mai bun ca Andrei Țale, câștigătorul din primul an. Știam de la Lușu că Andrei a avut mari probleme la sfârșit din cauza frigului. La final a fost 28h41min pentru mine, singurul de anul acesta sub 30h, rezonabil.
Grosso modo, mi-am împărțit alimentarea după punctele de dropbag Padiș (km41), Răchițele (km93), Măguri-Răcătău (km137). Cu timpul prevăzut de 27h, mi-au ieșit pachete pentru 6h, 8h, 7h, respectiv 6h de cursă.
Am avut probleme cu potrivirea tuturor lucrurilor în dropbag, cam mic dacă vrei neaparat să-ți pui și o pereche de papuci de schimb. Eu mi-am pus totuși papuci în plus, nu i-am folosit, culmea nici șosetele nu le-am schimbat, dar la un așa traseu lung nu doream să rămân desculț pe undeva. Am ținut de asemenea să am la mine în plus o foiță de vânt, pe care eram convins că am s-o folosesc mai tot timpul pe traseu, mai degrabă decât foița de ploaie, am pus și o bluză mai groasă decât bluza cu mânecă lungă din rucsac. Știam cum e când bate vântul pe Vlădeasa sau Muntele Mare, ce frig poate să fie. N-au încăput mai multe din păcate.
Cam atât în mare, mergeam pe două obiective, în funcție de situație, pentru timp de 27h și pentru podium.

Desfășurarea cursei.

Dimineața la ora 6 s-a dat startul din Arieșeni, poate cu ușoară întârziere. Destul de tare s-a pornit pentru mine, poate și pentru că era frig. Primii mi s-au părut să fie Adi Crăciunescu și Mihaela Bodnariu. În orice caz s-a format un grup în față, eu mă străduiam doar să nu-i pierd din vedere, să nu trebuiască să fac efort de orientare, dar eram în ultima treime.

O primă surpriză a venit când am trecut de Cipri și am văzut că rămâne în urmă. Mă așteptam să fie printre primii, dar a pornit prudent, poate prea prudent. Cine știe ce planuri are? În orice caz, la un ultra la o distanță pe care n-o cunoști e mai sănătos să alergi la început mai încet decât prea tare. Și acest lucru dovedește însă că am un avantaj prin faptul că știu ritmul pe care-l pot duce, nu trebuie să tatonez.

La primul punct Stânișor, km8, cred că am ajuns pe locul 7. Începeam să-mi intru în ritm, era tot urcare. Cumva, spre vârful Curcubăta Mică, am bâlbâit-o puțin cu traseul împreună cu alții și a trebuit să scot mobilul cu harta Avenza. Adi Crăciunescu s-a depărtat, eu nu mai eram sigur că Cipri e în spatele meu.

Urc la Curcubăta Mare, alături era Luci Dincea. Mai schimbăm o vorbă, ajungem pe Adi, îl întrebăm dacă în fața celor doi pe care-i vedem în fața noastră mai sunt mulți. Ne spune că-s primii, mie nu-mi vine să cred. De pe vârf se vede până departe, nu văd pe nimeni, dacă totuși mai e cineva atunci e la nivelul lui Bartha Balint și n-am ce-i face.  

Vine vale, apoi tot sus-jos. Prind din urmă cred că pe Alex Știrb, unul din cei doi, și am confirmarea că sunt în primii trei, că Elod Szocs e în față. La PA2 Vârtop, km22, ajung puțin în spatele lui Elod. Eu oricum fac pauze foarte scurte, așa fac de obicei. Încerc astfel și să pun presiune pe ei, să nu stea cât doresc. Și văd că într-adevăr trag destul de tare să se depărteze de mine, iar să țin ritmul lor însemna să-mi ies bine din zona de confort. Îmi tot repet ce mi-am repetat de-a lungul întregii curse: dacă cu acest ritm am reușit chiar să-i ajung, de ce să alerg mai tare? Înseamnă că e suficient. Dacă se luptă între ei, foarte bine.

Vine PA3 intrarea în Cheile Galbenei, km31. Pe Elod nu-l mai vedeam demult, Alex nu era departe. În Chei brusc vedem pe Elod că se luptă să urce în dreapta pe un abrupt. Îl strigăm să coboare, că nu-i pe acolo traseul. Pe zona de lanțuri Alex se depărtează de mine, traversează Cheile foarte bine și nu-l mai văd destul de multă vreme, pe când era aproape sus la Avenul Borțig. Elod m-a ajuns și a rămas cuminte după mine pe urcarea spre aven. În Chei am fost tot pozat și ca de obicei Dan Tăuțan are zona lui favorită.

Vine porțiunea în care punctul galben de marcaj mai primește un punct albastru pentru Cetățile Ponorului. Elod fix în spatele meu parcă mă presează. Mă hotărăsc să-l las să treacă dacă dorește, că eu vreau să mănânc. Simțeam că merg prea tare. După câteva minute nu-l mai văd și un pic mă îngrijorez, oare nu alerg prea încet? Ajung la PA4 Padiș, km41, primul punct în care dropbag-ul mă așteaptă, “la plăcinte” cum mi-am notat pe hârtia cu PA-urile și timpii. De demult acolo sunt plăcinte, când treceam cu prietenii ne spuneam că mergem să facem o vizită la bătrâna cu plăcintele. Între timp bătrâna s-a tot schimbat, parcă a mai întinerit, dar pentru mine tot așa va fi, bătrâna cu plăcintele…

La Padiș văd pe Alex cum se pregătește de plecare. Va trebui să fiu rapid, să încerc să pun presiune la distanță pe el. Nicu Brandas, salvamontist, mă ajută să-mi pregătesc un recovery. Caută un pet pentru mine, din cauza volumului mic al dropbagului a trebuit să renunț la bidon. Plec în grabă, nu mănânc plăcintele. Asta e, am mâncat destul anul trecut. Pe Alex îl văd încă în față, merge pe ușoara urcare. În spate aud că sosește cineva. Cine să fie locul 4, să fie așa de aproape de noi? Mă întorc curios și-l văd pe Elod! Precis se rătăcise, acum abia am realizat că de fapt sunt pe locul 2.

Depășesc pe Alex și Cetățile Rădesei le trec primul, pe Alex nici măcar nu-l mai văd în spate. Iluzorie situație, curând mă ajunge și abia mă țin de el, eram ca o armonică: la drum întins se depărta, pe urcări îl ajungeam. Trecem nu departe unul de altul de PA5 Șaua Cumpănățelul, km51, unde ne aștepta Cozmin cu mașina, abia sosit acolo. Nici nu știu dacă am oprit să pun apă, atât de dornic eram să scurtez oprirea și pentru Alex. La PA6 Nimăiasa, km62, tot împreună cu Alex alergam.

Trecem de intersecția Pietrele Albe de unde pornea bucla de Vlădeasa și de aici n-am mai avut ce face, Alex s-a depărtat. Alerga prea bine pentru mine pentru zonele mai de plat. La PA7, cabana Vlădeasa, km 76, îl văd din nou. Mă uit acum pe timpii noștri, sosise totuși doar cu 2 minute în fața mea. Urma urcarea spre vârful Vlădeasa. Mi se oferă ciorbă, știți mai departe, trec peste. Îmi pune o fată apă în bidoane și dispar. Mai sus cu ceva mă uit să văd dacă Alex mă urmează, să știu cât de mult vrea locul 1. E în spatele meu la vreo 100m. Nu-i nimic, am să mă străduiesc să nu-i fie ușor în continuare. Ajung pe vârful Vlădeasa, mă uit în urmă, nimeni. Este o ultimă şa înainte de vârf, dar Alex nicăieri. Dar de aici urmează aproape numai coborâre până la Răchițele, timp să mă ajungă la ce viteză are este destul. Nu mai țin minte dacă este punct de control pe vârf, văd o mașină de teren, mă gândesc că o fi de la organizatori. Dau telefoane, dau mesaje, nimic. Ori eu, ori ei nu avem semnal. N-am ce face și cobor, vor vedea ei după track că n-am trișat. Aflu la PA8, km83, Pietrele Albe, unde e intersecția, că nu există punct de control și bine am făcut că am venit. Mă sună și Cozmin și lămurim definitiv aspectul. Întreb pe voluntarul de la PA8 când a sosit prima dată locul3, la ce timp față de mine.  E prima dată când aflu o informație despre concurenți (în afară de Alex care până atunci a fost tot cu mine), îmi spune 45min. Super!

Vine Răchițele, PA9, km 93 și al doilea punct de dropbag. Punctul se mutase la școala aflată la vreo 400m mai jos de Căminul Cultural de anul trecut. Știm motivul, se va ține la Cămin o nuntă. Ocolesc școala, nu mă prind că intrarea e pe ușa principală, trebuie să mă întorc și o văd pe Adriana Papp. Fain, e cu fetele la punct, cam singurele pe acolo, mă ajută fiecare cum pot. Atâta că sunt foarte grăbit, mă gândesc că dintr-o clipă în alta sosește Alex și, ca de obicei, vreau să-l oblig să stea puțin. Mai trebuie să am răbdare până pe la km 120, când gândeam că ceva trebuie să se întâmple cu unul din noi, dar din când în când mă ia valul. N-am mai fost niciodată primul la general la o competiție de acest gen. Până aici a mers totul bine, am ajuns pe lumină, era cam ora 19.20, eram chiar în grila de 25h! Și asta fără să o fac intenționat, așa a ieșit. E drept că Balint ajunsese cam cu 40min mai repede anul trecut și la final a scos un timp de peste 25h. 

Acum pentru prima dată am început să-mi doresc să știu când vine următorul concurent, să pot să-mi dozez efortul, să știu cât pot sta la PA-uri. Adriana nu știe sigur dacă are voie să-mi spună astfel de informație, eu mă gândesc că poate sunt singurul concurent din toată competiția care nu știe cum stau adversarii. Live-ul se pare că nu merge. În plus, îmi puneam întrebarea: ce e mai important, locul 1 sau timpul scos? Aleg timpul și alerg mai departe. N-am ce face, în continuare voi alege opriri scurte la PA-uri.

Trece PA10 Dealul Botii, km 102, vine PA11 Beliș, km 116. La Beliș, la Salvamont, sunt prieteni ca de obicei, obțin promisiunea că voi fi sunat sau primesc mesaj când pleacă al doilea concurent. Nici n-a fost nevoie să le spun numărul meu de telefon, îl aveau în agendă. Sunt aproape convins că al doilea e Cipri. Aflu în sfârșit că al doilea e la peste o oră de mine. După Răchițele, așa cum am spus, sunt lungi porțiuni de șosea și drumuri pietruite. Trebuie să am ceva viteză, să nu dau speranțe la urmăritori. 

Ajung la PA12 Mărișel, km 126, după ce am scăpat cu bine de urcarea de la Barajul Fântânele. Așa cum observasem cu o săptămână înainte, urcarea fusese curățată de prieteni de la MTB downhill, au pregătit-o pentru coborârile lor, li se părea potrivită. Nouă ne-au ușurat traseul, că nu mai erau tufe și pietrele mai rebele au fost înlăturate. Pe la Mărișel, înainte de PA, la capătul de telescaun, am făcut două rătăciri mai serioase, nu mai mult de 5min în total cred. N-am nimerit drumurile la intersecții, deja era noapte, a trebuit iar să scot mobilul cu harta Avenza, trackul de pe ceas mai mult mă încurca.

Urmează coborârea pe Drumul Generalului până la Măguri-Răcătau, PA13, km138, ultimul punct de dropbag. Până aici totul bine, mă străduiesc să nu forțez pe coborâre, e plin de pietre și e foarte lungă. Îmi tot repet că trebuie să mănânc peste 2-3km, să nu las coborârea să mă fure și să ajung leșinat în Măguri. Iau un gel și atât. Poate trebuia mai mult.

Din Măguri-Răcătau teoretic nu mai e mult, cam un maraton. Dar urmează o urcare grea la Dobrin, care și la MTB mi s-a părut interminabilă, cam de 900m diferență de nivel. Nu m-am uitat pe graficul meu de timp, dar văd că eram chiar bine: 20h07min, la aproape o oră peste timpul lui Balint, dar cu o oră mai repede decât estimarea medie pentru timpul final de 27h.
Pachetul meu pentru acea porțiune era pentru aproximativ 6h. Balint făcuse mai mult, eu sigur voi face și mai mult, 7-8 ore. Mă tot miram de ce mă întreabă lumea dacă doresc să scot sub 24h! Probabil arătam bine și aveam timp bun. Doar că de la Măguri-Răcătău sub 4h au scos doar maratoniștii care aveau startul de acolo, sub 6h nu știu dacă a scos cineva la proba de 100km.

Pornesc ca de obicei repejor spre Dobrin. Cum ies din Căminul din Măguri, cum mă izbește frigul. Sunt gata să mă întorc să mă îmbrac mai gros, dar îmi aduc aminte de Cozmin când spunea că nu avem voie, o dată ieșiți gata… Așa că sprijin bețele de un gard și iau tot ce am pe mine. Mă gândisem că pe Muntele Mare va fi frig noaptea și îmi luasem din dropbag bluza mai groasă, nu cea de dimineață de la start. Mi-am luat mănușile, simțeam că îngheț. N-am avut ce face și mi-am pus și suprapantalonii. Sus, peste tricou și bluză, mai aveam foița de vânt și cea de ploaie. Blindat așa am început să alerg cu capul în pământ, dornic să mă încălzesc. Trebuia doar să mă mișc și căldura corpului sigur va rămâne acolo, nu va trece de îmbrăcăminte.

Doar că iar am luat-o greșit… Pe track îmi apar vreo 4 minute îmbrăcatul și vreo 10 min rătăcirea. Numai bine că m-am băgat iar în priză. Dar încep problemele de altă natură, parcă în lanț. E pe la 2 noaptea, mă apucă picoteala. În mod normal n-ar trebui, rezist o noapte nedormită fără probleme în regim de concurs. Apar și niște frisoane, ba transpir, ba îmi revin. Mai hârâi, frigul îmi afectează căile respiratorii. De încălzit mă încălzisem, renunțasem la mănuși și glugi. Mă chinui să urc cam cu 4km/h (15min/km pace), mă gândesc că cine-o fi după mine nu poate câștiga mai mult de 2min/km, dacă urcă cu 5km/h. Și nu-s decât câțiva kilometri. Mă apucă foamea, mai și mestec. Asta e, cumva intru în echilibru. Și trec 2-3 kilometri chinuitori, mă pregătesc pentru alergare. Încerc “să-mi dau cheie” pe porțiunile de urcare mai ușoară. După câțiva pași simt însă că nu mai am aer. Merg din nou până îmi revin și iar încerc. Și tot așa, până simt că mă epuizez degeaba. Pur și simplu nu pot respira adânc, nu pot fugi. Mai greu a fost să realizez și să accept că de problema asta nu voi scăpa până la finish. 

Și cam gata cu timpii buni pentru mine, a contat doar să rămân pe primul loc. Mi-am propus să mă uit acasă la pulsul meu pe toată porţiunea aceasta, la încercările mele de a mă pune în alergare. Se vede că am încercat de zeci de ori, cel mai bine după cadență: ba pe roșu de la mers, ba alte culori.  

Lușu cu Miha mă așteptau la PA14 Dobrin, km149, la gulaș. Pe când eram aproape sus m-a sunat impacientat: ești bine, au trecut 3h! Sunt bine, dar nu pot alerga nicicum! N-am decât ușoară febră musculară dar nu pot respira cum trebuie! Mă lupt mai departe, sper ca mâncarea caldă să mă redreseze. Ajung în sfârșit, vreo 3h20min a durat porțiunea. O căsuță primitoare, țărănească, intimă. Cred că la toți concurenții le-a plăcut acolo. Mănânc gulașul, dar nu simt nici gust, nici miros, stomacul nu-mi spune nici că-i plin, nici că-i gol. Clar nu mă simt bine, doar când ești bolnav îți pierzi din simțuri. Nu mai iau o porție, consider că atât e de ajuns. Le mulțumesc și plec. 

Și cu îndărătnicie tot încerc să fug. Pe tot traseul până la finish. Știu și de la Lușu că Cipri e la aproape 2h de mine, dar dacă Cipri e mai fresh și poate fugi… Ajung la PA15, La Tină, km 155. Aici e Gyogyi, povestitoare, doar că nu are cu cine. Eu nu deschid gura mai mult decât e necesar. Îmi spune că Cipri Cioba e pe traseu și marchează spre Muntele Mare, am să mă întâlnesc cu el când se întoarce. Așa a și fost, ne-am văzut pe ocolirea Stației Meteo de pe Muntele Mare. Îl rog și pe el să mă anunțe dacă vine cineva și plec.

Greu am ajuns la PA16 La Mlaștini, km 168. Cozmin mă întâmpină din nou, spunându-mi că nu arăt prea vesel, ca să mă exprim decent. Înainte de finish mi-am dat bulendrele jos, am rămas doar în tricou, suprapantalonii însă i-am păstrat. Am putut să mai și alerg, se încălzise afară, erau peste 12 grade C. Timpul final a fost de 28h41min, mai bun cu peste 2h față de Cipri, sosit al doilea. 

Nu-i ușor să închei primul, iar dorința prea mare te poate distruge. Dar să fii primul e un prag peste care dacă treci o dată, cine știe… Păcat de finalul cam lent, cam 8h30min mi-a trebuit să parcurg maratonul de final cu 1600m diferență de nivel. Dar nici Cipri și Elod care au completat podiumul la general n-au mers mai bine, să spun așa, au fost câteva ceasuri rele în noaptea aceea. În sfârșit am putut mânca liniștit după finish, la final au fost sarmale. 

Foarte mulțumesc tuturor pentru cum m-au ajutat și m-au încurajat, sunteți grozavi! A fost un concurs pe care l-am trăit mai altfel ca altădată, tot concursul a fost altfel ca celelalte. Dacă îl recomand? Sigur, dar să aveți și dorința unui strop de aventură în voi! Și o să vedeți că veți prinde drag de aceste locuri, dacă n-ați mai fost.

Să ne vedem cu bine, momentan eu sunt angrenat în luna de mers, concursul anual și caritabil Walking Month, de data aceasta în echipă cu întreaga familie – “Veze family”.

Feb 192017
 

Medalia de finisher de la copiii din Rogojel

Medalia de finisher de la copiii din Rogojel

Anul acesta Vlădeasa X-Trail s-a transformat în Vlădeasa Winter Trail. Nu a fost doar o modificare de suprafață, prietenul Cozmin s-a gândit că la o așa iarnă se potrivește și un concurs de ski de tură. M-am adaptat și eu, așa că am avut satisfacția să merg la Vlădeasa (unde merg destul de des în ultima vreme) pentru un weekend plin: sâmbătă concurs de ski de tură și duminică concursul clasic de alergare montană – din Rogojel la vârful Vlădeasa și înapoi.

Vineri am ajuns, am avut norocul de a se găsi un locșor liber și pentru mine la pensiunea Anica – locul de start – mulțumesc Cozmin, altfel mă pregătisem de stat la cabana Vlădeasa, și am avut după-masa liberă pentru orice-mi trecea prin cap. N-a fost nevoie de prea multă imaginație, imediat am plecat în drumeție să văd traseul de ski de tură. Până la cabana Vlădeasa am urcat pe o potecă alături de Cozmin ghidați de un localnic cu copilul lui și apoi am avut liber să aleg un traseu pe baza unor cuvinte cheie: pe unde am mai fost, să dureze pentru majoritatea sub 2 ore, să țin cont că sunt anunțați și începători (fără coborâri prea grele).
Era mai ușor să fi mers cu schiurile, nu mă scufundam atâta în zăpada pe coborârea aleasă – o vale care străbătea puțin și o pădure prin stânga cum urci spre creasta Vlădesei.
Sper că a ieșit binișor, măcar partea de deasupra cabanei, păcat că zăpada era insuficientă în Rogojel. Traseul final a fost pe scurt: urcare per pedes 1km de la Anica la locul de start, apoi startul tehnic pe schiuri aproximativ 2km până la cabana Vlădeasa și două ture de 3km (urcare de la cabana Salvamont în creastă imediat deasupra pădurii și coborâre pe prima vale înapoi la Salvamont). Finishul a fost la cabana Salvamont.

 

IMG_20170210_151744.jpg IMG_20170210_155734.jpg IMG_20170210_155739.jpg

Au fost la start 17 concurenți, schiul de tură nu e așa în vogă precum alergarea, dar erau majoritatea cu experiență și ca vârfuri erau Joe și Attila, amândoi și cu vechi state la Salvamont. De altfel ei au și câștigat la minute bune de restul. În “restul” mă includ și pe mine, care am încheiat pe locul 3 la general și tot 3 la categoria 40+, un loc obținut cu greu în fața lui Adi Cosma. 20 secunde ne-au despărțit, am fost mai pragmatic – am reușit să nu mă împotmolesc ca-n prima tură la coborâre și diferența după urcare a fost suficientă. 1h25min a fost timpul meu oficial pentru cei 8km și aproximativ 900m diferență de nivel.

schi tura start.jpg

16665934_1632601837047441_752979906077580460_o.jpg

16707504_1632647387042886_7574176084686754069_o.jpg

16684384_1344242455597707_2300012973863341781_n.jpg

16707230_1632596073714684_5558149874119208988_o.jpg

IMG_20170213_114152.jpg

Duminică a urmat proba de alergare, de data aceasta 14km – primii 7km urcare – cu aproximativ 1000m diferență de nivel. Știam ce mă așteaptă, ca de obicei aveam concurență serioasă la categorie. Anul trecut terminasem pe locul 6 la 35+, dar acum categoriile urmau să fie cele clasice și aveam șanse la podium. Sus la Meteo ne aștepta și palinca, evident că eu nu voi avea timpul și dispoziția necesară. 🙂
Pe urcare am fost alături de Vio, care urma să încheie prima la femei. Ne-am tot schimbat la trenă, cel puțin pe mine m-a ajutat să am un ritm mai constant. Sus în creastă deja se întorceau și au trecut ca vântul pe lângă noi Tamas și Nicolae Bălan, apoi i-am văzut pe “ai mei”: Istvan Szokolsky și Silip. Nu puteam să-i mai ajung la coborâre iar toți care urmau puteau să fie la categoria mea așa că am încercat să-i țin minte. Cu Vio imediat în urma mea, în vârf am ajuns pe locul 16 și abia așteptam să ajung la coborârea mai abruptă de final, de după cabana Vlădeasa. Până acolo speram să pot ține ritmul cu cei din față. Mai întâi am trecut de Viorel, care nu era de-am meu, și-n depărtare vedeam pe Robert. Nu-l știam prea bine, nu așa bine cât mă știa el. Dar mi-era clar că trebuie să-l ajung, mai ales că la “dus” mai văzusem pe cineva tot așa de “tânăr” ca  și mine. După creastă parcă se depărtase, dar cum am ieșit din pădure și se vedea cabana Vlădeasa parcă aveam viteză dublă. La PA mai avea câteva secunde și deja era doar chestiune de timp să-l ajung. Cu el reper tot alegeam “ipotenuze”, încă era zăpadă mare și loc deschis. Chiar dacă mă străduiam să nu calc apăsat și să nu nimeresc în gropile de la alți pași, o dată tot m-am scufundat și am făcut un plonjon ca-n piscină. Dar l-am ajuns și din lupta noastră ne-am apropiat și de Lajos, un alergător foarte bun la 50+. Eram pe drumurile cu gheață de la primele case din sat. Coboram ca la MTB, de pe-o margine pe alta, pășeam cu grijă și cât mai pe vârfuri pe gheața din centru, alergam la limită. De câteva ori am simțit că rămân pe călcăie, în pericol să pic pe spate. Am ajuns însă cu bine. Spre bucuria mea, am prins locul 3 la categorie, 12 la general. Noroc cu coborârea, că altfel Robert termina în față. 1h42min a fost timpul oficial, la 50 secunde de Robert și 1min10sec de Lajos. În fața mea primul a fost Mihai Ungur, dar la peste 3minute.

16716302_1632644873709804_4409791269303014406_o.jpg16707650_1632384277069197_1906166940803967150_o.jpg

16700529_1253902208020370_103949988943222395_o.jpg

16716174_1253902268020364_5318251853466997362_o.jpg

16707627_1633669730273985_2689392599805993281_o.jpg

16797576_1633669756940649_2014711030562166285_o.jpg

16665613_1687385551554453_8080163205889963582_o.jpg

16602252_1632384410402517_6261440672648710704_o.jpg

IMG_20170213_114215.jpg

Mulțumesc pentru încurajări, pentru companie! Mulțumesc oamenilor din sat pentru ospitalitate, am fost și la serbarea elevilor din sat. De super-voluntari am avut parte în acele zile, printre ei Lușu cu Miha (de la ea e și poza cu încurajarea mea scrisă pe zăpadă), Cristi, Dan Tăuțan (frumoase poze), Andreea… și lista e mare. Cu gruparea Lusu + Miha + Cristi ne-am tot întâlnit la capăt de linie, ei erau voluntarii și de pe creastă – punct întoarcere la ski de tură, și de la Meteo la alergare.

Frumos concurs, frumoasă inițiativa de implicare alături de oamenii din sat în crearea unui eveniment ca o sărbătoare în beneficiul în primul rând al copiilor. Participând la serbarea lor, chiar dacă nu au fost toate clasele, mi-am dat seama că s-a creat deja o relație comunitate – eveniment sportiv, așa cum este în Vest.

Apr 042016
 


Săptămâna aceasta trebuie să iau cât de cât pauză, conform oricăror programe de antrenament, doar urmează Maratonul Internaţional Cluj, la care am participat la toate ediţiile de până acum la proba de maraton. Asta dacă…

Şi aşa că m-am gândit să reiau de unde am rămas cele scrise în postarea precedentă – Parângul Night Challenge şi Micul Biciclist de la Salina Turda . Şi constat că a mai trecut o lună. O lună cu mult suflet pus la fiecare competiţie în care am participat cu familia sau singur, alegând să-mi petrec sfârşiturile de săptămână în locuri de unde să vin de fiecare dată cu ceva deosebit, cu o experienţă în plus într-un anturaj agreabil. Şi abia acum începe sezonul competiţional. Ce mă aşteaptă? Prefer s-o iau pas cu pas.

 

From Cum arată o lună pentru un amator

Totuşi, printre antrenamente de plăcere, cum arată o lună pentru un amator? M-am străduit să rămân cât de cât pe lângă casă şi mi-am promis de fiecare dată să fiu responsabil şi aşezat, ca un tată de familie adevărat. 🙂
Mulţumesc pentru poze fotografilor!

05.03 Crosul Divelor
De data aceasta n-am mai participat ca deschizător-însoţitor la proba de 5km. Mai sunt şi eu deştept câteodată. Noroc că am regula de a respecta ce hotărăsc “la rece” acasă. Măcar pentru faptul că Ingrid a încheiat pe primul loc, având un ritm care probabil îmi provoca leşinul prin tura a doua. Mi-a făcut plăcere însă să fiu acolo în postură de spectator şi să fac şi poze, mai ales că divele mele participau la cursa de 2km. Chiar dacă n-a fost un concurs pentru performanţă sportivă, nu pot decât să mă bucur că Andreea a încheiat pe locul 7 la general, după Szigyarto Livia şi înaintea divei Boer Boglar, iar Diana pe 99, din 389 participante doar la proba de 2km. Au fost peste 200 dive şi la proba de 5km. Andrea Bugja şi Boglar s-au luptat pentru trofeul de cea mai trăznită costumaţie (sau ceva de genul acesta). Fain concurs!

01.JPG 02.JPG 03.JPG 04.JPG

06.03 Cupa Primăverii orientare
Obsesia mea rămâne orientarea. Mă străduiesc să particip la competiţiile din zonă. Din exterior nu pare să avansez, am încheiat pe locul 6 din 6 la categorie, în 61minute, sistematic uit că e vorba de orientare, mă ia beţia vitezei şi la câte un reper pierd vremea, dar am schimbat categoria, mă lupt acum nu cu începătorii ci cu cei care au chiar zeci de ani de experienţă şi traseele sunt şi ele mai grele.
Am fost cu Tudor la concurs, amândoi cu bicicletele (concursul s-a ţinut în Făget la Peana, lângă Sălicea) şi ne-am stresat ceva să nu pierdem startul. Tudor a fost tare, a terminat pe locul 1 la categorie, deşi în dreptul lui era scris IND, adică fără club.

05.jpg 06.jpg

12.03 The Beard Run – crosul treptelor
Ţinut în scop caritabil, a fost un concurs care practic a însemnat coborârea şi urcarea de 3 ori a scărilor de la Belvedere. Tare greu mi-e la cursele scurte, eu nu mă antrenez pentru aşa ceva. În orice caz a fost o iniţiativă frumoasă şi mai deosebită. Am încheiat pe locul 6/45 la general, cu timpul de 12min08sec pentru cei 2km de traseu.

07.jpg 08.jpg 09.jpg

13.03 Gentlemen Race etapa 1 Moiad – Cizer – elite
Au fost aproximativ 54km (eu am parcurs şi traseul înapoi pe cursieră) pe un traseu stabilit de prietenii din Zalău. E o competiţie amicală pe mai multe etape care se desfăşoară pe parcursul unui an şi aceste etape au rol de socializare şi antrenament-comparaţie cu forma celorlalţi concurenţi. Se fac segmente pe Strava şi contează ierarhia pe acel segment. M-am înscris la elite si, evident, am fost printre ultimii. Mai sunt şi categoriile de avansaţi şi începători, deci e loc pentru toată lumea. Pentru mine a fost mai mult contratimp – asta mă şi interesează pentru evenimentele următoare de triatlon – locul 38/41 şi 1h55min43sec.
Mă bucur că am participat şi-mi place genul acesta de concurs şi am să mai particip în limita timpului disponibil. Băieţii din Zalău au început de anul trecut cu acest gen de competiţie, eu le doresc succes în continuare.

11.JPG 10.jpg

19.03 Micul Biciclist Polus
Ca de obicei dacă e vorba de un concurs de îndemânare pe bicicletă şi e competiţie Clujul Pedalează trebuie să particip cu ai mei. De data aceasta cu Andreea, care a încheiat pe locul 1 la 12-14ani. Doar era singura participantă la categoria ei. 🙂 Eu mă bucur că îi place, bravo ei!

13.JPG 12.jpg

20.03 Vladeasa X-Trail
În fine încă un concurs de alergare-trail, cu un traseu de-al casei, având în vedere că nu de puţine ori am parcurs dus-întors Rogojel-vârful Vlădeasa – 14km, e drept că în drumeţie sau cu schiurile. A fost greu, am avut luptele mele cu Vaum Waldemar, Zsolt Langviser şi Sebastian Butcovan, ne cunoaştem binişor şi ne bucurăm de fiecare dată când ne întâlnim. A fost ok, suntem toţi în grafic. Am încheiat pe locul 18/104 la general, locul 6 la +35ani, cu un timp de 1h40min30sec.

15.jpg 16.jpg

26.03 Postavarul Night
Am tot dorit să ajung la concursul acesta – un skyrunning, cu urcare de la baza pârtiilor până pe vârful Postăvaru. Aş fi vrut să urc pe schiuri, le aveam la mine, dar după problemele cu zăpada de la Parângul Night m-am gândit că mai bine mă înscriu direct la alergare. Nu mi-am mai schimbat opţiunea la faţa locului, de obicei astfel de schimbări cam încurcă organizatorii şi nu vreau să mai pun şi eu paie pe foc. A fost o cursă intensă de 4km, iar după calculele youtube 🙂 (încă nu-s afişate rezultatele) am încheiat pe locul 14 la alergare – general. Bravo la cei din faţă, mai ales la cei din categoria mea! Dacă puteam… Mulţumesc Ady şi Cristina Beleanu pentru ajutor, pentru companie. Mă tot gândesc la Propark Adventure, unde am fost coechipieri. Mai am puţină vreme până în mai.

17.jpg

03.04 Spring Classic Challenge – Micăsasa
Greu de ales! E clar că trebuie să mă antrenez mai consistent la bicicletă, indiferent că e vorba de MTB sau cursieră. În acest weekend a trebuit să aleg între Gentlemen Race etapa a II-a – Huedin-Belis- spre Poiana Horea, aproximativ 58km plus întoarcerea şi competiţia organizată de Timy Păcurar – Spring Classic Challenge, tot un gentlemen race, un circuit de 140km care trecea prin localităţi cu o istorie în spate din judeţul Sibiu – Biertan, Mediaş, Şeica Mică. Până la urmă am ales această cursă pentru că etapa a II-a a zălăuanilor e mai aproape de casă, segmentul de pe Strava nu se mişcă şi sper să-l pot face în timpul unei săptămâni.
Am tras cât am putut, la start am greşit că m-am plasat în spate şi n-am avut puterea să ajung unul din plutoanele fruntaşe. Ca de obicei, contratimp a stat scris pe fruntea mea. Aş fi vrut să prind grupul lui Suzi, până la urmă am terminat cam la 5 minute după ea. Am încheiat pe locul 24+2 la general, cu timpul de 4h43min12sec. Au fost 3 zile solicitante pentru mine, în total 269km – vineri 104km cu prietenii pe traseul Capusu-Mare – Râşca – Beliş – Valea Fericirii – Dealul Botii – Răchiţele şi înapoi, sâmbătă 26km cu MTB-ul pe traseul scurt Maraton Făget cu Tudor şi Diana, iar duminică cei 140km.

18.jpg 19.jpg

Pas cu pas. Aşa cum trece şi viaţa.

 

Oct 082013
 


A fost Cupa Vlădeasa MTB şi nu Maraton Piatra Craiului până la urmă. M-am orientat rapid în urma anunţului de amânare MPC din cauza vremii şi a zăpezii. Mă aşteptam, mai ales după ce joi dimineaţa apăruse în regulament o “mică” schimbare la secţiunea echipament – tot ce era cu “sau” devenise un “şi” obligatoriu. Ce să-i faci, noi ca noi, că suntem antrenaţi şi mergem să ne arătăm muşchii, dar le plângeam de milă la voluntarii de pe traseu care trebuiau să stea poate şi-n ceaţă pe munte ore întregi. Ce să mai spun de marcaje – cred că trebuiau regândite pentru condiţii de iarnă – atât mai trebuia să se rătăcească cineva şi să mai facă urme şi pentru alţii mai puţin atenţi care merg ca oile! Cum zice un clasic în viaţă – iarna nu-i ca vara – dacă o iei razna nu mai poţi sta la o şuetă la soare sunând alene la telefon când îţi aduci aminte că e totuşi concurs şi cineva răspunde pentru tine. Te lasă acumulatorul din cauza frigului, nu poţi da repere, îngheţi că doar nu eşti îmbrăcat să stai. După ce am transmis mai departe informaţia m-am apucat de reîmpachetare – treceam de la munţi de peste 2000m la munţi de numai 1800m :). De unde înainte mă pregătisem de schi de tură (pentru eventualitatea că amânarea MPC se făcea la faţa locului), acum trebuia să fiu mai optimist şi să mă aştept la zăpadă de doar câţiva cm şi ceva gheaţă. Mi-am adăugat la trackuri şi cel de la Vlădeasa şi am început să-mi fac planurile pentru concursul de MTB.

La start – multumesc Ella pentru poza – From Cupa Vladeasa MTB 2013

Anul trecut n-a fost uşor la tura lungă, fiind peste o oră de push-bike pentru mine, terminând în 5h13min. Acum mă consideram mai antrenat, dar condiţiile de pe traseu şi îmbrăcămintea mai groasă au fost noi provocări. M-am uitat şi la concurenţii de la categorie – i-am remarcat în primul rând pe Joe Torok şi Mihai Gherman – despre care ştiam că sunt în formă, fiind pe podium la categoria Race de la Maratonul Gilăului cu câteva săptămâni înainte. Amândoi sunt peste 50 de ani! Bănuiam că va fi comasare de categorii, nefiind aşa multă lume prezentă la competiţie tot din cauza vremii, aşa că de data aceasta m-am străduit să le memorez “tricourile”.

La start s-au prezentat şi concurenţi de elită, lupta la ei (mai toţi fiind la categoria 30-39 ani) anunţându-se aprigă: Wouter Cleppe, Marton Blazso, Kelemen Arpad, Miron Elisei, Lucian Logigan, Attila Madaras. În fine, cu cele câteva fixuri în minte, pornim la drum. Eram blindat cu gps-uri – bătrânul meu Etrex Vista HCX pus pe modul hartă şi un 405CX pentru indicaţiile de timp şi distanţă. Deşi mi-aş fi dorit să pornesc mai tare, mi-am intrat cam greu în ritm. Practic prima urcare am făcut-o la mică distanţă de Meli – foarte mult a progresat ea anul acesta! Şi la Gilău n-a fost departe de mine. Acum a terminat pe locul 2 la fete – cred că şi ea s-a rătăcit la tura scurtă. Bravo şi Ellei că a câştigat! Am pierdut faţă de anul trecut 4 minute pe tronsonul start – PA1 – 15km. La km10 am observat că-mi căzuse etrexul – iar uitasem să mă asigur că-l fixasem bine pe suport. Nu m-am mai intors, gândindu-mă că ori îl găseşte vreun concurent, ori am vreme după concurs să-l caut pe îndelete. Acum trebuia să fiu mai atent la indicatoare şi pot spune că n-am avut probleme având confirmări la momentul oportun. M-am dus cât de tare am putut şi pe coborâri şi m-am bucurat când l-am prins din urmă pe Gherman la trecerea de apă dinainte de lac. N-a mai contat că m-am udat la picioare, acum singurele gânduri erau să reuşesc să mă ţin de el şi la urcarea de Vlădeasa să mă desprind şi să încerc să-l ajung pe Joe. Pe drumul din jurul lacului deja ne-am format un grup de 4 persoane, ceea ce mi-a dat speranţe că reduc din handicapul faţă de Joe.

Vladeasa MTB – diferenta de traseu 2013 vs 2012: 5,7km drum de forestier fatza de 4,2km pasune; cu galben e traseul 2013; 3min in plus am facut pe aceasta portiune in 2013 – From Cupa Vladeasa MTB 2013

La PA2, pe intrarea de urcare la Vlădeasa noi eram de pe la locul 14 în jos. A fost o mică modificare de traseu faţă de anul trecut, lungind traseul dar făcându-l mai accesibil. Din păcate terenul mai moale la început s-a transformat în combinaţii de gheaţă, zăpadă şi făgaşe de apă şi astfel iar am început push-bike-ul. Iar 3 minute pierdute pe prelungirea de traseu şi încă un minut pe urcarea comună cu anul trecut. Totuşi am reuşit să ajung pe cineva în şaua de pe Vlădeasa şi să mă depărtez de el pe coborârea spre cabană. A urmat drumul cunoscut, dar noroios. N-aveam pe nimeni în preajmă dar rămăsesem cu obsesia :). Într-un târziu am mai depăşit pe Călin din Arad, care era cam demotivat şi îngheţat. Numai bine că l-am băgat în priză spre binele amândurora. Că n-am avut câştig de cauză a fost mai puţin important, ce a contat e că urma să am ritm până la sfârşit şi poate… poate.

N-a fost să fie, am terminat în urma lui Joe, care a mers extraordinar şi am mai avut o surpriză: pe locul 1 la categorie a terminat Horvath Arpad, cu un timp foarte bun. Amândoi l-au depăşit pe Nicu Andreica, care e mai bun ca mine.  Felicitări la toţi, n-a fost un traseu uşor! Eu am încheiat pe locul 3 la +40ani, cu 5h29min, şi pe locul 13 la general. Din păcate n-am avut vreme să mă bucur prea mult, am şi pornit în căutarea gps-ului. De la 15.30 (făcusem şi o pană pe când să plec) până la ora 19 am tot umblat, reuşind şi să o iau greşit la întoarcere tot uitându-mă pe jos. Am făcut cam 20km pe bicicletă şi 6km pe jos, aceştia adăugându-se celor 65km de concurs. N-am avut noroc cu căutatul şi-n plus am ratat şi premierea. Uitasem şi de Vali şi de mâncarea lui – încă un regret :)! Eram cam terminat de foame şi băusem apă din pârâu. Las’ că ne vedem noi la Cluj şi poate în contul legoului, ce-l mai am încă, primesc o specialitate.

From Cupa Vladeasa MTB 2013
From Cupa Vladeasa MTB 2013
From Cupa Vladeasa MTB 2013

Pentru mine a fost un concurs fain care a compensat din plin maratonul din Piatra Craiului. Ştiu că la tura scurtă un “binevoitor” a modificat sensul unei săgeţi şi confirmările la o intersecţie, punând “în mod rătăcire” zeci de concurenţi. Ce să-i faci, mai greu pe la noi cu educaţia şi responsabilitatea. Să rămânem însă cu amintirile pozitive şi constructive, la care se adaugă timpul petrecut cu prietenii, cu cei cu aceleaşi pasiuni dinamice şi sănătoase şi nu în ultimul rând cu experienţa terminată cu bine. La mine poate o să spun curând “regele a murit, trăiască regele”, etrexul meu a sfârşit în mijlocul naturii pentru care a fost creat şi sper că dacă-i găsit să nu fie folosit pe post de cărămidă – pe mine m-a purtat pe la mai toate cursele lungi de MTB, iar de curând îl împrumutasem şi pentru un ultratrail de 105km.

multumesc Cristina Onet – la PA1 – From Cupa Vladeasa MTB 2013
incepe coborarea spre cabana Vladeasa – From Cupa Vladeasa MTB 2013

Sa ne vedem la o noua ediţie, am să ataşez curând şi o poză photoshopată cu mine pe podium :).

am fost si eu acolo – From Cupa Vladeasa MTB 2013

 

Oct 212012
 
Locul de start – Valea Draganului… de multa vreme n-am fost pe acolo. Si nici n-am “atacat” Vladeasa din acea parte, dar eram convins ca nu va fi usoara o urcare de MTB pe triunghi albastru sau orice alt marcaj.
Traseul. Portiunea de urcare pe Vladeasa a fost asa cum mi-am inchipuit: pietre, pante abrupte – combinatia optima pentru push-bike. Cam 600 de metri diferenta de nivel din cei 700 de urcare spre Vladeasa au fost pentru mine push-bike cu scurte portiuni de mers pe bicicleta – asta ca sa nu uit pentru ce car obiectul. Mi-a trebuit aproximativ 1h5min sa trec de push-bike, iar practic de la baza urcarii (PA2) pana in punctul de maxim – 1641m – timpul a fost de 1h30min.

multumesc Igor Stirbu pentru poza

Pentru mine totusi cea mai stresanta portiune a fost cea din jurul lacului Floroiu, un nesfarsit drum de ţară unde ma asteptam din moment in moment sa fiu depasit de concurenti. Am pierdut timp faţă de cei din jur, oricat m-am straduit sa tin pasul, sa limitez pierderile. Daca la inceput am fost alaturi de Zsuzsu, la PA2 – cand am scapat de lac – am intrebat mi s-a spus ca are 5 minute avans, iar Horatiu Campian m-a ajuns.
Pe mine push-bike-ul ma avantajeaza asa ca ar fi culmea sa ma plang. Am reusit sa ajung printre altii si pe Klosz Viktor aproape de varf si m-am intalnit cu Zsuzsu la PA3, situat langa cabana Vladeasa.



Alt link, unde apare si timpul de parcurgere: mapmyride
O istorisire a competitiei in sine. Am plecat cu gandul ca trebuie ca de obicei sa-mi depasesc limitele, sa incerc sa ma apropii ca timp de cei buni si, avand in vedere cei inscrisi in “grupa mortii” cum am inceput sa-i spun eu celei 40+, un loc 5 era superonorabil. De ce grupa mortii? Nu musai pentru ca din ea odata intrat nu mai iesi  (iesi la pensie sau sapun etc), ci pentru ca an de an se strang in ea oameni foarte competitivi, la nivel apropiat de cei tineri. Veteranii care participa la competitii sunt seriosi, nu lasa nimic la intamplare, nu gresesc decat rar, au experienta, n-au caderi fizice bruste, asa ca la aceasta categorie e ca la sah: ai o valoare, ea se reflecta in rezultat aproape sigur, nu are rost sa faci pariuri, pronosticuri sau declaratii politicianiste.
Pana la urma am incheiat pe locul 7 la categorie, 28 la general, cu un timp de 5h13min, la aproape 1 minut de Klosz si 2 minute de Zsuzsu.

la start

Inceputul a fost clasic: urcare de cam 10 km, nu foarte abrupta, dar sustinuta. Scopul meu: sa ma tin cat pot de Vaum, ca stiam ca merge bine. Nu ma puteam compara cu el decat la urcare, asa ca m-am straduit sa-mi folosesc usorul avantaj. Cum a inceput terenul sa fie ma valurit, cum gata, dus a fost. Am cautat alte provocari, am si coborat multumitor, asa ca m-am pomenit alaturi de Horatiu. A urmat o scurta abatere de la traseu, cam 40 secunde, vazusem sageata dar din cauza vitezei n-am ochit “spartura” din gard. Asa ca iar dupa Horatiu, dar urma coborarea mai abrupta spre lac si am cautat sa profit sa nu ma mai ajunga. Cu ocazia asta am intrat in pluton cu Zsuzsu dar nu-s in stare sa tin ritmul. Parca la ei nu sunt pietre si nu-i sufla vantul.

multumesc Zoltan Szakacs , pe push-bike triunghi albastru

Si uite-asa m-am pomenit singur. Am luptat incrancenat sa nu fiu ajuns, iar PA2 a fost ca o izbavire: urma urcare. Evident n-am scapat de ce trebuia sa se intample: am fost ajuns de Horatiu, am pierdut 5 minute faţă de Zsuzsu si mi-e frica sa ma gandesc cat am pierdut faţă de altii. De aici incolo urma ultima mea sansa sa urc in clasament: urcarea la Vladeasa. Asa a si fost, am fost campion la push-bike, pe portiunile mai abrupte ducand bicicleta pe umar. Am intalnit pe urcare si drumeti care se uitau relaxati la agitatia noastra. “Nu-i mai bine pe aici decat la sosea?” “Ba da, dar si mai bine daca as fi pe coborare!” Abia sus l-am ajuns pe Viktor si deja eram convins ca podiumul e ocupat: nu l-am vazut nici pe favoritii din plutonul 2: Fogoros, Lupsa, plus ca mai puteau fi si altii. Cu Viktor numai la portiunile mai abrupte si mai tehnice mai aveam sanse, asa ca am cautat sa ma departez de el imediat dupa varf. Am coborat destul de tare pe bolovani si la un moment dat s-a schimbat structura… macar am incetinit si n-am cazut rau, o mica tumba si doar o mica zgarietura la un cot plus o contuzie care pana la urma m-a deranjat – la podul palmei stangi. Am luat decizia inteleapta de a cobori pe iarba, abandonand drumul in serpentine.  La PA3 eram deja iar cu grupul “Targu-Mures”, m-a ajuns si Viktor si el … n-a oprit. Singura mea dorinta era sa ma tin de ei, aveam chiar sperante ca la vale… Din pacate de la scuturaturi durerea la podul palmei nu-mi mai permitea sa prind cum trebuie ghidonul si sa schimb si a durat ceva vreme să ma obişnuiesc, aşa că am si fost depasit de vreo doi vitezisti. In fine, spre final am vazut grupul dar atat.
Despre organizare numai de bine. Stand in curtea gradinitei peste noapte cu cortul ma gandeam ca iar a fost desfiintata o gradinita sub o legislatura, pentru ca urmatoarea sa se planga ca nu sunt locuri pentru copiii mici si sa gaseasca solutia cu grupa nula (0), uitand ca inainte cu doua legislaturi s-au inchis scoli si ca urmare până şi copiii din invatamantul primar trebuie sa mearga de dupa-masa la scoala, parca ar fi la seral unde pe vremea … ajungeau cei plictisiti sa invete si uneori cei care au fost nevoiti de soarta vitrega. M-am intalnit cu Vali – seful gulasului, am avut parte la final si de concerte (am asistat doar la unul), am povestit cu multa lume de peste tot din tara.
Si asa ajung la Clujul Pedaleaza si la cuvintele unui prieten: e tot mai greu de razbatut in fruntea clasamentului aici, in zona Clujului, de cand au aparut competitiile Clujul Pedaleaza. Sunt tot mai multi tineri care practica MTB-ul de putini ani si care merg extraordinar, se stiu si la coborari, trec pe langa tine cu alta viteza. Si eu cred ca am avansat mult de cand particip la XCO-urile CP si particip la “avansati”, desi ma incadrez si la “intelepti”, numai ca sa am parte de noi provocari si sa mai invat cate ceva.

dupa alergarea de la family incepe proba de bicicleta

start la baieti 6-8 ani

la finish baieti 6-8 ani

o saritoare

si un viraj

la finish avansati

inteleptii si incepatorii

podium intelepte

Acum, dupa etapa a 5-a de la Observatorul Astronomic, urmeaza ultima etapa, mai deosebita, in 3 noiembrie, in parcul Colina. Va fi in regim de noapte cel putin pentru avansati si experti si la sfarsit se vor face premierile si pentru clasamentul general in cadru festiv, la Polus.
Dar pana atunci ma recuperez dupa maraton si dupa Micul Biciclist si siguranta lui … tot de la Polus, o alta competitie simpatica organizata de Clujul Pedaleaza in colaborare cu Politia Cluj. 

Aug 102012
 
A trecut ceva vreme… Cel mai obositor e concediul, mai ales daca ai program non-stop. Ca de obicei nu m-am putut abţine la participarea la cateva concursuri de MTB şi acum, cu soarele plictisitor de fierbinte, să-mi doresc un triatlon. Dar mai întâi va fi Geigerul din 19 august, unde sper să închei onorabil tura lungă.
Voi face un scurt pomelnic al locurilor “vizitate”, ca reper pentru anii ce vin; Maraton Apuseni, etapa 3 Clujul Pedalează, vacanţa la mare la Sulina, cantonament de MTB cu Marton Blazso la Doda Pilii – Padiş şi maratonul de MTB de la Gărâna – Banat MTB Maraton.
Încep cu Maratonul Apuseni – alergare – din data de 7 iulie. De data aceasta, deşi cam frustrat, am fost organizator al probei family. Sper că a fost bine şi, dacă site-ului family i se făcea o reclamă mai bună pe site-ul mamă precis erau şi mai mulţi doritori. Şi-n astfel de condiţii au participat 16 familii, mai mult decât participă de obicei familiile la un concurs de MTB.

la start – proba family
începe premierea la family
categoria sub 8 ani

categoria 9-12 ani
categoria 13-15 ani
profilul traseului
locaţia traseului de family

Ce observaţii am eu? Mi-a plăcut traseul, mai ales că eu l-am ales. Am avut ceva de curăţat, parcă eram în junglă şi simţeam nevoia unei seceri (am şi avut la mine). Am fost de câteva ori pe acolo ca să n-am surpriza unor construcţii intempestiv apărute. Data viitoare, chiar dacă nu voi fi piesa principală la organizare, voi schimba traseul în partea de început, să nu includă urcarea pe drumul de Buscat. Mai trebuie lucrat şi la site-ul maratonului, să înglobeze linkul la proba family.
A urmat în 14 iulie Etapa 3 Clujul Pedalează. Aici am participat ca de obicei cu toţii, toată familia. Am fost cam obosit, având un program infernal, impropriu pentru un concurent, deşi am stat cu cortul încă cu două zile înainte tocmai ca să-mi fac viaţa mai uşoară. Am ajutat şi la organizare… Ce-mi aduc aminte din ziua respectivă, ca să vă faceţi o idee? Ora 7.30 deşteptarea. Ajutat la bannere etc. Abia am avut vreme să mă uit la cele 4 biciclete ale familiei, n-am apucat să mănânc. A început proba elite, am fost cu camera şi am filmat, fugind de multe ori pe traseu. Încă n-am avut timp să prelucrez imaginile de la această probă (a apărut ştire pe TVR Cluj şi am reuşit să pun ce-am filmat la probele de copii).

Apoi au urmat probele de copii, am filmat sporadic, având şi pe copiii mei ca participanţi. Bravo lor, au ocupat fiecare locul 2 la categoriile lor. Tot n-am mâncat. Intru şi eu în rol de concurent, la proba family. O câştig cu Tudor, am ceva dispute pe tema dreptului meu de a ajuta pe copil. Eu consider că acesta e rolul unei familii, să se ajute membrii între ei, să înveţe asta, altfel ar fi probă individuală. Diana şi Andreea au participat şi ele, nu ştiu exact locul lor la finish – ca de obicei colegii mei de la Clujul Pedalează “au uitat” să pună pe site rezultatele la family. Mă bucur că am câştigat, m-am luptat pentru asta şi n-a fost uşor. Am avut probă de alergare o tură de traseu şi am ajuns pe locul 2, la ceva distanţă de locul 1 şi am avut de recuperat cu băiatul la tura de bicicletă. Am învins pe ultimii metri.
A urmat proba mea la avansaţi, eram aşteptat ca să poată da startul. Am schimbat încălţările, am muşcat dintr-un baton, mi-am eliberat spd-urile şi am fugit la start. Am terminat pe locul 12 din 32, dar am simţit efectele eforturilor precedente neurmate de recompensa măcar a unei mese încă de la prima tură. După probă am filmat iar la proba de începători şi înţelepţi, unde am avut satisfacţia că Diana a încheiat pe locul 1 la categoria ei. Am ratat premierea la copii (s-a făcut imediat după proba family concomitent cu avansaţii), dar măcar am putut participa la premierea adulţilor. Am putut în sfârşit îmbuca ceva şi am pornit la demarcarea traseului elite-avansaţi. Ziua de foc s-a încheiat la ora 19.30, când am revenit la cort.
Ce să spun, grea viaţă. Va trebui să fac ajustări. Nu renunţ la proba family, dar poate voi renunţa la avansaţi, în fond e mai comod să particip la înţelepţi şi probabil să ajung pe podium, plus că traseul e mai uşor. În plus,  în ziua concursului nu voi ajuta la organizare. Punct.

proba lui Tudor
Andreea la rând
spre finish 
start aglomerat
proba avansaţi
la cort – lângă Observatorul Astronomic
cu prietenii
proba înţelepţilor
proba family
şi Zânele au fost prezente
proba avansaţi

premiere family
sunt şi eu pozat
premiere înţelepte

Ce a mai urmat? Am fost la mare, la Sulina. Foarte frumos, am fost şi cu alte familii, ale prietenilor. Am fost cu vaporul, am înotat şi-n Dunăre, am fost cu barca şi apoi cu maşina într-o excursie la pădurea Letea (trecând prin canalul Bărbosu) – unde am putut admira nuferii, broaştele ţestoase, egretele … Marea nu e cum sunt obişnuit, mai vezi câini bând din ea – e mai dulce si tulbure ca-n sud. Evident, m-am antrenat şi aici, dar la înot şi … alergare. Cam doi km erau de la casa unde ne-am cazat până la plajă şi, chiar dacă nisipul era fierbinte, soarele ca la mare, de multe ori am făcut dus întors alergând desculţ. Ca şi Forrest Gump, am avut şi prozeliţi – copii şi prieteni care au alergat cu mine, uneori şi fără mine! Dacă tot am fost în Deltă, am şi pescuit, mai mult prietenii şi copiii, pentru cei din urmă fiind o noutate şi o experienţă unică. Câteva poze făcute cu mobilul:

urcăm pe bac la Brăila
un bac cu nume de poveste
lăsând maşina, cu catamaranul din Tulcea
construim non-stop, că şi valurile nu se lasă
la pescuit pe unul din zecile de canale mici ale Dunării, la vărsare
pe canalul Bărbosu, spre pădurea Letea
în barcă spre Letea
la Sulina, cu prietenii
ca de obicei

Fugim de la mare la Doda Pilii – Padiş, unde a fost cantonament de MTB cu clubul Clujul Pedalează. Foarte instructiv, se văd mari lipsuri elementare ale mele la partea de tehnică. Ştiu ce am de făcut, ştiam unele dinainte, problema e timpul şi vârsta. Nu mai pot sta ca şi copiii cu orele pe afară făcând giumbuşlucuri. Măcar la fugă stau cât de cât :)! Tot cu familia, a fost interesant pentru fiecare. Mulţumiri la toţi care ne-au ajutat într-un fel sau altul, mulţumim speciale la Vali, Levi şi Robi. Până la urmă am ajuns să progresez şi eu, copiii au avut şi ei ce vedea, mare lucru că a venit Marton Blazso – campionul Ungariei la maraton MTB – să ne antreneze. N-am poze, că am avut program.
Închei cu Banat Mountainbike Maraton – Gărâna. Am fost şi-n percedenţii doi ani, o dată la Race, anul trecut la Maraton 80km. Acum, fiind totuşi după o pauză competiţională, am ales iar Race. Am terminat pe locul 6 la categoria 35-45 ani, locul 21 din 97 la general. N-a fost rău, am simţit în sfârşit că se termină parcela, am mers relativ constant şi deci mai bine ca alţii în ultimii kilometri. Am reuşit să ajung unul din plutoanele fruntaşe, dar am fost nevoit să străbat cel puţin 8km singur prin pădure până am văzut pe cei din faţă. Mulţumesc fratelui mai mare Speth că m-a călăuzit la început prin pădure, m-am chinuit să-l ajung ca să-mi fac viaţa mai uşoară şi să nu-mi risipesc din forţe urmărind marcaje. Frumos traseul prin pădure, umbra m-a ajutat să-mi găsesc un ritm bun pentru mine. Ştiam că am colegii tineri de la Clujul Pedalează în faţă, m-am luptat să-i ajung. Am reuşit să-l depăşesc doar pe Tudor chiar spre final, dar pe Dan (al doilea la categoria lui şi 11 la general) nu l-am ajuns şi nu cred să am şanse în continuare la vreun alt concurs. Dan a terminat cu 15 minute în faţa mea, iar amândoi – Tudor şi Dan, la 14 ani, sunt în creştere puternică aşa că… L-am avut în raza de observaţie pe Egon, tot de la categoria mea, m-am apropiat dar s-a terminat traseul. Din câte ştiu el e mai meşter la turele lungi, aşa că poate ne mai întâlnim.
Tot cu cortul am fost, ca acum doi ani, având loc rezervat de Ovidiu care a sosit cu o seară înaintea mea. Deşi aş fi vrut să fiu printre spectatorii festivalului folk, am considerat că e prea obositor să stau până noaptea târziu să-i văd pe Ducu Berzi, Vasile Şeicaru & Co. M-am mulţumit să-i ascult până am adormit.
N-a fost probă family, aşa că Andreea şi Tudor au participat independent la cursa de Beginner 10km. Andreea a terminat pe locul 2, iar Tudor, “fără categorie” (categoriile la copii erau de la 8 ani în sus iar el are 6), a fost recompensat cu medalie şi premiu. Diana i-a însoţit cum a putut, copiii având ritm diferit.
Un concurs frumos, bine organizat, nu ne-am plictisit, am şi înotat în lacul 3 Ape. Urmează Geiger…

urcare grea pentru copiii mici
la cort cu Andy
se descurcă singur
la prima urcare mai serioasă
locul 2 la categorie
Diana pe post de şerpaş

numai în picioare putea urca pe acolo

înainte de start
plasat bine pentru că mă aşteptam să facem urcarea abruptă de început pe bolovani

n-a fost uitat nici Tudor
Jan 042011
 
Stau si ascult (si vad) cantece si colinde cantate de grupul Iza (din Maramures) si ma trec fiori ca de obicei. Totdeauna m-a impresionat muzica din Maramu’. Ce legatura are cu Rogojel? Pentru mine are. Cu Anul Nou? Pentru mine are. De Anul Nou am cantat multe colinde cu copiii mei si ai prietenilor – gazde la Rogojel. Cum am putut noi, ce ne-am adus aminte. Asa, in anumite momente si anumite locuri, fiecare dintre noi are nostalgii; si dorinte neimplinite, ca o punte intre vechi si nou. Am si ales un cantec si stiu ce voi face la Rogojel cand mai merg si e noaptea mai  lunga: invat versurile si sa zdrangan la chitara.

Cantec din Maramures – Ioan Pop si grupul Iza – fragment din emisiune de pe TVR Cluj

Din versuri: Ai , ma graia lumea prin sat mai, ai, ca sunt rau si blastamat. Ai, si ma judeca lumea mai, ca fac rale cu mandra…

La cumpana dintre ani (cum se mai zice) au trecut multi colindatori pragul casutei: cu capra si cu bradutul. I-a inregistrat cu mp3 playerul fiica-mea si apoi tot a repetat cu fetele crampeie din zicerile lor. In rest liniste strabatuta de latraturi de caini si vuiete de vant prin cosul sobei.
Ziua, sanius si joaca cu zapada pentru copii si cateva plimbari pe poteci sau pe urme de taraturi de lemne.

cine credea ca zanele nu mananca?

bulendre la uscat
nu mai vreau
trofeu de pe traseu bun de impodobit un tron de zapada
balaur de lemn

Pozele sunt si pe picasa.

Dec 192010
 
Frumos inceput de iarna! Zapada de Craciun, cum doreste orice copil si nu numai. Cu intreg familionul am plecat la casuta din povesti a lui Lusu, la Rogojel. Scopul – tot ce tine de zapada: pentru Lusu pregatirea de Revelion unde va avea musafiri, copiii nu cunosc inca termenul dar sunt previzibili in joaca lor, Diana e dedicata lor, iar eu doresc sa schiez iarna asta prima data.
Sambata, dupa vizita lui Mos Craciun la aikido, ne-am despartit de Cluj cu nerabdare si bucurie. Nici o problema cu drumul, nu e nevoie de lanturi. Nu facem multi pureci la casuta, fiecare stie ce are de facut. Eu n-am in gand decat mersul pe schiuri. Ma pornesc dupa ora 16 spre cabana Vladeasa, sunt cam -10 grade, soarele este ascuns si vantul bate destul de tare sa viscoleasca zapada.
Pozele sunt si pe picasa: http://picasaweb.google.com/vezentan/MamaligaDeRogojeluCuZapadaProaspataSiIntaritorDeCeai#

in drum spre cabana Vladeasa
imi fac o poza, aparatul ma surprinde marsaluind in spate

Sus la cabana n-am vreme de zabovit, doar de un ceai.

tablou: cana de ceai cu pahar de sticla

Putina lume inca, sunt intrebat daca-i buna zapada pentru schiuri, eu zic ca-i buna pentru urcare. Raman cu ghimpele ca la coborare s-ar putea sa am probleme, ca poate era mai bine sa fi folosit la primul arat schiurile “de Romania”. Pe de alta parte, doar sunt schiuri de tura si trebuie sa arate ca atare. Si acum asa arata… Doua – trei piedici puse de un dusman nevazut m-au imprastiat cat sa-mi mai tempereze din entuziasm, schiurile ramanand lipite de pamant.
Bajbaind dupa casuta, doar noaptea toate pisicile sunt negre, ma ajuta in recunosterea ei copiii cu strigatele lor.

Ce bine e la gura sobei! Am timp sa schimb o curelusa rupta la parazapezi, care astepta tocmai aceste clipe de odihna, iar apoi il mai ajut si pe Lusu la reparatii. Nu-i usor sa traiesti la munte si e o stiinta intreaga sa poti avea conditii de trai mai moderne daca mergi doar cand si cand la o cabana: ingheata si crapa instalatiile.
In sfarsit, la masa.

Mirosul care te adoarme

Cum fetita mai are energie, o adormim cu o partida de sah.

Pe la mijlocul partidei incep sa joc numai eu impotriva lui Lusu, asa ca abia asteptam sa se termine.
Dimineata, programul de reparatii si imbunatatiri continua si ajungem la concluzia ca ce-i vechi rezista mai bine la inghet. Resemnati, ne pregatim pentru plecare, eu trebuind sa ajung la serviciu dupa-masa. Copiii, doar cu stresul ca mai au doar doua ore de sanius si constructii din zapada. La cat de agitati erau sa nu piarda nici o clipa, cred ca si acum notiunea de timp si diviziunile lui raman o necunoscuta pentru ei.

franare cu capul; trebuia sa-i fi luat si casca
nu pot sa cred: la Tudor nu reusesc sa-i fac nici o poza in pozitie normala pe “sanie”
un exemplu de succes